ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2971/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 539 din 18 iunie 2007, pronunțată în dosar nr. 7447/C/2003, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București; a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul P.K.P., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oradea, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor; a admis acțiunea formulată de același reclamant în dosarul conexat nr. 1979/111/2007 al Tribunalului Bihor, în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.Z.F.; a dispus operarea de către O.C.P.I. Bihor în CF 544 Oradea a dezmembrării parcelei cu nr. top.

2776, efectuată conform încheierii nr. 13231 din 24 iunie 1996 dată de Judecătoria Oradea - Biroul de Carte funciară, respectiv reînscrierea nr. top. nou format 2776/3 în suprafață de 65 mp, în favoarea vechilor proprietari; a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 74/2004 eliberat de BNP I.G., în sensul că masa succesorală rămasă în urma defuncților P.E., P.L. și K.R.M. se compune din cota de 384/718 părți teren cu nr. top. 2775, 2776/3 și 2778/1, înscris în CF nr. 544 Oradea, împreună cu construcția existentă; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 21-22, în sensul diminuării suprafeței de teren ce revine reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M.V.

de la 1241/1575 părți la 384/718 părți teren cu nr. top. 2775, 2776/3,2778/1; a constatat nulitatea absolută parțială a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1183 din 3 mai 2004 de BNP V.C., în sensul că suprafața de teren ce formează obiectul partajului este de 384 mp cu nr. top. 2775, 2776/3 și 2778/1, în urma partajului apartamentul cu nr. 3 și cota de 128/384/718 părți teren revenind reclamantului, iar apartamentul cu nr. 4, și cota de 256/384/718 părți teren revenind reclamantului și pârâtei B.M.V. astfel : cota de 1/4 părți în favoarea reclamantului și cota de 3/4 părți în favoarea pârâtei; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 23-24-25, în baza actului de partaj voluntar nr. 1183/2004, în sensul celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parțiala a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1184 din 3 mai 2004 de BNP V.C., încheiat între reclamantul P.K.P.

și pârâții B.A. și B.R.A., în sensul că obiectul contractului îl formează apartamentul nr. 3 în cota de 128/384/718 părți teren, cu nr. top. 2775, 2776/3 și 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea sub B 26-27 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1184/2004, conform celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr. 302 din 29 octombrie 2004 de BNP V.C., încheiat între pârâții B.M. și B.Z.F., în sensul că obiectul contractului îl formează cota de 1/4 părți din apartamentul nr. 4 și din cota de 256/384/718 părți teren cu nr. top.

2775, 2776/3 și 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 544 Oradea, sub B 29, în baza contractului de donație nr. 3021/2004, în sensul celor de mai sus; a dispus anularea Dispoziției primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003; a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M.V. suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeței de 856 mp. teren ce nu poate fi restituit în natură, și a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamantului suma de 639 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând, în esență, următoarele: Potrivit copiei colii CF 544 Oradea, imobilul cu nr. top.

2775, 2776 si 2778/1, situat in Oradea, str. T. Vladimirescu, compus din casa si teren în suprafață de 1575 mp. a constituit proprietatea numiților P.E., P.R. si P.L., și a fost preluat de Statul Român, cu titlu de naționalizare, in baza Decretului nr. 92/1950. Statul Roman si-a intabulat dreptul de proprietate in CF sub B l3. Imobilul a fost defalcat in mai multe apartamente, din care ap. 1 si 2 au fost înstrăinate in temeiul Legii nr. 112/1995 si transcrise in alte coli CF. În baza încheierii de carte funciara nr. 13231/1996, imobilul cu nr. top. 2776 a fost dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar parcelele cu nr. top. 2776/1 si 2776/2 au fost transcrise in CF 68746 Oradea si asupra lor s-a intabulat dreptul de proprietate al paratei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor.

Aceasta dezmembrare nu a fost însa operata în CF. 544 Oradea. La data de 31 ianuarie 2001 reclamantul P.K.P. si sora sa B.M.V., în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, au introdus o acțiune în revendicarea imobilului pe calea dreptului comun pe rolul Judecătoriei Oradea, acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 4795/2001 a Judecătoriei Oradea, menținută de Tribunalul Bihor prin decizia nr. 974/A/2002.

