ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3633/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3633/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1091/2006 din 7 decembrie

2006 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 143/117/2004, a fost admisă,

în parte, plângerea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Cluj-Napoca și, drept consecință:

A fost anulată dispoziția

nr. D1/2004 emisă de către pârât în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a stabilit dreptul reclamantei

de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață

de 3852 m.p. înscris în C.F. nr. C1 Cluj, cu obligarea pârâtului la a emite o nouă

dispoziție în acest sens.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. V1/1977, soțul reclamantei - D.C. și mama acestuia, D.S. au

vândut cumpărătorilor B.G. și B.E. dreptul de proprietate asupra construcției înscrise

în C.F. nr. C1 Cluj, consemnându-se că dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 3852 m.p. aferent construcției a trecut în proprietatea statului în

temeiul Legii nr. 58/1974.

Tribunalul a reținut că

această preluare a terenului s-a făcut fără plată, ea constituind o preluare abuzivă

ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare, reclamanta

este îndreptățită la a obține măsuri reparatorii, conform dispozițiilor art. 3 din

această lege, în considerarea calității ei de moștenitoare a soțului decedat D.C.,

care, la rândul său, a fost singurul moștenitor al mamei sale D.S.

Terenul în litigiu nu

poate fi însă restituit în natură reclamantei, căci asupra lui sunt înscriși în

cartea funciară, ca proprietari, B.G. și B.E., în temeiul ordinelor emise de Prefectul

județului Cluj.

Prin urmare, reclamanta

este îndreptățită la a obține măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prevederilor

cuprinse în capitolul VII din Legea nr. 247/2005, fiind justificată anularea dispoziției

Primarului municipiului Cluj-Napoca de respingere a notificării formulate de reclamantă

conform Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea acesteia,

în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia

civilă nr. 131/A din 24 aprilie 2007, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 1091/2006 din 07 decembrie

2006 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii ca

nefondată a plângerii formulată de reclamanta D.E. împotriva dispoziției nr. 2502/2004

emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin notificarea din 9

iulie 2001, reclamanta D.E. a solicitat, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a suprafeței de 2405 m.p. din terenul situat în Cluj-Napoca,

str. U., înscris în CF C1 Cluj nr. top. T1, precum și măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 1447 m.p. teren aferent aceluiași nr. top. T1.

Cererea astfel formulată

s-a întemeiat pe faptul că imobilul înscris în C.F. nr. C1 Cluj, nr. top. T1, compus

din casă și teren în suprafață de 1070 m.p. (3852 m.p.) a constituit proprietatea

lui D.C., soț al reclamantei și a mamei acestuia, D.Sa. (S.), coroborat cu împrejurarea

că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1/1977 de Notariatul

de Stat Județean Cluj aceștia le-ar fi vândut cumpărătorilor B.G. și B.E. doar construcția

- casă de locuit aflată pe teren, însă nu și terenul în suprafață de 3852 m.p. aferent.

Potrivit mențiunilor cuprinse

în acest contract de vânzare-cumpărare, obiect al convenției a fost doar construcția,

în sensul că terenul în suprafață de 3852 m.p. se trece în proprietatea Statului

Român, în administrarea operativă a G.I.G.C.L. Cluj ...", potrivit art. 30

din Legea nr. 58/1974 stipulându-se totodată că în favoarea cumpărătorilor se instituie

un drept de folosință asupra cotei de 90/3852 - a parte din teren.

Astfel fiind, Statul Român

și-a înscris, sub B+6, dreptul de proprietate asupra terenului, în vreme ce cumpărătorii

au fost înscriși ca proprietari ai construcției sub B+10, 11, precum și ca titulari

ai dreptului de folosință asupra cotei de 90/3852 parte din teren, sub B + 8, 9.

În temeiul art. 35, ulterior

art. 36 din Legea nr. 18/1991, în favoarea cumpărătorilor B. a fost emisă decizia

nr. 65/1992 a Prefectului județului Cluj, prin care li s-a atribuit din terenul

în litigiu, cu titlu de proprietari, suprafața de 1447 m.p., intabulată sub B +

12, 13 în CF nr. C1.

