ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

fața, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 25S/C/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor,

în

dosarul nr. 4724/111/2008, Ia data de

14 iulie 2009, a fost admisă acțiunea

formulată

de reclamanții V.A. și V.M., în contradictoriu cu

pârâtul P.M. Oradea

și, în consecință:

S-a dispus

anularea deciziei nr. 4614 din data de 22 august 2008, emisă de

P.M. Oradea.

S-a constatat că reclamanții sunt

persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri

reparatorii pentru cota de 378 pălii din imobilul înscris în CF nr. 9257

Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1,

ulterior transcris în CF individuală nr.

25867 Oradea, cotă care a aparținut fostei proprietare tabulare F.l.

A fost obligat

pârâtul să emită o decizie, prin care să acorde reclamanților

despăgubiri

pentru cota de proprietate sus-menționată, despăgubiri constând în

bunuri.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamanților 2.000 RON cheltuieli de

judecată,

Prin decizia

civila nr. S/C din dala de 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Oradea,

în dosarul nr.

914/35/2010, a fost admis apelul civil declarat de

pârâții P.M.

Oradea, I.P.M. Oradea

în contradictoriu cu reclamanții V.A. și V.M., împotriva

sentinței civile nr. 258/

C din data de 14 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost

desființată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Bihor.

Prin sentința civilă nr. J77/ C din

data de 07 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor,

a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanții V.

A. și V.M., în contradictoriu

cu intimatul P.M. Oradea și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 4614

din 22 august 2008 emisă

de P.M.

Oradea, s-a constatat că reclamanții sunt persoane

îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii și

a fost obligat intimatul să emită

o

decizie prin care să acorde reclamanților despăgubiri pentru imobilul sus-

menționat.

A fost obligat

intimatul să plătească reclamanților 2.000 iei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință,

instanța a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu a aparținut în

întregime lui F.l., născută K., din care cota de 5/8 părți a revenit lui F.K.,

iar 3/8 părți nepoatei de fiu a acesteia F.l. Cota nepoatei a trecut, însă, în

proprietatea S.R. în baza Decretului nr. 223/1974, iar această

preluare a constituit o preluare abuzivă în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința

civilă nr. 6937 din data de 18 decembrie 1980, pronunțată de

Judecătoria Oradea, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul F.

C.

împotriva S.R., și, în consecință, s-a dispus sistarea stării de indiviziune

asupra imobilului înscris în C.F. 9257 Oradea, cu nr. topo. 3006/1 și 3007/1,

în sensul că i s-a atribuit reclamantului imobilul cu nr. topo. 3006/1/1 și

3007/1/1,

în natură reprezentând 2 camere și dependințe, iar imobilele cu nr. topo.

3006/1/II și 3007/1/II, au fost atribuite S.R., terenul rămânând în

indiviziune.

Astfel, numitul

F.C. a dobândit în proprietate apartamentul

I,

iar

S.R. apartamentele 2 și 3.

Din testamentul

autentificat eu nr. 5521/1982 a rezultat că F.K. a

testat întreaga

sa avere mobilă și imobilă în favoarea numiților V.A.

și V.M.

În raport de

susținerile reclamanților și declarația aflată în copie la dosar

dată de H.l.E.,

născută F., prima Instanță a reținut că aceasta a fost dată la 25 noiembrie

2003 și i-a împuternicit pe reclamanți să o

reprezinte pentru restituirea

imobilului, după care îl va dona, însă a fost vorba de

apartamentul cu nr. 2 și nu de

apartamentul cu nr. 3 din litigiu, cum greșit a reținut instanța superioară,

apartament care nu a intrat niciodată în proprietatea ei personală.

S-a mai reținut, totodată, că

reclamanții nu au formulat notificare în

numele

acesteia, ci în nume propriu, ca moștenitori ai lui F.K., astfel că au calitate

de persoane îndreptățite la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În ședința

publică din data de 3! mai 2010, reclamanții, prezenți în fața instanței, și-au

precizat acțiunea cu ocazia acordării cuvântului în fond, în sensul

că au solicitat anularea deciziei nr.

4614 din 22 august 2008, emisă de P.

M.

Oradea, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257

Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1. ulterior transcris în CF

individual

25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., obligarea intimatului

să emită o decizie prin care să acorde reci amanților despăgubiri pentru

imobilul din litigiu - apartamentul nr. 3, și cheltuieli de judecată în sumă de

2000 lei.

