ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3000/2010

HOTĂRÂRE
13.05.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3000/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 23 iulie 1999, reclamanții M.I.

și M.A.E. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Municipiului

Cluj-Napoca, SC C.A. SA, N.I.V. și N.N.N., solicitând:

- constatarea preluării abuzive a

imobilului situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 31059 individuală, nr.

top. 10646/2, combinată cu C.F. colectivă 8747 Cluj, nr. top. 10646, compus din

4 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, 3 terase, antreu, pivniță pentru

lemne, pivniță pentru zarzavaturi, cu 35/100-parte din părțile indivize comune

înscrise în C.F. colectivă nr. 8747 Cluj, precum și a terenului din cartea

funciară menționată;

- rectificarea cărții funciare, prin

reînscrierea imobilului pe numele lor, ca vechi proprietari;

- constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare nr. 30886 din 11 noiembrie 1996 încheiat de pârâta SC C. cu

pârâții N.I.V. și N.N.N..

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 480 și urm. C. civ., reclamanții au susținut că:

- sunt proprietarii apartamentului

menționat, care a fost preluat fără plata vreunor despăgubiri, conform Decretului

nr. 223/1974, de către Statul Român, reprezentat prin G.I.G.C.L. Cluj, în anul

1982, când au plecat din țară;

- actele de preluare întocmite în

baza Decretului nr. 223/1974 au cuprins și cota parte de teren, aflată deja în

proprietatea Statului Român și administrarea operativă a G.I.G.C.L. Cluj,

asupra căreia aveau doar un drept de folosință pe durata existenței

construcției;

- această preluare a fost abuzivă

deoarece Decretul nr. 223/1974 era contrar art. 12 și art. 36 din Constituția

anului 1965 și art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului;

- solicitarea de restituire a

imobilului în baza Legii nr. 112/1995 a fost respinsă de Comisia județeană

pentru aplicarea actului normativ menționat prin Hotărârea nr. 55 din 20

februarie 1995, care le-a fost comunicată ulterior înstrăinării ilegale a

apartamentului și intabulării de către chiriașii cumpărători a dreptului de

proprietate astfel dobândit.

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 477 din 2 noiembrie 1999, a respins acțiunea și i-a obligat pe reclamanți să plătească pârâților N.I.V. și N.N.N. 3.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că:

- apartamentul revendicat a

aparținut reclamanților, care au dobândit și dreptul de folosință asupra unei

cote părți din teren, conform Legii nr. 4/1973;

- printr-o decizie administrativă

emisă la 4 octombrie 1982, consecutiv plecării definitive din țară a

reclamanților, s-a dispus trecerea apartamentului acestora în proprietatea

statului, cu plata unor despăgubiri de 80.000 lei;

- pârâții N. au devenit din anul

1982 chiriași ai apartamentului în discuție, pe care l-au cumpărat în temeiul

Legii nr. 112/1995 de la SC C., iar dreptul de proprietate astfel dobândit a

fost înscris în cartea funciară;

- stabilirea constituționalității

sau neconstituționalității unor dispoziții normative se poate face doar de

Curtea Constituțională, care nu a avut posibilitatea să verifice dacă

prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituției din 1965

deoarece acel decret a fost abrogat anterior adoptării Legii nr. 47/1992;

- Decretul nr. 223/1974 nu era în

deplin acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, care nu are însă

caracter imperativ;

- de vreme ce dreptul de proprietate

al Statului Român, chiar neînscris în cartea funciară, nu a fost desființat cu

caracter retroactiv, critica reclamanților cu privire la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare în favoarea pârâților N. anterior

soluționării cererii lor de restituire formulată în temeiul Legii nr. 112/1995

nu mai prezintă importanță;

- oricum, apartamentul revendicat nu

era susceptibil de restituire în natură, nefiind liber în sensul H.G. nr. 11/1997,

astfel că nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare;

- în concluzie, se impune

respingerea cererii de constatare a nevalabilității titlului statului, atât cu

privire la apartament, cât și cu privire la teren;

- pe cale de consecință, nu se

justifică nici rectificarea înscrierilor de carte funciară, nefiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia nr. 12 din 15 iunie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, pe care i-a obligat să plătească pârâților N.I.V. și N.N.N.

