ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 44 din 4 februarie

2008 a Tribunalului Bihor s-a respins acțiunea precizată formulată de

reclamantul M.I.P. împotriva pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr.

10/2001, reținându-se că prin Dispoziția nr. 3716 din 9 septembrie 2005 amplu

motivată, Primarul municipiului Oradea a restituit reclamantului patru

apartamente cu destinație de locuință și două spații comerciale din imobilul

situat în Oradea, înscris în CF nr. 3071 cu nr. top. 1311 - 1312.

Prin

Dispoziția nr. 3898 din 29 iunie 2007 dată ulterior formulării acțiunii,

același prima a soluționat cererea prin acordarea de despăgubiri aferente

imobilelor preluate în mod abuziv pentru 15 mp suprafață construită și 17,5 mp

suprafață de teren din imobilul în litigiu.

La baza acestei ultime dispoziții a stat și

referatul nr. 128964 din 15 iunie 2007 din care rezultă că nu se poate acorda

suprafața în întregime și urmează a se acorda despăgubiri în condițiile legii

speciale.

Într-adevăr reclamantul a făcut mai multe

demersuri pentru soluționarea situației celor 15 mp suprafață construită și

17,5 mp suprafață de teren neretrocedată.

Nemulțumirea reclamantului viza despăgubirea

stabilită iar în cuprinsul acțiunii invocă doar nemotivarea respingerii

cererilor sale făcute în timp și răspunsul cu întârziere.

Or, reține instanța de fond, cererea

reclamantului este neîntemeiată întrucât în mod detaliat la fiecare cerere

adresată Comisiei de specialitate i s-a răspuns și explicat faptul că regimul

juridic al cabinetului medical nu permite acordarea lui în compensare, alte

imobile nu sunt disponibile pentru a se acorda și singura posibilitate legală

este cea a despăgubirilor bănești.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 85 din 6 mai 2009 a Curții de Apel

Oradea s-a respins apelul reclamantului reținându-se că, Comisia de aplicare a

Legii nr. 10/2001, a comunicat că nu deține bunuri, terenuri sau clădiri

disponibile care să facă obiectul compensării în condițiile Legii nr. 247/2005.

De asemenea se reține de instanța de apel că

prin adresa din 29 iunie 2007 a fost înaintat dosarul Secretariatului Comisiei

Centrale pentru stabilirea despăgubirilor ce urmează a fi acordate

reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs

reclamantul solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale

de consecință admiterea acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel

vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține că nici instanța de apel și nici

cea de fond nu au analizat acțiunea și nu au motivat cererea de probațiune

solicitată prin nota de ședință din 1 februarie 2008.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel

vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se constată că nici instanța de apel și nici

cea de fond nu au analizat acțiunea și nu au motivat cererea de probațiune

solicitată prin nota de ședință din 1 februarie 2008.

Se mai învederează că nu s-a motivat

respingerea cererii sale privind despăgubirile solicitate de 33.000 RON ce

reprezintă prejudiciul cauzat de intimat prin neemiterea dispoziției privind

măsurile reparatorii pentru suprafața de 15 mp construcție și 17,5 mp teren

imposibil de restituit în natură.

Recurentul invocă faptul că tergiversarea

cauzei timp de 21 de luni prin neemiterea dispoziției de despăgubire aferentă

imobilului imposibil de restituit în natură, i-a cauzat un prejudiciu dat fiind

faptul că în anul 2005 despăgubirea ar fi fost mai mare, având în vedere

valoarea monedei naționale și rata inflației.

Se mai arată că a solicitat în compensare

cabinetul medical, și nesoluționarea cererii sale i-a afectat prestigiul

profesional în mod cu totul nejustificat și i-a cauzat și un efort financiar

esențial pentru notificări și onorariile de avocat.

În drept recurentul a invocat dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. și art. 312 alin. (2) și 3 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat judecarea cauzei în

lipsă, depunând și concluzii scrise filele 14 - 15.

