ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin plângerea formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamanta B.E.M.R.H.J., decedată în cursul procesului, continuată de moștenitorul E.R.D., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, s-a solicitat instanței să dispună anularea, în parte, a dispoziției din 24 aprilie 2008, cu obligarea pârâților la restituirea, în favoarea reclamantei, a întregului imobil format din teren, înscris în C.F. Cluj-Napoca, în suprafață de 5.777,61 m.p., în suprafață de 78 m.p., în suprafață de 349,40 m.p. și la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 394 din 3 mai 2010, a respins excepția tardivității contestației, a admis, în parte, plângerea formulată de reclamantă, decedată în cursul procesului, continuată de moștenitorul E.R.D., a dispus anularea, în parte, a dispoziției din 24 aprilie 2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și a stabilit că reclamanta este îndreptățită la restituirea unei suprafețe totale de 5.328 m.p., conform raportului de expertiză efectuat de expert C.G., corectat de instanță, cu mențiunea că suprafața reală a topograficului este de 4.091 m.p., conform raportului de expertiză. S-a respins capătul de cerere referitor la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent - despăgubiri bănești, în raport de valoarea din expertiza de evaluare efectuată în cauză pentru partea din imobil, teren și construcție, ce nu poate fi restituită în natură.

Au fost obligați pârâții la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 2.500 RON. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, situat în Cluj-Napoca, str. M., a fost proprietatea antecesorului reclamantei, U.Ș., conform certificatului de calitate de moștenitor din data de 03 aprilie 2000. Acest imobil a fost înscris în C.F. Cluj. Ca urmare a unor dezmembrări succesive, s-a ajuns ca, în C.F. Cluj, să mai fie intabulat un imobil care a intrat în patrimoniul Statului Român. Din nou, acest imobil a fost dezmembrat succesiv, în C.F. Cluj rămânând parcelele, acestea fiind parcelele la care face referire reclamanta în plângere.

Inițial, prin prima dispoziție emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea nr. top. nedezmembrat, iar prin a doua dispoziție s-a restituit doar nr. top., cu o suprafață care nu corespunde, însă, cu suprafața înscrisă în C.F., 4.154 m.p. în loc de 5.777,61 m.p. Având în vedere că reclamanta a invocat existența unor neconcordanțe între situația de C.F. și situația imobilului restituit, așa cum reiese din dispoziția atacată, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică. Așa cum rezultă din expertiză, suprafețele ce se pot restitui în natură sunt cele înscrise, cu mențiunea că suprafața topograficului nu este de 5.777,61 m.p., ci de 4.901 m.p.

Referitor la expertiză, instanța a constatat că expertul, în partea scrisă, a efectuat o serie de erori materiale cu privire la numerele topografice, însă acestea au fost corectate de către instanță, în partea grafică, nr. topo fiind înscrise corect, existând și corespondența cu numărul înscrierii și suprafețele din cartea funciară. Prin urmare, referitor la aceste aspecte constatate, instanța, în baza art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, a dispus restituirea, către reclamantă, în natură, a suprafeței totale de 5.328 m.p., corespunzătoare. Referitor la inadmisibilitatea invocată de către pârât, în sensul că nu mai este posibilă critica referitoare la suprafața restituită, această susținere nu este întemeiată, deoarece, prin prima dispoziție s-a dispus restituirea unui număr topografic nedezmembrat, cu o suprafață mai mare.

La fel, prin dispoziția atacată, s-a dispus restituirea topograficului care, în C.F., are o suprafață de 5.777,16 m.p., iar instanța a dispus restituirea doar a unei suprafețe totale de 5.328 m.p. Astfel, este posibilă analiza întinderii suprafeței, atât timp cât aceasta este mai mică decât a numerelor topo menționate în dispozițiile emise în favoarea reclamantei. În plus, atâta timp cât este vorba de clarificarea situației imobilului în litigiu în raport cu situația de C.F., analiza întinderii suprafeței restituite nu poate fi considerată inadmisibilă. În raport cu cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către reclamantă, referitor la cuantificarea măsurilor reparatorii propuse pentru partea din imobilul revendicat care nu poate fi restituită în natură, acesta este neîntemeiat.