Ca urmare a recursului declarat de reclamanți, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr. 229/R din 5 martie 2003, a schimbat în parte sentința civilă nr. 4795/2001 în sensul ca a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat nelegala naționalizare a imobilului înscris in CF nr. 544 Oradea și a dispus radierea dreptului de proprietate al statului roman înscris în CF sub B 13. Anterior admiterii acțiunii sale în revendicare prin hotărâre judecătoreasca irevocabila, reclamantul a adresat Primăriei municipiului Oradea o notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea in natura sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de Statul Român, iar, prin Dispoziția primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003, notificarea reclamantului a fost respinsa cu motivarea ca nu a fost făcuta in termenul prevăzut de lege si că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, în cazul în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, acțiunea privind restituirea în natura a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și cum reclamantul a formulat notificarea la data de 09 decembrie 2002, după rămânerea definitiva a hotărârii de respingerea a acțiunii în revendicarea imobilului in litigiu, conform dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta se afla în termenul de depunere a notificării. Prin urmare, în mod nelegal a fost respinsa notificarea ca fiind tardivă.

În executarea deciziei civile nr. 229/R/2003 a Curții de Apel Oradea, prin procesul verbal nr. 11771 din 4 iunie 2004, Consiliul Local Oradea a procedat la punerea in posesie a reclamantului și a surorii sale asupra apartamentului nr. 3 la care a fost comasat si apartamentul nr. 4 din imobil și asupra cotei de 1241/1575 parți teren cu nr. top. 2775, 2776 și 2778/1. Nu au fost restituite în natură moștenitorilor proprietarilor tabulari apartamentele nr. 1 si nr. 2 și cota de 334/1575 parți teren, înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995, iar, pentru aceste apartamente si cota de teren aferentă, reclamantul si sora sa au primit despăgubiri bănești, aspect recunoscut de aceștia. La punerea în posesie a reclamantului și a surorii sale autoritățile statului nu au observat însa ca imobilul cu nr. top.

2776 fusese dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar asupra parcelelor cu nr. top. 2776/1 si 2776/2 era intabulat dreptul de proprietate al paratei SC O. SA, in baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor. Potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza de exp. I.V., numai o suprafață de 65 mp. teren din parcela cu nr. top. 2776 se afla in folosința reclamantului, restul suprafeței de 856 mp. fiind ocupata de SC O. SA. S-a mai arătat că, deși Curtea de Apel Oradea prin hotărârea pronunțata a considerat ca reclamantul si sora sa sunt proprietarii terenului in litigiu si că naționalizarea imobilului de către stat este lipsita de orice efect juridic, aceștia sunt în imposibilitate de a recupera posesia suprafeței de 856 mp.

teren cu nr. top. 2776 pentru care statul a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate in favoarea paratei SC O. SA., iar reclamantul nu mai poate să solicite anularea acestui act, întrucât o asemenea acțiune ar fi tardivă. Întrucât statul nu mai poate restitui in natura terenul în suprafață de 856 mp. cu nr. top. 2776, reclamantul si sora sa sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri echitabile stabilite potrivit valorii de piața a imobilului. Prin decizia civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2008 au fost respinse apelurile declarate de pârâții Primarul municipiului Oradea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, iar, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6198 din 22 octombrie 2008, a admis recursurile declarate și a constatat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a casat decizia și în parte sentința, a înlăturat obligarea acestei părți la plata despăgubirilor stabilite pentru suprafața de 856 m.p. teren, dispunând rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În al doilea ciclu procesual, instanța a reținut că, urmare a acestei dispoziții, cererea referitoare la obligarea unei instituții a statului român la despăgubirile ce se cuvin pentru imobilul preluat abuziv, respectiv suprafața de 856 m.p.

teren, nerestituibil în natură, a rămas nesoluționată, iar intimații P.K.P.

