ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2016

Decizia nr. 150/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 295 din 12 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar civil nr. X/211/2012, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., împotriva pârâților SC I. SA Râmnicu Vâlcea, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele: „Imobilul înscris în C.F.

Cluj-Napoca, casa din cărămidă, acoperita cu țigla, cu 16 camere, 6 bucătarii, 1 local pentru prăvălie, dependințe, curte si gradina in suprafața de 842 mp, a fost proprietatea lui L. și soția M., înscris în C.F. în anul 1938. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Statul și-a înscris dreptul de proprietate sub B 5, în baza încheierii C.F. (fila 146). Ulterior naționalizării, imobilul a fost dezmembrat în doua parcele, prima prev., curte cu construcții, ce a fost transcrisa in C.F. în favoarea Statului Roman. Clădirea a fost dezmembrată in 10 apartamente, înscrise în C.F. în favoarea Statului Român. În anul 1990, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 50/1990, apartamentul, compus din 1 birou, vestiar, 1 dus, 4 ateliere, 1 magazie, un garaj, 2 depozite, in suprafața de 199,90 mp cu părțile indivize comune de 34,63/100 parte înscrise în C.F., făcea parte din patrimoniul SC I. SA.

Prin Certificatul de atestare a Dreptului de proprietate emis la data de 26 iunie 1995 de J., în baza H.G. nr. 480/994 s-a stabilit dreptul de proprietate al SC I. SA asupra terenului în suprafață de 101.334,88 mp și terenului în suprafață de 1.644 mp în cotă parte indiviză, identificate în anexa nr. 2 (fila 56 dosar). În baza acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, prin încheierea C.F. din 21 iulie 1998, SC I. SA Cluj și-a înscris dreptul de proprietate în C.F. Cluj. Prin sentința civilă nr. 632/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 24 noiembrie 2000, în Dosar nr. 6290/R/2000, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., B., J., C., K., împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect revendicare și în consecință, s-a constat că nelegal Statul Român a preluat în proprietate imobilul înscris în C.F.

Cluj, transcris în C.F. Cluj, transcris în C.F. individual Cluj, apartamente 1-10, reprezentând casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 16 camere, 6 bucătării, 1 local pentru prăvălie, dependințe, curte și grădină in suprafață de 234 stj. p. situat în Cluj-Napoca, proprietatea lui L. și soția născută M., în părți egale. S-a dispus rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. și restabilirea situației anterioare, în favoarea proprietarilor L. și M. A fost obligat pârâtul să predea reclamanților, moștenitori ai proprietarilor de C.F., imobilul evidențiat în C.F., clădire și teren in suprafață de 234 stj. p. (fila 8). Dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, intabulat în proprietatea SC I. SA Cluj este ulterior transmis SC M. SA ca urmare a procesului de fuziune prin absorbție a S.C.

SC I. SA (societate absorbită) cu SC M. SA (societate absorbantă) realizat în anul 2000 (filele 58-59). Prin Hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a A.G.E.A., SC M. SA, s-a schimbat denumirea acestei societăți în SC I. SA și în C.F. s-a operat schimbarea denumirii proprietarului prin Încheierea din 24 septembrie 2002 (fila 60-62). În baza sentinței civile nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj s-a încheiat procesul verbal de predare - primire din 23 martie 2004 în care se consemnează predarea de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca către reclamanți a apartamentelor 2 și 7 situate in Cluj-Napoca, (fila 7). Prin Dispoziția nr. 3824 din 19 iulie 2011, a fost modificată Dispoziția nr. 1042 din 20 februarie 2009, prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a apartamentelor 1, 2, 3, 5, 7,10 din imobilul situat in Cluj-Napoca.

Necesitatea emiterii unei dispoziții de restituire în natură a fost justificată prin faptul că, deși s-a dispus prin sentința civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj restituirea în natură iar prin protocolul de predare-primire din 2004 apartamentul a fost predat revendicatorilor, cererea de intabulare formulată de reclamanți în baza Protocolului de predare primire a fost respinsă, cu motivarea că acest act nu reprezintă un act translativ de proprietate (fila 10). Prin Hotărârea nr. 1 a A.G.E.A., SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007, se aprobă divizarea SC I. SA Râmnicu Vâlcea în conformitate cu prevederile Proiectului de divizare a SC I. SA Râmnicu Vâlcea. Prin hotărârea nr. 2 a Adunării generale extraordinare a acționarilor SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007 (publicată în M.O.

din 09 martie 2007. Partea a IV-a) se aprobă înființarea unei noi societăți sub denumirea SC I. SA - societatea pârâtă. Prin hotărârea nr. 8 a A.G.E.A., SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007 se aprobă schimbarea denumirii societății mamă în SC N. SA. Dreptul de proprietate al SC I. SA - nr. J/38/221/2007 asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, a fost intabulat în C.F.

