ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8201/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 272A din 15 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 458 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, - s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantul D.S.P. împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de emitent al dispoziției atacate și reprezentant al unității administrativ-teritoriale deținătoare.

- a fost anulată în parte Dispoziția nr. 4484/2008, emisă de către pârât. - s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la restituirea terenului aferent topograficului X de 966 mp, înscris în CF nr. Y Cluj, însă doar în parte, respectiv la terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părțile indivize comune ale imobilului. - s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la restituirea întregului teren aferent topograficului nr. XX de 437 mp înscris în CF nr. YY Cluj, fără ca acesta să fie grevat de drepturi de servitute și superficie. - s-a constatat că imobilul construcție restituit reclamantului potrivit art. 2 din dispoziția atacată, imobil în care funcționează U.A.D.C., este situat pe terenul restituit cu nr. top.

XX de 437 mp, acest imobil nefiind evidențiat în cartea funciară. - a fost dispusă evidențierea în cartea funciară a imobilului construcție mai sus menționat, pe topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M., raport care face parte integrantă din prezenta sentință doar sub aspectul amplasamentului și descrierii construcției. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a stabilit, sub aspectul stării de fapt, că prin Dispoziția nr. 4424/2008, emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv apartamentele identificate cu nr. 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota ½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19, 21, 23 și 24, cu părțile indivize comune, cu terenul aferent acestora înscris în CF colectivă nr. Y Cluj și CF individuală Z Cluj.

De asemenea, s-a restituit în natură și corpul C de clădire, în care își desfășoară activitatea U.A.D.C., împreună cu terenul construit de 74 mp, înscris inițial în CF ZZ Cluj. S-a mai restituit în natură și curtea aferentă imobilului de 363 mp înscrisă în CF nr. YY cu nr. topo XX, cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 și extinderii ap. 24, în favoarea Statului Român și a unui drept de servitute în favoarea construcțiilor. Pentru celelalte apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură. S-a reținut că reclamantul este îndreptățit la restituire fiind moștenitorul foștilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Pe parcursul procesului, pârâtul a emis o dispoziție de modificare a dispoziției atacate, Dispoziția nr. 260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de despăgubiri ap. 22, această mențiune fiind în concordanță cu poziția reclamantului. În dovedirea pretențiilor sale, în raport cu întinderea suprafeței de teren ce se impune a fi restituită, reclamantul a înțeles să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, raport efectuat de expert F.M., care să urmărească succesiunea în timp a operațiunilor de carte funciară. Acest raport nu a fost contestat de către pârât sub aspectul identificării și al măsurătorilor, formulându-se doar obiecțiuni în raport cu propunerile de întabulare în cartea funciară.

Astfel, Tribunalul a reținut că în raport cu înscrierile inițiale din CF nr. ZZ Cluj, ulterior transcris în CF ZZZ sub același topografic, ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. Y Cluj top X și 966 mp și în CF YY Cluj top XX și 437 mp și conform raportului de expertiză depus la dosar, suprafața aferentă topograficului XX trebuie să fie de 437 mp și nu 363 așa cum s-a menționat în dispoziție, iar suprafața aferentă topograficului X este de 966 mp. Acestea sunt suprafețele găsite la măsurători și în sensul acesta s-au formulat propunerile de întabulare în CF. Instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine întreaga suprafață de teren existentă în cărțile funciare, minus cea vândută în baza Legii nr. 112/1995, fără grevarea de drepturi de superficie sau servitute, așa cum s-a găsit această suprafață în patrimoniul antecesorilor.

S-a apreciat că este nelegală păstrarea în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta timp cât superficia nu a fost legal constituită, prin consimțământul părților, restituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nefiind efectivă. În acest sens, într-o situație similară, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bock și Palade împotriva României. Pentru identitate de rațiune, aceeași se impune a fi și soluția în raport cu dreptul de servitute stabilit în favoarea cumpărătorilor. Desigur că apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o servitute de trecere, însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului comun, în raport cu proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.

