ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 183/C din 21 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6478/11/2009,

Tribunalul Bihor a

respins acțiunea principală

formulată de reclamanta SC L.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului

Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul Local Oradea, A.I. Oradea, P.S.K.E.I.

și B.L.

A fost admisă acțiunea reconvențională formulată de reclamanta

reconvențională P.S.K.E.I., în contradictoriu cu pârâta reconvențională SC L.C.

SRL, B.L., Instituția Primarului Municipiului Oradea, Statul Român, prin Consiliul

Local Oradea și în consecință, a dispus radierea din CF nr. X, Oradea, nr. top.

Y a următoarelor notări făcute la cererea pârâtei reconvenționale:

Înscrierea dreptului de preemțiune în favoarea SC L.C.

SRL în partea a II-a CF în baza încheierii 20045 din 10 iunie 2005;

Notarea plângerii la încheierea 20045/2005 inițiată la

24 iunie 2005 intrată la 24 iunie 2005 cu nr. 21903 rândul 3;

Notarea garantării oricărei evicțiuni în temeiul contractului

de închiriere nr.  AA, încheiat de SC L.C. SRL cu Consiliul Local al Municipiului

Oradea notarea fiind făcută în baza actului din 30 august 2009 partea a II rândul

4;

Notarea respingerii cererii neidentificate făcute în baza

încheierii nr. 63577 din 20 decembrie 2006, rândul 7;

Notarea plângerii împotriva încheierii de respingere

nr. 120/2007 rândul 8;

Mențiunea „radiază respingerea conform încheierii din  septembrie

2007 cu nr. 63725, rândul 11;

Înscrierea din 16 octombrie 2007 prin care se notează plângerea

la încheierea nr. 63725/2007;

Notarea din 10 iunie 2005 făcut în baza contractului de

închiriere încheiat de SC L.C. SRL și Primăria Municipiului Oradea în sensul dreptului

de folosință asupra spațiului închiriat de 7 ani și 10 luni, începând cu data de

01 august 2001, partea a III, rândul I;

Notarea dreptului de preemțiune în favoarea SC L.C. SRL

în partea a III, rândul 2.

A fost obligată pârâta reconvențională SC L.C. SRL să plătească

reclamantei reconvenționale 50 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 6 septembrie

2010, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de petenta P.S.K.E.I. și a dispus

îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței menționate, în sensul

de a se trece la pct. c din minută că numărul contractului de închiriere este „BB”

în loc de „AA”, iar data încheierii este 30 august 2006 și nu 30 august 2009, cum

în mod greșit apare menționat în minuta sentinței. De asemenea, la pct. f din minută

se va face mențiunea „se notează respingerea conform încheierii din septembrie 2007

cu nr. 63725 rândul 11” în loc de „radiază respingerea conform încheierii din septembrie

2007 cu nr. 63725 rândul 11”, cum în mod greșit apare menționat în minuta sentinței.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, p

rin sentința civilă nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului

Bihor a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F.G. împotriva pârâtului Primarul

Municipiului Oradea, fiind obligat acesta să emită o dispoziție prin care să recunoască

vocația succesorală și dreptul reclamantei la aplicarea normelor reparatorii privind

cota parte de 1980/3840 părți din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în

CF nr. Z Oradea nr. top. T în urma decesului proprietarului de sub B. 14, B. 15,

B. 12 și a mamei sale.

Prin dispoziția din 30 martie 2007 a Primarului Municipiului

Oradea s-a dispus restituirea în natură a apartamentului 11, 13, 18, 22, 1b, 1c,

1d, 1e, 1f, în considerarea faptului că numitul F.G. are calitatea de persoană îndreptățită

conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 conform cărții

funciare, a certificatului de moștenitor, a actelor de stare civilă, a sentinței

civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor anterior imobilul fiind naționalizat.

Această dispoziție a fost emisă în executarea sentinței

civile nr. 737/C/2006 a Tribunalului Bihor în Dosarul nr. 5402/2005, prin care s-a

dispus anularea dispoziției de respingere a notificării și obligarea Primarului

Municipiului Oradea la emiterea unei dispoziții prin care să se recunoască vocația

succesorală și dreptul numitului F.G. la aplicarea măsurilor reparatorii privind

cota parte de 1980/3840 părți din imobilul situat în Oradea, strada I. înscris în

CF nr. Z Oradea având nr. top. T.

