ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
fața, constată următoarele:
Prin sentința
civilă nr. 25S/C/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor,
în
dosarul nr. 4724/111/2008, Ia data de
14 iulie 2009, a fost admisă acțiunea
formulată
de reclamanții V.A. și V.M., în contradictoriu cu
pârâtul P.M. Oradea
și, în consecință:
S-a dispus
anularea deciziei nr. 4614 din data de 22 august 2008, emisă de
P.M. Oradea.
S-a constatat că reclamanții sunt
persoane îndreptățite la acordarea de
măsuri
reparatorii pentru cota de 378 pălii din imobilul înscris în CF nr. 9257
Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1,
ulterior transcris în CF individuală nr.
25867 Oradea, cotă care a aparținut fostei proprietare tabulare F.l.
A fost obligat
pârâtul să emită o decizie, prin care să acorde reclamanților
despăgubiri
pentru cota de proprietate sus-menționată, despăgubiri constând în
bunuri.
A fost obligat
pârâtul să plătească reclamanților 2.000 RON cheltuieli de
judecată,
Prin decizia
civila nr. S/C din dala de 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea
de Apel Oradea,
în dosarul nr.
914/35/2010, a fost admis apelul civil declarat de
pârâții P.M.
Oradea, I.P.M. Oradea
în contradictoriu cu reclamanții V.A. și V.M., împotriva
sentinței civile nr. 258/
C din data de 14 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost
desființată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul
Bihor.
Prin sentința civilă nr. J77/ C din
data de 07 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor,
a fost admisă acțiunea formulată de
reclamanții V.
A. și V.M., în contradictoriu
cu intimatul P.M. Oradea și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 4614
din 22 august 2008 emisă
de P.M.
Oradea, s-a constatat că reclamanții sunt persoane
îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii și
a fost obligat intimatul să emită
o
decizie prin care să acorde reclamanților despăgubiri pentru imobilul sus-
menționat.
A fost obligat
intimatul să plătească reclamanților 2.000 iei, cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța
această sentință,
instanța a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a aparținut în
întregime lui F.l., născută K., din care cota de 5/8 părți a revenit lui F.K.,
iar 3/8 părți nepoatei de fiu a acesteia F.l. Cota nepoatei a trecut, însă, în
proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 223/1974, iar această
preluare a constituit o preluare abuzivă în sensul
art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința
civilă nr. 6937 din data de 18 decembrie 1980, pronunțată de
Judecătoria Oradea, a fost admisă
acțiunea formulată de reclamantul F.
C.
împotriva S.R., și, în consecință, s-a dispus sistarea stării de indiviziune
asupra imobilului înscris în C.F. 9257 Oradea, cu nr. topo. 3006/1 și 3007/1,
în sensul că i s-a atribuit reclamantului imobilul cu nr. topo. 3006/1/1 și
3007/1/1,
în natură reprezentând 2 camere și dependințe, iar imobilele cu nr. topo.
3006/1/II și 3007/1/II, au fost atribuite S.R., terenul rămânând în
indiviziune.
Astfel, numitul
F.C. a dobândit în proprietate apartamentul
I,
iar
S.R. apartamentele 2 și 3.
Din testamentul
autentificat eu nr. 5521/1982 a rezultat că F.K. a
testat întreaga
sa avere mobilă și imobilă în favoarea numiților V.A.
și V.M.
În raport de
susținerile reclamanților și declarația aflată în copie la dosar
dată de H.l.E.,
născută F., prima Instanță a reținut că aceasta a fost dată la 25 noiembrie
2003 și i-a împuternicit pe reclamanți să o
reprezinte pentru restituirea
imobilului, după care îl va dona, însă a fost vorba de
apartamentul cu nr. 2 și nu de
apartamentul cu nr. 3 din litigiu, cum greșit a reținut instanța superioară,
apartament care nu a intrat niciodată în proprietatea ei personală.
S-a mai reținut, totodată, că
reclamanții nu au formulat notificare în
numele
acesteia, ci în nume propriu, ca moștenitori ai lui F.K., astfel că au calitate
de persoane îndreptățite la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În ședința
publică din data de 3! mai 2010, reclamanții, prezenți în fața instanței, și-au
precizat acțiunea cu ocazia acordării cuvântului în fond, în sensul
că au solicitat anularea deciziei nr.
4614 din 22 august 2008, emisă de P.
M.
Oradea, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257
Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1. ulterior transcris în CF
individual
25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., obligarea intimatului
să emită o decizie prin care să acorde reci amanților despăgubiri pentru
imobilul din litigiu - apartamentul nr. 3, și cheltuieli de judecată în sumă de
2000 lei.
