ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4416/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4416/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 458 din 19 mai 2010 a

Tribunalului Cluj s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către

reclamantul D.S.P. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca; a fost

anulată în parte dispoziția nr. 4484/2008 emisă de către pârât, în soluționarea

notificării formulată de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001; s-a stabilit

că reclamantul este îndreptățit la restituirea terenului aferent nr. top. T1., în

suprafață de 966 mp, înscris în CF nr. C1. Cluj, însă doar în parte, respectiv,

terenul aferent apartamentelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, teren care

face parte din părțile indivize comune ale imobilului; s-a stabilit că reclamantul

este îndreptățit la restituirea întregului teren aferent nr. top. T2., în suprafață

de 437 mp, înscris în CF nr. C2. Cluj, fără ca acesta să fie grevat de drepturi

de servitute și superficie; s-a constatat că imobilul construcție restituit reclamantului

potrivit art. 2 din dispoziția atacată, imobil în care funcționează Universitatea

de Artă și Design Cluj, este situat pe terenul restituit cu nr. top. T2. de 437

mp., acest imobil nefiind evidențiat în cartea funciară și s-a dispus evidențierea

în cartea funciară a imobilului construcție mai sus menționat, pe nr. top. T2.,

conform raportului de expertiză efectuat de către expert F.M., raport care face

parte integrantă din sentință doar sub aspectul amplasamentului și descrierii construcției.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin dispoziția nr. 4424/2008

emisă de către pârât, dispoziția atacată, s-a dispus restituirea în natură în favoarea

reclamantului a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. U., respectiv a apartamentelor

1, 2, 4, 5, 8, 9, 11, 13, 14, 15, cota ½ parte din ap. 16, ap. 17, 18, 19,

21, 23 și 24, cu părțile indivize comune, cu terenul aferent acestora înscris în

CF colectivă nr. C1. Cluj și CF individuală C3. Cluj.

De asemenea, s-a restituit

în natură și corpul de clădire în care își desfășoară activitatea Universitatea

de Artă și Design Cluj împreună cu terenul construit de 74 m.p., înscris inițial

în CF C4. Cluj cu nr. top T3.

S-a mai restituit în natură

și curtea aferentă imobilului de 363 m.p. înscrisă în CF nr. C2. cu nr. topo T2.,

cu instituirea unui drept de superficie aferentă ap. 10 și extinderii ap. 24, în

favoarea Statului Român și a unui drept de servitute în favoarea construcțiilor.

Pentru celelalte apartamente

s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

având în vedere că acestea nu pot fi restituite în natură.

S-a reținut, potrivit

dispoziției atacate, că reclamantul este îndreptățit la restituire, fiind moștenitorul

foștilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în

temeiul Decretului nr. 92/1950.

Pe parcursul procesului,

pârâtul a emis o dispoziție de modificare a dispoziției atacate, dispoziția nr.

260/2009, prin care se exclude de la propunerea de acordare de despăgubiri ap. 22,

această mențiune fiind în concordanță cu poziția reclamantului.

În dovedirea pretențiilor

sale în raport cu întinderea suprafeței de teren ce se impune a fi restituită, reclamantul

a înțeles să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, raport efectuat

de expert F.M., care să urmărească succesiunea în timp a operațiunilor de carte

funciară.

Acest raport nu a fost

contestat de către pârât sub aspectul identificării și al măsurătorilor, formulându-se

doar obiecțiuni în raport cu propunerile de intabulare în cartea funciară.

Expertul a răspuns acestor

obiecțiuni, însă, instanța a apreciat că indiferent de propunerile expertului, instanța

are căderea de a se pronunța asupra dreptului și a întinderii dreptului ce urmează

a fi intabulat în cartea funciară.

Astfel, tribunalul a reținut

că, în raport cu înscrierile inițiale din CF nr. C4. Cluj, nr. top T3., ulterior

transcris în CF C5. sub același topografic, ulterior dezmembrat și transcris în

CF nr. C1. Cluj top T1. cu 966 m.p. și în CF C2. Cluj top T2. cu 437 m.p. și conform

raportului de expertiză depus la dosar, suprafața aferentă topograficului T2. trebuie

să fie de 437 m.p. și nu 363 așa cum s-a menționat în dispoziție Acestea sunt suprafețele

găsite la măsurători și în sensul acesta s-au formulat propunerile de intabulare

în CF.

