ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 967/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 187/C

din 08 martie 2007 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția

inadmisibilității pentru petitele 1-3 din cererea de chemare în

judecată, s-a admis excepția de prematuritate pentru petitul 4 în ce

privește modalitatea de soluționare a notificării și pentru

petitul 5, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și primarul Municipiului

Cluj-Napoca, a fost obligat pârâtul primarul Municipiului Cluj-Napoca să

emită dispoziția motivată în temeiul Legii nr. 10/2001, prin

care să soluționeze notificarea formulată de antecesoarea

reclamantului, B., având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, apartamentul

nr. 1 și terenul aferent înscris în C.F. Cluj-Napoca, s-au respins restul

petitelor ca urmare a admiterii excepțiilor inadmisibilității

și prematurității și ca nefondate.

Prin Decizia civilă

nr. 1/A din 07 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul

reclamantei, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza pentru

rejudecare la aceeași instanță.

Prin

sentința civilă nr. 252 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a

admis în parte acțiunea reclamantei, s-a anulat în parte Dispoziția de

respingere parțială și propunerea privind acordarea de

despăgubiri nr. 6995 din 18 iulie 2007 emisă de primarul Municipiului

Cluj-Napoca, în ceea ce privește pct. 2, s-a dispus restituirea în

natură în favoarea reclamantei a apartamentului nr. 1, a fost

menținută dispoziția în ce privește respingerea cererii

pentru terenul aferent, s-a dispus intabularea în cartea funciară a

dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra apartamentului nr. 1,

cu titlu de lege, s-au respins celelalte capete de cerere.

Prin Decizia civilă

nr. 35/A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul reclamantei,

s-a modificat în parte sentința, în sensul că, s-a admis

acțiunea precizată, s-a anulat Dispoziția nr. 6995 din 18 iulie 2007,

s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a cotei reale de

320/666 parte din terenul din C.F. Cluj, aferent apartamentului nr. 1, înscris

în C.F. Cluj, s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra cotei reale de 320/666 parte din terenul aferent nr. cu titlu de drept,

lege, în baza Legii nr. 10/2001, s-a înlăturat din sentință

dispoziția referitoare la menținerea Dispoziției nr. 6995 din 18

iulie 2007 în ce privește respingerea cererii pentru teren, respingerea

restului petitelor, s-au menținut restul dispozițiilor din

sentință, s-au respins, ca nefondate, apelurile pârâților.

Prin Decizia civilă

nr. 6748 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-au admis recursurile, s-a casat decizia și s-a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a constatat

că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt a

apartamentului solicitat, cu privire la care s-au acordat măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile

legii speciale, în scopul aplicării corecte a legii în cauză.

Apartamentul nr.

1 din imobil a fost înscris în C.F. În baza Legii nr. 4/1973, prin Decizia nr.

247 din 05 august 1988, apartamentul nr. 1 a fost preluat în proprietatea

statului cu plata despăgubirilor legale iar terenul aferent a fost preluat

de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Din referatul întocmit de

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a rezultat că apartamentul a

fost vândut chiriașului C., în temeiul Legii nr. 112/1995.

Instanțele

anterioare nu au stabilit deplin dacă în imobilul din str. Ialomiței nr.

8 există un singur apartament sau dacă sunt două, dacă apartamentul

nr. 1 a fost cumpărat de chiriașul C. în temeiul Legii nr. 112/1995

iar în contractul de vânzare-cumpărare s-a strecurat vreo eroare

materială, dacă este unul și același apartament sau nu,

situație în care se impune efectuarea unei expertize temeinice, chiar a

unei cercetări la fața locului.

