ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin plângerea formulată,

în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamanta B.E.M.R.H.J., decedată în cursul

procesului, continuată de moștenitorul E.R.D., în contradictoriu cu pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, s-a solicitat instanței

să dispună anularea, în parte, a dispoziției din 24 aprilie 2008, cu obligarea pârâților

la restituirea, în favoarea reclamantei, a întregului imobil format din teren, înscris

în C.F. Cluj-Napoca, în suprafață de 5.777,61 m.p., în suprafață de 78 m.p., în

suprafață de 349,40 m.p. și la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele

imposibil de restituit în natură.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința

nr. 394 din 3 mai 2010, a respins excepția tardivității contestației, a admis, în

parte, plângerea formulată de reclamantă, decedată în cursul procesului, continuată

de moștenitorul E.R.D., a dispus anularea, în parte, a dispoziției din 24

aprilie 2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și a stabilit că

reclamanta este îndreptățită la restituirea unei suprafețe totale de 5.328 m.p.,

conform raportului de expertiză efectuat de expert C.G., corectat de instanță, cu

mențiunea că suprafața reală a topograficului este de 4.091 m.p., conform raportului

de expertiză.

S-a respins capătul de

cerere referitor la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent - despăgubiri

bănești, în raport de valoarea din expertiza de evaluare efectuată în cauză pentru

partea din imobil, teren și construcție, ce nu poate fi restituită în natură.

Au fost obligați pârâții

la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum

de 2.500 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu, situat în Cluj-Napoca,

str. M., a fost proprietatea antecesorului reclamantei, U.Ș., conform certificatului

de calitate de moștenitor din data de 03 aprilie 2000.

Acest imobil a fost înscris

în C.F. Cluj. Ca urmare a unor dezmembrări succesive, s-a ajuns ca, în C.F. Cluj,

să mai fie intabulat un imobil care a intrat în patrimoniul Statului Român.

Din nou, acest imobil

a fost dezmembrat succesiv, în C.F. Cluj rămânând parcelele, acestea fiind parcelele

la care face referire reclamanta în plângere.

Inițial, prin prima dispoziție

emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus restituirea nr. top.

nedezmembrat, iar prin a doua dispoziție s-a restituit doar nr. top., cu o suprafață

care nu corespunde, însă, cu suprafața înscrisă în C.F., 4.154 m.p. în loc de 5.777,61

m.p.

Având în vedere că reclamanta

a invocat existența unor neconcordanțe între situația de C.F. și situația imobilului

restituit, așa cum reiese din dispoziția atacată, instanța a dispus efectuarea unui

raport de expertiză topografică.

Așa cum rezultă din expertiză,

suprafețele ce se pot restitui în natură sunt cele înscrise, cu mențiunea că suprafața

topograficului nu este de 5.777,61 m.p., ci de 4.901 m.p.

Referitor la expertiză,

instanța a constatat că expertul, în partea scrisă, a efectuat o serie de erori

materiale cu privire la numerele topografice, însă acestea au fost corectate de

către instanță, în partea grafică, nr. topo fiind înscrise corect, existând și corespondența

cu numărul înscrierii și suprafețele din cartea funciară.

Prin urmare, referitor

la aceste aspecte constatate, instanța, în baza art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001,

republicată, a dispus restituirea, către reclamantă, în natură, a suprafeței totale

de 5.328 m.p., corespunzătoare.

Referitor la inadmisibilitatea

invocată de către pârât, în sensul că nu mai este posibilă critica referitoare la

suprafața restituită, această susținere nu este întemeiată, deoarece, prin prima

dispoziție s-a dispus restituirea unui număr topografic nedezmembrat, cu o suprafață

mai mare. La fel, prin dispoziția atacată, s-a dispus restituirea topograficului

care, în C.F., are o suprafață de 5.777,16 m.p., iar instanța a dispus restituirea

doar a unei suprafețe totale de 5.328 m.p. Astfel, este posibilă analiza întinderii

suprafeței, atât timp cât aceasta este mai mică decât a numerelor topo menționate

în dispozițiile emise în favoarea reclamantei.

