ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5930/2010

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu P.M. Cluj, anularea dispoziției nr. 853 din 14 februarie 2008 emisă de acesta (prin care s-a respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 pentru nedovedirea calității de persoană îndreptățită), restabilirea dreptului de proprietate în favoarea sa, în calitate de moștenitor al proprietarului extratabular și acordarea de despăgubiri bănești corespunzătoare valorii de circulație a imobilului. S-a arătat, în motivarea cererii, că reclamantul este unicul moștenitor al defunctei P.M., că imobilul (construcție și teren din Cluj-Napoca, str. Tâmplarilor) a aparținut acesteia, chiar dacă a fost preluat de către stat pe numele altei persoane (W.M.), conform sentinței civile nr. 6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei Cluj-Napoca (fiind considerat bun abandonat).

Soluționând cauza, Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 619 din 20 noiembrie 2008, prin care a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând în considerente că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în condițiile în care nu a probat existența dreptului de proprietate al antecesoarei sale. Sentința a fost desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare (conform deciziei nr. 160/ A din 14 mai 2009 a Curții de Apel Cluj) pentru a se face verificări suplimentare asupra fondului cauzei din punct de vedere al dreptului de proprietate pretins. Rejudecându-se cauza, a fost pronunțată sentința civilă nr. 627 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, prin care a fost admisă în parte acțiunea și s-a anulat dispoziția primarului.

S-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele cu nr. top 3658, 3659 înscrise în CF 980 Cluj-Napoca. Intimatul a fost obligat să emită pe seama petentului dispoziție cu propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele înscrise în CF 980 Cluj, nr. serial A+1, nr. top 3658 și nr. serial A+2, nr. top. 3659, casă din piatră acoperită cu țiglă cu 2 camere, 1 bucătărie, dependințe și curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafață de 34 stj. p., casă din cărămidă și lemn acoperită cu țiglă cu un local pentru prăvălie, casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu 1 cameră, dependințe și curte din str. Tâmplarilor nr. 2 în suprafață de 17 stj.

p. Pentru a pronunța această hotărâre, în rejudecare, prima instanță a reținut că imobilele descrise anterior au fost proprietatea tabulară a văduvei lui W.M. născută M.M. Prin sentința civilă nr. 6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de A.F.J. Cluj împotriva pârâtei W.M. și în consecință, s-a dispus trecerea în proprietatea statului ca bun părăsit a imobilului înscris în CF 980 Cluj-Napoca, nr. serial A+1, nr. top 3658 și nr. serial A+2 nr. top. 3659 casă din piatră acoperită cu țiglă cu 2 camere, 1 bucătărie dependințe și curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafață de 34 mp, casă din cărămidă și lemn acoperită cu țiglă cu un local pentru prăvălie, casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu o cameră dependințe și curte în str. Tâmplarilor nr. 2 în suprafață de 34 stj.

p. (dosar nr. 1027/117/2008 a Curții de Apel). S.R. și-a înscris sub B5 dreptul de proprietate în CF 980 Cluj asupra imobilelor mai sus menționate. Prin dispoziția nr. 22 din 17 noiembrie 1976 a A.F.J. Cluj, imobilul a fost transferat în administrarea directă a C.P.M. Cluj-Napoca. Ulterior, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 213 din 19 octombrie 1984, după cum rezultă din înscrierea făcută sub B 7 în CF 980 Cluj, iar construcțiile aflate pe teren au fost demolate. Reclamantul a pretins că dispoziția emisă de P.M.

Cluj-Napoca cu privire la notificarea sa este nelegală deoarece prin actele depuse la dosar, respectiv rolul fiscal al imobilului, a făcut dovada că antecesoarea sa, P.M., a fost proprietara imobilului în litigiu la momentul preluării acestuia de către stat, dreptul de proprietate al acesteia fiind dobândit prin uzucapiune în condițiile Codului civil austriac întrucât condițiile și termenul prescripției achizitive erau împlinite la momentul trecerii imobilului în proprietate statului. Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că într-adevăr, împlinirea termenului și condițiilor prescripției achizitive în persoana antecesoarei reclamantului numita P.M., este dovedită.

