ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8170/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Z.S.I.

a chemat în judecată Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 4945 din 05 august 2008 emisă de pârât și acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul expropriat și demolat, situat în Municipiul Cluj-Napoca, B-dul L. Prin Sentința civilă nr. 737 din 14 septembrie 2010, Tribunalul Cluj a respins excepția tardivității cererii, a admis în parte acțiunea și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 4945 din 5 august 2008 emisă de pârât și a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei raportat la cota de ¼ parte din imobilul înscris inițial în CF Cluj, casă din cărămidă și teren în suprafață de 2178 mp expropriat și demolat, fiind scăzută valoarea actualizată a despăgubirilor primite.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul înscris inițial în CF Cluj, „casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu 2 camere, cu o bucătărie și dependințe, având separat un grajd din cărămidă, acoperit cu țiglă, apoi curte și grădină” în suprafață de 303 stj.p., a fost proprietatea tabulară a lui Z.S.N. și a soției sale, S.A., în părți egale. Ca urmare a decesului acesteia din urmă, cota de ½ din casa și terenul aferent a revenit cu titlu de moștenire în favoarea lui Z.S.M. în cotă de 5/20 parte și în favoarea lui Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S. și Z.I.S. în cotă de 3/20. În temeiul Sentinței civile nr. 77/1979 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, imobilul menționat anterior s-a alipit cu imobilul cu nr. top X transcris din CF Cluj.

În baza aceleiași hotărâri judecătorești, asupra construcției și terenului în cotă de 250/2205 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S. și Z.I.S., iar asupra cotei de 1955/2205 s-a intabulat dreptul de proprietate cu drept de cooperativizare în favoarea C.A.P. Î. Cluj. Asupra cotei de 1/5 din construcție și din terenul aferent aparținând lui Z.I.S., ca urmare a decesului acestuia, s-a înscris dreptul de proprietate, în părți egale, în favoarea celorlalți coproprietari. În baza Decretului de expropriere nr. 89/1984 imobilul s-a dezlipit din cartea funciară menționată și s-a transcris în CF Y Cluj. În anexa acestui decret figurează Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S.

cu o suprafață de teren ce se expropriază de 2178 mp și construcții cu o suprafață utilă de 316 mp, situate în Cluj-Napoca B-dul L., jud. Cluj. În Procesul-verbal din 05 iunie 1984 întocmit de Comisia județeană de evaluare din cadrul Consiliului Popular al județului Cluj, figurează cele 4 persoane menționate, în favoarea cărora s-a stabilit o despăgubire totală de 84.901 din care: 4.901 lei pentru suprafața de 2178 mp teren și 80.000 lei plafonul maximal pentru construcție. În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta în calitate de soție a moștenitorului Z.S.N., decedat în 1991, a solicitat despăgubiri pentru construcția demolată și teren înscris în CF Z Cluj. Prin Dispoziția nr. 4945 din 05 august 2008 s-a respins notificarea formulată cu motivarea că reclamanta nu face dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Din copia certificatului de deces eliberat de Consiliul Popular al Municipiului Cluj-Napoca rezultă dă Z.S.N., căsătorit cu reclamanta, coproprietar înscris în cartea funciară menționată anterior, a decedat în data de 18 februarie 1991. În consecință, reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare este îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, doar pentru cota de ¼, nefăcând dovada vreunui partaj între coproprietari sau a dobândirii dreptului de proprietate asupra întregului imobil. Din expertiza tehnică topografică administrată în cauză a rezultat că terenul cu nr. top X este ocupat de construcții definitive sau provizorii. Expertul I.M., în concluziile raportului, a propus restituirea în natură a porțiunii de teren în suprafața de 135 mp, ca fiind liberă de utilități publice sau servituți legale, reprezentând o suprafață de teren ocupată de construcții ușoare și demontabile, respectiv opt garaje.

Analizând punctele 10.3 și 10.4 din H.G. nr. 250/2007, tribunalul a concluzionat că în situația în care parcările îmbracă forma garajelor amenajate în scopul de a servi proprietarilor apartamentelor din blocurile învecinate, edificate pe platformele betonate preexistente la momentul anului 1990, nu se impune restituirea în natură a terenului aferent, dată fiind destinația acestora. În atare situație, tribunalul a stabilit îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent raportat la cota de ¼ parte din imobilul litigios, condiționată de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite, în conformitate cu art. 11 alin. (4) coroborat cu alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Z.S.I.

și pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 340/A din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin notificarea formulată reclamanta apelantă, în calitate de moștenitoare a coproprietarului imobilului înscris în CF Z Cluj, Z.S.N., a solicitat despăgubiri în valoare de 50.000 RON. Din această notificare rezultă fără echivoc că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii numai pentru cota-parte deținută de antecesorul său, nu și cotele-părți deținute de ceilalți proprietari tabulari. Apoi, prin plângerea înregistrată la data de 17 septembrie 2008, reclamanta a solicitat să i se recunoască dreptul la despăgubiri, fără a arăta că este unică proprietară asupra imobilului, ca urmare a unui partaj sau că a dobândit dreptul de proprietate de la ceilalți coproprietari.

Din actul de expropriere rezultă că imobilul a fost preluat de la Z.S.N. (antecesorul reclamantei), Z.M.S., S.S.S. și H.S.M.. Imobilul în litigiu era coproprietatea persoanelor mai sus enumerate după cum rezultă din extrasul de carte funciară. Reclamanta a solicitat prin notificare sau plângere numai cota ce-i revine în calitate de moștenitoare a defunctului Z.S.N., respectiv ¼ din imobil și nu întreg imobilul. Așadar, critica formulată în apel potrivit căreia instanța de fond nu a solicitat reclamantei să facă dovada că a achitat celorlalți moștenitori 70.000 RON cu titlu de avans pentru imobilul expropriat, nu poate fi primită. Reclamanta nu a invocat în fața primei instanței faptul că a achitat vreo sumă de bani celorlalți coproprietari ai imobilului revendicat, iar tribunalul, aplicând principiul disponibilității, a judecat plângerea în limitele învestirii, pentru cota de ¼ din imobil.

Nu este fondată nici critica potrivit căreia putea fi restituit în natură terenul în suprafață de 135 mp pe care se află opt garaje, deoarece garajele au fost edificate pe o platformă de parcare existentă în anul 1990, care era prevăzută în planul de sistematizare al zonei respective. Exproprierea imobilului s-a făcut pentru construirea unor blocuri de locuințe care, evident, au fost prevăzute și cu locuri de parcare pentru autoturismele aparținând proprietarilor apartamentelor construite. Corect a reținut instanța de fond că, față de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu pot fi restituite parcările amenajate.

Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că platforma existentă în jurul garajelor este traversată de o rețea de utilități supra și subterane care servesc blocurile adiacente, perimetrul de acces la intrările în imobilele învecinate, ceea ce constituie un alt impediment pentru restituirea în natură. În ceea ce privește apelul declarat de pârât, Curtea de Apel a reținut că, potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 10/2001, de dispozițiile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. Pârâtul susține că reclamanta nu a depus, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acte de stare civilă din care să rezulte că este moștenitoarea vreunui coproprietar. Această alegație este nefondată.

Reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă, certificatul de căsătorie din care rezultă că a fost căsătorită cu Z.S.N., precum și certificatul de deces al acestuia, dovedindu-și calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a apreciat ca nefondată și critica vizând faptul că instanța de fond nu a cenzurat cheltuielile de judecată, instanța de apel reținând că Decizia nr. 492/2006 a Curții Constituționale a declarat constituționale dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză sunt reprezentate de onorariul expertului care a efectuat raportul de expertiză pentru a verifica dacă terenul poate fi restituit în natură, obligație ce-i revenea pârâtului în faza administrativă și care nu a fost îndeplinită.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta Z.S.I. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca. 1. Prin motivele de recurs, reclamanta Z.S.I. formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a terenului în suprafață de 135 mp, instanța de apel aplicând în mod greșit dispozițiile legale în privința acestui imobil. Se solicită, totodată, modificarea deciziei recurate sub aspectul cotei ce i se cuvine reclamantei, având în vedere și avansul achitat celorlalți comoștenitori. 2. Pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca critică decizia instanței de apel pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: La baza emiterii dispoziției contestate nu au stat acele acte prin care reclamanta să poată face dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, și anume cele prevăzute de dispozițiile art. 3, 4, 21 și 23 din Legea nr. 10/2001. Se mai arată că recurentul nu este în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ. și că instanța de apel nu a cenzurat cheltuielile de judecată. Nu se poate reține culpa procesuală a pârâtului, având în vedere, în primul rând, că la dosarul constituit în baza notificării nu s-au depus toate înscrisurile necesare pentru stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar în al doilea rând, faptul că efectuarea expertizei a fost solicitată de reclamantă.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recursul declarat de reclamanta Z.S.I. nu este fondat. Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G.

