ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7355/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 93/C din 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1748/111/2007, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții V.V. și V.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea. S-a dispus anularea Dispoziției nr. 1745 din 23 martie 2007 a Primarului municipiului Oradea, pârâtul fiind obligat să emită o nouă dispoziție pe seama reclamanților prin care să constate îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 600 mp teren din parcela cu nr. top. 6818/8 Oradea și pentru construcția edificată pe acest teren de antecesorul lor, situată administrativ în Oradea, dispoziție ce urmează a fi înaintată apoi împreună cu toată documentația aferentă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate. S-a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Imobilul pentru care au depus notificare reclamanții corespunde nr. top. 6218/8. Acest nr. top provine din dezmembrarea parcelei cu nr. top. 6218/4, care la rândul ei a fost adusă în CF nr. 14.038 Oradea din CF nr. 1336 Oradea, conform concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert N.P.G.

Conform înscrierilor de la Foaia A a colii CF nr. 1336 Oradea, respectiv de sub B24 și 54, acest imobil a constituit proprietatea numitului B.G.I., din a cărui proprietate a fost transcris pe Statul Român, în temeiul Sentinței civile nr. 2607/1957, după cum rezultă din înscrierile de sub B55 din CF nr. 1336 Oradea. La dosarul cauzei reclamanții au depus inclusiv Sentința civilă nr. 2607/1956 din examinarea căreia rezultă, de asemenea, că mobilul a fost preluat de Statul Român ca bun fără stăpân, în considerarea faptului că proprietarul G.Ș., cu domiciliul necunoscut, l-ar fi părăsit cu mai mult de un an de zile în urmă, dată de la care nu a mai fost îndeplinit cu privire la acesta nici un act de administrare sau de conservare.

Tribunalul a reținut că susținerile pârâților în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost preluat de la F.V., față de care reclamanții nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, se datorează greșitei identificări a imobilului din punct de vedere topografic, în sensul în care, în evidențele Primăriei, până la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 485/2003 a Judecătoriei Oradea, imobilul situat pe strada Lanțului nr. 3, actuală Marin Preda nr. 3, figura ca fiind situat pe parcelele cu nr. top. 93/1 și 6217/1 înscrise în CF nr. 3861 Oradea, imobile care într-adevăr până la momentul preluării lor de către Statul Român au aparținut numitei F.V. Numai că, prin sentința mai sus menționată, s-a constatat că imobilele cu nr. top.

93/1 și 6217/1 sunt situate din punct de vedere administrativ în Oradea, str. Republicii nr. 69, în vreme ce imobilul situat în strada Marin Preda nr. 3, fostă Lanțului nr. 3 se identifică din punct de vedere topografic cu parcela cu nr. top. 6218/8, parcelă care așa cum s-a reținut deja a aparținut anterior trecerii în proprietatea Statului Român, numitului B.G.I. Nu lipsit de relevanță în cauză este și faptul că pentru imobilul situat în Oradea, strada Republicii nr. 69, identificat din punct de vedere topografic cu imobilul înscris în CF nr. 3821 Oradea, sub nr. top. 93/1 și 6217/1 au depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, moștenitorii defunctei F.I. Verificând temeinicia și legalitatea deciziei atacate instanța de fond a reținut că cererea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că aceștia nu au prezentat în susținerea notificării înscrisuri care să întrunească cerințele pct. 23 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Or, reclamanții au prezentat înscrisuri ce poartă dată certă și care emană de la diferite autorități, înscrisuri în care se face referire expresă la încheierea de către antecesorul lor, baronul G.I. a unui contract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață de teren situată în Oradea, str. Lanțului nr. 3. De asemenea, la dosarul cauzei, reclamanții au depus autorizația de habitat și folosință eliberată de Primarul municipiului Oradea la data de 26 aprilie 1944, care atestă edificarea pe terenul cumpărat a unei construcții pentru care au fost anexate inclusiv schițele ce au stat la baza edificării sale, schițe pe baza cărora expertul topograf a stabilit că imobilul ocupat în prezent de familia C. corespunde celui evidențiat în schițele prezentate de reclamanți, schițe întocmite în anul 1942 și în care apare menționat numele antecesorului reclamanților.

Totodată, din schița aflată la fila 32 dosar, rezultă că suprafața aferentă construcției edificate de antecesorul reclamanților este de 600 mp, suprafață pentru care de altfel reclamanții au emis pretenții în baza Legii nr. 10/2001. Și în certificatul eliberat în data 02.VI.1944, în urma unui atac aerian ce ar fi avut loc asupra imobilului, apare trecută ca fiind persoană păgubită antecesorul reclamanților și se menționează că au fost cauzate pagube unor bunuri mobile, ceea ce înseamnă că imobilul nu a avut de suferit. Înscrierile prezentate de reclamanți au fost coroborate cu depoziția martorei Dr. R.B.M.K. care a relatat la rândul ei că imobilul de pe strada Lanțului nr. 3 a fost edificat de antecesorul reclamanților.

