ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3108/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 78/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus admiterea în parte a contestației precizate și modificate și în dosarul conex nr. 813/111/2007 formulată de contestatorul Z.C. S-a dispus anularea Dispoziției Primarului Municipiului Oradea nr. 55 din 11 ianuarie 2007 și obligarea instituției Primarului Municipiului Oradea să emită dispoziții cu propunere motivată de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilul casă și teren în suprafață de 675 mp, fost situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 5005 Oradea, cu nr. top.

5263/4a, transcris în C.F. nr. 6356 Oradea, prin luarea în considerare a unei valori de 37 Euro/mp pentru teren. S-a dispus respingerea contestației formulate contradictoriu de A.V.A.S. București ca fiind făcută față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Intimata Instituția Primarului Municipiului Oradea, a fost obligată să plătească contestatorului, suma de 200 lei, cheltuieli de judecată parțiale. Prin Dispoziția nr. 55 din 11 ianuarie 2007, a Primarului Municipiului Oradea s-a respins notificarea nr. 863/2001 prin care contestatorul a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 63536 Oradea cu nr. top.5263/4a, deoarece notificatorul nu a dovedit cu acte justificative că a fost proprietar înscris în cartea funciară.

Cu privire la calitatea de fost proprietar al imobilului al contestatorului, instanța a reținut că potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, existența, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută prin actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura abuzivă iar alin. (2) al aceluiași text de lege, prevede că în aplicarea alin. (1), în lipsa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Contestatorul nu a fost proprietar al imobilului situat în Oradea, înscris în C.F.

nr. 63536 Oradea, cu nr. top. 5263/4a, transcris din C.F. nr. 5005 Oradea. Acesta a cumpărat o suprafață de teren din parcela cu nr. top. 5263/4a printr-un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată datat 20 octombrie 1902 de la numitul S.P., proprietar tabular, împreună cu soția asupra întregii parcele de teren, în suprafață totală de 1964 mp. În cuprinsul acestui contract nu se menționează expres suprafața cumpărată, însă se menționează că s-a cumpărat 15 m din lățimea terenului, stabilită de instanță din cuprinsul raportului de expertiză, și declarațiile martorilor E.M. și R.C., a avea o întindere de 675 mp. Pe această suprafață de teren contestatorul a edificat o casă compusă din două camere și dependințe.

Ulterior prin convenția de donație din 29 iunie 1979, în calitate de proprietar faptic, acesta a donat statului întreaga suprafață de teren și s-a obligat să demoleze construcțiile. Nulitatea absolută a acestei convenții de donații, a fost constatată irevocabil prin sentința civilă nr. 1743 din 11 martie 2003 a Judecătoriei Oradea. Chiar dacă la data preluării imobilului, contestatorul nu era proprietar tabular al acestuia, era proprietar faptic asupra suprafeței de 675 mp teren din imobilul cu nr. top. 5263 din C.F. nr. 5005 Oradea transcris în C.F. 63536 Oradea, nu asupra întregii parcele de teren, și a construcției edificate pe acesta, calitate recunoscută de către autoritățile statului la momentul preluării imobilului, astfel încât instanța a reținut că acesta se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv de fost proprietar al imobilului.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că regula o constituie restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, iar articolul 10 alin. (1) din aceeași lege prevede că în situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În cauză, construcțiile pe acest teren au fost demolate iar în prezent acesta este proprietatea SC I. SA, fiind ocupat de o serie de construcții proprietatea sa, respectiv hală de reparări, magazie de materiale și căi de acces (expertiza efectuată în cauză) astfel încât acest teren nu este liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și prin urmare, nu poate fi restituit în natură.

Același raport de expertiză a stabilit valoarea de circulație a unui mp teren la 32 Euro. Or, chiar dacă pentru teren, cei în drept să emită dispoziții motivate cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, ar fi unitatea deținătoare, SC I. SA, în condițiile în care aceasta a intrat în procedura de lichidare judiciară, iar plata efectivă a acesteia se va face de către A.N.R.P., indiferent de persoana care face această propunere, pentru ca dreptul contestatorul să primească o satisfacție efectivă în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că propunerea poate fi făcută și de către Primarul Municipiului Oradea, abilitat conform art. 32 din Legea nr. 10/2001 a soluționa notificarea pentru construcțiile demolate.

