ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8201/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8201/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 272A din 15 octombrie

2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 458 din 19 mai 2010 a

Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 458 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj,

- s-a admis plângerea

formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantul D.S.P. împotriva

pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de emitent al

dispoziției atacate și reprezentant al unității administrativ-teritoriale

deținătoare.

- a fost anulată în

parte Dispoziția nr. 4484/2008, emisă de către pârât.

- s-a stabilit că

reclamantul este îndreptățit la restituirea terenului aferent topograficului X

de 966 mp, înscris în CF nr. Y Cluj, însă doar în parte, respectiv la terenul

aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face

parte din părțile indivize comune ale imobilului.

- s-a stabilit că

reclamantul este îndreptățit la restituirea întregului teren aferent

topograficului nr. XX de 437 mp înscris în CF nr. YY Cluj, fără ca acesta să

fie grevat de drepturi de servitute și superficie.

- s-a constatat că

imobilul construcție restituit reclamantului potrivit art. 2 din dispoziția

atacată, imobil în care funcționează U.A.D.C., este situat pe terenul restituit

cu nr. top. XX de 437 mp, acest imobil nefiind evidențiat în cartea funciară.

- a fost dispusă

evidențierea în cartea funciară a imobilului construcție mai sus menționat, pe

topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M.,

raport care face parte integrantă din prezenta sentință doar sub aspectul

amplasamentului și descrierii construcției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a stabilit, sub aspectul stării de fapt, că prin

Dispoziția nr. 4424/2008, emisă de pârât, s-a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv

apartamentele identificate cu nr. 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota

½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19, 21, 23 și 24, cu părțile indivize

comune, cu terenul aferent acestora înscris în CF colectivă nr. Y Cluj și CF

individuală Z Cluj.

De asemenea, s-a

restituit în natură și corpul C de clădire, în care își desfășoară activitatea

U.A.D.C., împreună cu terenul construit de 74 mp, înscris inițial în CF ZZ

Cluj.

S-a mai restituit în

natură și curtea aferentă imobilului de 363 mp înscrisă în CF nr. YY cu nr.

topo XX, cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 și extinderii

ap. 24, în favoarea Statului Român și a unui drept de servitute în favoarea

construcțiilor.

Pentru celelalte

apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură.

S-a reținut că

reclamantul este îndreptățit la restituire fiind moștenitorul foștilor

proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul

Decretului nr. 92/1950.

Pe parcursul

procesului, pârâtul a emis o dispoziție de modificare a dispoziției atacate,

Dispoziția nr. 260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de

despăgubiri ap. 22, această mențiune fiind în concordanță cu poziția reclamantului.

În dovedirea

pretențiilor sale, în raport cu întinderea suprafeței de teren ce se impune a

fi restituită, reclamantul a înțeles să se folosească de un raport de expertiză

extrajudiciară, raport efectuat de expert F.M., care să urmărească succesiunea

în timp a operațiunilor de carte funciară.

Acest raport nu a

fost contestat de către pârât sub aspectul identificării și al măsurătorilor,

formulându-se doar obiecțiuni în raport cu propunerile de întabulare în cartea

funciară.

Astfel, Tribunalul a

reținut că în raport cu înscrierile inițiale din CF nr. ZZ Cluj, ulterior

transcris în CF ZZZ sub același topografic, ulterior dezmembrat și transcris în

CF nr. Y Cluj top X și 966 mp și în CF YY Cluj top XX și 437 mp și conform

raportului de expertiză depus la dosar, suprafața aferentă topograficului XX

trebuie să fie de 437 mp și nu 363 așa cum s-a menționat în dispoziție, iar

suprafața aferentă topograficului X este de 966 mp.

Acestea sunt

suprafețele găsite la măsurători și în sensul acesta s-au formulat propunerile

de întabulare în CF.

Instanța a apreciat

că reclamantului i se cuvine întreaga suprafață de teren existentă în cărțile

funciare, minus cea vândută în baza Legii nr. 112/1995, fără grevarea de

drepturi de superficie sau servitute, așa cum s-a găsit această suprafață în

patrimoniul antecesorilor.