Față de

principiul disponibilității, instanța de fond a analizat acțiunea

reclamanților doar în raport de cele

precizate în ședința publică din data de 31 mai 2010.

Astfel, a găsit întemeiată acțiunea și

a admis-o, dispunând anularea deciziei nr. 4614 din 22 august 2008 emisă de

P.M. Oradea, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de măsuri

reparatorii

pentru imobilul înscris în CF.

9257 Oradea, sistată, nr. topo. 3006/1 și 3007/1,

ulterior transcris în

CF individual 25867 Oradea, care a aparținut fostului proprietar F.C., și a

obligat intimatul să emită o decizie/dispoziție prin care să acorde

reclamanților despăgubiri, pentru cota de 5/8, din imobilul din litigiu

respectiv apartamentul nr. 3.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

instanța a obligat pârâtul să

plătească

reclamanților suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat apel reclamanții V.A.

și V.M., iar prin

decizia civilă nr. S/ A din data de 02 februarie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

a fost admis, sentința apelată

schimbată

în parte, în sensul că a fost

obligat pârâtul să acorde reclamanților suprafața de 223 m.p. situată ia nr. topo.

5547/5 și de 999 m.p. situată la nr. topo. 5546/2,

ambele înscrise în CF nr. 5041 Oradea, în

compensare pentru imobilul înscris în

CF nr. 9257 Oradea cu nr. topo.

3006/1 și 3007/5 transcris în CF nr. 25867

Oradea,

reprezentând apartamentul nr. 3 ce nu a putut fi restituit în natură.

A fost obligat

pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de

atribuire a

terenului acordat în compensare conform identificării și delimitării

acestuia prin raportul de expertiză

judiciară întocmit de expert I.Ș.

G.E. și au

fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată, intimatul P.M. Oradea a fost

obligat să plătească apelanților reclamanți V.A., V.M., suma de 1576,03 lei,

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținui următoarele:

Dat fiind că hotărârea nu a fost atacată

și de către pârâtul din cauză, dispoziția instanței de fond de anulare a

deciziei primarului șt, respectiv, de

stabilire

a calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor

reparatorii

pentru imobilul ce a aparținut defunctului F.C. nu pot fi

cenzurate în ideea apelului exercitat doar de

către părțile reclamante, prin urmare

s-a

verificat dacă este întemeiată nemulțumire a acestora privind faptul ca nu le-

au fost acordate bunuri în compensare pentru

imobilul aflat în discuție.

Din probatoriul

administrat în fază procesuală a apelului, a rezultat că terenurile solicitate

de către apelanții reclamanți în compensare sunt libere de

sarcini, nu au

făcut obiectul legilor reparatorii, nici a Legii nr. 18/1991 și nici a

Legii nr. 10/2001,

și prin urmare nu a existat niciun impediment juridic pentru a

fi acordate în compensare.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză de expertul Ș.G.E.,

amintit mai sus, pe lângă identificarea terenurilor

cerute în compensare, s-a efectuat și evaluarea acestora, astfel suprafața de

223 m.p., de pe nr. topo.

5547/5 a fost

evaluată ia 26.209 lei (6.021 curo), iar suprafața de 250 m.p. de pe

nr. topo. 5546/2 la 22.853 lei (5.250 euro).

Valoarea terenului situat pe nr. topo. 5546/2 a fost stabilită la 21 euro/m.p.,

în raport de care valoarea suprafeței de

teren de 749 m.p. solicitată în plus în compensare la termenul din 21

noiembrie 2011, alături de cele pretinse inițial, s-a apreciat la 15.749 euro.

Concluziile raportului de expertiză nu

au fost contestate de partea intimată, context, în care valoarea imobilului

reprezentând în natură

apartamentul nr. 3

situat în Oradea, pentru care instanța

de fond a constatat că

reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii, a fost stabilită la 114.500 lei (27.000 euro).

Ținându-se cont

și de răspunsul intimatului ia solicitarea instanței, inserat

în actele nr. 273022

din data de 29 noiembrie 2011, respectiv din 23 decembrie 2011, potrivit cu

care terenul solicitat în compensare nu a făcut obiectul legilor reparatorii,

s-a considerat că, refuzul intimatului de a include terenurile aflate în

discuție pe

lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, a fost

nefondat.

În raport de

reglementările cuprinse în art.

II

alin. (8) și art. 26 din Legea nr. 10/2001,

Decizia nr. 20 din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secțiile unite și art. 1 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că din înscrisurile depuse de A.I.