În plus, atâta timp cât

este vorba de clarificarea situației imobilului în litigiu în raport cu situația

de C.F., analiza întinderii suprafeței restituite nu poate fi considerată inadmisibilă.

În raport cu cel de-al

doilea capăt de cerere formulat de către reclamantă, referitor la cuantificarea

măsurilor reparatorii propuse pentru partea din imobilul revendicat care nu poate

fi restituită în natură, acesta este neîntemeiat.

În practica judiciară,

s-au admis acțiuni prin care a fost obligat Statul Român la plata unor despăgubiri

pentru imobilele care nu puteau fi restituite în natură, practica fiind fundamentată

pe împrejurarea ineficienței procedurii de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii

în echivalent, prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatată inclusiv

în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului contra României.

În acest scop, s-au formulat

acțiuni cu un cadru procesual diferit față de prezenta plângere, fiind chemate în

judecată autoritățile Statului Român cu atribuții în procedura de restituire, respectiv

Ministerul Finanțelor și A.N.R.P.

Instanța a încuviințat,

în probațiune, evaluarea imobilului, însă valoarea determinată nu poate fi folosită,

în cauză, atâta timp cât autoritățile menționate anterior nu au fost atrase în judecată.

Pentru motivele arătate,

a respins al doilea capăt de cerere din plângerea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, și Primarul municipiului

Cluj-Napoca.

Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 252/A

din 22 septembrie 2010, a admis apelurile declarate de pârâți, a schimbat, în parte,

sentința atacată, în sensul că a respins, în totalitate, plângerea formulată de

reclamantă și continuată de moștenitorul său, E.R.D.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin dispoziția din 7

noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a restituit, în natură,

corpul II de clădire ocupat de grădiniță, situat în Cluj-Napoca, str. M., în favoarea

petiționarei B.E.M.R.H.J.; i s-a restituit petiționarei, în natură, ap., cu părțile

indivize comune în cotă de 58,66/100 parte, și ap., cu părțile indivize comune în

cotă de 41,34/100 parte, din corpul III de clădire situat în Cluj-Napoca, str. M.;

de asemenea, i s-a restituit petiționarei, în natură, terenul în suprafață de 4.154

m.p., situat în Cluj-Napoca, str. M.;

Pentru corpul I de clădire,

cu un apartament, care a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 și pentru terenul

aferent acestuia din imobilul situat în str. M., s-a propus acordarea de despăgubiri.

Această dispoziție nu

a fost contestată de către petiționară, astfel că a rămas definitivă.

Ulterior, prin adresa

din 27 martie 2008, petiționara s-a adresat Municipiului Cluj-Napoca – Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând îndreptarea unor erori materiale din dispoziția

sus-menționată.

Urmare acestei cereri,

prin dispoziția din 24 aprilie 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca,

s-a modificat art. 1 al dispoziției din 7 noiembrie 2006, în sensul că s-a restituit

petiționarei în natură corpul II din clădire ocupat de grădiniță, situat în municipiul

Cluj-Napoca, str. M., cu menținerea afectațiunii pentru o perioadă de 5 ani; i s-a

restituit petiționarei, în natură, terenul în suprafață de 4.154 m.p., situat în

Cluj-Napoca, str. M. Această dispoziție i-a fost comunicată petiționarei la data

de 6 mai 2008.

Împotriva ei, petiționara

a formulat, în termen, plângere în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la data

de 26 mai 2008, la Tribunalul Cluj.

Potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate

fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, plângerea

reclamantei împotriva dispoziției primarului din 24 februarie 2008 a fost formulată

în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, situație în care excepția tardivității

plângerii este nefondată. Față de dispoziția din 7 noiembrie 2006, plângerea ar

fi fost, într-adevăr, tardivă, numai că acea dispoziție nu formează obiectul plângerii

din dosarul de față.

