ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1879/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 305/C din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins acțiunea completată formulată de reclamanții N.M.G.G. și F.S.P. prin mandatar N.G.A.C. împotriva pârâților Primarul Municipiului Oradea, SC M. SA, B.C.R. Consiliul Local Oradea. A respins acțiunea formulată împotriva Municipiului Oradea pentru lipsa calității procesuale pasive. A obligat pe reclamanți să plătească pârâtei SC M. SA 5.000 lei cheltuieli de judecată. În baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de faptul că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind plata de despăgubiri. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, imobilul în litigiu, înscris în C.F.

nr. 3665 Oradea a constituit proprietatea antecesoarelor reclamantelor N.C. născută F. și P.E. În anul 1994 asupra acestui imobil se intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului înscris sub nr. de ordine A+1 în favoarea Statului Român. La data de 19 iulie 1994 în baza Certificatului de atestare seria M03 nr. 1046/1994 emis de Ministerul Industriilor în temeiul H.G. nr. 794/1994 se întabulează dreptul de proprietate asupra cotei de 947/1349 părți din imobilul înscris sub nr. de ordina A+1 în baza Legea nr. 15/1990 în favoarea lui SC M. SA Oradea. Tribunalul a mai reținut că, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 că sunt inadmisibile acțiunile în revendicare întemeiate pe prevederile dreptului comun - în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada că ar fi persoane exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, legea specială primează - potrivit principiului conform căruia specialul derogă de la general.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 în care se arată că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul legii speciale de reparație. Conform art. 45 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilul preluat fără titlu valabil - considerat astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 cu modificările și completările ulterioare - sunt lovite de nulitate absolută - înafara cazului în care actele a fost încheiat cu bună credință. Instanța de fond a reținut că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele înscrise în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele preluate cu titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii în vigoare la data înstrăinării.

Prin derogare de la dreptul comun indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie într-u termen de 1 an de la data intrării în vigoarea legii. Acesta este și motivul pentru care, a constatat tribunalul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele deciziei menționate că termenul prevăzut de alin. (2) art. 11 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, în raport de data emiterii certificatului, 16 mai 1994 - acțiunea fiind tardiv formulată, așa încât sentința instanței de fond de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii este nelegală. Față de cele de mai sus, Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă iar în baza art. 246 C. proc. civ.

a luat act de faptul că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind despăgubirile. Față de prevederile art. 246 C. proc. civ., prima instanță a obligat pe reclamanți să plătească 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în favoarea pârâtei SC M. SA. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat apel reclamanții N.M.G.G., F.S.P. - reprezentați de N.G.A.C., solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii, constatarea lipsei unui titlu valabil de trecere la Statul Român a imobilului situat în localitatea Oradea, - casă și teren, înscris în C.F. nr. 3665 Oradea, nr.top.459412, lăsarea în favoarea lor a deplinei folosințe și posesii a imobilului, rectificarea C.F.-ului nr. 3665 nr.top.4594/2, anularea înscrierilor de sub B.21-22-23, rectificarea C.F.

nr. 73967 Oradea nr.top. 4594/2, în sensul anulării operațiunilor de sub B.1, rectificarea C.F. nr. 73967 Oradea nr.top.4592/2, în sensul anulării operațiunilor de sub C.4. Prin motivele de apel s-a invocat că acțiunea în revendicare este întemeiată, admisibilă, deoarece în actualul regim constituțional, naționalizările sunt interzise conform art. 44 din Constituție. Deoarece imobilul a constituit proprietatea antecesoarelor N.C. născută F. și P.E. născută F., decedate la Auschwitz, iar, în anul 1994 Statul și-a întabulat proprietatea, invocând Decretul nr. 218/1960, este clar că nu este o situație ce face obiectul legii. Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, instanța de apel a constatat următoarele: Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 41 din 28 iunie 2005 emis de BNP B.M., - fila 9 dosar fond, P.E.

a decedat la 9 mai 1945 la Auschwitz, reclamanții având calitatea de moștenitori ai acesteia, nepoți de frate și soră. La data de 14 aprilie 1994, acest imobil, potrivit încheierii de carte funciară nr. 9435 în baza Decretului nr. 218/1960, a fost transmis în favoarea Statului Român - foaia B. nr. 21, după care, s-a întabulat dreptul de administrare operativă în favoarea SC M. SA Oradea - foaia B. nr. 22. La data de 19 iulie 1994, la foaia B. nr. 23, s-a înscris dreptul de proprietate asupra cotei de 947/1349 părți din imobil, în baza H.G. nr. 794/1992 în favoarea SC M. SA Oradea. Acest imobil cu nr.top.4594/1 s-a transcris în C.F. nr. 73967 Oradea, constând în teren cu grădiniță în suprafață de 1308 mp și întabulat la foaia nr. B.1 dreptul de proprietate în 18 noiembrie 1998 în favoarea SC M. SA, în baza certificatului de atestare al dreptului de proprietate seria M03 nr. 1046/1994, emis la 16 martie 1994 de către Ministerul Economiei și Comerțului.

Prin decizia civilă nr.4204/19 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - filele 231-235 dosar fond, cererea formulată de apelanți, prin care au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, despre care s-a făcut vorbire mai sus, a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, astfel că titlul de proprietate în baza căruia s-a întabulat asupra imobilului în litigiu SC M. SA Oradea, a fost menținut, nefiind desființat. Câtă vreme, titlul SC M. SA nu a fost desființat, el fiind valabil, implicit rectificarea cărții funciare referitoare la dreptul de proprietate nu poate avea loc, dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 și ale Legii nr. 7/1996, nefiind aplicabile.

