ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1959/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Primarul municipiului Oradea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 4522 din 30 noiembrie 2004, prin care a fost respinsă cererea de restituire, în natură a imobilului (casă și teren), situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 322 Seleus, nr. top. 391, formulată de petentul N.P.M. și a fost aprobată acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, în cuantum de 624.039.486 lei. Contestația formulată de petent împotriva dispoziției emisă de primar a fost respinsă, prin sentința nr. 590/C din 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă.

Prin decizia nr. 89/A din 14 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a fost admis apelul, declarat de contestator, a fost schimbată, în tot, sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă contestația, a fost dispusă modificarea parțială a dispoziției emisă de primar, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri bănești pentru casa demolată și terenul aferent, în suprafață de 717 mp, în valoare de 366.690 Euro pentru teren și 145.300 RON pentru casa demolată, a fost dispusă scăderea din aceste sume a despăgubirilor acordate cu ocazia deposedării, actualizate, în valoare de 6658 RON, au fost păstrate celelalte măsuri ale dispoziției contestate și a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului sumele acordate, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P., încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că nu are calitate procesuală pasivă și că prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul a urmărit să fie asigurată o reparație echitabilă a prejudiciului suferit de persoanele cărora le-au fost preluate abuziv imobilele. În opinia majorității membrilor completului de judecată, recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Conform art. 26 (în prezent art. 28) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată.

Or, în prezenta cauză, unitatea deținătoare este Primăria municipiului Oradea, al cărei primar a emis dispoziția contestată, situație în care se constată că este fondată critica vizând lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Și critica privitoare la întinderea prejudiciului suferit de contestator, respectiv la cuantumul despăgubirilor acordate este fondată. Întrucât dispoziția contestată a fost emisă la data de 30 noiembrie 2004, anterior apariției Legii nr. 247/2005, dispozițiile acestei legi nu sunt aplicabile în cauză și deci, contestatorul este îndreptățit la acordarea de despăgubiri bănești, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială.

În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri însă, se impune completarea probelor și urmează a fi făcută aplicațiunea art. 314 C. proc. civ., conform căruia Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, în sensul că între sumele menționate în expertizele tehnice efectuate în faza de apel există discrepanțe, ce trebuiau lămurite, prin efectuarea unei noi expertize, în vederea stabilirii corecte a cuantumului despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul ce formează obiectul litigiului.

În consecință, recursul urmează a fi admis, a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probelor cu o nouă expertiză tehnică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, admite recursul, declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 89-A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010. Cu opinia separată a doamnei judecător Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 89-A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Modifică în parte decizia în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.

Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român și respinge acțiunea față de aceasta. Înlătură din decizia recurată dispoziția de obligare a acestei pârâte la plata sumelor reprezentând despăgubiri în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. OPINIE SEPARATA a doamnei judecător În sensul că raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă D.G.F.P.

Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, urmare a admiterii recursului, se impunea a se modifica în parte decizia atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii acțiunii reclamantului față de această pârâtă pentru considerentele ce succed: În speță, unitatea cu personalitate juridică deținătoare a imobilului în litigiu este Primarul Municipiului Oradea, căruia îi revine obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța prin decizia motivată asupra notificării reclamantului. Examinarea titlului statului și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în vederea stabilirii măsurilor reparatorii se realizează în cadrul procesual stabilit prin participarea persoanelor ce se consideră îndreptățite în sensul legii și a unității deținătoare.

Emiterea în numele și pe seama Statului Român a titlurilor de despăgubiri este de competența Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Este evident că Statul Român nu este reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice, ci, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, de Primarul Municipiului Oradea , ca instituție abilitată să se pronunțe, prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilului sau să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În cauză, Primarul Municipiului Oradea a emis dispoziția nr. 4522 din 30 noiembrie 2004, prin care a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, respectiv titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare pentru imobilul (casă și teren), din Oradea.

În calitate de reprezentant al Statului Român, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a aviza sau aproba decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului și nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri. Neavând calitatea procesuală pasivă în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor nu putea fi obligat la despăgubiri, astfel cum, în mod nelegal, s-a dispus prin decizia recurată. Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are competența emiterii în numele și pe seama Statului Român a titlurilor de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, poate fi atacată cu contestație în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2009.

Acesta este motivul, determinat de natura actului și a emitentului, pentru care Statul stă în proces, în aceste cauze, prin Comisia Centrală, conform art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. De altfel, în opinia majoritară se constată lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. În aceste condiții, în opinia separată, se impunea a se admite recursul și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a se modifica decizia atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și respingerii acțiunii reclamantului față de aceasta. În consecință, ar fi urmat să se înlăture din decizia recurată dispoziția de obligare a acestei pârâte la plata sumelor reprezentând despăgubiri în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărâri , menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

În opinia separată, în lipsa unor critici în recurs cu privire la cuantumul despăgubirilor și în condițiile constatării lipsei calității procesuale pasive a recurentului nu se putea casa decizia atacată pentru neconcordanțele din expertize referitoare la sumele stabilite cu titlu de despăgubiri.