ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4154/2013

HOTĂRÂRE
01.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4154/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 220 din 5 iulie 2010,

pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 683/111/2009, s-a admis acțiunea formulată

de reclamantul M.T.I. și s-a dispus anularea parțială a dispoziției din 23

decembrie 2008, cu privire la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

către reclamant, pentru imobilul casă și teren în suprafață de 6450 mp; au fost

obligați pârâții să acorde reclamantului o suprafață de 9710 mp, teren în compensare

pentru terenul cu nr. top. X1 și X2 înscris în C.F. nr. Y1 S., ce nu poate fi restituit

în natură, identificat cu parcela nr. cadastral Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea,

precum și suprafața de 1270 mp, teren în compensare pentru imobilul casă, ce nu

poate fi restituit în natură fiind demolată, identificată cu parcele nr. cadastral

Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea; a fost obligat pârâtul de rândul 1 să emită în

favoarea reclamantului, pentru intabularea dreptului de proprietate în evidențele

de carte funciară, o dispoziție de predare a imobilului teren în suprafață de 10980

mp, identificat în parcela cu nr. cadastral Z1 înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea, conform

schiței de amplasare și delimitare a suprafeței respective, anexă la raportul de

expertiză judiciară întocmit de expert C.O., și a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantului 2.565 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că imobilele în litigiu, situate în Oradea,

str. B., înscrise în C.F. nr. Y1 S., cu nr. top. X1, X2 și X3 au aparținut tatălui

reclamantului.

Prin încheierea nr. 8467/1976,

s-a dispus dezmembrarea nr. top. X1 în parcelele cu nr. top. X4 în suprafață de

989 mp, care s-a reînscris în C.F. nr. Y3 S. și nr. top. X3 în suprafață de 655

mp, care s-a înscris în C.F. nr. Y1 S..

În 1979, strada B. a intrat

în planul de sistematizare, casa a fost demolată, terenul aferent acesteia, cu

nr. top. X3 în suprafață de 655 mp, trecând în proprietatea Statului Român cu titlu

de donație. Această donație a fost anulată ulterior prin sentința civilă nr. 5956/2002.

Ulterior, nr. top. X3

a fost dezmembrat în nr. top. X5 și X6 care s-au înscris în C.F. nr. Y4 și nr. top.

X7 și X8, care s-au înscris în C.F. nr. Y5.

În ceea ce privește

nr. top. X2 în suprafață de 4806 mp, acesta a fost dezmembrat în nr. top. X9,

nr. X2, nr. X10 și nr. X11. De asemenea, din acte rezultă că terenul notificat a

fost expropriat în baza decretului prezidențial nr. 159/1974.

Casa a fost demolată,

pe teren fiind ridicate construcții edilitare și utilități publice.

Prin dispoziția Primarului

municipiului Oradea din 12 octombrie 2006, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top X1, nr. X2 și

nr. X3 a notificatoruluiM.T.I., însă doar pentru suprafața de 655 mp.

Prin sentința civilă

nr. 483/C/2007 a Tribunalului Bihor, s-a dispus anularea în parte a dispoziției

menționate în sensul constatării calității reclamantului de persoană îndreptățită

la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață de

6450 mp.

Prin dispoziția Primarului

din 23 decembrie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului

înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top. X1, nr. X2 și nr. X3, constatându-se calitatea

de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,

respectiv a Legii nr. 10/2001, și s-a dispus înaintarea notificării și a actelor

aferente acesteia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, entitatea investită cu soluționarea notificării este

obligată să acorde persoanei îndreptățite alte bunuri sau servicii sau să propună

despăgubiri în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu e acceptată

de persoană îndreptățită.

În cauză, s-a dispus efectuarea

unei expertize având ca obiectiv identificarea terenului în litigiu, stabilirea

valorii de circulație a imobilului expropriat, identificarea terenurilor care pot

fi atribuite în compensare, identificarea unei eventuale porțiuni de teren rămas

liber și suprafața de teren la care este îndreptățit prin compensare reclamantul.