Față de
principiul disponibilității, instanța de fond a analizat acțiunea
reclamanților doar în raport de cele
precizate în ședința publică din data de 31 mai 2010.
Astfel, a găsit întemeiată acțiunea și
a admis-o, dispunând anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de
P.M. Oradea, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri
reparatorii
pentru imobilul înscris în CF.
9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1,
ulterior transcris în
CF individual 25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., și a
obligat intimatul să emită o decizie/dispoziție prin care să acorde
reclamanților despăgubiri, pentru cota de 5/8, din imobilul din litigiu
respectiv apartamentul nr. 3.
În baza art. 274 C. proc. civ.,
instanța a obligat pârâtul să
plătească
reclamanților suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva
acestei sentințe, au declarat apel reclamanții V.A.
și V.M., iar prin
decizia civilă nr. S/ A din data de 02 februarie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel Oradea,
a fost admis, sentința apelată
schimbată
în parte, în sensul că a fost
obligat pârâtul să acorde reclamanților suprafața de 223 m.p. situată ia nr. topo.
5547/5 și de 999 m.p. situată la nr. topo. 5546/2,
ambele înscrise în CF nr. 5041 Oradea, în
compensare pentru imobilul înscris în
CF nr. 9257 Oradea cu nr. topo.
3006/1 și 3007/5 transcris în CF nr. 25867
Oradea,
reprezentând apartamentul nr. 3 ce nu a putut fi restituit în natură.
A fost obligat
pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de
atribuire a
terenului acordat în compensare conform identificării și delimitării
acestuia prin raportul de expertiză
judiciară întocmit de expert I.Ș.
G.E. și au
fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată, intimatul P.M. Oradea a fost
obligat să plătească apelanților reclamanți V.A., V.M., suma de 1576,03 lei,
cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de apel a reținui următoarele:
Dat fiind că hotărârea nu a fost atacată
și de către pârâtul din cauză, dispoziția instanței de fond de anulare a
deciziei primarului șt, respectiv, de
stabilire
a calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor
reparatorii
pentru imobilul ce a aparținut defunctului F.C. nu pot fi
cenzurate în ideea apelului exercitat doar de
către părțile reclamante, prin urmare
s-a
verificat dacă este întemeiată nemulțumire a acestora privind faptul ca nu le-
au fost acordate bunuri în compensare pentru
imobilul aflat în discuție.
Din probatoriul
administrat în fază procesuală a apelului, a rezultat că terenurile solicitate
de către apelanții reclamanți în compensare sunt libere de
sarcini, nu au
făcut obiectul legilor reparatorii, nici a Legii nr. 18/1991 și nici a
Legii nr. 10/2001,
și prin urmare nu a existat niciun impediment juridic pentru a
fi acordate în compensare.
Prin raportul de
expertiză efectuat în cauză de expertul Ș.G.E.,
amintit mai sus, pe lângă identificarea terenurilor
cerute în compensare, s-a efectuat și evaluarea acestora, astfel suprafața de
223 m.p., de pe nr. topo.
5547/5 a fost
evaluată ia 26.209 lei (6.021 curo), iar suprafața de 250 m.p. de pe
nr. topo. 5546/2 la 22.853 lei (5.250 euro).
Valoarea terenului situat pe nr. topo. 5546/2 a fost stabilită la 21 euro/m.p.,
în raport de care valoarea suprafeței de
teren de 749 m.p. solicitată în plus în compensare la termenul din 21
noiembrie 2011, alături de cele pretinse inițial, s-a apreciat la 15.749 euro.
Concluziile raportului de expertiză nu
au fost contestate de partea intimată, context, în care valoarea imobilului
reprezentând în natură
apartamentul nr. 3
situat în Oradea, pentru care instanța
de fond a constatat că
reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de
măsuri reparatorii, a fost stabilită la 114.500 lei (27.000 euro).
Ținându-se cont
și de răspunsul intimatului ia solicitarea instanței, inserat
în actele nr. 273022
din data de 29 noiembrie 2011, respectiv din 23 decembrie 2011, potrivit cu
care terenul solicitat în compensare nu a făcut obiectul legilor reparatorii,
s-a considerat că, refuzul intimatului de a include terenurile aflate în
discuție pe
lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. (5)
din Legea nr. 10/2001, a fost
nefondat.
În raport de
reglementările cuprinse în art.
II
alin. (8) și art. 26 din Legea nr. 10/2001,
Decizia nr. 20 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secțiile unite și art. 1 alin.
(1) și (5) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că din înscrisurile depuse de A.I.