Cât privește corpul C de clădire, instanța a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziția atacată, însă nu este evidențiat sub aspect CF. Expertul a identificat și descris acest corp de clădire și, prin urmare, se dispune evidențierea acestuia în CF, pe topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de expert F.M., care face parte din prezenta sentință doar sub aspectul descrierii și a amplasamentului construcției . Asupra apelului declarat de către pârât, Curte de apel a reținut următoarele. Singurul aspect contestat pe calea apelului vizează dispoziția primei instanțe referitoare la restituirea imobilului teren identificat cu nr. top XX, fără ca acesta să fie grevat de servitute ori de superficie, dispoziție pe care pârâtul o apreciază a fi nefondată.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că în cuprinsul art. 3 al Dispoziției nr. 4484/2008 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca este stabilit un drept de superficie pentru suprafața de 57 mp, aferentă corpului construit de Statul Român - apartamentul nr. 10, care a fost înstrăinat fostului chiriaș, precum și pentru suprafața de 24 mp, aferentă extinderii apartamentului nr. 4. Totodată, în cuprinsul art. 4 al dispoziției se menționează că pe terenul cu nr. top XX, care se restituie fostului proprietar, se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor construcțiilor. Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Intenția legiuitorului, ferm exprimată, a fost aceea de a repune în drepturi foștii proprietari, în principal prin restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fără ca acestea să fie grevate de sarcini care nu au existat la momentul preluării abuzive, pentru că numai o astfel de restituire este echivalentă unei veritabile repuneri în drepturi. Or, analizând cuprinsul cărții funciare nr. ZZ Cluj, unde imobilul preluat abuziv de stat apare identificat cu nr. top XXX, Curtea a constatat că în foaia de sarcini nu apare înscris un drept de servitute care să fi grevat acest imobil la momentul naționalizării.

Atâta timp cât nu apare înscris în cartea funciară un drept de servitute, ca accesoriu al fondului, pentru a se putea considera că rămâne o sarcină impusă acestui fond, indiferent cine ar fi proprietarul lui la un moment dat, în mod nelegal entitatea obligată la emiterea dispoziției de restituire a stabilit, prin această dispoziție, o sarcină care limitează nepermis atributele dreptului de proprietate recunoscut reclamantului. O eventuală servitute de trecere se va putea constitui ulterior, la solicitarea proprietarului al cărui loc este înfundat, în condițiile art. 616 C. civ., constituirea dreptului de servitute nefiind cerută în cadrul prezentului proces.

De altfel, urmărind caracterul oneros al servituții legale de trecere, în considerarea căreia proprietarul fondului dominant este ținut să-l despăgubească pe proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat pentru trecere, apare cu atât mai inadmisibilă dispoziția de stabilire a dreptului de trecere, în sarcina imobilului restituit reclamantului, cu cât o despăgubire a acestuia nu a fost pusă în discuție. Referitor la dreptul de superficie, acesta poate fi constituit prin convenția părților, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege, în cazurile expres și limitativ reglementate în acest sens. Or, în prezenta cauză nu a fost probată constituirea unui astfel de drept pentru ca emitentul dispoziției de restituire în natură să constate, în mod valabil, existența superficiei.

Temeinic prima instanță a invocat, sub acest aspect, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în cauza Bock și Palade c. România, în cuprinsul căreia Curtea Europeană Drepturilor Omului a cenzurat posibilitatea dobândirii dreptului de superficie în favoarea unui terț asupra terenului restituit foștilor proprietari în baza legii speciale reparatorii, apreciind că dobândirea dreptului de superficie în aceste condiții constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, care garantează protecția dreptului de proprietate. O recunoaștere prealabilă a dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară nu a avut loc cu privire la imobilul în litigiu, iar în cadrul prezentului proces nu s-a solicitat o astfel de recunoaștere, dispoziția atacată fiind în aceste limite nelegală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive. În mod greșit instanța a dispus ca terenul aferent topograficului nr. XX de 437 mp înscris în CF nr. YY Cluj, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. U. să nu fie grevat de drepturi de servitute și superficie - dreptul de superficie aferent apartamentului nr. 10 (suprafața de 57,0 mp) respectiv apartamentului nr. 4 (suprafața de 24,0 mp) și dreptul de servitute de trecere în favoarea proprietarilor care dețin apartamente în proprietate în imobilul în litigiu. Servituțile legale sunt acelea care se stabilesc prin lege, pe baza unor dispoziții normative exprese, în considerarea utilității publice ori în interesul comun al proprietarilor unor imobile învecinate.

Atâta vreme cât cele două imobile sau părți ale aceluiași fond aparțin unui proprietar, nu poate fi vorba de o servitute. Atunci însă când cele două imobile sau părți ale aceluiași fond vor avea, fiecare, proprietari diferiți, urmare a înstrăinării unuia sau uneia dintre ele, situația de fapt stabilită de fostul proprietar se va transforma într-o servitute veritabilă. Astfel, potrivit prevederilor art. 625 C. civ., destinațiunea proprietarului ține loc de titlu. Servitutea stabilită prin art. 4 din Dispoziția nr. 4484/2008, asigură calea de acces pentru proprietarii apartamentelor vândute din imobil, care nu au altă posibilitate de ieșire la calea publică. Prin urmare, menținerea acestei servituți este utilă, deoarece deservește un număr de 16 apartamente din imobilul în litigiu.

