ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4147/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 14 iulie 1999 sub nr. 899 pe rolul Judecătoriei

Aleșd, reclamanta M.F. prin reprezentantul său convențional P.G. a chemat în

judecată pe pârâții Primăria Comunei Tileag, Prefectura Județului Bihor și B.F.V.

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să analizeze Ordinul prefectului

nr. 89 din 28 aprilie 1999 prin care i s-a atribuit suprafața de 1.000 mp teren

agricol intravilan și obligarea prefectului să-i elibereze un alt ordin pentru

suprafața de 5.681 mp.

- să anuleze Ordinul prefectului nr.

124 din 13 februarie 1996 prin care i s-a atribuit ilegal pârâtului B.F.V. suprafață

de 375 mp teren intravilan.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că a cumpărat la data de 17 ianuarie 1980, împreună cu soțul său M.I.(în

prezent decedat) construcțiile situate în comuna Tileagd, iar terenul aferent a

trecut în proprietatea statului conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 57/1974.

Mai arată reclamanta că ulterior ea

și familia sa a folosit întreaga suprafață de 5681 mp, în mod neîntrerupt în

perioada 1982 – 1991, în baza contractului de închiriere nr. 117 din 18 martie

1982.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

18/1991 a solicitat atribuirea terenului, însă prin ordinul prefectului i s-au

atribuit numai 1000 mp, iar pârâtul B.F.V., prin un alt ordin al prefectului, i

s-au atribuit 375 mp, deși reclamanta era îndreptățită să i se atribuie

întreaga suprafață pe care o avea în folosință.

Judecătoria Aleșd, prin sentința

civilă nr. 1413 din 29 noiembrie 2000, a respins excepțiile invocate de către

pârâta Primăria Tileagd cu privire la prescripția, tardivitatea, lipsa

calității procesuale, ca nefondate .

A admis în parte acțiunea, a anulat

ordinele prefectului nr. 89/1999 și nr. 124/1996 a obligat Primăria Tileagd să

întocmească documentația necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul

în suprafață de 5679 mp stabilită conform expertizei topografice (expert M.T.)

ca fiind aferent casei de locuit situate în Tileagd   proporțional cu cota de

1/1 părți din construcția de pe vechile nr. topo 143, 142/2, 144 și 141 din CF

123 Tileagd.

A respins capătul de cerere având ca

obiect demolarea anexei gospodărești și fundației construite de B.V.

A obligat pe pârâți în solidar la

plata sumei de 853.000 lei cheltuieli de judecată reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că reclamanta și defunctul ei soț au cumpărat la data de 17

ianuarie 1980 construcțiile din comuna Tileagd iar suprafața de 250 mp

proprietate de stat i-a fost atribuită în folosință pe durata construcțiilor,

restul terenului a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2)

din Legea  nr. 58/1974.

În baza unui contract de închiriere

nr. 117/18 martie 1982, reclamanta a folosit întreaga suprafață de teren de 5.

681 mp.

Instanța a apreciat că reclamanta

este singura îndreptățită a i se atribui terenul în calitate de proprietară a

construcției și titulară a dreptului de folosință la data intrării în vigoare a

Legii nr. 18/1991, reținând și faptul că singura construcție edificată pe

terenul în litigiu aparține reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții B.V.F. și Prefectura Bihor invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1200 din 28

mai 2001 Tribunalul Bihor a respins ca nefondate apelurile.

Instanța de apel reține în esență,

având în vedere expertiza (expert M.T.) situația amplasării construcției

existente pe terenul în litigiu; respectiv casa proprietatea reclamantei, anexa

acesteia, fundația și anexa construită de pârâtul B.F., fundația nouă

construită de V.A. (care nu este parte în proces) precum și parcelele folosite

de S.M. și U.I., care, de asemenea nu sunt părți în proces.

Se mai reține de către instanța de

apel ca o concluzie că prin soluția pronunțată de către instanța de fond „nu se

încalcă nici drepturile reclamantei, nici ale pârâtului și ale altor părți care

foloseau parcele din terenul înscris în CF 123 Tileagd” și că „prin emiterea

unui ordin al prefectului conform variantei expuse de expert nu se va face

altceva decât să se consfințească un mod real de folosință care va fi în

profitul tuturor celor care dețin terenuri din întreaga suprafață de 5679 mp.