Oradea a rezultat că nu sunt identificate terenuri disponibile care să facă

obiectul compensării în condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, însă, intimatul nu a justificat

niciodată imposibilitatea

restituirii

terenurilor solicitate de apelanți în compensare, iar faptul că acestea nu

se regăsesc specificate în cadrul procedurii

reglementate de lege nu înlătură

competența instanței de a dispune în

acest sens.

Astfel, s-a

considerat că s-a făcut dovada existenței unor bunuri pe care, în

mod nejustificat,

intimatul a refuzat să le ofere în compensare, și, în aplicarea dispozițiilor

legale menționate, instanța a stabilit obligația de a acorda teren în

compensare.

Procedându-se la

determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor

supuse

operațiunii de compensare, valoarea imobilului preluat de stat s-a estimat

la 27.000 euro,

iar cea a suprafețelor de teren solicitate în compensare la 27.000

euro (6.021 euro

suprafața de 223 m,p., nr. topo. 5547/5, 20.979 euro, suprafața

de 250 rn.p.-i-749 rn.p., nr. topo.

5546/2).

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs pârâtul P.M.

Oradea,

iar prin decizia civila nr. 740 din data de 21 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție,

în

dosarul nr. 914/35/2010, a

fost admis,

hotărârea recurată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare

la aceeași instanță.

În considerentele deciziei s-a reținut

că, în ceea ce privește motivul de

recurs

referitor ia nedovedirea de către reclamanți a calității lor de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

pentru apartamentul nr. 3 din litigiu, susținerea

nu a putut fi primită în condițiile

în care, prin hotărârea primei

instanțe, s-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri pentru acest

apartament, corespunzător cotei de 5/8 din imobil,

cuvenită autorului lor, F.C., iar pârâtul nu a exercitat apel împotriva

sentinței respective.

Ca atare,

hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat sub

aspectul

dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. 3 din

imobil, neputând fi analizată corectitudinea sentinței, sub aspectul reținerii

acestui drept în favoarea părților menționate, în apelul reclamanților, care nu

conține o asemenea

critică, și în absența căii de atac declarate de pârât, astfel

cum în mod corect a considerat și instanța de

apel, în cuprinsul deciziei recurate.

De asemenea, critica respectivă nu a

putut fi invocată direct în recurs, omisso medio, de către pârât, cu consecința

neanalizării ei de către prezenta instanță.

Cât privește

împrejurarea că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii pentru apartamentul

nr. 3, astfel cum ar rezulta și din cuprinsul unei decizii irevocabile, decizia

nr. 150-R/2007 a Curții de Apel

Oradea,

chestiune prin care recurentul a intenționat să se prevaleze de aspectul

negativ

al lucrului judecat al hotărârii respective, nici această chestiune nu a

putut ii analizată în recurs, față de

neexercitarea apelului pârâtului împotriva

hotărârii primei instanțe.

Aceasta în condițiile în care pârâtul putea invoca hotărârea irevocabilă

menționată și toate efectele sale, din perspectiva

inexistenței dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru

apartamentul nr.

3, dacă pârâtul ar fi exercitat apei.

S-a considerat întemeiată, însă,

critica referitoare ia necesitatea caracterului disponibil al unui bun deținut

de pârât, pentru a fi acordat în

compensare,

în condițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 și 7 din

H.G.

nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr.

10/2001, aspect care nu a fost

verificat de către instanța anterioară.

Astfel, s-a

apreciat că în dosarul de apel, nu au fost identificate suprafețele

de teren acordate

în compensare, nu s-a stabilit caracterul acestora, de bunuri

disponibile, care putea fi realizat

doar ulterior unei identificări exacte a

terenurilor

respective, nu s-a verificat dacă nu există cereri de restituire pentru

aceste bunuri din partea unor terțe persoane și

dacă terenurile sunt sau nu libere

în

sensul Legii nr. 30/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin.

(2)

din această lege și art. 10.1. și 10.3. din H.G., nr. 250/2007

(teren afectat de

utilități publice

supraterane și subterane, servituți legale ș.a.).

