ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4416/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantul D.S.P. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a fost anulată în parte dispoziția nr. 4484/2008 emisă de către pârât, în soluționarea notificării formulată de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001; s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la restituirea terenului aferent nr. top. T1., în suprafață de 966 mp, înscris în CF nr. C1. Cluj, însă doar în parte, respectiv, terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care face parte din părțile indivize comune ale imobilului; s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la restituirea întregului teren aferent nr. top.

T2., în suprafață de 437 mp, înscris în CF nr. C2. Cluj, fără ca acesta să fie grevat de drepturi de servitute și superficie; s-a constatat că imobilul construcție restituit reclamantului potrivit art. 2 din dispoziția atacată, imobil în care funcționează Universitatea de Artă și Design Cluj, este situat pe terenul restituit cu nr. top. T2. de 437 mp., acest imobil nefiind evidențiat în cartea funciară și s-a dispus evidențierea în cartea funciară a imobilului construcție mai sus menționat, pe nr. top. T2., conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M., raport care face parte integrantă din sentință doar sub aspectul amplasamentului și descrierii construcției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Prin dispoziția nr. 4424/2008 emisă de către pârât, dispoziția atacată, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv a apartamentelor 1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota ½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19, 21, 23 și 24, cu părțile indivize comune, cu terenul aferent acestora înscris în CF colectivă nr. C1. Cluj și CF individuală C3. Cluj. De asemenea, s-a restituit în natură și corpul de clădire în care își desfășoară activitatea Universitatea de Artă și Design Cluj împreună cu terenul construit de 74 m.p., înscris inițial în CF C4. Cluj cu nr. top T3. S-a mai restituit în natură și curtea aferentă imobilului de 363 m.p.

înscrisă în CF nr. C2. cu nr. topo T2., cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 și extinderii ap. 24, în favoarea Statului Român și a unui drept de servitute în favoarea construcțiilor. Pentru celelalte apartamente s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură. S-a reținut, potrivit dispoziției atacate, că reclamantul este îndreptățit la restituire, fiind moștenitorul foștilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950. Pe parcursul procesului, pârâtul a emis o dispoziție de modificare a dispoziției atacate, dispoziția nr. 260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de despăgubiri ap. 22, această mențiune fiind în concordanță cu poziția reclamantului.

În dovedirea pretențiilor sale în raport cu întinderea suprafeței de teren ce se impune a fi restituită, reclamantul a înțeles să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, raport efectuat de expert F.M., care să urmărească succesiunea în timp a operațiunilor de carte funciară. Acest raport nu a fost contestat de către pârât sub aspectul identificării și al măsurătorilor, formulându-se doar obiecțiuni în raport cu propunerile de intabulare în cartea funciară. Expertul a răspuns acestor obiecțiuni, însă, instanța a apreciat că indiferent de propunerile expertului, instanța are căderea de a se pronunța asupra dreptului și a întinderii dreptului ce urmează a fi intabulat în cartea funciară.

Astfel, tribunalul a reținut că, în raport cu înscrierile inițiale din CF nr. C4. Cluj, nr. top T3., ulterior transcris în CF C5. sub același topografic, ulterior dezmembrat și transcris în CF nr. C1. Cluj top T1. cu 966 m.p. și în CF C2. Cluj top T2. cu 437 m.p. și conform raportului de expertiză depus la dosar, suprafața aferentă topograficului T2. trebuie să fie de 437 m.p. și nu 363 așa cum s-a menționat în dispoziție Acestea sunt suprafețele găsite la măsurători și în sensul acesta s-au formulat propunerile de intabulare în CF. Instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine întreaga suprafață de teren existentă în cărțile funciare, minus cea vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, fără grevarea de drepturi de superficie sau servitute, așa cum s-a găsit această suprafață în patrimoniul antecesorilor.

Suprafața de teren ce a fost înstrăinată foștilor chiriași ce au cumpărat o parte din apartamentele din imobil în baza Legii nr. 112/1995 nu mai poate fi restituită. Este nelegală păstrarea în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta timp cât superficia nu a fost legal constituită, prin consimțământul părților, restituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului nefiind efectivă. În acest sens, într-o situație similară, s-a pronunțat C.E.D.O. în cauza Bock și Palade împotriva României. Pentru identitate de rațiune, aceeași se impune a fi și soluția în raport cu dreptul de servitute stabilit în favoarea cumpărătorilor. Desigur că apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o servitute de trecere, însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului comun, în raport cu proprietarul care a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.