Prin Decizia civilă

nr. 71/A din 04 iulie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a

admis apelul pârâtului primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva

sentinței civile nr. 252 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care

a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, a respins

ca nefondate apelurile reclamantei și pârâtului Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca, pentru următoarele considerente:

Instanța

de apel a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice iar din concluziile

acesteia a rezultat că pe str. ... există o construcție

compusă din două apartamente; apartamentul preluat de Statul Român,

prin Decizia nr. 247/1988, este apartamentul nr. 1; apartamentul cu nr. top nu

este înscris în C.F. Cluj, ci în C.F. individuală, devenită prin

conversie C.F., se află înscris doar terenul aferent casei cu două

apartamente din Cluj Napoca; apartamentul se compune din 2 camere, 1

bucătărie, 1 baie, 1 cămară de alimente, 1 hol și 1

antreu; cota indiviză aferentă este de 48/100 parte; posesorul faptic

al apartamentului nr. 1 este, în prezent, D.; apartamentul aflat în momentul de

față în proprietatea Statului Român (conform C.F.), a fost

cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de

vînzare-cumpărare din 1997 de către chiriașul C., în prezent

decedat; apartamentul a fost vândut ulterior numitei D.; în contract, s-a

menționat că se vinde apartamentul nr. 2, ceea ce este greșit;

componența apartamentului și suprafața corespunde apartamentului

nr. 1 din C.F. al cărui proprietar este Statul Român, și care a fost

preluat de la B., antecesoarea reclamantei. S-a clarificat astfel că de la

antecesoarea reclamantei s-a preluat apartamentul nr. 1, respectiv că

acesta a fost închiriat prin contractul din 07 martie 1991, numitului C.,

cumpărat de acesta ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din

14 ianuarie 1997.

Întrucât în

contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat din eroare apartamentul

nr. 2, cumpărătorul nu și-a putut intabula dreptul de

proprietate în cartea funciară, cererea fiindu-i respinsă prin Încheierea

nr. 10868/2003, cu toate acestea, l-a înstrăinat la rândul său

numitei D.

Întrucât

apartamentul nu se mai află în proprietatea Statului Român, iar contractul

de vânzare-cumpărare din 1997 încheiat cu defunctul C. nu a fost anulat,

reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii

prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

apartamentul neputând fi restituit în natură.

Apartamentul nr.

1 a intrat în proprietatea Statului Român în baza art. 5 și art. 52 din

Legea nr. 4/1973, cu plata despăgubirilor în sumă de 77.044 lei la

data emiterii Deciziei nr. 247 din 5 august 1988 a Comitetului Executiv al

Consiliului Popular al județului Cluj, așa cum rezultă din

adresa din 11 august 1988 emisă de Consiliul Popular al Județului

Cluj.

În ceea ce

privește terenul aferent apartamentului, prin sentința civilă nr.

252 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a reținut că acesta a

trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974,

situație în care sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

republicată, regimul lui juridic fiind reglementat de art. 36 alin. (3)

din Legea nr. 18/1991.

Prin

încheierea C.F. din 4 septembrie 1978, terenul din C.F. Cluj, s-a intabulat

dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea

operativă a Intreprinderea de Gospodărie Comunală și Locativă

al jud. Cluj, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu drept de folosință

în cotă de 85/666 parte din terenul de sub A+1 în favoarea lui B. și E.

Prin Încheierea nr. 2351 din 9 aprilie 1987, s-a înscris dreptul de

folosință în favoarea lui B. asupra cotei de 85/666 parte din teren.

Ulterior, prin Încheierea nr. 3035 din 26 mai 1987, în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 20 mai 1987, asupra cotei de 43/666 parte din

terenul proprietatea Statului Român, s-a intabulat dreptul de

folosință pe durata existenței construcției în favoarea lui

F. și G.

Expertul H.

prin raportul de expertiză tehnică a arătat că terenul cu nr.

top din C.F. Cluj, situat în Cluj Napoca, în suprafață de 320 mp, are

din măsurători suprafața de 340 mp. În concluzie, expertul a

arătat că „datorită faptului că terenul are forma

neregulată, iar suprafața acestuia liberă este de 269 mp

(fără construcții), nu poate fi atribuit în natură, fiind

ocupat de către construcții, iar conform Legii nr. 50/1991, parcela

propusă pentru atribuire nu poate îndeplini condițiile prevăzute

de aceasta. În această situație, terenul nu poate fi restituit în

natură, iar expertul este în imposibilitate de a efectua întocmirea

tabelului de mișcare-parcelară cu propuneri de întabulare pe

reclamantă”. Este elocventă în acest sens și schița terenului

aflată la fila 122 același dosar. Asupra cotei de 346/666 din teren,

și-au intabulat dreptul de proprietate I. și J. cu Încheierea nr. 7960/1997

în C.F.

