ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2661/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2007, reclamantul F.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Oradea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați la restituirea în natură prin echivalent cu imobilul înregistrat sub nr. top 5327/8 în suprafață de 400 mp înscris în C.F. 7331 Oradea obligarea pârâților să-i plătească diferența de 208 mp la valoarea de circulație a unui mp în zona respectivă, ori, în subsidiar, restituirea în natură prin echivalent cu imobilul înregistrat sub nr. top 5327/19 în suprafață de 647 mp înscris în C.F. 3174 Oradea, cu obligația sa de a plăti diferența de 45 mp la valoarea de 300 euro/mp, valoarea de circulație în zonă, și în final, obligarea pârâților la despăgubire prin echivalent bănesc pentru suprafața de 608 mp corespunzătoare nr. top 5327/6 înscris inițial în C.F.

7329 Oradea (ulterior dezmembrat) la valoarea de 300 Euro/mp. În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că imobilul pretins, situat în Oradea, compus din casă cu o suprafață construită de 46 mp și teren de 608 mp, a fost dobândit de antecesorii săi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10005/1977, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 58/1974, în temeiul căreia terenul menționat a trecut cu titlu gratuit în proprietatea Statului Român, antecesorii săi dobândind doar un drept de folosință asupra cotei de 100/608 parte din teren. Casa a fost demolată, motiv pentru care a solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și teren liber sau în compensare pentru terenul preluat de stat.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința nr. 372/C din 15 decembrie 2009, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită o decizie privind restituirea în natură prin echivalent a imobilului cu nr. top 5327/8 în suprafață de 400 mp înscris în C.F. 7331 Oradea și despăgubiri pentru 208 mp teren la valoarea de 300 Euro/mp, condiționat de restituirea despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, respectiv a sumei de 39.542,28 lei. Prima instanță a reținut, în esență, că imobilul pretins de reclamant, construcție demolată în anul 1989 conform Decretului nr. 141 din 30 mai 1988 și teren preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974 cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10005/1977 privind construcția, este în prezent ocupat de blocul de locuințe PB 83 situat la nr. administrativ 41, motiv pentru care nu poate fi restituit în natură.

Constatând astfel că imobilul se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 și că probațiunea administrată a relevat că în imediata vecinătate a imobilului revendicat se află alte două terenuri fără construcții, instanța a dispus restituirea în natură prin compensare a unuia dintre cele două terenuri (cel identificat sub nr. top 5327/8 în suprafață de 400 mp), pentru diferența de 200 mp obligând entitatea să acorde despăgubiri conform valorii de circulație a imobilului rezultată din expertiză.

Nu au fost primite susținerile primăriei privind inexistența unor terenuri libere ce ar putea fi atribuite în temeiul legii speciale și nici pe acelea privind existența în vecinătatea terenului atribuit a unor conducte, justificat de împrejurarea că, pe de o parte, în raport de constatările lucrării de expertiză aceste susțineri apar a nu fi reale, iar pe de altă parte s-a considerat că existența conductelor constituie un aspect pe care primăria îl va avea în vedere la eliberarea unei autorizații de construire. Atribuirea bunului, și obligarea la despăgubiri s-a făcut condiționat de restituirea despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, în sumă de 39.542,28 lei. Prin decizia nr. 46/2010 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul declarat de Primarul municipiului Oradea și Primăria municipiului Oradea împotriva susmenționatei hotărâri, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantului.

S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești la valoarea de piață pentru imobilul situat în localitatea Oradea, constând în casă compusă din 2 camere, bucătărie, baie, antreu și cămară în suprafață de 86,30 mp, înscrisă în C.F. nr. 7329 Oradea, nr. top 5327/6 condiționat de restituirea despăgubirilor în cuantum de 39452,28 lei, primite cu ocazia exproprierii, actualizate cu indicele de inflație de la data notificării. A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenul aferent construcției, înscris în C.F. 7329 Oradea, nr. top 5327/6. A fost obligat Primarul municipiului Oradea să facă demersurile necesare în vederea acordării acestor despăgubiri conform Titlului VII din Cap. V al Legii nr. 247/2005.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Instanța de apel a reținut, în esență, că legea specială căreia îi este supus raportul juridic dedus judecății, recunoaște beneficiul măsurilor reparatorii pe care le reglementează, pentru ipoteza dată în speță, în favoarea persoanei îndreptățite, proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, adică a vânzătorului, care în cauză este transmițătoarea bunului, N.I., de la care a fost cumpărată casa de către antecesorul reclamantului, F.E. S-a reținut astfel că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că antecesorii săi au dobândit în proprietate și terenul, proba testimonială administrată în cauză fiind nerelevantă sub aspectul obiectului vânzării.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A învederat că prin notificarea înregistrată sub nr. 52261 din 5 februarie 2002 a solicitat și restituirea terenului pretins în cauză și dobândit de antecesorii săi odată cu achiziționarea construcției prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu proprietarul bunurilor, teren pe care l-au folosit până la preluarea sa de către stat. Recursul nu este fondat.

Terenul pretins în cauză, în suprafață de 608 mp a trecut, potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10005/1977, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în proprietatea statului, obiectul vânzării constituindu-l construcția menționată în contract și dobândită de antecesorul reclamantului, F.E., în temeiul acestei transmisiuni. Pentru această ipoteză, cum legal a reținut curtea de apel, legea specială de reparație a prevăzut că dispozițiile sale se aplică în favoarea foștilor proprietari, transmițători ai construcției, din al căror patrimoniu a fost preluat terenul de către stat; chiar dacă înțelegerea părților ar fi privit și terenul, dobânditorului construcției nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin lege, terenul era trecut în proprietatea statului, direct din proprietatea vânzătorului.

Aceasta pentru că, în ipoteza anulării actului de preluare, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost redobândit de către vânzător, din patrimoniul căruia a fost preluat bunul și nu de către cumpărător, căruia prin contractul de vânzare-cumpărare nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, ci doar asupra construcției. Ca atare, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului, acestuia nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului care, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului la momentul încheierii contractului. Faptul că terenul aferent construcției a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat în contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care antecesorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției, terenul fiind preluat de stat din patrimoniul vânzătorilor.

Conform art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora. Condiția esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este aceea ca titularii cererii să facă dovada că ei sau autorul lor dețineau imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat. Or, antecesorii reclamantului, așa cum s-a arătat mai sus, nu erau proprietarii terenului din litigiu la data preluării de către stat. Dispozițiile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 se coroborează cu art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi persoanele care aveau calitatea de proprietari ai imobilului la data trecerii în proprietatea statului ori moștenitorii acestora. Prin urmare, față de considerentele expuse, legal curtea de apel a reținut că reclamantului nu i se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru terenul pretins, context în care criticile aduse hotărârii atacate se vădesc a nu fi fondate. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei nr. 46 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2011.