Coroborând declarațiile martorilor cu înscrisurile din care a rezultat perceperea chiriei de către autoarea reclamantului la nivelul anului 1974, chiar în condițiile în care proba testimonială nu a relevat o continuitate a posesiei, tribunalul a concluzionat asupra exercitării unei posesii utile, timp de 30 de ani, în privința imobilului în litigiu, ceea ce a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, indiferent că dreptul său a fost sau nu intabulat în cartea funciară și chiar dacă în actul de preluare a imobilului de către stat a fost menționată o altă persoană. Împotriva sentinței a declarat apel P.M. Cluj-Napoca, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii.

S-a susținut că în mod greșit s-a reținut că, deși în actul de preluare a imobilului figurează proprietara tabulară W.M., la momentul preluării de către stat proprietara extratabulară a imobilului era numita P.M., antecesoarea reclamantului care a cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată în anul 1939. În speță, reclamantul nu a dovedit existența contractului de vânzare cumpărare încheiat de către antecesoarea sa, precum și faptul că preluarea imobilului în proprietatea statului s-a realizat de la antecesoarea acestuia. În mod greșit prima instanță a admis proba cu martori în dovedirea calității de moștenitor al fostei proprietare extratabulare a imobilului în litigiu, P.M.

și a calității de proprietară a imobilului revendicat la data preluării lui de către stat (în sensul că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, chiar dacă dreptul nu a fost intabulat în cartea funciară și fără a exista un început de dovadă scrisă în acest sens, contrar dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938). Apelul a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 37/ A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj. În considerentele deciziei s-a reținut pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor față de P.M. iar pe de altă parte, că acesta a invocat și a demonstrat, cu probele administrate, faptul posesiei utile de către antecesoarea sa, ceea ce a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Ca efect al împlinirii termenului de exercitare a posesiei utile, la momentul preluării imobilului de către stat, bunul se afla în proprietatea lui P.M., chiar dacă actul juridic de transmitere a dreptului de proprietate de la proprietara tabulară nu a fost operat în cartea funciară. Critica apelantului vizând lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului a fost înlăturată cu motivarea că regimul de publicitate imobiliară vizează doar înscrierea drepturilor reale imobiliare dobândite prin acte juridice, nu și pe cele dobândite ca efect al unor fapte juridice, cum este uzucapiunea. Decizia a fost atacată cu recurs de către P.M.

Cluj-Napoca, ale cărui critici de nelegalitate au vizat următoarele aspecte: - În mod greșit instanța de apel a apreciat, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, că s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantului, deși acesta nu a probat transferul dreptului de proprietate de la proprietara tabulară W.M. către antecesoarea sa. În condițiile în care nu s-a contestat în cauză calitatea de moștenitor a reclamantului după antecesorii săi, în același timp nu s-a probat că preluarea imobilului de către stat s-ar fi realizat de la autorii acestuia. - În speță, în mod eronat instanța a considerat că, deși în actul de preluare figurează o altă persoană, respectiv, proprietara tabulară W.M., totuși, la momentul trecerii bunului în patrimoniul statului, acesta ar fi fost proprietatea extratabulară a numitei P.M., antecesoarea reclamantului.

Au fost nesocotite astfel, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, avute în vedere de primar la momentul emiterii dispoziției, conform cărora dreptul de proprietate se dovedește prin acte juridice. În privința uzucapiunii, aceasta nu poate fi considerată incidentă în speță întrucât, pretinzându-se că posesiunea asupra imobilului ar fi început în anul 1939, acesteia îi erau aplicabile dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit intabulat în cartea funciară pretinsul drept de proprietate (art. 17 și 20 din decretul menționat). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului arătând pe de o parte, că recursul nu este întemeiat în drept, simpla indicare a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nejustificând suficient cauza juridică a căii de atac și de pe altă parte, că nu pot fi primite pe fond criticile formulate, față de împrejurarea că s-a dovedit calitatea de proprietar al autorului reclamantului, prin efectul uzucapiunii, în condițiile în care nu a mai putut fi prezentată chitanța sub semnătură privată încheiată în 1939 cu fostul proprietar tabular. Examinând criticile formulate (care, contrar susținerii intimatului, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., având în vedere că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în soluționarea cauzei), Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Apreciind că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, instanțele fondului au nesocotit dispozițiile art. 23 din actul normativ menționat care permit demonstrarea dreptului de proprietate cu ajutorul actelor juridice (orice acte juridice translative de proprietate sau apte să demonstreze faptul că bunul respectiv aparținea persoanei la momentul deposedării, conform art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007).