Pe de altă parte, câtă

vreme, prin dispoziția inițială, din anul 2006, petiționarei i s-a atribuit, în

natură, teren în suprafață de 4.154 m.p., acea dispoziție nefiind atacată, iar,

prin dispoziția din anul 2008, emisă ca urmare a unei simple cereri de îndreptare

a erorilor materiale, terenul atribuit, în natură, petiționarei a rămas tot în suprafață

de 4.154 m.p., reclamanta nu putea ca, atacând această din urmă dispoziție, să obțină

pe cale ocolită, în instanță, un plus de 1.174 m.p.

Obiect al plângerii este

numai dispoziția din anul 2008, iar nu și dispoziția din anul 2006, dispoziție ce

nu poate suferi modificări de fond în privința suprafeței, pe calea cererii de îndreptare

a erorilor materiale.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul E.R.D., criticând-o pentru următoarele motive:

Prin decizia recurată,

s-au admis apelurile pârâților, respingându-se plângerea formulată, cu argumentația

că „reclamanta nu putea obține pe cale ocolită, în instanță, un plus de 1.174 m.p.”

Față de acest unic argument

nefondat al instanței de apel, în cauză, sunt incidente prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Suprafața preluată, în

mod abuziv, de către Statul comunist de la proprietarul deposedat, antecesor al

revendicatoarei inițiale, a fost de 8.808 m.p.

Ca urmare a dezmembrărilor

ulterioare, efectuate în C.F. Cluj, suprafața menționată în C.F. ,ca fiind liberă,

totaliza o suprafață de 6.204 m.p.

Prin prima dispoziție,

din neconcordanță, suprafața numărului topografic inițial și nedezmembrat, restituit

în întregime, a fost menționată ca fiind de 4.154 m.p., în contradicție atât cu

situația de C.F., cât și cu situația de la fața locului.

Ca urmare a memoriului

formulat de reclamantă, în care se învedera intimaților situația creată și imposibilitatea

intabulării dispoziției de retrocedare, respectiv a ineficienței acesteia, s-a procedat

la emiterea celei de a doua dispoziții, eronată de asemenea.

În acest sens, a fost

promovată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Ca urmare a expertizei

topografice efectuate în cauză, s-au clarificat atât situația de C.F., cât și situația

reală a suprafeței libere, din totalul revendicat, de 8.808 m.p., rezultând că suprafața

trecută eronat este de 5.328 m.p., corespunzător numerelor topografice, instanța

de fond dispunând anularea, în parte, a dispoziției din 24 aprilie 2008.

În aceste condiții, argumentul

reținut de instanța de apel, și anume acela că reclamanta nu putea obține, pe cale

ocolită, un plus de 1.174 m.p., este surprinzător în contextul în care suprafața

total revendicată inițial era de 8.808 m.p.

Argumentația instanței

de apel este străină de natura pricinii și tinde să schimbe natura și înțelesul

neîndoielnic al actului dedus judecații.

De asemenea, faptul că

prima dispoziție dispune restituirea topograficului inițial, cu suprafața de peste

8.000 m.p., confirmă susținerea recurentului.

În ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor art. 304 pct. 9, instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea

greșită a legii.

Fundamentul Legii nr.

10/2001 îl constituie restituirea imobilelor libere la momentul revendicării, în

condiții în care dispoziția de restituire să constituie act apt de intabulare.

În acest sens, instanța

de apel trebuia să verifice, pe baza probatoriului administrat în fața primei instanțe,

în ce măsură reconstituirea dreptului de proprietate este reală și efectivă.

Or, prin soluția pronunțată,

s-a dispus, în mod nelegal, validarea unei dispoziții care nu poate constitui act

apt de intabulare, validarea unei dispoziții cu încălcarea principiului reconstituirii

integrale asupra părții libere din imobil, în ciuda mențiunilor din cartea funciară

și a situației reale a imobilului.

Recurentul a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor

declarate de pârâți, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Intimații pârâți nu au

depus întâmpinare.

