ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 183/C din 21 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6478/11/2009, Tribunalul Bihor a respins acțiunea principală formulată de reclamanta SC L.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul Local Oradea, A.I. Oradea, P.S.K.E.I. și B.L. A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională P.S.K.E.I., în contradictoriu cu pârâta reconvențională SC L.C. SRL, B.L., Instituția Primarului Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul Local Oradea și în consecință, a dispus radierea din CF nr. X, Oradea, nr. top. Y a următoarelor notări făcute la cererea pârâtei reconvenționale: Înscrierea dreptului de preemțiune în favoarea SC L.C.

SRL în partea a II-a CF în baza încheierii 20045 din 10 iunie 2005; Notarea plângerii la încheierea 20045/2005 inițiată la 24 iunie 2005 intrată la 24 iunie 2005 cu nr. 21903 rândul 3; Notarea garantării oricărei evicțiuni în temeiul contractului de închiriere nr. AA, încheiat de SC L.C. SRL cu Consiliul Local al Municipiului Oradea notarea fiind făcută în baza actului din 30 august 2009 partea a II rândul 4; Notarea respingerii cererii neidentificate făcute în baza încheierii nr. 63577 din 20 decembrie 2006, rândul 7; Notarea plângerii împotriva încheierii de respingere nr. 120/2007 rândul 8; Mențiunea „radiază respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725, rândul 11; Înscrierea din 16 octombrie 2007 prin care se notează plângerea la încheierea nr. 63725/2007; Notarea din 10 iunie 2005 făcut în baza contractului de închiriere încheiat de SC L.C.

SRL și Primăria Municipiului Oradea în sensul dreptului de folosință asupra spațiului închiriat de 7 ani și 10 luni, începând cu data de 01 august 2001, partea a III, rândul I; Notarea dreptului de preemțiune în favoarea SC L.C. SRL în partea a III, rândul 2. A fost obligată pârâta reconvențională SC L.C. SRL să plătească reclamantei reconvenționale 50 RON cheltuieli de judecată. Prin încheierea din camera de consiliu din 6 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de petenta P.S.K.E.I. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței menționate, în sensul de a se trece la pct. c din minută că numărul contractului de închiriere este „BB” în loc de „AA”, iar data încheierii este 30 august 2006 și nu 30 august 2009, cum în mod greșit apare menționat în minuta sentinței.

De asemenea, la pct. f din minută se va face mențiunea „se notează respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725 rândul 11” în loc de „radiază respingerea conform încheierii din septembrie 2007 cu nr. 63725 rândul 11”, cum în mod greșit apare menționat în minuta sentinței. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, p rin sentința civilă nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F.G. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Oradea, fiind obligat acesta să emită o dispoziție prin care să recunoască vocația succesorală și dreptul reclamantei la aplicarea normelor reparatorii privind cota parte de 1980/3840 părți din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în CF nr. Z Oradea nr. top.

T în urma decesului proprietarului de sub B. 14, B. 15, B. 12 și a mamei sale. Prin dispoziția din 30 martie 2007 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus restituirea în natură a apartamentului 11, 13, 18, 22, 1b, 1c, 1d, 1e, 1f, în considerarea faptului că numitul F.G. are calitatea de persoană îndreptățită conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 conform cărții funciare, a certificatului de moștenitor, a actelor de stare civilă, a sentinței civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor anterior imobilul fiind naționalizat. Această dispoziție a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor în Dosarul nr. 5402/2005, prin care s-a dispus anularea dispoziției de respingere a notificării și obligarea Primarului Municipiului Oradea la emiterea unei dispoziții prin care să se recunoască vocația succesorală și dreptul numitului F.G.

la aplicarea măsurilor reparatorii privind cota parte de 1980/3840 părți din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în CF nr. Z Oradea având nr. top. T. Deoarece anterior pronunțării hotărârii și emiterii dispoziției o parte din imobile au fost înstrăinate chiriașilor, s-a dispus restituirea în natură pentru cota de 911/3840 părți, în timp ce pentru cota de 1069/3840 părți până la întregirea cotei de 1980/3840 părți s-a hotărât emiterea unei alte dispoziții în vederea stabilirii calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Tribunalul a reținut că, din analiza prevederilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acestora, rezultă că Primarul a procedat în mod corect dispunând restituirea în natură pentru apartamentele libere, față de principiul prevalenței restituirii în natură.

