ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 625/c din

18 septembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de

reclamanții M.Ș. și M.F. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului

Oradea și Primăria Municipiului Oradea. A fost admisă excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamanților cu privire la capătul de cerere privind

anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1326 din 27 noiembrie 1996 și,

în consecință, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanți,

în contradictoriu cu pârâții C.T.M. și C.L., obligându-i pe reclamanți la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că reclamanții au formulat notificarea nr. 103 din 22 mai

2001 prin care au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de

Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, situat în Oradea, înscris în C.F.

15815 Oradea, nr. top. 5894/38.

Prin Decizia nr. 585 din 7 decembrie

1987 a fostului Consiliu Popular al Județului Bihor s-a dispus trecerea fără

plată a imobilului proprietatea reclamanților în proprietatea Statului Român.

Prin Hotărârea nr. 177 din 19

septembrie 1997, emisă de Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr.

112/1995, s-au acordat reclamanților pentru imobilul în litigiu despăgubiri în

sumă de 83.609.773 lei, despăgubiri care nu au fost plătite acestora, așa cum

rezultă din răspunsul D.G.F.P. Bihor nr. 3658 din 26.01.2004.

S-a mai reținut că reclamanții au

mai formulat o notificare cu nr. 129683/A din 12 septembrie 2005, prin care au

solicitat restituirea în natură peste termenul legal prevăzut de art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și

O.U.G. nr. 145/2001, iar cât privește Legea nr. 247/2005, invocată în

notificare, prin acest act normativ nu s-a prevăzut un termen pentru depunerea

notificărilor la Legea nr. 10/2001, ci numai pentru cererile formulate în

temeiul legii fondului funciar, Legea nr. 18/1991.

Referitor la notificarea nr.

103/2001, depusă în termenul legal prevăzut de lege, instanța a reținut că prin

aceasta reclamanții au solicitat doar acordarea de despăgubiri pentru imobilul

proprietatea lor, reprezentând în natură casă, de asemenea, au solicitat

despăgubiri și pentru terenul aferent, în suprafață de 100 mp.

Prin decizia contestată s-a propus

acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru

imobilul construcție, iar cu privire la teren s-a reținut că aceștia au avut

doar un drept de folosință.

Referitor la acest aspect, instanța

a mai reținut și că, într-adevăr, așa cum a rezultat din situația de carte

funciară, reclamanții au avut doar un drept de folosință asupra a 100 mp teren,

înscris în foaia de sarcini.

Cu toate că potrivit Legii nr.

58/1974, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de reclamanți cu privire la imobilul în litigiu, terenul a fost trecut

în proprietatea Statului Român, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut

dovada că, odată cu cumpărarea imobilului-casă ar fi dobândit un drept de proprietate

și cu privire la teren, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 este un act

normativ cu caracter reparator.

S-a mai reținut că imobilul-casă a

fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1326 din 27 noiembrie

1996 pârâților C.L. și C.T.M. care, ulterior și-au înscris dreptul de

proprietate în C.F. 15815 Oradea, nr. top. 5894/38, sub B. 8,9 cu titlu de

cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în baza încheierii C.F. 6391 din 4 martie

1997.

Analizând excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamanților în ceea ce privește cererea prin care au

solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu,

excepție invocată de pârâții C.L. și C.T.M., instanța de fond a reținut că,

potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată,

„prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la

acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, care a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, până la data de 14 august 2002, or,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți a fost înregistrată la

data de 21 noiembrie 2006, peste termenul prevăzut de lege, motiv pentru care

instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția și, în consecință, a respins

ca prescrisă acțiunea reclamanților pentru capătul de cerere privind anularea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți în temeiul Legii nr.

112/1995.

S-a reținut și că, fiind un termen de

prescripție, susceptibil de suspendare și întrerupere, reclamanții nu au făcut

dovada vreunui motiv de suspendare sau întrerupere a acestui termen.

Astfel, instanța a apreciat ca

temeinică și legală dispoziția contestată de către reclamanți, motiv pentru

care a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii formulată de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții, solicitând admiterea lui și restituirea în natură a

imobilului.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia civilă nr. 486/2007 – A din 6 decembrie 2007, a admis

apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și

a constatat îndreptățirea acestora la despăgubiri și pentru terenul în

suprafață de 468 mp înscris în C.F. 15815 Oradea, sens în care a dispus

modificarea dispoziției nr. 3834 din 20 octombrie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Oradea, astfel încât să se acorde despăgubiri, atât pentru

construcții, cât și pentru terenul identificat administrativ ca fiind situat în

Oradea, și înscris în C.F. 15815 Oradea.

Instanța a reținut, în privința

terenului, că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea considerând că

terenul a fost doar în folosința reclamanților și că aceștia nu sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii, pentru că Legea nr. 58/1974 era o lege

abuzivă care prevedea că, în caz de înstrăinare prin acte între vii de imobile,

terenul trece în proprietatea statului.

S-a reținut că și terenul a fost

proprietatea reclamanților în momentul cumpărării lui în anul 1981 și că intabularea

statului pe acest teren s-a făcut în baza unui act normativ abuziv.

Instanța a constatat că, în prezent,

terenul fiind în proprietatea pârâților C., care au cumpărat și casa aflată pe

el și, întrucât nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a acestora încheiat

cu statul nu mai poate fi analizată, din cauză că a intervenit prescripția

dreptului la acțiune, așa cum s-a arătat mai sus și în mod corespunzător, nici

restituirea în natură nu mai este posibilă; s-a constatat îndreptățirea

reclamanților la despăgubiri și pentru terenul în litigiu în suprafață de 468

mp, nu doar pentru casă, cum s-a dispus prin dispoziția primarului, sens în

care s-a dispus completarea acesteia.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către reclamanți și de către pârâtul Primarul Municipiului Oradea.