Instanța a apreciat că

reclamantului i se cuvine întreaga suprafață de teren existentă în cărțile funciare,

minus cea vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, fără grevarea de drepturi de superficie

sau servitute, așa cum s-a găsit această suprafață în patrimoniul antecesorilor.

Suprafața de teren ce

a fost înstrăinată foștilor chiriași ce au cumpărat o parte din apartamentele din

imobil în baza Legii nr. 112/1995 nu mai poate fi restituită.

Este nelegală păstrarea

în favoarea Statului Român a unui drept de superficie, atâta timp cât superficia

nu a fost legal constituită, prin consimțământul părților, restituirea dreptului

de proprietate în favoarea reclamantului nefiind efectivă.

În acest sens, într-o

situație similară, s-a pronunțat C.E.D.O. în cauza Bock și Palade împotriva României.

Pentru identitate de rațiune,

aceeași se impune a fi și soluția în raport cu dreptul de servitute stabilit în

favoarea cumpărătorilor.

Desigur că apartamentele

vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 vor avea nevoie de o servitute de trecere,

însă aceasta va trebui stabilită pe calea dreptului comun, în raport cu proprietarul

care a dobândit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.

Această interpretare este

în concordanță și cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește corpul C

de clădire, instanța a constatat că acesta a fost restituit prin dispoziția atacată,

însă nu este evidențiată în cartea funciară. Expertul a identificat și a descris

acest corp de clădire, iar instanța a dispus evidențierea acestuia în CF, pe topograficul

T2., conform raportului de expertiză efectuat de expert F.M., care face parte din

sentință doar sub aspectul descrierii și a amplasamentului construcției (nefiind

valabile celelalte mențiuni).

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 272/A din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj.

Motivând decizia, instanța

de apel a confirmat starea de fapt și drept reținută de prima instanță, statuând

și că un drept de servitute în favoarea apartamentelor nerestituite reclamantului

nu putea fi recunoscut în prezentul proces atâta timp cât el nu apare înscris în

cartea funciară, pentru a se putea considera că el rămâne o sarcină care grevează

imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, admis cu majoritate,

prin decizia civilă nr. 8201 din 18 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, dispunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

în apel la Curtea de Apel Cluj.

Motivând decizia, instanța

supremă a arătat următoarele:

Potrivit art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar

pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Din aceste dispoziții

legale rezultă că intenția legiuitorului a fost de a nu se restitui în natură, ci

numai prin echivalent fostului proprietar terenul care este ocupat de construcțiile

noi, edificate ulterior preluării, și nu a se constitui un drept de superficie,

precum și pe cel afectat de servituți legale, considerat prin lege ca fiind necesar

bunei utilizări a acestora.

Situația este similară

și pentru partea din imobil înstrăinată, care nu se restituie fostului proprietar,

pentru care nu există rațiune de a se crea un regim juridic distinct, atât timp

cât legiuitorul a vrut să-i protejeze pe noii proprietari care și-au constituit

proprietăți pe/în imobilul preluat abuziv de stat.

Prin lege se instituie

astfel nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți legale aferente

construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior preluării.

Prin urmare, regimul juridic

aplicabil construcțiilor edificate de stat după preluare, a căror autorizare de

edificare nu este contestată în cauză, este în sensul că terenul ocupat de acestea

nu se restituie în natură ci prin echivalent, aceeași modalitate de despăgubire

fiind de stabilit și pentru terenurile afectate de servituți legale, servitutea

de trecere fiind una dintre acestea (potrivit cap. II - Despre servituțile stabilite

de lege, secțiunea a V- a C. civ.), inclusiv în ceea ce privește proprietățile constituite

în partea de imobil ce nu se restituie în natură.

De altfel, constituirea

acestei servituți nu era posibilă anterior preluării imobilului, dat fiind regimul

juridic al acestuia de la acea dată, când nu aparținea atâtor proprietari.

Întrucât delimitarea terenurilor

afectate în acest sens presupune verificări de fapt, incompatibile cu judecata în

recurs, Înalta Curte, în majoritate, a făcut aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314

C. proc. civ. și a casat decizia, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, care va avea în vedere și cealaltă apărare formulată în cauza.

