ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7355/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7355/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 93/C din 24 martie

2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 1748/111/2007, s-a admis în

parte cererea formulată de reclamanții V.V. și V.M., în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Oradea.

S-a dispus anularea

Dispoziției nr. 1745 din 23 martie 2007 a Primarului municipiului Oradea,

pârâtul fiind obligat să emită o nouă dispoziție pe seama reclamanților prin

care să constate îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 600 mp teren din parcela cu nr. top. 6818/8 Oradea și

pentru construcția edificată pe acest teren de antecesorul lor, situată

administrativ în Oradea, dispoziție ce urmează a fi înaintată apoi împreună cu

toată documentația aferentă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Au fost respinse

restul pretențiilor formulate.

S-a respins cererea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Comisia de Aplicare a

Legii nr. 10/2001 și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată față de

persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Imobilul pentru care

au depus notificare reclamanții corespunde nr. top. 6218/8. Acest nr. top

provine din dezmembrarea parcelei cu nr. top. 6218/4, care la rândul ei a fost

adusă în CF nr. 14.038 Oradea din CF nr. 1336 Oradea, conform concluziilor

raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert N.P.G.

Conform înscrierilor

de la Foaia A a colii CF nr. 1336 Oradea, respectiv de sub B24 și 54, acest

imobil a constituit proprietatea numitului B.G.I., din a cărui proprietate a

fost transcris pe Statul Român, în temeiul Sentinței civile nr. 2607/1957, după

cum rezultă din înscrierile de sub B55 din CF nr. 1336 Oradea.

La dosarul cauzei

reclamanții au depus inclusiv Sentința civilă nr. 2607/1956 din examinarea

căreia rezultă, de asemenea, că mobilul a fost preluat de Statul Român ca bun

fără stăpân, în considerarea faptului că proprietarul G.Ș., cu domiciliul

necunoscut, l-ar fi părăsit cu mai mult de un an de zile în urmă, dată de la

care nu a mai fost îndeplinit cu privire la acesta nici un act de administrare

sau de conservare.

Tribunalul a reținut

că susținerile pârâților în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost preluat de

la F.V., față de care reclamanții nu și-au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite, se datorează greșitei identificări a imobilului din punct de

vedere topografic, în sensul în care, în evidențele Primăriei, până la momentul

pronunțării Sentinței civile nr. 485/2003 a Judecătoriei Oradea, imobilul

situat pe strada Lanțului nr. 3, actuală Marin Preda nr. 3, figura ca fiind

situat pe parcelele cu nr. top. 93/1 și 6217/1 înscrise în CF nr. 3861 Oradea,

imobile care într-adevăr până la momentul preluării lor de către Statul Român

au aparținut numitei F.V. Numai că, prin sentința mai sus menționată, s-a

constatat că imobilele cu nr. top. 93/1 și 6217/1 sunt situate din punct de

vedere administrativ în Oradea, str. Republicii nr. 69, în vreme ce imobilul

situat în strada Marin Preda nr. 3, fostă Lanțului nr. 3 se identifică din

punct de vedere topografic cu parcela cu nr. top. 6218/8, parcelă care așa cum

s-a reținut deja a aparținut anterior trecerii în proprietatea Statului Român,

numitului B.G.I. Nu lipsit de relevanță în cauză este și faptul că pentru

imobilul situat în Oradea, strada Republicii nr. 69, identificat din punct de

vedere topografic cu imobilul înscris în CF nr. 3821 Oradea, sub nr. top. 93/1

și 6217/1 au depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, moștenitorii

defunctei F.I.

Verificând temeinicia

și legalitatea deciziei atacate instanța de fond a reținut că cererea

reclamanților a fost respinsă cu motivarea că aceștia nu au prezentat în

susținerea notificării înscrisuri care să întrunească cerințele pct. 23 din

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Or, reclamanții au

prezentat înscrisuri ce poartă dată certă și care emană de la diferite

autorități, înscrisuri în care se face referire expresă la încheierea de către

antecesorul lor, baronul G.I. a unui contract de vânzare-cumpărare pentru o

suprafață de teren situată în Oradea, str. Lanțului nr. 3. De asemenea, la

dosarul cauzei, reclamanții au depus autorizația de habitat și folosință

eliberată de Primarul municipiului Oradea la data de 26 aprilie 1944, care

atestă edificarea pe terenul cumpărat a unei construcții pentru care au fost

anexate inclusiv schițele ce au stat la baza edificării sale, schițe pe baza

cărora expertul topograf a stabilit că imobilul ocupat în prezent de familia C.

corespunde celui evidențiat în schițele prezentate de reclamanți, schițe

întocmite în anul 1942 și în care apare menționat numele antecesorului

reclamanților.

