ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2015

Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 25S/C/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 4724/111/2008, Ia data de 14 iulie 2009, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V.A. și V.M., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Oradea și, în consecință: S-a dispus anularea deciziei nr. 4614 din data de 22 august 2008, emisă de P.M. Oradea. S-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 378 pălii din imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1, ulterior transcris în CF individuală nr. 25867 Oradea, cotă care a aparținut fostei proprietare tabulare F.l. A fost obligat pârâtul să emită o decizie, prin care să acorde reclamanților despăgubiri pentru cota de proprietate sus-menționată, despăgubiri constând în bunuri.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților 2.000 RON cheltuieli de judecată, Prin decizia civila nr. S/C din dala de 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 914/35/2010, a fost admis apelul civil declarat de pârâții P.M. Oradea, I.P.M. Oradea în contradictoriu cu reclamanții V.A. și V.M., împotriva sentinței civile nr. 258/ C din data de 14 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost desființată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor. Prin sentința civilă nr. J77/ C din data de 07 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții V. A. și V.M., în contradictoriu cu intimatul P.M.

Oradea și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de P.M. Oradea, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii și a fost obligat intimatul să emită o decizie prin care să acorde reclamanților despăgubiri pentru imobilul sus- menționat. A fost obligat intimatul să plătească reclamanților 2.000 iei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Imobilul în litigiu a aparținut în întregime lui F.l., născută K., din care cota de 5/8 părți a revenit lui F.K., iar 3/8 părți nepoatei de fiu a acesteia F.l. Cota nepoatei a trecut, însă, în proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 223/1974, iar această preluare a constituit o preluare abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 6937 din data de 18 decembrie 1980, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F. C. împotriva S.R., și, în consecință, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. 9257 Oradea, cu nr. topo. 3006/1 și 3007/1, în sensul că i s-a atribuit reclamantului imobilul cu nr. topo. 3006/1/1 și 3007/1/1, în natură reprezentând 2 camere și dependințe, iar imobilele cu nr. topo. 3006/1/II și 3007/1/II, au fost atribuite S.R., terenul rămânând în indiviziune. Astfel, numitul F.C. a dobândit în proprietate apartamentul I, iar S.R. apartamentele 2 și 3. Din testamentul autentificat eu nr. 5521/1982 a rezultat că F.K.

a testat întreaga sa avere mobilă și imobilă în favoarea numiților V.A. și V.M. În raport de susținerile reclamanților și declarația aflată în copie la dosar dată de H.l.E., născută F., prima Instanță a reținut că aceasta a fost dată la 25 noiembrie 2003 și i-a împuternicit pe reclamanți să o reprezinte pentru restituirea imobilului, după care îl va dona, însă a fost vorba de apartamentul cu nr. 2 și nu de apartamentul cu nr. 3 din litigiu, cum greșit a reținut instanța superioară, apartament care nu a intrat niciodată în proprietatea ei personală. S-a mai reținut, totodată, că reclamanții nu au formulat notificare în numele acesteia, ci în nume propriu, ca moștenitori ai lui F.K., astfel că au calitate de persoane îndreptățite la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ședința publică din data de 3! mai 2010, reclamanții, prezenți în fața instanței, și-au precizat acțiunea cu ocazia acordării cuvântului în fond, în sensul că au solicitat anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008, emisă de P. M. Oradea, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1. ulterior transcris în CF individual 25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., obligarea intimatului să emită o decizie prin care să acorde reci amanților despăgubiri pentru imobilul din litigiu - apartamentul nr. 3, și cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei. Față de principiul disponibilității, instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților doar în raport de cele precizate în ședința publică din data de 31 mai 2010. Astfel, a găsit întemeiată acțiunea și a admis-o, dispunând anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de P.M.

Oradea, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1, ulterior transcris în CF individual 25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., și a obligat intimatul să emită o decizie/dispoziție prin care să acorde reclamanților despăgubiri, pentru cota de 5/8, din imobilul din litigiu respectiv apartamentul nr. 3. În baza art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții V.A. și V.M., iar prin decizia civilă nr. S/ A din data de 02 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a fost admis, sentința apelată schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul să acorde reclamanților suprafața de 223 m.p.