Prin urmare instanța a dispus admiterea în parte a contestației modificate și precizate în dosarul conexat nr. 813/114/2007 și nr. 4382/111/20079 formulată de contestatorul Z.C. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Oradea și A.N.R.P. și în consecință a anulat dispoziția nr. 55 din 11 ianuarie 2007 a Primarului Municipiului Oradea și l-a obligat pe acesta să emită dispoziția motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru imobilul casă și teren în suprafață de 675 mp teren, prin luarea în considerare a unei valori de 32 Euro/zi pentru teren. Deoarece s-a renunțat la judecată față de SC I. SA, calitatea procesuală a intimatei A.V.A.S. București, nu se mai justifică dispunându-se respingerea contestației față de aceasta ca fiind făcută față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Față de A.N.R.P. s-a reținut prematuritatea introducerii contestației. În raport cu dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ., intimatul Instituția Primarului Municipiului Oradea a fost obligat la plata în parte a cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 140 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus respingerea apelului formulat de pârâta Instituția Primarului Municipiului Oradea, împotriva sentinței civile nr. 78 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, păstrarea acesteia și obligarea apelantului la plata sumei de 925 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul Z.C.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Criticile aduse de apelantă în sensul că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu consecința menținerii dispoziției emise sub nr. 55 din 11 ianuarie 2007 de Primarul Municipiului Oradea sunt nefondate. Astfel reclamantul a depus la dosar contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată datat 20 octombrie 1962 potrivit căruia acesta a cumpărat de la proprietarii tabulari înscriși sub B9 și 10 din C.F. 5005 Oradea, o suprafață de teren. Într-adevăr în cuprinsul contractului nu s-a menționat suprafața exactă a terenului cumpărat, însă obiectul contractului chiar dacă nu a fost determinat expres în cuprinsul actului și nu a fost identificat topografic a fost determinabil, menționându-se în cuprinsul contractului că s-au cumpărat 15 m din lățimea terenului.

Acest contract a fost confirmat și prin declarațiile martorilor R.L. (fila 117 - dosar nr. 1818/2006) și E.M. (fila 130 - dosar 1818/2006) această din urmă martoră a precizat că reclamantul a cumpărat un loc de casă prin anii 1963 de la numiții „S.”, identificat administrativ în Oradea, pe care și-au construit o casă pe care au folosit-o sub nume de proprietari până la preluare, declarații care se coroborează și cu celelalte înscrisuri depuse de reclamant la dosar (facturi plată, utilități, impozit). În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză pentru identificarea imobilului, expertul a stabilit în raport de obiectul contractului (15 m din lățimea terenului) suprafața totală a imobilului ca fiind de 675 mp, suprafață corect reținută de instanța de fond ca formând obiectul contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.

Astfel, în raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză și mai sus menționat, în mod temeinic a reținut prima instanță că la data preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, acesta era proprietar faptic asupra unei suprafețe de 675 mp teren din imobilul cu numărul top 5263a din C.F. 5005 Oradea (transcris ulterior în C.F. 63536 Oradea) precum și asupra construcției edificate de acesta în litigiu, calitate, de altfel recunoscută de către autoritățile statului la momentul preluării. Această recunoaștere a calității de proprietar de către autoritățile statului a rezultat cu prisosință și din conținutul convenției de donație datată 29 iunie 1979, convenție a cărei nulitate a fost constatată în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 1743 din 11 martie 2003 a Judecătoriei Oradea.

Susținerile apelantei în sensul că dovada de fost proprietar al imobilului, astfel cum a reglementat-o art. 3 din Legea 10/2001, s-a putut face doar cu extrasul de carte funciară din care să rezulte întabularea dreptului de proprietate au fost nefondate, în primul rând pentru că textul mai sus menționat nu a cuprins o astfel de condiționare și cu atât mai mult cu cât conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate s-a prezumat a fi cea recunoscută prin actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar în alin. (2) al acestui text de lege s-a prevăzut că în aplicarea prevederilor alin. (1), în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate a fost presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În speță împrejurarea că reclamantul nu a fost întabulat în cartea funciară la momentul preluării, fiind întabulați numiții S., de la care acesta a cumpărat o porțiune din imobil nu a constituit probă contrară în condițiile în care, așa cum mai sus s-a reținut, reclamantul a făcut dovada cumpărării imobilului de proprietarii tabulari, imobilul fiind preluat de Statul Român de la acesta, astfel că acesta a fost îndreptățit la măsurile reparate prevăzute de Legea nr. 10/2001. Corect s-a dispus emiterea dispoziției de acordare măsurilor reparatorii prin plata de despăgubiri pentru imobilul ca și teren, susținerile apelantei în sensul că imobilul construcție nu a fost preluat abuziv fiind nefondate și lipsite de temei legal.

