ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4147/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 1999 sub nr. 899 pe rolul Judecătoriei Aleșd, reclamanta M.F. prin reprezentantul său convențional P.G. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Comunei Tileag, Prefectura Județului Bihor și B.F.V. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să analizeze Ordinul prefectului nr. 89 din 28 aprilie 1999 prin care i s-a atribuit suprafața de 1.000 mp teren agricol intravilan și obligarea prefectului să-i elibereze un alt ordin pentru suprafața de 5.681 mp. - să anuleze Ordinul prefectului nr. 124 din 13 februarie 1996 prin care i s-a atribuit ilegal pârâtului B.F.V.

suprafață de 375 mp teren intravilan. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a cumpărat la data de 17 ianuarie 1980, împreună cu soțul său M.I.(în prezent decedat) construcțiile situate în comuna Tileagd, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 57/1974. Mai arată reclamanta că ulterior ea și familia sa a folosit întreaga suprafață de 5681 mp, în mod neîntrerupt în perioada 1982 – 1991, în baza contractului de închiriere nr. 117 din 18 martie 1982. După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 a solicitat atribuirea terenului, însă prin ordinul prefectului i s-au atribuit numai 1000 mp, iar pârâtul B.F.V., prin un alt ordin al prefectului, i s-au atribuit 375 mp, deși reclamanta era îndreptățită să i se atribuie întreaga suprafață pe care o avea în folosință.

Judecătoria Aleșd, prin sentința civilă nr. 1413 din 29 noiembrie 2000, a respins excepțiile invocate de către pârâta Primăria Tileagd cu privire la prescripția, tardivitatea, lipsa calității procesuale, ca nefondate . A admis în parte acțiunea, a anulat ordinele prefectului nr. 89/1999 și nr. 124/1996 a obligat Primăria Tileagd să întocmească documentația necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul în suprafață de 5679 mp stabilită conform expertizei topografice (expert M.T.) ca fiind aferent casei de locuit situate în Tileagd proporțional cu cota de 1/1 părți din construcția de pe vechile nr. topo 143, 142/2, 144 și 141 din CF 123 Tileagd. A respins capătul de cerere având ca obiect demolarea anexei gospodărești și fundației construite de B.V.

A obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 853.000 lei cheltuieli de judecată reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta și defunctul ei soț au cumpărat la data de 17 ianuarie 1980 construcțiile din comuna Tileagd iar suprafața de 250 mp proprietate de stat i-a fost atribuită în folosință pe durata construcțiilor, restul terenului a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974. În baza unui contract de închiriere nr. 117/18 martie 1982, reclamanta a folosit întreaga suprafață de teren de 5. 681 mp. Instanța a apreciat că reclamanta este singura îndreptățită a i se atribui terenul în calitate de proprietară a construcției și titulară a dreptului de folosință la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, reținând și faptul că singura construcție edificată pe terenul în litigiu aparține reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții B.V.F. și Prefectura Bihor invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 1200 din 28 mai 2001 Tribunalul Bihor a respins ca nefondate apelurile. Instanța de apel reține în esență, având în vedere expertiza (expert M.T.) situația amplasării construcției existente pe terenul în litigiu; respectiv casa proprietatea reclamantei, anexa acesteia, fundația și anexa construită de pârâtul B.F., fundația nouă construită de V.A. (care nu este parte în proces) precum și parcelele folosite de S.M. și U.I., care, de asemenea nu sunt părți în proces.

Se mai reține de către instanța de apel ca o concluzie că prin soluția pronunțată de către instanța de fond „nu se încalcă nici drepturile reclamantei, nici ale pârâtului și ale altor părți care foloseau parcele din terenul înscris în CF 123 Tileagd” și că „prin emiterea unui ordin al prefectului conform variantei expuse de expert nu se va face altceva decât să se consfințească un mod real de folosință care va fi în profitul tuturor celor care dețin terenuri din întreaga suprafață de 5679 mp. Recursul declarat de către pârâta Primăria Tileagd împotriva acestei decizii a fost constatat nul, prin decizia civilă nr. 1337 pronunțată la data de 3 octombrie 2001 de către Curtea de apel Oradea, care a obligat recurenta la plata sumei de 150.000 lei cheltuieli de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor trei hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată sunt și vădit netemeinice. Se susține în recursul în anulare că reclamanta, prin contractul de cumpărare încheiat la data de 17 ianuarie 1980 a obținut un drept de proprietate asupra construcțiilor și un drept de folosință pentru o suprafață de teren de 150 mp, pe durata existenței construcțiilor.

Pentru diferența de 5431 mp teren a fost încheiat un contract de închiriere, deci folosința exercitată de către reclamantă în baza contractului de închiriere și nu în temeiul unei decizii de atribuire în folosință pe durata existenței construcțiilor, nu-i conferă acesteia dreptul de a i se constitui dreptul de proprietate în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Se mai arată în recursul în anulare că din expertiza efectuată de expertul M.T. rezultă că din această suprafață de teren, Primăria a atribuit diferite parcele mai multor persoane fizice (în condițiile în care terenul nu a fost solicitat de foștii proprietari). În acest sens se arată că în prezent reclamanta folosește efectiv suprafața de 1571 mp, pârâtul B.F.V.1031 mp, iar restul de 3077 mp este folosit de alte persoane fizice care nu sunt părți în proces.

