ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2196/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin notificarea înregistrată la

B.E.J. B.I. sub nr. 1073 din 30 noiembrie 2005 adresată Primăriei municipiului

Oradea, petiționarul K.I., în calitate de moștenitor al bunicii sale, K.M.

(născută H.) a solicitat să se constate dreptul său la măsuri reparatorii prin

despăgubiri bănești pentru imobilul înscris în C.F. nr. 4867, preluat în mod

abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 92/1950.

Prin dispoziția nr. 464 din 14

februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea a fost respinsă notificarea

petentului motivat de faptul că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut

de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin cererea înregistrată la data de

26 aprilie 2006 la Tribunalul Bihor, reclamantul K.I. a chemat în judecată pe

pârâtul Primarul municipiului Oradea solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 464 din 14 februarie 2006 și

obligarea pârâtului de a emite o nouă dispoziție ca urmare a analizării în fond

a notificării sale.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Bihor Oradea, secția civilă, prin sentința nr. 227 C din 22 februarie 2007, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că soluția adoptată de pârât privind respingerea

notificării formulată de reclamant este legală, în condițiile în care aceasta a

fost formulată peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, termen

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109 din 26 iulie 2001 și O.U.G. nr. 145 din 9

noiembrie 2001 până la 14 februarie 2002.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia

nr. 282 A din 12 iunie 2007, a respins apelul declarat de reclamant ca

nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamantul K.I. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Susține, în esență, că ambele

instanțe au aplicat greșit prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

considerând neîntemeiat că termenul stabilit prin art. 21 din lege are caracterul

unui termen de decădere.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul mai susține că singura sancțiune prevăzută de lege pentru

nedepunerea cererii în termenul legal, este cea prevăzută de art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 care prevede că nedepunerea cererii în termen atrage

„pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent”.

De aceea, dreptul său de a solicita

măsuri reparatorii pe cale administrativă, prin formularea unei cereri la

instituția competentă, nu este influențat de data depunerii cererii, așa încât

se impunea admiterea cererii sale.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Conform art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată (și nu art. 21 invocat de recurent) „persoana

îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

prezentei legi (respectiv 14 februarie 2001) persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului”.

Termenul a fost prelungit necesar

până la data de 14 februarie 2002 prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Alineatul (5) al articolului citat

prevede că: „nerespectarea termenul de 6 luni (respectiv 12 luni, ca urmare a

prelungirii) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului

de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Este de observat că articolul

menționat nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

care a modificat și completat Legea nr. 10/2001.

Rezultă, așadar, din alin. (5) al

articolului citat, că termenul pentru notificarea persoanei juridice

deținătoare este un termen de decădere, sancțiunea decăderii constând în

stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei atacate, recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 282 A din 12 iunie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.