Analizând decizia atacată,

în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit, Curtea

de Apel, a reținut că suprafața de teren restituită reclamantei B.E.M.R.H.J., potrivit

dispoziției din 7 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, nu

putea fi modificată, în ceea ce privește întinderea sa, în cadrul prezentului litigiu,

ca urmare a contestației formulate de reclamantă împotriva dispoziției din 24

aprilie 2008, de modificare a primei dispoziții.

Atât timp cât unitatea

deținătoare a acceptat să emită o nouă dispoziție, de modificare a celei inițiale,

prin care să îndrepte erorile strecurate în prima dispoziție, în legătură cu

nr. topografic menționat greșit în cuprinsul acesteia, era obligată, dacă susținerile

petentei erau întemeiate, să îndrepte și celelalte erori strecurate în dispoziția

din 2006, mai precis în legătură cu întinderea suprafeței de teren cuvenită părții.

Aceasta, bineînțeles dacă suprafața de teren trecută în dispoziția inițială, respectiv

4.154 m.p., era rezultatul unei greșeli materiale.

Nu se poate reține că,

printr-o astfel de modificare, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat a primei

dispoziții emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, necontestată de reclamantă,

sau că aceasta din urmă ar fi încercat să obțină o suprafață de teren în plus față

de cea restituită prin dispoziția din 2006.

Câtă vreme cererea de

îndreptare a erorilor materiale viza același imobil cu cel restituit în 2006, pretinsele

greșeli materiale strecurate în dispoziția din 2006 puteau fi înlăturate prin dispoziția

ulterioară, emisă în acest scop, de Primar.

De altfel, nu rezultă

argumentele pentru care, emitentul dispoziției de restituire a acceptat să modifice,

prin dispoziție ulterioară, nr. topografic la care era înscris imobilul, indicat

greșit în dispoziția inițială, dar nu și suprafața de teren reală, cuvenită reclamantei,

deși nici aceasta nu corespundea realității de la fața locului, după cum rezultă

din raportul de expertiză întocmit în cauză.

S-ar fi putut reține puterea

de lucru judecat a dispoziției din 2006, în ceea ce privește suprafața de teren

înscrisă în cuprinsul său, dacă aceasta nu ar fi fost rezultatul unei greșeli materiale,

ci al unei activități de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale la situația

de fapt privind terenul cuvenit reclamantei.

Cu alte cuvinte, din conținutul

primei dispoziții, nu rezultă, față de datele C.F., care indicau, la nr. topografic

avut în vedere de emitent, o suprafață superioară celei restituite prin dispoziție,

respectiv 6.362 m.p. pentru imobilul din C.F., motivul pentru care s-a menționat

suprafața de doar 4.154 m.p., pentru a fi restituită în natură.

În condițiile în care

această suprafață, mai mică decât cea înscrisă în C.F. respectivă, ar fi rezultat

în urma imposibilității restituirii în natură a întregii suprafețe de teren solicitate

de notificatoare, atunci s-ar fi putut pune problema puterii de lucru judecat a

dispoziției din 2006 pe aspectul întinderii terenului restituit, cu consecința imposibilității

modificării acestei dispoziții, ceea ce nu este, însă, cazul în speță.

În realitate, emitentul

a indicat greșit atât nr. topografic al imobilului restituit, cât și suprafața de

teren aferentă acestuia.

Astfel, prin dispoziția

din 7 noiembrie 2006, printre altele, s-a restituit, în natură, terenul în suprafață

de 4.154 m.p., înscris în C.F., situat în municipiul Cluj-Napoca, str. M., în favoarea

solicitantei B.E.M.R.H.J.

La data emiterii dispoziției,

nr. topografic indicat în cuprinsul său era greșit, deoarece imobilul înscris sub

acest număr, fusese dezmembrat anterior în patru corpuri funciare, unul înscris

în C.F. Cluj, teren în suprafață de 349,4 m.p., teren în suprafață de 78 m.p., teren

în suprafață de 5.777,61 m.p.