Întrucât prin apelul formulat apelanta nu a criticat dispozițiile instanței de fond privind introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților doar pentru opozabilitate, aspectele invocate de intimată privind prematuritatea cererii față de această instituție, ca urmare a nefinalizării procedurii administrative au excedat cadrului procedural conform art. 295 C. proc. civ. Având în vedere considerentele mai sus expuse instanța a apreciat ca legală și temeinică sentința apelată, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat, menținând în totalitate sentința apelată. Întrucât apelanta a fost în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., a fost obligată aceasta să-i plătească intimatului Z.C. suma de 952 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial conform chitanței nr. 457 din 17 iunie 2009 depusă la dosar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Oradea, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Instanța în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în loc să aplice art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În lipsa unor probe contrare privitoare la dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, instanța a reținut că operează prezumția potrivit cu care trecerea în proprietatea statului ar fi avut loc de la cumpărător și nu de la vânzător.

Potrivit C.F. nr. 5005 Oradea nr. topo 5263 la poziția B9 și 10 sunt intabulați numiții S.P. și A., aceștia fiind cei de la care a operat trecerea în proprietatea statului, sub B 14, cu titlu de donație. Instanța a reținut că autoritățile statului au recunoscut calitatea de proprietar a reclamantului intimat, deoarece acesta a încheiat contractul de donație, neobservând că n a fost înscris în cartea funciară a dreptul de proprietate al cumpărătorului, iar donația viza doar bunul nu și construcțiile demolate, intimații recuperând o parte din materialele rezultate din demolare, ceea ce duce la concluzia că reclamantul putea beneficia de acordarea de despăgubiri pentru teren nu și pentru construcții.

Solicită admiterea recursului, a apelului și respingerea acțiunii. Motivează în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora. Rezultă astfel că o condiție esențială pentru aplicarea dispozițiilor legii de reparații este aceea ca solicitantul să fi avut calitatea de proprietar al bunului preluat de stat. Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, translativ sau declarativ și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

În aceste materie însă, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate și a statuat că, în lipsa unor probe contrare, existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat. În concluzie, în materia Legii nr. 10/2001, dată fiind specificitatea acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun. În speță, contestatorul a cumpărat o suprafață de 679 mp teren din parcela cu nr. top.

5263/4a (așa cum a fost individualizat prin raportul de expertiză), contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată la 20 octombrie 1968, de la numitul S.P., proprietar tabular alături de soția sa asupra întregii suprafețe de teren de 1964 mp, pe care a construit o casă compusă din două camere și dependințe. Or, chiar dacă operațiunea de intabulare nu s-a realizat, este de necontestat că reclamantul a cumpărat terenul în litigiu de la proprietarul tabular, iar Statul Român i-a recunoscut calitatea de proprietar faptic prin actul de donație încheiat cu acesta, ulterior anulat în instanță.

În aceste condiții, din moment ce s-a dovedit în cauză operațiunea de cumpărare, plata prețului, construcția unui imobil pe acel teren iar autoritățile au recunoscut calitatea de proprietar al contestatorului și nu al vânzătorului la epoca preluării imobilului, în mod just instanța de apel a reținut realizarea condiției prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001, din moment ce textul citat nu condiționează calitatea de fost proprietar de realizarea condiției înscrierii dreptului în cartea funciară și tot astfel în mod corect a dispus aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, reclamanții dovedind atât faptul cumpărării imobilului în litigiu cât și deposedarea lor de către stat, fiind deci îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Tot astfel corect au fost aplicate și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind probată în vreun fel susținerea privind valorificarea de către contestator a materialelor rezultate din imobilul proprietatea sa. În consecință, criticile aduse deciziei recurate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, situație în care urmează a respinge recursul pârâtului ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ. și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimați în temeiul art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 140 A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Obligă recurentul la plata sumei de 1792 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant Z.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.