Deoarece anterior pronunțării hotărârii și emiterii dispoziției

o parte din imobile au fost înstrăinate chiriașilor, s-a dispus restituirea în natură

pentru cota de 911/3840 părți, în timp ce pentru cota de 1069/3840 părți până la

întregirea cotei de 1980/3840 părți s-a hotărât emiterea unei alte dispoziții în

vederea stabilirii calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent.

Tribunalul a reținut că, din analiza prevederilor Legii

nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acestora, rezultă că Primarul

a procedat în mod corect dispunând restituirea în natură pentru apartamentele libere,

față de principiul prevalenței restituirii în natură.

În concret, s-a arătat că, anterior emiterii dispoziției,

Primăria a vândut majoritatea locuințelor, respectiv din cele 22 apartamente și

6 unități locative cu altă destinație, s-au vândut 18 apartamente.

Reclamanta a solicitat prin acțiune ca restituirea să se

facă pe cote părți în indiviziune la fiecare unitate locativă restituită invocând

prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar potrivit acestui text de lege, în

cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare

ale bunului imobil, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote

părți ideale potrivit dreptului comun.

Textul de lege prevede stabilirea în cote părți ideale

a dreptului de proprietate a mai multor persoane coproprietare a imobilelor ce urmează

a fi suspuse reîmproprietăririi și nu se prevede ca reîmproprietărirea să se facă

pe cote părți între beneficiarii retrocedării, ceea ce ar avea o serie de divergențe

și ar da naștere unor acțiuni de partaj.

S-a mai arătat că, această susținere nu poate fi primită

și pentru faptul că datorită vânzărilor făcute în favoarea chiriașilor drepturile

foștilor proprietari nu mai pot fi satisfăcute decât în parte.

De asemenea, s-a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei

a fost recunoscut pentru cota de 1980/3840 părți din întreaga casă și nicidecum

doar din unitățile locative rămase nevândute.

În fapt însă, pentru ca locatarii cumpărători să poată

deveni proprietari tabulari, Statul Român, în calitate de proprietar, a procedat

la defalcarea pe apartamente a întregului imobil, formând 28 de unități locative,

22 apartamente și 6 spații cu alte destinații.

Prin dispoziția emisă de Primar, antecesorului reclamantei

reconvenționale i s-a atribuit ceea ce nu s-a vândut și ceea ce nu a fost atribuit

celuilalt coproprietar M., sub cota sa de proprietate, conform celor mai sus arătate.

Față de motivele invocate în acțiune, s-a constatat că,

în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (5) din lege, se interzice sub sancțiunea

nulității absolute înstrăinarea, concesionarea, grevarea imobilelor pentru care

s-a dispus notificare, legea neprevăzând sub nici o formă rezervarea vreunui drept

în favoarea chiriașilor care dețin spații comerciale, în sensul că aceștia ar avea

prioritate la cumpărare, legea prevăzând că primează restituirea în natură și prin

echivalent doar când aceasta nu este posibilă.

S-a mai reținut că în acest sens sunt și dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 21 lit. d) din Normele metodologice,

care arată că, dacă restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această

măsură este obligatorie, obligația de restituire prevalând asupra oricărei alte

opțiuni ale deținătorului bunului solicitat.

În ceea ce privește semnarea procesului-verbal de preluare

a apartamentelor retrocedate de către reprezentantul legal justificat cu procură

specială, s-a constatat că numitul F.G., succesor al mamei sale, a depus notificare

semnând la data de 06 martie 2007 o procură notarială în favoarea avocatului său,

pentru ca acesta să-l reprezinte la punerea în posesie, să semneze procesul-verbal

de preluare și să ceară intabularea dispoziției pe numele său.

La data de 13 iunie 2007 numitul F.G. a decedat, dar mandatul

a continuat să rămână valabil în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ.,

care prevăd că mandatarul este îndatorat a termina mandatul și după moartea mandantului.

Nu s-a putut reține nici nulitatea absolută a contactului

de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta reclamantă reconvențională și pârâta

B.L., deoarece dispoziția de retrocedare a fost legal emisă în cotă de 1/1 pentru

câteva unități locative rămase neînstrăinate, astfel încât fiind proprietară, aceasta

avea tot dreptul să înstrăineze.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională s-a constatat

că reclamanta a făcut o serie de notări în coala individuală, în vederea cumpărării

spațiului deținut de ea.

Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice înstrăinarea,

cesionarea, gravarea imobilelor revendicate de foștii proprietari sau succesorii

acestora.

