ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1861/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 388/C din 19 decembrie 2008, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanții C.M. și E.V., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și a obligat pârâtul să plătească reclamanților despăgubiri în valoare de 2.289.730 lei pentru imobilul preluat abuziv, înscris în C.F. nr. 2775 Oradea, nr. top. 2885/3, C.F. nr. 14539 Oradea, nr. top. 2885/4, cu dobânzi legale de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului. Față de Primarul municipiului Oradea, acțiunea a fost respinsă, reținându-se lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul care a fost înscris inițial în C.F. nr. 2775 Oradea a constituit proprietatea antecesorilor reclamanților, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1948. Cota de ½ parte din imobil, care a aparținut lui E.V. senior, a trecut în proprietatea Statului Român ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 210/1954 a Tribunalului Teritorial Timișoara, ulterior acesta fiind însă reabilitat. Cealaltă cotă de ½ parte, a trecut în proprietatea Statului Român prin donație, act juridic lipsit de efecte prin sentința civilă nr. 1689/2002 a Judecătoriei Oradea. Prin Dispoziția Primarului municipiului Oradea nr. 2238/2006, notificările privind acest imobil au fost respinse sub aspectul restituirii în natură, constatându-se calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Dosarele administrative au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cum până la pronunțarea hotărârii reclamanților nu li s-au acordat despăgubiri în condițiile procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. l, a obligat Statul Român la plata despăgubirilor stabilite în temeiul unei expertize efectuate în cauză. Prin decizia civilă nr. 79/A din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, și a obligat partea apelantă să plătească părții intimate C.M.

suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelant, întrucât, în prezenta cauză, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, el fiind chemat să suporte contravaloarea despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților, nu potrivit procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 ci pentru că nu a luat măsurile necesare de implementare a actului normativ în așa fel încât acordarea măsurilor reparatorii să reprezinte o procedură rapidă și eficientă. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, odată ce a fost adoptată, în problema reparării prejudiciilor înfăptuite de statul comunist, o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabilă, pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în nenumărate cauze că statul și-a încălcat obligația pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență pentru a rezolva o problemă de interes general, cum este cea a acordării despăgubirilor pentru imobilele intrate în posesia sa în mod abuziv. S-a mai reținut, că, în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 247/2005, instanța europeană a apreciat, în mod constant, că nu funcționează nici un mecanism în prezent care să poată să asigure acordarea efectivă a unei despăgubiri. În această situație, Curtea a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață a imobilului, făcând aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante C.M., reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, s-a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora, în speță, primarul, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au calitate procesuală pasivă și nu Ministerul Finanțelor Publice; că unității cu personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu îi revine obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii; că, în calitate de reprezentant al Statului Român, Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții de a aproba decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului și nici de a aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri, întrucât emiterea în numele și pe seama Statului Român a titlurilor de despăgubiri este de competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; că, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Instituția primarului Oradea are calitatea de reprezentant al statului,

întrucât este singura instituție care poate să se pronunțe prin decizie motivată cu privire la eventuala restituire în natură a imobilelor din litigiu sau la propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce s-a și întâmplat prin Dispoziția nr. 2238/2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, prin care s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru întregul imobil; că, având în vedere că reclamanții nu au respectat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cererea lor este inadmisibilă; că, în ceea ce privește practica C.E.D.O., aceasta nu este în concordanță cu legislația în vigoare, atâta timp cât Fondul Proprietatea este funcțional; că, dat fiind petitul acțiunii, este evident că soluția de obligare a recurentului la plata despăgubirilor pentru imobilul solicitat este fără efect, și că greșit a fost obligat la cheltuieli de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul fondat, pentru următoarele considerente: Reclamanții, prin cererea introductivă de instanță, au chemat în judecată Primăria Oradea și Ministerul Finanțelor București, fără a preciza că acesta stă în proces ca reprezentant al Statului Român, solicitând să se constate că sunt proprietarii imobilelor în litigiu; că au calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca moștenitori legali ai foștilor proprietari, la restituirea în natură a unui teren similar ca întindere și valoare cu cel preluat de la reclamanți sau la acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc, în cazul în care nu există teren disponibil, cu obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, motivând că, prin Dispoziția nr. 2238/2006 a Primăriei Oradea, s-a stabilit acordarea de despăgubiri prin echivalent „fără să facă o ofertă în natură prin echivalent a terenului pe care îl solicită”, și că nu sunt de acord cu „despăgubirile privind acțiuni la Fondul Proprietatea, ci doar cu despăgubiri bănești, având în vedere valoarea de piață, conform standardelor internaționale de evaluare”.