Totodată, din schița

aflată la fila 32 dosar, rezultă că suprafața aferentă construcției edificate

de antecesorul reclamanților este de 600 mp, suprafață pentru care de altfel

reclamanții au emis pretenții în baza Legii nr. 10/2001. Și în certificatul

eliberat în data 02.VI.1944, în urma unui atac aerian ce ar fi avut loc asupra

imobilului, apare trecută ca fiind persoană păgubită antecesorul reclamanților

și se menționează că au fost cauzate pagube unor bunuri mobile, ceea ce

înseamnă că imobilul nu a avut de suferit.

Înscrierile

prezentate de reclamanți au fost coroborate cu depoziția martorei Dr. R.B.M.K.

care a relatat la rândul ei că imobilul de pe strada Lanțului nr. 3 a fost

edificat de antecesorul reclamanților.

În raport de probele

administrate în cauză, din care rezultă în mod neîndoielnic că antecesorul

reclamanților devenise proprietar anterior preluării imobilului de către Statul

Român, asupra terenului în suprafață de 600 mp pe care a edificat apoi o casă

de locuit, instanța a apreciat că în mod nefondat notificarea formulată de reclamanți

a fost respinsă cu motivarea că aceștia nu au putut face dovada calității de

persoane îndreptățite, motiv pentru care, în temeiul art. 26 din Legea nr.

10/2001 s-a dispus anularea Dispoziției nr. 1745 din 23 martie 2007, Primarul

municipiului Oradea fiind obligat să emită o nouă dispoziție pe seama

reclamanților prin care să constate calitatea acestora de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 600 mp teren aferentă

parcelei cu nr. top. 618/4 și casa de locuit situată administrativ în Oradea,

str. Marin Preda nr. 3, dispoziție care s-a dispus a fi înaintată împreună cu

toată documentația aferentă Secretariatului Comisiei Centrale.

În ceea ce privește

solicitarea reclamanților, în sensul de a se stabili prin hotărârea de față

cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți și de a fi obligat pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice la plata acestora, tribunalul a reținut, prin

raportare la Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, că stabilirea cuantumului final al despăgubirilor și plata acestora

urmează a se face în procedura administrativă reglementată de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, având în vedere că dispoziția atacată a fost emisă ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, mai exact în anul 2005. Ca atare, sub

aspectul acestor capete de cerere, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Având în vedere că plata despăgubirilor se

stabilește în cadrul acestei proceduri, conform prevederilor art. 18 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în

numerar, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în

cauză a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în sarcina căruia Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici o obligație privind plata

despăgubirilor către persoanele îndreptățite să beneficieze de acestea în

temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.

De asemenea și față

de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea, cererea reclamanților

a fost respinsă ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală

pasivă, această calitate fiindu-i atribuită de prevederile art. 24 alin. (3)

indice 2 din Legea nr. 10/2001, exclusiv entității care a emis dispoziția

atacată, în speță, Primarul municipiului Oradea.

Nu au fost acordate

cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de părți.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții V.V., V.M. și pârâtul

Primarul municipiului Oradea.

Prin Decizia civilă

nr. 126/A din 8 decembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a

admis apelurile declarate de reclamanți și de pârât, a desființat sentința și a

trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare, cheltuielile de

judecată urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

În mod greșit

instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, cu privire la capătul de

cerere privind plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în litigiu.

Argumentele invocate

sunt neîntemeiate față de exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, Curtea

Europeană, în repetate rânduri, a constatat încălcarea de către România a

acestor dispoziții, apreciind totodată că Fondul „Proprietatea” nu funcționează

într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri (ex.

cauza Babeș contra României etc.).

Față de

considerentele mai sus reținute și întrucât, prima instanță a soluționat pe

excepție cererea formulată de reclamanți împotriva Ministerului Finanțelor

Publice - ca reprezentant al Statului Român, Curtea urmează, în baza art. 297

C. proc. civ., să admită apelurile, să desființeze hotărârea atacată și să

trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor în vederea judecării pe fond

a acesteia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de DGFP - Bihor.

