ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4199/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 731 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului D.G.A.O., împotriva pârâtei SC A. SA Cluj Napoca, având ca obiect revendicarea imobiliară. S-a reținut că reclamantul este moștenitorul proprietarului tabular al imobilului în litigiu, teren în suprafață de 4.067 m.p., evidențiat în cartea funciară. Prin decizia civilă nr. 11/A/2006 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și de plată a despăgubirilor, corespunzătoare valorii de piață a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul teren a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor. Cu privire la acest certificat, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate, iar prin sentința civilă nr. 670/2009 a Curții de Apel Cluj, această excepție a fost respinsă, recursul declarat împotriva acestei hotărâri fiind respins prin decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Susținerile referitoare la incidența Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a soluționat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, nu au relevanță în cauza, întrucât decizia nu face decât să lămurească conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație care nu a creat o stare dezavantajoasă reclamantului, întrucât îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost contestată.

În raport de conținutul deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cererea reclamantului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, întrucât reclamantul a uzat de o cale specială, astfel încât nu mai poate beneficia de calea generală. Raportat la temeiul de drept invocat în susținerea cererii pendinte, s-a apreciat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, însă hotărârea judecătorească anterioară trebuie avută în vedere în considerarea principiului puterii de lucru judecat. De vreme ce prin aceasta s-a statuat asupra îndreptățirii reclamantului la despăgubiri în baza legii speciale, cererea reclamantului referitoare la restituirea în natură nu mai poate fi pusă în discuție, fără a se încălca efectul pozitiv al lucrului judecat.

S-a avut în vedere și faptul că pârâta are un drept recunoscut asupra acestui imobil într-o procedură anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv prin Legea nr. 15/1990), procedură de care pârâta a beneficiat în condițiile legii și cu bună-credință. Legalitatea titlului pârâtei a fost verificată de un tribunal în sensul Convenției, astfel încât aceasta, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenție, are un bun, susceptibil de ocrotire. A da eficiență prevederilor de drept comun ale art. 480 C. civ., înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate constatat printr-un act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă în discuție, și implicit, principiului securității raporturilor juridice.

Prin decizia civilă nr. 39/A din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului. S-a reținut, în esență, că printr-o hotărâre irevocabilă - decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 11 din 05 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj - s-a statuat în sensul constatării preluării imobilului fără titlu valabil în proprietate de stat, precum și în sensul stabilirii că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Excepția autorității de lucru judecat nu este incidentă în cauză, întrucât litigiul anterior s-a judecat în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului având ca obiect stabilirea caracterului preluării imobilului și îndreptățirea sa la măsuri reparatorii. Decizia nr. 830/2008 vizează neconstituționalitatea abrogării din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil”, în condițiile în care la momentul pronunțării acestei decizii, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a fost preluat fără titlu.

Admisibilitatea unei acțiuni în revendicare pe drept comun este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții: existența unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului - în speță, o atare neconcordanță nu există, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă reclamantului i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilului preluat fără titlu valabil constituie o măsură reparatorie din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocolului nr. 1 la aceasta; să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice - în speță, dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu aparține pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, certificat ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate, prin sentința civilă nr. 670 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 1741 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Legalitatea actului în baza căruia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizată de un tribunal în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statuându-se că acesta a fost emis în conformitate cu cerințele Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. Statuându-se în mod irevocabil asupra legalității dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către pârâta SC A. SA, o eventuală recunoaștere a dreptului de proprietate asupra aceluiași teren în favoarea reclamantului, ar afecta atât dreptul de proprietate legal dobândit al pârâtei, cât și stabilitatea raporturilor juridice.

În ceea ce privește motivul potrivit căruia modul în care A.C.M.M., antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanța de contencios administrativ cu ocazia analizării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra modalității de dobândire a dreptului de administrare, nu este fondat. Potrivit extrasului de carte funciară asupra imobilului teren în suprafață de 1.297 stjp, dreptul de proprietate aparține statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj. Față de dispozițiile explicite ale art. 30 din Legea nr. 7/1996, s-a reținut ca fiind relevant faptul că, în speță, o cerere de rectificare a cărții funciare, întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în sensul radierii dreptului de proprietate al SC A. SA, nu s-a formulat.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 23 martie 2010, reclamantul D.G.A.O., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Recurentul-reclamant a susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 480 și art. 483 C. civ., pentru nerecunoașterea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, dar și a art. 329 C. proc. civ., pentru nerespectarea obligației ce incumbă instanțelor judecătorești în ceea ce privește problemele de drept dezlegate prin decizia nr. 33/2008 a instanței supreme. Nu s-a avut în vedere că există o mare diferență între eficiența despăgubirii prin echivalent și despăgubirea prin restituirea în natură a bunului.

În acțiunea introductivă de instanță a invocat motivul că s-a încălcat Convenția prin faptul că nu a avut dreptul la un proces echitabil. Inechitatea procesului a constat în următoarele: pe parcursul procesului pornit în baza Legii nr. 10/2001, s-a produs o modificare a art. 27, în sensul că s-a interzis restituirea în natură a bunurilor aflate în proprietatea societăților comerciale privatizate; dacă reclamantul pornea procesul în baza Legii nr. 10/2001 și reușea să-l termine până în iulie 2005, i s-ar fi restituit terenul în natură; dacă reclamantul pornea procesul și acesta nu s-ar fi terminat până în anul 2008, adică până la pronunțarea Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, tot i s-ar fi restituit în natură terenul; a pierdut restituirea în natură pentru faptul că procesul său s-a terminat în perioada 2005-2008.

