ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4199/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4199/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 731 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, acțiunea
reclamantului D.G.A.O., împotriva pârâtei SC A. SA Cluj Napoca, având ca obiect
revendicarea imobiliară.
S-a reținut că reclamantul
este moștenitorul proprietarului tabular al imobilului în litigiu, teren în suprafață
de 4.067 m.p., evidențiat în cartea funciară.
Prin decizia civilă
nr. 11/A/2006 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul este
îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire
și de plată a despăgubirilor, corespunzătoare valorii de piață a terenului, conform
art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul teren a fost
inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993
emis de Ministerul Industriei și Resurselor. Cu privire la acest certificat, reclamantul
a invocat excepția de nelegalitate, iar prin sentința civilă nr. 670/2009 a Curții
de Apel Cluj, această excepție a fost respinsă, recursul declarat împotriva acestei
hotărâri fiind respins prin decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Susținerile referitoare
la incidența Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, după rămânerea irevocabilă
a hotărârii prin care s-a soluționat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, nu au
relevanță în cauza, întrucât decizia nu face decât să lămurească conținutul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care nu a creat o stare dezavantajoasă
reclamantului, întrucât îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul
Legii nr. 10/2001 nu a fost contestată.
În raport de conținutul
deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cererea
reclamantului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamantul a uzat
de o cale specială, astfel încât nu mai poate beneficia de calea generală.
Raportat la temeiul de
drept invocat în susținerea cererii pendinte, s-a apreciat că în cauză nu există
autoritate de lucru judecat, însă hotărârea judecătorească anterioară trebuie avută
în vedere în considerarea principiului puterii de lucru judecat. De vreme ce prin
aceasta s-a statuat asupra îndreptățirii reclamantului la despăgubiri în baza legii
speciale, cererea reclamantului referitoare la restituirea în natură nu mai poate
fi pusă în discuție, fără a se încălca efectul pozitiv al lucrului judecat.
S-a avut în vedere și
faptul că pârâta are un drept recunoscut asupra acestui imobil într-o procedură
anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv prin Legea nr. 15/1990),
procedură de care pârâta a beneficiat în condițiile legii și cu bună-credință.
Legalitatea titlului pârâtei
a fost verificată de un tribunal în sensul Convenției, astfel încât aceasta, în
acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenție, are un bun, susceptibil
de ocrotire.
A da eficiență prevederilor
de drept comun ale art. 480 C. civ., înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate
constatat printr-un act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă
în discuție, și implicit, principiului securității raporturilor juridice.
Prin decizia civilă
nr. 39/A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și
asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
S-a reținut, în esență,
că printr-o hotărâre irevocabilă - decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul declarat împotriva
deciziei civile nr. 11 din 05 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj - s-a statuat
în sensul constatării preluării imobilului fără titlu valabil în proprietate de
stat, precum și în sensul stabilirii că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri
în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor,
corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Excepția autorității de
lucru judecat nu este incidentă în cauză, întrucât litigiul anterior s-a judecat
în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului având ca obiect stabilirea caracterului
preluării imobilului și îndreptățirea sa la măsuri reparatorii.
Decizia nr. 830/2008 vizează
neconstituționalitatea abrogării din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
a sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil”, în condițiile în care la momentul
pronunțării acestei decizii, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătorești
irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a
fost preluat fără titlu.
Admisibilitatea unei acțiuni
în revendicare pe drept comun este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două
condiții: existența unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană
a Drepturilor Omului - în speță, o atare neconcordanță nu există, întrucât printr-o
hotărâre judecătorească irevocabilă reclamantului i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri
în condițiile legii speciale, acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de
piață a imobilului preluat fără titlu valabil constituie o măsură reparatorie din
perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocolului nr. 1 la
aceasta; să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor
juridice - în speță, dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu aparține
pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate
din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, certificat ce
a făcut obiectul excepției de nelegalitate, prin sentința civilă nr. 670 din 21
octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 1741 din 26
martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Legalitatea actului în
baza căruia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizată
de un tribunal în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statuându-se
că acesta a fost emis în conformitate cu cerințele Legii nr. 15/1990 și H.G.
nr. 834/1991.