5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- apartamentul revendicat a fost

preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974, cu plata de despăgubiri, ca

urmare a emigrării reclamanților proprietari în Germania;

- potrivit art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 11/1997, asemenea preluări sunt „cu titlu”, astfel că reclamanți aveau

posibilitatea să-și valorifice eventualele pretenții față de stat în temeiul

Legii nr. 112/1995;

- abrogarea Decretului nr. 223/1974

prin Decretul-lege nr. 9/1989 are efecte numai pentru viitor și nu duce la

încetarea sau anularea efectelor deja produse de actul normativ abrogat;

- la Constituție sau tratatele internaționale se raportează dobândirea de către stat a unui bun,

și nu legea în vigoare la data preluării;

- în consecință, instanțele

statuează asupra valabilității sau nevalabilității preluării unui bun de către

stat numai dacă această măsură nu s-a bazat pe lege;

- o altă interpretare ar duce la

concluzia că instanțele ar fi îndreptățite să exercite controlul de

constituționalitate al legilor, ceea ce nu este posibil.

Reclamanții au declarat recurs,

solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 6, 9-11 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:

- instanțele de fond și apel nu au

motivat respingerea petitului referitor la constatarea nelegalității preluării

terenului, ceea ce impune casarea hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond;

- soluția pronunțată în cauză este

nelegală pentru că apartamentul revendicat a fost înstrăinat anterior

soluționării cererii lor de restituire formulate în temeiul Legii nr. 112/1995,

Statul Român încălcând astfel prevederile actului normativ menționat (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.);

- terenul revendicat, pe care au

edificat, cu autorizații legale, un garaj de 66 mp și alte construcții

gospodărești, le aparține, fiind greșit preluat de Statul Român conform Legii

nr. 4/1973, astfel că acest imobil nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995

și, ca atare, nu a fost dobândit de pârâții N, prin contractul de

vânzare-cumpărare contestat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- hotărârile pronunțate în cauză se

întemeiază pe aprecierea eronată a probelor, care au fost analizate prin prisma

intereselor chiriașilor dobânditori (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.).

Pârâții N.I.V. și N.N.N. au

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, susținând că soluția

pronunțată în cauză este corectă deoarece:

- reclamanții recurenți nu au avut

niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului pe care se află

construcția, intabulat conform Legii nr. 4/1973 și art. 30 din Legea nr.

58/1974 în favoarea Statului Român;

- potrivit prevederilor H.G. nr.

20/1996, apartamentul revendicat a intrat în proprietatea Statului Român cu

titlu, Legea nr. 112/1995 nu conține nicio interdicție de înstrăinare, iar până

la data cumpărării reclamanții recurenți nu au promovat în justiție vreo

acțiune de contestare a preluării și nu și-au notificat intenția de redobândire

a acestui bun, care nu era așadar litigios;

- deși art. 966, art. 968, art. 1008,

art. 1308, art. 1309, art. 1311 și art. 1339 C. civ. și art. 11 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că motivele de nulitate trebuie să existe la data încheierii

contractului contestat, recurenții reclamanți nu au făcut nicio dovadă în acest

sens.

Pârâtul Consiliul local al

Municipiului Cluj Napoca a solicitat, de asemenea, respingerea recursului,

susținând că prin Hotărârea nr. 55 din 20 februarie 1998, Comisia județeană

Cluj de aplicare a Legii nr. 112/1995 a respins corect cererea reclamanților,

de restituire a apartamentului revendicat, iar în cauză ambele instanțe s-au

pronunțat cu privire la „imobil”, noțiune care include atât clădirea, cât și

terenul.

Prin încheierea din 27 iunie 2001,

judecata recursului a fost supendată la cererea recurenților reclamanți,

conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauza fiind repusă pe rol la

11 martie 2010, la solicitarea acelorași părți cât și a intimaților pârâți N.I.V.

și N.N.N.

Ulterior repunerii pe rol,

recurenții reclamanți și-au precizat motivele de recurs, învederând că în urma

modificărilor operate prin O.U.G. nr. 28/2000, criticile lor se încadrează în

art. 304 pct. 7 (nemotivarea soluției de respingere a petitului referitor la nelegalitatea

preluării terenului aferent apartamentului revendicat și rectificarea de carte

funciară) și pct. 9 C. proc. civ. (preluarea abuzivă a apartamentului de către

stat, caracterul litigios al acestui bun la data înstrăinării).