prin Încheierile din 13 august 2007 și din 06 mai 2008. Prin sentința civilă nr. 371/2013 pronunțată la data de 20 iunie 2013 de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere disjuns din prezentul dosar, având ca obiect constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de J. la data de 26 iunie 1995, reținându-se in considerentele sentinței că reclamanții au omis să adreseze plângerea prealabilă organului emitent al actului atacat, astfel încât, prin raportare la disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, acțiunea este inadmisibilă. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 30 iulie 2013. În prealabil analizării fondului cauzei, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța a verificat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată prin întâmpinarea pârâtei SC I. SA, tribunalul a apreciat-o neântemeiată respingând-o, întrucât motivele pe care este susținută această excepție, și anume faptul că reclamanții nu au făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, întrucât actele de care se prevalează aceștia în susținerea pretinsului drept de proprietate, nu îi sunt opozabile pârâtei, sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei, nu de excepția lipsei calității procesuale active.

Existența acestor acte conferă reclamantei calitate procesuală activă în formularea acțiunii, iar în analizarea fondului cauzei instanța va verifica în ce măsură titlul reclamanților este opozabil pârâtei SC I. SA. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. este întemeiată, chemarea în judecată a acestei instituții fiind justificată în considerarea calității sale de emitent al certificatului de atestare a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată prin petitul disjuns din prezenta acțiune. Petitele rămase instanței spre analizare, și anume constatarea calității de proprietar a reclamanților, anularea înscrierilor făcute în C.F. pe seama antecesoarelor în drepturi ale pârâtei și pe seama pârâtei, restabilirea situației anterioare de carte funciară, nu se discută în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Alimentație, astfel încât acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. a fost admisă. Analizând pe fond cererile deduse judecății, tribunalul a reținut următoarele: În susținerea dreptului de proprietate a cărei constatare o solicită în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, reclamanții se prevalează de sentința civilă nr. 232/2000 a Tribunalului Cluj și de procesul verbal de predare-primire din 23 martie 2004 încheiat de reclamanți cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Aceste acte nu sunt însă opozabile pârâtei, care nu a fost parte in proces, deși la data soluționării litigiului în care s-a pronunțat sentința mai sus menționată, autoarea în drepturi a pârâtei SC I. SA,SC I. SA era proprietar tabular al apartamentului nr. 2. Astfel fiind, reclamanții nu se pot prevala în fața pârâtei SC I. SA de dreptul de proprietate dobândit de ei printr-o hotărâre judecătorească neopozabilă acesteia, efectele sentinței neputând fi extinse în aceste condiții asupra pârâtei, după cum reiese din prevederile art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938. Reclamanții nu se pot prevala în fața pârâtei nici de Dispoziția nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, întrucât acest act, în mod evident, este nelegal.

Față de existența Certificatului de atestare a dreptului de proprietate și dreptul tabular înscris în favoarea pârâtei SC I. SA, în mod cert, la data emiterii acestui act, Municipiul Cluj-Napoca nu avea calitatea de unitate deținătoare, căreia i-ar fi revenit, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, atribuția emiterii dispoziției de restituire în natură. Neavând un titlu de proprietate pe care reclamanta să îl poată opune pârâtei, care la rândul său deține un titlu de proprietate în constatare, câtă vreme cererea reclamanților de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate este respinsă, acțiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de reclamantă nu este admisibilă.

Calea pe care reclamanta trebuia să o urmeze este formularea unei acțiuni în revendicare, în care să se facă compararea titlurilor reclamanților și al pârâtei asupra aceluiași imobil. Prin întâmpinarea sa, pârâta a făcut această susținere, combătută de reclamanți pe considerentul că nu au nicio motivație să formuleze o acțiune în revendicare, câtă vreme ei sunt in posesia imobilului. Față de susținerea neechivocă a reclamanților, instanța nu ar putea considera, orientându-se după motivarea in fapt a acțiunii, în care se susțin argumente caracteristice acțiunilor în revendicare, că este investită cu o acțiune în revendicare, în ciuda modului în care este formulat petitul-să se constate dreptul de proprietate al reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. solicitând admiterea apelului și desființarea în totalitate a sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu dispoziția expresă de completare a probatoriului, cu probele necesare soluționării cauzei, probe enumerate pe larg în memoriul de apel. În motivarea apelului reclamanții au arătat că instanța de fond nu a reținut în mod corect starea de fapt, a interpretat și aplicat în mod greșit legea aplicabilă, atunci când afirmă în considerentele sentinței apelate că reclamanții nu se pot prevala în fața pârâtei de Dispoziția nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj - Napoca, întrucât acest act este nelegal.