În raport de probele administrate în cauză, din care rezultă în mod neîndoielnic că antecesorul reclamanților devenise proprietar anterior preluării imobilului de către Statul Român, asupra terenului în suprafață de 600 mp pe care a edificat apoi o casă de locuit, instanța a apreciat că în mod nefondat notificarea formulată de reclamanți a fost respinsă cu motivarea că aceștia nu au putut face dovada calității de persoane îndreptățite, motiv pentru care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1745 din 23 martie 2007, Primarul municipiului Oradea fiind obligat să emită o nouă dispoziție pe seama reclamanților prin care să constate calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 600 mp teren aferentă parcelei cu nr. top.

618/4 și casa de locuit situată administrativ în Oradea, str. Marin Preda nr. 3, dispoziție care s-a dispus a fi înaintată împreună cu toată documentația aferentă Secretariatului Comisiei Centrale. În ceea ce privește solicitarea reclamanților, în sensul de a se stabili prin hotărârea de față cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți și de a fi obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata acestora, tribunalul a reținut, prin raportare la Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că stabilirea cuantumului final al despăgubirilor și plata acestora urmează a se face în procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, având în vedere că dispoziția atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, mai exact în anul 2005. Ca atare, sub aspectul acestor capete de cerere, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere că plata despăgubirilor se stabilește în cadrul acestei proceduri, conform prevederilor art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în sarcina căruia Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici o obligație privind plata despăgubirilor către persoanele îndreptățite să beneficieze de acestea în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. De asemenea și față de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea, cererea reclamanților a fost respinsă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, această calitate fiindu-i atribuită de prevederile art. 24 alin. (3) indice 2 din Legea nr. 10/2001, exclusiv entității care a emis dispoziția atacată, în speță, Primarul municipiului Oradea.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de părți. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții V.V., V.M. și pârâtul Primarul municipiului Oradea. Prin Decizia civilă nr. 126/A din 8 decembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a admis apelurile declarate de reclamanți și de pârât, a desființat sentința și a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare, cheltuielile de judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: În mod greșit instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în litigiu.

Argumentele invocate sunt neîntemeiate față de exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Astfel, Curtea Europeană, în repetate rânduri, a constatat încălcarea de către România a acestor dispoziții, apreciind totodată că Fondul „Proprietatea” nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri (ex. cauza Babeș contra României etc.). Față de considerentele mai sus reținute și întrucât, prima instanță a soluționat pe excepție cererea formulată de reclamanți împotriva Ministerului Finanțelor Publice - ca reprezentant al Statului Român, Curtea urmează, în baza art. 297 C. proc. civ., să admită apelurile, să desființeze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor în vederea judecării pe fond a acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP - Bihor. Criticile formulate vizează, în esență, următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a nesocotit faptul că, în speță, există concurs între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și legea generală, respectiv dreptul comun, iar conform principiului „specialia generalibus derogant”, acest concurs se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut de legea specială. Prin urmare, în cazul în care se solicită despăgubiri, acestea trebuie solicitate conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nicidecum prin obligarea directă a Statului Român prin MFP la plata acestora.

2. Având în vedere că instanța de apel a considerat acțiunea care face obiectul prezentului dosar, că este o acțiune întemeiată pe prevederile art. 1 Protocolul 1 adițional la CEDO, aceasta ar fi trebuit timbrată în temeiul Legii nr. 146/1997. 3 . În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice se invocă art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată în calitate de reprezentat al Statului, atâta timp cât, în speță, calitate procesuală pasivă, în reprezentarea statului român, au alte organe și anume, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru denumită în continuare Comisia Centrală și Primarul municipiului Oradea, conform Legii nr. 10/2001, republicată și Legii nr. 247/2005.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a stabilit în sarcina acestei instituții acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, printre care și faptul că această instituție avizează compensarea obligațiilor reciproce de plată și, respectiv, de restituire, existente între stat și persoanele îndreptățite la despăgubiri bănești, rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și, respectiv a Legii nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, fiecare dintre instituțiile menționate mai sus reprezintă statul în procedura acordării măsurilor reparatorii (mai puțin Ministerul Finanțelor Publice) pentru imobilele preluate abuziv și dispune de un buget propriu și, prin urmare, Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri care trebuie acordate de o altă instituție. Totodată, în contextul Legii nr. 10/2001, Statul Român prin MFP are calitate procesuală pasivă, doar în condițiile unei cereri formulate în baza art. 28 alin. (3) din lege, conform căruia, Statul poate fi chemat în judecată numai în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, or în prezenta cauză, unitatea deținătoare este Primăria Oradea al cărei Primar a emis dispoziția contestația, situație în care este mai mult decât evidentă lipsa calității procesuale pasive a Statului Român pin Ministerul Finanțelor Publice.

4. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că unitatea cu personalitate juridică deținătoare a imobilului aflat în litigiu este Primarul municipiului Oradea și acestei instituții îi revenea obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța prin decizie motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului statului poate și trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele care se consideră îndreptățite, în înțelesul legii, și unitatea deținătoare.

5. Referitor la susținerea conform căreia „Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate rânduri a constatat încălcarea de către România a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, apreciind totodată că Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri” se arătă că Fondul Proprietatea este o societate comercială pe acțiuni, constituită în conformitate cu dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, H.G. nr. 1481/2005 și ale Legii nr. 31/1990. Fondul Proprietatea are personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Temeiul de drept al acestei acțiuni este Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel trebuia să se limiteze la o motivare bazată pe această lege și nicidecum să oblige direct MFP la plata sumelor solicitate sau să stabilească o culpă în sarcina Statului Român prin MFP cu privire la disfuncționalitatea legislativă, depășindu-se astfel atribuțiile puterii judecătorești și intrând în sfera legislativului. Cu privire la practica CEDO invocată, se arată că dacă CEDO a condamnat Statul român în anumite cauze, acest aspect nu poate fi luat în considerare ca și o practică a instanțelor de judecată din România și nicidecum nu poate fi asimilat legislației în vigoare. Este cunoscut faptul că doar după epuizarea căilor de atac prevăzute de legislația internă, partea care se consideră lezată de neaplicarea corectă a prevederilor Protocolului Convenției Europene se poate adresa Curții Europene.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât hotărârea CEDO invocată în hotărârea judecătorească atacată, nici măcar nu are legătură cu speța care face obiectul prezentului dosar. Examinând recursul, Înalta Curte a constatat că este fondat, pentru considerentele ce succed: În speță, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în litigiu, curtea de apel recunoscând prioritatea normei convenționale față de dreptul intern și reținând, exclusiv, în motivarea deciziei, exigențele art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, precum și că instanța europeană a constatat în cauzele pronunțate împotriva României că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent, într-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, înlăturând dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se constată că în cadrul procedurii judiciare de soluționare a contestației formulate în baza legii speciale de reparație și anume, Legea nr. 10/2001, nu poate fi obligată decât persoana juridică care a emis dispoziția sau, după caz, decizia a cărei anulare se solicită, iar nu o terță entitate, pretins responsabilă de nefuncționarea anumitor instituții ale statului. Analizarea disfuncționalității Fondului Proprietatea nu face obiectul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare, faptul că prin deciziile pronunțate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Fondul Proprietatea nu funcționează, nu este de natură a antrena răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cum este în cazul de față. De asemenea, faptul că Fondul Proprietatea nu ar fi funcțional - deși potrivit jurisprudenței recente a instanței de contencios european (ex. cauza Matieș împotriva României din 08 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește funcționalitatea și plata sumelor datorate - nu justifică suprimarea unei proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a pune în locul ei alta creată pe cale judecătorească.

În același timp, în legătură cu lipsa de funcționalitate imputată Fondului Proprietatea nu trebuie ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori București. Jurisprudența Curții Europene, invocată de instanța de apel, este extrem de nuanțată și a cunoscut evoluții cu fiecare cauză pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte. În recenta cauză pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a afirmat că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză” (parag.

228); că este nevoie de o refacere totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate” (parag. 235) și de implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză” (parag. 232). Este rolul și obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să-și construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.

Trimiterea la dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă, în niciun caz, o încălcare a dispozițiilor art. 6 sau a art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În contextul acestor considerente, soluția instanței de apel, de desființare a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării pe fond a capătului de cerere privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în litigiu, cu privire la care s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, este greșită.

Curtea de apel nu a analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP Bihor, prin prisma Legii nr. 10/2001, pe care intimații reclamanți și-au întemeiat cererea precizatoare, nu a arătat motivele pentru care a înlăturat considerentele primei instanțe în susținerea soluției desființate și nici nu s-a raportat la vreun motiv de critică din cele două apeluri. Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor reținute nu se poate exercita controlul judiciar.

În calea de atac a recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel, respectiv corecta aplicare a legii asupra situației de fapt deduse judecății, astfel cum aceasta a fost determinată de instanțele anterioare. Pentru toate aceste considerente, critica referitoare la acordarea priorității normei convenționale în raport cu dreptul intern este fondată, Înalta Curte constatând că, în speță, s-a făcut o aplicare greșită a legii la situația dedusă judecății, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Întrucât, instanța de apel a pronunțat hotărârea de desființare cu trimitere spre rejudecare, fără să analizeze nicio critică din motivele de apel, implicit, fără să statueze în vreun fel, asupra calității procesuale a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP Bihor, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeași instanță pentru judecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de DGFP Bihor împotriva Deciziei nr. 126A din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.