Legea nr. 10/2001

este o lege de restituire în natură a terenurilor preluate abuziv de stat

sau de alte organizații cooperatiste ori persoane juridice în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 de la foștii proprietari, or, antecesorii

reclamantei nu au fost niciodată proprietari asupra terenului în

suprafață de 320 mp, ci au avut doar un drept de folosință

pe durata existenței construcției, în temeiul Legii nr. 30/1974.

Prin

sentința civilă nr. 5137 din 26 august 1997 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, la solicitarea antecesoarelor reclamantelor, B. și E., s-a

validat un antecontract de schimb încheiat între antecesorul reclamantelor de

atunci, L., care era proprietarul unor imobile situate în Turda și

coschimbașul K., care era proprietarul imobilului înscris în C.F.

Cluj-Napoca, casă din cărămidă acoperită cu

țiglă cu 2 camere, o bucătărie, dependințe în str.

Ialomiței nr. 8 și teren în suprafață de 185 stj.

Prin urmare,

terenul din Cluj-Napoca, a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 30

din Legea nr. 58/1974, direct de la proprietarul K., din C.F. Cluj, antecesorii

reclamantei nefiind niciodată proprietari asupra terenului în litigiu, L.

fiind proprietar asupra unor imobile situate în Turda.

Împotriva

Deciziei civile nr. 71/A din 04 iulie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

I civilă, a formulat cerere de recurs,

reclamanta A., prin

care a criticat-o pentru nelegalitate - art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

- sub următoarele aspecte:

În fapt,

instanța a reținut două motive de respingere a cererii reclamantei;

faptul că terenul nu a aparținut niciodată antecesorilor reclamantei,

fiind totodată ocupat în mare parte de construcții, respectiv că

terenul face obiectul legilor fondului funciar; s-a reținut totodată

că apartamentul nr. 1 a fost înstrăinat în mod legal fostului

chiriaș C., în prezent, acesta aflându-se în posesia unei alte persoane.

S-a

susținut astfel că, pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a preluat motivele care au format convingerea primei

instanțe, soluția fiind nelegală.

În ceea ce

privește terenul aferent apartamentului nr. 1, s-a susținut că, potrivit

raportului de expertiză, acesta se identifică în C.F. Cluj-Napoca,

și are o suprafață de 340 mp, pe acest teren fiind edificat

apartamentul nr. 1 și alte două construcții. Recurenta-reclamantă

nu contestă că pe teren se află edificate aceste

construcții, ci susține faptul că acestea nu sunt pe

fundații din beton, ceea ce înseamnă că pot fi restituite în natură.

Din cartea

funciară rezultă că, înscrierea apartamentului s-a făcut pe

numele antecesoarei sale, B., în baza sentinței civile nr. 5137/1977 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, iar în ceea ce privește terenul aferent, în temeiul art. 30

din Legea nr. 58/1973, acesta a trecut în proprietatea statului. Terenul a

trecut în proprietatea statului român, fiind preluat în mod abuziv, în temeiul

unor acte normative abuzive, de la antecesoarea sa mamă, după ce

aceasta l-a dobândit cu titlu de moștenire de la tatăl său,

acesta deținând terenul și construcția în temeiul contractului

de schimb.

Instanța

de apel a reținut greșit că terenul nu a aparținut

niciodată antecesorilor reclamantei, ceea ce implicit conduce la o aplicare

greșită a legii, respectiv din interpretarea regimului juridic al

terenului, care ar intra sub incidența prevederilor art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 18/1991, cu aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile

atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor

dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcțiilor în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr.

58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în proprietatea

actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor.

