ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2498/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2498/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

civile de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

539 din 18 iunie 2007, pronunțată în dosar nr. 7447/C/2003; Tribunalul Bihor a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta

A.V.A.S., a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul P.K.P. în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Oradea și Ministerul Economiei

și Finanțelor, a admis acțiunea formulată în dosarul conex nr. 1979/11/2007, în

contradictoriu cu pârâții B.M. și B.Z.F., a dispus operarea de către O.C.P.I.

Bihor în CF Oradea a dezmembrării parcelei, efectuată conform încheierii nr. 13231

din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Oradea, respectiv reînscrierea nr. top. nou în

suprafață de 65 mp., în favoarea vechilor proprietari, a constatat nulitatea

absolută parțială a certificatului de moștenitor, eliberat de B.N.P. I.G., în

sensul că masa succesorală rămasă în urma defuncților P.E., P.L. și K.R.M. se

compune din cota de 384/718 părți teren, înscris în CF Oradea, împreună cu

construcția existentă; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF

Oradea, în sensul diminuării suprafeței de teren ce revine reclamantului P.K.P.

și pârâtei B.M. de la 1241/1575 părți la 384/718 părți teren; a constatat

nulitatea absolută parțială a actului de partaj voluntar autentificat la 3 mai

2004 de B.N.P. V.C., în sensul că suprafața de teren ce formează obiectul

partajului este de 384 mp, în urma partajului apartamentul cu nr. 3 și cota de

128/384/718 părți teren revenind reclamantului, iar apartamentul cu nr. 4, și

cota de 256/384/718 părți teren revenind reclamantului și pârâtei B.M. astfel:

cota de 1/4 părți în favoarea reclamantului și cota de 3/4 părți în favoarea

pârâtei; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza

actului de partaj voluntar, în sensul celor de mai sus; a constatat nulitatea

absolută parțiala a contractului de vânzare - cumpărare din 3 mai 2004 de B.N.P.

V.C., încheiat între reclamantul P.K.P. și pârâții B.A. și B.R.A., în sensul că

obiectul contractului îl formează apartamentul nr. 3 în cota de 128/384/718

părți teren; a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea în baza

contractului de vânzare - cumpărare, conform celor de mai sus; a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr. 302

din 29 octombrie 2004 de B.N.P. V.C., încheiat între pârâții B.M. și B.Z.F., în

sensul că obiectul contractului îl formează cota de 1/4 părți din apartamentul nr.

4 și din cota de 256/384/718 părți teren cu nr. top. 2775, 2776/3 și 2778/1; a

dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF Oradea, în baza contractului

de donație, în sensul celor de mai sus; a dispus anularea Dispoziției

primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003; a obligat

Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să plătească

în favoarea reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M. suma de 798.932 lei, cu titlu

de despăgubiri, ca echivalent valoric al suprafeței de 856 mp. teren ce nu

poate fi restituit în natură.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit colii CF Oradea, compus din casa si

teren în suprafață de 1575 mp. a constituit proprietatea numiților P.E., P.R.

și P.L., și a fost preluat de Statul Român, cu titlu de naționalizare, în

baza Decretului nr. 92/1950. Statul Roman și-a intabulat dreptul de proprietate

în CF.

Imobilul a fost

defalcat în mai multe apartamente, din care ap. 1 și 2 au fost înstrăinate

in temeiul Legii nr. 112/1995 si transcrise in alte coli CF.

În baza încheierii de

carte funciară, imobilul cu nr. top. 2776 a fost dezmembrat în trei noi parcele,

iar parcelele au fost transcrise in CF Oradea si asupra lor s-a intabulat

dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza Certificatului de atestare

a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995 emis de Ministerul

Industriilor. Această dezmembrare nu a fost însă operată în CF. Oradea.

La data de 31

ianuarie 2001 reclamantul P.K.P. și sora sa, B.M., în calitate de moștenitori

ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, au introdus o acțiune în

revendicare a imobilului pe calea dreptului comun, acțiune ce a fost respinsă

prin sentința civilă nr. 4795/2001 a Judecătoriei Oradea, menținută de

Tribunalul Bihor prin decizia nr. 974/A/2002.