S-a apreciat că este

nelegală păstrarea în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta

timp cât superficia nu a fost legal constituită, prin consimțământul părților,

restituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nefiind

efectivă. În acest sens, într-o situație similară, s-a pronunțat Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bock și Palade împotriva României.

Pentru identitate de

rațiune, aceeași se impune a fi și soluția în raport cu dreptul de servitute

stabilit în favoarea cumpărătorilor.

Desigur că

apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o

servitute de trecere, însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului

comun, în raport cu proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate în baza

Legii nr. 10/2001.

Cât privește corpul C

de clădire, instanța a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziția

atacată, însă nu este evidențiat sub aspect CF. Expertul a identificat și

descris acest corp de clădire și, prin urmare, se dispune evidențierea acestuia

în CF, pe topograficul XX, conform raportului de expertiză efectuat de expert

F.M., care face parte din prezenta sentință doar sub aspectul descrierii și a

amplasamentului construcției .

Asupra apelului

declarat de către pârât, Curte de apel a reținut următoarele.

Singurul aspect

contestat pe calea apelului vizează dispoziția primei instanțe referitoare la

restituirea imobilului teren identificat cu nr. top XX, fără ca acesta să fie

grevat de servitute ori de superficie, dispoziție pe care pârâtul o apreciază a

fi nefondată.

Cu privire la acest

aspect, Curtea a reținut că în cuprinsul art. 3 al Dispoziției nr. 4484/2008

emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca este stabilit un drept de superficie

pentru suprafața de 57 mp, aferentă corpului construit de Statul Român -

apartamentul nr. 10, care a fost înstrăinat fostului chiriaș, precum și pentru

suprafața de 24 mp, aferentă extinderii apartamentului nr. 4.

Totodată, în

cuprinsul art. 4 al dispoziției se menționează că pe terenul cu nr. top XX,

care se restituie fostului proprietar, se asigură servitute de trecere în

favoarea deținătorilor construcțiilor.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Intenția

legiuitorului, ferm exprimată, a fost aceea de a repune în drepturi foștii

proprietari, în principal prin restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv, fără ca acestea să fie grevate de sarcini care nu au existat la

momentul preluării abuzive, pentru că numai o astfel de restituire este

echivalentă unei veritabile repuneri în drepturi.

Or, analizând

cuprinsul cărții funciare nr. ZZ Cluj, unde imobilul preluat abuziv de stat

apare identificat cu nr. top XXX, Curtea a constatat că în foaia de sarcini nu

apare înscris un drept de servitute care să fi grevat acest imobil la momentul

naționalizării.

Atâta timp cât nu

apare înscris în cartea funciară un drept de servitute, ca accesoriu al

fondului, pentru a se putea considera că rămâne o sarcină impusă acestui fond,

indiferent cine ar fi proprietarul lui la un moment dat, în mod nelegal

entitatea obligată la emiterea dispoziției de restituire a stabilit, prin

această dispoziție, o sarcină care limitează nepermis atributele dreptului de

proprietate recunoscut reclamantului.

O eventuală servitute

de trecere se va putea constitui ulterior, la solicitarea proprietarului al

cărui loc este înfundat, în condițiile art. 616 C. civ., constituirea dreptului

de servitute nefiind cerută în cadrul prezentului proces.

De altfel, urmărind

caracterul oneros al servituții legale de trecere, în considerarea căreia

proprietarul fondului dominant este ținut să-l despăgubească pe proprietarul

fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat

pentru trecere, apare cu atât mai inadmisibilă dispoziția de stabilire a

dreptului de trecere, în sarcina imobilului restituit reclamantului, cu cât o

despăgubire a acestuia nu a fost pusă în discuție.

Referitor la dreptul

de superficie, acesta poate fi constituit prin convenția părților, prin legat,

prin uzucapiune sau prin lege, în cazurile expres și limitativ reglementate în

acest sens.