Statuându-se în mod irevocabil
asupra legalității dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către
pârâta SC A. SA, o eventuală recunoaștere a dreptului de proprietate asupra aceluiași
teren în favoarea reclamantului, ar afecta atât dreptul de proprietate legal dobândit
al pârâtei, cât și stabilitatea raporturilor juridice.
În ceea ce privește motivul
potrivit căruia modul în care A.C.M.M., antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit
dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanța de contencios
administrativ cu ocazia analizării excepției de nelegalitate a certificatului de
atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei
și Resurselor, nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra modalității de dobândire
a dreptului de administrare, nu este fondat.
Potrivit extrasului de
carte funciară asupra imobilului teren în suprafață de 1.297 stjp, dreptul de proprietate
aparține statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj.
Față de dispozițiile explicite
ale art. 30 din Legea nr. 7/1996, s-a reținut ca fiind relevant faptul că, în speță,
o cerere de rectificare a cărții funciare, întemeiată pe dispozițiile art. 34 din
Legea nr. 7/1996, în sensul radierii dreptului de proprietate al SC A. SA, nu s-a
formulat.
Împotriva deciziei instanței
de apel a formulat cerere de recurs la data de 23 martie 2010, reclamantul D.G.A.O.,
prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Recurentul-reclamant a
susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 480 și art. 483 C. civ., pentru nerecunoașterea
dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, dar și a art. 329 C.
proc. civ., pentru nerespectarea obligației ce incumbă instanțelor judecătorești
în ceea ce privește problemele de drept dezlegate prin decizia nr. 33/2008 a instanței
supreme.
Nu s-a avut în vedere
că există o mare diferență între eficiența despăgubirii prin echivalent și despăgubirea
prin restituirea în natură a bunului.
În acțiunea introductivă
de instanță a invocat motivul că s-a încălcat Convenția prin faptul că nu a avut
dreptul la un proces echitabil. Inechitatea procesului a constat în următoarele:
pe parcursul procesului pornit în baza Legii nr. 10/2001, s-a produs o modificare
a art. 27, în sensul că s-a interzis restituirea în natură a bunurilor aflate în
proprietatea societăților comerciale privatizate; dacă reclamantul pornea procesul
în baza Legii nr. 10/2001 și reușea să-l termine până în iulie 2005, i s-ar fi restituit
terenul în natură; dacă reclamantul pornea procesul și acesta nu s-ar fi terminat
până în anul 2008, adică până la pronunțarea Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale,
tot i s-ar fi restituit în natură terenul; a pierdut restituirea în natură pentru
faptul că procesul său s-a terminat în perioada 2005-2008.
S-a reținut greșit că
s-ar aduce atingerea unui alt drept de proprietate ori securității juridice, întrucât
este incontestabil faptul că pârâta nu a fost obligată să restituie terenul în natură,
beneficiind de un text de lege - art. 27 din Legea nr. 10/2001 - declarat ulterior
ca fiind neconstituțional.
Titlul pârâtei de proprietate
s-a emis pe baza unei înregistrări nelegale a dreptului de administrare asupra terenului,
instanța de contencios administrativ neputându-se substitui instanței de drept comun
în soluționarea litigiilor în baza art. 30 din Legea nr. 7/1996.
S-a susținut și că s-au
administrat dovezi din care să rezulte că s-a promovat o acțiune de rectificare
a cărții funciare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. 19490/211/2009,
aflată în curs de soluționare.
Recursul este nefondat.
În fapt, instanțele fondului
au reținut corect că, prin decizia civilă nr. 11/A/2006 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă
prin decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
s-a statuat în sensul constatării preluării imobilului în litigiu fără titlu valabil
în proprietatea statului, respectiv în sensul că reclamantul este îndreptățit la
despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a
despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din
Legea nr. 10/2001.
S-a stabilit totodată
că imobilul în litigiu a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de
proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, eliberat
pe seama pârâtei. Cu privire la acest certificat, reclamantul a invocat excepția
de nelegalitate, iar prin sentința civilă nr. 670/2009 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă
prin decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această excepție
a fost respinsă.
În drept, potrivit celor
statuate prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile
unite, - dezlegare obligatorie conform art. 330
7
alin. (4) C. proc.
civ. - concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea
legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă
acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate
neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate
fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura
în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității
raporturilor juridice.