situată ia nr. topo. 5547/5 și de 999 m.p. situată la nr. topo. 5546/2, ambele înscrise în CF nr. 5041 Oradea, în compensare pentru imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea cu nr. topo. 3006/1 și 3007/5 transcris în CF nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3 ce nu a putut fi restituit în natură. A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de atribuire a terenului acordat în compensare conform identificării și delimitării acestuia prin raportul de expertiză judiciară întocmit de expert I.Ș. G.E. și au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, intimatul P.M. Oradea a fost obligat să plătească apelanților reclamanți V.A., V.M., suma de 1576,03 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținui următoarele: Dat fiind că hotărârea nu a fost atacată și de către pârâtul din cauză, dispoziția instanței de fond de anulare a deciziei primarului șt, respectiv, de stabilire a calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparținut defunctului F.C. nu pot fi cenzurate în ideea apelului exercitat doar de către părțile reclamante, prin urmare s-a verificat dacă este întemeiată nemulțumire a acestora privind faptul ca nu le- au fost acordate bunuri în compensare pentru imobilul aflat în discuție. Din probatoriul administrat în fază procesuală a apelului, a rezultat că terenurile solicitate de către apelanții reclamanți în compensare sunt libere de sarcini, nu au făcut obiectul legilor reparatorii, nici a Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 10/2001, și prin urmare nu a existat niciun impediment juridic pentru a fi acordate în compensare.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul Ș.G.E., amintit mai sus, pe lângă identificarea terenurilor cerute în compensare, s-a efectuat și evaluarea acestora, astfel suprafața de 223 m.p., de pe nr. topo. 5547/5 a fost evaluată ia 26.209 lei (6.021 curo), iar suprafața de 250 m.p. de pe nr. topo. 5546/2 la 22.853 lei (5.250 euro). Valoarea terenului situat pe nr. topo. 5546/2 a fost stabilită la 21 euro/m.p., în raport de care valoarea suprafeței de teren de 749 m.p. solicitată în plus în compensare la termenul din 21 noiembrie 2011, alături de cele pretinse inițial, s-a apreciat la 15.749 euro. Concluziile raportului de expertiză nu au fost contestate de partea intimată, context, în care valoarea imobilului reprezentând în natură apartamentul nr. 3 situat în Oradea, pentru care instanța de fond a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, a fost stabilită la 114.500 lei (27.000 euro).

Ținându-se cont și de răspunsul intimatului ia solicitarea instanței, inserat în actele nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011, respectiv din 23 decembrie 2011, potrivit cu care terenul solicitat în compensare nu a făcut obiectul legilor reparatorii, s-a considerat că, refuzul intimatului de a include terenurile aflate în discuție pe lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a fost nefondat. În raport de reglementările cuprinse în art. II alin. (8) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, Decizia nr. 20 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite și art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că din înscrisurile depuse de A.I.

Oradea a rezultat că nu sunt identificate terenuri disponibile care să facă obiectul compensării în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, însă, intimatul nu a justificat niciodată imposibilitatea restituirii terenurilor solicitate de apelanți în compensare, iar faptul că acestea nu se regăsesc specificate în cadrul procedurii reglementate de lege nu înlătură competența instanței de a dispune în acest sens. Astfel, s-a considerat că s-a făcut dovada existenței unor bunuri pe care, în mod nejustificat, intimatul a refuzat să le ofere în compensare, și, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, instanța a stabilit obligația de a acorda teren în compensare.

Procedându-se la determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor supuse operațiunii de compensare, valoarea imobilului preluat de stat s-a estimat la 27.000 euro, iar cea a suprafețelor de teren solicitate în compensare la 27.000 euro (6.021 euro suprafața de 223 m,p., nr. topo. 5547/5, 20.979 euro, suprafața de 250 rn.p.-i-749 rn.p., nr. topo. 5546/2). Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul P.M. Oradea, iar prin decizia civila nr. 740 din data de 21 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 914/35/2010, a fost admis, hotărârea recurată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei s-a reținut că, în ceea ce privește motivul de recurs referitor ia nedovedirea de către reclamanți a calității lor de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru apartamentul nr. 3 din litigiu, susținerea nu a putut fi primită în condițiile în care, prin hotărârea primei instanțe, s-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri pentru acest apartament, corespunzător cotei de 5/8 din imobil, cuvenită autorului lor, F.C., iar pârâtul nu a exercitat apel împotriva sentinței respective.

