ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3499/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Încheierea pronunțată în ședința publică

din 8 decembrie 2006, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar prin Sentința civilă nr. 295 din 29 mai 2008 a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul C.V.N. împotriva pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca și în consecință:

A dispus anularea

dispoziției de respingere a Notificării nr. 1742 din 11 mai 2006 emisă de

pârât.

A stabilit în

favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

municipiul Cluj-Napoca, str. D, județul Cluj, înscris inițial în CF nr. X Cluj,

nr. top X1, după cum urmează:

- a restituit în

natură reclamantului imobilul teren identificat în CF nr. X Cluj, nr. top

actual ........ - în suprafață de 50 mp, nr. top actual ........ - în suprafață

de 596,06 mp, precum și apartamentele nr. 5 și 6 identificate în CF ind. nr.

........ Cluj-Napoca, nr. top ........ și, respectiv ........, cu părțile

comune indivize aferente înscrise în CF col. nr. ........ Cluj-Napoca;

- a dispus

intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, astfel dobândit, cu

titlu de lege, asupra imobilului teren identificat în CF nr. X Cluj, nr. top

........ și nr. top ........, conform tabelului de mișcare parcelară anexă la

completarea la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert T.M., care

face parte integrantă din prezenta sentință, și asupra apartamentelor nr. 5 și

6 identificate în CF ind. nr. ........ Cluj-Napoca, nr. top ........ și,

respectiv ........, cu părțile comune indivize aferente înscrise în CF col. nr.

........ Cluj-Napoca;

- a stabilit dreptul

reclamantului la despăgubiri în sumă totală de 4.417.970 euro, ce vor fi

achitate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr.

247/2005, pentru partea din imobilul mai sus identificat, ce nu poate fi

restituită în natură.

A respins cererea

reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele

tipografice preluate în proprietatea Statului Român.

A admis în parte

cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 1.960 RON.

Prin Decizia civilă

nr. 291/A din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis în parte apelurile

declarate de reclamant și de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca

împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

- a dispus

restituirea în natură și a apartamentelor nr. 1 și 3, situate în Cluj-Napoca,

Calea D, înscrise în CF ind. nr. ........ Cluj, nr. top. ........ și nr. top.

........;

- a înlăturat

dispoziția din sentință privind cuantumul despăgubirilor;

- a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A respins apelul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

aceleiași sentințe.

A respins cererea

apelantului-reclamant privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Decizia nr. 2000

din 24 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei curții

de apel, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță,

pentru ca aceasta să stabilească situația juridică actuală a imobilului

litigios, precum și dacă autorul reclamantului era unicul asociat al

tipografiei sau dimpotrivă, dacă alături de acesta mai existau și alte persoane

asociate, urmând ca în funcție de rezultatul acestor verificări jurisdicționale

să stabilească și natura măsurilor reparatorii cuvenite, corespunzător textelor

de lege incidente.

În rejudecare, Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie a pronunțat Decizia nr. 199/A din 25 martie 2011, prin care a admis în

parte apelurile declarate de pârâți și a schimbat în parte sentința apelată, în

sensul că:

A înlăturat

dispozițiile din sentință referitoare la: restituirea în natură în favoarea reclamantului

a imobilului teren identificat în CF nr. X Cluj, nr. top actual ........ în

suprafață de 50 mp, nr. top actual ........ în suprafață de 596,06 mp, precum

și a apartamentelor nr. 5 și 6 identificate în CF individual nr. ........

Cluj-Napoca, nr. top. ........ și ........, cu părți indivize comune înscrise

în CF colectivă nr. ........ Cluj-Napoca; intabularea dreptului reclamantului

asupra acestor imobile; stabilirea dreptului reclamantului la despăgubiri în

sumă totală de 4.417.970 euro ce vor fi achitate în condițiile prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobil ce nu poate fi

restituită în natură

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A stabilit că

reclamantul este persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii

prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

corespunzătoare cotei de participare a antecesorului H.T. la Firma „C.R.” în

anul 1948 și raportat la valoarea acțiunilor aceleiași firme la data preluării

imobilului în baza Decretului prezidențial nr. 150/1948, actualizate la data

acordării efective a măsurilor reparatorii.

A admis în parte

cererile de intervenție în interesul pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca, formulate de intervenienții S.A., S.E., M.C.I., M.C.N., P.M. și SC

N.S. SRL, în limitele admiterii apelului pârâtului Primarul municipiului

Cluj-Napoca.

A luat act de

renunțarea reclamantului la judecarea apelului său.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut că la momentul preluării Firmei „C.R.”, respectiv 28 iulie

1948, aceasta avea trei asociați, autorul reclamantului și încă alte două

persoane, situație în care devin incidente prevederile art. 3 alin. (1) lit. b)

coroborat cu art. 31 alin. (1) și art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001, în baza cărora reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, corespunzătoare

cotei de participare a antecesorului la data preluării abuzive și raportat la

valoarea acțiunilor firmei la aceeași dată, actualizate la momentul acordării

efective a măsurilor reparatorii.

