ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2010

HOTĂRÂRE
30.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalului Bihor, reclamantul I.M., în contradictoriu cu

pârâtul Primarul mun. Oradea, a solicitat instanței să anuleze dispoziția nr.

3219 din 16 iunie 2008 și să dispună obligarea pârâtului să continue

procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării despăgubirilor

legale.

În

motivarea cererii,

reclamantul arată că pârâtul nu a ținut seama de scopul și spiritul Legii nr.

10/2001 și implicit de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea cererii cu motivarea că reclamantul nu a

făcut dovada calității de proprietar sau de moștenitor a fostului proprietar

tabular în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 111/C din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis acțiunea

formulată de reclamantul I.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Oradea; s-a dispus anularea Dispoziției nr. 3219 din 16 iunie 2008

emisă de către Primarul mun. Oradea; s-a dispus obligarea pârâtului de a

continua procedurile Legii nr. 10/2001 în vederea acordării reclamantului de

măsuri reparatorii legale ce i se cuvin pentru imobilul înscris în C.F. nr.

9128 Oradea, nr. top. 4965/38.

Din considerentele

sentinței se retine că prin dispoziția nr. 3219 din 16 iunie 2008 emisă de

către Primarul mun. Oradea s-a respins notificarea nr. 940 din 20 septembrie

2001 formulată de către I.M. privind acordarea de despăgubiri și pentru

imobilul casă și teren care a fost situat în Oradea, înscris în C.F.

neconstituit nr. 9128 Oradea, nr. cad. 4965/38 pentru considerentul că

notificatorul nu a făcut dovada calității de fost proprietar tabular sau de

moștenitor al proprietarului tabular al imobilului solicitat.

Potrivit situației de

C.F. nr. 9128 reconstituit Oradea se constată că proprietar tabular este numita

V.A. însă, în baza convenției încheiată la data de 21 iulie 1978 de Întreprinderea

Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Bihor, reclamantul I.M. împreună

cu numita S.M. au donat Statului Român terenul înscris în C.F. nr. 9128 Oradea,

nr. top. 4965/38 și s-au obligat la demolarea construcțiilor de pe acest teren.

Prin sentința civilă

nr. 1821/2000 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a constatat nulitatea

absolută a convenției sus-amintite.

Potrivit pct. 23.1

lit. a) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de

proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care

atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică.

Împotriva sentinței a

declarat apel Primarul mun. Oradea, solicitând schimbarea în întregime a

hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Prin decizia civilă

nr. 124 A din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul mun. Oradea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în C.F. 9128 Oradea este

descris imobilul având nr. top 4965/38, în foaia de proprietate ultima

înscriere făcându-se în anul 1936 în favoarea lui N.A. - B2 -, aceasta

dobândind dreptul prin cumpărare.

În

plus, însă, la dosar

s-a mai depus un înscris întocmit la 21 iulie 1978 prin care S.M. și I.M., în

calitate de proprietari faptici a imobilului înscris în C.F. 9128 Oradea s-au

obligat să cedeze prin donație imobilul respectiv în favoarea Statului Român.

Prin același înscris, proprietarii s-au obligat și să demoleze pe cheltuiala

lor construcțiile existente pe teren.

Este adevărat că în

regimul Decretului-Lege nr. 115/1938 dobândirea dreptului de proprietate se

făcea prin înscrierea în cartea funciară a dreptului real și a titlului cu care

acesta a fost dobândit, dar lipsa înscrierii nu poate fi opusă de un subiect de

drept care a tratat cu reclamantul donarea imobilului respectiv, iar prin

acceptarea donației a recunoscut calitatea de proprietar al acestuia.

Singura care ar putea

să pună în discuție problema dreptului de proprietate al reclamantului asupra

imobilului și îndreptățirea acestuia la măsuri reparatorii este proprietara al

cărui drept apare înscris sub B2 în C.F. 9128 Oradea sau moștenitorii acesteia.

Mai mult, în Dosarul

nr. 1498/2003 al Judecătoriei Oradea, petentul a formulat o acțiune prin care a

solicitat să se constate nulitatea convenției de donație din 21 iulie 1978, iar

reprezentantul unității administrativ-teritoriale nu s-a opus admiterii

acțiunii, cererea fiind soluționată prin sentința civilă nr. 1821 din 13 martie

2003.

Practic, prin

pronunțarea acestei hotărâri instanța a recunoscut calitatea reclamantului de

donator, iar hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu unitatea

administrativ-teritorială, aceasta nu mai poate ridica problema lipsei

dreptului lui I.M. de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Primarul mun.

Oradea, criticând-o pentru nelegalitate, fără a indica motivul de recurs

incident.

În

dezvoltarea

recursului s-a aratăt că prin dispoziția primarului nr. 3219/2008 a fost respinsă

notificarea formulată de I.M.,

motivată

de faptul că nu a făcut dovada calității de proprietar sau de moștenitor al

fostului proprietar tabular. Potrivit colii de carte funciară reconstituite nr.

