ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 773/2010

asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr. 893 din 24 februarie

2006, Primarul municipiului Cluj Napoca a respins cererea de restituire în

natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris inițial în C.F.

Cluj Napoca nr. 1789, sub nr. top 7611, formulată de notificatorul O.Z. și a

propus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Prin cererea înregistrată la data de

29 martie 2006, reclamantul O.Z. a cerut anularea dispoziției și restituirea în

natură a imobilului sau, în subsidiar, în echivalent, prin acordarea în

compensare a unui imobil similar deținut de entitatea pârâtă, Primăria

municipiului Cluj Napoca.

Prin decizia civilă nr. 610 din 18

noiembrie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis cererea și a anulat,

parțial dispoziția, în sensul că a dispus restituirea către reclamant, în

natură, a terenului în suprafață de 607 mp, ce se identifică în C.F. 1789 Cluj

Napoca sub nr. top 7611/2, dispunând parcelarea acesteia astfel: parcela cu nr.

top nou 7611/2/1 – de 71 mp și parcela nr. top nou 7611/2/2 – de 536 mp, cu

instituirea unui drept de servitute de trecere auto, pe o lățime de 4,5 ml și o

lungime de 29,99 ml, peste această din urmă parcelă nouă în favoarea celei de

sub top 7611/1, precum și a unei servituți de acces la conducta de canalizare

și apă pentru reparații, pe durata existenței rețelelor.

Instanța a dispus intabularea

dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu privire la suprafețele ce

însumează 607 mp și care se identifică cu cele două noi parcele, precum și a

servituților, astfel cum acestea au fost identificate și stabilite prin

raportul de expertiză întocmit de expert T.G., varianta din 10 octombrie 2008,

care face parte integrantă din sentință.

Prin aceeași sentință instanța a

respins cererea de intervenție în interesul pârâtului, Primarul municipiului

Cluj Napoca, formulată de către S.I. și S.A. și a respins cererea formulată în

contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Cluj Napoca.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că statul a preluat din patrimoniul reclamantului imobilul înscris

inițial sub nr. top 7611, compus din casă și 227 stj. și că parte din acesta a fost

înstrăinat chiriașilor S.I. și A. - casă și 180 mp, ce se identifică sub nr.

top 7611/1.

Instanța a constatat că, potrivit

mențiunilor raportului de expertiză, suprafața de teren ocupată de cele două

corpuri de clădire, cel vechi și cel nou, acesta din urmă edificat în baza

autorizației nr. 353/2001 pe o suprafață de 50 mp teren concesionată de pârât,

inclusiv de cele două garaje, ocupă 244,09 mp (deși dobânditorii construcțiilor

au cumpărat și concesionat doar 228 mp) iar terenul liber, neconstruit, măsoară

607 mp.

Instanța a apreciat că, în

conformitate cu prevederile art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, se impune

restituirea terenului liber de construcții și aceasta chiar dacă expertul

afirmă că o suprafață de 510 mp teren ar fi necesară exploatării normale a

construcțiilor, întrucât, în caz contrar, s-ar afecta principiul restituirii în

natură consacrat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 188/A din 5

iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale

și pentru minori și familie, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat

în parte sentința în sensul că a înlăturat dispozițiile referitoare la

parcelarea suprafeței de 607 mp ce se identifică sub nr. top 7611/2 (dispunând intabularea

sub acest nr. de top) și cele relative la instituirea celor două servituți,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie, instanța a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că atâta timp cât părțile nu au solicitat instituirea celor două servituți,

în mod eronat prima instanță, cu depășirea limitelor investirii, a dispus cu

privire la constituirea acestora, justificat doar de faptul că au fost

evidențiate în raportul de expertiză, părțile interesate având posibilitatea ca

să își reglementeze, pe viitor, astfel de probleme.

Instanța a reținut și că aspectele

referitoare la valabilitatea titlului statului și a contractului de vânzare

cumpărare a imobilului, încheiat în procedura Legii nr. 112/1995, au fost

analizate în procesul finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 1943 din 12

martie 2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă definitivă și irevocabilă, motiv

pentru care nu mai pot face obiectul analizei în prezenta cauză.