În ceea ce privește stabilirea dreptului de proprietate a reclamantului cu privire la restituirea terenului aferent topograficului X în suprafață de 966 mp, înscris în CF nr. Y Cluj, respectiv terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părțile indivize comune ale imobilului, acest drept a fost deja stabilit prin prevederile art. 1 din dispoziția atacată fiecare apartament din imobilul în litigiu având cotă indiviză din acel teren. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte, în majoritate, constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc.

civ., în considerarea celor ce succed. În condițiile în care în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a emis dispoziția ce face obiectul prezentului litigiu, acesta nu poate viza decât aplicarea acestei legi la situația particulară în speță. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Din aceste dispoziții legale rezultă că intenția legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură ci numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de construcțiile noi, edificate ulterior preluării, și nu a se constitui un drept de superficie, precum și pe cel afectat de servituți legale, considerat prin lege ca fiind necesar bunei utilizări a acestora. Situația este similară și pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului proprietar, pentru care nu există rațiune de a se crea un regim juridic distinct, atât timp cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari care și-au constituit proprietăți pe/în imobilul preluat abuziv de stat. Prin lege se instituie astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior preluării.

Prin urmare, regimul juridic aplicabil construcțiilor edificate de stat după preluare, a căror autorizare de edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul ocupat de acestea nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeași modalitate de despăgubire fiind de stabilit și pentru terenurile afectate de servituți legale, servitutea de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap. II - Despre servituțile stabilite de lege, secțiunea a V-a C. civ.), inclusiv în ceea ce privește proprietățile constituite în partea de imobil ce nu se restituie în natură. De altfel, constituirea acestei servituți nu era posibilă anterior preluării imobilului, dat fiind regimul juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparținea atâtor proprietari.

Întrucât delimitarea terenurilor afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, Înalta Curte, în majoritate, va face aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ. și va casa decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și cealaltă apărare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, Admite recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva Deciziei nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru familie și minori. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011. Cu opinia separată a doamnei judecător AAA în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.

Deosebit de opinia majoritară, consider că recursurile ar fi trebuit respinse iar hotărârea curții de apel menținută, pentru considerentele: Într-adevăr, dând expresie principiului restitutio in integrum ce guvernează aplicarea legii speciale de reparație, prin art. 9 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”. Sintagma „libere de orice sarcini” în accepțiunea acestei norme, astfel cum stabilește norma interpretativă corespunzătoare din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, consacră prevalența restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptățită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alți creditori/persoane interesate.

Excepțiile de la regula enunțată, strict delimitate de lege, sunt cele reglementate de dispozițiile art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu se restituie în natură, între altele suprafața de teren „afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Sintagma „servituți legale” nu are accepțiunea de reglementare (conținut normativ) a unei anumite sarcini, ci pe aceea că sarcina respectivă a fost instituită în baza legii, adică limitarea exercițiului dreptului de proprietate să se facă în baza unui act normativ care să impună o atare limitare și nu pe aceea că servitutea este prevăzută de lege (cu trimitere la normele C. civ.).

În acest sens se reține că servitutea rezultă/este dispusă numai din lege, din prescripția achizitivă, din legat sau din acordul părților. Simplul fapt de a pretinde necesitatea atribuirii unei suprafețe de teren (în speță, pentru impedimente/imposibilitate acces la calea publică) în lipsa unuia din cele patru elemente menționate anterior, nu poate fi inclusă în categoria acțiunilor sau faptelor ce ar putea justifica dreptul de servitute, o atare ingerință putând fi considerată a fi lipsită de o bază în dreptul intern cu consecința încălcării și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade c. României).

Nu se poate admite ca o măsură reparatorie să aducă proprietarul/persoana îndreptățită într-o situație mai împovărătoare celei de la momentul preluării bunului de către stat, adică restituirea bunului grevat de sarcini ori, contrar legii, refuzul restituirii bunului în natură, ceea ce, cu evidență, este contrar scopului și finalității legii speciale de reparație. Evident, în măsura în care s-ar constata, în raportul dintre proprietarul bunului și cel ce se pretinde titularul fondului dominant, necesitatea instituirii unei asemenea sarcini, în una dintre modalitățile reglementate de lege și cu plata spezelor corespunzătoare către proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat pentru trecere, instanțele ori părțile prin acordul lor pot dispune o asemenea sarcină.

Nu este însă permis ca autoritatea administrativă, respectiv instanțele de judecată în etapa judiciară a procedurii, să aducă restrângeri exercițiului dreptului de proprietate asupra unui bun solicitat în temeiul legii speciale decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de această lege, inexistente în cauză (art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001). Ca urmare și constatând ca legale dispozițiunile instanței de apel, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea recursurilor deduse judecății ca nefondate.