Din concluziile raportului

de expertiză întocmit în cauză, rezultă că au fost identificate terenurile preluate

abuziv de stat și terenurile propuse a fi atribuite în compensare, precum și valoarea

acestora, suprafața de teren pe care reclamantul este îndreptățit să o primească

în compensare fiind de la 10.980 mp, aferent nr. cadastral Z1.

Curtea de apel Oradea,

secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 27/A din 1 februarie 2011, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de pârâții Instituția Primarului municipiului Oradea

și Primăria municipiului Oradea, și a obligat partea apelantă Primăria municipiului

Oradea și Instituția Primarului municipiului Oradea să plătească părții intimate,

M.T.I., suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel, reținând, în esență,

următoarele;

După ce a expus situația

de fapt, așa cum a fost reținută de prima instanță, instanța de apel a arătat că

Legea nr. 10/2001 a prevăzut ca măsură de despăgubire a foștilor proprietari și

aceea de acordare de bunuri în compensare. Astfel, art. 26 din Legea nr. 10/2001

prevede că entitatea investită cu soluționarea notificării are ca obligație principală

să propună persoanei îndreptățite bunuri sau servicii în compensare și numai, în

subsidiar, să propună acordarea de despăgubiri, potrivit legii speciale.

În prezenta speță, prin

expertiza dispusă în fața instanței de fond au fost identificate terenurile preluate

abuziv de stat și terenurile propuse a fi atribuite reclamantului în compensare,

precum și valoarea acestora.

De precizat că nici în

fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel pârâții nu au solicitat

a se efectua o contraexpertiză, ci doar s-au mulțumit să critice hotărârea primei

instanțe în sensul că suprafața acordată reclamantului în compensare, respectiv

10.980 mp, este mai mare decât cea la care este îndreptățit intimatul reclamant,

întrucât prin sentința civilă nr. 483/C/2007 a Tribunalului Bihor, irevocabilă,

s-a dispus constatarea calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață totală de 6.450 mp.

Această critică a fost

apreciată ca neîntemeiată, cu motivarea că în expertiza dispusă în cauză (și care

de fapt nu fost contestată de pârâtă) s-a arătat detaliat motivul pentru care s-a

ajuns la o suprafață mai mare de teren acordată în compensare.

Astfel, în concluziile

expertizei, la pct. 1, se arată că s-au identificat atât terenul preluat abuziv

de Statul Român, cât și terenurile propuse a fi atribuite în compensare pentru reclamant;

la pct. 2, se arată valoarea de circulație a imobilului preluat abuziv de Statul

Român, apoi demolat și desființat, ca fiind de 2.581.100 RON, respectiv, 2.283.200

RON pentru terenul preluat abuziv, 6.450 mp x 354 RON/mp = 2.283.300 RON și 297.800

RON pentru imobilul casă, preluat în mod abuziv de Statul Român și apoi demolată;

la pct. 3, s-a arătat că s-au identificat terenurile ce pot fi primite în compensare,

constatându-se că doar terenul aferent lotului cadastral Z1 Oradea îndeplinește

condițiile necesare pentru a fi utilizat în compensare, s-au arătat suprafețele

din terenul liber ce pot fi atribuite în compensare, ținându-se seama de faptul

că valoarea de circulație a terenului și casei preluate abuziv ar fi fost mai mare

decât cea a terenului situat în lotul cadastral Z1 Oradea (respectiv 354 RON/mp

față de 235 RON/mp).

Față de cele expuse, s-a

concluzionat că, în mod corect a obligat instanța de fond pârâții să acorde reclamatului

în compensare teren liber în parcela din lotul cadastral Z1 Oradea, în suprafață

de 1.270 mp, pentru casă + anexele gospodărești preluate abuziv și demolate, și

în suprafață de 9.710 mp, pentru terenul aferent imobilului preluat abuziv, demolat

și desființat, rezultând un total de 10.980 mp, teren, care din punct de vedere

valoric este egal cu casa și terenul în suprafață totală de 6.450 mp, ce au aparținut

antecesorului reclamantului.

