ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2661/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 9 noiembrie 2007, reclamantul F.G. a chemat în judecată

pe pârâții Primarul municipiului Oradea și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice pentru a fi obligați la restituirea în natură prin

echivalent cu imobilul înregistrat sub nr. top 5327/8 în suprafață de 400 mp

înscris în C.F. 7331 Oradea obligarea pârâților să-i plătească diferența de 208

mp la valoarea de circulație a unui mp în zona respectivă, ori, în subsidiar,

restituirea în natură prin echivalent cu imobilul înregistrat sub nr. top

5327/19 în suprafață de 647 mp înscris în C.F. 3174 Oradea, cu obligația sa de

a plăti diferența de 45 mp la valoarea de 300 euro/mp, valoarea de circulație

în zonă, și în final, obligarea pârâților la despăgubire prin echivalent bănesc

pentru suprafața de 608 mp corespunzătoare nr. top 5327/6 înscris inițial în C.F.

7329 Oradea (ulterior dezmembrat) la valoarea de 300 Euro/mp.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat că imobilul pretins, situat în Oradea, compus

din casă cu o suprafață construită de 46 mp și teren de 608 mp, a fost dobândit

de antecesorii săi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 10005/1977, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 58/1974, în

temeiul căreia terenul menționat a trecut cu titlu gratuit în proprietatea

Statului Român, antecesorii săi dobândind doar un drept de folosință asupra

cotei de 100/608 parte din teren.

Casa a fost demolată,

motiv pentru care a solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și teren

liber sau în compensare pentru terenul preluat de stat.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr.

372/C din 15 decembrie 2009, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită o

decizie privind restituirea în natură prin echivalent a imobilului cu nr. top

5327/8 în suprafață de 400 mp înscris în C.F. 7331 Oradea și despăgubiri pentru

208 mp teren la valoarea de 300 Euro/mp, condiționat de restituirea

despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, respectiv a sumei de 39.542,28

lei.

Prima instanță a

reținut, în esență, că imobilul pretins de reclamant, construcție demolată în

anul 1989 conform Decretului nr. 141 din 30 mai 1988 și teren preluat de stat

în baza Legii nr. 58/1974 cu ocazia încheierii contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10005/1977 privind construcția, este în

prezent ocupat de blocul de locuințe PB 83 situat la nr. administrativ 41,

motiv pentru care nu poate fi restituit în natură.

Constatând astfel că

imobilul se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 și că probațiunea

administrată a relevat că în imediata vecinătate a imobilului revendicat se

află alte două terenuri fără construcții, instanța a dispus restituirea în

natură prin compensare a unuia dintre cele două terenuri (cel identificat sub

nr. top 5327/8 în suprafață de 400 mp), pentru diferența de 200 mp obligând

entitatea să acorde despăgubiri conform valorii de circulație a imobilului

rezultată din expertiză.

Nu au fost primite

susținerile primăriei privind inexistența unor terenuri libere ce ar putea fi

atribuite în temeiul legii speciale și nici pe acelea privind existența în

vecinătatea terenului atribuit a unor conducte, justificat de împrejurarea că,

pe de o parte, în raport de constatările lucrării de expertiză aceste susțineri

apar a nu fi reale, iar pe de altă parte s-a considerat că existența

conductelor constituie un aspect pe care primăria îl va avea în vedere la

eliberarea unei autorizații de construire.

Atribuirea bunului, și

obligarea la despăgubiri s-a făcut condiționat de restituirea despăgubirilor

primite cu ocazia exproprierii, în sumă de 39.542,28 lei.

Prin decizia nr.

46/2010 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis

apelul declarat de Primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea

împotriva susmenționatei hotărâri, care a fost schimbată în parte, în sensul că

a fost admisă în parte acțiunea reclamantului.

S-a constatat că

reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești la valoarea de piață pentru

imobilul situat în localitatea Oradea, constând în casă compusă din 2 camere,

bucătărie, baie, antreu și cămară în suprafață de 86,30 mp, înscrisă în C.F.

nr. 7329 Oradea, nr. top 5327/6 condiționat de restituirea despăgubirilor în

cuantum de 39452,28 lei, primite cu ocazia exproprierii, actualizate cu

indicele de inflație de la data notificării.

A fost respins

capătul de cerere privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri

pentru terenul aferent construcției, înscris în C.F. 7329 Oradea, nr. top

5327/6.

A fost obligat

Primarul municipiului Oradea să facă demersurile necesare în vederea acordării

acestor despăgubiri conform Titlului VII din Cap. V al Legii nr. 247/2005.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că legea specială căreia îi este supus raportul juridic

dedus judecății, recunoaște beneficiul măsurilor reparatorii pe care le

reglementează, pentru ipoteza dată în speță, în favoarea persoanei

îndreptățite, proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea

statului, adică a vânzătorului, care în cauză este transmițătoarea bunului, N.I.,

de la care a fost cumpărată casa de către antecesorul reclamantului, F.E.

S-a reținut astfel că

în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent pentru teren, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că

antecesorii săi au dobândit în proprietate și terenul, proba testimonială

administrată în cauză fiind nerelevantă sub aspectul obiectului vânzării.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii.

A învederat că prin

notificarea înregistrată sub nr. 52261 din 5 februarie 2002 a solicitat și

restituirea terenului pretins în cauză și dobândit de antecesorii săi odată cu

achiziționarea construcției prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu

proprietarul bunurilor, teren pe care l-au folosit până la preluarea sa de

către stat.

Recursul nu este

fondat.

Terenul pretins în

cauză, în suprafață de 608 mp a trecut, potrivit mențiunilor din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10005/1977, în temeiul

art. 30 din Legea nr. 58/1974, în proprietatea statului, obiectul vânzării

constituindu-l construcția menționată în contract și dobândită de antecesorul

reclamantului, F.E., în temeiul acestei transmisiuni.

Pentru această

ipoteză, cum legal a reținut curtea de apel, legea specială de reparație a

prevăzut că dispozițiile sale se aplică în favoarea foștilor proprietari,

transmițători ai construcției, din al căror patrimoniu a fost preluat terenul

de către stat; chiar dacă înțelegerea părților ar fi privit și terenul,

dobânditorului construcției nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra

terenului, deoarece, prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului,

direct din proprietatea vânzătorului.

Aceasta pentru că, în

ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului

ar fi fost redobândit de către vânzător, din patrimoniul căruia a fost preluat

bunul și nu de către cumpărător, căruia prin contractul de vânzare-cumpărare nu

i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar asupra

construcției.

Ca atare, prin actul

de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului, acestuia nu i s-a

transmis dreptul de proprietate asupra terenului care, potrivit art. 30 alin. (2)

din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului la momentul încheierii

contractului.

Faptul că terenul

aferent construcției a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este

consemnat în contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care antecesorul

reclamantului a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției,

terenul fiind preluat de stat din patrimoniul vânzătorilor.

Conform art. 3 alin.

(1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în

mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.

Condiția esențială

pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este

aceea ca titularii cererii să facă dovada că ei sau autorul lor dețineau

imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat.

Or, antecesorii

reclamantului, așa cum s-a arătat mai sus, nu erau proprietarii terenului din

litigiu la data preluării de către stat.

Dispozițiile art. 1.4

lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se coroborează

cu art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de

care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele

care aveau calitatea de proprietari ai imobilului la data trecerii în

proprietatea statului ori moștenitorii acestora.

Prin urmare, față de

considerentele expuse, legal curtea de apel a reținut că reclamantului nu i se

cuvin măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru terenul pretins,

context în care criticile aduse hotărârii atacate se vădesc a nu fi fondate.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei nr. 46 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2011.