138/2000. Față de natura controlului judiciar efectuat pe calea recursului și care este exclusiv una de legalitate, instanța de recurs urmează a verifica dacă, la situația de fapt reținută de instanța de apel și pe care nu o mai poate reaprecia, s-au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că prin interpretarea materialului probator administrat, instanța de apel a concluzionat că pe terenul în suprafață de 135 mp se află opt garaje edificate pe o platformă de parcare existentă în anul 1990, care era prevăzută în planul de sistematizare al zonei respective și că această platformă existentă în jurul garajelor este traversată de o rețea de utilități supra și subterane care servesc blocurile adiacente și perimetrul de acces la intrările în imobilele învecinate.

Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, și care se regăsește și în cuprinsul art. 1 și art. 7 din Lege, constând în prevalența restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare. Însă, de la acest principiu al prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a legii, sunt reglementate situații, în care, prin excepție, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

Una dintre aceste situații de excepție este cea prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”. Or, față de situația de fapt reținută, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale, criticile formulate de recurentă sub acest aspect nefiind întemeiate.

Prin motivele de recurs, reclamanta a solicitat și „modificarea deciziei recurate sub aspectul cotei ce i se cuvine, având în vedere și avansul achitat celorlalți comoștenitori”. Înalta Curte constată că aceasta nu este o critică care să poată fi circumscrisă prevederilor art. 304 C. proc. civ. și care să învestească în mod legal instanța de recurs cu analiza ei. Cerințele art. 302 1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă. 2. Prin prima critică formulată, pârâtul susține că în cauză nu au fost depuse „acele acte prin care reclamanta să poată face dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, și anume cele prevăzute de dispozițiile art. 3, 4, 21 și 23 din Legea nr. 10/2001”. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Nu se poate considera că simpla indicare și redare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 302 1 C. proc.

civ. De aceea, Înalta Curte nu se consideră legal învestită cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva interpretării și aplicării de către instanța de apel a prevederilor legale indicate de recurent. Este însă fondată critica vizând aplicarea în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ. Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar Înalta Curte apreciază că, în cauză, o astfel de culpă procesuală nu a existat în sarcina recurentului-pârât.

Obiectul prezentului litigiu l-a constituit pretenția reclamantei de anulare a Dispoziției nr. 4945 din 05 august 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca și acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul expropriat și demolat, situat în Municipiul Cluj-Napoca, B-dul L. Prin dispoziția contestată, notificarea reclamantei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că petenta nu face dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Este adevărat că măsura respingerii notificării cuprinsă în dispoziția emisă a constituit cauza declanșării prezentului litigiu dar, față de materialul probator administrat, nu se poate reține o culpă a entității învestite, la data emiterii acestei dispoziții.

Așa cum rezultă din Adresa din 30 martie 2007 aflată la dosarul administrativ întocmit ca urmare a notificării formulate, încă de la data de 03 aprilie 2007, entitatea învestită a solicitat notificatoarei să depună actele necesare soluționării cererii sale, precizând totodată care sunt înscrisurile ce ar fi trebuit anexate notificării pentru dovedirea calității sale de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001. Reclamanta nu a dat curs acestei solicitării, astfel încât, la data de 05 iunie 2008, pârâtul a emis dispoziția contestată. Prin această dispoziție s-a adoptat singura măsură ce putea fi dispusă față de conținutul dosarului administrativ constituit și care nu cuprindea înscrisurile necesare în dovedirea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat (aceste înscrisuri au fost depuse pe parcursul soluționării litigiului în fața primei instanțe).

De aceea, Înalta Curte apreciază că nu există o culpă procesuală a pârâtului în sensul art. 274 C. proc. civ. care să atragă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura judiciară ulterioară. Tot astfel, efectuarea unei expertize în faza administrativă a procedurii ar fi fost necesară numai după dovedirea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea imobilului solicitat. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, va modifica, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. decizia recurată în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ. va admite apelul pârâtului împotriva Sentinței civile nr. 737 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj și va schimba în parte această sentință prin respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 340A din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în parte decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinței civile nr. 737 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Z.S.I. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.