9218 Oradea cu nr. top 4965/38 - imobilul a constituit proprietatea văduvei lui

N.L., născută V.A. Imobilul a trecut în proprietatea statului român prin

donație, de la numiții S.M. și I.M., donație care ulterior a fost anulată prin sentința

civilă nr. 1821 din 13 martie 2003 a Judecătoriei Oradea.

Totodată, intimatul I.M.

nu a avut niciodată calitatea de proprietar tabular al imobilului notificat,

nefiind înscris în cartea funciară, drept pentru care, în aceste condiții,

notificarea acestuia a fost respinsă, avându-se în vedere că, potrivit

prevederilor art 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 drepturile reale imobiliare

se constituie, se modifică, se strămută sau se sting numai prin înscrierea lor

în carte funciară, toți titularii de drepturi tabulare fiind obligați să se

înscrie în cartea funciară pentru a putea beneficia de prerogativele dreptului

de proprietate.

Astfel, arată

recurentul, motivarea instanței de apel potrivit căreia prin pronunțarea

sentinței civile de anulare a donației instanța a recunoscut calitatea

reclamantului de donator, iar hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu

unitatea administrativ-teritorială, acesta nemaiputând invoca lipsa dreptului

lui I.M. de a beneficia de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu

are nicio relevanță în prezenta cauză.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

În

speță, măsura

preluării abuzive s-a realizat prin actul de donație încheiat între S.M. și I.M.,

în calitate de donatori, ca „proprietari faptici ai imobilului înscris în C.F.

9128 Oradea”, și Statul Român, în calitate de donatar, contractul de donație

fiind anulat prin sentința civilă nr. 1821/2000 a Judecătoriei Oradea, devenită

irevocabilă.

Deși reclamantul

recunoaște că nu a putut întocmi actul de proprietate care să facă dovada

transferului dreptului de proprietate de la proprietarul tabular, V.A., această

împrejurare nu poate fi interpretată ca o probă indubitabilă a absenței

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în persoana

reclamantului, deoarece, deși textul art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938

acordă înscrierii în cartea

funciară

efect translativ de proprietate, nu pot fi ignorate aspectele particulare ale

speței.

Lipsa înscrierii în

cartea funciară nu poate fi opusă de un subiect de drept, respectiv Primarul

mun. Oradea - ca reprezentant al Statului Român - care a tratat cu reclamantul

donarea imobilului respectiv, iar, prin acceptarea donației, i-a recunoscut

acestuia calitatea de proprietar. Dreptul real al reclamantului, calificat ca

fiind extratabular, constituit prin convenția părților, este opozabil și

terților, în speță recurentului care, prin acceptarea donației, a avut

cunoștință de existența lui.

În

aceste condiții,

văzând și dispozițiile art. 24 al Legii nr. 10/2001, reclamantului - în

calitate de donator al imobilului în litigiu către statul comunist și parte în

dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 1821/2000 a Judecătoriei Oradea,

prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului de donație din data de 21 iulie

1978 - i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

conform Legii nr. 10/2001, ca lege specială de reparație în materia imobilelor

preluate de stat în mod abuziv în perioada comunistă.

În

măsura în care proprietarul

tabular sau moștenitorii acestuia au solicitat măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001, pentru același imobil, aspect care nu a fost invocat și

dovedit în prezenta cauză, pârâtul Primarul mun. Oradea, obligat de instanță să

continue procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 în vederea acordării

despăgubirilor legale reclamantului, va verifica existența unei astfel de

notificări, pe care o va conexa cu notificarea care face obiectul prezentei

cauze, pentru o soluționare unitară.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte consideră că apărările recurentului în sensul că dovada

dreptului de proprietate trebuia făcută strict în cadrul prevederilor

Decretului-Lege nr. 115/1938 nu sunt fondate, astfel încât decizia atacată a

fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, motivul de recurs invocat,

încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind incident în cauză.

Astfel fiind,

recursul urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de apelantul-pârât Primarul mun. Oradea împotriva

deciziei nr. 124/A din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30

aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3108/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 78/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus admiterea în parte a contestației precizate și modificate și în dosarul conex nr
ÎCCJ 2011-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3171/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține cele ce urmează. Prin sentința civilă nr. 49/C din 24 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 3988/111/2009, a fost admisă cererea formul
ÎCCJ 2011-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1328/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 335/C din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au respins excepțiile invocate de către pârâții Primăria Municipiului Oradea, Primarul Municipiului Oradea,
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1959/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Primarul municipiului Oradea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 4522 din 30 noiembrie 2004, prin care a fost respinsă cererea de restituire, în natură a imobilului (casă și teren),
ÎCCJ 2008-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3832/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 372 din 29 martie 2007 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mu
Sursă