Intimata s-a opus admiterii recursului

invocând și nulitatea acestuia în temeiul art. 302

1

C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs, a dispozițiunilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că recursul este nefondat.

Prin acțiunea principală reclamantul a solicitat

obligarea pârâtului să-i elibereze dispoziția privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru diferența de 15 mp suprafață construită și

17,5 mp teren care i-a parvenit pe baza Dispoziției nr. 3716 din 9 septembrie

2005 al Primarului Municipiului Oradea și obligarea pârâtului la 33.000 RON ce

reprezintă prejudiciul cauzat de către pârâtul care cu neglijență și

indiferență nu a elaborat dispoziția motivată de aproape 21 de luni și prin

această manevră i-a cauzat un prejudiciu material substanțial.

Acțiunea a fost precizată ca fiind în

contradictoriu cu Primăria municipiului Oradea, nefiind de acord cu

despăgubirile stabilite unilateral prin Dispoziția nr. 3898 din 29 iunie 2007.

Prin Dispoziția nr. 3898 din 29 iunie 2007

emisă de Primarul municipiului Oradea s-a propus acordarea de despăgubiri

potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției pentru suprafața de 15 mp, suprafață construită și

17,5 mp teren din imobilul situat în Oradea, înscris în CF nr. 3071 Oradea nr.

top. 1311 - 1312, ce nu pot fi restituite.

Astfel față de precizarea de acțiune,

obiectul dedus judecății vizează Dispoziția nr. 3898 din 29 iunie 2007, motiv

pentru care s-a și dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei prin

Sentința civilă nr. 6877 din 19 noiembrie 2007 de la Judecătoria Oradea la Tribunalul

Oradea.

Prin Dispoziția nr. 3898 din 29 iunie 2007

s-a soluționat astfel notificarea reclamantului ce viza terenul de 15 mp

suprafață construită și de 17,5 mp teren imposibil de restituit în natură.

Este real că reclamantul printr-o cerere

înregistrată sub nr. 142670 din 20 octombrie 2005 a solicitat a i se acorda

măsura reparatorie a compensării între suprafețele de 15 mp și respectiv de

17,5 mp cu suprafața cabinetului medical individual situat pe str. T.

Vladimirescu nr. 8, camera 305.

Spațiul solicitat în compensare constituie

însă obiect al unui Contract de concesiune nr. 78482 din 24 martie 2005

încheiat pe o perioadă de 12 ani între Consiliul local al municipiului Oradea

și Cabinetul medical al reclamantului.

Ca atare, față de situația juridică a acelui

spațiu solicitat în compensare, s-au acordat reclamantului măsuri reparatorii

constând în despăgubiri stabilite în condițiile reglementate de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, urmare a modificărilor și completărilor aduse prin Legea

nr. 247/2005, competența privind modalitatea de acordare și stabilire a

cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o deciziei ce va cuprinde

și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.

Astfel nefiind posibilă măsura compensării

între suprafețele de 15 mp, 17,5 mp și imobilul reprezentând cabinetul medical

din str. T. Vladimirescu nr. 8 camera 305, instanțele au analizat dispoziția

atacată prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr.

10/2001.

De altfel prin actul de la filele 109 dosarul

instanței de apel rezultă că intimatul în conformitate cu dispozițiile art. 1

pct. 5 din Legea nr. 10/2001, a afișat la 11 iunie 2007 anunțul că nu deține

bunuri imobile disponibile care să facă obiectul compensării în condițiunile

prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.

247/2005.

Astfel față de această situație în care

entitatea obligată la restituire, nu poate identifica în patrimoniul său bunuri

pe care să le ofere în compensare, sunt incidente dispozițiunile art. 1 pct. 2

din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de despăgubiri în condițiile

prevederilor speciale și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

Față de considerentele expuse, instanțele au

făcut o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt relevată de probele

administrate, și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamantul M.P.

împotriva Deciziei nr. 85/A din 6 mai 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

aprilie 2010.