Față de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate și dreptul tabular înscris în favoarea pârâtei SC I. SA, la data emiterii acestei dispoziții, în mod cert, la data emiterii acestui act, Municipiul Cluj - Napoca nu avea calitatea de unitate deținătoare, căreia i-ar fi revenit potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 atribuția emiterii dispoziției de restituire în natură” și atunci când a reținut că, „câtă vreme cererea reclamanților de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate este respinsă, acțiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de reclamantă nu este admisibilă”. S-a mai arătat că instanța de fond a trecut cu vederea faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se referă numai la suprafața de teren.

Astfel, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat de J., prevede în mod expres că „suprafața de teren în proprietatea exclusivă a societății comerciale SC I. SA este de 101.334,88 mp, iar suprafața în cota parte indiviză este de 1.644 mp (…)”. Deși conținutul certificatului se referă numai la suprafața de teren, totuși înscrierea dreptului de proprietate a SC I. SA s-a admis și cu privire la construcții, asupra cărora aceasta nu are nici un titlu de proprietate. În conformitate cu art. 1 din H.G.

nr. 834 din 1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”. În raport de aceasta, reclamanții apelanți consideră că se impune comunicarea întregii documentații de întabulare de către O.C.M.

Cluj - Napoca, pe baza căreia a fost înscris dreptul de proprietate al SC I. SA asupra apartamentului nr. 2 din Cluj - Napoca în vederea verificării anexei nr. 2, la ce cotă de teren sau cota indiviză de teren se referă aceasta în mod expres; se impune să depună pârâta SC I. SA întreaga documentație de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată la O.C.M. Cluj sub nr. 612/1995, în vederea verificării suprafeței de teren la care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate înscrisă în anexă la certificat. Pentru motivele expuse, s-a arătat că se impune anularea înscrierii dreptului de proprietate a S.C. SC I. SA, ulterior, SC I. SA asupra construcțiilor - apartament nr. 2, situat în Cluj - Napoca, restabilirea situației anterioare și înscrierea dreptului de proprietate a reclamanților asupra construcției - apartament nr. 2 în temeiul Deciziei civile nr. 232/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În ce privește dreptul de proprietate invocat de către SC I. SA, asupra terenului înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanța de fond a reținut că petitul privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost respins, însă nu s-a precizat că în privința acestui petit instanța de fond nu a dat o soluție pe fond, ci a admis excepția inadmisibilității, pe motiv că reclamanții nu ar fi parcurs procedura prealabilă. Or, condițiile de fond și de formă de emitere a certificatului nu au fost verificate de instanța de fond, deci nu s-a realizat un control pe fond și pe forma acestuia.

Drept urmare, s-a afirmat că s-ar putea reține prezumția de legalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă instanța de fond nu a verificat următoarele aspecte: la ce suprafață de teren se referă anexa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în mod concret; formularea din anexa certificatului este vagă și lasă loc pentru abuzuri, așa cum s-a și întâmplat. Instanța de fond trebuia să verifice la ce suprafață de teren se referă în mod concret certificatul de atestare a dreptului de proprietate, prin obligarea pârâtei la depunerea documentației tehnice de stabilire și evaluare a terenului situat în Cluj - Napoca, efectuat conform Criteriilor nr. 2.665/1C/311 din 1992, înscris care a fost depus în anexă la memoriul de apel.

Numai și numai după verificarea suprafeței de teren, la care se referă documentația de stabilire și de evaluare, instanța de fond trebuia să continue orice cercetare, următoarele acte de cercetare depinzând de rezultatul verificării documentației de stabilire și evaluare a terenului. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate se referă numai la terenuri, nu și la construcții. După stabilirea suprafeței de teren la care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanța de fond putea să verifice dacă înscrierea în cartea funciară este sau nu legală, apoi trebuia să verifice dacă pârâta avea sau nu la data emiterii certificatului vreun titlu de administrare asupra imobilului conferit de Statul Român, pe baza căruia ar fi deținut acest teren în proprietate.

Pârâta nu a depus titlul în baza căruia avea în administrare imobilul la data întocmirii documentației tehnice de stabilire și de evaluare a terenului - conform intabulării existente, titlul pe baza căruia avea în administrare terenul și construcția aferente apartamentului nr. 2, al imobilului situat în Cluj - Napoca. Reclamanții au mai invocat, în motivarea apelului, prevederile art. 32 1 din O.U.G. nr. 88 din 23 decembrie 1997 actualizată, cu trimitere la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. Cu alte cuvinte, au susținut apelanții, că înainte de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, trebuia verificată situația juridică a terenului, dacă acesta face sau nu parte din domeniul public al Statului, din cel privat, sau al unităților administrativ teritoriale.

Or, terenul a fost naționalizat de Statul Român, deci s-a aflat în proprietatea publică sau privată a Statului Român, aceste două categorii de terenuri fiind exceptate de la aplicarea H.G. nr. 834/1991. În același timp, prin sentința civilă nr. 232/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost anulat titlul statului prin care a naționalizat întregul imobil, a fost dispusă restabilirea situației anterioare naționalizării, deci pe numele vechilor proprietari. Astfel, raportat la prevederile art. 32 1 din O.U. nr. 88 din 23 decembrie 1997 actualizată, Ministerul Agriculturii nu putea să dispună de acest imobil în mod legal și valabil.