De asemenea, s-a apreciat

că susținerile pârâților apelanți în sensul că Primăria municipiului Oradea nu are

identificate terenuri disponibile și imobile construcții care să facă obiectul compensării

în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin

Legea nr. 247/2005, și că terenul identificat în raportul de expertiză efectuat

în cauză, respectiv nr. cadastral Z1 înscris în C.F. nr. Y2 Oradea, nu este la dispoziția

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, și ca atare reclamantul este îndreptățit

doar la măsuri reparatorii prin echivalent, sunt neîntemeiate.

Astfel, entitatea investită

cu soluționarea notificării are, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca obligație

principală să propună persoanei îndreptățite bunuri sau servicii în compensare,

și numai în subsidiar să propună acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, Municipiul

Oradea avea obligația de a-și inventaria bunurile din domeniul privat și chiar din

domeniul public, iar în măsura în care nu mai sunt de utilitate publică să le treacă

în domeniul privat și să propună notificaților acordarea acestor bunuri în

schimbul celor preluate abuziv de stat.

A lăsa la latitudinea

exclusivă și arbitrară a pârâților apelanți întocmirea listei cu bunurile disponibile,

în temeiul legii de retrocedare, fără ca pasivitatea acestora ori refuzul de a declara

bunuri disponibile să fie cenzurat de instanțe, ar însemna că se îngrădește accesul

la justiție al reclamanților.

Astfel, Legea nr. 10/2001

a prevăzut modalitatea de despăgubire prin compensare a foștilor proprietari, iar

refuzul entităților sesizate cu notificarea de a se conforma acestei condiții legale

se constituie într-un abuz pe care instanțele sesizate se impune a-l sancționa.

S-a conchis, că, în speță,

s-a făcut dovada că unitatea administrativ-teritorială deține în proprietate privată

terenuri ce pot fi acordate în compensare foștilor proprietari. Pe de altă parte,

pârâții nu au dovedit că aceste imobile sunt de utilitate publică și acordarea lor

în compensare foștilor proprietari ar aduce atingere interesului general al colectivității

locale, deși această probă incumbă pârâților apelanți, astfel că în mod corect instanța

de fond a admis acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs

pârâtul

Primarul municipiului Oradea, iar în dezvoltarea criticilor formulate, indicând

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat următoarele;

În ceea ce privește acordarea

în compensare a altei suprafețe de teren mai mare decât cea la care, prin sentința

civilă nr. 483/C/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă și irevocabilă,

s-a stabilit că notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea

de măsuri reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață totală de 6450

mp, este nelegală, întrucât reclamantul avea posibilitatea legală de a contesta

acesta sentință în cazul în care era nemulțumit, însă acest fapt nu s-a întâmplat.

Pentru acest motiv, s-a

apreciat că sentința civilă nr. 483/C/2007 pronunțată Tribunalul Bihor reprezintă

autoritate de lucru judecat în ceea ce privește întinderea suprafeței care poate

fi acordată în compensare și care nu poate fi mai mare de 6.450 mp. Un raport de

expertiză efectuat la cererea notificatorilor nu poate fi mai presus decât o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

Prin urmare, în baza acestei

hotărâri judecătorești Primarul municipiului Oradea a emis dispoziția din 23

decembrie 2008 prin care a dispus respingerea cererii de restituire în natură a

imobilului casă și teren înscris în C.F. nr. Y1 S., nr. top. X1, X2 și X3, și a

constatat calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri a reclamantului,

potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul în suprafață totală

de 6450 mp.

În ceea ce privește modalitatea

legală de soluționare a notificării, a arătat că a dovedit că a respectat întru

totul procedura administrativă, întrucât prin adresele din 2 iunie 2008 și din

30 mai 2008 i s-a răspuns notificatorului că Administrația Imobiliară Oradea (administratorul

patrimoniului imobiliar al Municipiul Oradea) nu are identificate terenuri disponibile

și imobile construcții care să facă obiectul compensării în condițiile prevăzute

de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește terenul

identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv nr. cadastral

Z1 înscris în C.F. nr. Y2 Oradea, s-a arătat că nu este la dispoziția Comisei de

aplicare a Legii nr. 10/2001.

Cu privire la imobilul,

casă, demolat, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru construcțiile demolate și terenurile

ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, motiv pentru care prin

dispoziția din 23 decembrie 2008 s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile

legii speciale.