Au invocat, ca temei legal al cererii, prevederile Legii nr. 10/2001, modificată, art. 650 și art. 1075 C. civ. Ulterior, la mai multe termene de judecată, reprezentantul reclamantei a precizat că solicită despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, fără ca să se formuleze o cerere în acest sens, iar, la termenul din 2 septembrie 2008, reprezentantul pârâtei Primăria municipiului Oradea a invocat excepția tardivității „acțiunii” față de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, asupra căreia a revenit la termenul următor, motivat de faptul că nu are acte în susținerea acesteia.

Prin notele scrise, reprezentantul reclamantei a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 2.289.730 RON, în temeiul art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, fără ca vreuna din părți să pretindă că nu cunoaște deținătorul bunului în litigiu, iar, prin concluziile orale, cu ocazia dezbaterilor, acesta a precizat că solicită acordarea de despăgubiri, cu dobânzile legale calculate până la data plății integrale a sumei, și nu restituirea terenului în natură, așa cum a solicitat inițial prin acțiune.

Prin urmare, se constată că prima instanță a fost învestită cu o contestație, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, împotriva Dispoziției nr. 2238/2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, prin care reclamanții au solicitat fie restituirea unui teren echivalent ca întindere și valoare cu terenul în litigiu, fie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ce constă în despăgubiri bănești, iar apărările pârâtei Primăria municipiului Oradea, pe fondul litigiului, au vizat acest cadru procesual.

Prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia recurată, a fost obligat Statul Român să plătească reclamanților 2.289.730 RON cu titlu de despăgubiri, pentru imobilele în litigiu, fără ca acesta să fi avut calitatea de parte în raportul juridic dedus judecății, iar acțiunea formulată de reclamanți a fost calificată ca fiind o acțiune de drept comun, reținându-se că răspunderea statului pentru acordarea de despăgubiri reclamanților este determinată de faptul imposibilității restituirii în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 și nefuncționării Fondului Proprietatea. Deși nu arată expres, prin motivele de apel, cât și prin motivele de recurs, recurentul, susținând că, dat fiind petitul acțiunii, greșit a fost obligat la despăgubiri către reclamanți, invocă implicit pronunțarea hotărârii de către prima instanță, păstrată prin decizia recurată, cu încălcarea cadrului procesual cu care a fost învestită de către aceștia.

Se constată, că, într-adevăr, instanțele de fond și apel au soluționat pricina cu încălcarea cadrului procesual în care reclamanții au înțeles să se judece, cu consecința încălcării principiilor disponibilității și contradictorialității, ce guvernează procesul civil. Principiului disponibilității, recunoscut părții reclamante prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prevede că „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, prin care se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților în proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.

Cadrul procesual este stabilit de partea reclamantă, care menționează în cererea de chemare în judecată persoanele cu care înțelege să se judece, obiectul cererii de chemare în judecată, iar instanța, chiar dacă nu este ținută de calificarea juridică dată de reclamant acțiunii, nu poate schimba obiectul cererii și nici nu poate introduce o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere. Or, în speță, prima instanță, prin hotărârea pronunțată, păstrată prin decizia recurată, a soluționat pricina pe dreptul comun în contradictoriu cu Statul Român, care nu a avut calitate de parte și a schimbat obiectul acțiunii, încălcând, astfel, cadrul procesual stabilit de reclamanți, care au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 2238/2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria Oradea și Ministerul Finanțelor Publice.

Faptul că, prin notele scrise, reclamanții au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 2.289.730 RON, în temeiul art. 18 lit. b din Legea nr. 10/2001, fără să precizeze că înțeleg să se judece cu Statul Român, în calitate de pârât, nu constituie o modificare a acțiunii în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cererea a fost formulată prin notele scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, care nu au avut loc la primul termen de judecată și care nu a făcut obiectul acestora.

Procedând astfel, reclamanții și-au exercitat abuziv drepturile procesuale, iar prima instanță a soluționat pricina prin sentința pronunțată, păstrată prin decizia recurată, cu nesocotirea cadrului procesual cu care a fost învestită, încălcând astfel principiile de bază ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, iar sancțiunea este aceea a nulității actelor procesuale îndeplinite, respectiv a hotărârilor pronunțate în fond și apel, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 315 C. proc. civ., fără a mai analiza criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de D.G.F.P.

Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, va casa decizia civilă recurată și sentința primei instanțe, și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bihor. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român. Casează decizia nr. 79 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, și sentința nr. 388/C din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Trimite cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bihor. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.