Pentru aceste motive, au solicitat desființarea în totalitate a sentinței civile nr. 295/2014 pronunțată în Dosar nr. 25469/211/2012 de către Tribunalul Cluj, pe motiv că instanța de fond a reținut în mod greșit legea aplicabilă și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu dispoziția expresă de a completa probatoriul administrat în cauză, cu probele arătate în cuprinsul motivelor de apel, necesare soluționării cauzei.

Prin cererea de aderare la apel formulată de SC I. SA, înregistrată la dosar în data de 25 februarie 2015, aceasta a solicitat, în principal, pe cale de excepție, anularea apelului formulat de apelanții reclamanți ca fiind netimbrat, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în speță neoperând scutirea prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997; schimbarea în parte a sentinței apelate, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în constatare formulată de apelanții - reclamanți, în temeiul art. 111 C. proc.

civ., iar în subsidiar, pe cale de excepție, să se constate că în privința SC I. SA a operat uzucapiunea asupra apartamentului nr. 2. S-a mai susținut că acțiunea în constatare a apelanților-reclamanți este și lipsită de interes, întrucât, în ipoteza pur teoretică în care ar fi admisă, aceasta nu le-ar putea conferi apelanților-reclamanți posesia asupra imobilului sau vreun alt folos practic. Dacă, așa cum în mod greșit susțin apelanții-reclamanți, dreptul lor de proprietate ar fi fost deja recunoscut (prin sentința civilă nr. 632/2000 și Dispozițiile emise de primar) și aceștia ar avea totodată posesia imobilului (cum cu rea-credință susțin), atunci acțiunea în constatare ce face obiectul cauzei nu le-ar mai putea conferi apelanților-reclamanți niciun folos practic (care să justifice un interes legitim), în măsura în care instanța ar admite-o.

Prin urmare, apelanții-reclamanți nu au niciun interes legitim în promovarea acesteia. Soluția pronunțată de Tribunalul Cluj cu privire la fondul cauzei este temeinică și legală, întrucât reclamanții nu au făcut dovada unui drept de proprietate opozabil SC I. SA, sentința civilă nr. 632 din 24 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 6290/R/2000 al Tribunalului Cluj, nefiind opozabilă SC I. SA, întrucât nici SC I. SA și nici autorii săi nu au fost parte în procesul în care a fost pronunțată. În plus, sentința respectivă se referă la un alt imobil (situat în Cluj - Napoca).

Procesul verbal de predare primire a imobilului din 23 martie 2004 (care, în cuprinsul său, indică o altă dată a încheierii decât cea a emiterii - 07 aprilie 2004 și un alt număr de carte funciară în care ar fi fost înscris imobilul, dovedindu-se, din nou, că nu reflectă în mod corect realitatea), încheiat în baza sentinței civile nr. 632 din 24 noiembrie 2000, nu este, de asemenea, opozabil SC I. SA. Dispozițiile nr. 1042 din 20 februarie 2009 și nr. 3824 din 19 iulie 2011, emise de primarul Municipiului Cluj-Napoca, sunt nelegale, fiind lovite de nulitate absolută parțială, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 și ale art. 29 din Legea nr. 10/2001, imobilul (apartamentul nr. 2) aflându-se la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în patrimoniul unei societăți privatizate (caz în care nu era posibilă restituirea în natură).

În plus, drepturile ce ar fi fost recunoscute apelanților-reclamanți prin cele două dispoziții emise de primar nu sunt opozabile SC I. SA pentru că nu au fost îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară. De altfel, dreptul de proprietate invocat de apelanții-reclamanți nu a fost înscris nici până în prezent în cartea funciară. SC I. SA este proprietar de bună-credință, înscris în cartea funciara, posesor al imobilului de mai bine de 24 de ani. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis în baza și cu respectarea dispozițiilor și a procedurii prevăzute de Legea nr. 15/1990 și de H.G. nr. 834/1991 și atestă dreptul de proprietate al SC I. SA, cu privire la o suprafață de teren de 101.334,88 mp (proprietate exclusivă) și o suprafață de teren de 1.644 mp (în cotă-parte indiviză).