Instanța de apel a reținut, totodată

că apelul pârâtului nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, aspectele

referitoare la traseul conductelor subterane de apă și de canalizare au fost

stabilite prin completările succesive aduse raportului de expertiză de către

experți ir, pe de altă parte, susținerile sale privind întinderea terenului

necesar exploatării construcțiilor se dovedesc a fi nejustificate cât timp a

înțeles să înstrăineze dobânditorilor construcțiilor doar 179 mp și cât timp nu

poate invoca culpa acestora din urmă care s-au extins în afara limitelor

autorizației de construire ce le fusese emisă pentru construcția nouă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, Primarul municipiului Cluj Napoca, invocând incidența motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul

apreciază, „în ceea ce privește raportul de expertiză tehnică întocmit în

cauză”, că a fost întocmit defectuos, întrucât expertul a identificat suprafața

de teren liberă fără a informa dacă subsolul terenului este sau nu afectat de

rețele subterane, situație în care nu putea fi restituit reclamantului.

Totodată, pârâtul reiterează

apărarea potrivit căreia terenul în litigiu este necesar bunei exploatări a

construcțiilor, astfel cum rezultă din planul de situație anexat la dosar, el

neputând avea o utilitate de sine stătătoare, caz în care reclamantul nu

justifică în restituirea sa.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, recursul este o cale

extraordinară de atac care trebuie să se fundamenteze pe hotărârea recurată,

soarta sa depinzând în mod determinant de modul cum sunt formulate motivele de

recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost dezvoltat

poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligația părții

de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care

recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate

în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.

În speța supusă analizei, pârâtul a

invocat incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., pe care doar le-a indicat fără însă a dezvolta vreo critică care să

se încadreze în ipotezele prevăzute de textele de lege mai sus arătate.

Astfel, primul aspect invocat de

pârât prin cererea de recurs vizează o pretinsă lipsă a raportului de expertiză

întocmit în cauză de expertul G.T. referitoare la unele împrejurări de fapt ale

pricinii, lipsă care putea fi remediată doar în fața instanțelor de fond, printr-o

solicitare de completare a raportului de expertiză.

O astfel de critică, care nu a fost

dezvoltată ca fiind rezultatul unei încălcări ori aplicări greșite a

dispozițiilor legale relative la administrarea probei cu expertiză, nu se

constituie într-o critică de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cum greșit invocă pârâtul.

Cea de-a doua critică învederată de

pârât prin recurs se constată că se constituie într-o apreciere cu privire la

întinderea suprafeței de teren care ar fi necesară bunei exploatări a

construcțiilor înstrăinate dobânditorilor construcțiilor în procedura prevăzută

de Legea nr. 112/1996 și, respectiv, cu privire la utilitatea restituirii

parcelei de teren în litigiu către reclamant.

Nici această critică nu este însă dezvoltată

din punct de vedere al unei pretinse aplicări greșite a legii, în sensul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., ci se constituie într-un punct de vedere al pârâtului

asupra lipsei de utilitate a terenului restituit justificat, pe de o parte, de

faptul că ar fi necesar exploatării construcțiilor și, pe de altă parte, de

faptul cât nu poate fi exploatat ca o parcelă de sine stătătoare, caz în care reclamantul

nu ar justifica un interes pentru restituire.

Verificând lucrările dosarului se

constată și că ambele critici mai sus arătate au fost invocate de pârât și prin

apel și că instanța de apel a răspuns acestora, fără însă ca pârâtul să

dezvolte prin recurs critici la adresa considerentelor hotărârii pronunțate de

această instanță, acesta rezumându-se doar să le reitereze, în aceiași formă, și

în fața instanței de recurs.

Așa fiind, constatând și că pârâtul

nu dezvoltă nicio critică care să poată fi analizată din perspectiva încălcării

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., precum și faptul că în

cauză nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata

nulitatea recursului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 188/A din 5

iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie 2010.