ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2017

HOTĂRÂRE
10.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/1994 reclamanta A. în calitate de succesor al numitei B. a solicitat îndreptarea erorii materiale a Sentinței civile nr. 62/1995 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în ceea ce privește suprafața corectă a numărului topografic 1341/2.

În motivarea cererii s-a apreciat că instanța, dintr-o eroare de calcul matematic a reținut că antecesoarea reclamantei era îndreptățită doar la cota de 3536/4033 mp, deși în realitate suprafața de teren ce îi revine acesteia este de 4036 mp.

S-a arătat că, potrivit situației de carte funciară, numărul topografic 1341 are o suprafață totală de 5035 mp, în urma dezmembrării rezultând numerele topo 1341/1 în suprafață de 503 m și 1341/2 în suprafață de 4533 mp.

De asemenea, s-a învederat de către recurenta - reclamantă că, în urma soluționării litigiului la Curtea de Apel Oradea și Înalta Curte de Casație și Justiție, suprafața de teren ce îi revine familiei C. este în limita suprafeței de 1000 mp, astfel că aceștia au în întregime suprafața de 503 mp a numărului topografic 1341/1, iar din suprafața numărului topografic 1341/2 au doar suprafața de 497 mp.

Cu privire la nr. topo 1341/2, s-a susținut că se poate constata că este o eroare materială de redactare a suprafeței, fiind evident că în situația în care nr. topo 1341/2 are suprafața de 4533 mp, scăzând suprafața de 497 mp rămâne doar suprafața de 4036 mp, astfel că, în mod eronat s-a reținut că antecesoarei reclamantei i se va elibera titlu de proprietate doar pentru suprafața de 3536 mp și nu pentru suprafața de 4036 mp.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții D. și E., în calitate de descendenți ai defunctului D. au solicitat instanței respingerea cererii formulate și acordarea cheltuielilor de judecată aferente acesteia, arătând în motivare că Sentința civilă nr. 62/1995 a cărei îndreptare se cere este lămuritoare în sensul că s-au stabilit cotele de proprietate ale părților, astfel că nu se impune îndreptarea unor erori materiale care nici nu există, antecesoarea reclamantei cunoscând dispozițiile sentinței, precum și suprafața la care a fost îndreptățită, însă nu a declarat nici o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești.

Prin Sentința nr. 17/CA din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. în calitate de succesor al numitei B. în contradictoriu cu Pârâții Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin Preferctura Județului Bihor și D..

A fost obligată reclamanta să plătească pârâților D. și E. suma de 250 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

PENTru a pronunța această soluție Curtea de apel a reținut că antecesoarea reclamantei, numita B. a formulat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu numitul D., antecesorul pârâților având ca obiect anularea titlului de proprietate din 13 noiembrie 1992 emis în favoarea acestuia din urmă, instanța în baza actelor depuse la dosarul cauzei hotărând anularea titlului de proprietate emis în favoarea lui D. pentru cota de 3536/4033 mp din parcela 1341/2 și menținând titlul de proprietate pentru parcela 1341/1 și pentru cota de 497/4033 mp din parcela 1341/2.

S-a reținut, totodată de instanța de fond că cererea formulată de reclamanta A. este nefondată, întrucât se invocă aspecte ce țin de fondul cauzei prin care se tinde la modificarea hotărârii judecătorești, aspecte ce puteau și trebuiau să fie invocate în cadrul căii de atac a recursului.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. succesor al B. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a apreciat de către recurenta - reclamantă că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța făcând o interpretare eronată atât a obiectului cererii, cât și a dispozițiilor legale aplicabile în speță.

S-a considerat astfel că, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, nu au fost criticate titlurile executorii deja existente, ci s-a solicitat corectarea cotei de proprietate ce îi revenea antecesoarei sale, în raport cu conținutul hotărârilor judecătorești menționate, învocându-se prevederile art. 281 alin. (1) din C. proc. civ.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

4.1 Argumente relevante

În fapt, antecesoarea reclamantei, numita B. a formulat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu numitul D., antecesorul pârâților, având ca obiect anularea titlului de proprietate din 13 noiembrie 1992 emis în favoarea acestuia din urmă.