Ca urmare a

recursului declarat de reclamanți, Curtea de Apel Oradea, prin decizia civila nr.

229/R din 5 martie 2003, a schimbat în parte sentința civilă nr. 4795/2001, în

sensul ca a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat nelegala

naționalizare a imobilului înscris in CF Oradea și a dispus radierea dreptului

de proprietate al statului român înscris în CF.

Anterior admiterii

acțiunii în revendicare, reclamantul a adresat Primăriei municipiului Oradea o

notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură sau

acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat de Statul Român, iar,

prin Dispoziția primarului municipiului Oradea nr. 1398 din 10 septembrie 2003,

notificarea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că nu a fost făcută în

termenul prevăzut de lege și că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra

imobilului solicitat.

Cum reclamantul a

formulat notificarea la:, data de 09 decembrie 2002, după rămânerea definitivă

a hotărârii de respingere a acțiunii în revendicarea imobilului in litigiu,

conform dispozițiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta se afla

în termenul de depunere a notificării. Prin urmare, în mod nelegal a fost

respinsa notificarea ca fiind tardivă.

În executarea

deciziei civile nr. 229/R/2003 a Curții de Apel Oradea, prin procesul verbal nr.

11771 din 4 iunie 2004, Consiliul Local Oradea a procedat la punerea în posesie

a reclamantului și a surorii sale asupra apartamentului nr. 3 la care a fost

comasat și apartamentul nr. 4 din imobil și asupra cotei de 1241/1575. Nu au

fost restituite în natură moștenitorilor proprietarilor tabulari apartamentele nr.

1 si nr. 2 și cota de 334/1575 teren, înstrăinate de stat în baza Legii nr. 112/1995,

iar, pentru aceste apartamente și cota de teren aferentă, reclamantul și sora

sa au primit despăgubiri bănești, aspect recunoscut de aceștia.

La punerea în posesie

a reclamantului și a surorii sale autoritățile statului nu au observat, însă,

că imobilul cu nr. top. 2776 fusese dezmembrat în trei noi parcele cu nr. top.

2776/1, 2776/2 si 2776/3, iar asupra parcelelor cu nr. top. 2776/1 și 277.6/2

era intabulat dreptul de proprietate al pârâtei SC O. SA, în baza

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 decembrie 1995

emis de Ministerul Industriilor.

S-a mai arătat că,

deși Curtea de Apel Oradea, prin hotărârea pronunțată, a considerat că

reclamantul și sora sa sunt proprietarii terenului in litigiu și că

naționalizarea imobilului de către stat este lipsită de orice efect juridic,

aceștia sunt în imposibilitate de a recupera posesia suprafeței de 856 mp.

teren cu nr, top. 2776 pentru care statul a emis un certificat de atestare a

dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC O. SA., iar reclamantul nu mai

poate să solicite anularea acestui act, întrucât o asemenea acțiune ar fi

tardivă.

Întrucât statul nu

mai poate restitui în natură terenul în suprafață de 856 mp. cu nr. top. 2776,

reclamantul și sora sa sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri echitabile

stabilite potrivit valorii de piața a imobilului.

Prin decizia civilă nr.

10 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a respins

apelurile declarate de pârâții Primarul municipiului Oradea, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor, Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București,

ca nefondate.

Instanța de apel a

constatat că notificarea a fost depusă în termen și că pârâtul Ministerul

Finanțelor a fost obligat în mod corect la plata contravalorii imobilului ce nu

poate fi restituit, invocând în acest sens jurisprudența C.E.D.O. prin care s-a

constatat că fondul „Proprietatea" nu este funcțional.

S-a mai constatat că

și A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, deoarece a fost unul dintre foștii

titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat

în beneficiul pârâtei SC O. SA.