Recursul declarat de către pârâta

Primăria Tileagd împotriva acestei decizii a fost constatat nul, prin decizia

civilă nr. 1337 pronunțată la data de 3 octombrie 2001 de către Curtea de apel

Oradea, care a obligat recurenta la plata sumei de 150.000 lei cheltuieli de

judecată.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva acestor trei hotărâri, considerând că au

fost pronunțate cu încălcarea esențială, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și totodată sunt și vădit netemeinice.

Se susține în recursul în anulare că

reclamanta, prin contractul de cumpărare încheiat la data de 17 ianuarie 1980 a

obținut un drept de proprietate asupra construcțiilor și un drept de folosință

pentru o suprafață de teren de 150 mp, pe durata existenței construcțiilor.

Pentru diferența de 5431 mp teren a

fost încheiat un contract de închiriere, deci folosința exercitată de către

reclamantă în baza contractului de închiriere și nu în temeiul unei decizii de

atribuire în folosință pe durata existenței construcțiilor, nu-i conferă

acesteia dreptul de a i se constitui dreptul de proprietate în temeiul art. 36

alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Se mai arată în recursul în anulare

că din expertiza efectuată de expertul M.T. rezultă că din această suprafață de

teren, Primăria a atribuit diferite parcele mai multor persoane fizice (în

condițiile în care terenul nu a fost solicitat de foștii proprietari).

În

acest sens se arată că în prezent reclamanta folosește efectiv suprafața de

1571 mp, pârâtul B.F.V.1031 mp, iar restul de 3077 mp este folosit de alte

persoane fizice care nu sunt părți în proces.

Se concluzionează că în mod greșit

instanțele au obligat Primăria comunei Tileagd să întocmească documentația

necesară emiterii ordinului prefectului pentru suprafața totală de 5679 mp

ignorând drepturile dobândite de alte persoane care trebuiau să fie citate în

cauză pentru că hotărârea să le fie opozabilă.

Pe de altă parte se mai susține că

instanțele nu au administrat probele necesare determinării corecte a suprafeței

construcțiilor, anexelor, curții și grădinii.

Recursul în anulare este fondat.

În ceea ce privește situația de fapt

este de necontestat că reclamanta și soțul său (în prezent decedat) au dobândit

prin contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 303 din 17 ianuarie

1980 dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate în comuna Tileagd nr.

445 de pe terenul proprietate de stat  înscris în CF nr. 123 nr. Top 143,

142/2, 144 și 141, iar în baza deciziei nr. 97/1979 a fostului Consiliu Popular

al comunei li s-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor o

suprafață de 250 mp.

Pentru diferența de 5431 mp a fost

încheiat între fosta Secție de gospodărie comunală și locativă Aleșd contractul

de închiriere nr. 117 la data de 18 martie 1982.

Din punct de vedere a normelor de

drept care sunt aplicabile în cauză urmează a reține că în conformitate cu prevederile

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 terenurile atribuite în folosință pe

durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării

terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din

Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de

folosință a terenului, proprietarii locuințelor.

În alin. (5) al aceluiași articol se

reglementează situația terenurilor fără construcții, neafectate de lucrări de

investiții aprobate, aflate în intravilan, care au trecut în proprietatea

statului și care se restituie foștilor proprietari la cerere.

În cazul în care nu se formulează

cerere pentru restituirea terenurilor, acestea rămân la dispoziția Comisiei și

trec în domeniul privat al comunei conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991

după care pot fi atribuite în folosință inclusiv pentru amplasarea unor noi

construcții (art. 90 și urm. Legea  nr. 18/1991).

În cazul în speță reclamanta și-a

exercitat folosința asupra terenului în baza contractului de închiriere și nu

în baza unei decizii de atribuire în folosință pe durata existenței

construcției, ceea ce nu-i conferă dreptul de a i se constitui proprietatea

asupra întregii suprafețe de teren, întrucât art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991

se aplică doar în ipoteza terenurilor atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor dobânditorilor acestora.