Procedând la rejudecarea

apelului, prin decizia civilă nr. 108/A din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, a admis în parte apelul declarat de pârât, a schimbat în parte

sentința, în ceea ce privește dispoziția privitoare la restituirea către reclamant

a întregului teren aferent numărului topografic T2.; a stabilit că reclamantul este

îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de 299 mp teren (faptic 284 mp)

ce face parte din terenul în suprafață totală de 437 mp (faptic 422 mp) aferent

nr. top. T2. din CF nr. C2. Cluj-Napoca; s-a precizat în dispozitivul deciziei că

suprafața de 299 mp teren restituită către reclamant corespunde aceleia delimitate

prin literele a-b-c-d-e-f-g-h-i-j-k-l-m-n-o-a în planul de situație întocmit de

expertul tehnic judiciar F.M. (suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică,

Dosar nr. 3371/117/2008* al Curții de Apel Cluj), cu modificările aduse de instanța

de apel, plan care face parte integrantă din hotărâre; s-a stabilit că reclamantul

este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 138 mp (ce face parte din nr. top. T2.)

care nu a putut fi restituită în natură; au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Curtea de Apel a reținut

că, în cererea de apel îndreptată împotriva sentinței civile nr. 458 din 19 mai

2010 a Tribunalului Cluj, principala critică formulată de Primarul Municipiului

Cluj-Napoca a vizat faptul că în mod greșit prima instanță a dispus ca terenul restituit

reclamantului să nu fie grevat de drepturi de servitute și superficie, fiind necesar

a se recunoaște un drept de superficie aferent apartamentului nr. 10 (suprafața

de 57,0 mp), respectiv apartamentului nr. 4 (suprafața de 24,0 mp).

Totodată, apelantul a

învederat că este necesară și acordarea unui drept de servitute de trecere în favoarea

proprietarilor care dețin apartamente în proprietate în imobilul litigios.

Așa fiind, a conchis apelantul

că este oportună admiterea apelului în sensul menținerii art. 4 din Dispoziția

nr. 4484 din 09 iulie 2008 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.

Observă Curtea că prin

art. 4 din evocata dispoziție a Primarului s-a stipulat că „pe terenul cu nr. top

T2. care se restituie se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor

construcțiilor”.

Având în vedere cele dispuse

de instanța de recurs prin raportare la motivele apelului și, apoi, ale recursului

declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, instanța de apel, în rejudecare,

a efectuat o cercetare la fața locului, precum și două suplimente la expertiza tehnică

depusă la dosarul primei instanțe.

Instanța a apreciat că

problema litigioasă ce se impune a fi soluționată în cadrul prezentului apel este

legată de situația juridică a terenului cu nr. top T2. înscris în CF nr. C2. Cluj-Napoca,

cu privire la care, prin dispoziția din 09 iulie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit,

la art. 4, că se asigură servitute de trecere în favoarea deținătorilor construcțiilor,

așa cum deja s-a arătat mai sus, fără însă ca aceasta să fie identificată în concret.

Cu ocazia cercetării la

fața locului instanța a constatat că, într-adevăr, atât accesul la apartamentele

situate la parterul corpului A de clădire, cât și la etajul corpului A și al corpului

B, se realizează din curtea interioară (inclusiv, după caz, din gangul de acces

în imobil evidențiat în planurile de situație întocmite de expertul tehnic numit

în cauză), ceea ce trimite la concluzia că, pentru a se asigura accesul la aceste

apartamente (dintre care unele se află în proprietatea altor persoane decât reclamantul),

este nevoie de traversarea gangului de acces al curții interioare și a unei părți

din curtea interioară.

În planul de situație

întocmit de expertul F.M., aflat la dosarul prezentei instanțe, este evidențiată

amplasarea faptică a parcelei cu nr. top T2., reprezentând teren în suprafață scriptică

de 437 mp (în fapt existând însă 422 mp), acesta fiind delimitată prin contur de

culoare roșie.

În planul de situație

aflat la dosar expertul tehnic judiciar a delimitat o suprafață totală de 138 mp

(lățimea terenului fiind de 2 metri), marcată prin culoarea galbenă, pe care expertul

a denumit-o „servitute de trecere”.