În concret, s-a arătat că, anterior emiterii dispoziției, Primăria a vândut majoritatea locuințelor, respectiv din cele 22 apartamente și 6 unități locative cu altă destinație, s-au vândut 18 apartamente. Reclamanta a solicitat prin acțiune ca restituirea să se facă pe cote părți în indiviziune la fiecare unitate locativă restituită invocând prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit acestui text de lege, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale potrivit dreptului comun.

Textul de lege prevede stabilirea în cote părți ideale a dreptului de proprietate a mai multor persoane coproprietare a imobilelor ce urmează a fi suspuse reîmproprietăririi și nu se prevede ca reîmproprietărirea să se facă pe cote părți între beneficiarii retrocedării, ceea ce ar avea o serie de divergențe și ar da naștere unor acțiuni de partaj. S-a mai arătat că, această susținere nu poate fi primită și pentru faptul că datorită vânzărilor făcute în favoarea chiriașilor drepturile foștilor proprietari nu mai pot fi satisfăcute decât în parte. De asemenea, s-a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut pentru cota de 1980/3840 părți din întreaga casă și nicidecum doar din unitățile locative rămase nevândute.

În fapt însă, pentru ca locatarii cumpărători să poată deveni proprietari tabulari, Statul Român, în calitate de proprietar, a procedat la defalcarea pe apartamente a întregului imobil, formând 28 de unități locative, 22 apartamente și 6 spații cu alte destinații. Prin dispoziția emisă de Primar, antecesorului reclamantei reconvenționale i s-a atribuit ceea ce nu s-a vândut și ceea ce nu a fost atribuit celuilalt coproprietar M., sub cota sa de proprietate, conform celor mai sus arătate.

Față de motivele invocate în acțiune, s-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (5) din lege, se interzice sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea, concesionarea, grevarea imobilelor pentru care s-a dispus notificare, legea neprevăzând sub nici o formă rezervarea vreunui drept în favoarea chiriașilor care dețin spații comerciale, în sensul că aceștia ar avea prioritate la cumpărare, legea prevăzând că primează restituirea în natură și prin echivalent doar când aceasta nu este posibilă. S-a mai reținut că în acest sens sunt și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 21 lit. d) din Normele metodologice, care arată că, dacă restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligația de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni ale deținătorului bunului solicitat.

În ceea ce privește semnarea procesului-verbal de preluare a apartamentelor retrocedate de către reprezentantul legal justificat cu procură specială, s-a constatat că numitul F.G., succesor al mamei sale, a depus notificare semnând la data de 06 martie 2007 o procură notarială în favoarea avocatului său, pentru ca acesta să-l reprezinte la punerea în posesie, să semneze procesul-verbal de preluare și să ceară intabularea dispoziției pe numele său. La data de 13 iunie 2007 numitul F.G. a decedat, dar mandatul a continuat să rămână valabil în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ., care prevăd că mandatarul este îndatorat a termina mandatul și după moartea mandantului.

Nu s-a putut reține nici nulitatea absolută a contactului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta reclamantă reconvențională și pârâta B.L., deoarece dispoziția de retrocedare a fost legal emisă în cotă de 1/1 pentru câteva unități locative rămase neînstrăinate, astfel încât fiind proprietară, aceasta avea tot dreptul să înstrăineze. În ceea ce privește acțiunea reconvențională s-a constatat că reclamanta a făcut o serie de notări în coala individuală, în vederea cumpărării spațiului deținut de ea. Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice înstrăinarea, cesionarea, gravarea imobilelor revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora. Dreptul fostului proprietar primează față de chiriași, aceștia din urmă putând cumpăra doar apartamentele nerestituite foștilor proprietari.

