ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3558/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții

S.Z. și S.M. au chemat în judecată Prefectura Bihor, Primăria Orașului Salonta,

Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, H.L. și H.M., solicitând anularea în

parte a deciziei nr. 76 din 13 martie 1992 a Prefecturii Bihor, în sensul

diminuării suprafeței de teren atribuite în proprietate pârâților H., de la 321

mp. la 100 mp. și efectuarea mențiunilor respective a C.F. individual nr. 14535

Salonta.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

decizia atacată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 18/1991, întrucât pârâților H. nu li se cuvine decât o suprafață de

100 mp. din terenul în suprafață totală de 368 mp. aferentă construcției.

Prin sentința civilă nr. 7010 din 22

septembrie 2000, Judecătoria Oradea a respins acțiunea reținând că suprafața

aferentă întregii clădiri este de 368 mp., reclamanților le revine 47 mp. ca

teren aferent apartamentului deținut, iar pârâților 321 mp., în raport de modul

de dobândire a imobilelor și de datele înscrise în cartea funciară, reclamanții

neputând dovedi că au avut un drept de folosință, sau de proprietate pentru o

suprafață mai mare.

Această soluție a fost menținută de

Tribunalul Bihor Oradea, care, prin decizia civilă nr. 392 din 22 aprilie 2002

a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței, de către reclamanți.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 1050 din 23 septembrie 2002, a admis recursul declarat de

reclamanții S.Z. și S.M. împotriva deciziei civile nr. 392 din 22 aprilie 2002

pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o, a schimbat în totalitate

sentința civilă nr. 7010 din 22 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria

Oradea, în sensul că;

- a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamanți, în contradictoriu cu Prefectura jud. Bihor, Primăria

Salonta, H.L. și H.M.,

- a dispus anularea în parte a

deciziei nr. 76 din 13 martie 1992 a Prefecturii Bihor, în sensul diminuării

terenului atribuit în proprietatea pârâților H., de la suprafața de 321 mp. la

suprafața de 200 mp.,

- a dispus efectuarea cuvenitelor

mențiuni în cartea funciară.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanții, proprietari asupra apartamentului II au un drept de

folosință asupra a 47/368 mp. din teren, cu titlu de cumpărare din anul 1975,

iar pârâții sunt proprietari asupra apartamentului nr. I din același imobil,

dobândit cu titlu de întreținere de la V.R. și V.Șt., care erau proprietari

numai asupra construcțiilor, nu și asupra vreunei suprafețe de teren, neputând

deci transmite un drept de folosință către pârâți asupra suprafeței de 321 mp.

Împotriva acestei decizii și în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, a promovat recurs în anulare considerând că a

fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în dezvoltarea motivelor

de recurs că instanța a încălcat dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr.

18/1991, ca și pe cele ale alin. (2) același text, în conformitate cu care,

pârâții H. au primit în folosință și terenul de 321 mp. aferent locuinței; în

timp ce, reclamanții au un drept de folosință pentru o suprafață de 47 mp.,

drept avut în proprietate de Statul Român, corespunzător cotei de 47/368 părți

urmare actului de dezmembrare, defalcare pe apartamente și contractului de

vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1975.

Recursul în anulare este întemeiat

pentru cele ce urmează:

Imobilul în litigiu este înscris în

C.F. colectivă 14534 Salonta nr. top.46/2 și nr. 47/2 fiind o casă formată din

două apartamente, situate în corpuri de clădire diferite. Conform celor

înscrise în cartea funciară, este cert, că în anul 1975, urmare declarației de

dezmembrare și defalcare pe apartamente și contractului de vânzare-cumpărare autentic

nr. 3061/1975, s-a intabulat în favoarea Statului Român dreptul de proprietate

asupra imobilului, pentru cota de 47/368 părți, pentru diferența de 321/368

părți intabulându-se soții T.A. și R. cu titlu de cumpărare.

Dreptul de folosință în ce privește

terenul asupra cotei de 47/368 părți a fost înscris în favoarea familiei S., cu

titlu de atribuire, pe durata existenței construcțiilor.

S-a înființat astfel, coala funciară

14536 pentru apartamentul II aparținând reclamanților cu o porțiune indiviză din

teren de 47/368 mp., înscris sub nr. top 46/6 și nr. 47/2/II, părți comune

fiind, poarta, curtea, instalațiile.

În ce privește celălalt apartament

nr. I și diferența de teren respectivă, corespunzător cotei de 321/368 părți,

acestea au făcut obiectul unor transcrieri succesive, pentru cauză de moarte

sau prin acte între vii, până la proprietarii actuali pârâții H., terenul

aferent trecând și rămânând în proprietatea statului raportat la prevederile

Legii nr. 58/1974, în aceeași cotă desigur, de 321/368 părți curtea, rămânând

de asemeni parte de uz comun.

Rezultă de aici, cel puțin raportat

la actele și lucrările de până acum ale dosarului și mențiunilor înscrise în

c.f., că raportat la actul juridic din 1975, dezmembrarea și defalcarea

imobilului, s-a făcut pe cele două apartamente, terenul rămânând în

indiviziune, ca parte de uz comun (curtea) în cote părți ideale, de 47/368 și

respectiv 321/368 părți, aceasta neputând însemna desigur, determinarea,

delimitarea unei suprafețe materiale pentru fiecare din cele două apartamente.

Așa fiind, premisa de la care s-a

plecat în judecată, este profund eronată, neputându-se reține cum s-a procedat

că pentru apartamentul II s-a atribuit o suprafață de 47 mp. și apartamentului

I, 321 mp.

La dosar nu se află însă depus (și

nici nu s-a cercetat) actul, respectiv contractul de dezmembrare și

vânzare-cumpărare din 22 aprilie 1975, pentru a se verifica, cu certitudine,

exactitatea și realitatea celor înscrise astfel în c.f., depunerea actului

rezultând cu necesitate din cele arătate.

Pe de altă parte, instanțele nu au

dat o rezolvare corespunzătoare completării de acțiune formulată în primă

instanță având ca obiect rectificarea celor înscrise în c.f., privind existența

dreptului de folosință al pârâților pentru suprafața de 321 mp.,

considerându-se eronat că o astfel de cerere are caracter accesoriu celei

principale, introductive de instanță, fiind astfel soluționată în consecința

respingerii celei dintâi.

Or, este evident, că, acest capăt de

cerere are caracter principal, de el depinzând chiar soluționarea fondului

dreptului dedus judecății.

De asemeni, s-a omis a se acorda

atenție semnificației celor cuprinse în actul de vânzare-cumpărare din 1987

prin care soții V. au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, înstrăinat

apoi pârâților H., actul cuprinzând clauza după care, în ce privește terenul

proprietate de stat, se transmite dobânditorilor dreptul de folosință pentru 99

mp.

Pentru toate acestea și în acest

sens, rejudecarea cauzei se impune, cu respectarea prevederilor art. 315 C.

proc. civ., referitor la starea de indiviziune asupra terenului, sigur în

măsura în care prin administrarea de noi probe, în primul rând cercetarea

actului de dezmembrare din 1975, starea de fapt rămâne neschimbată.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare formulat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1050 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea și în consecință, casează această decizie, decizia civilă nr. 392 din 22

aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, precum și sentința civilă nr. 7010 din 22

septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Oradea și trimite cauza spre

rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 mai 2004.