ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2196/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea înregistrată la B.E.J. B.I. sub nr. 1073 din 30 noiembrie 2005 adresată Primăriei municipiului Oradea, petiționarul K.I., în calitate de moștenitor al bunicii sale, K.M. (născută H.) a solicitat să se constate dreptul său la măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul înscris în C.F. nr. 4867, preluat în mod abuziv de către Statul Român prin Decretul nr. 92/1950. Prin dispoziția nr. 464 din 14 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea a fost respinsă notificarea petentului motivat de faptul că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2006 la Tribunalul Bihor, reclamantul K.I. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Oradea solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr. 464 din 14 februarie 2006 și obligarea pârâtului de a emite o nouă dispoziție ca urmare a analizării în fond a notificării sale. Fiind astfel investit, Tribunalul Bihor Oradea, secția civilă, prin sentința nr. 227 C din 22 februarie 2007, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că soluția adoptată de pârât privind respingerea notificării formulată de reclamant este legală, în condițiile în care aceasta a fost formulată peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, termen prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109 din 26 iulie 2001 și O.U.G. nr. 145 din 9 noiembrie 2001 până la 14 februarie 2002. Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia nr. 282 A din 12 iunie 2007, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul K.I. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține, în esență, că ambele instanțe au aplicat greșit prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, considerând neîntemeiat că termenul stabilit prin art. 21 din lege are caracterul unui termen de decădere.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul mai susține că singura sancțiune prevăzută de lege pentru nedepunerea cererii în termenul legal, este cea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevede că nedepunerea cererii în termen atrage „pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”. De aceea, dreptul său de a solicita măsuri reparatorii pe cale administrativă, prin formularea unei cereri la instituția competentă, nu este influențat de data depunerii cererii, așa încât se impunea admiterea cererii sale. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată (și nu art. 21 invocat de recurent) „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (respectiv 14 februarie 2001) persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului”.

Termenul a fost prelungit necesar până la data de 14 februarie 2002 prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. Alineatul (5) al articolului citat prevede că: „nerespectarea termenul de 6 luni (respectiv 12 luni, ca urmare a prelungirii) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”. Este de observat că articolul menționat nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001. Rezultă, așadar, din alin. (5) al articolului citat, că termenul pentru notificarea persoanei juridice deținătoare este un termen de decădere, sancțiunea decăderii constând în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul stabilit de lege.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 282 A din 12 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.