Antecesoarea recurentei,

la data la care a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, nu era

nici proprietara construcției, nici beneficiara dreptului locativ asupra

acesteia și nici nu a avea în folosința terenul, prin urmare nu era

îndreptățită în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 la

reconstituirea dreptului de proprietate. De altfel, în recurs, instanța

supremă nu s-a referit la teren, îndrumarea și casarea deciziei fiind

făcută numai în ceea ce privește verificarea regimului juridic

al apartamentului.

Cu privire la

teren, sunt incidente dispozițiile art. 3, 6, dar și art. 2 din Legea

nr. 10/2001, „în sensul prezentei legi prin imobile preluate în mod abuziv se

înțelege, astfel la lit. h) „orice alte imobile preluate de stat cu titlu

valabil.", cu trimitere la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr.

213/1998.

Raportat la

împrejurarea că, la data exproprierii apartamentului în temeiul Legii nr. 4/1973,

terenul fiind expropriat la acel moment, nu s-a mai impus emiterea unei alte

decizii din partea statului care să cuprindă și terenul. Din

practica instanțelor a rezultat că, imobilele preluate de către

statul român în perioada incidenței legilor sistematizării, au fost

sub incidența unor masuri abuzive de preluare, printre care se

numără și imobilele trecute în proprietate statului ca efect al

Legii nr. 4/1973.

În ipoteza în

care, la momentul apariției legilor fondului funciar, reclamanta ar fi

fost proprietara construcției, ar fi putut uza de dispozițiile art. 36

din Legea nr. 18/1991, dar în situația în care ulterior a fost

expropriată și de construcție, aceasta nu avea nicio

posibilitate de a solicita restituirea terenului pe un alt temei de drept,

decât cel al Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia

primei judecați a apelului, recurenta-reclamanta a invocat și excepția

tardivității motivării apelurilor, excepție pe care a

susținut-o și în fata instanței de apel - ca efect al

decăderii din acest drept, s-a solicitat respingerea apelurilor ca

nemotivate - însă instanța de apel nu a motivat deloc aceasta

excepție, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ. Primul termen de judecată în cauza a fost pentru data

de 08 octombrie 2009, iar motivele de apel au fost înregistrate mult după

acest termen de judecată, la al doilea termen de judecată.

În ceea ce

privește apartamentul, în fata instanței de fond, apelanții

și-au exercitat cu viclenie și rea-credință drepturile

procesuale - în timp ce Dosarul nr. x/117/2006 se afla pe rolul

instanțelor de judecată, aceștia au emis Dispoziția nr.

6995 din 18 iulie 2007, de respingere a notificării formulată de mama

sa B., susținând că au comunicat-o la o altă adresă,

greșită, invocând astfel prescripția dreptului de a ataca

această dispoziție.

Pârâții

au refuzat să depună la dosarul cauzei contractul de

vânzare-cumpărare prin care apartamentul a fost vândut iar, după mai

multe termene de judecată, au depus o copie ilizibilă a acestui

contract. În faza de apel, înainte de casare, s-a depus o copie lizibila a

contractului de vânzare-cumpărare, și s-a susținut o eroare cu

privire al numărul apartamentului din contract dar și cu privire la

datele de identificare ale apartamentului, în speță număr

topografic.

Recurentei-reclamante

nu-i poate fi opozabil acest contract, pe de o parte, pentru că până

la acel moment nu a avut cunoștință de existența acestuia,

iar pe de altă parte, nu este de acord că, în conținutul lui,

s-a strecurat o greșeală a numărului apartamentului.

Din cuprinsul

extrasului de carte funciară, unde se identifică apartamentul nr. 1,

în prezent este intabulat statul român ca proprietar asupra apartamentului nr. 1,

iar la data la care mama sa a formulat notificarea, cat și în prezent

proprietar asupra apartamentului este statul român, fără alte

mențiuni.

Este

adevărat că, în alte extrase de carte funciara, este făcuta

mențiunea respingerii cererii înaintata de numitul C. în vederea

întabularii apartamentului, dar aceasta mențiune nu îi este opozabilă,

întrucât a fost făcut în cursul anului 2003, mult după notificare, mult

după expirarea termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 de a ataca

contractele de vânzare-cumpărare.

În prezent,

datele de identificare din contractul de vânzare-cumpărare nu conțin

elementele necesare care să ateste în mod cert faptul că apartamentul

nr. 1 s-a vândut. Chiar daca din conținutul raportului de expertiza rezultă

că ne aflăm în prezența unei erori materiale, că există

identitate între datele apartamentului nr. 1 și schița ce a stat la

baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare din 1997, aceasta

constatare nu echivalează cu un fapt juridic apt să producă

efectele juridice necesare transferului dreptului de proprietate.

Recursul

reclamantei este nefondat.

Cu titlu

preliminar, trebuie subliniat că instanța de apel, printr-un raport

de expertiză tehnică de specialitate, a clarificat pe deplin toate

aspectele de fapt de care depindea identificarea apartamentului nr. 1, aflat în

litigiu, stabilindu-se următoarele; pe str. ... există o

construcție compusă din două apartamente; apartamentul nr. 1 a

intrat în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 4/1973, cu plata

despăgubirilor în sumă de 77.044 lei la data emiterii Deciziei nr. 247

din 5 august 1988 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al

județului Cluj; apartamentul preluat de Statul Român, prin această

decizie este apartamentul nr. 1; în C.F. se află înscris doar terenul

aferent casei cu două apartamente din Cluj Napoca; apartamentul se compune

din 2 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară de alimente, 1

hol și 1 antreu; apartamentul aflat în momentul de față în

proprietatea Statului Român a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995,

prin contractul de vânzare-cumpărare din 1997 de către chiriașul

C., apartament înstrăinat ulterior de către acesta, numitei D.; în

contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat în mod eronat

apartamentul nr. 2; componența apartamentului și suprafața

corespunde apartamentului nr. 1 din C.F., al cărui proprietar este Statul

Român, și care a fost preluat de la B., antecesoarea reclamantei.

S-a stabilit

totodată că, motivul pentru care cumpărătorul nu și-a

putut intabula dreptul de proprietate asupra acestui imobil în cartea

funciară - cererea fiindu-i respinsă prin Încheierea nr. 10868/2003 -

a fost faptul că în contractul de vânzare-cumpărare s-a

menționat apartamentul nr. 2, dintr-o evidentă eroare materială.

În raport de

aceste considerente, la care se adaugă faptul că apartamentul în

litigiu nu se mai află în proprietatea Statului Român, iar contractul de

vânzare-cumpărare din 1997 încheiat cu defunctul C. nu a fost anulat,

instanța de apel a apreciat în mod legal și pe deplin judicios

că reclamanta este îndreptățită doar la măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

apartamentul neputând fi restituit în natură.

Prin urmare,

s-a concluzionat corect că este legală dispoziția primarului

Municipiului Cluj-Napoca sub aspectul acordării măsurilor reparatorii

în echivalent, pentru apartamentul nr. 1.

Toate

celelalte susțineri ale recurentei-reclamante referitoare la apartamentul

în litigiu, pe aspectele privitoare la exercitarea cu viclenie și

rea-credință a drepturilor procesuale de către pârâți, în

special în materia administrării probatoriului, nu pot fi primite,

întrucât nu evidențiază critici pertinente de nelegalitate, nu se

raportează la considerentele ce au fundamentat soluția

criticată, devenind astfel irelevante în contextul cauzei pendinte.

Faptul

că recurenta-reclamantă nu a avut cunoștință de

existența contractului de vânzare-cumpărare în privința

apartamentului în litigiu, respectiv de eroarea materială strecurată

în cuprinsul acestuia, nu înseamnă că acest contract ar trebui exclus

din probațiune, întrucât o astfel de măsură ar fi nelegală.

De altfel, recurenta-reclamantă nici nu precizează textul de lege

încălcat sau aplicat/interpretat greșit pentru a putea declanșa

în mod efectiv controlul judiciar.

