ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 726/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 726/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința civilă

nr. 249 C din 10 aprilie 2006, Tribunalul Bihor a respins contestația reclamanților

V.J. și V.E. împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului

Municipiului Oradea.

Prin Decizia civilă

nr. 19 A din 8 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis apelul

reclamanților V.J. și V.E. - decedați, continuat de moștenitorii V.I., V.F.,

B.E.născută V., S.E., născută V., în contradictoriu cu pârâții Instituția

Primarului Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Oradea, Comisia Locală de

Aplicare a Legii nr. 10/2001, a desființat sentința și a trimis cauza la

Tribunalul Bihor, pentru o nouă judecare.

Prin Sentința civilă

nr. 216 C din 5 iulie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamanților, în

contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului Municipiului Oradea, Primăria

Municipiului Oradea, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, și pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, a anulat

dispoziția nr. 2980/2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea și referatul nr.

76472, a obligat pârâtul Statul Român să plătească, reclamanților, despăgubiri

pentru imobilul constând în casă și teren aferent în suprafață de 424 mp,

situat în Oradea, str. B.S. nr. 49 cu nr. top. 5124/11 din CF nr. 8903 Oradea,

în cuantum de 151 000 RON conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

În fapt, s-a reținut

că prin dispoziția nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea a

fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren pe

un alt amplasament sau despăgubiri bănești, s-a formulat oferta de acordare de

măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de acțiuni la societățile

comerciale tranzacționate pe piața de capital pentru imobilul în litigiu - casă

și teren în suprafață de 424 mp - în limita valorii de 822.000.000 ROL.

Conform CF 8903

Oradea, proprietari asupra imobilului cu nr. top. 5124/11, au fost numiții V.I.

și E. Prin convenția încheiată la data de 17 mai 1979, între Consiliul Popular

Municipal Oradea și cei doi proprietari tabulari, aceștia din urmă au donat

statului imobilul, ulterior actul de donație fiind anulat prin Sentința civilă

nr. 424 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Oradea. S-a constatat că terenul a

fost ocupat ulterior de construcții, astfel încât el nu mai poate fi restituit

în natură.

În cauză, s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească valoarea imobilului iar

expertul a evaluat imobilul la suma de 151.000 RON.

Având în vedere

dispozițiile deciziei de casare, faptul că imobilul nu poate fi restituit în

natură, faptul că Fondul Proprietatea nu funcționează efectiv, pentru a nu se aduce

nici o ingerință în dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite la

obținerea de măsuri reparatorii, acțiunea reclamanților a fost admisă.

Prin Decizia civilă

nr. 21 A din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis apelul pârâților

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerul

Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a anulat sentința, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea, a respins, ca

inadmisibil, apelul pârâților Primăria Municipiului Oradea și Instituția

Primarului Municipiului Oradea,

S-a reținut că

reclamanții au solicitat obligarea Statului Român la despăgubiri pentru

imobilul în litigiu iar temeiul juridic al acțiunii reclamanților îl constituie

art. 1 din  Protocolul nr. 1 la Convenție și nu Legea nr. 10/2001, care că

atragă competența în primă instanță a tribunalului, potrivit art. 26 din lege.

Față de temeiul

juridic al acțiunii, competența aparține instanțelor de drept comun, în lipsa

unor reglementări speciale.

Prin Decizia civilă

nr. 8367 din 25 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, a casat decizia, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a apreciat că

soluția pronunțată a fost dată cu încălcarea legii și a principiului

disponibilității în materie civilă, instanța de apel îndrumând reclamanții să

urmeze calea unei alte acțiuni, și obligând, în același timp, instanța de

trimitere să soluționeze o altă acțiune, decât cea dedusă judecății.

Obiectul acțiunii

deduse judecății îl constituie anularea Dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a

Primarului Municipiului Oradea și a referatului nr. 76472, prin care a fost

respinsă cererea reclamanților de restituire în natură a suprafeței de 424 mp

teren, pe un alt amplasament, sau acordarea de despăgubiri prin echivalent

bănesc pentru întreg imobilul în litigiu.

Prin dispoziția a

cărei anulare se solicită, s-a formulat oferta de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent sub forma de acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital, în limita valorii de 822.000.000 ROL.

Statuând în mod

greșit asupra competenței materiale, instanța de apel nu a cercetat motivele de

apel, nu a examinat excepțiile de fond și de procedură invocate, nu a analizat

în nici un fel temeinicia pretențiilor reclamanților în acțiunea dedusă

judecății, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii.