In anexa la Certificat - "Recapitulația suprafețelor" - la pct. 12 este trecută "Secția covrigi". Certificatul a fost emis în urma depunerii de către SC I. SA a documentației de stabilire și evaluare a terenurilor, înregistrată sub nr. 612 din 12 mai 1995 la O.C.O.T. al județului Cluj. Dreptul de proprietate al SC I. SA Cluj-Napoca asupra imobilului a fost intabulat în C.F. prin Încheierea nr. 11417 din 21 iulie 1998. Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis societății SC M. SA ca urmare a procesului de fuziune prin absorbție a SC I. SA (societate absorbită) cu SC M. SA (societate absorbantă) realizat în anul 2000. Dreptul de proprietate al SC M. SA asupra imobilului a fost intabulat în C.F.

prin Încheierea nr. 20338 din 20 decembrie 2000. Prin Hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a adunării generale extraordinare a acționarilor SC M. SA se schimbă denumirea acestei societăți în SC I. SA. În C.F., a fost operată schimbarea denumirii proprietarului prin Încheierea nr. 15886 din 24 septembrie 2002 în anul 2007. Ca urmare a procesului de divizare parțială a SC I. SA, imobilul a intrat în proprietatea unei societăți nou înființate în acest sens, societate ce poartă denumirea de SC I. SA, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/38/221/2007 (societatea mamă SC I. SA schimbându-și denumirea în SC N. SA). Dreptul de proprietate asupra imobilului al noii societăți SC I. SA (nr. J/38/221/2007 - a fost întabulat în C.F.

prin Încheierile din 13 august 2007 și din 06 mai 2008. Astfel, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit cu deplina respectare a legii de către autoarele SC I. SA încă din anul 1991. În subsidiar, dacă, contrar tuturor argumentelor de mai sus, instanța ar proceda la compararea titlurilor și ar aprecia, prin absurd, că titlul de care se prevalează apelanții-reclamanți ar fi mai bine caracterizat decât al SC I. SA, aceasta a solicitat instanței să respingă acțiunea întrucât, conform art. 1895 și urm. C. civ., a operat uzucapiunea (SC I. SA are posesia imobilului încă din anul 1991). Prin Decizia civilă nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admis în parte apelul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. împotriva sentinței civile nr. 295 din 12 iunie 2014 a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosar nr. X/2011/2012 pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj.

A respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC I. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Cu privire la apelul reclamanților. Reclamanții au investit instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481 V.C.C., coroborat cu art. 33 alin. (2) și art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, solicitând instanței să constate că sunt proprietarii apartamentului nr. 2, situat în Cluj - Napoca; să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 aprilie 1995; să constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor din C.F. Cluj - Napoca, pozițiile de sub B+1 - B+5; să dispună radierea tuturor acestor înscrieri din C.F., cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.

În esență, în motivarea cererii introductive de instanță, reclamanții s-au prevalat de calitatea lor de proprietari ai apartamentului nr. 2, redobândit în temeiul Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, apartament cu privire la care au fost puși în posesie prin procesul verbal de predare primire din 2004, încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj - Napoca. S-a susținut constant de către reclamanți că pârâta de rândul 1, SC I. SA, nu deține un titlu valabil care să-i confere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, în temeiul art. 480, 481 C. civ. și că, în realitate, reclamanții sunt cei care posedă și folosesc ap. nr. 2, comportându-se ca adevărați proprietari, fapt care atestă valabilitatea titlului reclamanților, în timp ce pârâta de rândul 1 nu folosește și nu posedă apartamentul în cauză.

Printr-un script intitulat „răspuns la întâmpinare”, depus la dosarul instanței de fond pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2015 (filele 191-192 dosar fond, vol. I), reclamanții și-au precizat implicit cererea de chemare în judecată, arătând că nu au nici un interes în a formula o acțiune în revendicare, având în vedere că reclamanții au posesia și folosința ap. nr. 2, însă, doresc să „clarifice situația tabulară a acestui apartament prin compararea titlului reclamanților cu titlul pârâtei de rând 1”. Prin același script, reclamanții au susținut că pârâta SC I. SA nu a avut niciodată posesia apartamentului nr. 2, reclamanții fiind proprietarii posesori ai acestui apartament, respectiv, că Statul Român nu a deținut niciodată un titlu valabil pentru ap. nr. 2, titlul acestuia fiind lovit de nulitate absolută, așa cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj.

Pe cale de consecință, susțin reclamanții, nici subdobânditorii apartamentului nr. 2 nu dețin un titlu valabil, în conformitate cu principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, nulitatea actului inițial de dobândire al Statului Român, atrăgând desființarea actelor subsecvente (fila 192 dosar fond, vol. I). Prin urmare, reclamanții au investit instanța cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, precum și cu o acțiune în constatarea nulității absolute a titlurilor subdobânditorilor, cu consecința rectificării C.F. și a restabilirii situației anterioare de C.F.