Prin decizia nr. 6198

din 22 octombrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și a constatat lipsa

calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor. A casat decizia și în parte sentința, a înlăturat obligarea acestei

părți la plata despăgubirilor stabilite pentru suprafața de 856 m.p. teren,

dispunând rejudecarea apelului declarat de Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului.

În al doilea ciclu

procesual, P.K.P. și B.M., la primul termen de judecată, au formulat o cerere

de aderare la apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, solicitând obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului la plata despăgubirilor actualizate conform indicilor de inflație.

Prin decizia nr. 70/A

din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a admis

cererea de aderare la apel formulată de apelanții P.K.P. și B.M.; a schimbat în

parte sentința apelată, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului să plătească reclamantului P.K.P. și pârâtei B.M. suma de

798.932 RON despăgubiri civile pentru suprafața de 856 m.p. teren, actualizată

conform indicilor de inflație de la data plății, începând cu data de 20

decembrie 2006; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului; a păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței apelate, cu excepția celei desființate prin decizia de casare din 22

octombrie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și a respins

excepțiile de inadmisibilitate și tardivitate a cererii de aderare la apel invocate

de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Instanța de apel, în

soluționarea cererii de aderare la apel formulată de P.K.P. și B.M., a reținut

făptui că situația expusă mai sus i-a determinat pe reclamant și pârâtă să

formuleze cererea de aderare la apelul formulat de Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, urmare, a deciziei de casare pronunțata de

înalta Curte de Casație și Justiție, prin care practic, conform celor expuse,

înlăturându-se obligația de plată la despăgubiri a Statului Român pentru cei

856 m.p. teren, preluați abuziv de acesta, cererea celor îndreptățiți la

acordarea măsurilor reparatorii a rămas nesoluționată, situație în care se

poate formula cerere de aderare la apel în condițiile art. 293 alin. (1) C.

proc. civ.

Instanța de apel a

mai reținut că, întrucât Statul Român, prin certificat de atestare al dreptului

de proprietate, a atribuit suprafața de 856 m.p. teren în favoarea SC O. SA,

reclamantul este privat de dreptul său de proprietate, fiind îndreptățit la

acordarea unor despăgubiri echitabile, potrivit art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care fondul

Proprietatea nu este funcțional.

Conformându-se

îndrumărilor instanței de casare, instanța a analizat modul în care a avut loc

privatizarea SC O. SA Oradea și a constatat că prin certificatul de atestare al

dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriilor,

din 14 decembrie 1995, s-a atribuit în proprietate SC O. SA Oradea o suprafață

de 18222,7 m.p. teren din care și nr. top. 2776, aflat în litigiu, în suprafață

de 856 mp. teren.

Valoarea terenurilor

atribuite prin certificatul de atestare, conform art. 6 din H.G. nr, 834/1991,

inclusiv a celui în litigiu, s-a inclus în patrimoniul SC O. SA, iar capitalul s-a

majorat conform art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990, deci Statul Român

a devenit astfel acționar în urma majorării capitalului social cu valoarea

terenului atribuit, inclusiv a celor 856 m.p. din litigiu.

S-a concluzionat, că

nu se poate reține că s-ar fi contestat în vreun fel procedura de privatizare a

SC O. SA, că s-ar fi solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și

că procedura instituită de H.G. nr. 834/1991 ar fi fost încălcată.

Acțiunile deținute de

Statul Român, urmare a majorării capitalului social, potrivit procedurii

reglementate de H.G. nr. 834/1991, art. 113 lit. f), 210 din Legea nr. 31/1990,

au fost vândute de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, antecesoarea apelantei Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, la o persoană fizică, ori, din actele aflate

la dosar, nu se poate reține că această privatizare s-ar fi făcut cu încălcarea

vreunei dispoziții legale în materie și, de altfel, nici nu a fost contestată.

Mai mult, conform precizărilor de la fila 135 dosar fond, reclamantul a arătat

că această suprafață de teren a fost atribuită legal către societatea

comercială.