Prin Decizia nr. 37 A

din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile pârâților Statul

Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor, Primăriei Municipiului Oradea și Instituției

Primarului Municipiului Oradea, a modificat decizia, a respins contestația

reclamanților împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Oradea.

Reclamanții au

contestat Dispoziția nr. 2980 din 1 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Oradea, prin care s-au stabilit despăgubiri bănești în cuantum de 822.000.000

ROL pentru imobilul în litigiu.

Ulterior, acțiunea a

fost precizată în sensul obligării Statului Român la despăgubiri bănești la

valoarea reală a imobilului.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, respectiv Decizia

nr. 27 din 14 noiembrie 2001 a instanței supreme, publicată în M. Of. nr. 120

din 17 februarie 2012, prin care s-a stabilit că Statul Român nu are calitate

procesuală pasivă în acțiunile având ca temei dispozițiile art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se cere obligarea acestuia la

acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv.

În același timp se

stabilește faptul că sunt inadmisibile acțiunile promovate în vederea obținerii

despăgubirilor bănești pentru imobilele a căror restituire în natură a devenit

imposibilă și pentru care se prevăd măsurile reparatorii prin Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile

dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din aceeași

Convenție.

Or, potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 19 iulie 2012,

reclamanții V.l., V.F., B. (născută. V.) E. și S. (născută. V.) E., prin care

au invocat următoarele critici de pretinsă nelegalitate;

Decizia pronunțată

intră în contradicție cu propria decizie de casare pronunțată de aceeași

instanță de judecată.

Având în vedere că la

data notificării și a formulării contestației, art. 33 din Legea nr. 10/2001

stipula că o dată stabilită restituirea în echivalent sau prin despăgubiri,

măsurile reparatorii se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu

avizul organelor teritoriale ale M.F.P. în condițiile în care este supusă

cenzurii o astfel de dispoziție a primarului, răspunzător de nașterea acestei

situații este Statul Român și, prin urmare, este logic să se constate ca acesta

are calitate procesuală pasivă.

Aceeași instanță a

constatat că dreptul subiectiv reclamat de recurenți își are fundamentul direct

și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se

pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, iar efectele viitoare

ale acestui raport sunt stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de

imediată aplicare.

Indiferent de forma

de reparație prin echivalent, o măsură reparatorie este acordată deja prin

dispoziția primarului nr. 2980/2005, care însă nu a fost agreată de către

recurenți, deoarece valoarea acțiunilor nu era reală iar Fondul Proprietatea

este ineficient.

În completă opoziție

cu decizia de casare anterioară și cu prevederile art. 24 și urm. ale Legii nr.

10/2001, Curtea de apel Oradea respinge contestația antecesorilor recurenților,

prin încălcarea atât a dreptului material prevăzut de Legea nr. 10/2001, cât și

a normelor procedurale, pe excepția lipsei calității procesuale pasive,

nerespingând acțiunea ca inadmisibilă, așa cum statuează decizia pronunțată în

interesul legii, ci ca nefondată, tăindu-le practic recurenților însuși dreptul

pretins și recunoscut de lege și, indirect, chiar de dispoziția atacată.

Invocarea acestui

recurs în interesul legii este și imorală, deoarece recurenților nu li se mai

recunoaște după 7 ani de procese un drept stabilit și rămas nemodificat

printr-o lege de reparație aflată în vigoare, din punct de vedere al ierarhiei

normelor legale aplicabile, decizia dată în recursul în interesul legii fiind

chemată doar să unifice practica judiciară și interpretarea legii, ea neputând

fi folosită pentru anularea dreptului pretins și care este stabilit în mod clar

și concret de legea organică.

Instanța a stabilit

și faptul că oferta efectuată de către intimata Primăria Municipiului Oradea de

a acorda acțiuni la fondul Proprietatea a fost o soluție formală și neviabilă,

deoarece acest fond nu funcționează și nu poate duce la acordarea efectivă a

unei despăgubiri, ca reparație concretă.

Soluția dată în apel,

după rejudecare, lasă recurenții fără plata despăgubirilor la care sunt

îndrituiți, echivalând practic cu o legalizare a abuzului pe care statul 1-a

operat în perioada de dinainte de 1989, aspect care pe lângă faptul că încalcă

dreptul intern, intră în contradicție cu Convenția europeană a drepturilor

omului.

Recursul este

nefondat.