Prima instanță a apreciat că cererea reclamanților este una tipică și clasică în revendicare - adică o acțiune prin care se solicită de către reclamantul proprietar neposesor obligarea pârâtului posesor neproprietar la predarea bunului revendicat și la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui bun și că reclamanții ar fi trebuit să uzeze de o acțiune în revendicare prin comparare de titluri. Or, prima instanță a omis să observe că, în realitate, reclamanții au investit instanța cu o cerere în revendicare prin comparare de titluri. Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanță nu a cercetat pe fondul cauzei acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, împrejurare în raport de care soluția primei instanțe intră sub incidența art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Susținerile instanței de fond, în sensul că Dispoziția nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de primarul municipiului Cluj - Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001 este nelegală, excede în mod evident limitelor investirii instanței și contravine astfel dispozițiilor art. 129 aliniat final C. proc. civ. Având în vedere că, practic, acțiunea reclamanților, având ca obiect revendicare prin comparare de titluri, nulitatea absolută a actelor subsecvente ale subdobânditorilor, rectificare C.F. și restabilirea situației anterioare de C.F., nu a fost soluționată pe fond, instanța apreciind în mod eronat că reclamanții nu au formulat o acțiune în revendicare prin compararea titlurilor, Curtea constată că Tribunalul Cluj a pronunțat o soluție cu necercetarea și nejudecarea pe fond a cauzei, soluție care fundamentează, prin prisma art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., caracterul parțial fondat al apelului pendinte. Astfel, în ceea ce privește acele critici din apelul reclamanților care au fost invocate prima dată prin memoriul de apel, Curtea, la termenul de judecată din data de 02 septembrie 2015, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererilor noi, excepție care a fost invocată și de intimata SC I. SA prin întâmpinare, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 298 C. proc. civ. rap. la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în privința următoarelor critici din apelul reclamanților: Cererea prin care reclamanții apelanți solicită să se anuleze înscrierea dreptului de proprietate al SC I. SA, ulterior SC I. SA, asupra apartamentului nr. 2, în litigiu, având în vedere că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat „să se constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor de cartea funciară, să se dispună radierea tuturor înscrierilor din C.F. și sistarea acestei cărți funciare”, fiind vorba de C.F., în condițiile în care nulitatea absolută și nulitatea relativă nu se pot confunda din punct de vedere al cauzelor și efectelor, precum și în ceea ce privește condițiile în care fiecare tip de nulitate poate fi invocat.

Cererea prin care reclamanții apelanți, în apel, invocă faptul că „instanța de fond trebuia să verifice și să stabilească dacă pârâta avea sau nu, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, vreun titlu de administrație asupra imobilului conferit de Statul Român”, întrucât în fața instanței de fond reclamanții nu au susținut că Statul Român nu avea un drept de administrare asupra imobilului, pe care să-l fi transferat succesiv pârâtelor, ci au susținut prin scriptul depus la fila 191 - 192 dosar fond vol. I că Statul Român nu avea un titlu valabil de proprietate asupra ap. nr. 2. Or, dreptul de proprietate nu se confundă cu dreptul de administrare. Cererea prin care apelanții arată că „nu a stabilit instanța de fond și nu a verificat, în concret, la ce suprafață de teren se referă anexa din certificatul de atestare a dreptului de proprietate” și se face trimitere în acest sens și la H.G.

nr. 934/1991, în condițiile în care instanța de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În ceea ce privește criticile din apelul reclamanților prin care se susține nelegalitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că asupra acestei problematici s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 371 din 20 iunie 2013, pronunțată în Dosar nr. X/211/2013, prin care a fost respinsă acțiunea pentru constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare, la data de 30 iulie 2013. Această împrejurare însă, nu impietează asupra comparării titlului de proprietate al reclamanților asupra ap. nr. 2 ( Decizia nr. 3824 din 19 iulie 2011, emisă de primarul municipiului Cluj - Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care în favoarea reclamanților s-au restituit în natură mai multe apartamente, printre care și ap. nr. 2, în baza sentinței civile nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. X/R/2000), apartament cu care reclamanții au fost puși în posesie prin procesul verbal de predare primire din 23 martie 2004 (filele 7, 10, 134 dosar fond, vol. I), cu titlul de proprietate al pârâtei SC I. SA,

în condițiile în care cenzurarea valabilității acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate nu a fost făcută cu privire la fondul dreptului, ci doar pe excepția inadmisibilității și în condițiile în care prin aceste certificat de atestare a dreptului de proprietate se atestă dreptului de proprietate al SC I. SA doar asupra unei suprafețe de teren, iar nu și asupra apartamentului nr. 2. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea cererii pendinte, invocată de SC I. SA prin cererea de aderare la apel, Curtea a constatat că această excepție este neîntemeiată, impunându-se a fi respinsă ca atare, motivat pe următoarele considerente: Reclamanții justifică pe deplin interesul legitim juridic, personal și direct, născut și actual în promovarea prezentei acțiuni, în condițiile în care: reclamanților li s-a restituit în natură, în aplicarea Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 3824 din 19 iulie 2001 - Dispoziție care putea fi contestată de către terți doar pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun promovată înăuntrul termenului legal de prescripție extinctivă, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, apartamentul nr. 2 obiect al prezentului litigiu; printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, sentința civilă nr. 632 din 24 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj,