Astfel cum Înalta Curte

de Casație și Justiție a statuat - iar prezenta instanță este ținută de această

dezlegare, conform art. 315 C. proc. civ. - prin decizia sa dată în recurs, „prin

lege se instituie nerestituirea în natură a terenului afectat de servituți legale

aferente construcțiilor noilor proprietari, constituiți ulterior preluării”, fiind

de asemenea stabilit, prin aceeași decizie, că pentru terenul ce nu se poate restitui

în natură se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Pe cale de consecință,

instanța de apel a considerat că suprafața de 138 mp, necesară accesului la apartamentele

altor proprietari, nu ar putea fi restituită în natură în beneficiul reclamantului,

acesta fiind însă îndreptățit la a primi, aferent ei, despăgubiri în condițiile

legii speciale în materie - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut, în considerentele

deciziei, că prima instanță a greșit, atunci când a dispus restituirea către reclamant

a întregului teren aferent parcelei cu nr. top T2. în suprafață de 437 mp (faptic

422 mp), fiind, în sensul celor de mai sus, legală doar restituirea suprafeței de

299 mp teren (faptic 284 mp).

În ce privește stabilirea

unui drept de superficie pentru suprafața de 57 mp teren (parte din acela cu

nr. top T2.) aferentă apartamentului nr. 10, precum și pentru suprafața de 24 mp

teren (parte, de asemenea, din parcela cu nr. top T2.), Curtea a constatat că un

asemenea drept a fost stabilit încă prin art. 3 din dispoziția din 09 iulie 2008

a Primarului mun. Cluj-Napoca, fără ca reclamantul, să fi solicitat, în cadrul prezentei

plângeri, modificarea dispoziției Primarului și sub acest aspect.

Prin urmare, stabilirea

dreptului de superficie prin art. 3 al dispoziției are caracter definitiv, ea nefăcând

obiectul controlului judecătoresc exercitat în prezentul proces.

Curtea de Apel a mai reținut

că, prin plângerea formulată, reclamantul a solicitat, cu privire la art. 3 al dispoziției

Primarului, doar corecția suprafeței de teren de la 363 la 437 mp, iar nu și înlăturarea

mențiunilor care vizau stabilirea dreptului de superficie.

Pe cale de consecință,

prima instanță a greșit atunci când a adus modificări dispoziției inclusiv cu privire

la înlăturarea referirilor la dreptul de superficie aferent apartamentelor nr. 4

și 10.

Împotriva deciziei

nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat

recurs reclamantul D.S.P. și pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Recurentul reclamant D.S.P.

solicită modificarea deciziei civile nr. 108A/16 octombrie 2012 atacate, respingerea

apelului și menținerea sentinței civile nr. 458/2010 a Tribunalului Cluj.

În motivarea recursului,

reclamantul arată că decizia civilă recurată este nelegală, întrucât i-a înrăutățit

situația, după atacarea dispoziției din 09 iulie 2007 emisă de primar, în sensul

că, din terenul cu nr. top. T2., din care i s-a restituit prin dispoziție suprafața

de 363 mp, instanța, admițând apelul pârâtului, i-a restituit doar suprafața de

299 mp.

De asemenea, deși prin

dispoziția primarului se restituie o suprafața de teren, fără individualizare, instanța

delimitează suprafața restituită, probabil cu referire la propunerea de stabilire

a servituții de trecere, care însă, prin dispoziție, nu este evidențiată.

Instanța se pronunță astfel,

având în vedere, așa cum se menționează, caracterul obligatoriu al deciziei de casare.

Însă, este evident o neînțelegere asupra stării de fapt, diminuându-se suprafața

restituită, ca urmare a atacării dispoziției de către reclamant, beneficiarul acesteia.

Instanța putea doar să admită plângerea și să acorde reclamantului mai mult decât

primise prin dispoziție, sau să o respingă, situație în care dispoziția contestată

rămânea nemodificată.

Motivarea deciziei din

apel, care face trimitere la decizia de casare, este bazată pe înțelegerea greșită

a stării de fapt, deoarece întregul teren cu nr. top.T3., cu suprafața de 966 mp,

s-a partajat de către pârâtă, în sensul că terenul cu nr. top. T1. a fost format

în jurul vechilor și noilor construcții, apartamentele nr. 4 și nr. 10, iar interiorul

curții și suprafața aferentă corpului de clădire restituit conform art. 2, cuprinde

terenul cu nr. top. nou format T2.