Or, instanța a analizat într-un cadrul procesual determinat de formularea contestației împotriva dispoziției primarului, dobândirea dreptului de proprietate pe temeiul unui fapt juridic, acela al posesiunii pretins exercitate de antecesoarea reclamantului, de natură să se transforme în prescripție achizitivă. Uzucapiunea însă, ca mod originar de dobândire a proprietății, operează ca o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, care lăsând bunul său în stăpânirea altei persoane timp îndelungat, face ca proprietatea să se strămute astfel, dintr-un patrimoniu (al proprietarului nediligent) în alt patrimoniu (cel al posesorului). Este motivul pentru care, îndeplinirea condițiilor uzucapiunii (respectiv, a posesiunii utile și a exercitării ei în intervalul de timp prescris de lege) se poate verifica numai în contradictoriu cu adevăratul proprietar.

În speță însă, reclamantul a dedus judecății acest mod de dobândire a proprietății în procedura Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu primarul, ca emitent al dispoziției atacate. Deși este corectă susținerea intimatului-reclamant, conform căreia uzucapiunea poate fi invocată „în cursul unei instanțe până în momentul în care Curtea de Apel pronunță definitiva sa decizie” (art. 1842 C. civ.), în același timp, reclamantul ignoră faptul că această posibilitate de invocare este una incidentală, („prescripția poate fi opusă”), de natură să paralizeze dreptul pretins de partea adversă. Altminteri, invocarea pe cale principală, inclusiv în faza apelului, înseamnă o nouă cauză a acțiunii (iar modificarea acestui element în primă instanță se poate face doar până la prima zi de înfățișare), iar în apel este oprită de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. Or, în cauză, reclamantul tinde să-și demonstreze dreptul de proprietate prin intermediul uzucapiunii, pentru ca ulterior să fie trase consecințe juridice asupra calității sale de persoană îndreptățită. O asemenea valorificare a dreptului se putea realiza însă, într-un cadru procesual stabilit în contradictoriu cu fostul proprietar tabular, pentru ca ulterior, prevalându-se de o hotărâre judecătorească favorabilă, reclamantul să poată face într-adevăr, dovada îndreptățirii la măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001. De aceea, în mod greșit instanța a apreciat că, în condițiile în care în actul de preluare a imobilului apare proprietarul tabular W.M., poate fi considerată proprietar extratabular, prin efectul uzucapiunii, autoarea reclamantului, deși opunerea prescripției achizitive nu s-a realizat în contradictoriu cu acest proprietar tabular (ci în contradictoriu cu emitentul actului contestat).

Rezultă că, luând în considerare ca modalitate de dobândire a proprietății un fapt juridic instanța a nesocotit pe de o parte, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, care fac referire la dovedirea proprietății cu ajutorul actelor juridice (negotium iuris) și pe de altă parte, a nesocotit cadrul procesual în care un asemenea fapt juridic putea fi invocat și valorificat. În consecință, aprecierea asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a intimatului-reclamant s-a realizat eronat, cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Fiind incidente în aceste condiții, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează să fie admis, modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului pârâtului și prin urmare, schimbării în tot a sentinței, prin respingerea contestației promovate împotriva dispoziției P.M.

Cluj-Napoca (nr. 853 din 4 februarie 2008), ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 37/ A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 627 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Schimbă în tot sentința și respinge contestația formulată de P.E., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.