În rejudecare,

prin decizia nr. 604/ A data de 5 decembrie 2014 a Curții de

Apel Oradea, secția

l civilă, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți

V.A. și V.M.,

împotriva sentinței civile nr. 177/ C din data de 07 iunie 2010, pronunțată de

Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1544/111/2010, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul

că pârâtul a fost obligat să acorde

reclamanților

terenul în suprafață de 223 mp cu nr. topo 5547/5, înscris inițial în

C.F.

vechi nr. 5041 Oradea, transcris în C.F. nr. 179089 Oradea și terenul în

suprafață de 999 mp din terenul cu nr. topo,

5546/2, înscris inițial în C.F. vechi

nr. 5041 Oradea, transcris în C.F,

nr. 176347 Oradea, în compensare pentru

imobilul

înscris în C.F. nr. 9257 Oradea, nr. topo. 3006/1 și 3007/1, transcris în

C.F.

nr. 25867 Oradea, reprezentând apartamentul nr. 3, ce nu poate fi restituit în

natură.

A fost obligat

pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de atribuire a

terenului acordat în compensare, conform identificării și delimitării acestuia

prin raportul de expertiză întocmit în apel de doamna expert Ș.G.

E. și s-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Intimata I.P.M. Oradea a fost obligată

să

plătească apelanților V.A. și V.M. suma

de 3839,83 iei, eu

titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apei a reținut următoarele;

Sentința civilă nr. 177/ C din data de

07 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, nu a fost atacată cu apel de

pârâtul intimat P.

M. Oradea, astfel încât

aceasta a intrat în puterea de lucru judecat, în

ceea ce privește anularea dispoziției nr. 4614 din data de 22 august

2008 și

constatarea îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii

pentru imobilul

înscris în CF nr. 9257

Oradea, sistată, nr. topo 3006/1 și 3007/1, transcris în CF

nr. 25867

Oradea, care a aparținut fostului proprietar tabular F.C.,

respectiv pentru cota de 5/8 din imobilul în

litigiu, reprezentând apartamentul nr.

3.

În urma analizării probelor

administrate în cauză, s-a constatat că

terenurile

solicitate de apelanții-reclamanți sunt disponibile în sensul Legii nr.

10/2001, nu au inlocui obiectul legilor speciale

reparatorii și pot fi acordate în

compensare,

Astfel, prin

lucrarea de expertiză efectuată în apel au fost identificate sub

toate aspectele,

terenurile solicitate de apelanții-reclamanți în compensare.

reținându-se că terenul cu nr. topo

5547/5 are o suprafață de 223 mp și este

înscris

în cartea funciară nr. 504î/nr. electronic 179089 Oradea, în proprietatea S.R.,

fiind notată o înscriere provizorie în favoarea apelanților-

reclamanți, care au edificat și o casă pe acest

teren, pe care, de altfel, o folosesc.

Terenul cu nr. topo

5546/2 are o suprafață totală de 1933 mp și este înscris

în cartea funciară nr. 5041/nr. electronic

176347 Oradea, are categoria de folosință arabil, iar pe acesta nu este notată

nicio construcție. Proprietarul de cane funciară este S.R. și este notată o

înscriere provizorie asupra

suprafeței de

999 mp din totalul de 1933 mp, în. favoarea apelanților-reclamanți.

Valoarea de

circulație a terenurilor solicitate în compensare a fost stabilită

prin aceeași

lucrare ca fiind de 5.352 Euro, pentru terenul cu nr. topo 5547/5 și

de 19.980 euro, pentru suprafața de

999 mp din terenul eu nr. topo 5546/2, în total 25.332 euro, sumă inferioară

valorii de circulație a imobilului ce nu mai

poate

fi restituit în natură, reprezentând apartamentul nr. 3, situat în Oradea, pe

strada

Simion Ștefan, stabilită la nivelul de 27.000 euro prin raportul de

expertiză extrajudiciară întocmit de expertul

evaluator S.D.N.,

necontestat de partea intimată.

Din cuprinsul

adreselor nr. 273022 din data de 29 noiembrie 2011 și nr. 273022 din data de 23

decembrie 2011, emise de P.M. Oradea, aflate la dosarul nr. 914/35/2010 al

Curții de Apel Oradea, a

rezultat că pentru imobilele eu nr. topo 5547/5 și

5546/2 din CF nr. 5041 Oradea

nu

s-a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr.

18/1991, iar potrivit relațiilor furnizate în

apel, în rejudecare, pe terenul cu nr.

topo

5546/2 nu există rețele în exploatare, iar în perimetrul terenului cu nr. topo

5547/5 există rețele in exploatare, conform

planului de situație anexat, aspect ce

nu impietează însă asupra

acordării terenului în compensare, cu consecința

respectării distanțelor minime obligatorii prevăzute de dispozițiile

legale între

conducte și diferitele construcții sau instalații.

