ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10191/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Cluj la data de 10 martie 2004, S.I. a solicitat anularea
dispoziției nr. 347 din 5 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Cluj
Napoca prin care i s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001
și restituirea în natură a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris în C.F.
Cluj nr.top 1667, lotizat cu două numere topografice noi, respectiv nr.top
1661/1, C.F. Cluj și nr.top 1667/2, C.F. Cluj. În subsidiar, reclamantul a
solicitat acordarea despăgubirilor legale pentru imobilul menționat. A arătat
că este singurul moștenitor al soției sale S.A., că au dobândit imobilul prin
cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 aprilie 1957
și că acesta a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974,
prin Decizia Consiliului Popular județean Cluj nr. 478 din 4 noiembrie 1975,
fără despăgubiri.
Prin sentința nr. 1440 din 2 iulie
2004, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului,
a dispus anularea dispoziției atacate și a obligat pârâtul Primarul
municipiului Cluj Napoca să emită în favoarea reclamantului dispoziție de
acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. A respins cererea privind
obligarea pârâtului la emiterea dispoziției pentru restituirea în natură a imobilului
în litigiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul
are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin
echivalent, imobilul, construcție și teren, în suprafață de 110 mp fiind vândut
foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995.
Apelul declarat de pârât împotriva
hotărârii primei instanțe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj,
secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin
decizia nr. 312/A din 18 martie 2005. S-a reținut de către instanța de apel că
a fost făcută de către reclamant proba depunerii actelor doveditoare ale
dreptului de proprietate pretins cu privire la imobilul în litigiu o dată cu
notificarea și ulterior înăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr.
10/2001 (astfel cum a fost modificat). Instanța de apel a constatat totodată că
s-a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, deținătorul imobilului fiind obligat să facă reclamantului o ofertă de
restituire prin echivalent, corespunzătoare procedurii reglementate de acest
text de lege și valorii imobilului trecut fără plată în proprietatea statului
în baza Decretului nr. 223/1974, în prezent înstrăinat către o terță persoană.
Împotriva deciziei pronunțată în
apel a declarat recurs Primarul municipiului Cluj Napoca, criticând-o pentru
netemeinicie și nelegalitate. A arătat că statul a dobândit proprietatea asupra
imobilului în litigiu în baza art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 223/1974 conform
Deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj nr. 478
din 4 noiembrie 1974 cu plata despăgubirilor legale, neputând fi reținută culpa
pârâtului pe considerentul că reclamantul nu și-a încasat despăgubirile
acordate. A precizat totodată că decizia de trecere în proprietatea a
imobilului în litigiu a fost emisă în baza unui act normativ în vigoare la acea
dată, cu respectarea condițiilor prevăzute de acest act normativ, motiv pentru
care a trecut cu titlu în proprietatea statului. A invederat că în situația în
care imobilul este preluat cu plata despăgubirilor legale aceasta nu este
considerată abuzivă și că a solicitat reclamantului să depună actele
doveditoare ale dreptului de proprietate precum și în cazul moștenitorilor cele
care atestă această calitate.
Recursul este nefondat urmând a fi
respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În cauza de față
imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 prin
Decizia nr. 478/1975 a fostului Consiliu Popular Cluj.
Prin Decretul nr.
223/1974, cetățenii români care părăseau țara erau lipsiți în mod arbitrar de
un drept de proprietate care era recunoscut și protejat atât pe plan intern,
cât și internațional, astfel încât decizia emisă în baza decretului era în
contradicție cu prevederile Constituției din 1965, cu dispozițiile art. 480 și
art. 481 C. civ. și cu tratatele și convențiile internaționale la care România
era parte și prin urmare titlul statului nu este valabil constituit.
S-a reținut de către
instanțele de fond și de apel că reclamantul a făcut dovada calității de
persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,
pârâtul nedovedind că actele necesare nu au fost depuse în termenul prevăzut de
lege și că reclamantul a încasat despăgubiri. Totodată, se reține că pârâtul nu
a făcut dovada că ar fi solicitat reclamantului prezentarea originalelor după
actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor, în
scopul verificării și certificării lor, ori că a comunicat reclamantului că
documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de
restituire.
Pe de altă parte, nici o
probă a dosarului nu atestă că reclamantului i s-ar fi plătit despăgubiri, în
această apărare a pârâtului, ca și în cazul excepțiilor, sarcina probei îi
revine acestuia, fiind împotriva logicii juridice să se pretindă reclamantului
să facă proba negativă că nu a încasat suma.
Pentru aceste motive,
recursul este nefondat urmând a fi respins în conformitate cu dispozițiile art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 274 C.
proc. civ., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
1000 RON către reclamant, justificate prin chitanța nr. 83203011 din 9
noiembrie 2005 reprezentând plata onorariului avocațial pentru redactarea
întâmpinării formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr.
312/A din 18 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și
asigurări sociale, pentru minori și familie.
Obligă pe pârât la 1000 RON
cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 decembrie 2005.