ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5930/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5930/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Constată că prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul P.E. a solicitat,

în contradictoriu cu P.M. Cluj, anularea dispoziției nr. 853 din 14 februarie 2008

emisă de acesta (prin care s-a respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001

pentru nedovedirea calității de persoană îndreptățită), restabilirea dreptului

de proprietate în favoarea sa, în calitate de moștenitor al proprietarului

extratabular și acordarea de despăgubiri bănești corespunzătoare valorii de

circulație a imobilului.

S-a arătat, în

motivarea cererii, că reclamantul este unicul moștenitor al defunctei P.M., că

imobilul (construcție și teren din Cluj-Napoca, str. Tâmplarilor) a aparținut

acesteia, chiar dacă a fost preluat de către stat pe numele altei persoane (W.M.),

conform sentinței civile nr. 6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei

Cluj-Napoca (fiind considerat bun abandonat).

Soluționând cauza,

Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 619 din 20 noiembrie 2008, prin

care a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând în considerente că

reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în condițiile

în care nu a probat existența dreptului de proprietate al antecesoarei sale.

Sentința a fost

desființată cu trimiterea cauzei spre rejudecare (conform deciziei nr. 160/ A

din 14 mai 2009 a Curții de Apel Cluj) pentru a se face verificări suplimentare

asupra fondului cauzei din punct de vedere al dreptului de proprietate pretins.

Rejudecându-se cauza,

a fost pronunțată sentința civilă nr. 627 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului

Cluj, prin care a fost admisă în parte acțiunea și s-a anulat dispoziția

primarului.

S-a constatat

calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru

imobilele cu nr. top 3658, 3659 înscrise în CF 980 Cluj-Napoca.

Intimatul a fost obligat

să emită pe seama petentului dispoziție cu propunere de acordare a

despăgubirilor în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilele înscrise în CF 980 Cluj, nr. serial A+1, nr. top 3658 și nr. serial

A+2, nr. top. 3659, casă din piatră acoperită cu țiglă cu 2 camere, 1

bucătărie, dependințe și curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafață de 34

stj. p., casă din cărămidă și lemn acoperită cu țiglă cu un local pentru

prăvălie, casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu 1 cameră, dependințe și curte

din str. Tâmplarilor nr. 2 în suprafață de 17 stj. p.

Pentru a pronunța

această hotărâre, în rejudecare, prima instanță a reținut că imobilele descrise

anterior au fost proprietatea tabulară a văduvei lui W.M. născută M.M.

Prin sentința civilă nr.

6146 din 8 octombrie 1976 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă cererea de

chemare în judecată introdusă de A.F.J. Cluj împotriva pârâtei W.M. și în

consecință, s-a dispus trecerea în proprietatea statului ca bun părăsit a

imobilului înscris în CF 980 Cluj-Napoca, nr. serial A+1, nr. top 3658 și nr. serial

A+2 nr. top. 3659 casă din piatră acoperită cu țiglă cu 2 camere, 1 bucătărie

dependințe și curte în str. Tâmplarilor nr. 4 în suprafață de 34 mp, casă din

cărămidă și lemn acoperită cu țiglă cu un local pentru prăvălie, casă din

cărămidă acoperită cu țiglă cu o cameră dependințe și curte în str. Tâmplarilor

nr. 2 în suprafață de 34 stj. p. (dosar nr. 1027/117/2008 a Curții de Apel).

S.R. și-a înscris sub

B5 dreptul de proprietate în CF 980 Cluj asupra imobilelor mai sus menționate.

Prin dispoziția nr. 22

din 17 noiembrie 1976 a A.F.J. Cluj, imobilul a fost transferat în

administrarea directă a C.P.M. Cluj-Napoca. Ulterior, imobilul a făcut obiectul

Decretului de expropriere nr. 213 din 19 octombrie 1984, după cum rezultă din

înscrierea făcută sub B 7 în CF 980 Cluj, iar construcțiile aflate pe teren au

fost demolate.

Reclamantul a pretins

că dispoziția emisă de P.M. Cluj-Napoca cu privire la notificarea sa este

nelegală deoarece prin actele depuse la dosar, respectiv rolul fiscal al

imobilului, a făcut dovada că antecesoarea sa, P.M., a fost proprietara

imobilului în litigiu la momentul preluării acestuia de către stat, dreptul de

proprietate al acesteia fiind dobândit prin uzucapiune în condițiile Codului

civil austriac întrucât condițiile și termenul prescripției achizitive erau împlinite

la momentul trecerii imobilului în proprietate statului.