În susținerea și combaterea

motivelor de recurs, recurenții reclamanți și intimații pârâți N.I.V. și N.N.N.

au depus mai multe hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate alte

litigii referitoare la apartamentul și terenul revendicate în cauza dedusă judecății.

Cu privire la prima critică se

constată că:

- instanța de fond a reținut, între

altele, că anterior emigrării, cota parte de teren aferentă apartamentului

revendicat a fost atribuită reclamanților în folosință gratuită pe durata

existenței construcției și că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

34 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că înscrierile de carte funciară nu

pot fi rectificate;

- prin urmare, sentința este

nemotivată doar în privința petitului referitor la nelegalitatea preluării de

către stat a cotei părți de teren aferente apartamentului revendicat;

- reclamanții nu au criticat în apel

pretinsa nemotivare a respingerii celor două petite, iar în procesul având ca

obiect aplicarea Legii nr. 10/2001, soluționat irevocabil la 21 noiembrie 2009

(dosar nr. 289/117/2007 al Tribunalului Cluj), s-a stabilit că apartamentul

revendicat a fost preluat abuziv de stat și că foștii proprietari au calitatea

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent;

- folosința cotei părți de teren

menționate și a apartamentului sunt practic strâns legate, iar potrivit

hotărârilor irevocabile pronunțate în alte procese, soluționate în primă

instanță tot de Tribunalul Cluj (dosarele nr. 6257/1999, nr. 3793/2003, nr.

289/117/2007și nr. 2920/117/2007), imobilul revendicat nu poate fi restituit în

natură reclamanților;

- în acest context, este evident că

deficiența invocată de recurenți (operantă în privința unui singur capăt de

cerere) nu justifică soluția propusă, respectiv casarea ambelor hotărâri și

trimiterea cauzei la instanța de fond, eventuala rejudecare a petitului

indiscutabil neanalizat în considerentele sentinței având un caracter pur

formal.

Referitor la celelalte critici se

constată că:

- în procesele mai sus menționate,

soluționate irevocabil în perioada suspendării judecării prezentului recurs,

s-a stabilit, direct sau indirect, că preluarea de către stat a apartamentului

reclamanților a avut caracter abuziv și că la înstrăinarea acestui imobil către

intimații pârâți N.I.V. și N.N.N. au fost respectate prevederile Legii nr.

112/1985;

- prin urmare, cererea

reclamanților, de constatare a caracterului abuziv al preluării aceluiași

imobil, a devenit lipsită de obiect, iar legalitatea înstrăinării

apartamentului revendicat nu mai poate fi pusă în discuție.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

și art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat, cu

obligarea recurenților reclamanți la plata sumei de 6.719 lei cheltuieli de

judecată către intimații pârâți N.I.V. și N.N.N., corespunzător onorariului de

avocat și cheltuielilor de transport efectuate de aceștia din urmă, dovedite

prin înscrisurile depuse la dosar.

Respinge, recursul declarat de reclamanții M.I.

și M.A.E. împotriva deciziei nr. 123 din 15 iunie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenții-reclamanți să plătească

intimaților N.I.V. și N.N.N. suma de 6719 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8722/2009
Deliberând asupra recursului civil de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3406 din 18 martie 2002, reclamanții F.R. și S.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul
ÎCCJ 2010-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 281 din 21 mai 2008 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanții C.S. și C.E. în contradictoriu cu Primarul Municipi
ÎCCJ 2016-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2016
ă in suprafață de 234 stj. p. situat în Cluj-Napoca, proprietatea lui L. și soția născută M., în părți egale. S-a dispus rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. și restabilirea situație
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2012
onat ca proprietar exclusiv numai P.A., astfel încât, și pentru cota de 1/1 parte din imobil, aparținând proprietarului P.I., preluarea imobilului de către Statul Român s-a realizat fără titlu valabil. În consecință, imobilul în litigiu a f
ÎCCJ 2010-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3159/2010
.M. ș.a. și, în consecință, s-a constatat că imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj nr. top 460, și care a constituit proprietatea numiților B.D. și B.N., antecesorii reclamanților, a trecut în proprietatea Statului Român fără
Sursă