ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 726/2013

Prin Sentința civilă nr. 249 C din 10 aprilie 2006, Tribunalul Bihor a respins contestația reclamanților V.J. și V.E. împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea. Prin Decizia civilă nr. 19 A din 8 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanților V.J. și V.E. - decedați, continuat de moștenitorii V.I., V.F., B.E.născută V., S.E., născută V., în contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Oradea, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, a desființat sentința și a trimis cauza la Tribunalul Bihor, pentru o nouă judecare.

Prin Sentința civilă nr. 216 C din 5 iulie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Oradea, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, a anulat dispoziția nr. 2980/2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea și referatul nr. 76472, a obligat pârâtul Statul Român să plătească, reclamanților, despăgubiri pentru imobilul constând în casă și teren aferent în suprafață de 424 mp, situat în Oradea, str. B.S. nr. 49 cu nr. top. 5124/11 din CF nr. 8903 Oradea, în cuantum de 151 000 RON conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

În fapt, s-a reținut că prin dispoziția nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren pe un alt amplasament sau despăgubiri bănești, s-a formulat oferta de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital pentru imobilul în litigiu - casă și teren în suprafață de 424 mp - în limita valorii de 822.000.000 ROL. Conform CF 8903 Oradea, proprietari asupra imobilului cu nr. top. 5124/11, au fost numiții V.I. și E. Prin convenția încheiată la data de 17 mai 1979, între Consiliul Popular Municipal Oradea și cei doi proprietari tabulari, aceștia din urmă au donat statului imobilul, ulterior actul de donație fiind anulat prin Sentința civilă nr. 424 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Oradea.

S-a constatat că terenul a fost ocupat ulterior de construcții, astfel încât el nu mai poate fi restituit în natură. În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească valoarea imobilului iar expertul a evaluat imobilul la suma de 151.000 RON. Având în vedere dispozițiile deciziei de casare, faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură, faptul că Fondul Proprietatea nu funcționează efectiv, pentru a nu se aduce nici o ingerință în dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii, acțiunea reclamanților a fost admisă.

Prin Decizia civilă nr. 21 A din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis apelul pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a anulat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea, a respins, ca inadmisibil, apelul pârâților Primăria Municipiului Oradea și Instituția Primarului Municipiului Oradea, S-a reținut că reclamanții au solicitat obligarea Statului Român la despăgubiri pentru imobilul în litigiu iar temeiul juridic al acțiunii reclamanților îl constituie art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și nu Legea nr. 10/2001, care că atragă competența în primă instanță a tribunalului, potrivit art. 26 din lege.

Față de temeiul juridic al acțiunii, competența aparține instanțelor de drept comun, în lipsa unor reglementări speciale. Prin Decizia civilă nr. 8367 din 25 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, a casat decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea. S-a apreciat că soluția pronunțată a fost dată cu încălcarea legii și a principiului disponibilității în materie civilă, instanța de apel îndrumând reclamanții să urmeze calea unei alte acțiuni, și obligând, în același timp, instanța de trimitere să soluționeze o altă acțiune, decât cea dedusă judecății.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea și a referatului nr. 76472, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren, pe un alt amplasament, sau acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru întreg imobilul în litigiu. Prin dispoziția a cărei anulare se solicită, s-a formulat oferta de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în limita valorii de 822.000.000 ROL. Statuând în mod greșit asupra competenței materiale, instanța de apel nu a cercetat motivele de apel, nu a examinat excepțiile de fond și de procedură invocate, nu a analizat în nici un fel temeinicia pretențiilor reclamanților în acțiunea dedusă judecății, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii.

Prin Decizia nr. 37 A din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile pârâților Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Primăriei Municipiului Oradea și Instituției Primarului Municipiului Oradea, a modificat decizia, a respins contestația reclamanților împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea. Reclamanții au contestat Dispoziția nr. 2980 din 1 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea, prin care s-au stabilit despăgubiri bănești în cuantum de 822.000.000 ROL pentru imobilul în litigiu. Ulterior, acțiunea a fost precizată în sensul obligării Statului Român la despăgubiri bănești la valoarea reală a imobilului.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, respectiv Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2001 a instanței supreme, publicată în M. Of. nr. 120 din 17 februarie 2012, prin care s-a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca temei dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se cere obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv.

În același timp se stabilește faptul că sunt inadmisibile acțiunile promovate în vederea obținerii despăgubirilor bănești pentru imobilele a căror restituire în natură a devenit imposibilă și pentru care se prevăd măsurile reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din aceeași Convenție. Or, potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.

al României, Partea I. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 19 iulie 2012, reclamanții V.l., V.F., B. (născută. V.) E. și S. (născută. V.) E., prin care au invocat următoarele critici de pretinsă nelegalitate; Decizia pronunțată intră în contradicție cu propria decizie de casare pronunțată de aceeași instanță de judecată. Având în vedere că la data notificării și a formulării contestației, art. 33 din Legea nr. 10/2001 stipula că o dată stabilită restituirea în echivalent sau prin despăgubiri, măsurile reparatorii se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale M.F.P. în condițiile în care este supusă cenzurii o astfel de dispoziție a primarului, răspunzător de nașterea acestei situații este Statul Român și, prin urmare, este logic să se constate ca acesta are calitate procesuală pasivă.

Aceeași instanță a constatat că dreptul subiectiv reclamat de recurenți își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, iar efectele viitoare ale acestui raport sunt stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de imediată aplicare. Indiferent de forma de reparație prin echivalent, o măsură reparatorie este acordată deja prin dispoziția primarului nr. 2980/2005, care însă nu a fost agreată de către recurenți, deoarece valoarea acțiunilor nu era reală iar Fondul Proprietatea este ineficient.

