ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1663/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 8 ianuarie 2007, reclamanții C.G. și C.K. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, C.A. și C.M.L., solicitând să se constate că: - statul le-a preluat fără titlu valabil imobilul situat în Cluj-Napoca; - actul de vânzare-cumpărare nr. 40332 din 19 ianuarie 2001, încheiat între primul pârât și ultimii 2 pârâți, este lovit de nulitate absolută.

În motivarea cererii, întemeiată pe art. 1, art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2), art. 21 alin. (5) și art. 45 din Legea nr. 10/2001 și art. III din Legea nr. 246/2005, reclamanții au susținut că: - sunt proprietari tabulari ai imobilului menționat, pe care l-au dobândit în anul 1983, conform prevederilor Legii nr. 4/1973; - în anul 1989, acest imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, o cotă de ½ fără plată, iar cealaltă cotă de ½ cu plata unei despăgubiri derizorii, de numai 14.000 lei; - ulterior preluării, în cartea funciară au rămas în continuare înscriși ca proprietari tabulari; - prin Dispoziția nr. 3538 din 7 octombrie 2004, Primarul Municipiului Cluj-Napoca le-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001; - au atacat această dispoziție și în cursul procesului, respectiv la 7 decembrie 2006, au aflat, din întâmpinarea depusă de partea adversă, despre existența contractului de vânzare-cumpărare contestat (încheiat conform prevederilor Legii nr. 112/1995), care nu este înscris în cartea funciară; - potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui titlu valabil de preluare a unui imobil; - înstrăinarea imobilului către chiriași este așadar contrară Legii nr. 112/1995 [care, potrivit alin. (4) al art. 1 din H.G.

nr. 20/1996, introdus prin H.G. nr. 11/1997, nu se aplică locuințelor preluate de stat fără titlu] și a avut loc ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001; - în raport de datele înscrise în cartea funciară, pârâții subdobânditori au fost de rea credință deoarece și-au asumat riscul cumpărării de la un neproprietar. Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 2807 din 2 aprilie 2007, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj, pe considerentul că, față de temeiul juridic invocat de reclamanți, în speță sunt operante normele de competență prevăzute de legea specială, respectiv art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 578 din 30 octombrie 2008, a respins excepțiile referitoare la necompetența materială și prescripția dreptului la acțiune.

Totodată, tribunalul a admis în parte acțiunea, a constatat că apartamentul nr. 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, a fost preluat abuziv de către Statul Român, a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului menționat și i-a obligat pe reclamanți să le plătească pârâților C.A. și C.M.L. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, încheiat la 19 ianuarie 2001, Statul Român (prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca) a înstrăinat pârâților C.A. și C.M.L.

apartamentul în discuție, proprietate tabulară a reclamanților, preluat de vânzător în baza Decretului nr. 223/1974; - potrivit clauzei prevăzute la art. 18, acest contract urma să-și producă efectele cu începere de la 30 mai 2001; - deoarece termenul suspensiv menționat s-a împlinit ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză sunt incidente dispozițiile art. III din Legea nr. 245/2005, care atribuie tribunalului competența soluționării cererilor de anulare a unor asemenea contracte în primă instanță; - acțiunea dedusă judecății a fost introdusă în termenul special de prescripție de un an prevăzut de textul amintit, care a început să curgă la 7 decembrie 2006, când, pe parcursul soluționării unui alt dosar, reclamanții au aflat despre existența contractului de vânzare-cumpărare contestat; - în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 223/1974 nu constituie titlu valabil pentru preluarea imobilelor cu destinație de locuințe; - drept consecință, la data încheierii contractului contestat nu erau îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 112/1995; - pe de altă parte, cu minime diligențe, pârâții cumpărători ar fi putut constata că în cartea funciară imobilul este înscris pe numele reclamanților;

- din probele administrate în cauză rezultă însă că pârâții cumpărători au fost de bună credință, conduita reclamanților, în sensul că nu vor emite pretenții cu privire la imobil, creându-le convingerea fermă că încheie contractul cu adevăratul proprietar; - pasivitatea reclamanților, care nu au formulat o cerere de retrocedare în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate fi interpretată în sensul că imobilul nu ar fi intrat sub incidența acestui act normativ, ci a întărit convingerea pârâților cumpărători cu privire la dezinteresul proprietarilor tabulari de a-și revendica apartamentul. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin decizia nr. 168 din 19 mai 2009, a admis apelurile declarate de reclamanți și pârâți, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca.