Ca atare, hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3 din imobil, neputând fi analizată corectitudinea sentinței, sub aspectul reținerii acestui drept în favoarea părților menționate, în apelul reclamanților, care nu conține o asemenea critică, și în absența căii de atac declarate de pârât, astfel cum în mod corect a considerat și instanța de apel, în cuprinsul deciziei recurate. De asemenea, critica respectivă nu a putut fi invocată direct în recurs, omisso medio, de către pârât, cu consecința neanalizării ei de către prezenta instanță.

Cât privește împrejurarea că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3, astfel cum ar rezulta și din cuprinsul unei decizii irevocabile, decizia nr. 150-R/2007 a Curții de Apel Oradea, chestiune prin care recurentul a intenționat să se prevaleze de aspectul negativ al lucrului judecat al hotărârii respective, nici această chestiune nu a putut ii analizată în recurs, față de neexercitarea apelului pârâtului împotriva hotărârii primei instanțe. Aceasta în condițiile în care pârâtul putea invoca hotărârea irevocabilă menționată și toate efectele sale, din perspectiva inexistenței dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3, dacă pârâtul ar fi exercitat apei.

S-a considerat întemeiată, însă, critica referitoare ia necesitatea caracterului disponibil al unui bun deținut de pârât, pentru a fi acordat în compensare, în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 și 7 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aspect care nu a fost verificat de către instanța anterioară. Astfel, s-a apreciat că în dosarul de apel, nu au fost identificate suprafețele de teren acordate în compensare, nu s-a stabilit caracterul acestora, de bunuri disponibile, care putea fi realizat doar ulterior unei identificări exacte a terenurilor respective, nu s-a verificat dacă nu există cereri de restituire pentru aceste bunuri din partea unor terțe persoane și dacă terenurile sunt sau nu libere în sensul Legii nr. 30/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din această lege și art. 10.1.

și 10.3. din H.G., nr. 250/2007 (teren afectat de utilități publice supraterane și subterane, servituți legale ș.a.). În rejudecare, prin decizia nr. 604/ A data de 5 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția l civilă, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți V.A. și V.M., împotriva sentinței civile nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1544/111/2010, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că pârâtul a fost obligat să acorde reclamanților terenul în suprafață de 223 mp cu nr. topo 5547/5, înscris inițial în C.F. vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F. nr. 179089 Oradea și terenul în suprafață de 999 mp din terenul cu nr. topo, 5546/2, înscris inițial în C.F.

vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F, nr. 176347 Oradea, în compensare pentru imobilul înscris în C.F. nr. 9257 Oradea, nr. topo. 3006/1 și 3007/1, transcris în C.F. nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3, ce nu poate fi restituit în natură. A fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de atribuire a terenului acordat în compensare, conform identificării și delimitării acestuia prin raportul de expertiză întocmit în apel de doamna expert Ș.G. E. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Intimata I.P.M. Oradea a fost obligată să plătească apelanților V.A. și V.M. suma de 3839,83 iei, eu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apei a reținut următoarele; Sentința civilă nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, nu a fost atacată cu apel de pârâtul intimat P. M. Oradea, astfel încât aceasta a intrat în puterea de lucru judecat, în ceea ce privește anularea dispoziției nr. 4614 din data de 22 august 2008 și constatarea îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 9257 Oradea, sistată, nr. topo 3006/1 și 3007/1, transcris în CF nr. 25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar tabular F.C., respectiv pentru cota de 5/8 din imobilul în litigiu, reprezentând apartamentul nr. 3. În urma analizării probelor administrate în cauză, s-a constatat că terenurile solicitate de apelanții-reclamanți sunt disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, nu au inlocui obiectul legilor speciale reparatorii și pot fi acordate în compensare, Astfel, prin lucrarea de expertiză efectuată în apel au fost identificate sub toate aspectele, terenurile solicitate de apelanții-reclamanți în compensare.

reținându-se că terenul cu nr. topo 5547/5 are o suprafață de 223 mp și este înscris în cartea funciară nr. 504î/nr. electronic 179089 Oradea, în proprietatea S.R., fiind notată o înscriere provizorie în favoarea apelanților- reclamanți, care au edificat și o casă pe acest teren, pe care, de altfel, o folosesc. Terenul cu nr. topo 5546/2 are o suprafață totală de 1933 mp și este înscris în cartea funciară nr. 5041/nr. electronic 176347 Oradea, are categoria de folosință arabil, iar pe acesta nu este notată nicio construcție. Proprietarul de cane funciară este S.R. și este notată o înscriere provizorie asupra suprafeței de 999 mp din totalul de 1933 mp, în. favoarea apelanților-reclamanți.