Analizând probele

administrate în cauză, tribunalul a constatat că într-adevăr, împlinirea

termenului și condițiilor prescripției achizitive în persoana antecesoarei reclamantului

numita P.M., este dovedită.

Coroborând

declarațiile martorilor cu înscrisurile din care a rezultat perceperea chiriei

de către autoarea reclamantului la nivelul anului 1974, chiar în condițiile în

care proba testimonială nu a relevat o continuitate a posesiei, tribunalul a

concluzionat asupra exercitării unei posesii utile, timp de 30 de ani, în

privința imobilului în litigiu, ceea ce a condus la dobândirea dreptului de

proprietate prin uzucapiune, indiferent că dreptul său a fost sau nu intabulat

în cartea funciară și chiar dacă în actul de preluare a imobilului de către

stat a fost menționată o altă persoană.

Împotriva sentinței a

declarat apel P.M. Cluj-Napoca, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și

respingerea acțiunii.

S-a susținut că în

mod greșit s-a reținut că, deși în actul de preluare a imobilului figurează

proprietara tabulară W.M., la momentul preluării de către stat proprietara

extratabulară a imobilului era numita P.M., antecesoarea reclamantului care a

cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată în anul 1939.

În speță, reclamantul

nu a dovedit existența contractului de vânzare cumpărare încheiat de către

antecesoarea sa, precum și faptul că preluarea imobilului în proprietatea statului

s-a realizat de la antecesoarea acestuia.

În mod greșit prima

instanță a admis proba cu martori în dovedirea calității de moștenitor al

fostei proprietare extratabulare a imobilului în litigiu, P.M. și a calității

de proprietară a imobilului revendicat la data preluării lui de către stat (în

sensul că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, chiar dacă

dreptul nu a fost intabulat în cartea funciară și fără a exista un început de

dovadă scrisă în acest sens, contrar dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 și art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938).

Apelul a fost respins,

ca nefundat, prin decizia civilă nr. 37/ A din 18 februarie 2010 a Curții de

Apel Cluj.

În considerentele

deciziei s-a reținut pe de o parte, că reclamantul a făcut dovada calității sale

de moștenitor față de P.M. iar pe de altă parte, că acesta a invocat și a demonstrat,

cu probele administrate, faptul posesiei utile de către antecesoarea sa, ceea

ce a condus la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Ca efect al

împlinirii termenului de exercitare a posesiei utile, la momentul preluării

imobilului de către stat, bunul se afla în proprietatea lui P.M., chiar dacă

actul juridic de transmitere a dreptului de proprietate de la proprietara

tabulară nu a fost operat în cartea funciară.

Critica apelantului

vizând lipsa înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al

antecesoarei reclamantului a fost înlăturată cu motivarea că regimul de

publicitate imobiliară vizează doar înscrierea drepturilor reale imobiliare

dobândite prin acte juridice, nu și pe cele dobândite ca efect al unor fapte

juridice, cum este uzucapiunea.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către P.M. Cluj-Napoca, ale cărui critici de nelegalitate

au vizat următoarele aspecte:

- În mod greșit

instanța de apel a apreciat, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 10/2001, că s-ar fi făcut dovada calității de persoană

îndreptățită a reclamantului, deși acesta nu a probat transferul dreptului de

proprietate de la proprietara tabulară W.M. către antecesoarea sa.

În condițiile în care

nu s-a contestat în cauză calitatea de moștenitor a reclamantului după

antecesorii săi, în același timp nu s-a probat că preluarea imobilului de către

stat s-ar fi realizat de la autorii acestuia.

- În speță, în mod

eronat instanța a considerat că, deși în actul de preluare figurează o altă

persoană, respectiv, proprietara tabulară W.M., totuși, la momentul trecerii

bunului în patrimoniul statului, acesta ar fi fost proprietatea extratabulară a

numitei P.M., antecesoarea reclamantului.

Au fost nesocotite

astfel, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, avute în vedere de primar

la momentul emiterii dispoziției, conform cărora dreptul de proprietate se

dovedește prin acte juridice.

În privința

uzucapiunii, aceasta nu poate fi considerată incidentă în speță întrucât,

pretinzându-se că posesiunea asupra imobilului ar fi început în anul 1939, acesteia

îi erau aplicabile dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, ceea ce înseamnă

că ar fi trebuit intabulat în cartea funciară pretinsul drept de proprietate (art.

17 și 20 din decretul menționat).