pronunțată în Dosar civil nr. X/R/2000, s-a statuat în sensul că Statul Român nu a preluat în mod valabil și legal imobilul litigios; prin procesul verbal de predare-primire din 07 aprilie 2004, încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca reclamanții au fost puși în posesie inclusiv cu apartamentul nr. 2; reclamanții nu-și pot intabula dreptul de proprietate asupra acestui apartament pentru că în C.F. apare intabulat SC I. SA, cererea reclamanților de intabulare în C.F. a dreptului lor de proprietate asupra acestui apartament fiind respinsă prin Încheierea de C.F. din 27 mai 2010 (filele 7, 8, 10-11, 107 dosar fond, vol. I). Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va admite în parte apelul reclamanților, va anula sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj. Cu ocazia rejudecării, instanța va proceda la o comparare a titlurilor de proprietate ale reclamanților și pârâtei SC I. SA, cu consecința analizării cererii reclamanților, astfel cum a fost precizată la 15 aprilie 2013 (filele 191 - 192 dosar fond, vol. I), sub aspectul tuturor petitelor sale. Cu privire la aderarea la apel. În ceea ce privește excepția netimbrării apelului, invocată prin aderarea la apel, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în constatare formulată de către reclamanți, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., Curtea urmează să o respingă, motivat pe faptul că, așa cum s-a arătat anterior, acțiunea reclamanților este una în realizare, respectiv una în revendicare prin comparare de titluri, iar trimiterea făcută de reclamanți în preambulul cererii introductive de instanță și prin care se solicită să se constate că ei sunt proprietarii ap. nr. 2, este făcută în scopul de a sublinia temeinicia solicitării lor de revendicare prin comparare de titluri. Pe cale de consecință este nefondată și excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea așa - zisei acțiuni în constatare. În ceea ce privește excepția uzucapiunii invocată de SC I. SA prin aderarea de apel, pe calea căreia, afirmativ, în opinia SC I. SA, acesta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra ap. nr. 2, Curtea constată că aceasta este nefondată în condițiile în care, potrivit înscrierilor operate în C.F.

Cluj - Napoca, SC I. SA și-a intabulat dreptul de proprietate asupra ap. nr. 2 abia la data de 24 septembrie 2002, dată în raport de care în mod cert nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, prevăzute de legea în vigoare. Pe de altă parte, SC I. SA nu a invocat joncțiunea posesiilor - SC M. SA fiind întabulată la data de 20 decembrie 2000, iar SC I. SA la 21 iulie 1998 (filele 15 - 18 dosar fond) -, joncțiune care, oricum era inaplicabilă în cauză, dată fiind incidența Legii nr. 7/1996. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâta SC I. SA invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate: O primă critică de nelegalitate se referă la faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că apelul reclamantului nu trebuia timbrat, fiind incidente dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care stabilesc că „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și invocate”. Or, dispozițiile speciale ale art. 15 lit. r) din Legea nr. 196/1997 se aplică exclusiv în situația revendicării imobilelor naționalizate de la stat, iar nu în litigiile dintre particulari întemeiate pe dreptul comun, fiind învederat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. O a doua critică de nelegalitate este aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanții ar fi formulat acțiune în revendicare, prin comparare de titluri, iar nu una în constatare. Sub acest aspect recurenta pârâtă a arătat că reclamanții - intimați și-au întemeiat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., menținându-și această poziție pe toată durata procesului în fața primei instanțe, susținând în mod neadevărat că ar fi deținut posesia imobilului în litigiu. Procedând astfel, instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., și a pronunțat o hotărâre prin care încalcă și aplică greșit legea, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel ar fi reținut în mod greșit că prima instanță nu ar fi cercetat fondul și a aplicat greșit dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În speță, prima instanță a cercetat fondul cauzei, analizând titlul reclamanților - intimați și constatând că acesta nu era opozabil recurentei a respins acțiunea ca neîntemeiată. În subsidiar, recurenta - pârâtă a arătat că în cazul în care instanța de recurs ar aprecia că motivul de recurs de la punctul anterior ar fi nefondat, soluția instanței de apel se impune oricum a fi modificată întrucât instanța de apel, odată ce a hotărât că s-ar fi impus rejudecarea, nu mai putea să rejudece ea însăși fondul, comparând titlurile de proprietate sau făcând aprecieri cu privire la acestea ori pronunțându-se cu privire la prescripția achizitivă invocată pe cale de apărare.