În practica judiciară, s-au admis acțiuni prin care a fost obligat Statul Român la plata unor despăgubiri pentru imobilele care nu puteau fi restituite în natură, practica fiind fundamentată pe împrejurarea ineficienței procedurii de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatată inclusiv în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului contra României. În acest scop, s-au formulat acțiuni cu un cadru procesual diferit față de prezenta plângere, fiind chemate în judecată autoritățile Statului Român cu atribuții în procedura de restituire, respectiv Ministerul Finanțelor și A.N.R.P. Instanța a încuviințat, în probațiune, evaluarea imobilului, însă valoarea determinată nu poate fi folosită, în cauză, atâta timp cât autoritățile menționate anterior nu au fost atrase în judecată.

Pentru motivele arătate, a respins al doilea capăt de cerere din plângerea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Primarul municipiului Cluj-Napoca. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 252/A din 22 septembrie 2010, a admis apelurile declarate de pârâți, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins, în totalitate, plângerea formulată de reclamantă și continuată de moștenitorul său, E.R.D.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin dispoziția din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a restituit, în natură, corpul II de clădire ocupat de grădiniță, situat în Cluj-Napoca, str. M., în favoarea petiționarei B.E.M.R.H.J.; i s-a restituit petiționarei, în natură, ap., cu părțile indivize comune în cotă de 58,66/100 parte, și ap., cu părțile indivize comune în cotă de 41,34/100 parte, din corpul III de clădire situat în Cluj-Napoca, str. M.; de asemenea, i s-a restituit petiționarei, în natură, terenul în suprafață de 4.154 m.p., situat în Cluj-Napoca, str. M.; Pentru corpul I de clădire, cu un apartament, care a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 și pentru terenul aferent acestuia din imobilul situat în str. M., s-a propus acordarea de despăgubiri.

Această dispoziție nu a fost contestată de către petiționară, astfel că a rămas definitivă. Ulterior, prin adresa din 27 martie 2008, petiționara s-a adresat Municipiului Cluj-Napoca – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând îndreptarea unor erori materiale din dispoziția sus-menționată.

Urmare acestei cereri, prin dispoziția din 24 aprilie 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a modificat art. 1 al dispoziției din 7 noiembrie 2006, în sensul că s-a restituit petiționarei în natură corpul II din clădire ocupat de grădiniță, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., cu menținerea afectațiunii pentru o perioadă de 5 ani; i s-a restituit petiționarei, în natură, terenul în suprafață de 4.154 m.p., situat în Cluj-Napoca, str. M. Această dispoziție i-a fost comunicată petiționarei la data de 6 mai 2008. Împotriva ei, petiționara a formulat, în termen, plângere în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la data de 26 mai 2008, la Tribunalul Cluj.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, plângerea reclamantei împotriva dispoziției primarului din 24 februarie 2008 a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, situație în care excepția tardivității plângerii este nefondată. Față de dispoziția din 7 noiembrie 2006, plângerea ar fi fost, într-adevăr, tardivă, numai că acea dispoziție nu formează obiectul plângerii din dosarul de față.

Pe de altă parte, câtă vreme, prin dispoziția inițială, din anul 2006, petiționarei i s-a atribuit, în natură, teren în suprafață de 4.154 m.p., acea dispoziție nefiind atacată, iar, prin dispoziția din anul 2008, emisă ca urmare a unei simple cereri de îndreptare a erorilor materiale, terenul atribuit, în natură, petiționarei a rămas tot în suprafață de 4.154 m.p., reclamanta nu putea ca, atacând această din urmă dispoziție, să obțină pe cale ocolită, în instanță, un plus de 1.174 m.p. Obiect al plângerii este numai dispoziția din anul 2008, iar nu și dispoziția din anul 2006, dispoziție ce nu poate suferi modificări de fond în privința suprafeței, pe calea cererii de îndreptare a erorilor materiale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul E.R.D., criticând-o pentru următoarele motive: Prin decizia recurată, s-au admis apelurile pârâților, respingându-se plângerea formulată, cu argumentația că „reclamanta nu putea obține pe cale ocolită, în instanță, un plus de 1.174 m.p.” Față de acest unic argument nefondat al instanței de apel, în cauză, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Suprafața preluată, în mod abuziv, de către Statul comunist de la proprietarul deposedat, antecesor al revendicatoarei inițiale, a fost de 8.808 m.p. Ca urmare a dezmembrărilor ulterioare, efectuate în C.F. Cluj, suprafața menționată în C.F. ,ca fiind liberă, totaliza o suprafață de 6.204 m.p.