Ulterior, prin Ordinele

nr. 426/2002 și nr. 532/2002 ale Prefectului județului Cluj cumpărătorilor le-a

fost atribuit în proprietate și restul de 2405 m.p. din terenul litigios, aceștia

intabulându-și dreptul astfel dobândit sub B+14, 15.

Reclamanta D.E. a promovat,

sub nr. 5182/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca, o acțiune în justiție în contra cumpărătorilor

B.G. și B.E., precum și împotriva Prefecturii județului Cluj, solicitând anularea

Ordinelor nr. 426/2002 și nr. 532/2002 ale Prefectului județului Cluj, însă, prin

sentința civilă nr. 9795/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă,

acțiunea a fost respinsă ca netemeinică.

S-a reținut în motivarea

sentinței, între altele, că din dovezile administrate rezultă, în afara îndoielii,

că D.C. și D.S. le-au vândut soților B. nu doar construcția, ci și întregul teren

în suprafață de 3852 m.p., prețul real al vânzării fiind de 160.000 RON, ci nu doar

de 60.000 RON, cât s-a menționat în contractul autentic de vânzare-cumpărare.

Or, aceste statuări ale

Judecătoriei Cluj-Napoca se impun împotriva reclamantei cu putere de lucru judecat,

în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat, căci reclamanta a fost parte

în acel proces, iar dezlegările instanței au vizat tocmai terenul cu privire la

care reclamanta solicită, în prezentul proces, restituirea în natură și, parțial,

măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel fiind, se constată

că atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că

întregul teren a fost vândut de către antecesorii reclamantei, aceasta nu mai poate

pretinde măsuri reparatorii, căci s-ar ajunge la îmbogățirea ei fără justă cauză.

Pe cale de consecință,

notificarea formulată de către reclamantă a fost respinsă în considerarea acestor

motive, ceea ce a dus la admiterea apelului în baza art. 296 C. proc. civ. și schimbarea

sentinței în sensul respingerii plângerii.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat și motivat recurs reclamanta D.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, instanța de apel

a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura și înțelesul vădit nelămurit

al actului juridic dedus judecății, respectiv, aceasta a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

natura și înțelesul actului juridic dedus judecății - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens se susține

că instanța de apel a fost învestită printr-o declarație de apel ce nu a fost motivată

nici în drept și nici în fapt, solicitându-se doar admiterea apelului și modificarea

hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

Reanalizând, din oficiu

cauza, prin prisma apărărilor sumare invocate de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca

în faza de judecată a fondului, instanța de apel a reținut în mod complet nelegal

că terenul a cărui restituire se solicită în baza Legii nr. 10/2001, nu face obiectul

acestei legi, față de împrejurarea că acest teren a fost preluat de către Statul

Român în baza Legii nr. 58/1974.

Instanța de apel a schimbat

astfel natura actului juridic dedus judecății, apreciind în mod eronat, că terenul

solicitat de reclamantă nu ar fi fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii

nr. 10/2001, apărări ulterior înlăturate fără o motivare justă de către instanța

de apel.

Instanța de apel nu a

ținut cont de aspectele esențiale cu privire la starea de fapt și de drept dedusă

judecății, admițând în mod eronat, apelul pârâtului și menținând ca legală dispoziția

Primarului nr. 2502/2004 prin care a fost respinsă notificarea reclamantei din

09 iulie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, deși în speță erau îndeplinite

toate condițiile impuse de prevederile legale pentru admiterea acestei notificări.

Instanța de apel a făcut

abstracție de toate înscrisurile existente la dosar, care au făcut dovada incontestabilă

a faptului că până în 1992, respectiv 2002, terenul a fost în proprietatea exclusivă

a Statului Român, iar terții subdobânditori, B.G. și B.E., au dobândit în anul 1977

doar dreptul de proprietate asupra construcției și respectiv, un drept de folosință

asupra cotei de 90/3852 m.p. teren.

