ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 23 februarie 2004,

reclamantul T.P.J. a sesizat Tribunalul Cluj solicitând ca, în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să fie obligat pârâtul Primarul municipiului

Cluj Napoca să emită o dispoziție de restituire în natură a cotei de 1/6 din

imobilul casă cu destinația de locuință, situat în municipiul Cluj Napoca.

În cuprinsul acțiunii reclamantul a

arătat că, în anul 1971, a plecat din România și drepturile sale de proprietate

cu privire la imobilul aflat în litigiu au fost preluate de stat în baza

Decretului nr. 223/1974, iar notificarea pe care a adresat-o potrivit Legii nr.

10/2001, pentru restituirea imobilului, a rămas fără răspuns.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 898 din 16 aprilie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat

Primarul municipiului Cluj Napoca să emită dispoziția pentru soluționarea

notificării precizate de reclamant, privitoare la imobilul menționat în cererea

de chemare în judecată.

Curtea de Apel Cluj Napoca, secția

civilă, prin decizia nr. 1822/A din 25 august 2004, a respins ca nefondat

apelul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca, arătând, în

considerentele deciziei, că tribunalului și nu judecătoriei îi revine

competența soluționării litigiului, iar, pe de altă parte, potrivit art. 23 din

Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii

de restituire în natură a imobilului.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs pârâții Municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj

Napoca susținând că decizia este nelegală deoarece:

- competența soluționării litigiului

aparține Judecătoriei Cluj Napoca și nu Tribunalului Cluj;

- termenul de 60 zile prevăzut de

Legea nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziției prin care să fie soluționată

notificarea persoanelor îndreptățite este un termen de recomandare, iar

depășirea lui nu este sancționată de lege;

- instanțele puteau, cel mult, să

oblige primarul la emiterea unei dispoziții pentru soluționarea notificării

inițiale formulate de reclamant, iar nu a precizării ulterioare a notificării.

Recursurile declarate nu sunt

întemeiate.

Prin Legea nr. 10/2001, invocată

prin cererea de chemare în judecată a fost reglementat regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (8) din această lege, așa cum erau în

vigoare la data la care reclamantul s-a adresat justiției și la datele

pronunțării hotărârilor în primă instanță și în apel, competența de soluționare

revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se

află sediul unității deținătoare.

În cauză litigiul a fost soluționat,

în mod corect, în primă instanță, de Tribunalul Cluj în a cărui circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului aflat în litigiu.

Conform art. 23 din aceeași Lege nr.

10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz,

după data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Dispunând obligarea primarului

municipiului să emită dispoziție pentru soluționarea notificării trimise de

reclamant, prin executorul judecătoresc, atât prima instanță, cât și instanța

de apel au aplicat corect dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, chiar

dacă depășirea termenului de 60 zile menționat mai sus nu este sancționată de

lege. Dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat prin recurs ar însemna ca

unitatea deținătoare să aibă posibilitatea să nu soluționeze notificarea în

termenul prevăzut de lege și nici măcar într-un termen rezonabil, ci să

împiedice exercitarea dreptului reclamantului de a-i fi soluționat litigiul de

către justiție într-un termen rezonabil.

Nici ultima critică formulată de

recurentă nu este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantul a solicitat restituirea în natură a cotei aflate în litigiu din

imobilul ce l-a avut în proprietate, așa cum solicitase și prin precizarea

înregistrată, la Primăria Municipiului Cluj Napoca, la 12 iunie 2003.

În măsura în care aprecia că prin

notificarea inițială solicitarea ar fi fost diferită, unitatea deținătoare era

obligată ca, prin dispoziție motivată, să răspundă, potrivit legii, la

notificare inclusiv la precizarea acesteia. Refuzul de a răspunde notificării

nu avea acoperire legală.

Decizia instanței de apel fiind

pronunțată cu aplicarea corectă a legii, recursurile declarate vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Municipiul

Cluj Napoca și de primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile

nr. 1822/A din 25 august 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2005.