Deși în cartea funciară

acest teren are suprafața de 437 mp, reclamantului i s-a restituit doar suprafața

de 363 mp prin dispoziția primarului, suprafață diminuată urmare a măsurătorilor

pârâtei. Recurentul susține că a formulat plângere împotriva acestei dispoziții

în sensul a i se restitui întregul teren cu suprafața de 437 mp, ceea ce instanța

de fond a și admis.

Așadar, greșit s-a reținut

că diferența de 138 mp nu poate fi restituita întrucât terenul „este afectat de

servituți legale aferente construcțiilor noilor proprietari", fiind nelegală

prezumtiva „servitute legală", care trebuie dovedită, întrucât, în cauza chiar

este asigurat accesul la calea publică a tuturor coproprietarilor pe terenul cu

nr. top. T1.

Reclamantul consideră

că decizia civilă recurată îi încalcă dreptul său legitim la bunul redobândit și

îi creează o situația mai împovărătoare, prin diminuarea suprafeței de teren restituite

prin dispoziția primarului, ca o consecință a propriei contestații, prin care a

atacat dispoziția în scopul majorării suprafeței de teren restituite.

Primarul Municipiului

Cluj-Napoca a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că soluția instanței de apel este nelegală în ce privește stabilirea

și întinderea suprafeței de teren afectată de servituți legale aferente construcțiilor

noilor proprietari, stabilind că suprafața necesară este de 138 mp, raportat la

cele reținute de instanța supremă în decizia de casare.

Recurentul pârât consideră

că stabilirea unei căi de acces doar pe o lățime de 2 m, pe conturul fațadei interioare

a clădirii, este nelegală, fiind necesar a se asigura accesul și la utilitățile

identificate de expert, care străbat întreaga curte în suprafața de 437 mp.

Se invocă de către același

recurent prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora, în cazul

în care terenul este afectat de căi de acces sau de existența și utilizarea unor

amenajări subterane, restituirea în natură se limitează numai la acele suprafețe

de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Recurentul pârât mai arată

că, în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul

judiciar M.E.F., la punctul 4, se arată că, urmare a identificării pe teren cât

și a măsurătorilor efectuate, s-a constatat existența pe terenul de la nr. top.

T2. a șapte cămine de apă/canal, precum și rețele de apă și canal care traversează

aceeași suprafață cu destinația de curte. Având în vedere ca întreaga curte este

brăzdată în toate direcțiile de culoare de servitute (rețele de apă, canal), recurentul

consideră că delimitarea de restul curții a unei cai de acces la locuințe pe conturul

construcțiilor este improprie pentru o bună utilizare a terenului curte, dar și

nelegală, prin raportare la prevederile legale sus menționate.

Examinând decizia recurată,

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin art. 3 al dispoziției

emise de primar, contestată de reclamant, acestuia din urmă i-a fost restituit în

natură terenul în suprafață de 363 mp de la nr. top. T2. Reclamantul a contestat

parțial acest articol, exclusiv sub aspectul întinderii suprafeței de teren corespunzătoare

acestui număr topografic, nefiind contestat dreptul de superficie instituit pentru

suprafața de 57 mp aferentă corpului construit de Statul român - apartamentul

nr. 10 care a fost înstrăinat fostului chiriaș în baza Legii nr. 61/1991 și pentru

suprafața de 24 mp aferentă extinderii apartamentului nr. 4. De asemenea, reclamantul

nu a contestat nici art. 4 al aceleiași dispoziții, prin care s-a stabilit că pe

terenul cu nr. top. T2. care se restituie în natură se asigură servitute de trecere

în favoarea deținătorilor construcțiilor.

Prima instanță a admis

contestația reclamantului sub aspectul recunoașterii întinderii corecte a suprafeței

de teren de la nr. top. T2., această dispoziție a instanței nefiind contestată de

către pârât în apel. Chiar în motivarea recursului, pârâtul arată că suprafața curții

este de 437 mp.

În plus și cu depășirea

limitelor învestirii, prima instanță a înlăturat dreptul de superficie și de servitute,

stabilite prin art. 3 și art. 4 ale dispoziției, deși reclamantul nu formulase contestație

sub acest aspect.