Se concluzionează că în mod greșit instanțele au obligat Primăria comunei Tileagd să întocmească documentația necesară emiterii ordinului prefectului pentru suprafața totală de 5679 mp ignorând drepturile dobândite de alte persoane care trebuiau să fie citate în cauză pentru că hotărârea să le fie opozabilă. Pe de altă parte se mai susține că instanțele nu au administrat probele necesare determinării corecte a suprafeței construcțiilor, anexelor, curții și grădinii. Recursul în anulare este fondat.

În ceea ce privește situația de fapt este de necontestat că reclamanta și soțul său (în prezent decedat) au dobândit prin contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 303 din 17 ianuarie 1980 dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate în comuna Tileagd nr. 445 de pe terenul proprietate de stat înscris în CF nr. 123 nr. Top 143, 142/2, 144 și 141, iar în baza deciziei nr. 97/1979 a fostului Consiliu Popular al comunei li s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor o suprafață de 250 mp.

Pentru diferența de 5431 mp a fost încheiat între fosta Secție de gospodărie comunală și locativă Aleșd contractul de închiriere nr. 117 la data de 18 martie 1982. Din punct de vedere a normelor de drept care sunt aplicabile în cauză urmează a reține că în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietarii locuințelor. În alin. (5) al aceluiași articol se reglementează situația terenurilor fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, aflate în intravilan, care au trecut în proprietatea statului și care se restituie foștilor proprietari la cerere.

În cazul în care nu se formulează cerere pentru restituirea terenurilor, acestea rămân la dispoziția Comisiei și trec în domeniul privat al comunei conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 după care pot fi atribuite în folosință inclusiv pentru amplasarea unor noi construcții (art. 90 și urm. Legea nr. 18/1991). În cazul în speță reclamanta și-a exercitat folosința asupra terenului în baza contractului de închiriere și nu în baza unei decizii de atribuire în folosință pe durata existenței construcției, ceea ce nu-i conferă dreptul de a i se constitui proprietatea asupra întregii suprafețe de teren, întrucât art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 se aplică doar în ipoteza terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora.

Ca atare, constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei este posibilă doar pentru suprafața de teren care este aferentă construcțiilor, anexelor, curții și grădinii din jurul acestora, determinată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Neavând în vedere aceste prevederi legale instanțele au pronunțat hotărâri ce au determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă poate să hotărască asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită și, în consecință, și acest motiv din recursul în anulare; anume că hotărârile sunt vădit netemeinice, este fondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond de fapt nici nu a motivat hotărârea pronunțată folosind postulate ca „sub aspectul excepțiilor invocate de pârâta Primăria Tileagd respectiv prescripția , tardivitatea, lipsa calității procesuale, acestea sunt fără temei juridic și urmează a fi respinse”. Instanța neprezentând nici un argument pentru această soluție și punând în imposibilitate instanțele de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia acestui punct de vedere rezolvat în „bloc”. În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond reține pe de o parte că reclamanta este singura proprietară a construcției „aceasta fiind singura construcție edificată te teren” iar pe de altă parte reține că pârâtul B.F.V.

a edificat pe terenul în litigiu o „anexa gospodărească” și a construit o fundație, considerente care sunt vădit contradictorii. În plus instanța nu a avut în vedere că situația juridică a terenului s-a schimbat, fiind dezmembrat în mai multe parcele cu numere topografice noi, conform planșei 9 a Oficiului de Cadastru agricol și organizare a teritoriului. Ca atare, fără să elucideze această problemă instanța de fond a obligat Primăria Comunei Tileagd să întocmească documentația pentru suprafața totală de 5679 mp necesară emiterii ordinului prefectului. De menționat că instanța de apel reține că pe terenul în litigiu există o fundație și o anexă construită de pârâtul B.F.V., o altă fundație construită de V.A.

precum și parcele folosite de S.M. și U.I., persoane care nu sunt părți în proces. Deși a reținut aceste împrejurări instanța de apel conchide că prin soluția pronunțată de instanța de fond „nu se încalcă nici drepturile reclamantei nici ale pârâtului și nici ale celorlalte părți care folosesc terenul înscris în CF 123” mai mult chiar această soluție „va fi în profitul tuturor celor care dețin terenuri din întreaga suprafață de 5679 mp”. Această concluzie fiind evident paradoxală față de soluția de „obligare a Primăriei să întocmească documentația necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul în suprafață de 5679 mp” pentru reclamantă. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte menționate urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile recurate și a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cu ocazia rejudecării instanța de trimiteri trebuie să aibă în vedere considerentele acestei decizii, iar în ceea ce privește problemele de drept rezolvate trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 315 C. proc.civ. În ceea ce privește stabilirea situației de fapt, instanța urmează a administra, în completarea probelor deja administrate, probele necesare determinării exacte a suprafețelor aferente construcțiilor, anexelor, curții și grădinii din jurul acestora, cuvenite conform dispozițiilor legale menționate în considerentele prezentei decizii. Având în vedere existența și altor persoane care folosesc terenul în litigiu, instanța urmează a pune în discuție părților eventuala introducere în cauză a acestor persoane, evident având în vedere principiul disponibilității în ceea ce privește pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1337 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea, a deciziei civile nr. 1200 din 28 mai 2001 a Tribunalului Bihor și a sentinței civile nr. 1413 din 29 noiembrie 2000 a judecătoriei Aleșd. Casează hotărârile recurate și trimite spre rejudecare acesteia din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.