Criticile formulate

vizează, în esență, următoarele aspecte:

nesocotit faptul că, în speță, există concurs între legea specială, respectiv

Legea nr. 10/2001 și legea generală, respectiv dreptul comun, iar conform

principiului „specialia generalibus derogant”, acest concurs se rezolvă în

favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut de legea specială.

Prin urmare, în cazul

în care se solicită despăgubiri, acestea trebuie solicitate conform procedurii

prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nicidecum prin obligarea

directă a Statului Român prin MFP la plata acestora.

instanța de apel a considerat acțiunea care face obiectul prezentului dosar, că

este o acțiune întemeiată pe prevederile art. 1 Protocolul 1 adițional la CEDO,

aceasta ar fi trebuit timbrată în temeiul Legii nr. 146/1997.

3 . În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice se invocă art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

Astfel, Ministerul

Finanțelor Publice nu poate sta în judecată în calitate de reprezentat al

Statului, atâta timp cât, în speță, calitate procesuală pasivă, în

reprezentarea statului român, au alte organe și anume, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului

Ministru denumită în continuare Comisia Centrală și Primarul municipiului

Oradea, conform Legii nr. 10/2001, republicată și Legii nr. 247/2005.

În conformitate cu

prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a stabilit în

sarcina acestei instituții acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea

nr. 10/2001, printre care și faptul că această instituție avizează compensarea

obligațiilor reciproce de plată și, respectiv, de restituire, existente între

stat și persoanele îndreptățite la despăgubiri bănești, rezultate din aplicarea

Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu

destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și, respectiv a Legii

nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, fiecare

dintre instituțiile menționate mai sus reprezintă statul în procedura acordării

măsurilor reparatorii (mai puțin Ministerul Finanțelor Publice) pentru

imobilele preluate abuziv și dispune de un buget propriu și, prin urmare,

Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri care

trebuie acordate de o altă instituție.

Totodată, în

contextul Legii nr. 10/2001, Statul Român prin MFP are calitate procesuală

pasivă, doar în condițiile unei cereri formulate în baza art. 28 alin. (3) din

lege, conform căruia, Statul poate fi chemat în judecată numai în situația în

care unitatea deținătoare nu a fost identificată, or în prezenta cauză,

unitatea deținătoare este Primăria Oradea al cărei Primar a emis dispoziția

contestația, situație în care este mai mult decât evidentă lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român pin Ministerul Finanțelor Publice.

nu a ținut cont de faptul că unitatea cu personalitate juridică deținătoare a

imobilului aflat în litigiu este Primarul municipiului Oradea și acestei instituții

îi revenea obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța prin decizie

motivată asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea

titlului statului poate și trebuie să fie discutată în contradictoriu între

persoanele care se consideră îndreptățite, în înțelesul legii, și unitatea

deținătoare.

susținerea conform căreia „Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate

rânduri a constatat încălcarea de către România a dispozițiilor art. 1 din

Protocolul 1 adițional la CEDO, apreciind totodată că Fondul Proprietatea nu

funcționează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei

despăgubiri” se arătă că Fondul Proprietatea este o societate comercială pe

acțiuni, constituită în conformitate cu dispozițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005, H.G. nr. 1481/2005 și ale Legii nr. 31/1990. Fondul Proprietatea are

personalitate juridică de la data înmatriculării sale la Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Temeiul de drept al

acestei acțiuni este Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel trebuia să se

limiteze la o motivare bazată pe această lege și nicidecum să oblige direct MFP

la plata sumelor solicitate sau să stabilească o culpă în sarcina Statului

Român prin MFP cu privire la disfuncționalitatea legislativă, depășindu-se

astfel atribuțiile puterii judecătorești și intrând în sfera legislativului.

Cu privire la

practica CEDO invocată, se arată că dacă CEDO a condamnat Statul român în

anumite cauze, acest aspect nu poate fi luat în considerare ca și o practică a

instanțelor de judecată din România și nicidecum nu poate fi asimilat

legislației în vigoare. Este cunoscut faptul că doar după epuizarea căilor de

atac prevăzute de legislația internă, partea care se consideră lezată de

neaplicarea corectă a prevederilor Protocolului Convenției Europene se poate

adresa Curții Europene.

Aceasta, cu atât mai

mult cu cât hotărârea CEDO invocată în hotărârea judecătorească atacată, nici

măcar nu are legătură cu speța care face obiectul prezentului dosar.