Oradea a rezultat că nu sunt identificate terenuri disponibile care să facă
obiectul compensării în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, însă, intimatul nu a justificat
niciodată imposibilitatea
restituirii
terenurilor solicitate de apelanți în compensare, iar faptul că acestea nu
se regăsesc specificate în cadrul procedurii
reglementate de lege nu înlătură
competența instanței de a dispune în
acest sens.
Astfel, s-a
considerat că s-a făcut dovada existenței unor bunuri pe care, în
mod nejustificat,
intimatul a refuzat să le ofere în compensare, și, în aplicarea dispozițiilor
legale menționate, instanța a stabilit obligația de a acorda teren în
compensare.
Procedându-se la
determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor
supuse
operațiunii de compensare, valoarea imobilului preluat de stat s-a estimat
la 27.000 euro,
iar cea a suprafețelor de teren solicitate în compensare la 27.000
euro (6.021 euro
suprafața de 223 m,p., nr. topo. 5547/5, 20.979 euro, suprafața
de 250 rn.p.-i-749 rn.p., nr. topo.
5546/2).
Împotriva acestei
decizii, a declarat recurs pârâtul P.M.
Oradea,
iar prin decizia civila nr. 740 din data de 21 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție,
în
dosarul nr. 914/35/2010, a
fost admis,
hotărârea recurată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare
la aceeași instanță.
În considerentele deciziei s-a reținut
că, în ceea ce privește motivul de
recurs
referitor ia nedovedirea de către reclamanți a calității lor de persoane
îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001
pentru apartamentul nr. 3 din litigiu, susținerea
nu a putut fi primită în condițiile
în care, prin hotărârea primei
instanțe, s-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri pentru acest
apartament, corespunzător cotei de 5/8 din imobil,
cuvenită autorului lor, F.C., iar pârâtul nu a exercitat apel împotriva
sentinței respective.
Ca atare,
hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat sub
aspectul
dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3 din
imobil, neputând fi analizată corectitudinea sentinței, sub aspectul reținerii
acestui drept în favoarea părților menționate, în apelul reclamanților, care nu
conține o asemenea
critică, și în absența căii de atac declarate de pârât, astfel
cum în mod corect a considerat și instanța de
apel, în cuprinsul deciziei recurate.
De asemenea, critica respectivă nu a
putut fi invocată direct în recurs, omisso medio, de către pârât, cu consecința
neanalizării ei de către prezenta instanță.
Cât privește
împrejurarea că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la
măsuri reparatorii pentru apartamentul
nr. 3, astfel cum ar rezulta și din cuprinsul unei decizii irevocabile, decizia
nr. 150-R/2007 a Curții de Apel
Oradea,
chestiune prin care recurentul a intenționat să se prevaleze de aspectul
negativ
al lucrului judecat al hotărârii respective, nici această chestiune nu a
putut ii analizată în recurs, față de
neexercitarea apelului pârâtului împotriva
hotărârii primei instanțe.
Aceasta în condițiile în care pârâtul putea invoca hotărârea irevocabilă
menționată și toate efectele sale, din perspectiva
inexistenței dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru
apartamentul nr.
3, dacă pârâtul ar fi exercitat apei.
S-a considerat întemeiată, însă,
critica referitoare ia necesitatea caracterului disponibil al unui bun deținut
de pârât, pentru a fi acordat în
compensare,
în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 și 7 din
H.G.
nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a
Legii nr.
10/2001, aspect care nu a fost
verificat de către instanța anterioară.
Astfel, s-a
apreciat că în dosarul de apel, nu au fost identificate suprafețele
de teren acordate
în compensare, nu s-a stabilit caracterul acestora, de bunuri
disponibile, care putea fi realizat
doar ulterior unei identificări exacte a
terenurilor
respective, nu s-a verificat dacă nu există cereri de restituire pentru
aceste bunuri din partea unor terțe persoane și
dacă terenurile sunt sau nu libere
în
sensul Legii nr. 30/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin.
(2)
din această lege și art. 10.1. și 10.3. din H.G., nr. 250/2007
(teren afectat de
utilități publice
supraterane și subterane, servituți legale ș.a.).
În rejudecare,
prin decizia nr. 604/ A data de 5 decembrie 2014 a Curții de
Apel Oradea, secția
l civilă, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți
V.A. și V.M.,
împotriva sentinței civile nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunțată de
Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1544/111/2010, pe
care a schimbat-o în parte, în sensul
că pârâtul a fost obligat să acorde
reclamanților
terenul în suprafață de 223 mp cu nr. topo 5547/5, înscris inițial în
C.F.
vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F. nr. 179089 Oradea și terenul în
suprafață de 999 mp din terenul cu nr. topo,
5546/2, înscris inițial în C.F. vechi
nr. 5041 Oradea, transcris în C.F,
nr. 176347 Oradea, în compensare pentru
imobilul
înscris în C.F. nr. 9257 Oradea, nr. topo. 3006/1 și 3007/1, transcris în
C.F.
nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3, ce nu poate fi restituit în
natură.