În recurs, s-au depus

următoarele acte: hotărârile din 28 septembrie 2009 și din 3 iulie 2011 emise de

Consiliul local al municipiului Oradea, adresa din 8 aprilie 2013 emisă de Municipiul

Oradea, prin primar, potrivit căreia, la data de 28 iunie 2012, Consiliul local

al municipiului Oradea a adoptat hotărârea, prin care s-a „hotărât” modificarea

art. 1 și art. 2 din hotărârea Consiliului Local din 28 iunie 2012 emisă de Consiliul

local al municipiului Oradea și dispoziția din 23 aprilie 2013 emisă de Municipiul

Oradea, prin primar, în soluționarea dosarului administrativ din 2005 întocmit în

baza notificării din 2001 formulată de intimatul reclamant, prin care s-a respins

cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 6450 mp, situat

în Oradea, str. B., înscrise în C.F. nr. Y1 S., cu nr. top. X1, X2, X3 și s-a acordat

în compensare notificatorului M.T.I. terenul în suprafață de 10980 mp, identificat

în parcela cu nr. cadastral Z1 Oradea, înscrisă în C.F. nr. Y2 Oradea, care se atribuie

în natură, conform schiței de amplasament și delimitare.

Examinând decizia în limitele

criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;

Critica formulată de pârât

potrivit căreia sentința civilă nr. 483/C/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin

care s-a constatat că intimatul reclamant are calitatea de persoană îndreptățită

la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață totală

de 6450 mp, reprezintă autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește întinderea

suprafeței ce poate fi acordată în compensare reclamantului în prezentul litigiu

este nefondată.

Pentru a opera autoritatea

de lucru judecat în speță în raport de sentința civilă nr. 483/C/2007 pronunțată

de Tribunalului Bihor, potrivit art. 1201 C. civ., se impune a fi îndeplinită cumulativ

între cele două litigii cerința triplei identități, de părți, obiect și cauză.

Dacă există identitate

de părți și cauză între cele două litigii nu este îndeplinită cerința identității

de obiect între acestea, întrucât primul litigiu a avut ca obiect contestația formulată

de reclamant împotriva dispoziției din 12 octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului

Oradea, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar litigiu pendinte are ca obiect contestația

formulată de același reclamant împotriva dispoziției emise în temeiul Legii nr.

10/2001, din 23 decembrie 2008.

Prin urmare, se constată

că, în speță, nu operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 483/C/2007

pronunțată de Tribunalul Bihor, în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren

acordată în compensare reclamantului pentru imobilul preluat de la autorul său de

către stat și imposibil a fi restituit în natură în condițiile Legii nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii prin

echivalent constă în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării,

cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile legii

privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau

prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist,

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunțării

instanțelor de fond și apel, iar reclamantul a solicitat prin prezenta acțiune măsuri

reparatorii prin echivalent în compensare cu o altă suprafață de teren.

În ceea ce privește atribuirea

către reclamant în compensare a unei suprafețe de teren mai mare decât cea preluată

de stat prin expropriere de la autorul său, hotărâtor în luarea acestei măsuri este

echivalentul valorii de circulație a imobilului expropriat și a celui atribuit în

compensare.

Câtă vreme imobilele teren

și casă preluate de stat de la autorul reclamantului au o valoare de circulație

mai mare ca a terenului acordat în compensare de către instanțele de fond și apel

reclamantului, așa cum au stabilit acestea, critica formulată de pârât pe acest

aspect este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

Și celelalte critici formulate

de recurentul pârât potrivit cărora greșit instanțele de fond și apel au acordat

în compensare reclamantului suprafața de 10980 mp, aferentă nr. cadastral Z1 înscris

în CF Y2 Oradea, întrucât terenul nu se află la dispoziția Comisiei de aplicare

a Legii nr. 10/2001, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, sunt nefondate.

Astfel, potrivit art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data soluționării cauzei

în fond și apel, „Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului

sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării

este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul

prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă

sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.