Or, în prezenta cauză

nu a fost probată constituirea unui astfel de drept pentru ca emitentul

dispoziției de restituire în natură să constate, în mod valabil, existența

superficiei.

Temeinic prima

instanță a invocat, sub acest aspect, jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în cauza Bock

și Palade c. România, în cuprinsul căreia Curtea Europeană Drepturilor Omului a

cenzurat posibilitatea dobândirii dreptului de superficie în favoarea unui terț

asupra terenului restituit foștilor proprietari în baza legii speciale

reparatorii, apreciind că dobândirea dreptului de superficie în aceste condiții

constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, care

garantează protecția dreptului de proprietate.

O recunoaștere

prealabilă a dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară nu a avut loc

cu privire la imobilul în litigiu, iar în cadrul prezentului proces nu s-a

solicitat o astfel de recunoaștere, dispoziția atacată fiind în aceste limite

nelegală.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și

Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive.

În mod greșit

instanța a dispus ca terenul aferent topograficului nr. XX de 437 mp înscris în

CF nr. YY Cluj, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. U. să nu fie grevat

de drepturi de servitute și superficie - dreptul de superficie aferent

apartamentului nr. 10 (suprafața de 57,0 mp) respectiv apartamentului nr. 4

(suprafața de 24,0 mp) și dreptul de servitute de trecere în favoarea

proprietarilor care dețin apartamente în proprietate în imobilul în litigiu.

Servituțile legale

sunt acelea care se stabilesc prin lege, pe baza unor dispoziții normative

exprese, în considerarea utilității publice ori în interesul comun al

proprietarilor unor imobile învecinate.

Atâta vreme cât cele

două imobile sau părți ale aceluiași fond aparțin unui proprietar, nu poate fi

vorba de o servitute. Atunci însă când cele două imobile sau părți ale

aceluiași fond vor avea, fiecare, proprietari diferiți, urmare a înstrăinării

unuia sau uneia dintre ele, situația de fapt stabilită de fostul proprietar se

va transforma într-o servitute veritabilă. Astfel, potrivit prevederilor art.

625 C. civ., destinațiunea proprietarului ține loc de titlu.

Servitutea stabilită

prin art. 4 din Dispoziția nr. 4484/2008, asigură calea de acces pentru

proprietarii apartamentelor vândute din imobil, care nu au altă posibilitate de

ieșire la calea publică. Prin urmare, menținerea acestei servituți este utilă,

deoarece deservește un număr de 16 apartamente din imobilul în litigiu.

În ceea ce privește

stabilirea dreptului de proprietate a reclamantului cu privire la restituirea

terenului aferent topograficului X în suprafață de 966 mp, înscris în CF nr. Y

Cluj, respectiv terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr.

10/2001, teren care face parte din părțile indivize comune ale imobilului,

acest drept a fost deja stabilit prin prevederile art. 1 din dispoziția atacată

fiecare apartament din imobilul în litigiu având cotă indiviză din acel teren.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte, în majoritate, constată că se

impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., în

considerarea celor ce succed.

În condițiile în care

în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a emis dispoziția ce face obiectul prezentului

litigiu, acesta nu poate viza decât aplicarea acestei legi la situația

particulară în speță.

Potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au

aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții,

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de

teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Din aceste dispoziții

legale rezultă că intenția legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură

ci numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de

construcțiile noi, edificate ulterior preluării, și nu a se constitui un drept

de superficie, precum și pe cel afectat de servituți legale, considerat prin

lege ca fiind necesar bunei utilizări a acestora.

Situația este

similară și pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului

proprietar, pentru care nu există rațiune de a se crea un regim juridic

distinct, atât timp cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari

care și-au constituit proprietăți pe/în imobilul preluat abuziv de stat.

Prin lege se

instituie astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți

legale aferente construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior

preluării.

Prin urmare, regimul

juridic aplicabil construcțiilor edificate de stat după preluare, a căror

autorizare de edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul

ocupat de acestea nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeași

modalitate de despăgubire fiind de stabilit și pentru terenurile afectate de

servituți legale, servitutea de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap.

