ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7364/2011

HOTĂRÂRE
20.10.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7364/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08

decembrie  2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta H.T. a chemat în

judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Statul Român

prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și a solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la

restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca.

Prin Sentința civilă

nr. 414 din 11 mai 2010, Tribunalul Cluj a admis excepția decăderii și a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei având ca

obiect restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, preluat de

Statul Român în anul 1949 de la bunicul ei, a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 112/2005, Legii nr. 1/2000 și Legii

nr. 554/2004.

Deși a fost citată cu

mențiunea de a preciza dacă a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001,

reclamanta nu s-a conformat în mod nejustificat dispozițiilor instanței.

Prin adresa nr.

22585/452 din 22 februarie 2010 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a comunicat

instanței că imobilul în litigiu nu a fost revendicat în temeiul Legii nr.

10/2001 și nici în temeiul Legii nr. 112/1995, precizând că imobilul nu se află

în evidențele sale.

La data de 28 aprilie

2010, reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune, prin care a arătat că

temeiul de drept al cererii formulate este Legea nr. 10/2001.

Ulterior, la termenul

de judecată din data de 11 mai 2010, reclamanta a arătat că nu a știut că

trebuia să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr.

112/1995.

În această situație,

prima instanță a invocat din oficiu excepția decăderii reclamantei din dreptul

de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent,

conform art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată și în consecință,

a respins acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta H.T., iar prin Decizia nr. 332/A din 19

noiembrie  2010, Curtea de Apel Cluj a respins apelul, ca nefondat.

Curtea de Apel a avut

în vedere următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001

prevede în art. 1 alin. (2) posibilitatea restituirii în natură sau stabilirea

măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv de

stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Pentru a obține

restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în

temeiul Legii nr. 10/2001, republicate, persoana îndreptățită este obligată

potrivit art. 22 alin. (1) din această lege, să notifice persoana juridică

deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Conform art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, republicată, nerespectarea termenului de 12 luni

prevăzut pentru trimiterea notificării, atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Reclamanta nu a

formulat nici până în prezent o notificare adresată persoanei juridice

deținătoare și nici nu a solicitat repunerea ei în termen.

Așa fiind, în mod

corect prima instanță a respins acțiunea reclamantei, câtă vreme aceasta nu a

formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, dar și-a întemeiat acțiunea

pe această lege.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta H.T.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Reclamanta s-a aflat

în imposibilitate se a formula notificare în termen legal deoarece locuiește în

Germania, astfel încât este îndreptățită să solicite repunerea în termenul

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Se mai arată că

imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1926, de bunicul reclamantei, C.I.,

și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în anul 1949, astfel

încât reclamanta are dreptul să obțină restituirea acestui bun în natură sau

despăgubiri.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni a

fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001,

expirând la data de 14 februarie 2002.

Nerespectarea acestui

termen atrage, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, pierderea dreptului de

a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Fiind un termen de

decădere, termenul de 6 luni reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu

este susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, iar

nerespectarea sa duce la pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau echivalent.

Prin urmare,

susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs vizând repunerea sa în

termenul de formulare a notificării nu pot fi primite, față de natura

termenului în care această notificare putea fi adresată unității notificate.

Celelalte susțineri

cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul litigiului, nu pot fi

analizate de instanța de recurs. Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac,

instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, acele aspecte care,

față de soluția pronunțată în fazele procesuale anterioare, nu au făcut

obiectul controlului exercitat de instanța de apel.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta H.T. împotriva Deciziei nr. 332A din 19

noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 februarie 2004, reclamantul T.P.J. a sesizat Tribunalul Cluj solicitând ca, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să fie obligat pâr
ÎCCJ 2011-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3974/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea depusă la Judecătoria Cluj Napoca la 04 iulie 2008 și precizată la 09 noiembrie 2010, reclamantul S.G.A. a chemat în judecată pârâții Statul
ÎCCJ 2011-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2011
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 773 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București. S-a admis în parte acțiunea ci
ÎCCJ 2010-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 8 ianuarie 2007, reclamanții C.G. și C.K. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul Local al
ÎCCJ 2010-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5057/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanta T.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al
Sursă