ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2284/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 11 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 6944/111/2006, s-a admis cererea formulată de petentul D.M.Z. cu domiciliul procedural ales în Oradea, în contradictoriu cu intimatele Instituția Primarului Municipiului Oradea și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea și, în consecință: A fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 743/C/2007 din data de 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, în sensul că suprafața de teren liber de 644 m.p. identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ing. S.D. constituie perimetrul cuprins între punctele a-b-c-d-e-f-g și nu doar între punctele a-b-c-d-e-f cum eronat s-a menționat și face parte din imobilul cu nr. top.
X din CF Y Oradea și nu din nr. top. R cum eronat s-a menționat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentința civilă nr. 743/C din data de 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 743/C/2007 din data de 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, în Dosarul nr. 6944/111/2006 definitivă și irevocabilă urmare a respingerii apelului și a recursului declarat s-a admis contestația formulată de contestatorul D.M.Z., fost F.E. (M.) M. și s-a anulat în parte dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 3467 din 04 octombrie 2006 și s-a dispus completarea acesteia cu dispoziția de restituire în natură a suprafeței de teren liber în suprafață de 644 m.p.
din nr. top. R din CF T Oradea, identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ing. S.D., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca fiind perimetrul cuprins între punctele a-b-c-d-e-f și s-a menținut propunerea de acordare de despăgubiri pentru restul imobilului ce nu poate fi restituit în natură. Reverificând concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză de către expert ing. S.D., precum și schița anexă la acesta, s-a constatat că într-adevăr în cuprinsul hotărârii s-a strecurat o eroare materială în ceea ce privește identificarea suprafeței de teren liber ce urmează a fi restituit în natură. Astfel, suprafața de teren liber de 644 m.p. constituie perimetrul cuprins între punctele a-b-c-d-e-f-g și nu doar între punctele a-b-c-d-e-f cum eronat s-a trecut, omițându-se punctul g, iar această suprafață de teren este parte din imobilul cu nr. top.
X din CF Y Oradea și nu din nr. top. R cum eronat s-a menționat, omițându-se atât înscrierea efectuată de către expert în mod corect pe schița întocmită, cât și faptul că imobilul cu nr. top. R din CF T Oradea a fost dezmembrat în imobilele nr. top. X și Z și înscrise în CF Y Oradea. Față de cele arătate, instanța în baza art. 281 C. proc. civ. a admis cererea formulată de către petentul D.M.Z. și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul hotărârii în sensul celor arătate. Împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu din 11 martie 2010 de Tribunalul Bihor, a formulat apel Primarul Municipiului Oradea, care a solicitat admiterea acestuia și respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de petent D.M.Z.
În motivarea apelului a susținut primarul, că prin soluția pronunțată de Tribunalul Bihor a fost completată hotărârea de fond și a fost modificat raportul de expertiză întocmit în cauză, ceea ce excede dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Intimatul petent s-a opus admiterii apelului. Analizând încheierea apelată, Curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele. În raportul de expertiză întocmit la fond, în schița întocmită, imobilul apare identificat corect cu nr. top. X și nu R cum greșit s-a reținut în concluziile expertizei și cum greșit a reținut inițial și Tribunalul Bihor. În fapt, instanța de fond a îndreptat în mod corect o eroare materială, respectând dispozițiile art. 281 C. proc.
civ. și nu a modificat raportul de expertiză topografică, așa cum invocă apelantul. Raportul de expertiză în temeiul căruia s-a pronunțat hotărârea de fond, face parte integrantă din dispozitivul hotărârii, iar prin schița de dezmembrare din raportul de expertiză, suprafața ce poate fi restituită reclamantului a fost corect identificată și ca întindere și ca număr topografic, astfel că în mod corect Tribunalul Bihor a procedat la îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul inițial. Dacă nu ar fi procedat în acest fel, dispozitivul sentinței civile nr. 743/2007 a Tribunalului Bihor nu ar fi putut fi executat niciodată, cu atât mai mult cererea de îndreptare a erorii materiale apare ca vădit întemeiată.
Împotriva deciziei civile nr. 55 din 25 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în termen legal, a declarat recurs Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se învederează că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. privind eroarea materială. Arată recurenții că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost pusă în executare, restituindu-se suprafața de 644 m.p./1079 m.p. din terenul solicitat cu nr. top. indicate, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, ce face parte integrantă din dispoziție.
Se mai arată că, prin hotărârea recurată a fost menținută soluția instanței de fond, completată în sensul modificării raportului de expertiză întocmit în cauză, ceea ce excede dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Examinând recursul în raport de critica formulată prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 281 C. proc. civ., Înalta Curte îl reține ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Hotărârea instanței de apel este corectă și în afara criticii formulate de către recurente. Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, având în vedere că în raportul de expertiză întocmit în cauză, în schița formulată, imobilul din litigiu a fost identificat corect prin numerele top.
X și nu R cum greșit a reținut inițial Tribunalul Bihor. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”. Dispozițiile acestui text au fost respectate, nemodificându-se raportul de expertiză topografică, așa cum se arată în criticile formulate în recurs. Raportul de expertiză în baza căruia s-a pronunțat instanța de fond face parte integrantă din dispozitivul hotărârii și suprafața de teren ce s-a reținut că poate fi restituită a fost identificată corect în ceea ce privește numărul topografic și întinderea sa, situație în care instanța de fond a procedat la îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul hotărârii respectând normele legale în materie.
Procedând în acest mod s-a dat posibilitatea executării hotărârii, în caz negativ hotărârea instanței de fond neputând fi pusă în executare. Față de aceste considerente, este evident că dispozițiile legale vizând îndreptarea erorii materiale au fost aplicate în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, astfel că recursul promovat de către pârâți urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 55A din 25 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.