În apelul declarat împotriva

sentinței, pârâtul a criticat soluția primei instanțe pe motivul greșitei înlăturări

a art. 4 din dispoziție. Apelul pârâtului a fost respins, soluție infirmată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 8201 din 18 noiembrie 2011

a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prin

decizia de casare s-a stabilit, ca problemă de drept dezlegată și deci, obligatorie

pentru instanța de rejudecare, că terenurile ocupate de construcțiile noilor proprietari,

care au dobândit dreptul ulterior preluării imobilului de către stat, precum și

terenurile afectate de servituți legale, cum este și servitutea de trecere, nu se

pot restitui în natură. Trimiterea spre rejudecare a fost motivată prin aceea că

sunt necesare verificări de fapt în vederea delimitării terenurilor afectate în

acest sens.

Prin raportul de expertiză

efectuat în faza rejudecării apelului expertul a delimitat o suprafață de 138 mp,

din terenul aferent numărului topografic T2., pe care a denumit-o ”servitute de

trecere”, iar instanța și-a însușit această propunere a expertului, diminuând suprafața

restituită la 299 mp (faptic 284 mp).

În acest mod, s-a ajuns

la situația relevată de recurentul reclamant în motivarea recursului, în sensul

că, deși acesta a contestat dispoziția de restituire exclusiv sub aspectul întinderii

terenului de la nr. top. T2., instanța i-a redus suprafața restituită, creându-i

în cadrul propriului demers judiciar o situație mai grea decât cea generată prin

dispoziția contestată.

Este adevărat că decizia

de casare era obligatorie pentru instanța de rejudecare sub aspectul problemei de

drept dezlegate și a îndrumării de administrare de noi probe pentru lămurirea situației

de fapt, însă punerea în aplicare a acestei decizii trebuia să țină seama și de

limitele învestirii primei instanțe, stabilite prin contestație formulată de reclamant

și de limitele judecății în apel, determinate prin cererea de apel formulată de

pârât.

Constatând că delimitarea

unei suprafețe de teren necesare servituții de trecere, în sensul deciziei de casare,

ar conduce la diminuarea suprafeței restituite prin dispoziție, în condițiile în

care prin contestație nu s-a pus în discuție dreptul de servitute, iar apelantul

pârât nu a contestat în apel întinderea suprafeței restituite de prima instanță,

ci numai înlăturarea de către aceasta a art. 4 din dispoziție, instanța ar fi trebuit

să dea prioritate principiului neagravării situației reclamantului în propria contestație,

precum și principiului tantum devolutum quantum appellatum, care permite devoluarea

pricinii în limitele cererii de apel.

În consecință, Înalta

Curte apreciază ca fiind fondate criticile recurentului reclamant, acestea putând

fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului

și va modifica decizia recurată, în sensul că, în urma admiterii apelului declarat

de pârât împotriva sentinței nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj,

secția civilă, va schimba în parte sentința și va menține art. 4 din dispoziția

din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca, urmând a fi păstrate

celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește recursul

pârâtului, se constată că acesta tinde la modificarea propriei dispoziții din 9

iulie 2008, în sensul respingerii cererii reclamantului de restituire în natură

a terenului aferent numărului topografic T2. Or, aceleași considerente ce decurg

din principiul neagravării situației reclamantului în propria contestație împiedică

o astfel de soluție. În plus, aspecte învederate în recurs ca împrejurări de fapt

care ar împiedica restituirea în natură a terenului sunt invocate omisso medio,

neputând fi examinate de instanța de recurs pentru prima oară. Cu atât mai mult,

fiind împrejurări de fapt, nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare

de atac, care este limitată la verificarea deciziei recurate exclusiv pe aspecte

de nelegalitate.

În raport cu aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins,

ca nefondat.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurentul pârât, care a căzut în pretenții, va fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocațial, către recurentul

reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei

nr. 108/A din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Admite recursul declarat

de reclamantul D.S.P. împotriva aceleiași decizii.

Modifică decizia recurată,

în sensul că, în urma admiterii apelului declarat de pârât împotriva sentinței

nr. 458 din data de 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă, schimbă în parte

sentința și menține art. 4 din dispoziția din 9 iulie 2008 emisă de Primarul Municipiului

Cluj - Napoca.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Obligă pe recurentul pârât

la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie

2013.