Raportat la

considerentele expuse, calitatea procesuală pasivă a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, în calitate de succesoare a fostei Autorități

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului este evidentă,

astfel că, în mod corect, instanța de fond a clarificat acest aspect. Faptul ca

dispoziția de respingere a notificării a fost emisă de Primarul municipiului

Oradea și a fost anulată prin sentința apelată, nu înlătură calitatea

procesuală pasivă a acestei instituții.

Prin decizia nr. 2971

din 12 mai 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, în majoritate, a admis

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel

Instanța de recurs a

reținut că, în cauză, prin decizia recurată, litigiul s-a soluționat, în apel,

în al doilea ciclu procesual, urmare a pronunțării deciziei civile nr. 6198 din

22 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a înlăturat

obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să

plătească în favoarea reclamantului despăgubiri, ca echivalent valoric al

suprafeței de teren ce nu poate fi restituită în natură.

În judecata căii de

atac a apelului declarat de pârâtul Statul român și Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 539/C din 18

iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, prima zi de înfățișare când au fost

îndeplinite cerințele art. 134 C. proc. civ., respectiv părțile au fost legal

citate și puteau pune concluzii, a fost la termenul din 18 iunie 2007, în

primul ciclu procesual.

Prin urmare, cererea

de aderare la apel putea fi formulată până la termenul din 18 iunie 2007, în

primul ciclu procesual, când a fost prima zi de înfățișare și nu tardiv, în al

doilea ciclu procesual, astfel că exercițiul apelului incident formulat de

către intimații P.K.P. și B.M. s-a făcut cu depășirea primei zile de

înfățișare, iar instanța de apel, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art.

293 alin. (1) C. proc. civ., în al doilea ciclu procesual, a procedat la

examinarea pe fond a acesteia.

A mai reținut înalta

Curte, că instanța de apel, rejudecând cauza după casare, nu s-a conformat

dezlegărilor în drept date de instanța de recurs, care au caracter obligatoriu

și nu a stabilit pe deplin situația de fapt.

Prin decizia de

casare, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat de pârâta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru a se face verificări

de fapt privind situația juridică a imobilului în litigiu la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a stabili dacă în speță sunt incidente

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele ale art. 21 alin. (1)

și (2) din legea specială.

Sub acest aspect, s-a

dispus „examinarea problemei privatizării pârâtei SC O. SA Oradea" și nu

sub aspectul analizării contractului de privatizare, cum greșit a interpretat

instanța de apel.

Instanța de apel,

fără a administra probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situației de

fapt, sub aspectul regimului juridic al imobilului la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001 și momentului privatizării integrale a SC O. SA Oradea, a

reținut că această societate este privatizată și că, potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are

calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății și a dispus

obligarea acesteia la despăgubiri către intimații P.K.P. și B.M., deși,

potrivit art. 29 alin. (3) din același act normativ, în situația în care

imobilul ar fi deținut de o societate comercială integral privatizată,

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului propune acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent.

De altfel, nici în

forma inițială a Legii nr. 10/2001, intimații, în calitate de persoane

îndreptățite, nu puteau primi despăgubiri de la Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Prin decizia nr. 92

din 30 martie 2011, Curtea de Apel Oradea - secția civilă mixtă a admis apelul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva sentinței civile nr. 539 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Bihor, pe

care a desființat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată acestui tribunal.

Curtea de apel a

reținut că din cuprinsul deciziilor succesive de casare pronunțate de înalta

Curte de Casație și Justiție a rezultat că singurul aspect rămas neclarificat

în cauză este legat de stabilirea persoanei obligate la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren ce nu poate fi restituită

în natură.

Potrivit îndrumărilor

din aceste decizii, obligația de a suporta despăgubirile revine fie A.V.A.S.,

fie societății comerciale deținătoare, însă, dat fiind faptul că fondul

raportului juridic în ceea ce privește acest capăt de cerere nu a fost cercetat

de prima instanță, care a stabilit obligația de despăgubire în sarcina Statului

Român, curtea de apel a apreciat că se impune reluarea judecății în primă

instanță.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul P.K.P. și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice,

pentru Statul Român.