A fost obligat
pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de atribuire a
terenului acordat în compensare, conform identificării și delimitării acestuia
prin raportul de expertiză întocmit în apel de doamna expert Ș.G.
E. și s-au menținut celelalte
dispoziții ale sentinței.
Intimata I.P.M. Oradea a fost obligată
să
plătească apelanților V.A. și V.M. suma
de 3839,83 iei, eu
titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apei a reținut următoarele;
Sentința civilă nr. 177/ C din data de
07 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, nu a fost atacată cu apel de
pârâtul intimat P.
M. Oradea, astfel încât
aceasta a intrat în puterea de lucru judecat, în
ceea ce privește anularea dispoziției nr. 4614 din data de 22 august
2008 și
constatarea îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii
pentru imobilul
înscris în CF nr. 9257
Oradea, sistată, nr. topo 3006/1 și 3007/1, transcris în CF
nr. 25867
Oradea, care a aparținut fostului proprietar tabular F.C.,
respectiv pentru cota de 5/8 din imobilul în
litigiu, reprezentând apartamentul nr.
3.
În urma analizării probelor
administrate în cauză, s-a constatat că
terenurile
solicitate de apelanții-reclamanți sunt disponibile în sensul Legii nr.
10/2001, nu au inlocui obiectul legilor speciale
reparatorii și pot fi acordate în
compensare,
Astfel, prin
lucrarea de expertiză efectuată în apel au fost identificate sub
toate aspectele,
terenurile solicitate de apelanții-reclamanți în compensare.
reținându-se că terenul cu nr. topo
5547/5 are o suprafață de 223 mp și este
înscris
în cartea funciară nr. 504î/nr. electronic 179089 Oradea, în proprietatea S.R.,
fiind notată o înscriere provizorie în favoarea apelanților-
reclamanți, care au edificat și o casă pe acest
teren, pe care, de altfel, o folosesc.
Terenul cu nr. topo
5546/2 are o suprafață totală de 1933 mp și este înscris
în cartea funciară nr. 5041/nr. electronic
176347 Oradea, are categoria de folosință arabil, iar pe acesta nu este notată
nicio construcție. Proprietarul de cane funciară este S.R. și este notată o
înscriere provizorie asupra
suprafeței de
999 mp din totalul de 1933 mp, în. favoarea apelanților-reclamanți.
Valoarea de
circulație a terenurilor solicitate în compensare a fost stabilită
prin aceeași
lucrare ca fiind de 5.352 Euro, pentru terenul cu nr. topo 5547/5 și
de 19.980 euro, pentru suprafața de
999 mp din terenul eu nr. topo 5546/2, în total 25.332 euro, sumă inferioară
valorii de circulație a imobilului ce nu mai
poate
fi restituit în natură, reprezentând apartamentul nr. 3, situat în Oradea, pe
strada
Simion Ștefan, stabilită la nivelul de 27.000 euro prin raportul de
expertiză extrajudiciară întocmit de expertul
evaluator S.D.N.,
necontestat de partea intimată.
Din cuprinsul
adreselor nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011 și nr. 273022 din data de 23
decembrie 2011, emise de P.M. Oradea, aflate la dosarul nr. 914/35/2010 al
Curții de Apel Oradea, a
rezultat că pentru imobilele eu nr. topo 5547/5 și
5546/2 din CF nr. 5041 Oradea
nu
s-a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr.
18/1991, iar potrivit relațiilor furnizate în
apel, în rejudecare, pe terenul cu nr.
topo
5546/2 nu există rețele în exploatare, iar în perimetrul terenului cu nr. topo
5547/5 există rețele in exploatare, conform
planului de situație anexat, aspect ce
nu impietează însă asupra
acordării terenului în compensare, cu consecința
respectării distanțelor minime obligatorii prevăzute de dispozițiile
legale între
conducte și diferitele construcții sau instalații.
În consecință, s-a apreciat că
terenurile solicitate sunt libere în sensul
Legii
nr. 10/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din aceeași
lege
și art. 10 pct. l și art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 și pot fi
acordate în compensare,
Împotriva acestei decizii, intimatul P.M.