În speță, instanțele

de fond și apel au acordat reclamantului, cu acceptul acestuia, în compensare, pentru

bunurile preluate de la autorul său, un alt teren, măsură reparatorie care se aplică

cu prioritate față de acordarea de măsuri compensatorii în condițiile legii speciale

privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate

în mod abuziv de stat.

Deși nu arată expres,

recurentul, susținând că terenul acordat în compensare nu se afla la dispoziția

comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, critică decizia civilă recurată ca fiind

dată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora „Primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea

notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice

calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă

bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare”.

Această critică este nefondată,

deoarece, așa cum a reținut instanța de apel, Municipiul Oradea avea obligația de

a-și inventaria bunurile din domeniul public și privat, iar în măsura în care acestea

nu sunt de utilitate publică, să propună notificatorilor acordarea bunurilor disponibile

în schimbul celor preluate abuziv de stat.

Pârâtul a susținut că

imobilul nu era la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu că

terenul atribuit reclamantului în compensare nu este teren liber în sensul Legii

nr. 10/2001, respectiv, că ar fi afectat de amenajări de utilitate publică în sensul

art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 250/2007, privind normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, fapt ce ar fi făcut ca terenul să nu poată fi atribuit

în compensare.

Procedând astfel, pârâtul

și-a invocat propria culpă ce constă în lipsa inventarierii bunurilor disponibile

care ar fi putut fi date în compensare pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Prin urmare, se constată

că hotărârile pronunțate în fond și apel au fost date cu aplicarea corectă a dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește incidența

în speță a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 165/2013,

verificare ce se impune a fi făcută față de conținutul dezbaterilor ce au avut loc

la termenul din 19 septembrie 2013, se constată că aceste dispoziții legale nu sunt

incidente în speță, întrucât, pe de o parte, Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare

ulterior emiterii deciziei contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,

contestație ce se afla pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii

noi, astfel că decizia este supusă controlului instanțelor judecătorești sub aspectul

legalității, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 în vigoare

la data emiterii sale, iar pe de altă parte, se constată că, în soluționarea notificării

formulate de reclamant, pârâtul a emis o nouă dispoziție prin care s-a atribuit

în compensare terenul în litigiu intimatului reclamant, decizie ce nu face obiectul

controlului de legalitate în prezenta cauză.

Mai mult, această lege

a intrat în vigoare după pronunțarea deciziei recurate a cărei legalitate nu poate

fi valorificată decât din perspectiva cadrului normativ existent la data pronunțării

sale.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea.

Recurentul pârât fiind

partea căzută în pretenții, instanța, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

va dispune obligarea acestuia la 4.081 RON, cheltuieli de judecată în recurs, către

intimatul reclamant M.T.I.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei

nr. 27/A din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Obligă pe recurentul pârât

Primarul municipiului Oradea la plata sumei de 4.081 RON, cheltuieli de judecată

către intimatul reclamant M.T.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 534/ C din 18 iunie 2007, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamantul K.A.E. în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală de Aplicare a Le
ÎCCJ 2010-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3108/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 78/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus admiterea în parte a contestației precizate și modificate și în dosarul conex nr
ÎCCJ 2017-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 129/2017
SA, solicitându-se comunicarea acordului ori a refuzului până la data de 28 decembrie 2012, în caz de refuz s-a menționat că potrivit dispozițiilor legale și ale celor dispuse prin hotărârile judecătorești vor fi propuși pentru acordarea de
ÎCCJ 2013-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 726/2013
Prin Sentința civilă nr. 249 C din 10 aprilie 2006, Tribunalul Bihor a respins contestația reclamanților V.J. și V.E. împotriva dispoziției nr. 2980 din 1 iulie 2005 a Primarului Municipiului Oradea. Prin Decizia civilă nr. 19 A din 8 febru
ÎCCJ 2015-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2015
li se cuvin următoarele cote-părți: pentru reclamantul K.Ș. - 14.310,72 lei, pentru reclamantul K.A. - 110.385,49 lei, iar pentru reclamanții S.C. și B.E. - 123.249,05 lei. S-a solicitat respingerea cererii de obligare a apelantei la plata
Sursă