S-a reținut greșit că s-ar aduce atingerea unui alt drept de proprietate ori securității juridice, întrucât este incontestabil faptul că pârâta nu a fost obligată să restituie terenul în natură, beneficiind de un text de lege - art. 27 din Legea nr. 10/2001 - declarat ulterior ca fiind neconstituțional. Titlul pârâtei de proprietate s-a emis pe baza unei înregistrări nelegale a dreptului de administrare asupra terenului, instanța de contencios administrativ neputându-se substitui instanței de drept comun în soluționarea litigiilor în baza art. 30 din Legea nr. 7/1996. S-a susținut și că s-au administrat dovezi din care să rezulte că s-a promovat o acțiune de rectificare a cărții funciare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, sub nr. 19490/211/2009, aflată în curs de soluționare.

Recursul este nefondat. În fapt, instanțele fondului au reținut corect că, prin decizia civilă nr. 11/A/2006 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 721 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul constatării preluării imobilului în litigiu fără titlu valabil în proprietatea statului, respectiv în sensul că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001. S-a stabilit totodată că imobilul în litigiu a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, eliberat pe seama pârâtei.

Cu privire la acest certificat, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate, iar prin sentința civilă nr. 670/2009 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 1741/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această excepție a fost respinsă. În drept, potrivit celor statuate prin decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, - dezlegare obligatorie conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. - concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Considerentele de fapt redate anterior, analizate din perspectiva deciziei obligatorii sus-menționate, îndreptățesc aprecierea instanțelor anterioare referitoare la caracterul inadmisibil al cererii reclamantului (reclamantul a uzat de o cale specială, astfel încât nu mai poate beneficia de dispozițiile de drept comun în materia reparației civile pentru presupusele încălcări ale dreptului fundamental de proprietate - legea generală).

Cu privire la chestiunea punctuală a admisibilității acțiunii în revendicare pe drept comun promovată de reclamant, în condițiile particulare ale cauzei pendinte, redate deja în paragrafele anterioare, sunt pertinente și pe deplin incidente cauzei de față, considerațiile instanței de apel, după cum urmează: din perspectiva primei condiții de admisibilitate - existența unei neconcordanțe între Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului - s-a apreciat corect că, în speță, o atare neconcordanță nu există, întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului, i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piață a imobilului preluat fără titlu valabil constituie o măsură reparatorie din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocolului nr. 1 la aceasta; din perspectiva celei de-a doua condiții de admisibilitate - să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice - s-a apreciat corect că, în speță, dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu aparține pârâtei SC A. SA, conferit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, certificat ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate,

prin sentința civilă nr. 670 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 1741 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, prin puterea unei hotărâri judecătorești irevocabile, s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, corespunzător valorii de piață a terenului, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta are un drept recunoscut asupra imobilului în litigiu într-o procedură anterioara intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - prin valorificarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 - procedură de care pârâta a beneficiat în condițiile legii și cu bună-credință.

Mai mult, legalitatea titlului pârâtei a fost verificată de un tribunal în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - statuându-se că acesta a fost emis în conformitate cu cerințele Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 - astfel încât aceasta, în acord cu prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenție, are un bun, susceptibil de a fi ocrotit. A da eficiență procedurii și dispozițiilor de drept substanțial ale art. 480 C. civ. - dreptul comun în materia revendicării - înseamnă a aduce atingere dreptului de proprietate constatat printr-un act administrativ, a cărui legalitate nu mai poate fi repusă în discuție, și implicit, principiului securității raporturilor juridice.

Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale - care vizează, în esență, neconstituționalitatea abrogării din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” - nu mai poate influența cu nimic situația cauzei pendinte, întrucât la momentul pronunțării acesteia, reclamantul era deja posesorul unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a constatat că imobilul proprietatea antecesorului său a fost preluat fără titlu, cu toate consecințele patrimoniale inerente situației litigioase, redate în conținutul acesteia. În ceea ce privește critica conform căreia modul în care A.C.M.M.

Cluj, antecesoarea pârâtei SC A. SA, a dobândit dreptul de administrare asupra terenului, nu este legal, iar instanța de contencios administrativ cu ocazia analizării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 25 octombrie 1993 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra modalității de dobândire a dreptului de administrare, aceasta nu este fondată. S-a avut în vedere, pe de o parte, situația înregistrărilor din cartea funciară - potrivit extrasului de carte funciară asupra imobilului teren în suprafață de 1.297 stjp, dreptul de proprietate aparține statului, în administrarea operativă a A.C.M.M. Cluj - respectiv dispozițiile art. 30 din Legea nr. 7/1996, în raport de care aprecierea instanței de apel este de necontestat.

Împrejurarea că ulterior s-a înregistrat o acțiune de rectificare a cărții funciare, sub nr. 19490/211/2009, aflată în curs de soluționare, nu schimbă cu nimic situația cauzei pendinte, întrucât aspectele relevante ale raportului juridic litigios au fost dezlegate deja prin efectul unor hotărâri judecătorești irevocabile, imposibil de ignorat. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G.A.O. împotriva deciziei nr. 39/A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.