Dreptul fostului proprietar primează față de chiriași,

aceștia din urmă putând cumpăra doar apartamentele nerestituite foștilor proprietari.

În concluzie, față de aceste considerente, s-a respins

acțiunea principală (cu mențiunea că obligarea Consiliului local la vânzarea spațiului

comercial este un capăt disjuns) și s-a admis acțiunea reconvențională conform dispozitivului.

Prin decizia civilă nr. 108/A din 21 octombrie 2010, Curtea

de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L.C. SRL,

fiind menținută în întregime sentința primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

potrivit sentinței civile nr. 737 din 31 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor, s-a

admis acțiunea formulată de reclamantul F.G., în contradictoriu cu Primarul Municipiului

Oradea, s-a dispus anularea dispoziției de respingere a notificării din 12

octombrie 2005 emisă de intimat și a fost obligat să emită o dispoziție prin care

să recunoască vocația succesorală și dreptul reclamantului la aplicarea măsurilor

reparatorii, privind cota de 1980/3840 părți din imobilul situat în localitatea

Oradea, strada I., înscris în CF nr. Z Oradea, nr. top. T, în urma decesului proprietarilor

de sub B 14, 15, 52 și a mamei sale.

În baza acestei sentințe, s-a emis dispoziția din 30

martie 2007 de către Primarul Municipiului Oradea, prin care s-a dispus restituirea

în natură a apartamentului II compus din o cameră, bucătărie, cămară, baie, cu o

suprafață construită de 40,63 m.p., din care locuibilă 32,03 m.p. și 15 m.p. teren

aferent, înscrise în CF nr. V Oradea, nr. top. P închiriat lui M.M.; apartamentul

nr. 13, 18, 22, 16 închiriate apelantei, apartamentul nr. 1 d, ap. 1 e, ap. 1 f

(…) dispoziție ce face obiectul prezentului litigiu - în favoarea lui F.G., moștenitor

al notificatoarei F.M.O.A.

S-a arătat că apelanta a intrat în posesia apartamentului

nr. 1 c în baza contractului de închiriere nr. BB din 26 iulie 2001, încheiat cu

A.P.I. Oradea, pe o durată de 7 ani și 10 luni, cu începere din data de 01

august 2001 până la 01 iunie 2009.

Astfel, s-a constatat că, în mod corect a reținut instanța

de fond, raportat la înscrierile din colile de carte funciară aflate în dosar, că

anterior pronunțării hotărârii susmenționate și a dispoziției contestate, o parte

din apartamentele ce compun imobilul în litigiu, din Oradea, strada I., au fost

vândute chiriașilor, astfel că, din cota de 1980/3840 părți la care era îndreptățit

F.G., s-a restituit în natură doar cota de 911/3840 părți, pentru restul de 1069/3840

părți fiind dispusă emiterea unei alte dispoziții pentru acordare măsuri reparatorii

prin echivalent.

Instanța de apel a mai reținut că, la data notificării

și implicit a emiterii dispoziției contestate, imobilul era defalcat în 22 de apartamente

și 6 unități locative, înscris inclusiv în coala de carte funciară, astfel că, nu

se impunea emiterea dispoziției de restituire în natură pe cotă parte din întregul

imobil, ci raportat la cota la care era îndreptățit, la apartamentele rămase libere,

nevândute de către Statul Român.

S-a mai reținut că, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

prevede faptul că în cazul în care restituirea în natură este cerută de mai multe

persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată și se stabilește în cote

părți ideale, potrivit dreptului comun, ori, în speță, exista un singur notificator,

criticile în acest sens nefiind fondate.

Notificarea în baza Legii nr. 10/2001 a fost formulată

de către F.M.O.A. la data de 21 mai 2001 (decedată până la soluționarea acesteia),

iar conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute,

până la soluționarea procedurilor administrative și judiciare, generate de această

lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea

în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere, subînchiriere

în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă

a bunurilor imobile, terenuri sau construcții notificate conform acestei legi.

Ca urmare, câtă vreme apartamentele pentru care s-a emis

dispoziția de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul Român, în mod corect

s-a emis actul contestat, restituirea în natură fiind procedura obligatorie, cel

îndreptățit neputând opta pentru alte măsuri reparatorii prin echivalent. Faptul

că, pe lângă apartamentele restituite în natură mai sunt și altele, ce nu au fost

înstrăinate de către Statul Român, nu este de natură a schimba cele expuse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, reclamanta SC L.C. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat

că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 4 alin.