Prin Sentința civilă nr. 62 din 14 aprilie 1995 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/1994 s-a admis în parte acțiunea în contencios formulată de reclamanta B. împotriva pârâților Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin Prefectura Județului Bihor și D.; a fost anulat titlul de proprietate din 13 noiembrie 1992 emis de pârâtă în favoarea lui D. pentru cota de 3536/4033 mp din parcela 1341/2 și a fost obligată Comisia Județeană Bihor să emită titlul de proprietate în favoarea reclamantei pentru această suprafață de teren în baza adeverinței nr. x din 7 ianuarie 1992 a Comisiei locale Aleșd pentru aplicarea Legii nr. 18/1991; a fost menținut titlul de proprietate din 13 noiembrie 1992 pentru parcela 1341/1 și pentru cota de 497/4033 mp din parcela 1341/2.

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2017 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/1994 reclamanta A. în calitate de succesor al numitei B. a solicitat îndreptarea erorii materiale a Sentinței civile nr. 62/1995 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în ceea ce privește suprafața corectă a numărului topografic 1341/2, apreciind că instanța, dintr-o eroare de calcul matematic, a reținut că antecesoarea reclamantei era îndreptățită doar la cota de 3536/4033 mp, deși în realitate suprafața de teren ce îi revine acesteia este de 4036 mp.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Constată instanța că procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corectarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori a tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, erori care vizează numele, calitatea și susținerile părților sau erori de calcul ori alte astfel de greșeli.

Așadar, pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate care este posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia instanței de fond, că, prin cererea de îndreptare eroare materială, recurenta - reclamantă invocă aspecte ce țin de fondul cauzei prin care se tinde la modificarea hotărârii judecătorești, aspecte ce puteau și trebuiau să fie invocate în cadrul căii de atac a recursului, cale de atac care nu a fost promovată de către aceasta.

Or, pentru a fi întrunite condițiile de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, acestea trebuie să se circumscrie noțiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată, apte de îndreptare prin promovarea căilor de atac, nefiind permis ca pe calea procedurii instituite prin dispozițiile art. 281 C. proc. civ. să se repună în discuție fondul dreptului.

4.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele expuse, constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. succesor al B. împotriva Sentinței nr. 17/CA din 11 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 112/2009
13 retrocedată reclamantei prin Decizia nr. 1539 din 11 decembrie 2007. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal, reclamanta E.O.R. a Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de modifi
ÎCCJ 2014-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2014
toriei Negrești Oaș, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 683/R/2006 a Curții de Apel Oradea s-a dispus dezmembrarea numărului topografic în două numere topografice și reîntabulat pârâtul reclamant dezmembrat nu afectează dreptul de p
ÎCCJ 2017-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1536/2017
tori rezultă o suprafață aferentă acestei parcele de 4993, se susține că recurenta ocupa totuși 1.483 m.p. din terenul apelanților-reclamanți. Potrivit susținerilor experților din cuprinsul ultimelor două lucrări, rezultă că gardul care del
ÎCCJ 2018-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2018
ului despăgubirilor nr. 152 din 1 iunie 2006 (pentru suprafața de 778 mp, nr. top.259) și nr. 15 din 05 februarie 2008 (pentru suprafața de 55 mp cu nr. top.789, despăgubiri care au și fost încasate de reclamanți în anul 2008, aspect necont
ÎCCJ 2011-07-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2011
de 78 m.p., teren în suprafață de 5.777,61 m.p. Și în ceea ce privește întinderea terenului, chiar greșit indicat deoarece acesta încetase să existe, în urma dezmembrării imobilului în patru corpuri funciare, suprafața de teren corespunzăto
Sursă