ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalului Bihor, reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Oradea, a solicitat instanței să anuleze dispoziția nr. 3219 din 16 iunie 2008 și să dispună obligarea pârâtului să continue procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării despăgubirilor legale. În motivarea cererii, reclamantul arată că pârâtul nu a ținut seama de scopul și spiritul Legii nr. 10/2001 și implicit de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar sau de moștenitor a fostului proprietar tabular în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 111/C din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea; s-a dispus anularea Dispoziției nr. 3219 din 16 iunie 2008 emisă de către Primarul mun. Oradea; s-a dispus obligarea pârâtului de a continua procedurile Legii nr. 10/2001 în vederea acordării reclamantului de măsuri reparatorii legale ce i se cuvin pentru imobilul înscris în C.F. nr. 9128 Oradea, nr. top. 4965/38. Din considerentele sentinței se retine că prin dispoziția nr. 3219 din 16 iunie 2008 emisă de către Primarul mun. Oradea s-a respins notificarea nr. 940 din 20 septembrie 2001 formulată de către I.M.

privind acordarea de despăgubiri și pentru imobilul casă și teren care a fost situat în Oradea, înscris în C.F. neconstituit nr. 9128 Oradea, nr. cad. 4965/38 pentru considerentul că notificatorul nu a făcut dovada calității de fost proprietar tabular sau de moștenitor al proprietarului tabular al imobilului solicitat. Potrivit situației de C.F. nr. 9128 reconstituit Oradea se constată că proprietar tabular este numita V.A. însă, în baza convenției încheiată la data de 21 iulie 1978 de Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Bihor, reclamantul I.M. împreună cu numita S.M. au donat Statului Român terenul înscris în C.F. nr. 9128 Oradea, nr. top. 4965/38 și s-au obligat la demolarea construcțiilor de pe acest teren.

Prin sentința civilă nr. 1821/2000 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a constatat nulitatea absolută a convenției sus-amintite. Potrivit pct. 23.1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică. Împotriva sentinței a declarat apel Primarul mun. Oradea, solicitând schimbarea în întregime a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Prin decizia civilă nr. 124 A din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul mun.

Oradea. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în C.F. 9128 Oradea este descris imobilul având nr. top 4965/38, în foaia de proprietate ultima înscriere făcându-se în anul 1936 în favoarea lui N.A. - B2 -, aceasta dobândind dreptul prin cumpărare. În plus, însă, la dosar s-a mai depus un înscris întocmit la 21 iulie 1978 prin care S.M. și I.M., în calitate de proprietari faptici a imobilului înscris în C.F. 9128 Oradea s-au obligat să cedeze prin donație imobilul respectiv în favoarea Statului Român. Prin același înscris, proprietarii s-au obligat și să demoleze pe cheltuiala lor construcțiile existente pe teren.

Este adevărat că în regimul Decretului-Lege nr. 115/1938 dobândirea dreptului de proprietate se făcea prin înscrierea în cartea funciară a dreptului real și a titlului cu care acesta a fost dobândit, dar lipsa înscrierii nu poate fi opusă de un subiect de drept care a tratat cu reclamantul donarea imobilului respectiv, iar prin acceptarea donației a recunoscut calitatea de proprietar al acestuia. Singura care ar putea să pună în discuție problema dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului și îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii este proprietara al cărui drept apare înscris sub B2 în C.F. 9128 Oradea sau moștenitorii acesteia.

Mai mult, în Dosarul nr. 1498/2003 al Judecătoriei Oradea, petentul a formulat o acțiune prin care a solicitat să se constate nulitatea convenției de donație din 21 iulie 1978, iar reprezentantul unității administrativ-teritoriale nu s-a opus admiterii acțiunii, cererea fiind soluționată prin sentința civilă nr. 1821 din 13 martie 2003. Practic, prin pronunțarea acestei hotărâri instanța a recunoscut calitatea reclamantului de donator, iar hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, aceasta nu mai poate ridica problema lipsei dreptului lui I.M. de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Primarul mun.