Această interpretare este în concordanță și cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001. Cât privește corpul C de clădire, instanța a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziția atacată, însă nu este evidențiată în cartea funciară. Expertul a identificat și a descris acest corp de clădire, iar instanța a dispus evidențierea acestuia în CF, pe topograficul T2., conform raportului de expertiză efectuat de expert F.M., care face parte din sentință doar sub aspectul descrierii și a amplasamentului construcției (nefiind valabile celelalte mențiuni). Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Motivând decizia, instanța de apel a confirmat starea de fapt și drept reținută de prima instanță, statuând și că un drept de servitute în favoarea apartamentelor nerestituite reclamantului nu putea fi recunoscut în prezentul proces atâta timp cât el nu apare înscris în cartea funciară, pentru a se putea considera că el rămâne o sarcină care grevează imobilul în litigiu. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, admis cu majoritate, prin decizia civilă nr. 8201 din 18 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Curtea de Apel Cluj.

Motivând decizia, instanța supremă a arătat următoarele: Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Din aceste dispoziții legale rezultă că intenția legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură, ci numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de construcțiile noi, edificate ulterior preluării, și nu a se constitui un drept de superficie, precum și pe cel afectat de servituți legale, considerat prin lege ca fiind necesar bunei utilizări a acestora.

Situația este similară și pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului proprietar, pentru care nu există rațiune de a se crea un regim juridic distinct, atât timp cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari care și-au constituit proprietăți pe/în imobilul preluat abuziv de stat. Prin lege se instituie astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior preluării.

Prin urmare, regimul juridic aplicabil construcțiilor edificate de stat după preluare, a căror autorizare de edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul ocupat de acestea nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeași modalitate de despăgubire fiind de stabilit și pentru terenurile afectate de servituți legale, servitutea de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap. II - Despre servituțile stabilite de lege, secțiunea a V- a C. civ.), inclusiv în ceea ce privește proprietățile constituite în partea de imobil ce nu se restituie în natură. De altfel, constituirea acestei servituți nu era posibilă anterior preluării imobilului, dat fiind regimul juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparținea atâtor proprietari.

Întrucât delimitarea terenurilor afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, Înalta Curte, în majoritate, a făcut aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ. și a casat decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și cealaltă apărare formulată în cauza. Procedând la rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 108/A din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința, în ceea ce privește dispoziția privitoare la restituirea către reclamant a întregului teren aferent numărului topografic T2.; a stabilit că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de 299 mp teren (faptic 284 mp) ce face parte din terenul în suprafață totală de 437 mp (faptic 422 mp) aferent nr. top.

T2. din CF nr. C2. Cluj-Napoca; s-a precizat în dispozitivul deciziei că suprafața de 299 mp teren restituită către reclamant corespunde aceleia delimitate prin literele a-b-c-d-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-o-a în planul de situație întocmit de expertul tehnic judiciar F.M. (suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică, Dosar nr. 3371/117/2008* al Curții de Apel Cluj), cu modificările aduse de instanța de apel, plan care face parte integrantă din hotărâre; s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 138 mp (ce face parte din nr. top. T2.) care nu a putut fi restituită în natură; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel a reținut că, în cererea de apel îndreptată împotriva sentinței civile nr. 458 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, principala critică formulată de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a vizat faptul că în mod greșit prima instanță a dispus ca terenul restituit reclamantului să nu fie grevat de drepturi de servitute și superficie, fiind necesar a se recunoaște un drept de superficie aferent apartamentului nr. 10 (suprafața de 57,0 mp), respectiv apartamentului nr. 4 (suprafața de 24,0 mp). Totodată, apelantul a învederat că este necesară și acordarea unui drept de servitute de trecere în favoarea proprietarilor care dețin apartamente în proprietate în imobilul litigios. Așa fiind, a conchis apelantul că este oportună admiterea apelului în sensul menținerii art. 4 din Dispoziția nr. 4484 din 09 iulie 2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.