Valoarea de circulație a terenurilor solicitate în compensare a fost stabilită prin aceeași lucrare ca fiind de 5.352 Euro, pentru terenul cu nr. topo 5547/5 și de 19.980 euro, pentru suprafața de 999 mp din terenul eu nr. topo 5546/2, în total 25.332 euro, sumă inferioară valorii de circulație a imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură, reprezentând apartamentul nr. 3, situat în Oradea, pe strada Simion Ștefan, stabilită la nivelul de 27.000 euro prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul evaluator S.D.N., necontestat de partea intimată. Din cuprinsul adreselor nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011 și nr. 273022 din data de 23 decembrie 2011, emise de P.M.

Oradea, aflate la dosarul nr. 914/35/2010 al Curții de Apel Oradea, a rezultat că pentru imobilele eu nr. topo 5547/5 și 5546/2 din CF nr. 5041 Oradea nu s-a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 18/1991, iar potrivit relațiilor furnizate în apel, în rejudecare, pe terenul cu nr. topo 5546/2 nu există rețele în exploatare, iar în perimetrul terenului cu nr. topo 5547/5 există rețele in exploatare, conform planului de situație anexat, aspect ce nu impietează însă asupra acordării terenului în compensare, cu consecința respectării distanțelor minime obligatorii prevăzute de dispozițiile legale între conducte și diferitele construcții sau instalații. În consecință, s-a apreciat că terenurile solicitate sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din aceeași lege și art. 10 pct. l și art. 10 pct. 3 din H.G.

nr. 250/2007 și pot fi acordate în compensare, Împotriva acestei decizii, intimatul P.M. Oradea a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 177/C/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 25.867 Oradea. În motivarea recursului, recurentul, după ce a făcut un scurt istoric al cauzei, a susținut că P.M. Oradea nu deține bunuri care să poată fi acordate în compensare și că doar în situația în care A.I. Oradea ar fi pus la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 bunuri care pot fi acordate în compensare, ar fi putut face o propunere în acest sens petenților, Ori, în condițiile în care entitatea care administrează patrimoniul imobiliar de pe raza Municipiului Oradea, respectiv A.I.

Oradea nu a pus la dispoziția P.M. Oradea alte bunuri imobiliare și nici nu a comunicat instanței de apel vreo listă cu bunuri imobile pentru a putea fi acordate în compensare, a considerat nelegală hotărârea instanței de apel. A mai arătat recurentul că pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 5041 Oradea, nr. topo. 5547/5 și respectiv 5546/2, potrivit răspunsului primit de la SC A.C., în perimetrul terenului din str. Merilor, nr. topo 5546/2 nu există rețele în exploatare, în perimetrul terenului cu nr. topo. 5547/5 există rețele în exploatare, conform planului de situație, iar SC D.V. SA a comunicat că pe strada Merilor există rețea de distribuție a gazelor naturale. Învederând răspunsul primit de la A.I.

Oradea, din care a rezultat că, terenul identificat cu nr. topo. 5546/2, în suprafață de 999 mp. este cuprins în inventarul terenurilor aflate la dispoziția Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, recurentul a arătat că Municipiul Oradea se confruntă cu un deficit de teren în ceea ce privește aplicarea acestei legi, În final, a arătat că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005 de către A.N.S.D., dispoziții care sunt aplicabile în prezenta cauză. În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este nul, pentru considerentele următoare Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. ( I) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ. , iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă ia motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. , iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat îa motivul de nelegalitate invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ . În speță, deși recurentul-pârât s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recursul, se constată că acesta nu este susceptibil de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurent și nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., simpla indicare a pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nefiind suficientă din acest punct de vedere. În cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare Ia soluția pronunțată în apei și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Simplele afirmații formulate de recurentul - pârât referitoare la faptul că nu deține bunuri pentru a fi acordate în compensare reclamanților, că măsurile reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005 și invocarea unor răspunsuri emise de SC A.C., SC D.V. SA și A.I. Oradea, cu privire la regimul juridic al suprafețelor de teren aflate în litigiu, precum și la existența unui deficit de teren liber la nivelul Municipiului Oradea, nu sunt suficiente pentru a considera că hotărârea pronunțată de instanța de apel ar fi nelegală, întrucât nu îndeplinește așa cum s-a arătat condiția referitoare la motivare și nici nu permite încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, pentru considerentele arătate, reținând și faptul că în cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea împotriva deciziei nr. 604/ A din data de 5 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată In ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.