Prin dispoziția nr.

2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea

de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren pe un alt amplasament sau

despăgubiri bănești, s-a formulat oferta de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital pentru imobilul în litigiu - casă și teren în suprafață de 424

mp - în limita valorii de 822.000.000 ROL.

Obiectul acțiunii

deduse judecății la data de 26 iulie 2005 l-a constituit anularea dispoziției

nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea și a referatului nr.

76472, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură

a suprafeței de 424 mp teren pe un alt amplasament sau acordarea de despăgubiri

prin echivalent bănesc pentru întreg imobilul în litigiu.

Reclamanții au făcut

dovada calității de persoană îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, prin emiterea dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005, pârâtul

Primarul Municipiului Oradea recunoscând calitatea reclamanților de persoane

îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, ceea ce

reprezintă obiect de dispută judiciară este pretenția reclamanților de obligare

a Statului Român la despăgubiri bănești la valoarea reală a imobilului în

litigiu.

Nu poate fi primită

critica conform căreia decizia instanței de apel intră în contradicție cu

decizia anterioară de casare pronunțată de aceeași instanță, întrucât aceasta

nu materializează incidența vreunui motiv concret de nelegalitate dintre cele

prescrise de art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, o astfel de decizie este

supusă cenzurii în căile extraordinare de atac, ceea ce în cauză s-a și

întâmplat.

Instanța de apel a

reținut corect că, în prezent, potrivit modificărilor Legii nr. 10/2001, prin

Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. II, V și următoarele, pârâtul Primarul

Municipiului Oradea nu mai are în competență prerogativa de a stabili și

individualiza cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii,

întinderea lor sau modalitatea de acordare a acestora, această competență

revenind organismelor înființate potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005,

Titlul VII, capitolul II și V, respectiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În acest context

legal expres, s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind

întemeiată, cu atât mai mult cu cât chestiunea aflată în litigiu a constituit

obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 27 din 14

noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 120 din 17 februarie 2012, prin care

s-a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile

având ca temei dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, prin care se cere obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri

bănești pentru imobilele preluate abuziv.

De asemenea, s-a

stabilit faptul că sunt inadmisibile acțiunile promovate în vederea obținerii

despăgubirilor bănești pentru imobilele a căror restituire în natură a devenit

imposibilă și pentru care se prevăd măsurile reparatorii prin Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe

dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13

din aceeași Convenție.

Dată fiind această

situație, nu pot fi invocate alte considerente care să justifice calitatea

procesuală pasivă a statului.

Nu s-a contestat

dreptul subiectiv reclamat de recurenți și nici faptul că acesta își are

fundamentul în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se

pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, efectele viitoare ale

acestui raport fiind stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de

imediată aplicare.

Instanța de apel,

prin respingerea contestației recurenților-reclamanți, nu a nesocotit dreptului

material prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nici normelor procedurale, ci doar a

respectat dispozițiile legii speciale de reparație civilă, aplicând totodată

Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2001, pronunțată într-un recurs în interesul

legii, a instanței supreme.

Cât timp demersul

reclamanților s-a configurat ca o contestație împotriva dispoziției nr. 2980

din 1 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea, în mod corect soluția

pronunțată de instanța de apel a conservat drepturile obținute deja în

procedura administrativă, respingând, ca nefondate, pretențiile ce au vizat

doar modificarea formei de reparație civilă.

Susținerea conform

căreia recursul în interesul legii ar fi o soluție imorală pentru situația

recurenților-reclamanți, nu poate fi primită, întrucât încalcă norma legală

explicită, art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., conform căreia

dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii

este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al

României, Partea I.

Prin soluția dată în

apel, după rejudecare, recurenții-reclamanți nu sunt lăsați fără plata

despăgubirilor la care sunt îndrituiți și nici nu se legalizează abuzurile pe

care statul le-a operat în perioada de dinainte de 1989, ci se instituie

respectul legii și al procedurilor, conform principiului preeminenței

dreptului, inserat în chiar preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale - Guvernele semnatare, membre ale

Consiliului Europei, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate

de același spirit și având un patrimoniu comun de idealuri și de tradiții

politice, de respect al libertății și de preeminență a dreptului, să ia primele

măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația

Universală - astfel cum acesta a fost configurat în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții V.l., V.F., B. (născută. V.) E. și

S. (născută. V.) E. împotriva Deciziei nr. 37/A din 5 iunie 2012 a Curții de

Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG