ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2498/2012

Asupra recursurilor civile de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 539 din 18 iunie 2007, pronunțată în dosar nr. 7447/C/2003; Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S., a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul P.K.P. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oradea și Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea formulată în dosarul conex nr. 1979/11/2007, în contradictoriu cu pârâții B.M. și B.Z.F., a dispus operarea de către O.C.P.I. Bihor în CF Oradea a dezmembrării parcelei, efectuată conform încheierii nr. 13231 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Oradea, respectiv reînscrierea nr. top.

nou în suprafață de 65 mp., în favoarea vechilor proprietari, a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor, eliberat de B.N.P. I.G., în sensul că masa succesorală rămasă în urma defuncților P.E., P.L. și K.R.M. se compune din cota de 384/718 părți teren, înscris în CF Oradea, împreună cu construcția existentă; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în sensul diminuării suprafeței de teren ce revine reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M. de la 1241/1575 părți la 384/718 părți teren; a constatat nulitatea absolută parțială a actului de partaj voluntar autentificat la 3 mai 2004 de B.N.P. V.C., în sensul că suprafața de teren ce formează obiectul partajului este de 384 mp, în urma partajului apartamentul cu nr. 3 și cota de 128/384/718 părți teren revenind reclamantului, iar apartamentul cu nr. 4, și cota de 256/384/718 părți teren revenind reclamantului și pârâtei B.M.

astfel: cota de 1/4 părți în favoarea reclamantului și cota de 3/4 părți în favoarea pârâtei; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza actului de partaj voluntar, în sensul celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parțiala a contractului de vânzare - cumpărare din 3 mai 2004 de B.N.P. V.C., încheiat între reclamantul P.K.P. și pârâții B.A. și B.R.A., în sensul că obiectul contractului îl formează apartamentul nr. 3 în cota de 128/384/718 părți teren; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea în baza contractului de vânzare - cumpărare, conform celor de mai sus; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr. 302 din 29 octombrie 2004 de B.N.P.

V.C., încheiat între pârâții B.M. și B.Z.F., în sensul că obiectul contractului îl formează cota de 1/4 părți din apartamentul nr. 4 și din cota de 256/384/718 părți teren cu nr. top. 2775, 2776/3 și 2778/1; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza contractului de donație, în sensul celor de mai sus; a dispus anularea Dispoziției primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003; a obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească în favoarea reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M. suma de 798.932 lei, cu titlu de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeței de 856 mp. teren ce nu poate fi restituit în natură. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit colii CF Oradea, compus din casa si teren în suprafață de 1575 mp.

a constituit proprietatea numiților P.E., P.R. și P.L., și a fost preluat de Statul Român, cu titlu de naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950. Statul Roman și-a intabulat dreptul de proprietate în CF. Imobilul a fost defalcat în mai multe apartamente, din care ap. 1 și 2 au fost înstrăinate in temeiul Legii nr. 112/1995 si transcrise in alte coli CF. În baza încheierii de carte funciară, imobilul cu nr. top. 2776 a fost dezmembrat în trei noi parcele, iar parcelele au fost transcrise in CF Oradea si asupra lor s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor. Această dezmembrare nu a fost însă operată în CF. Oradea.

La data de 31 ianuarie 2001 reclamantul P.K.P. și sora sa, B.M., în calitate de moștenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, au introdus o acțiune în revendicare a imobilului pe calea dreptului comun, acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 4795/2001 a Judecătoriei Oradea, menținută de Tribunalul Bihor prin decizia nr. 974/A/2002.

Ca urmare a recursului declarat de reclamanți, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr. 229/R din 5 martie 2003, a schimbat în parte sentința civilă nr. 4795/2001, în sensul ca a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat nelegala naționalizare a imobilului înscris in CF Oradea și a dispus radierea dreptului de proprietate al statului român înscris în CF. Anterior admiterii acțiunii în revendicare, reclamantul a adresat Primăriei municipiului Oradea o notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de Statul Român, iar, prin Dispoziția primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003, notificarea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege și că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat.

Cum reclamantul a formulat notificarea la:, data de 09 decembrie 2002, după rămânerea definitivă a hotărârii de respingere a acțiunii în revendicarea imobilului in litigiu, conform dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta se afla în termenul de depunere a notificării. Prin urmare, în mod nelegal a fost respinsa notificarea ca fiind tardivă. În executarea deciziei civile nr. 229/R/2003 a Curții de Apel Oradea, prin procesul verbal nr. 11771 din 4 iunie 2004, Consiliul Local Oradea a procedat la punerea în posesie a reclamantului și a surorii sale asupra apartamentului nr. 3 la care a fost comasat și apartamentul nr. 4 din imobil și asupra cotei de 1241/1575.

Nu au fost restituite în natură moștenitorilor proprietarilor tabulari apartamentele nr. 1 si nr. 2 și cota de 334/1575 teren, înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995, iar, pentru aceste apartamente și cota de teren aferentă, reclamantul și sora sa au primit despăgubiri bănești, aspect recunoscut de aceștia. La punerea în posesie a reclamantului și a surorii sale autoritățile statului nu au observat, însă, că imobilul cu nr. top. 2776 fusese dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top. 2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar asupra parcelelor cu nr. top. 2776/1 și 277.6/2 era intabulat dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul Industriilor.

S-a mai arătat că, deși Curtea de Apel Oradea, prin hotărârea pronunțată, a considerat că reclamantul și sora sa sunt proprietarii terenului in litigiu și că naționalizarea imobilului de către stat este lipsită de orice efect juridic, aceștia sunt în imposibilitate de a recupera posesia suprafeței de 856 mp. teren cu nr, top. 2776 pentru care statul a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC O. SA., iar reclamantul nu mai poate să solicite anularea acestui act, întrucât o asemenea acțiune ar fi tardivă. Întrucât statul nu mai poate restitui în natură terenul în suprafață de 856 mp. cu nr. top. 2776, reclamantul și sora sa sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri echitabile stabilite potrivit valorii de piața a imobilului.

Prin decizia civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a respins apelurile declarate de pârâții Primarul municipiului Oradea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, ca nefondate. Instanța de apel a constatat că notificarea a fost depusă în termen și că pârâtul Ministerul Finanțelor a fost obligat în mod corect la plata contravalorii imobilului ce nu poate fi restituit, invocând în acest sens jurisprudența C.E.D.O. prin care s-a constatat că fondul „Proprietatea" nu este funcțional. S-a mai constatat că și A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, deoarece a fost unul dintre foștii titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat în beneficiul pârâtei SC O. SA.

Prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a constatat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. A casat decizia și în parte sentința, a înlăturat obligarea acestei părți la plata despăgubirilor stabilite pentru suprafața de 856 m.p. teren, dispunând rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În al doilea ciclu procesual, P.K.P. și B.M., la primul termen de judecată, au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor actualizate conform indicilor de inflație.

Prin decizia nr. 70/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanții P.K.P. și B.M.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M. suma de 798.932 RON despăgubiri civile pentru suprafața de 856 m.p. teren, actualizată conform indicilor de inflație de la data plății, începând cu data de 20 decembrie 2006; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cu excepția celei desființate prin decizia de casare din 22 octombrie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și a respins excepțiile de inadmisibilitate și tardivitate a cererii de aderare la apel invocate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Instanța de apel, în soluționarea cererii de aderare la apel formulată de P.K.P. și B.M., a reținut făptui că situația expusă mai sus i-a determinat pe reclamant și pârâtă să formuleze cererea de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare, a deciziei de casare pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție, prin care practic, conform celor expuse, înlăturându-se obligația de plată la despăgubiri a Statului Român pentru cei 856 m.p. teren, preluați abuziv de acesta, cererea celor îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii a rămas nesoluționată, situație în care se poate formula cerere de aderare la apel în condițiile art. 293 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de apel a mai reținut că, întrucât Statul Român, prin certificat de atestare al dreptului de proprietate, a atribuit suprafața de 856 m.p. teren în favoarea SC O. SA, reclamantul este privat de dreptul său de proprietate, fiind îndreptățit la acordarea unor despăgubiri echitabile, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care fondul Proprietatea nu este funcțional. Conformându-se îndrumărilor instanței de casare, instanța a analizat modul în care a avut loc privatizarea SC O. SA Oradea și a constatat că prin certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriilor, din 14 decembrie 1995, s-a atribuit în proprietate SC O. SA Oradea o suprafață de 18222,7 m.p.

teren din care și nr. top. 2776, aflat în litigiu, în suprafață de 856 mp. teren. Valoarea terenurilor atribuite prin certificatul de atestare, conform art. 6 din H.G. nr, 834/1991, inclusiv a celui în litigiu, s-a inclus în patrimoniul SC O. SA, iar capitalul s-a majorat conform art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, deci Statul Român a devenit astfel acționar în urma majorării capitalului social cu valoarea terenului atribuit, inclusiv a celor 856 m.p. din litigiu. S-a concluzionat, că nu se poate reține că s-ar fi contestat în vreun fel procedura de privatizare a SC O. SA, că s-ar fi solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și că procedura instituită de H.G. nr. 834/1991 ar fi fost încălcată.

Acțiunile deținute de Statul Român, urmare a majorării capitalului social, potrivit procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991, art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, au fost vândute de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, antecesoarea apelantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la o persoană fizică, ori, din actele aflate la dosar, nu se poate reține că această privatizare s-ar fi făcut cu încălcarea vreunei dispoziții legale în materie și, de altfel, nici nu a fost contestată. Mai mult, conform precizărilor de la fila 135 dosar fond, reclamantul a arătat că această suprafață de teren a fost atribuită legal către societatea comercială.

Raportat la considerentele expuse, calitatea procesuală pasivă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de succesoare a fostei Autorități pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului este evidentă, astfel că, în mod corect, instanța de fond a clarificat acest aspect. Faptul ca dispoziția de respingere a notificării a fost emisă de Primarul municipiului Oradea și a fost anulată prin sentința apelată, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a acestei instituții.

Prin decizia nr. 2971 din 12 mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, în majoritate, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel Instanța de recurs a reținut că, în cauză, prin decizia recurată, litigiul s-a soluționat, în apel, în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunțării deciziei civile nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a înlăturat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească în favoarea reclamantului despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură.

În judecata căii de atac a apelului declarat de pârâtul Statul român și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 539/C din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prima zi de înfățișare când au fost îndeplinite cerințele art. 134 C. proc. civ., respectiv părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, a fost la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual. Prin urmare, cererea de aderare la apel putea fi formulată până la termenul din 18 iunie 2007, în primul ciclu procesual, când a fost prima zi de înfățișare și nu tardiv, în al doilea ciclu procesual, astfel că exercițiul apelului incident formulat de către intimații P.K.P. și B.M.

s-a făcut cu depășirea primei zile de înfățișare, iar instanța de apel, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în al doilea ciclu procesual, a procedat la examinarea pe fond a acesteia. A mai reținut înalta Curte, că instanța de apel, rejudecând cauza după casare, nu s-a conformat dezlegărilor în drept date de instanța de recurs, care au caracter obligatoriu și nu a stabilit pe deplin situația de fapt. Prin decizia de casare, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru a se face verificări de fapt privind situația juridică a imobilului în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a stabili dacă în speță sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele ale art. 21 alin. (1) și (2) din legea specială.

Sub acest aspect, s-a dispus „examinarea problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea" și nu sub aspectul analizării contractului de privatizare, cum greșit a interpretat instanța de apel. Instanța de apel, fără a administra probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt, sub aspectul regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și momentului privatizării integrale a SC O. SA Oradea, a reținut că această societate este privatizată și că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății și a dispus obligarea acesteia la despăgubiri către intimații P.K.P.