În concluzie, față de aceste considerente, s-a respins acțiunea principală (cu mențiunea că obligarea Consiliului local la vânzarea spațiului comercial este un capăt disjuns) și s-a admis acțiunea reconvențională conform dispozitivului. Prin decizia civilă nr. 108/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L.C. SRL, fiind menținută în întregime sentința primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit sentinței civile nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oradea, s-a dispus anularea dispoziției de respingere a notificării din 12 octombrie 2005 emisă de intimat și a fost obligat să emită o dispoziție prin care să recunoască vocația succesorală și dreptul reclamantului la aplicarea măsurilor reparatorii, privind cota de 1980/3840 părți din imobilul situat în localitatea Oradea, strada I., înscris în CF nr. Z Oradea, nr. top. T, în urma decesului proprietarilor de sub B 14, 15, 52 și a mamei sale. În baza acestei sentințe, s-a emis dispoziția din 30 martie 2007 de către Primarul Municipiului Oradea, prin care s-a dispus restituirea în natură a apartamentului II compus din o cameră, bucătărie, cămară, baie, cu o suprafață construită de 40,63 m.p., din care locuibilă 32,03 m.p.

și 15 m.p. teren aferent, înscrise în CF nr. V Oradea, nr. top. P închiriat lui M.M.; apartamentul nr. 13, 18, 22, 16 închiriate apelantei, apartamentul nr. 1 d, ap. 1 e, ap. 1 f (…) dispoziție ce face obiectul prezentului litigiu - în favoarea lui F.G., moștenitor al notificatoarei F.M.O.A. S-a arătat că apelanta a intrat în posesia apartamentului nr. 1 c în baza contractului de închiriere nr. BB din 26 iulie 2001, încheiat cu A.P.I.

Oradea, pe o durată de 7 ani și 10 luni, cu începere din data de 01 august 2001 până la 01 iunie 2009. Astfel, s-a constatat că, în mod corect a reținut instanța de fond, raportat la înscrierile din colile de carte funciară aflate în dosar, că anterior pronunțării hotărârii susmenționate și a dispoziției contestate, o parte din apartamentele ce compun imobilul în litigiu, din Oradea, strada I., au fost vândute chiriașilor, astfel că, din cota de 1980/3840 părți la care era îndreptățit F.G., s-a restituit în natură doar cota de 911/3840 părți, pentru restul de 1069/3840 părți fiind dispusă emiterea unei alte dispoziții pentru acordare măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanța de apel a mai reținut că, la data notificării și implicit a emiterii dispoziției contestate, imobilul era defalcat în 22 de apartamente și 6 unități locative, înscris inclusiv în coala de carte funciară, astfel că, nu se impunea emiterea dispoziției de restituire în natură pe cotă parte din întregul imobil, ci raportat la cota la care era îndreptățit, la apartamentele rămase libere, nevândute de către Statul Român. S-a mai reținut că, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede faptul că în cazul în care restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată și se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun, ori, în speță, exista un singur notificator, criticile în acest sens nefiind fondate.

Notificarea în baza Legii nr. 10/2001 a fost formulată de către F.M.O.A. la data de 21 mai 2001 (decedată până la soluționarea acesteia), iar conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere, subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile, terenuri sau construcții notificate conform acestei legi. Ca urmare, câtă vreme apartamentele pentru care s-a emis dispoziția de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul Român, în mod corect s-a emis actul contestat, restituirea în natură fiind procedura obligatorie, cel îndreptățit neputând opta pentru alte măsuri reparatorii prin echivalent.