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului arătând pe de

o parte, că recursul nu este întemeiat în drept, simpla indicare a

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nejustificând suficient cauza

juridică a căii de atac și de pe altă parte, că nu pot fi primite pe fond

criticile formulate, față de împrejurarea că s-a dovedit calitatea de

proprietar al autorului reclamantului, prin efectul uzucapiunii, în condițiile

în care nu a mai putut fi prezentată chitanța sub semnătură privată încheiată

în 1939 cu fostul proprietar tabular.

Examinând criticile

formulate (care, contrar susținerii intimatului, se încadrează în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că se invocă nesocotirea unor norme

de drept material în soluționarea cauzei), Înalta Curte urmează să constate

caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Apreciind că

reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, instanțele fondului au nesocotit

dispozițiile art. 23 din actul normativ menționat care permit demonstrarea

dreptului de proprietate cu ajutorul actelor juridice (orice acte juridice

translative de proprietate sau apte să demonstreze faptul că bunul respectiv

aparținea persoanei la momentul deposedării, conform art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007).

Or, instanța a

analizat într-un cadrul procesual determinat de formularea contestației

împotriva dispoziției primarului, dobândirea dreptului de proprietate pe

temeiul unui fapt juridic, acela al posesiunii pretins exercitate de

antecesoarea reclamantului, de natură să se transforme în prescripție

achizitivă.

Uzucapiunea însă, ca

mod originar de dobândire a proprietății, operează ca o sancțiune împotriva

proprietarului nediligent, care lăsând bunul său în stăpânirea altei persoane

timp îndelungat, face ca proprietatea să se strămute astfel, dintr-un

patrimoniu (al proprietarului nediligent) în alt patrimoniu (cel al

posesorului).

Este motivul pentru

care, îndeplinirea condițiilor uzucapiunii (respectiv, a posesiunii utile și a

exercitării ei în intervalul de timp prescris de lege) se poate verifica numai

în contradictoriu cu adevăratul proprietar.

În speță însă,

reclamantul a dedus judecății acest mod de dobândire a proprietății în

procedura Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu primarul, ca emitent al

dispoziției atacate.

Deși este corectă

susținerea intimatului-reclamant, conform căreia uzucapiunea poate fi invocată

„în cursul unei instanțe până în momentul în care Curtea de Apel pronunță

definitiva sa decizie” (art. 1842 C. civ.), în același timp, reclamantul ignoră

faptul că această posibilitate de invocare este una incidentală, („prescripția

poate fi opusă”), de natură să paralizeze dreptul pretins de partea adversă.

Altminteri, invocarea

pe cale principală, inclusiv în faza apelului, înseamnă o nouă cauză a acțiunii

(iar modificarea acestui element în primă instanță se poate face doar până la

prima zi de înfățișare), iar în apel este oprită de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ.

Or, în cauză,

reclamantul tinde să-și demonstreze dreptul de proprietate prin intermediul

uzucapiunii, pentru ca ulterior să fie trase consecințe juridice asupra

calității sale de persoană îndreptățită.

O asemenea valorificare

a dreptului se putea realiza însă, într-un cadru procesual stabilit în

contradictoriu cu fostul proprietar tabular, pentru ca ulterior, prevalându-se

de o hotărâre judecătorească favorabilă, reclamantul să poată face într-adevăr,

dovada îndreptățirii la măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001.

De aceea, în mod

greșit instanța a apreciat că, în condițiile în care în actul de preluare a

imobilului apare proprietarul tabular W.M., poate fi considerată proprietar

extratabular, prin efectul uzucapiunii, autoarea reclamantului, deși opunerea

prescripției achizitive nu s-a realizat în contradictoriu cu acest proprietar

tabular (ci în contradictoriu cu emitentul actului contestat).

Rezultă că, luând în

considerare ca modalitate de dobândire a proprietății un fapt juridic instanța

a nesocotit pe de o parte, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, care fac

referire la dovedirea proprietății cu ajutorul actelor juridice (negotium

iuris) și pe de altă parte, a nesocotit cadrul procesual în care un asemenea

fapt juridic putea fi invocat și valorificat.

În consecință,

aprecierea asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a

intimatului-reclamant s-a realizat eronat, cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a)

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Fiind incidente în

aceste condiții, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează

să fie admis, modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului pârâtului

și prin urmare, schimbării în tot a sentinței, prin respingerea contestației

promovate împotriva dispoziției P.M. Cluj-Napoca (nr. 853 din 4 februarie 2008),

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 37/ A din 18 februarie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Modifică decizia în

sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 627 din 15

octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Schimbă în tot

sentința și respinge contestația formulată de P.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.