Considerentele de fapt
redate anterior, analizate din perspectiva deciziei obligatorii sus-menționate,
îndreptățesc aprecierea instanțelor anterioare referitoare la caracterul inadmisibil
al cererii reclamantului (reclamantul a uzat de o cale specială, astfel încât nu
mai poate beneficia de dispozițiile de drept comun în materia reparației civile
pentru presupusele încălcări ale dreptului fundamental de proprietate - legea generală).
Cu privire la chestiunea
punctuală a admisibilității acțiunii în revendicare pe drept comun promovată de
reclamant, în condițiile particulare ale cauzei pendinte, redate deja în paragrafele
anterioare, sunt pertinente și pe deplin incidente cauzei de față, considerațiile
instanței de apel, după cum urmează: din perspectiva primei condiții de admisibilitate
- existența unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a
Drepturilor Omului - s-a apreciat corect că, în speță, o atare neconcordanță nu
există, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului, i
s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, acordarea de
despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilului preluat fără titlu valabil
constituie o măsură reparatorie din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor
Omului și a Protocolului nr. 1 la aceasta; din perspectiva celei de-a doua condiții
de admisibilitate - să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securității
raporturilor juridice - s-a apreciat corect că, în speță, dreptul de proprietate
asupra imobilului in litigiu aparține pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului
de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul
Industriei și Resurselor, certificat ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate,
prin sentința civilă nr. 670 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă
prin decizia nr. 1741 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așadar, prin puterea unei
hotărâri judecătorești irevocabile, s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit
la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată
a despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din
Legea nr. 10/2001.
În ceea ce o privește
pe pârâtă, aceasta are un drept recunoscut asupra imobilului în litigiu într-o procedură
anterioara intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - prin valorificarea dispozițiilor
Legii nr. 15/1990 - procedură de care pârâta a beneficiat în condițiile legii și
cu bună-credință. Mai mult, legalitatea titlului pârâtei a fost verificată de un
tribunal în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - statuându-se
că acesta a fost emis în conformitate cu cerințele Legii nr. 15/1990 și H.G.
nr. 834/1991 - astfel încât aceasta, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol
la Convenție, are un bun, susceptibil de a fi ocrotit.
A da eficiență procedurii
și dispozițiilor de drept substanțial ale art. 480 C. civ. - dreptul comun în materia
revendicării - înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate constatat printr-un
act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă în discuție, și implicit,
principiului securității raporturilor juridice.
Decizia nr. 830/2008 a
Curții Constituționale - care vizează, în esență, neconstituționalitatea abrogării
din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a sintagmei „imobilele preluate
cu titlu valabil” - nu mai poate influența cu nimic situația cauzei pendinte, întrucât
la momentul pronunțării acesteia, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătorești
irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a
fost preluat fără titlu, cu toate consecințele patrimoniale inerente situației litigioase,
redate în conținutul acesteia.
În ceea ce privește critica
conform căreia modul în care A.C.M.M. Cluj, antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit
dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanța de contencios
administrativ cu ocazia analizării excepției de nelegalitate a certificatului de
atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei
și Resurselor, nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra modalității de dobândire
a dreptului de administrare, aceasta nu este fondată.
S-a avut în vedere, pe
de o parte, situația înregistrărilor din cartea funciară - potrivit extrasului de
carte funciară asupra imobilului teren în suprafață de 1.297 stjp, dreptul de proprietate
aparține statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj - respectiv dispozițiile
art. 30 din Legea nr. 7/1996, în raport de care aprecierea instanței de apel este
de necontestat.
Împrejurarea că ulterior
s-a înregistrat o acțiune de rectificare a cărții funciare, sub nr. 19490/211/2009,
aflată în curs de soluționare, nu schimbă cu nimic situația cauzei pendinte, întrucât
aspectele relevante ale raportului juridic litigios au fost dezlegate deja prin
efectul unor hotărâri judecătorești irevocabile, imposibil de ignorat.
Pentru toate aceste considerente
de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312
alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamantul D.G.A.O. împotriva deciziei nr. 39/A din 19 februarie
2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru
minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 mai 2011.