Reclamantul nu și-a

motivat în fapt și în drept cererea de declarare a recursului, arătând doar că

este îndreptățit să primească suma de 798.932 lei cu titlu de despăgubiri.

Pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ.

Recurentul - pârât a

arătat că lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 6198 din

22 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care se

impunea ca instanțele să dispună scoaterea sa din litigiu, deoarece nu mai are

calitatea de pârât.

În cauză, au calitate

procesuală pasivă primarul, A.V.A.S., Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar

potrivit art. II din Legea nr. 302/2009, A.V.A.S. se substituie și dobândește

calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice și instituțiilor publice

implicate, preluând toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora.

Recursul declarat de

reclamant este nul.

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dezvoltarea motivelor

de recurs presupune prezentarea tuturor argumentelor de drept de care înțelege

să se folosească partea pentru a demonstra că hotărârea atacată este nelegală

și pentru a combate argumentele invocate de instanță în susținerea soluției

pronunțate.

De asemenea,

motivarea în drept a recursului, înseamnă abordarea punctuală a tuturor

elementelor de drept reținute prin hotărârea atacată și combaterea acestora cu

argumente care au legătură cu rezolvările în drept date de instanță.

În cauză, însă,

singura susținere făcută de reclamant prin cererea de declarare a recursului nu

reprezintă o veritabilă critică a deciziei atacate și nu are legătură eu

soluția pronunțată sau cu argumentația instanței de apel.

Astfel, instanța de

apel a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., constatând că raportul juridic

născut între reclamant și această pârâtă nu a fost analizat pe fond de prima

instanță.

Or, această rezolvare

în drept nu a fost abordată și criticată de reclamantul - recurent, care s-a

mulțumit să arate că are dreptul la despăgubiri în cuantum de 798.932 lei,

situație care echivalează cu nemotivarea recursului.

De aceea, recursul

declarat se va constata nul, în aplicarea dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ.

Cât privește recursul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta este

nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia nr. 6198

din 22 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a

admiterii recursurilor declarate de pârâții Statul Român și Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a înlăturat

obligarea acestui pârât la plata de despăgubiri către reclamant și sora sa, B.M.

Instanța supremă a

reținut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul

în care unitatea deținătoare nu a fost identificată și nu are calitate

procesuală pasivă în cauza de față, atâta vreme cât imobilul se află în posesia

pârâtei SC O. SA Oradea.

Această dezlegare

dată chestiunii calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice este obligatorie pentru judecătorii fondului, potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, la

rejudecare nu pot fi ignorate dispozițiile legale mai sus invocate, căci,

altfel, decizia pronunțată ar fi din nou susceptibilă de casare.

În cauză, instanța de

apel, care nu a făcut o proprie analiză a raportului juridic dedus judecății,

nu a ignorat dezlegările în drept date prin deciziile de casare de înalta Curte

și nici nu a constatat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ar

avea calitate procesuală pasivă.

Dimpotrivă, curtea de

apel a subliniat ideea că, în urma deciziilor succesive de casare, instanța de

rejudecare trebuie să stabilească dacă persoana juridică care are obligația să

propună acordarea de măsuri reparatorii este A.V.A.S., ca instituție implicată

în privatizare, sau entitatea deținătoare a imobilului notificat.

Faptul că în cadrul

procedurii de rejudecare a apelului a fost citat și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, iar în dispozitivul deciziei atacate este

menționat Statul Român ca intimat - pârât nu are semnificația pronunțării

asupra calității procesuale pasive a acestuia, din moment ce instanța de apel

nu a analizat această chestiune.

Urmează ca la

judecarea cauzei de către prima instanță, aceasta, la rândul său să țină cont

de dezlegările obligatorii date prin deciziile de casare și, în consecință, să

dispună cu privire la citarea părților din proces.

Față de cele arătate,

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

este nefundat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul P.K.P., împotriva deciziei nr. 92 din 30 martie 2011 a

Curții de Apel Oradea - secția civilă mixtă.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2012.