Ca atare, constituirea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantei este posibilă doar pentru suprafața de

teren care este aferentă construcțiilor, anexelor, curții și grădinii din jurul

acestora, determinată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Neavând în vedere aceste prevederi

legale instanțele au pronunțat hotărâri ce au determinat o soluționare greșită

a cauzei pe fond.

În conformitate cu prevederile art.

314 C. proc. civ., Curtea Supremă poate să hotărască asupra fondului pricinii

în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță situația de fapt nu a fost

pe deplin stabilită și, în consecință, și acest motiv din recursul în anulare;

anume că hotărârile sunt vădit netemeinice, este fondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond de fapt nici nu a

motivat hotărârea pronunțată folosind postulate ca „sub aspectul excepțiilor

invocate de pârâta Primăria Tileagd respectiv prescripția , tardivitatea, lipsa

calității procesuale, acestea sunt fără temei juridic și urmează a fi

respinse”.

Instanța neprezentând nici un

argument pentru această soluție și punând în imposibilitate instanțele de

control judiciar să verifice legalitatea  și temeinicia acestui punct de vedere

rezolvat în „bloc”.

În ceea ce privește situația de

fapt, instanța de fond reține pe de o parte că reclamanta este singura

proprietară a construcției „aceasta fiind singura construcție edificată te

teren” iar pe de altă parte reține că pârâtul B.F.V. a edificat pe terenul în

litigiu o „anexa gospodărească” și a construit o fundație, considerente care

sunt vădit contradictorii.

În plus instanța nu a avut în vedere

că situația juridică a terenului s-a schimbat, fiind dezmembrat în mai multe

parcele cu numere topografice noi, conform planșei 9 a Oficiului de Cadastru

agricol și organizare a teritoriului.

Ca atare, fără să elucideze această

problemă instanța de fond a obligat Primăria Comunei Tileagd să întocmească

documentația pentru suprafața totală de 5679 mp necesară emiterii ordinului

prefectului.

De menționat că instanța de apel

reține că pe terenul în litigiu există o fundație și o anexă construită de

pârâtul B.F.V., o altă fundație construită de V.A. precum și parcele folosite

de S.M. și U.I., persoane care nu sunt părți în proces.

Deși a reținut aceste împrejurări

instanța de apel conchide că prin soluția pronunțată de instanța de fond „nu se

încalcă nici drepturile reclamantei nici ale pârâtului și nici ale celorlalte

părți care folosesc terenul înscris în CF 123” mai mult chiar această soluție

„va fi în profitul tuturor celor care dețin terenuri din întreaga suprafață de

5679 mp”.

Această concluzie fiind evident

paradoxală față de soluția de „obligare a Primăriei să întocmească documentația

necesară emiterii ordinului prefectului pentru terenul în suprafață de 5679 mp”

pentru reclamantă.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte menționate urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile

recurate și a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cu ocazia rejudecării instanța de

trimiteri trebuie să aibă în vedere considerentele acestei decizii, iar în ceea

ce privește problemele de drept rezolvate trebuie să aibă în vedere

dispozițiile art. 315 C. proc.civ.

În ceea ce privește stabilirea

situației de fapt, instanța urmează a administra, în completarea probelor deja

administrate, probele necesare determinării exacte a suprafețelor aferente

construcțiilor, anexelor, curții și grădinii din jurul acestora, cuvenite

conform dispozițiilor legale menționate în considerentele prezentei decizii.

Având în vedere existența și altor

persoane care folosesc terenul în litigiu, instanța urmează a pune în discuție

părților eventuala introducere în cauză a acestor persoane, evident având în

vedere principiul disponibilității în ceea ce privește pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1337 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel

Oradea, a deciziei civile nr. 1200 din 28 mai 2001 a Tribunalului Bihor și a

sentinței civile nr.  1413 din 29 noiembrie 2000 a judecătoriei Aleșd.

Casează hotărârile recurate și

trimite spre rejudecare acesteia din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.