și B.M.V., la primul termen de judecată, după casare, au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea apelului, obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor, conform expertizei efectuate, actualizate conform indicilor de inflație, invocând faptul că, prin decizia civilă nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că în cazul notificării soluționate anterior intrării în vigoare a noii legi, dacă contestațiile privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii, ci și natura și întinderea lor, instanțele se vor pronunța în acest sens, prevederile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 neaplicându-se dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii și că Înalta Curte, prin decizia de casare, a menținut dispozițiile ce vizau rectificarea CF, însă aceștia sunt în situația în care nu mai sunt proprietari pe teren, iar singura modalitate de despăgubire rămâne echivalentul bănesc, conform Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Faptul că nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis dispoziția, nu le este imputabil câtă vreme ei au adresat notificarea primăriei ce deținea o parte din teren și care trebuia să observe că nu dispune de tot terenul, aspect ce a reieșit doar urmare a expertizei după care au introdus în cauză SC O. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin Legea nr. 99/1999, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este obligată la plata unor despăgubiri bănești pentru un imobil ce se restituie în natură de o societate privatizată, astfel că identic trebuie să răspundă și în speță, iar o altă interpretare ar fi discriminatorie. În drept s-au invocat dispozițiile art. 293 alin. (1) C. proc.

civ. Prin decizia nr. 70 A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea – Secția civilă mixtă a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanții P.K.P. și B.M.V.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M.V. suma de 798.932 RON despăgubiri civile pentru suprafața de 856 m.p.

teren, actualizată conform indicilor de inflație de la data plății, începând cu data de 20 decembrie 2006; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cu excepția celei desființate prin decizia de casare nr. 6198 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins excepțiile de inadmisibilitate și tardivitate a cererii de aderare la apel invocate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reținând următoarele: Instanța de apel, în soluționarea cererii de aderare la apel formulată de P.K.P.

și B.M., a reținut faptul că situația expusă mai sus i-a determinat pe reclamant și pârâtă să formuleze cererea de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare a deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care practic, conform celor expuse, înlăturându-se obligația de plată la despăgubiri a Statului Român pentru cei 856 m.p. teren, preluați abuziv de acesta, cererea celor îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii a rămas nesoluționată. Art. 293 alin. (1) C. proc. civ., prevede că intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul declarat de partea potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, cerere ce se poată face până la prima zi de înfățișare.

S-a concluzionat, că, raportat la situația nou creată, întrucât la prima zi de înfățișare după casarea cu trimitere spre rejudecare s-a formulat cererea de aderare la apel, excepția de inadmisibilitate a acestei cereri, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost respinsă, ca nefondată, iar cererea de aderare la apel admisă ca atare, urmând a fi analizat apelul declarat prin această cerere raportat și la faptul că în primă instanță s-a solicitat obligarea, în solidar, a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la despăgubiri. Rejudecând apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și cererea de aderare la apel formulate de P.K.P.

și B.M.V., instanța de apel a reținut, în esență, că anterior formulării de către reclamant a notificării în baza Legii nr. 10/2001, acesta pornise un litigiu în revendicarea imobilelor, iar, prin decizia civilă nr. 229 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, s-a constatat nelegală naționalizarea acestora. Întrucât Statul Român, prin certificat de atestare al dreptului de proprietate, a atribuit suprafața de 856 m.p. teren din nr. top. 2776 în favoarea SC O. SA, reclamantul este privat de dreptul său de proprietate, fiind îndreptățit la acordarea unor despăgubiri echitabile, întrucât altfel s-ar aduce o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și s-ar contraveni practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Statul Român nu mai are posibilitatea de-a restitui în natură cei 856 mp teren și întrucât nici măcar nu s-a solicitat anularea actelor în baza cărora terenul s-a transmis către SC O. SA, iar ulterior altor societăți în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, astfel că se impunea a li se acorda moștenitorilor foștilor proprietari tabulari despăgubiri cuprinzând contravaloarea acestui teren. Valoarea de circulație a celor 856 mp teren s-a stabilit de către expertul ing. I.V. la 798.932 lei, însă, conform art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, se impune parcurgerea unei proceduri prin Comisia Centrală de stabilire a despăgubirilor prin acordarea unor titluri de valoare la Fondul Proprietatea, fond însă ce nu este funcțional.

S-a reținut, că față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate de instanța de recurs și necesitatea administrării unor probe, sunt obligatorii pentru instanța de apel, astfel că aceasta a procedat doar la analiza apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a modului în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea, dispozițiile sentinței prin care s-au rezolvat celelalte aspecte, inclusiv cea de anulare a dispoziției Primarului municipiului Oradea, fiind păstrate, și nu se mai impune a fi analizate. Imobilul în litigiu - nr. top. 2776 în suprafață de 922 m.p., s-a dezmembrat în 3 nr. topografice după preluarea cu titlu de naționalizare de către Statul Român, iar asupra nr. top.

nou format 2776/1, 2776/2, transcrise în CF nr. 68746 Oradea s-a intabulat SC O. SA Oradea, iar din totalul de 922 m.p. teren, o suprafață de 856 m.p. teren se află în posesia acesteia și nu poate fi restituită în natură, fiind ocupată de construcții. Din acțiunea introductivă, și precizările acesteia, se reține faptul că reclamantul a solicitat să-i fie acordate despăgubiri bănești pentru o suprafață de 857 m.p. teren de către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fără a solicita pe parcursul derulării litigiului anularea actului prin care SC O. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren și nici procedura de privatizare a acesteia.

Conformându-se îndrumărilor instanței de casare, instanța a analizat modul în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea și a constatat că prin certificatul de atestate al dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriilor, din 14 decembrie 1995, s-a atribuit în proprietate SC O. SA Oradea o suprafață de 18222,7 m.p. teren din care și nr. top. 2776, aflat în litigiu, în suprafață de 856 m.p. teren. Valoarea terenurilor atribuite prin certificatul de atestare, conform art. 6 din H.G. nr. 834/1991, inclusiv a celui în litigiu, s-a inclus în patrimoniul SC O. SA, iar capitalul s-a majorat conform art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, deci Statul Român a devenit astfel acționar în urma majorării capitalului social cu valoarea terenului atribuit, inclusiv a celor 856 m.p.

din litigiu. S-a concluzionat, că nu se poate reține că s-ar fi contestat în vreun fel procedura de privatizare a SC O. SA, că s-ar fi solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și că procedura instituită de H.G. nr. 834/1991 ar fi fost încălcată. Acțiunile deținute de Statul Român, urmare a majorării capitalului social, potrivit procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991, art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, au fost vândute de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului,antecesoarea apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la o persoană fizică, ori, din actele aflate la dosar, nu se poate reține că această privatizare s-ar fi făcut cu încălcarea vreunei dispoziții legale în materie și, de altfel, nici nu a fost contestată.

Mai mult, conform precizărilor de la fila 135 dosar fond, reclamantul a arătat că această suprafață de teren a fost atribuită legal către societatea comercială. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizare, altele decât cele evidențiate în art. 21 alin. (1) – (2) ( adică cele în care statul, o autoritate publică centrală sau locală mai deține încă acțiuni, dacă valoarea acestora este mai mare sau egală cu valoarea imobilului a cărei restituire se solicită ), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a imobilelor solicitate, despăgubiri ce se propun a fi acordate de instituția publică ce a efectuat privatizarea – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului fiind succesoarea acesteia.

Raportat la considerentele expuse, calitatea procesuală pasivă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de succesoare a fostei Autorități pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului este evidentă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a clarificat acest aspect. Faptul ca dispoziția de respingere a notificării a fost emisă de Primarul municipiului Oradea și care de altfel a fost anulată prin sentința apelată, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a acestei instituții.

Dispoziția prin care s-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 s-a emis la 10 septembrie 2003 sub nr. 1398 de Primarul municipiului Oradea, anulată de instanța de fond, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 ce instituie o procedură specială prin Titlul VII, art. 16 și următoarele, și, conform deciziei în interesul legii nr. 52/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste noi dispoziții nu se aplică dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că, instanța are competența de a stabili și acorda, implicit, despăgubirile ce se cuvin pentru imobilul în litigiu. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat următoarele: Prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 6198 din 16 octombrie 2008, s-a admis recursul formulat de către Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și, casând decizia instanței de apel, s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat în cauza de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În rejudecarea apelului, instanța era obligată, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., să respecte dispozițiile instanței care a dispus casarea si să rejudece cauza doar pentru aspectele pentru care a fost casată hotărârea.

Apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a vizat doar respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, față de natura pretențiilor reclamantului, respectiv restituire in natura sau acordarea de despăgubiri bănești. Așa cum a arătat prin motivele de apel formulate în termen legal, pentru restituirea în natura si acordarea de despăgubiri in echivalent bănesc, competența revine, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, altor entități juridice. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este entitatea competentă legal să dispună restituirea în natura si nici să acorde despăgubirile bănești, și, față de aceste aspecte, instanța trebuia să constate că aceste două capete de cerere nu pot fi judecate in contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate „persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piața a imobilelor solicitate." Excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului subzistă si față de obiectul principal al prezentei cauze, respectiv anularea dispoziției nr. 1398 din 10 septembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Oradea, pentru motivul că această instituție nu este emitenta actului a cărei anulare se solicită.

S-a mai arătat, că instanța de rejudecare a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 315 C. proc. civ., cât si dispozițiile art. 296 C. proc. civ. potrivit cărora "Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacata. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacata". Prin hotărârea atacata instanța de apel, greșit, a reținut ca temei legal al obligării Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, de a plăti reclamanților suma de 798.932 lei cu titlu de despăgubiri civile, dispozițiile Legii nr. 99/1999, dispoziții care nu au aplicabilitate în speța de față, iar reclamantul P.K.P.

si pârâta B.M.V., nu pot uza de dispozițiile acestui act normativ, care reglementează situația în care societățile comerciale privatizate se pot întoarce, în pretenții, față de instituția implicată în privatizare în situația în care din patrimoniul acestora au ieșit imobile ca urmare a restituirii acestora în natura către foștii proprietari. Față de aceste aspecte, s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. De asemenea, s-a arătat că decizia recurată este criticabilă și sub aspectul admiterii cererii de aderare la apel, cerere formulată de reclamantul P.K.P. și pârâta B.M.V. Față de momentul formulării cererii de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv in rejudecare după casare, s-a invocat inadmisibilitatea acesteia, raportat chiar la temeiul de drept invocat de P.K.P.

si B.M.V. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 293 alin (1) din C. proc. civ., invocate ca temei legal pentru formularea cererii de aderare la apel, "intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, sa adere la apelul făcut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie, care sa tinda la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face pana la prima zi de înfățișare", iar, în speță, termenul instituit de art. 293 alin (1) C. proc. civ. a fost depășit. Mai mult, așa cum reiese din dispozitivul deciziei de casare, în rejudecare, urma a se soluționa doar apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Față de natura pretențiilor reclamantului, respectiv restituire în natura sau acordarea de despăgubiri bănești s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se constate că aceasta nu are competența legală de a acorda despăgubiri în echivalent bănesc sau de a restitui în natura imobile ce au avut destinația de case de locuit, competența revine, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, altor entități juridice. Obligând Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să acorde reclamanților masuri reparatorii, în echivalent bănesc, cu motivația ca atât reclamantul, cât si pârâta B.M.

beneficiază de dispozițiile Legii nr. 10/2001, nemodificata, atâta vreme cat notificarea acestora a fost soluționata de primărie anterior apariției Legii nr. 247/2005, instanța a pronunțat o hotărâre vădit netemeinica si nelegală, având in vedere faptul că, în forma veche a Legii nr. 10/2001, singura entitate competenta sa acorde despăgubiri in bani era prefectura în raza căreia se afla imobilul revendicat. S-a concluzionat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru imobilele evidențiate in patrimoniul unei societăți comerciale privatizate „persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piața a imobilelor solicitate”, iar modalitatea de acordare a acestor masuri reparatorii este reglementată de Titlu VII din Legea nr. 247/2005.

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., instanța, în majoritate, constată următoarele : Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”. În speță, recurenta-pârâtă critică decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 293 (1) C. proc. civ. și art. 315 C. proc. civ. Decizia recurată a fost criticată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, față de momentul formulării cererii de aderare, de către reclamantul P.K.P.

și pârâta B.M.V., la apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv în rejudecarea cauzei după casare, termenul de formulare a acestei cereri este depășit. Această critică este întemeiată, deoarece, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar dacă împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare.

În speță, prin decizia recurată, litigiul s-a soluționat, în apel, în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunțării deciziei nr. 6198 din 22 octombrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-au admis recursurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a casat decizia atacată și, în parte, sentința civilă nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței, a înlăturat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P.