Curtea a stabilit că

această modalitate de stabilire a despăgubirilor se impune, pe de o parte, față

de statuarea irevocabilă a instanței supreme, conform căreia reclamantul are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, iar, pe de altă

parte, față de pasivitatea reclamantului, care nu a făcut demersuri pentru a

dovedi cota de participare a antecesorului său la Firma „C.R.” la data

preluării și valoarea acțiunilor la aceeași dată.

Împotriva acestei din

urmă decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții.

I. Recurenta-pârâtă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar,

recurenta a arătat că are interes să promoveze prezentul recurs, chiar dacă, în

speță, a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Astfel, deși prin

hotărârile de fond și apel s-a anulat dispoziția emisă de primar în

soluționarea notificării reclamantului, în mod nelegal instanța, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, a stabilit că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Or, dispozițiile art.

31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 302/2009, prevăd că pentru ipoteza art. 3 alin. (1) lit. b) din lege,

măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică implicată

în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei

juridice sau, după caz, prin ordinul ministrului finanțelor publice, în cazul

în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice

naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea

continuitate.

Prin urmare, pentru

ipoteza art. 3 alin. (1) lit. b) din lege, AVAS trebuie să răspundă, iar nu

primarul, AVAS având și competența de calculare a despăgubirilor cuvenite

persoanei îndreptățite.

CCSD nu poate calcula

ea despăgubirile în această ipoteză, neputându-se substitui entității

competente anume învestite de legiuitor, potrivit art. 31, să stabilească

măsurile reparatorii.

La pronunțarea

hotărârii, instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 31 alin. (3) și

(4) din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 16 alin. (8) și (9) din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

Conform art. 31 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în situația în care persoana îndreptățită era

asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data

preluării acestora în mod abuziv, măsurile reparatorii vor consta în propunerea

ce se va face de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, operațiune efectuată în baza

valorii activului net din ultimul bilanț contabil.

Prin Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, la pct. 31.1 - 31.6.10 a fost

stabilită întreaga procedură prin care entitatea competentă - AVAS - va stabili

valoarea despăgubirilor, urmând ca ulterior să emită o decizie prin care să

propună aceste măsuri reparatorii.

După emiterea

deciziei prin care se propun măsuri reparatorii în condițiile art. 31 din Legea

nr. 10/2001, dosarele de despăgubire însoțite de deciziile respective sunt

transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea parcurgerii procedurii

prevăzută de art. 16 alin. (8) și (9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 16

alin. (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ulterior înaintării dosarelor

de despăgubire de către entitatea care a stabilit măsurile reparatorii,

potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 (în speță, AVAS), Comisia Centrală va

emite titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul

despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

După emiterea

titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, acesta va fi valorificat de

către titular potrivit art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fie prin

opțiunea de despăgubiri în numerar, fie prin acțiuni la Fondul Proprietatea,

fie combinat cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010.

Prin urmare, față de

dispozițiile legale sus-menționate, măsurile dispuse de către instanța de apel,

respectiv măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, corespunzătoare cotei de participare a antecesorului

reclamantului la Firma „C.R.” la data preluării abuzive și raportat la valoarea

acțiunilor firmei la aceeași dată, actualizate la momentul acordării efective a

măsurilor reparatorii, sunt nelegale.

Ceea ce trebuia să

dispună instanța de apel după anularea dispoziției emise de primar, era

obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții de declinare a competenței de

soluționare a notificării în favoarea uneia dintre entitățile menționate la

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Din acest punct de

vedere, hotărârea nu poate fi pusă în executare, întrucât în ipoteza din speță

AVAS calculează despăgubirile, iar nu Comisia Centrală.

Pe de altă parte,

decizia recurată este nelegală și sub aspectul modului cum stabilește dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv fără

determinarea cotei de participare a antecesorului la Firma „C.R.” la data

preluării abuzive. Mai mult, instanța stabilește ca acest drept abstract să se

acorde în condițiile Titlului VII, actualizat la data acordării efective a

măsurilor reparatorii, soluție care nu se găsește nici în dispozițiile Legii

nr. 10/2001, nici în cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

II. Recurentul-pârât

Primarul municipiului Cluj-Napoca a invocat, în drept, dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

În mod nelegal,

instanța de apel nu a modificat sentința de fond, în sensul exonerării sale de

la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cuantumul acestor

cheltuieli, 1.960 RON, este exagerat de mare.

Astfel, dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instituie o limitare în ceea ce privește

onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca

prestată și onorariu.

În acest sens, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în M. Of.

nr. 583 din 5 iulie 2006, s-a reținut că „prerogativa instanței de a cenzura,

cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului

avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și

complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul

onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea

potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca

acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care

este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este

consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al

cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.”

În același sens este

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, învestită fiind cu

soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt

cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate

numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real

făcute și în limita unui cuantum rezonabil.