și B.M., deși, potrivit art. 29 alin. (3) din același act normativ, în situația în care imobilul ar fi deținut de o societate comercială integral privatizată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. De altfel, nici în forma inițială a Legii nr. 10/2001, intimații, în calitate de persoane îndreptățite, nu puteau primi despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin decizia nr. 92 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 539 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată acestui tribunal.

Curtea de apel a reținut că din cuprinsul deciziilor succesive de casare pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție a rezultat că singurul aspect rămas neclarificat în cauză este legat de stabilirea persoanei obligate la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură. Potrivit îndrumărilor din aceste decizii, obligația de a suporta despăgubirile revine fie A.V.A.S., fie societății comerciale deținătoare, însă, dat fiind faptul că fondul raportului juridic în ceea ce privește acest capăt de cerere nu a fost cercetat de prima instanță, care a stabilit obligația de despăgubire în sarcina Statului Român, curtea de apel a apreciat că se impune reluarea judecății în primă instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul P.K.P. și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român. Reclamantul nu și-a motivat în fapt și în drept cererea de declarare a recursului, arătând doar că este îndreptățit să primească suma de 798.932 lei cu titlu de despăgubiri. Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Recurentul - pârât a arătat că lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care se impunea ca instanțele să dispună scoaterea sa din litigiu, deoarece nu mai are calitatea de pârât.

În cauză, au calitate procesuală pasivă primarul, A.V.A.S., Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar potrivit art. II din Legea nr. 302/2009, A.V.A.S. se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora. Recursul declarat de reclamant este nul. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dezvoltarea motivelor de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înțelege să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală și pentru a combate argumentele invocate de instanță în susținerea soluției pronunțate. De asemenea, motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanță. În cauză, însă, singura susținere făcută de reclamant prin cererea de declarare a recursului nu reprezintă o veritabilă critică a deciziei atacate și nu are legătură eu soluția pronunțată sau cu argumentația instanței de apel.

Astfel, instanța de apel a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., constatând că raportul juridic născut între reclamant și această pârâtă nu a fost analizat pe fond de prima instanță. Or, această rezolvare în drept nu a fost abordată și criticată de reclamantul - recurent, care s-a mulțumit să arate că are dreptul la despăgubiri în cuantum de 798.932 lei, situație care echivalează cu nemotivarea recursului. De aceea, recursul declarat se va constata nul, în aplicarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Cât privește recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia nr. 6198 din 22 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâții Statul Român și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a înlăturat obligarea acestui pârât la plata de despăgubiri către reclamant și sora sa, B.M. Instanța supremă a reținut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată și nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, atâta vreme cât imobilul se află în posesia pârâtei SC O. SA Oradea.

Această dezlegare dată chestiunii calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este obligatorie pentru judecătorii fondului, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, la rejudecare nu pot fi ignorate dispozițiile legale mai sus invocate, căci, altfel, decizia pronunțată ar fi din nou susceptibilă de casare. În cauză, instanța de apel, care nu a făcut o proprie analiză a raportului juridic dedus judecății, nu a ignorat dezlegările în drept date prin deciziile de casare de înalta Curte și nici nu a constatat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ar avea calitate procesuală pasivă. Dimpotrivă, curtea de apel a subliniat ideea că, în urma deciziilor succesive de casare, instanța de rejudecare trebuie să stabilească dacă persoana juridică care are obligația să propună acordarea de măsuri reparatorii este A.V.A.S., ca instituție implicată în privatizare, sau entitatea deținătoare a imobilului notificat.

Faptul că în cadrul procedurii de rejudecare a apelului a fost citat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar în dispozitivul deciziei atacate este menționat Statul Român ca intimat - pârât nu are semnificația pronunțării asupra calității procesuale pasive a acestuia, din moment ce instanța de apel nu a analizat această chestiune. Urmează ca la judecarea cauzei de către prima instanță, aceasta, la rândul său să țină cont de dezlegările obligatorii date prin deciziile de casare și, în consecință, să dispună cu privire la citarea părților din proces. Față de cele arătate, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este nefundat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul P.K.P., împotriva deciziei nr. 92 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Oradea - secția civilă mixtă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.