Prin recursul declarat, reclamanții

își exprimă nemulțumirea pentru că nu le-a fost restituit în natură imobilul,

invocând art. 1, art. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 1, art. 2, art. 6 din

Legea nr. 247/2005.

Primarul Municipiului Oradea, prin

recursul promovat, arată că decizia recurată este nelegală și solicită a fi

examinată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit căruia hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii. S-a susținut că, potrivit situației

de C.F. 15815 Oradea, asupra imobilului cu nr. 5894/38, reprezentând în natură

casă, a fost intabulat dreptul de proprietate al reclamanților sub B 4 – 5 cu

titlu de cumpărare, în cotă de 1/1, iar asupra suprafeței de 100 mp teren, sub

C 12, s-a intabulat un drept de folosință al reclamanților.

Pârâtul a arătat că reclamanții au

cumpărat de la P.V. și P.A., de sub B 2 – 3, doar casa, terenul trecând la

Statul Român în temeiul Legii nr. 58/1974.

Deci, chiar dacă actul în baza

căruia terenul a fost preluat de Statul Român a fost abuziv, preluarea s-a

făcut de la proprietarii de sub B 2 – 3, nicidecum de la reclamanți.

Mai mult, aceștia nu au făcut dovada

că odată cu cumpărarea imobilului – casă ar fi dobândit un drept de proprietate

și cu privire la teren, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 este un act

normativ cu caracter reparator, iar prin notificarea formulată, reclamanții

solicită în mod expres despăgubiri pentru 100 mp, ca teren aferent casei.

Deși prin Dispoziția nr. 3834 din 20

octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea s-a soluționat notificarea

nr. 103/2001, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcție, cu

privire la teren reținându-se că petenții au avut doar un drept de folosință

pentru 100 mp, totuși, instanța de apel a dispus modificarea dispoziției,

astfel încât să se acorde despăgubiri atât pentru construcții, cât și pentru

teren.

Recursul reclamanților urmează a fi

respins ca nefondat pentru următorul considerent.

Analizând argumentele invocate de

reclamanți, Înalta Curte constată că recursul acestora nu cuprinde motive de

critică propriu-zisă cu privire la decizia atacată, motive care să poată fi

încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute la pct. 1-9.

Or, nici una din susținerile

reclamanților nu se poate circumscrie dispozițiilor sus amintite.

Aceștia, în esență, reiau

susținerile din apel, exprimându-și nemulțumirea pentru că nu s-a dispus

restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Acest aspect a fost corect rezolvat

de instanța de fond, care a reținut că dispoziția contestată, emisă de Primarul

Municipiului Oradea, este temeinică și legală, întrucât prin aceasta s-a propus

acordarea de despăgubiri pentru imobilul – construcție, iar cu privire la teren

s-a reținut că reclamanții au avut doar un drept de folosință.

În consecință, recursul

reclamanților va fi respins.

În ceea ce privește recursul

declarat de Primarul Municipiului Oradea, acesta urmează a fi admis pentru cele

ce succed.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel

Oradea este nelegală și, în consecință, va fi casată, iar sentința instanței de

fond va fi păstrată ca temeinică și legală.

Instanța de apel a greșit prin

soluția dată, întrucât a constatat îndreptățirea acestora la despăgubiri și

pentru terenul în suprafață de 468 mp, dispunând modificarea dispoziției

Primarului în acest sens.

Înalta Curte constată că, în speță,

prin Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 3834 din 20 octombrie 2006

s-a soluționat corect notificarea nr. 103 din 22 mai 2001, privind imobilul în

litigiu, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcție, iar cu

privire la teren s-a reținut că reclamanții au avut numai un drept de folosință

pentru 100 mp.

Cu privire la acest aspect, instanța

de fond a reținut corect că, deși potrivit Legii nr. 58/1974, în vigoare la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți cu

privire la imobilul în litigiu, terenul a fost trecut în proprietatea Statului

Român, reclamanții nu au făcut dovada că odată cu cumpărarea imobilului casă,

ar fi dobândit un drept de proprietate și cu privire la teren, în condițiile în

care Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter reparator.

Imobilul – casă, situat în Oradea, a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1326 încheiat la data de

27 noiembrie 1996, prin care a fost înstrăinat pârâților C.L. și C.T.M. în baza

Legii nr. 112/1995 și care, ulterior și-au înscris dreptul de proprietate în

C.F. 15815 Oradea, nr. top. 5894/38, sub B. 8, 9, cu titlu de cumpărare în baza

Legii nr. 112/1995, în baza Încheierii C.F. 6391 din 4 martie 1997.

În ceea ce privește notificarea cu

nr. 129683/A din 12 septembrie 2005, formulată prin mandatar N.I., se constată

că prin aceasta s-a solicitat restituirea în natură peste termenul legal

prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr.145/2001.

În concluzie, soluția prin care

Curtea de Apel Oradea a constatat îndreptățirea reclamanților la despăgubiri și

pentru terenul în suprafață de 468 mp este nelegală, ea urmând a fi

desființată, iar sentința Tribunalului Bihor va fi păstrată.

Față de cele mai sus exprimate,

recursul pârâtului va fi admis, decizia atacată se va casa și sentința

tribunalului va fi menținută, iar recursul reclamanților se va respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 486/2007 A din 6 decembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează decizia atacată și menține

sentința civilă nr. 625/c din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, secția

civilă.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții M.F. și M.Ș. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie

2008.