Oradea a
declarat recurs,
prin care a
solicitat admiterea acestuia și pe cale de consecință,
menținerea ca
temeinică și legală a sentinței civile nr. 177/C/2010 pronunțată de
Tribunalul Bihor, în sensul acordării
de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 25.867 Oradea.
În motivarea recursului, recurentul,
după ce a făcut un scurt istoric al cauzei, a susținut că P.M. Oradea nu deține
bunuri care să poată fi acordate în compensare și că doar în situația în care A.I.
Oradea ar fi pus la dispoziția Comisiei de
aplicare a Legii nr. 10/2001
bunuri
care pot fi acordate în compensare, ar fi putut face o propunere în acest
sens
petenților,
Ori, în condițiile în care entitatea
care administrează patrimoniul
imobiliar de
pe raza Municipiului Oradea, respectiv A.I.
Oradea nu a pus la
dispoziția P.M. Oradea alte bunuri
imobiliare
și nici nu a comunicat instanței de apel vreo listă cu bunuri imobile
pentru
a putea fi acordate în compensare, a considerat nelegală hotărârea instanței de
apel.
A mai arătat
recurentul că pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 5041 Oradea, nr. topo.
5547/5 și respectiv 5546/2, potrivit răspunsului primit de la SC
A.C., în perimetrul terenului din str.
Merilor, nr. topo 5546/2 nu există
rețele
în exploatare, în perimetrul terenului cu nr. topo. 5547/5 există rețele în
exploatare, conform planului de situație, iar SC D.V.
SA a comunicat că pe strada Merilor există rețea de distribuție a gazelor
naturale.
Învederând
răspunsul primit de la A.I. Oradea, din
care a rezultat că, terenul identificat cu nr. topo.
5546/2, în suprafață de 999 mp.
este
cuprins în inventarul terenurilor aflate la dispoziția Comisiei Locale de
aplicare a Legii nr. 18/1991, recurentul a arătat că Municipiul Oradea se
confruntă cu un deficit de teren în ceea ce
privește aplicarea acestei legi,
În final, a arătat că acordarea
măsurilor reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii
nr. 247/2005 de către A.N.S.D., dispoziții care sunt aplicabile în prezenta
cauză.
În drept recursul a fost întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând
recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că
acesta este nul, pentru considerentele următoare
Conform art. 302
1
alin. (1)
lit. c) C. proc. civ., cererea de
recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe
care se întemeiază recursul
și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele
vor fi depuse printr-un
memoriu
separat.
Recursul se
motivează, conform art. 303 alin. (
I)
C. proc. civ., prin însăși cererea
de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele
de nelegalitate sunt prevăzute
limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.
,
iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că
recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția
cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă ia motivele de ordine publică,
precum și în
situația în care
criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art.
304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C.
proc. civ.,
A motiva recursul înseamnă, pe de o
parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele
prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
,
iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării
unor
critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea
recurată, raportat îa motivul de nelegalitate invocat.
Față de faptul
că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la
soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele
critici
privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C.
proc. civ
.
În speță, deși
recurentul-pârât s-a conformat exigențelor art. 302
1
alin. (1) lit.
c) C. proc. civ.,
indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art.
304 C. proc.
civ., pe care și-a întemeiat recursul, se constată că
acesta nu este
susceptibil de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de
recurent și nici, din oficiu în
oricare dintre celelalte motive de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., simpla indicare a pct. 9 din
art. 304 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de
recurs nefiind suficientă
din acest punct de vedere.
În cuprinsul cererii de recurs dedusă
judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei
pronunțate în apel și nici nu se demonstrează
în
ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare Ia soluția pronunțată
în apei și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.
Simplele afirmații formulate de
recurentul - pârât referitoare la faptul că
nu
deține bunuri pentru a fi acordate în compensare reclamanților, că măsurile
reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005
și invocarea unor răspunsuri emise
de SC A.C., SC D.V. SA și
A.I. Oradea,
cu privire la regimul juridic al suprafețelor de teren aflate în litigiu,
precum și la existența unui deficit de teren liber la nivelul
Municipiului
Oradea, nu sunt suficiente pentru a considera că hotărârea
pronunțată de instanța de apel ar fi nelegală,
întrucât nu îndeplinește așa cum s-a arătat condiția referitoare la motivare și
nici nu permite încadrarea în motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Așa fiind,
pentru considerentele arătate, reținând și faptul că în cauză nu
sunt date motive de ordine publică, Înalta
Curte urmează a constata, în
conformitate cu
art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății
este lovit
de nulitate.
PENTRU ACESTE
MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Constată nul
recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea
împotriva
deciziei nr. 604/ A din data de 5 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția
I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată In
ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.