Ca urmare, acțiunea s-a respins a fi respinsă, nu pentru că nu s-a uzat de dispozițiile legii speciale, ci întrucât în prezent are calitatea de proprietar tabular o altă persoană, iar în măsura în care s-ar fi procedat altfel, dreptul de proprietate al acesteia ar fi fost încălcat, ceea ce este contrar art. 480 și următoarele C. civ., Constituția României și implicit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, s-ar fi încălcat și principiul securității raporturilor juridice câtă vreme, titlul actualului proprietar a fost analizat și menținut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Față de considerentele expuse, instanța de apel în baza art. 296 C. proc.

civ. a respins apelul ca nefondat și a păstrat în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică. Nefiind justificate cheltuielile de judecată solicitate de către intimata SC M. SA Oradea, acestea au fost respinse. Împotriva deciziei civile nr. 41/2010-A, pronunțată în dosarul nr. 22/35/2010 de Curtea de Apel Oradea, secția civila mixtă au declarat recurs reclamanții care au susținut că, instanța de apel interpretează greșit C.F. 3665 Oradea schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, susținând că „faptul că statul român și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului doar după anul 1990, în baza Decretului nr. 218/1960 nu înseamnă decât că operațiunile în coală s-au efectuat tardiv, preluarea faptică operând anterior anilor 1990. Chiar instanța constată că imobilul în cauză a constituit proprietatea antecesoarelor N.C.

născuta F. și P.E., decedate la Auschwitz, față de care reclamanții sunt moștenitorii legali și că apoi în 1994 statul își întabulează proprietatea invocând Decretul nr. 218/1960. În aceste condiții, singura concluzie posibilă ar fi că reclamanții au calitatea de adevărați proprietari ai imobilului în cauză întrucât statul nu a putut transmite un titlu de proprietate pe care nu l-a dobândit în mod legal. Se consideră că se ignoră complet reglementările Decretului-lege nr. 115/1938 care erau în vigoare atât în perioada de aplicare a Decretului nr. 92/1950 cât și în anul 1994 când s-a efectuat naționalizarea în baza Decretului nr. 218/1960. Imobilul în cauză nu a trecut în proprietatea statului prin naționalizarea reglementata de Decretul nr. 92/1950 întrucât nu sunt specificați proprietarii tabulari ai imobilului la data respectiva în anexa decretului.

Se mai consideră că în mod greșit instanța de apel reține că SC M. S.A. deține un titlu de proprietate valabil întrucât statul nedobândind acest titlu în mod legal nu l-a putut transmite. Existența concomitentă a două titluri de proprietate asupra unui imobil constituie un nonsens juridic, din moment ce nu a existat un moment în care în mod legal titlul de proprietate asupra imobilului în cauză a încetat să existe, rezultă fără echivoc, că în mod legal titlul statului și al SC M. S.A. nu s-a născut.

Reclamanții susțin că, chiar în virtutea principiului conform căruia specialul derogă de la general, în cazul de față avem de-a face cu două norme speciale ce deroga de la așa numitul „drept comun" și anume Legea nr. 10/2001 și Convenția CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, așadar între cele două norme speciale se impune o ierarhizare care nu poate fi alta decât cea instituită de art. 20 alin. (2) din Constituție, singura concluzie fiind acea că suntem în situația în care este imperativă aplicarea art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și art. 1 al Primului ei Protocol. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În speță, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 489 C. civ., considerând că acțiunea dedusă judecății a fost promovată pe calea dreptului comun, reclamanții neuzând de dispozițiile legii speciale (Legea nr. 10/2001), analizându-se astfel efectele pe care le are această acțiune în revendicare față de situația juridică anterioară a imobilului. Motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți nu se justifică, aceasta vizează practic greșita apreciere de către instanța de apel a calității de proprietar a SC M. SA Oradea, reclamanții susținând că ei au această calitate, deoarece Statul Român nu ar fi putut transmite un bun pe care nu l-ar fi dobândit în mod valabil.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală și petitorie prin care proprietarul neposesor solicită de la neproprietarul posesor restituirea unui bun imobil, reclamantului incumbându-i sarcina dovedirii dreptului de proprietate, pe pârât apărându-l însuși faptul posesiei. Pentru dovedirea dreptului său reala asupra bunului, reclamanții trebuiau să facă dovada unui mod originar de dobândire a dreptului lor (uzucapiune accesorie) sau va putea invoca titlul în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului respectiv. Instanța de apel a stabilit în mod corect că imobilul în litigiu s-a transmis în favoarea Statului Român (potrivit încheierii de Carte Funciară nr. 9435 în baza Decretului nr. 218/1960, după care s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea SC M. SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea dispozițiilor Convenției Europene a Dreptului Omului și a Protocolului Adițional nr. 1 la aceasta nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, instanța de apel a respectat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce implică în sarcina instanței obligația de a efectua o examinare efectivă a cererilor, a mijloacelor de apărare și a argumentelor părților în asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil. De asemenea, instanța în mod just a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților, statuând că acea calitate de proprietar tabular aparține altei persoane decât reclamanților, deoarece titlul SC M. SA nu a fost desființat, el fiind considerat valabil prin decizia civilă nr. 4204 din 19 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

De menționat este faptul că decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamanții într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție. În această situație, se impun a analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice, aspecte analizate în mod just de instanța de apel prin decizia civilă recurată. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții N.M.G.G. și F.S.P. împotriva deciziei civile nr. 41 A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.