Examinând recursul,

Înalta Curte a constatat că este fondat, pentru considerentele ce succed:

În speță, instanța de

apel a reținut că în mod greșit prima instanță a constatat lipsa calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului

Român, cu privire la capătul de cerere privind plata despăgubirilor cuvenite

pentru imobilul în litigiu, curtea de apel recunoscând prioritatea normei

convenționale față de dreptul intern și reținând, exclusiv, în motivarea deciziei,

exigențele art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, precum și că

instanța europeană a constatat în cauzele pronunțate împotriva României că

Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent, într-un mod susceptibil de a

duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.

Sub acest aspect,

Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii,

înlăturând dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr.

247/2005, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, se constată

că în cadrul procedurii judiciare de soluționare a contestației formulate în

baza legii speciale de reparație și anume, Legea nr. 10/2001, nu poate fi

obligată decât persoana juridică care a emis dispoziția sau, după caz, decizia

a cărei anulare se solicită, iar nu o terță entitate, pretins responsabilă de

nefuncționarea anumitor instituții ale statului. Analizarea disfuncționalității

Fondului Proprietatea nu face obiectul contestației întemeiate pe dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare, faptul

că prin deciziile pronunțate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat

că Fondul Proprietatea nu funcționează, nu este de natură a antrena răspunderea

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul unei contestații

întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cum este în

cazul de față.

De asemenea, faptul

că Fondul Proprietatea nu ar fi funcțional - deși potrivit jurisprudenței

recente a instanței de contencios european (ex. cauza Matieș împotriva României

din 08 iunie 2010) s-a consemnat că s-au înregistrat evoluții în ce privește

funcționalitatea și plata sumelor datorate - nu justifică suprimarea unei

proceduri legale, cea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a

pune în locul ei alta creată pe cale judecătorească.

În același timp, în

legătură cu lipsa de funcționalitate imputată Fondului Proprietatea nu trebuie

ignorat faptul că începând cu 25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de

Valori București.

Jurisprudența Curții

Europene, invocată de instanța de apel, este extrem de nuanțată și a cunoscut

evoluții cu fiecare cauză pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărui caz în parte.

În recenta cauză pilot

Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea Europeană a afirmat că „dată

fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de

despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să

poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la

despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză”

(parag. 228); că este nevoie de o refacere totală a legislației, care să

conducă la reguli de procedură clare și simplificate” (parag. 235) și de

implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe

măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care

să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză” (parag.

232).

Este rolul și

obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1

din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să-și

construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor

judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.

Trimiterea la

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă, în niciun caz,

o încălcare a dispozițiilor art. 6 sau a art. 1 din Protocolul 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul acestor

considerente, soluția instanței de apel, de desființare a hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării pe

fond a capătului de cerere privind plata despăgubirilor cuvenite pentru

imobilul în litigiu, cu privire la care s-a constatat lipsa calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului

Român, este greșită.

Curtea de apel nu a

analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP Bihor, prin prisma Legii nr. 10/2001,

pe care intimații reclamanți și-au întemeiat cererea precizatoare, nu a arătat

motivele pentru care a înlăturat considerentele primei instanțe în susținerea

soluției desființate și nici nu s-a raportat la vreun motiv de critică din cele

două apeluri.

Potrivit art. 261

pct. 5 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a arăta, în cadrul

hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și

motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Fără arătarea

motivelor și a probelor reținute nu se poate exercita controlul judiciar.

În calea de atac a

recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar

legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel, respectiv corecta aplicare

a legii asupra situației de fapt deduse judecății, astfel cum aceasta a fost

determinată de instanțele anterioare.

Pentru toate aceste

considerente, critica referitoare la acordarea priorității normei convenționale

în raport cu dreptul intern este fondată, Înalta Curte constatând că, în speță,

s-a făcut o aplicare greșită a legii la situația dedusă judecății, conform art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât, instanța de

apel a pronunțat hotărârea de desființare cu trimitere spre rejudecare, fără să

analizeze nicio critică din motivele de apel, implicit, fără să statueze în

vreun fel, asupra calității procesuale a pârâtului Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP Bihor, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârât, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeași

instanță pentru judecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice -

reprezentat de DGFP Bihor împotriva Deciziei nr. 126A din 08 decembrie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.