În completă opoziție cu decizia de casare anterioară și cu prevederile art. 24 și urm. ale Legii nr. 10/2001, Curtea de apel Oradea respinge contestația antecesorilor recurenților, prin încălcarea atât a dreptului material prevăzut de Legea nr. 10/2001, cât și a normelor procedurale, pe excepția lipsei calității procesuale pasive, nerespingând acțiunea ca inadmisibilă, așa cum statuează decizia pronunțată în interesul legii, ci ca nefondată, tăindu-le practic recurenților însuși dreptul pretins și recunoscut de lege și, indirect, chiar de dispoziția atacată.

Invocarea acestui recurs în interesul legii este și imorală, deoarece recurenților nu li se mai recunoaște după 7 ani de procese un drept stabilit și rămas nemodificat printr-o lege de reparație aflată în vigoare, din punct de vedere al ierarhiei normelor legale aplicabile, decizia dată în recursul în interesul legii fiind chemată doar să unifice practica judiciară și interpretarea legii, ea neputând fi folosită pentru anularea dreptului pretins și care este stabilit în mod clar și concret de legea organică. Instanța a stabilit și faptul că oferta efectuată de către intimata Primăria Municipiului Oradea de a acorda acțiuni la fondul Proprietatea a fost o soluție formală și neviabilă, deoarece acest fond nu funcționează și nu poate duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, ca reparație concretă.

Soluția dată în apel, după rejudecare, lasă recurenții fără plata despăgubirilor la care sunt îndrituiți, echivalând practic cu o legalizare a abuzului pe care statul 1-a operat în perioada de dinainte de 1989, aspect care pe lângă faptul că încalcă dreptul intern, intră în contradicție cu Convenția europeană a drepturilor omului. Recursul este nefondat. Prin dispoziția nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren pe un alt amplasament sau despăgubiri bănești, s-a formulat oferta de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital pentru imobilul în litigiu - casă și teren în suprafață de 424 mp - în limita valorii de 822.000.000 ROL.

Obiectul acțiunii deduse judecății la data de 26 iulie 2005 l-a constituit anularea dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea și a referatului nr. 76472, prin care a fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură a suprafeței de 424 mp teren pe un alt amplasament sau acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc pentru întreg imobilul în litigiu. Reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prin emiterea dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005, pârâtul Primarul Municipiului Oradea recunoscând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, ceea ce reprezintă obiect de dispută judiciară este pretenția reclamanților de obligare a Statului Român la despăgubiri bănești la valoarea reală a imobilului în litigiu. Nu poate fi primită critica conform căreia decizia instanței de apel intră în contradicție cu decizia anterioară de casare pronunțată de aceeași instanță, întrucât aceasta nu materializează incidența vreunui motiv concret de nelegalitate dintre cele prescrise de art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, o astfel de decizie este supusă cenzurii în căile extraordinare de atac, ceea ce în cauză s-a și întâmplat.

Instanța de apel a reținut corect că, în prezent, potrivit modificărilor Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. II, V și următoarele, pârâtul Primarul Municipiului Oradea nu mai are în competență prerogativa de a stabili și individualiza cuantumul și natura despăgubirilor, a măsurilor reparatorii, întinderea lor sau modalitatea de acordare a acestora, această competență revenind organismelor înființate potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII, capitolul II și V, respectiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acest context legal expres, s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind întemeiată, cu atât mai mult cu cât chestiunea aflată în litigiu a constituit obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2001, publicată în M. Of.

nr. 120 din 17 februarie 2012, prin care s-a stabilit că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca temei dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se cere obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv. De asemenea, s-a stabilit faptul că sunt inadmisibile acțiunile promovate în vederea obținerii despăgubirilor bănești pentru imobilele a căror restituire în natură a devenit imposibilă și pentru care se prevăd măsurile reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din aceeași Convenție.

Dată fiind această situație, nu pot fi invocate alte considerente care să justifice calitatea procesuală pasivă a statului. Nu s-a contestat dreptul subiectiv reclamat de recurenți și nici faptul că acesta își are fundamentul în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, efectele viitoare ale acestui raport fiind stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de imediată aplicare. Instanța de apel, prin respingerea contestației recurenților-reclamanți, nu a nesocotit dreptului material prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nici normelor procedurale, ci doar a respectat dispozițiile legii speciale de reparație civilă, aplicând totodată Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2001, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a instanței supreme.

Cât timp demersul reclamanților s-a configurat ca o contestație împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Oradea, în mod corect soluția pronunțată de instanța de apel a conservat drepturile obținute deja în procedura administrativă, respingând, ca nefondate, pretențiile ce au vizat doar modificarea formei de reparație civilă. Susținerea conform căreia recursul în interesul legii ar fi o soluție imorală pentru situația recurenților-reclamanți, nu poate fi primită, întrucât încalcă norma legală explicită, art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ., conform căreia dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.

al României, Partea I. Prin soluția dată în apel, după rejudecare, recurenții-reclamanți nu sunt lăsați fără plata despăgubirilor la care sunt îndrituiți și nici nu se legalizează abuzurile pe care statul le-a operat în perioada de dinainte de 1989, ci se instituie respectul legii și al procedurilor, conform principiului preeminenței dreptului, inserat în chiar preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de același spirit și având un patrimoniu comun de idealuri și de tradiții politice, de respect al libertății și de preeminență a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația Universală - astfel cum acesta a fost configurat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții V.l., V.F., B. (născută. V.) E. și S. (născută. V.) E. împotriva Deciziei nr. 37/A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013. Procesat de GGC - DG