Prin prima dispoziție, din neconcordanță, suprafața numărului topografic inițial și nedezmembrat, restituit în întregime, a fost menționată ca fiind de 4.154 m.p., în contradicție atât cu situația de C.F., cât și cu situația de la fața locului. Ca urmare a memoriului formulat de reclamantă, în care se învedera intimaților situația creată și imposibilitatea intabulării dispoziției de retrocedare, respectiv a ineficienței acesteia, s-a procedat la emiterea celei de a doua dispoziții, eronată de asemenea. În acest sens, a fost promovată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Ca urmare a expertizei topografice efectuate în cauză, s-au clarificat atât situația de C.F., cât și situația reală a suprafeței libere, din totalul revendicat, de 8.808 m.p., rezultând că suprafața trecută eronat este de 5.328 m.p., corespunzător numerelor topografice, instanța de fond dispunând anularea, în parte, a dispoziției din 24 aprilie 2008. În aceste condiții, argumentul reținut de instanța de apel, și anume acela că reclamanta nu putea obține, pe cale ocolită, un plus de 1.174 m.p., este surprinzător în contextul în care suprafața total revendicată inițial era de 8.808 m.p. Argumentația instanței de apel este străină de natura pricinii și tinde să schimbe natura și înțelesul neîndoielnic al actului dedus judecații.

De asemenea, faptul că prima dispoziție dispune restituirea topograficului inițial, cu suprafața de peste 8.000 m.p., confirmă susținerea recurentului. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor art. 304 pct. 9, instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii. Fundamentul Legii nr. 10/2001 îl constituie restituirea imobilelor libere la momentul revendicării, în condiții în care dispoziția de restituire să constituie act apt de intabulare. În acest sens, instanța de apel trebuia să verifice, pe baza probatoriului administrat în fața primei instanțe, în ce măsură reconstituirea dreptului de proprietate este reală și efectivă. Or, prin soluția pronunțată, s-a dispus, în mod nelegal, validarea unei dispoziții care nu poate constitui act apt de intabulare, validarea unei dispoziții cu încălcarea principiului reconstituirii integrale asupra părții libere din imobil, în ciuda mențiunilor din cartea funciară și a situației reale a imobilului.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâți, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Intimații pârâți nu au depus întâmpinare. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În mod greșit, Curtea de Apel, a reținut că suprafața de teren restituită reclamantei B.E.M.R.H.J., potrivit dispoziției din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, nu putea fi modificată, în ceea ce privește întinderea sa, în cadrul prezentului litigiu, ca urmare a contestației formulate de reclamantă împotriva dispoziției din 24 aprilie 2008, de modificare a primei dispoziții.

Atât timp cât unitatea deținătoare a acceptat să emită o nouă dispoziție, de modificare a celei inițiale, prin care să îndrepte erorile strecurate în prima dispoziție, în legătură cu nr. topografic menționat greșit în cuprinsul acesteia, era obligată, dacă susținerile petentei erau întemeiate, să îndrepte și celelalte erori strecurate în dispoziția din 2006, mai precis în legătură cu întinderea suprafeței de teren cuvenită părții. Aceasta, bineînțeles dacă suprafața de teren trecută în dispoziția inițială, respectiv 4.154 m.p., era rezultatul unei greșeli materiale.

Nu se poate reține că, printr-o astfel de modificare, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a primei dispoziții emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, necontestată de reclamantă, sau că aceasta din urmă ar fi încercat să obțină o suprafață de teren în plus față de cea restituită prin dispoziția din 2006. Câtă vreme cererea de îndreptare a erorilor materiale viza același imobil cu cel restituit în 2006, pretinsele greșeli materiale strecurate în dispoziția din 2006 puteau fi înlăturate prin dispoziția ulterioară, emisă în acest scop, de Primar. De altfel, nu rezultă argumentele pentru care, emitentul dispoziției de restituire a acceptat să modifice, prin dispoziție ulterioară, nr. topografic la care era înscris imobilul, indicat greșit în dispoziția inițială, dar nu și suprafața de teren reală, cuvenită reclamantei, deși nici aceasta nu corespundea realității de la fața locului, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.

S-ar fi putut reține puterea de lucru judecat a dispoziției din 2006, în ceea ce privește suprafața de teren înscrisă în cuprinsul său, dacă aceasta nu ar fi fost rezultatul unei greșeli materiale, ci al unei activități de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt privind terenul cuvenit reclamantei. Cu alte cuvinte, din conținutul primei dispoziții, nu rezultă, față de datele C.F., care indicau, la nr. topografic avut în vedere de emitent, o suprafață superioară celei restituite prin dispoziție, respectiv 6.362 m.p. pentru imobilul din C.F., motivul pentru care s-a menționat suprafața de doar 4.154 m.p., pentru a fi restituită în natură. În condițiile în care această suprafață, mai mică decât cea înscrisă în C.F.

respectivă, ar fi rezultat în urma imposibilității restituirii în natură a întregii suprafețe de teren solicitate de notificatoare, atunci s-ar fi putut pune problema puterii de lucru judecat a dispoziției din 2006 pe aspectul întinderii terenului restituit, cu consecința imposibilității modificării acestei dispoziții, ceea ce nu este, însă, cazul în speță. În realitate, emitentul a indicat greșit atât nr. topografic al imobilului restituit, cât și suprafața de teren aferentă acestuia. Astfel, prin dispoziția din 7 noiembrie 2006, printre altele, s-a restituit, în natură, terenul în suprafață de 4.154 m.p., înscris în C.F., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., în favoarea solicitantei B.E.M.R.H.J.

La data emiterii dispoziției, nr. topografic indicat în cuprinsul său era greșit, deoarece imobilul înscris sub acest număr, fusese dezmembrat anterior în patru corpuri funciare, unul înscris în C.F. Cluj, teren în suprafață de 349,4 m.p., teren în suprafață de 78 m.p., teren în suprafață de 5.777,61 m.p. Și în ceea ce privește întinderea terenului, chiar greșit indicat deoarece acesta încetase să existe, în urma dezmembrării imobilului în patru corpuri funciare, suprafața de teren corespunzătoare acestui nr. topografic era de 6.362 m.p., potrivit datelor de C.F., și nu de 4.154 m.p., cum s-a trecut în dispoziția inițială, de asemenea, în mod greșit. Atât eroarea nr. topografic înscris inițial, respectiv al imobilului nedezmembrat, cât și suprafața de teren indicată greșit, puteau fi modificate prin noua dispoziție emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, ambele chestiuni având aceeași natură juridică, și anume de erori materiale.

În plus, cum s-a arătat deja, poziția emitentului dispoziției inițiale, care a acceptat să modifice greșelile de nr. topografic din aceasta prin emiterea unei noi dispoziții, constituie un drept câștigat pentru reclamantă și, ca atare, noua dispoziție trebuia să vizeze toate greșelile materiale strecurate în cea emisă în anul 2006. De altfel, deși emitentul dispoziției de modificare a indicat nr. topografic actual al terenului restituit prin dispoziția inițială, suprafața de 4.154 m.p., menținută prin această dispoziție, nu corespunde nici suprafeței de teren înscrise la acest nr. top. în C.F., care este de 5.777,61 m.p. nici suprafeței reale, reținute de expert, care este de 4.901 m.p.

Prin urmare, nici în urma emiterii celei de-a doua dispoziții, reclamanta nu a obținut un titlu de proprietate susceptibil de intabulare și, ulterior, de executare prin punerea în posesie asupra imobilului restituit, în condițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din moment ce suprafața indicată în dispoziția din 2008 nu corespunde nr. topografic menționat în aceasta. De asemenea, Curtea a considerat, în mod greșit, că modificând suprafața de teren indicată inițial, reclamanta ar obține nejustificat o suprafață de teren mai mare. Reclamanta, solicitând modificarea suprafeței de teren potrivit datelor reale, în legătură cu același imobil care a fost restituit prin dispoziția din 2006, nu obține o suprafață în plus față de cea restituită prin dispoziția inițială, ci doar îndreptarea unor erori, cu consecința stabilirii unei corespondențe între imobilul restituit și datele de C.F., respectiv suprafața reală a terenului.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că nu este posibilă modificarea suprafeței de teren indicate în dispoziția din 2006, în baza dispoziției emise de Primar în anul 2008. Pe de altă parte, în urma admiterii apelurilor declarate de pârâți, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii, Curtea a ignorat alte critici aduse dispoziției din 24 aprilie 2008, și anume cele privind înscrierea în cuprinsul acesteia a tuturor numerelor topografice sub care este înscris, în prezent, imobilul restituit în 2006. Astfel, imobilul restituit prin dispoziția sus-menționată, era dezmembrat în patru corpuri funciare, unul dintre acestea fiind înscris în C.F.