A mai susținut recurenta - pârâtă că decizia recurată este nelegală și se impune a fi modificată și pentru faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit prevederile Legii nr. 10/2001, atunci când s-a referit la titlurile părților. Instanța de apel ar fi trebuit să rețină cu privire la titlurile părților că reclamanții nu au făcut niciodată dovada unui drept de proprietate opozabil recurentei, că acesta este proprietar de bună-credință, înscris în cartea funciară, posesor al imobilului de mai bine de 24 de ani. Din documentația depusă în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate reiese în mod clar faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 1353 din 27 decembrie 1990, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul autoarei subscrisei, SC I. SA, aceasta dobândind proprietatea asupra întregului imobil. Faptul că certificatul se referă la teren nu este de natură să înlăture efectele pe care le-au avut Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 1353/1990 cu privire la întregul imobil, iar nu doar cu privire la teren. Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis SC M. SA, ca urmare a procesului de fuziune prin absorbție a SC I. SA, aceasta dobândind astfel proprietatea asupra întregului imobil. Dreptul de proprietate al SC M. SA, asupra imobilului a fost intabulat în C.F. prin încheierea nr. 20338 din 20 decembrie 2000. Prin hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a adunării generale extraordinare a acționarilor, SC M. SA își schimbă denumirea în SC I. SA.

Dreptul de proprietate asupra imobilului, pe numele noii SC I. SA a fost intabulat în C.F. prin încheierile din 19 august 2007 și din 6 mai 2008. În aceste condiții, recurenta - pârâtă susține că acțiunea în revendicare formulată de reclamanți ar fi trebuit respinsă. O altă critică adusă deciziei recurate constă în aceea că instanța de apel a interpretat greșit legea când s-a pronunțat cu privire la apărările subscrisei întemeiate pe prescripția achizitivă, pe motiv că nu ar fi invocat joncțiunea posesiilor. O ultimă critică de nelegalitate se referă la aplicarea greșită a art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a art. 725 alin. (3) C. proc. civ., regimul excepției de nelegalitate fiind dat de dispozițiile Legii nr. 554/2004, în forma legii în vigoare la data formulării acțiunii, iar nu cele din forma în vigoare la data invocării excepției.

În raport cu cele expuse, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți și admiterii cererii de aderare la apel, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Critica vizând faptul că apelul formulat de intimații - reclamanți trebuia timbrat, nefiind incidente dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 este nefondată.

Potrivit art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de stabilirea caracterului timbrabil al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea acestor incidente privind timbrajul. Asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o altă cale de atac. În sensul celor mai sus menționate, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2014 din 8 decembrie 2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Nefondată este și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel apreciind în mod greșit că reclamanții ar fi formulat acțiuni în revendicare. Acțiunea dedusă judecății înregistrată la data de 2 noiembrie 2012, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ., Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 7/1996, art. 907 și 1237 N.C.C., art. 111 și 274 C. proc. civ. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. 2 situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F.

Cluj - Napoca, dobândit în temeiul Legii nr. 10/2001 prin sentința civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, puși în posesie prin procesul-verbal de predare - primire din 2004. Reclamanții au mai învederat faptul că pârâta de rândul 1, nu deține un titlu valabil care să-i confere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, în temeiul art. 480 C. civ., și că în realitate ei sunt cei care posedă și folosesc imobilul, comportându-se ca adevărați proprietari, fapt care atestă valabilitatea titlului acestora) fila 5 dosar fond, vol. I). Pentru termenul de judecată din data de 15 aprilie 2015, reclamanții au depus un răspuns la întâmpinare (filele 191 - 192 dosar fond, vol. 5), prin care au arătat că nu au nici un interes în a formula o acțiune în revendicare, având în vedere că au posesia și folosința apartamentului 2, însă doresc să clarifice situația tabulară a acestui apartament prin compararea titlului lor cu titlul pârâtei de rândul 1 din acțiunea formulată.

Așa fiind, în mod corect, instanța de apel a stabilit că prima instanță a fost învestită cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri. În aceste condiții, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat întrucât nu rezultă că hotărârea atacată ar fi fost pronunțată cu încălcarea unor texte legale aplicabile speței, ori că instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile legale. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic pe care să-l fi interpretat greșit. Precizările făcute pe parcursul judecății cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată nu poate duce la o altă concluzie.

Nefondate sunt și criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) și (2) teza a II-a C. proc. civ. Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare. Contrar susținerilor recurentei - pârâte, prima instanță a soluționat cauza fără a cerceta fondul, respectiv acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, precum și acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor subdobânditorilor, cu consecința rectificării C.F.

și a restabilirii situației anterioare de C.F. Nu poate fi vorba de o analiză și nici de considerații făcute de instanța de apel cu privire la titlul reclamanților sau la cel al recurentei - pârâte, analiza rezumându-se la calificarea obiectului cererii de chemare în judecată. Nefondată este și critica cu privire la aprecierea instanței de apel privind prescripția achizitivă a imobilului în litigiu, respectiv apartamentul nr. 2, în condițiile în care recurenta și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 24 septembrie 2002, așa cum rezultă din înscrierile efectuate în C.F. Cluj - Napoca, cum corect a reținut instanța de apel.

Și critica privind regimul excepției de nelegalitate a actului administrativ, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2015, este nefondată, întrucât asupra excepției de nelegalitate se va pronunța instanța în fața căreia această excepție a fost invocată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă SC I. SA, împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.