Oradea, criticând-o pentru nelegalitate, fără a indica motivul de recurs incident. În dezvoltarea recursului s-a aratăt că prin dispoziția primarului nr. 3219/2008 a fost respinsă notificarea formulată de I.M., motivată de faptul că nu a făcut dovada calității de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar tabular. Potrivit colii de carte funciară reconstituite nr. 9218 Oradea cu nr. top 4965/38 - imobilul a constituit proprietatea văduvei lui N.L., născută V.A. Imobilul a trecut în proprietatea statului român prin donație, de la numiții S.M. și I.M., donație care ulterior a fost anulată prin sentința civilă nr. 1821 din 13 martie 2003 a Judecătoriei Oradea. Totodată, intimatul I.M.

nu a avut niciodată calitatea de proprietar tabular al imobilului notificat, nefiind înscris în cartea funciară, drept pentru care, în aceste condiții, notificarea acestuia a fost respinsă, avându-se în vedere că, potrivit prevederilor art 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 drepturile reale imobiliare se constituie, se modifică, se strămută sau se sting numai prin înscrierea lor în carte funciară, toți titularii de drepturi tabulare fiind obligați să se înscrie în cartea funciară pentru a putea beneficia de prerogativele dreptului de proprietate. Astfel, arată recurentul, motivarea instanței de apel potrivit căreia prin pronunțarea sentinței civile de anulare a donației instanța a recunoscut calitatea reclamantului de donator, iar hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, acesta nemaiputând invoca lipsa dreptului lui I.M.

de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanță în prezenta cauză. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În speță, măsura preluării abuzive s-a realizat prin actul de donație încheiat între S.M. și I.M., în calitate de donatori, ca „proprietari faptici ai imobilului înscris în C.F. 9128 Oradea”, și Statul Român, în calitate de donatar, contractul de donație fiind anulat prin sentința civilă nr. 1821/2000 a Judecătoriei Oradea, devenită irevocabilă.

Deși reclamantul recunoaște că nu a putut întocmi actul de proprietate care să facă dovada transferului dreptului de proprietate de la proprietarul tabular, V.A., această împrejurare nu poate fi interpretată ca o probă indubitabilă a absenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în persoana reclamantului, deoarece, deși textul art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 acordă înscrierii în cartea funciară efect translativ de proprietate, nu pot fi ignorate aspectele particulare ale speței. Lipsa înscrierii în cartea funciară nu poate fi opusă de un subiect de drept, respectiv Primarul mun. Oradea - ca reprezentant al Statului Român - care a tratat cu reclamantul donarea imobilului respectiv, iar, prin acceptarea donației, i-a recunoscut acestuia calitatea de proprietar.

Dreptul real al reclamantului, calificat ca fiind extratabular, constituit prin convenția părților, este opozabil și terților, în speță recurentului care, prin acceptarea donației, a avut cunoștință de existența lui. În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 24 al Legii nr. 10/2001, reclamantului - în calitate de donator al imobilului în litigiu către statul comunist și parte în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 1821/2000 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului de donație din data de 21 iulie 1978 - i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, ca lege specială de reparație în materia imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada comunistă.

În măsura în care proprietarul tabular sau moștenitorii acestuia au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru același imobil, aspect care nu a fost invocat și dovedit în prezenta cauză, pârâtul Primarul mun. Oradea, obligat de instanță să continue procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării despăgubirilor legale reclamantului, va verifica existența unei astfel de notificări, pe care o va conexa cu notificarea care face obiectul prezentei cauze, pentru o soluționare unitară. Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că apărările recurentului în sensul că dovada dreptului de proprietate trebuia făcută strict în cadrul prevederilor Decretului-Lege nr. 115/1938 nu sunt fondate, astfel încât decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, motivul de recurs invocat, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nefiind incident în cauză. Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelantul-pârât Primarul mun. Oradea împotriva deciziei nr. 124/A din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2010.