Cluj, iar celelalte fiind reînscrise la numerele topografice, teren în suprafață de 349,4 m.p.; teren în suprafață de 78 m.p., teren în suprafață de 5.777,61 m.p. Reclamanta a solicitat anularea dispoziției inclusiv din această perspectivă, în sensul de a se menționa în acest document restituirea imobilelor de la toate cele trei numere topografice corespunzătoare C.F., nu numai celui corespunzător nr. top., astfel cum s-a trecut în această dispoziția Primarului. Cum imobilul restituit inițial, potrivit datelor actuale de C.F., este reînscris în C.F., la trei nr. topografice, iar, în dispoziția din 24 aprilie 2008, a fost trecut doar imobilul, nu rezultă argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, prin sentință reținându-se, în mod corect, că reclamanta este îndreptățită la restituirea suprafeței de teren înscrisă sub toate nr. topografice în care a fost dezmembrat imobilul.

În consecință, soluția instanței de apel este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, în ceea ce privește reținerea imposibilității modificării suprafeței de teren trecută în dispoziția de restituire, astfel încât aceasta să corespundă realității. De asemenea, nu cuprinde motivele pentru care nu a menținut soluția Tribunalului în ceea ce privește înscrierea tuturor nr. topografice din C.F. Cluj la care este înscris, în prezent, imobilul restituit în 2006. Sunt întrunite, ca atare, cerințele art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., ceea ce determină ca, în baza art. 312 alin. (1)-(3), Înalta Curte să admită recursul declarat de reclamantul E.R.D., continuatorul reclamantei B., decedată pe parcursul procesului.

Soluția nu va fi, însă, cea corespunzătoare celor două motive de nelegalitate reținute, și anume modificarea deciziei și soluționarea apelurilor de către prezenta instanță, ci cea de casare, cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași Curte de Apel, această instanță urmând a lămuri un aspect care implică verificări de fapt, ce nu au putut fi efectuate de către Înalta Curte, fiind incompatibile cu structura recursului. Astfel, prin raportul de expertiză întocmit în dosarul primei instanțe, s-a propus restituirea în natură a terenului în suprafață de 5.328 m.p., raport însușit de Tribunal, care a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a terenului respectiv.

Cu toate acestea, în raport, se arată că „terenul de sub cele două corpuri – corpul I, aferent apartamentului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, și corpul III, cu două apartamente, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – face parte tot din terenul ce s-a restituit reclamantului”. Nu rezultă, din modalitatea de exprimare a expertului, dacă terenul aferent corpului I de clădire, ce cuprinde apartamentul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, a fost restituit prin vreuna dintre dispozițiile emise de Primar sau este cuprins în suprafața de 5.328 m.p. teren, propusă spre restituire în natură, de către expert, și cu privire la care instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la această formă de reparație.

În orice caz, suprafața de teren aferentă corpului I de clădire, ce cuprinde apartamentul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, nu poate fi restituită în natură către reclamant, pentru aceasta, ca și pentru apartamentul respectiv, propunându-se, prin dispoziția emisă de Primar, acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 . Ca atare, în cazul în care expertul a inclus în suprafața de teren de 5.328 m.p., propusă de acesta a fi restituită în natură reclamantului, terenul aferent corpului I de clădire, acest teren trebuie exclus de la forma de reparație enunțată, urmând a fi individualizată suprafața de teren ce poate fi restituită, potrivit celor menționate mai sus.

În acest scop, instanța de apel va proceda la completarea probatoriului pentru a lămuri ce suprafață de teren poate fi restituită în natură recurentului și care sunt datele de C.F. actuale ale imobilului. Instanța de recurs nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat formal de către recurent, deoarece criticile sale nu se pot încadra în acest motiv de recurs. Recurentul nu a făcut referire la interpretarea greșită a instanței de apel asupra unui act juridic dedus judecății, în sens de convenție sau act unilateral, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pentru ca recursul să fie susceptibil de analiză și din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentul reclamant, asupra acestei cereri se va pronunța instanța de rejudecare, în raport de soluția ce urmează a o pronunța asupra apelurilor cu care a fost învestită și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de reclamantul E.R.D. împotriva deciziei nr. 252/A din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia civilă recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2011.