II - Despre servituțile stabilite de lege, secțiunea a V-a C. civ.), inclusiv

în ceea ce privește proprietățile constituite în partea de imobil ce nu se

restituie în natură.

De altfel,

constituirea acestei servituți nu era posibilă anterior preluării imobilului,

dat fiind regimul juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparținea atâtor

proprietari.

Întrucât delimitarea

terenurilor afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile

cu judecata în recurs, Înalta Curte, în majoritate, va face aplicarea art. 304

pct. 9 și art. 314 C. proc. civ. și va casa decizia, dispunând trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și cealaltă

apărare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursurile

declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul

Cluj-Napoca prin Primar împotriva Deciziei nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru familie

și minori.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.

Cu opinia separată a

doamnei judecător AAA în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.

Deosebit de opinia

majoritară, consider că recursurile ar fi trebuit respinse iar hotărârea curții

de apel menținută, pentru considerentele:

Într-adevăr, dând

expresie principiului restitutio in integrum ce guvernează aplicarea legii

speciale de reparație, prin art. 9 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că

„imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini”.

Sintagma „libere de

orice sarcini” în accepțiunea acestei norme, astfel cum stabilește norma

interpretativă corespunzătoare din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, consacră prevalența

restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptățită, indiferent dacă

aceasta s-ar afla în concurs cu alți creditori/persoane interesate.

Excepțiile de la

regula enunțată, strict delimitate de lege, sunt cele reglementate de

dispozițiile art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu se restituie

în natură, între altele suprafața de teren „afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, caz

în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Sintagma „servituți

legale” nu are accepțiunea de reglementare (conținut normativ) a unei anumite

sarcini, ci pe aceea că sarcina respectivă a fost instituită în baza legii,

adică limitarea exercițiului dreptului de proprietate să se facă în baza unui

act normativ care să impună o atare limitare și nu pe aceea că servitutea este

prevăzută de lege (cu trimitere la normele C. civ.).

În acest sens se

reține că servitutea rezultă/este dispusă numai din lege, din prescripția

achizitivă, din legat sau din acordul părților. Simplul fapt de a pretinde

necesitatea atribuirii unei suprafețe de teren (în speță, pentru

impedimente/imposibilitate acces la calea publică) în lipsa unuia din cele

patru elemente menționate anterior, nu poate fi inclusă în categoria acțiunilor

sau faptelor ce ar putea justifica dreptul de servitute, o atare ingerință

putând fi considerată a fi lipsită de o bază în dreptul intern cu consecința

încălcării și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade c. României).

Nu se poate admite ca

o măsură reparatorie să aducă proprietarul/persoana îndreptățită într-o

situație mai împovărătoare celei de la momentul preluării bunului de către

stat, adică restituirea bunului grevat de sarcini ori, contrar legii, refuzul

restituirii bunului în natură, ceea ce, cu evidență, este contrar scopului și

finalității legii speciale de reparație.

Evident, în măsura în

care s-ar constata, în raportul dintre proprietarul bunului și cel ce se

pretinde titularul fondului dominant, necesitatea instituirii unei asemenea

sarcini, în una dintre modalitățile reglementate de lege și cu plata spezelor

corespunzătoare către proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de

folosință a terenului utilizat pentru trecere, instanțele ori părțile prin

acordul lor pot dispune o asemenea sarcină.

Nu este însă permis

ca autoritatea administrativă, respectiv instanțele de judecată în etapa

judiciară a procedurii, să aducă restrângeri exercițiului dreptului de

proprietate asupra unui bun solicitat în temeiul legii speciale decât în

situațiile expres și limitativ prevăzute de această lege, inexistente în cauză

(art. 10, 11 din Legea nr. 10/2001).

Ca urmare și

constatând ca legale dispozițiunile instanței de apel, în temeiul art. 312 (1)

C. proc. civ., urmează a se dispune respingerea recursurilor deduse judecății

ca nefondate.