În consecință, s-a apreciat că

terenurile solicitate sunt libere în sensul

Legii

nr. 10/2001, din perspectiva criteriilor prevăzute în art. 10 alin. (2) din aceeași

lege

și art. 10 pct. l și art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 și pot fi

acordate în compensare,

Împotriva acestei decizii, intimatul P.M.

Oradea a

declarat recurs,

prin care a

solicitat admiterea acestuia și pe cale de consecință,

menținerea ca

temeinică și legală a sentinței civile nr. 177/C/2010 pronunțată de

Tribunalul Bihor, în sensul acordării

de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 25.867 Oradea.

În motivarea recursului, recurentul,

după ce a făcut un scurt istoric al cauzei, a susținut că P.M. Oradea nu deține

bunuri care să poată fi acordate în compensare și că doar în situația în care A.I.

Oradea ar fi pus la dispoziția Comisiei de

aplicare a Legii nr. 10/2001

bunuri

care pot fi acordate în compensare, ar fi putut face o propunere în acest

sens

petenților,

Ori, în condițiile în care entitatea

care administrează patrimoniul

imobiliar de

pe raza Municipiului Oradea, respectiv A.I.

Oradea nu a pus la

dispoziția P.M. Oradea alte bunuri

imobiliare

și nici nu a comunicat instanței de apel vreo listă cu bunuri imobile

pentru

a putea fi acordate în compensare, a considerat nelegală hotărârea instanței de

apel.

A mai arătat

recurentul că pe terenul înscris în Cartea Funciară nr. 5041 Oradea, nr. topo.

5547/5 și respectiv 5546/2, potrivit răspunsului primit de la SC

A.C., în perimetrul terenului din str.

Merilor, nr. topo 5546/2 nu există

rețele

în exploatare, în perimetrul terenului cu nr. topo. 5547/5 există rețele în

exploatare, conform planului de situație, iar SC D.V.

SA a comunicat că pe strada Merilor există rețea de distribuție a gazelor

naturale.

Învederând

răspunsul primit de la A.I. Oradea, din

care a rezultat că, terenul identificat cu nr. topo.

5546/2, în suprafață de 999 mp.

este

cuprins în inventarul terenurilor aflate la dispoziția Comisiei Locale de

aplicare a Legii nr. 18/1991, recurentul a arătat că Municipiul Oradea se

confruntă cu un deficit de teren în ceea ce

privește aplicarea acestei legi,

În final, a arătat că acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii

nr. 247/2005 de către A.N.S.D., dispoziții care sunt aplicabile în prezenta

cauză.

În drept recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că

acesta este nul, pentru considerentele următoare

Conform art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un

memoriu

separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (

I)

C. proc. civ., prin însăși cererea

de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele

de nelegalitate sunt prevăzute

limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

,

iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2) care se referă ia motivele de ordine publică,

precum și în

situația în care

criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art.

304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.,

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.

,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor

critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea

recurată, raportat îa motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul

că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la

soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele

critici

privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C.

proc. civ

.

În speță, deși

recurentul-pârât s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ.,

indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 C. proc.

civ., pe care și-a întemeiat recursul, se constată că

acesta nu este

susceptibil de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de

recurent și nici, din oficiu în

oricare dintre celelalte motive de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., simpla indicare a pct. 9 din

art. 304 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de

recurs nefiind suficientă

din acest punct de vedere.

În cuprinsul cererii de recurs dedusă

judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei

pronunțate în apel și nici nu se demonstrează

în

ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare Ia soluția pronunțată

în apei și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia.

Simplele afirmații formulate de

recurentul - pârât referitoare la faptul că

nu

deține bunuri pentru a fi acordate în compensare reclamanților, că măsurile

reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005

și invocarea unor răspunsuri emise

de SC A.C., SC D.V. SA și

A.I. Oradea,

cu privire la regimul juridic al suprafețelor de teren aflate în litigiu,

precum și la existența unui deficit de teren liber la nivelul

Municipiului

Oradea, nu sunt suficiente pentru a considera că hotărârea

pronunțată de instanța de apel ar fi nelegală,

întrucât nu îndeplinește așa cum s-a arătat condiția referitoare la motivare și

nici nu permite încadrarea în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Așa fiind,

pentru considerentele arătate, reținând și faptul că în cauză nu

sunt date motive de ordine publică, Înalta

Curte urmează a constata, în

conformitate cu

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății

este lovit

de nulitate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea

împotriva

deciziei nr. 604/ A din data de 5 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată In

ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.