În acest context, în care

în anul 1977 era de notorietate că terenurile nu erau în proprietatea persoanelor

fizice, ci a Statului Român, ele neaflându-se în circuitul civil spre a putea fi

înstrăinate, nu se poate afirma de către nici o instanță de judecată că B.G. și

B.E. au achiziționat cu bună credință dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 3852 m.p.

pronunțat decizia civilă nr. 131/A din 24 aprilie 2007 cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ.

Astfel, în mod complet

nejustificat Curtea de Apel Cluj a apreciat că intră în puterea de lucru judecat

anumite aspecte reținute în considerentele unei hotărâri irevocabile, însă apreciate

ca fiind fără relevanță pentru pronunțarea soluției.

Sentința civilă nr. 9795/2005

a Judecătoriei Cluj-Napoca a menținut ca valabile Ordinele prefectului nr. 426/2002

și nr. 532/2002 prin care le-a fost atribuit numiților B. suprafața de 2405 m.p.

din terenul ce a făcut obiectul notificării reclamantei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că aceste ordine au fost corect eliberate, raportat

la prevederile art. 36 alin. (3)-(4), la art. 23 din Legea nr. 18/1991, fără a face

vorbire despre obiectul exact al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii

reclamantei cu numiții B.G. și B.E., respectiv despre prețul real al acestei tranzacții.

În aceste condiții, instanța

de apel a apreciat în mod complet nelegal că o serie de afirmații reținute de o

instanță în considerentele unei hotărâri irevocabile dar care nu au stat în fapt

la baza soluționării respectivei pricini, intră în puterea de lucru judecat.

Așadar, în mod nelegal

instanța de apel a reținut că intră sub puterea de lucru judecat aspectul, nedovedit

în fața nici unei instanțe, că actul juridic încheiat între antecesorii reclamantei

și B.G. și E. ar fi avut ca obiect, atât construcția cât și terenul, iar prețul

real ar fi privit aceste două imobile în întregul lor.

Voința declarată a părților

a fost cea de înstrăinare a construcției pentru un anumit preț, astfel că în speță

nu putea vorbi cel mult de o simulare a prețului, nu de o modificare a obiectului

contractului, cum în mod eronat a reținut instanța de apel, contrar celor stabilite

de Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința nr. 9795/2005.

Față de argumentele mai

sus expuse, rezultă fără îndoială că instanța de apel a reținut greșit ca Judecătoria

Cluj-Napoca s-ar fi pronunțat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 9795/2005

asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare încheiat între antecesorii reclamantei

și B.G. și B.E.

Din această greșeală comisă

de instanța de apel a derivat cea referitoare la negarea dreptului reclamantei de

a pretinde și obține măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la terenul ce

a fost preluat în mod abuziv de la D.C. și D.S.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate, în raport de motivele de nelegalitate invocate și având

în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Relativ la prima critică

invocată de recurenta reclamantă, în sensul că instanța de apel a schimbat natura

actului juridic dedus judecății, apreciind în mod eronat, că terenul solicitat în

cauză nu ar fi fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, față de

împrejurarea că acest teren a fost preluat de către Statul Român în baza Legii

nr. 58/1974, instanța supremă constată, în primul rând, că în speță, instanța de

judecată nu a fost sesizată cu un diferend în legătură cu un act juridic în înțelesul

art. 969 alin. (1) C. civ., la care se referă art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Interpretarea și aprecierea

probelor de către instanța de apel, în stabilirea regimului juridic al terenului

în litigiu, reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe denaturarea unui act juridic, respectiv a cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin acest motiv de nelegalitate

nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, o asemenea critică

putând fi formulată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în care, de fapt, se apreciază că se încadrează motivele recursului

declarat de reclamantă.