(1) și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, a susținut că dispoziția Primarului Municipiului

Oradea nr. DD/2007 prin care i s-au restituit defunctului F.G. apartamentele 2,

13, 18, 22, 1b, 1c, 1d, 1e și 1f în materialitatea lor este lovită de nulitate absolută,

întrucât fraudează legea, fiind încălcate și dispozițiile art. 5 C. civ.

Recurenta a arătat că nu se putea restitui prin dispoziția

primarului decât o cotă ideală din dreptul de proprietate, respectiv cota de 1980/3840

părți, și nu apartamente în întregime, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și celor statuate în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 737/C/2006.

În plus, art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu distinge între

moștenitorii aceluiași imobil și coproprietarii pe cote părți iar, potrivit aceluiași

text de lege, dreptul de proprietate al fostului proprietar se constată și se stabilește

pe cote părți și prin urmare, și restituirea efectivă trebuie făcută tot pe cote

părți.

S-a mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit

că numai F.M.O.A. a formulat notificare, deoarece și M.P. a depus notificare, pentru

care a fost emisă dispoziția nr. EE/2002 a Primarului Municipiului Oradea.

De asemenea, prin faptul că Primăria Oradea a vândut o

parte din apartamente chiriașilor, cu toate că foștii proprietari formulaseră cereri

de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, au fost încălcate dispozițiile art.

21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text de lege care a fost interpretat greșit

de instanța de apel.

Recurenta a arătat că, în urma constatării nulității absolute

a dispoziției primarului, actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

încheiat între intimatele P.S.K.E.I. și B.L., urmează soarta juridică a actului

pe care se întemeiază, precizând că nulitatea absolută nu se referă în acest caz

la actul juridic în sine, ci se referă numai la apartamentul înstrăinat în materialitatea

sa, astfel încât actul de vânzare-cumpărare trebuie să rămână valabil pentru cota

de proprietate ce reprezintă apartamentul vândut.

În concluzie, recurenta a arătat că nu contestă ceea ce

s-a stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 737/C/2006, respectiv că intimata

pârâtă P.S.K.E.I., moștenitoarea lui F.G., are dreptul la reconstituirea dreptului

de proprietate pentru cota de 1980/3840 părți din imobil, însă apreciază că în același

fel trebuia să fie emisă și dispoziția primarului, respectiv să se restituie cota

de proprietate, urmând ca la sistarea stării de indiviziune să i se atribuie apartamentele

disponibile.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate,

ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În primul rând trebuie subliniat că, deși motivele de recurs

sunt expuse pe larg, nu pot forma obiect al analizei acestei instanțe decât acelea

care vizează nelegalitatea deciziei recurate.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau

aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanței de recurs.

Recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile

art. 4 alin. (1) și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în cazul

în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare

ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește

în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”.

Normele metodologice privind punerea în aplicare a acestui

text de lege prevăd că, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută

de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă

existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de

restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate

invocat.

De asemenea, în cazul în care numai o parte din foștii

proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va

limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei

de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

În acest sens, se constată că instanța de apel a făcut

o corectă aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fără

a reține, așa cum susține recurenta, că numai F.M.O.A. a formulat notificare.

Astfel, atâta timp cât au fost formulate notificări atât

de către F.M.O.A., cât și de către M.P., fiind emise dispoziții separate asupra

aceluiași bun, notificatorii se pot desocoti între ei pe calea dreptului comun.

Însă, dispoziția nu se poate elibera pe cote părți din

întregul imobil, așa cum susține recurenta, ci numai raportat la cotele ideale la

care persoana îndreptățită are dreptul din apartamentele libere, conform textului

de lege menționat.

De altfel, dispoziția din 08 iulie 2002 emisă în baza notificării

formulate de M.P., prin care i se restituia acestuia cota parte din imobil a fost

revocată prin dispoziția din 23 decembrie 2002, prin care s-a dispus restituirea

în natură corespunzător cotei părți la care solicitantul era îndreptățit, procedându-se

la identificarea cotei părți cuvenite din imobilul în întregul său și stabilindu-se

restituirea în natură către acesta a unui bun individualizat.

Nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea dispozițiilor

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 5 C. civ., de vreme ce apartamentele

pentru care s-a emis dispoziția de restituire în natură nu erau înstrăinate de Statul

Român, iar cu privire la actele de înstrăinare ale celorlalte apartamente nu s-a

constatat nulitatea acestora.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.C. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC L.C. SRL împotriva deciziei nr. 108/A din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.