Observă Curtea că prin art. 4 din evocata dispoziție a Primarului s-a stipulat că „pe terenul cu nr. top T2. care se restituie se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor construcțiilor”. Având în vedere cele dispuse de instanța de recurs prin raportare la motivele apelului și, apoi, ale recursului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, instanța de apel, în rejudecare, a efectuat o cercetare la fața locului, precum și două suplimente la expertiza tehnică depusă la dosarul primei instanțe. Instanța a apreciat că problema litigioasă ce se impune a fi soluționată în cadrul prezentului apel este legată de situația juridică a terenului cu nr. top T2. înscris în CF nr. C2. Cluj-Napoca, cu privire la care, prin dispoziția din 09 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit, la art. 4, că se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor construcțiilor, așa cum deja s-a arătat mai sus, fără însă ca aceasta să fie identificată în concret.

Cu ocazia cercetării la fața locului instanța a constatat că, într-adevăr, atât accesul la apartamentele situate la parterul corpului A de clădire, cât și la etajul corpului A și al corpului B, se realizează din curtea interioară (inclusiv, după caz, din gangul de acces în imobil evidențiat în planurile de situație întocmite de expertul tehnic numit în cauză), ceea ce trimite la concluzia că, pentru a se asigura accesul la aceste apartamente (dintre care unele se află în proprietatea altor persoane decât reclamantul), este nevoie de traversarea gangului de acces al curții interioare și a unei părți din curtea interioară. În planul de situație întocmit de expertul F.M., aflat la dosarul prezentei instanțe, este evidențiată amplasarea faptică a parcelei cu nr. top T2., reprezentând teren în suprafață scriptică de 437 mp (în fapt existând însă 422 mp), acesta fiind delimitată prin contur de culoare roșie.

În planul de situație aflat la dosar expertul tehnic judiciar a delimitat o suprafață totală de 138 mp (lățimea terenului fiind de 2 metri), marcată prin culoarea galbenă, pe care expertul a denumit-o „servitute de trecere”. Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat - iar prezenta instanță este ținută de această dezlegare, conform art. 315 C. proc. civ. - prin decizia sa dată în recurs, „prin lege se instituie nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior preluării”, fiind de asemenea stabilit, prin aceeași decizie, că pentru terenul ce nu se poate restitui în natură se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Pe cale de consecință, instanța de apel a considerat că suprafața de 138 mp, necesară accesului la apartamentele altor proprietari, nu ar putea fi restituită în natură în beneficiul reclamantului, acesta fiind însă îndreptățit la a primi, aferent ei, despăgubiri în condițiile legii speciale în materie - Titlul VII din Legea nr. 247/2005. S-a mai reținut, în considerentele deciziei, că prima instanță a greșit, atunci când a dispus restituirea către reclamant a întregului teren aferent parcelei cu nr. top T2. în suprafață de 437 mp (faptic 422 mp), fiind, în sensul celor de mai sus, legală doar restituirea suprafeței de 299 mp teren (faptic 284 mp).

În ce privește stabilirea unui drept de superficie pentru suprafața de 57 mp teren (parte din acela cu nr. top T2.) aferentă apartamentului nr. 10, precum și pentru suprafața de 24 mp teren (parte, de asemenea, din parcela cu nr. top T2.), Curtea a constatat că un asemenea drept a fost stabilit încă prin art. 3 din dispoziția din 09 iulie 2008 a Primarului mun. Cluj-Napoca, fără ca reclamantul, să fi solicitat, în cadrul prezentei plângeri, modificarea dispoziției Primarului și sub acest aspect. Prin urmare, stabilirea dreptului de superficie prin art. 3 al dispoziției are caracter definitiv, ea nefăcând obiectul controlului judecătoresc exercitat în prezentul proces. Curtea de Apel a mai reținut că, prin plângerea formulată, reclamantul a solicitat, cu privire la art. 3 al dispoziției Primarului, doar corecția suprafeței de teren de la 363 la 437 mp, iar nu și înlăturarea mențiunilor care vizau stabilirea dreptului de superficie.

Pe cale de consecință, prima instanță a greșit atunci când a adus modificări dispoziției inclusiv cu privire la înlăturarea referirilor la dreptul de superficie aferent apartamentelor nr. 4 și 10. Împotriva deciziei nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul D.S.P. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Recurentul reclamant D.S.P. solicită modificarea deciziei civile nr. 108A/16 octombrie 2012 atacate, respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 458/2010 a Tribunalului Cluj. În motivarea recursului, reclamantul arată că decizia civilă recurată este nelegală, întrucât i-a înrăutățit situația, după atacarea dispoziției din 09 iulie 2007 emisă de primar, în sensul că, din terenul cu nr. top.