Și în ceea ce privește

întinderea terenului, chiar greșit indicat deoarece acesta încetase să existe, în

urma dezmembrării imobilului în patru corpuri funciare, suprafața de teren corespunzătoare

acestui nr. topografic era de 6.362 m.p., potrivit datelor de C.F., și nu de 4.154

m.p., cum s-a trecut în dispoziția inițială, de asemenea, în mod greșit.

Atât eroarea nr. topografic

înscris inițial, respectiv al imobilului nedezmembrat, cât și suprafața de teren

indicată greșit, puteau fi modificate prin noua dispoziție emisă de Primarul municipiului

Cluj-Napoca, ambele chestiuni având aceeași natură juridică, și anume de erori materiale.

În plus, cum s-a arătat

deja, poziția emitentului dispoziției inițiale, care a acceptat să modifice greșelile

de nr. topografic din aceasta prin emiterea unei noi dispoziții, constituie un drept

câștigat pentru reclamantă și, ca atare, noua dispoziție trebuia să vizeze toate

greșelile materiale strecurate în cea emisă în anul 2006.

De altfel, deși emitentul

dispoziției de modificare a indicat nr. topografic actual al terenului restituit

prin dispoziția inițială, suprafața de 4.154 m.p., menținută prin această dispoziție,

nu corespunde nici suprafeței de teren înscrise la acest nr. top. în C.F., care

este de 5.777,61 m.p. nici suprafeței reale, reținute de expert, care este de 4.901

m.p.

Prin urmare, nici în urma

emiterii celei de-a doua dispoziții, reclamanta nu a obținut un titlu de proprietate

susceptibil de intabulare și, ulterior, de executare prin punerea în posesie asupra

imobilului restituit, în condițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, din

moment ce suprafața indicată în dispoziția din 2008 nu corespunde nr. topografic

menționat în aceasta.

De asemenea, Curtea a

considerat, în mod greșit, că modificând suprafața de teren indicată inițial, reclamanta

ar obține nejustificat o suprafață de teren mai mare.

Reclamanta, solicitând

modificarea suprafeței de teren potrivit datelor reale, în legătură cu același imobil

care a fost restituit prin dispoziția din 2006, nu obține o suprafață în plus față

de cea restituită prin dispoziția inițială, ci doar îndreptarea unor erori, cu consecința

stabilirii unei corespondențe între imobilul restituit și datele de C.F., respectiv

suprafața reală a terenului.

În consecință, Înalta

Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că nu este posibilă

modificarea suprafeței de teren indicate în dispoziția din 2006, în baza dispoziției

emise de Primar în anul 2008.

Pe de altă parte, în urma

admiterii apelurilor declarate de pârâți, cu consecința respingerii în totalitate

a acțiunii, Curtea a ignorat alte critici aduse dispoziției din 24 aprilie 2008,

și anume cele privind înscrierea în cuprinsul acesteia a tuturor numerelor topografice

sub care este înscris, în prezent, imobilul restituit în 2006.

Astfel, imobilul restituit

prin dispoziția sus-menționată, era dezmembrat în patru corpuri funciare, unul dintre

acestea fiind înscris în C.F. Cluj, iar celelalte fiind reînscrise la numerele topografice,

teren în suprafață de 349,4 m.p.; teren în suprafață de 78 m.p., teren în suprafață

de 5.777,61 m.p.

Reclamanta a solicitat

anularea dispoziției inclusiv din această perspectivă, în sensul de a se menționa

în acest document restituirea imobilelor de la toate cele trei numere topografice

corespunzătoare C.F., nu numai celui corespunzător nr. top., astfel cum s-a trecut

în această dispoziția Primarului.