S-a reținut că: - potrivit art. 1022 C. civ., termenul suspensiv nu afectează existența obligațiilor contractuale, ci vizează exclusiv exigibilitatea lor, astfel că data încheierii unui contract nu trebuie confundată cu data la care părțile au stabilit că acest acord va începe să-și producă efectele; - față de conținutul art. 18 al contractului contestat, data de „30 mai 2000” are semnificația juridică a unui termen suspensiv; - nu s-a făcut dovada că data de „19 ianuarie 2001” a fost trecută în mod mincinos și că încheierea contractului ar fi avut loc ulterior datei de referință prevăzută de art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2001, respectiv 14 februarie 2001; - în atare situație, contractul contestat intră sub incidența art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/200, astfel că instanța competentă trebuie să fie determinată conform dispozițiilor generale în materie (art. 1-2 C. proc.

civ.); - deoarece, potrivit susținerilor părților, la data pornirii procesului valoarea de circulație a imobilului era sub 500.000 lei (Ron), competența soluționării pricinii în primă instanță revenea judecătoriei, și nu tribunalului; - așadar, în cauză au fost încălcate normele imperative de competență prevăzute de art. 159 pct. 2 C. proc. civ., iar, potrivit art. 105 alin. (1) din același cod, o asemenea încălcare atrage nulitatea absolută a hotărârii apelate. Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții au susținut că: - instanța de apel a eludat art. 1182 C. civ., potrivit căruia data încheierii unui înscris sub semnătură privată nu poate fi opusă terților decât din momentul când actul a obținut „dată certă” prin vreuna din modalitățile expres enumerate de același text; - în partea finală a contractului contestat se face mențiunea că acest act a fost semnat de pârâții cumpărători la 30 mai 2001; - prin urmare, anterior date de 30 mai 2001, contractul în discuție nu putea obține „dată certă” deoarece nu era semnat de cumpărători; - mai mult, conform ultimelor reglementări, contractele perfectate în baza Legii nr. 112/1995 sunt considerate înscrisuri autentice, astfel că exprimarea consimțământului cumpărătorilor nu se poate face decât prin semnarea efectivă, în fața funcționarului public; - pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare contestat nu este nici în prezent înscris în registrele de publicitate imobiliară, așa cum prevede art. 1295 alin. (2) C. civ.

pentru opozabilitate față de terți; - în concluzie, contractul contestat a fost încheiat la 30 mai 2001 și, ca atare, intră sub incidența art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2001, ceea ce înseamnă că pricina a fost corect soluționată în primă instanță de tribunal, iar Curtea de Apel a admis în mod eronat excepția de necompetență.

Aceste critici sunt nefondate deoarece: - prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a unui contract de înstrăinare bazat pe art. 9 din Legea nr. 112/1995; - potrivit art. 45 din Legea nr. 10/2001 și art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, competența soluționării unor asemenea cereri în primă instanță se stabilește diferit, în funcție de momentul încheierii actului juridic de înstrăinare raportat la data de 14 februarie 2001; - textele invocate de recurenți se referă la opozabilitate, deci la efectele contractului de înstrăinare contestat în raporturile cu persoane care nu au calitatea de părți contractante; - așadar, aceste texte nu au legătură cu momentul încheierii contractului menționat, element esențial pentru determinarea normelor de competență aplicabile în cauză; - pe de altă parte, în lipsa unei prevederi legale exprese, contractele de înstrăinare întemeiate pe Legea nr. 112/1995 sunt consensuale, și nu solemne, ceea ce înseamnă că se încheie prin simplul acord de voință al părților; - din cuprinsul contractului contestat rezultă că părțile contractante și-au exprimat acordul de voință la 19 ianuarie 2001, deci anterior datei de referință care ar face operante prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005; - data de „30 mai 2001” care apare în partea finală a contractului,

este consemnată sub semnăturile cumpărătorilor și se referă la momentul când 3 exemplare originale ale acestui înscris au fost remise pârâtului intimat C.A.; - în consecință, Curtea de Apel a stabilit corect că, față de data încheierii contractului contestat și valoarea obiectului cererii principale, competența soluționării pricinii în primă instanță revine judecătoriei, și nu tribunalului. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.G. și C.K. împotriva deciziei nr. 168/A din 19 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.