În speță, s-a reținut

că imobilul înscris în C.F. nr. C1 Cluj, nr. top T1, compus din casă și teren în

suprafață de 3852 m.p. a constituit proprietatea lui D.C., soț al reclamantei, și

a mamei acestuia D.S.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1/1977 de Notariatul de Stat Județean

Cluj, aceștia au vândut cumpărătorilor B.G. și B.E. construcția, iar terenul în

suprafață de 3852 m.p. aferent, s-a trecut în proprietatea Statului român, în administrarea

operativă a G.I.G.C.L. Cluj, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974 stipulându-se

totodată, că în favoarea cumpărătorilor se instituie un drept de folosință asupra

cotei de 90/3851 - parte din teren.

Astfel fiind, s-a înscris

în C.F. nr. C1 Cluj nr. top. T1, dreptul de proprietate al Statul român asupra terenului,

sub B+6, în vreme ce cumpărătorii au fost înscriși ca proprietari ai construcției

sub B+10,11, precum și ca titulari ai dreptului de folosință asupra cotei de 90/3852

parte din teren, sub B+8,9.

În temeiul art. 35, ulterior

art. 36, din Legea nr. 18/1991, în favoarea cumpărătorilor B. a fost emisă decizia

nr. 65/1992 a Prefecturii Județului Cluj, prin care li s-a atribuit din terenul

în litigiu, cu titlu de proprietari suprafața de 1447 m.p., intabulată sub B+12,

13 în C.F. nr. C1.

Ulterior, prin Ordinele

nr. 426/2002 și nr. 532/2002 ale Prefectului județului Cluj, cumpărătorilor le-a

fost atribuit în proprietate și restul de 2405 m.p. din terenul litigios, aceștia

intabulându-și dreptul astfel dobândit, sub B+14,15 în C.F. nr. C1.

Recurenta-reclamantă D.E.

a promovat, sub nr. 5182/2005, la Judecătoria Cluj-Napoca, o acțiune în contra cumpărătorilor

B., precum și împotriva Prefecturii județului Cluj, solicitând anularea Ordinelor

nr. 426/2002 și nr. 532/2002 ale Prefectului județului Cluj, însă, prin sentința

civilă nr. 9795/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă, acțiunea

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin urmare, la data intrării

în vigoare a Legii nr. 18/1991, construcția ce a făcut obiect al contractului de

vânzare-cumpărare mai sus-menționat, nu era demolată, context în care, s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991,

privind constituirea dreptului de proprietate asupra terenului atribuit în folosință

pe durata existenței construcției.

În atare situație, prevederile

art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt aplicabile în prezenta cauză, statuându-se

în mod corect prin dispoziția din 14 iunie 2004, contestată, că terenul în litigiu

nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Referitor la critica potrivit

căreia, instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ., apreciind eronat că intră în puterea

lucrului judecat anumite aspecte reținute în considerentele unei hotărâri irevocabile,

considerată ca fiind fără relevanță pentru pronunțarea soluției, Înalta Curte a

constatat că nu este fondată.

Sub acest aspect, instanța

de apel a reținut în mod corect, că în considerarea efectului pozitiv al lucrului

judecat, acele statuări din considerentele sentinței civile nr. 9795/2005, irevocabilă,

a Judecătoriei Cluj-Napoca, se impun împotriva recurentei reclamante cu putere de

lucru judecat, căci aceasta a fost parte în acel proces, iar dezlegările instanței

au vizat tocmai terenul solicitat în prezentul proces.

Astfel fiind, instanța

de apel a concluzionat că atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă

s-a stabilit că întregul teren în litigiu a fost vândut de către antecesorii reclamantei,

aceasta nu mai poate pretinde măsuri reparatorii pentru același teren, căci s-ar

ajunge la îmbogățirea ei fără justă cauză.

În prezentul proces, nu

poate fi pusă în discuție legalitatea acelei hotărâri judecătorești, iar puterea

lucrului judecat înseamnă că, din momentul în care o hotărâre nu mai poate fi supusă

nici unei căi de atac, ea trebuie considerată că reflectă adevărul.

Pentru toate aceste considerente,

în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta P.L.O.K.M., moștenitoarea lui D.E., împotriva deciziei

civile nr. 131 A din 24 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie

2010.