Cum imobilul restituit

inițial, potrivit datelor actuale de C.F., este reînscris în C.F., la trei nr. topografice,

iar, în dispoziția din 24 aprilie 2008, a fost trecut doar imobilul, nu rezultă

argumentele pentru care instanța de apel a înlăturat hotărârea primei instanțe sub

acest aspect, prin sentință reținându-se, în mod corect, că reclamanta este îndreptățită

la restituirea suprafeței de teren înscrisă sub toate nr. topografice în care a

fost dezmembrat imobilul.

În consecință, soluția

instanței de apel este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii,

în ceea ce privește reținerea imposibilității modificării suprafeței de teren trecută

în dispoziția de restituire, astfel încât aceasta să corespundă realității.

De asemenea, nu cuprinde

motivele pentru care nu a menținut soluția Tribunalului în ceea ce privește înscrierea

tuturor nr. topografice din C.F. Cluj la care este înscris, în prezent, imobilul

restituit în 2006.

Sunt întrunite, ca atare,

cerințele art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., ceea ce determină ca, în baza

art. 312 alin. (1)-(3), Înalta Curte să admită recursul declarat de reclamantul

E.R.D., continuatorul reclamantei B., decedată pe parcursul procesului.

Soluția nu va fi, însă,

cea corespunzătoare celor două motive de nelegalitate reținute, și anume modificarea

deciziei și soluționarea apelurilor de către prezenta instanță, ci cea de casare,

cu trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași Curte de Apel, această

instanță urmând a lămuri un aspect care implică verificări de fapt, ce nu au putut

fi efectuate de către Înalta Curte, fiind incompatibile cu structura recursului.

Astfel, prin raportul

de expertiză întocmit în dosarul primei instanțe, s-a propus restituirea în natură

a terenului în suprafață de 5.328 m.p., raport însușit de Tribunal, care a constatat

că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a terenului respectiv.

Cu toate acestea, în raport,

se arată că „terenul de sub cele două corpuri – corpul I, aferent apartamentului

înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, și corpul III, cu două apartamente, aflate

în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca – face parte tot

din terenul ce s-a restituit reclamantului”.

Nu rezultă, din modalitatea

de exprimare a expertului, dacă terenul aferent corpului I de clădire, ce cuprinde

apartamentul înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, a fost restituit prin vreuna

dintre dispozițiile emise de Primar sau este cuprins în suprafața de 5.328 m.p.

teren, propusă spre restituire în natură, de către expert, și cu privire la care

instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la această formă de reparație.

În orice caz, suprafața

de teren aferentă corpului I de clădire, ce cuprinde apartamentul înstrăinat în

baza Legii nr. 112/1995, nu poate fi restituită în natură către reclamant, pentru

aceasta, ca și pentru apartamentul respectiv, propunându-se, prin dispoziția emisă

de Primar, acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005

.

Ca atare, în cazul în

care expertul a inclus în suprafața de teren de 5.328 m.p., propusă de acesta a

fi restituită în natură reclamantului, terenul aferent corpului I de clădire, acest

teren trebuie exclus de la forma de reparație enunțată, urmând a fi individualizată

suprafața de teren ce poate fi restituită, potrivit celor menționate mai sus.

În acest scop, instanța

de apel va proceda la completarea probatoriului pentru a lămuri ce suprafață de

teren poate fi restituită în natură recurentului și care sunt datele de C.F. actuale

ale imobilului.

Instanța de recurs nu

a avut în vedere, la soluționarea cauzei, motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat formal de către recurent, deoarece criticile

sale nu se pot încadra în acest motiv de recurs. Recurentul nu a făcut referire

la interpretarea greșită a instanței de apel asupra unui act juridic dedus judecății,

în sens de convenție sau act unilateral, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pentru ca recursul să fie susceptibil

de analiză și din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cât privește cheltuielile

de judecată solicitate de recurentul reclamant, asupra acestei cereri se va pronunța

instanța de rejudecare, în raport de soluția ce urmează a o pronunța asupra apelurilor

cu care a fost învestită și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat

de reclamantul E.R.D. împotriva deciziei nr. 252/A din 22 septembrie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia civilă

recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 iulie 2011.