Asupra excepției

lipsei de interes în promovarea recursului de către pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), supusă dezbaterii părților în ședința

publică din 18 mai 2012, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Încheierea de

ședință 8 decembrie 2006, prima instanță a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei CCSD, reținând că această pârâtă nu se legitimează

procesual pasiv în prezenta cauză, ce are ca obiect contestație împotriva

dispoziției emise în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, întrucât nu

are calitatea de emitent al dispoziției contestate.

Soluția din această

încheiere a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată prin

intermediul căilor de atac de către partea interesată, respectiv pârâta CCSD.

Astfel, pârâta CCSD a

formulat apel, dar nu cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei

calității sale procesuale pasive, ci exclusiv cu privire la fondul cauzei.

Ignorând că pârâta

CCSD nu putea formula critici pe fond, în raport de soluția pronunțată față de

ea de prima instanță, curtea de apel a admis în parte și apelul acestei pârâte,

în sarcina căreia nu a stabilit, însă, vreo obligație.

În recurs, pârâta

CCSD critică soluția dată pe fondul cauzei, deși ea nu a fost obligată la nimic

în raportul juridic dedus judecății.

Or, în condițiile în

care la fond s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

CCSD, soluție neatacată în căile de atac, iar în apel nu s-a stabilit nicio

obligație în sarcina pârâtei CCSD, această parte nu poate obține niciun folos

practic prin exercitarea recursului, astfel că recursul pe care l-a promovat

este lipsit de interes.

Recurenta-pârâtă

încearcă să-și justifice interesul în promovarea recursului prin aceea că

soluția dată în cauză contestației formulate de reclamant împotriva dispoziției

de soluționare a notificării în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001,

nu ar putea fi pusă de ea în executare în procedura Titlului VII al Legii nr.

247/2007.

Rezultă că interesul

pe care îl invocă recurenta-pârâtă nu este unul născut și actual, întrucât nu

este legat de faza administrativă de soluționare a notificării și, deci, de

prezentul litigiu, care are ca obiect contestație împotriva actului final al

procedurii administrative a Legii nr. 10/2001. Acest interes, argumentat de

parte cu trimitere la o etapă ulterioară celei administrative a Legii nr.

10/2001, și anume etapa execuțională prevăzută de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, în legătură cu care nu poartă prezentul litigiu, este astfel unul

eventual, viitor.

Or, una dintre

cerințele interesului, ca și condiție de exercițiu a cererii în justiție, este

ca acesta să fie născut și actual, adică să existe la momentul în care este

formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja

născute. Un interes eventual, viitor, ca și un interes care a trecut, a fost

depășit, nu poate fi luat în considerare.

În concluzie, Înalta

Curte urmează să respingă recursul pârâtei CCSD, ca lipsit de interes.

II. Examinând

recursul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca sub aspect formal, din

punctul de vedere al posibilității de încadrare a criticilor formulate în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., chestiune pusă în discuția părților în

ședința publică din 18 mai 2012, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face

posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este

nulitatea recursului.

În speță, deși

recurentul a invocat prin cererea sa de recurs motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu

rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor pe care acest motiv le

reglementează - lipsa de temei legal a hotărârii atacate/pronunțarea hotărârii

atacate cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, recurentul

contestă menținerea de către instanța de apel a soluției fondului de obligare a

sa la plata cheltuielilor de judecată, dar nu pentru că nu ar datora cheltuieli

de judecată în raport de soluția pronunțată pe fondul cauzei, ci pentru că

instanța nu ar fi făcut o corectă apreciere a proporționalității care trebuie

să existe între cuantumul onorariului de avocat inclus în cheltuielile de

judecată și munca prestată de avocat în proces, pe baza căreia instanța poate

reduce onorariul de avocat, conform criteriilor prevăzute de art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Aceste aserțiuni nu

se constituie, însă, în critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât chestiunea invocată de recurent, aceea

a proporționalității onorariul de avocat cu complexitatea cauzei și cu munca

prestată de avocat, nu pune în discuție legalitatea hotărârii atacate, ci

temeinicia acesteia.

Astfel, stabilirea

proporționalității onorariului avocațial cu complexitatea cauzei și cu munca

prestată de avocat, reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea

instanțelor de fond prin raportare la criteriile prevăzute de art. 274 alin.

(3) C. proc. civ. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, iar nu de drept, ea

nu poate fi cenzurată în recurs, cale extraordinară de atac în care cenzura

instanței se poate face, conform art. 304 C. proc. civ., exclusiv sub aspectul

legalității, nu și al temeiniciei hotărârii atacate.

În consecință,

criticile formulate de recurent pe aspectul cheltuielilor de judecată nu se

încadrează în cazul de nelegalitate indicat prin cererea de recurs - art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și nici în alt caz de nelegalitate dintre cele expres și

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului

judiciar în recurs.

Având în vedere că

recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc.

civ., iar criticile formulate de recurentul-pârât Primarul municipiului Cluj nu

se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea

recursului acestei părți, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit

de interes, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 199/A din 25 martie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2012.

Procesat de GGC - LM