T2., din care i s-a restituit prin dispoziție suprafața de 363 mp, instanța, admițând apelul pârâtului, i-a restituit doar suprafața de 299 mp. De asemenea, deși prin dispoziția primarului se restituie o suprafața de teren, fără individualizare, instanța delimitează suprafața restituită, probabil cu referire la propunerea de stabilire a servituții de trecere, care însă, prin dispoziție, nu este evidențiată. Instanța se pronunță astfel, având în vedere, așa cum se menționează, caracterul obligatoriu al deciziei de casare. Însă, este evident o neînțelegere asupra stării de fapt, diminuându-se suprafața restituită, ca urmare a atacării dispoziției de către reclamant, beneficiarul acesteia. Instanța putea doar să admită plângerea și să acorde reclamantului mai mult decât primise prin dispoziție, sau să o respingă, situație în care dispoziția contestată rămânea nemodificată.

Motivarea deciziei din apel, care face trimitere la decizia de casare, este bazată pe înțelegerea greșită a stării de fapt, deoarece întregul teren cu nr. top.T3., cu suprafața de 966 mp, s-a partajat de către pârâtă, în sensul că terenul cu nr. top. T1. a fost format în jurul vechilor și noilor construcții, apartamentele nr. 4 și nr. 10, iar interiorul curții și suprafața aferentă corpului de clădire restituit conform art. 2, cuprinde terenul cu nr. top. nou format T2. Deși în cartea funciară acest teren are suprafața de 437 mp, reclamantului i s-a restituit doar suprafața de 363 mp prin dispoziția primarului, suprafață diminuată urmare a măsurătorilor pârâtei. Recurentul susține că a formulat plângere împotriva acestei dispoziții în sensul a i se restitui întregul teren cu suprafața de 437 mp, ceea ce instanța de fond a și admis.

Așadar, greșit s-a reținut că diferența de 138 mp nu poate fi restituita întrucât terenul „este afectat de servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari", fiind nelegală prezumtiva „servitute legală", care trebuie dovedită, întrucât, în cauza chiar este asigurat accesul la calea publică a tuturor coproprietarilor pe terenul cu nr. top. T1. Reclamantul consideră că decizia civilă recurată îi încalcă dreptul său legitim la bunul redobândit și îi creează o situația mai împovărătoare, prin diminuarea suprafeței de teren restituite prin dispoziția primarului, ca o consecință a propriei contestații, prin care a atacat dispoziția în scopul majorării suprafeței de teren restituite. Primarul Municipiului Cluj-Napoca a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că soluția instanței de apel este nelegală în ce privește stabilirea și întinderea suprafeței de teren afectată de servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari, stabilind că suprafața necesară este de 138 mp, raportat la cele reținute de instanța supremă în decizia de casare. Recurentul pârât consideră că stabilirea unei căi de acces doar pe o lățime de 2 m, pe conturul fațadei interioare a clădirii, este nelegală, fiind necesar a se asigura accesul și la utilitățile identificate de expert, care străbat întreaga curte în suprafața de 437 mp. Se invocă de către același recurent prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în cazul în care terenul este afectat de căi de acces sau de existența și utilizarea unor amenajări subterane, restituirea în natură se limitează numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Recurentul pârât mai arată că, în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul judiciar M.E.F., la punctul 4, se arată că, urmare a identificării pe teren cât și a măsurătorilor efectuate, s-a constatat existența pe terenul de la nr. top. T2. a șapte cămine de apă/canal, precum și rețele de apă și canal care traversează aceeași suprafață cu destinația de curte. Având în vedere ca întreaga curte este brăzdată în toate direcțiile de culoare de servitute (rețele de apă, canal), recurentul consideră că delimitarea de restul curții a unei cai de acces la locuințe pe conturul construcțiilor este improprie pentru o bună utilizare a terenului curte, dar și nelegală, prin raportare la prevederile legale sus menționate.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Prin art. 3 al dispoziției emise de primar, contestată de reclamant, acestuia din urmă i-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 363 mp de la nr. top. T2. Reclamantul a contestat parțial acest articol, exclusiv sub aspectul întinderii suprafeței de teren corespunzătoare acestui număr topografic, nefiind contestat dreptul de superficie instituit pentru suprafața de 57 mp aferentă corpului construit de Statul român - apartamentul nr. 10 care a fost înstrăinat fostului chiriaș în baza Legii nr. 61/1991 și pentru suprafața de 24 mp aferentă extinderii apartamentului nr. 4. De asemenea, reclamantul nu a contestat nici art. 4 al aceleiași dispoziții, prin care s-a stabilit că pe terenul cu nr. top.