Faptul că, pe lângă apartamentele restituite în natură mai sunt și altele, ce nu au fost înstrăinate de către Statul Român, nu este de natură a schimba cele expuse. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC L.C. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Astfel, a susținut că dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. DD/2007 prin care i s-au restituit defunctului F.G. apartamentele 2, 13, 18, 22, 1b, 1c, 1d, 1e și 1f în materialitatea lor este lovită de nulitate absolută, întrucât fraudează legea, fiind încălcate și dispozițiile art. 5 C. civ.

Recurenta a arătat că nu se putea restitui prin dispoziția primarului decât o cotă ideală din dreptul de proprietate, respectiv cota de 1980/3840 părți, și nu apartamente în întregime, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și celor statuate în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 737/C/2006. În plus, art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu distinge între moștenitorii aceluiași imobil și coproprietarii pe cote părți iar, potrivit aceluiași text de lege, dreptul de proprietate al fostului proprietar se constată și se stabilește pe cote părți și prin urmare, și restituirea efectivă trebuie făcută tot pe cote părți. S-a mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că numai F.M.O.A.

a formulat notificare, deoarece și M.P. a depus notificare, pentru care a fost emisă dispoziția nr. EE/2002 a Primarului Municipiului Oradea. De asemenea, prin faptul că Primăria Oradea a vândut o parte din apartamente chiriașilor, cu toate că foștii proprietari formulaseră cereri de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text de lege care a fost interpretat greșit de instanța de apel. Recurenta a arătat că, în urma constatării nulității absolute a dispoziției primarului, actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între intimatele P.S.K.E.I.

și B.L., urmează soarta juridică a actului pe care se întemeiază, precizând că nulitatea absolută nu se referă în acest caz la actul juridic în sine, ci se referă numai la apartamentul înstrăinat în materialitatea sa, astfel încât actul de vânzare-cumpărare trebuie să rămână valabil pentru cota de proprietate ce reprezintă apartamentul vândut. În concluzie, recurenta a arătat că nu contestă ceea ce s-a stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 737/C/2006, respectiv că intimata pârâtă P.S.K.E.I., moștenitoarea lui F.G., are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru cota de 1980/3840 părți din imobil, însă apreciază că în același fel trebuia să fie emisă și dispoziția primarului, respectiv să se restituie cota de proprietate, urmând ca la sistarea stării de indiviziune să i se atribuie apartamentele disponibile.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În primul rând trebuie subliniat că, deși motivele de recurs sunt expuse pe larg, nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât acelea care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs. Recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”.

Normele metodologice privind punerea în aplicare a acestui text de lege prevăd că, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. De asemenea, în cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun. În acest sens, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără a reține, așa cum susține recurenta, că numai F.M.O.A.

a formulat notificare. Astfel, atâta timp cât au fost formulate notificări atât de către F.M.O.A., cât și de către M.P., fiind emise dispoziții separate asupra aceluiași bun, notificatorii se pot desocoti între ei pe calea dreptului comun. Însă, dispoziția nu se poate elibera pe cote părți din întregul imobil, așa cum susține recurenta, ci numai raportat la cotele ideale la care persoana îndreptățită are dreptul din apartamentele libere, conform textului de lege menționat. De altfel, dispoziția din 08 iulie 2002 emisă în baza notificării formulate de M.P., prin care i se restituia acestuia cota parte din imobil a fost revocată prin dispoziția din 23 decembrie 2002, prin care s-a dispus restituirea în natură corespunzător cotei părți la care solicitantul era îndreptățit, procedându-se la identificarea cotei părți cuvenite din imobilul în întregul său și stabilindu-se restituirea în natură către acesta a unui bun individualizat.

Nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 5 C. civ., de vreme ce apartamentele pentru care s-a emis dispoziția de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul Român, iar cu privire la actele de înstrăinare ale celorlalte apartamente nu s-a constatat nulitatea acestora. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL împotriva deciziei nr. 108/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.