și a pârâtei B.M.V., suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeței de 856 m.p. teren ce nu poate fi restituită în natură, și la plata sumei de 639 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Curtea de Apel Oradea. Potrivit art. 134 C. proc. civ., „este socotită prima zi de înfățișare, aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”. Or, în judecata căii de atac a apelului declarat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prima zi de înfățișare când au fost îndeplinite cerințele art. 134 C. proc.

civ., respectiv părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, a fost la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual. Prin urmare, față de prevederile art. 293 alin. (1) C. proc. civ., cererea de aderare la apel putea fi formulată până la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual, când a fost prima zi de înfățișare și nu tardiv, în al doilea ciclu procesual, astfel că exercițiul apelului incident formulat de către intimații P.K.P. și B.M.V. s-a făcut cu depășirea primei zile de înfățișare, iar instanța de apel, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în al doilea ciclu procesual, a procedat la examinarea pe fond a motivelor acestei căi de atac.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Numai că, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, nu s-a conformat dezlegărilor date prin decizia de casare, cu caracter obligatoriu și nu a stabilit pe deplin situația de fapt. Potrivit art. 315 C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Recurenta-pârâtă, prin criticile formulate, invocă încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

de către instanța de trimitere în sensul că aceasta nu s-a conformat dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 6198 din 22 octombrie 2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit cărora se impune examinarea „problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea, respectiv dacă acest proces s-a desfășurat potrivit dispozițiilor legale”, aspect esențial pentru „stabilirea calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în raport de adresa din 9 februarie 2006 emisă de SC O. SA Oradea, din care rezultă că instituția implicată în privatizare a fost Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, și că statul a rămas acționar în urma majorării capitalului social”, și că „numai în condițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă, de a propune măsurile reparatorii în echivalent, ca instituție publică care a efectuat privatizarea în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2) din același text de lege, când imobilele sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), și când imobilele au fost înstrăinate”.

Față de cadrul procesual stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, contestație împotriva Dispoziției nr. 1398 din 10 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea, în temeiul art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, se constată că instanța de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, respectiv nu a stabilit pe deplin situația de fapt.

Deși motivarea deciziei de casare este lacunară, concluzia care se desprinde din considerentele acesteia, cu privire la soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a apelului pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, este aceea de a se face verificări de fapt privind situația juridică a imobilului în litigiu la data în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, pentru a stabili dacă în speță sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul era evidențiat în patrimoniul unei societăți integral privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) din lege, când calitatea procesuală pasivă de a propune acordarea de măsuri reparatorii o are instituția publică care a efectuat privatizare, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, sau dacă imobilul era deținut de o societate comercială la care statul era acționar, situație în care obligația de a emite decizia de acordare și stabilire a măsurilor reparatorii revine acesteia din urmă, în condițiile art. 26 alin. (1) din lege.

Sub acest aspect, s-a dispus „examinarea problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea” și nu sub aspectul analizării contractului de privatizare, cum greșit a procedat instanța de apel. Instanța de apel, fără a administra probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, sub aspectul regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și momentului privatizării integrale a SC O. SA Oradea, a reținut că această societate este privatizată și că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății și a dispus obligarea acesteia la despăgubiri către intimații P.K.P.

și B.M.V., deși, potrivit art. 29 alin. (3) din același act normativ, în situația în care imobilul ar fi deținut de o societate comercială integral privatizată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. De altfel, nici în forma inițială a Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) intimații, în calitate de persoane îndreptățite, nu puteau primi despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Procedând astfel, instanța de trimitere nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către instanța de trimitere și nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii pentru stabilirea regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, și, implicit, a entității care trebuie să emită decizia de soluționare a notificării reclamantului în condițiile acestui act normativ, ceea ce atrage casarea deciziei recurate, pronunțată în asemenea condiții, pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, instanța, în majoritate, în baza art. 315 C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici privind neegalitatea deciziei recurate, va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, în sensul celor mai sus expuse, pentru aplicarea corectă a legii, iar instanța de trimitere va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 70/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, Secția civilă mixtă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.