T2. care se restituie în natură se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor construcțiilor. Prima instanță a admis contestația reclamantului sub aspectul recunoașterii întinderii corecte a suprafeței de teren de la nr. top. T2., această dispoziție a instanței nefiind contestată de către pârât în apel. Chiar în motivarea recursului, pârâtul arată că suprafața curții este de 437 mp. În plus și cu depășirea limitelor învestirii, prima instanță a înlăturat dreptul de superficie și de servitute, stabilite prin art. 3 și art. 4 ale dispoziției, deși reclamantul nu formulase contestație sub acest aspect. În apelul declarat împotriva sentinței, pârâtul a criticat soluția primei instanțe pe motivul greșitei înlăturări a art. 4 din dispoziție.

Apelul pârâtului a fost respins, soluție infirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 8201 din 18 noiembrie 2011 a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prin decizia de casare s-a stabilit, ca problemă de drept dezlegată și deci, obligatorie pentru instanța de rejudecare, că terenurile ocupate de construcțiile noilor proprietari, care au dobândit dreptul ulterior preluării imobilului de către stat, precum și terenurile afectate de servituți legale, cum este și servitutea de trecere, nu se pot restitui în natură. Trimiterea spre rejudecare a fost motivată prin aceea că sunt necesare verificări de fapt în vederea delimitării terenurilor afectate în acest sens.

Prin raportul de expertiză efectuat în faza rejudecării apelului expertul a delimitat o suprafață de 138 mp, din terenul aferent numărului topografic T2., pe care a denumit-o ”servitute de trecere”, iar instanța și-a însușit această propunere a expertului, diminuând suprafața restituită la 299 mp (faptic 284 mp). În acest mod, s-a ajuns la situația relevată de recurentul reclamant în motivarea recursului, în sensul că, deși acesta a contestat dispoziția de restituire exclusiv sub aspectul întinderii terenului de la nr. top. T2., instanța i-a redus suprafața restituită, creându-i în cadrul propriului demers judiciar o situație mai grea decât cea generată prin dispoziția contestată.

Este adevărat că decizia de casare era obligatorie pentru instanța de rejudecare sub aspectul problemei de drept dezlegate și a îndrumării de administrare de noi probe pentru lămurirea situației de fapt, însă punerea în aplicare a acestei decizii trebuia să țină seama și de limitele învestirii primei instanțe, stabilite prin contestație formulată de reclamant și de limitele judecății în apel, determinate prin cererea de apel formulată de pârât.

Constatând că delimitarea unei suprafețe de teren necesare servituții de trecere, în sensul deciziei de casare, ar conduce la diminuarea suprafeței restituite prin dispoziție, în condițiile în care prin contestație nu s-a pus în discuție dreptul de servitute, iar apelantul pârât nu a contestat în apel întinderea suprafeței restituite de prima instanță, ci numai înlăturarea de către aceasta a art. 4 din dispoziție, instanța ar fi trebuit să dea prioritate principiului neagravării situației reclamantului în propria contestație, precum și principiului tantum devolutum quantum appellatum, care permite devoluarea pricinii în limitele cererii de apel. În consecință, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile recurentului reclamant, acestea putând fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului și va modifica decizia recurată, în sensul că, în urma admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă, va schimba în parte sentința și va menține art. 4 din dispoziția din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca, urmând a fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. În ceea ce privește recursul pârâtului, se constată că acesta tinde la modificarea propriei dispoziții din 9 iulie 2008, în sensul respingerii cererii reclamantului de restituire în natură a terenului aferent numărului topografic T2.

Or, aceleași considerente ce decurg din principiul neagravării situației reclamantului în propria contestație împiedică o astfel de soluție. În plus, aspecte învederate în recurs ca împrejurări de fapt care ar împiedica restituirea în natură a terenului sunt invocate omisso medio, neputând fi examinate de instanța de recurs pentru prima oară. Cu atât mai mult, fiind împrejurări de fapt, nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este limitată la verificarea deciziei recurate exclusiv pe aspecte de nelegalitate. În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins, ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurentul pârât, care a căzut în pretenții, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, către recurentul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Admite recursul declarat de reclamantul D.S.P. împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia recurată, în sensul că, în urma admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă, schimbă în parte sentința și menține art. 4 din dispoziția din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe recurentul pârât la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.