În ceea ce

privește terenul aferent apartamentului, relevant este faptul că

printr-o hotărâre judecătorească - sentința civilă nr.

252 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj - s-a reținut că acesta a

trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974,

reclamanta dobândind doar un drept de folosință asupra lui,

situație în care, sub aspectul pretențiilor invocate de

recurenta-reclamantă, sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, republicată, regimul lui juridic fiind reglementat de art. 36 alin.

(3) din Legea nr. 18/1991.

De altfel,

preocuparea instanței de apel de a clarifica situația juridică a

terenului în litigiu a fost laborioasă, valorificând toate evidențele

de carte funciară și înscrisurile ce le-au însoțit, concluzia

instanței fiind aceea că terenul a trecut în proprietatea Statului

Român în temeiul sentinței civile nr. 5137 din 26 august 1977 a

Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, care în alin.

(1) prevedea că dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil

al localităților urbane și rurale se poate face numai prin

moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau

dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.

Prin

sentința civilă nr. 5137 din 26 august 1977 a Judecătoriei

Cluj-Napoca, la solicitarea antecesoarelor reclamantelor, B. și E., s-a

validat un antecontract de schimb încheiat între antecesorul reclamantelor de

atunci, L., care era proprietarul unor imobile situate în Turda și

coschimbașul K., care era proprietarul imobilului înscris în C.F.

Cluj-Napoca, casă din cărămidă acoperită cu

țiglă cu 2 camere, o bucătărie, dependințe în str.

Ialomiței nr. 8 și teren în suprafață de 185 stj.

Aceasta

înseamnă că terenul în litigiu a trecut în proprietatea Statului

Român în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, direct de la proprietarul K., din

C.F. Cluj, antecesorii reclamantei nefiind niciodată proprietari asupra

terenului în litigiu, L. fiind proprietar asupra unor imobile situate în Turda.

Cum Legea nr.

10/2001 este o lege de restituire în natură a terenurilor preluate abuziv

de stat sau de alte organizații cooperatiste ori persoane juridice în

perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989 de la foștii proprietari,

dispozițiile acesteia nu sunt incidente în cauză în privința

terenului. Prin urmare, nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante

care, pe de o parte, în privința terenului în litigiu, încearcă o

reevaluare a probatoriului, nesusținută în cauză, dar și

nepermisă de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă

parte, invocă, împotriva evidenței, că terenul ar fi

aparținut antecesorilor reclamantei, respectiv că s-ar fi stabilit in

mod greșit regimului juridic al terenului.

Potrivit

dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile

atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor

dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcțiilor în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr.

58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în proprietatea actualilor

titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai

locuințelor.

Cât timp

instanța de apel a constatat că situațiilor de natura celor

invocate în cauza pendinte au constituit obiect de reglemetare într-un alt act

normativ special - Legea nr. 18/1991 (fiind identificată chiar

soluția legiuitorului - art. 36 alin. (3) din Lege) - s-a apreciat corect

că devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

republicată, conform cărora nu intră sub incidența

prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997,

cu modificările și completările ulterioare.

Susținerile

recurentei-reclamante potrivit cărora, la data la care antecesoarea sa a

formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, nu era nici proprietara

construcției, nici beneficiara dreptului locativ asupra acesteia și

nici nu a avea folosința terenul, prin urmare nu era

îndreptățită în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 la

reconstituirea dreptului de proprietate, vin tocmai să confirme

soluția judicioasă pronunțată în cauză, atestând

realitatea consemnărilor instanței anterioare în privința

conținutului efectiv al drepturilor recunoscute printr-o lege specială.

Prin Decizia civilă

nr. 6748 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-au admis recursurile, s-a casat decizia și s-a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Așadar, cât timp

casarea dispusă de instanța supremă a fost totală, aspect

ce se impune cu evidență, nu poate fi reținută critica

referitoare la limitele casării, cu atât mai mult cu cât, de principiu,

instanța supremă este ținută să hotărască

asupra fondului pricinii în toate cazurile în care are pe deplin stabilite

împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat

la acel moment procesual. De altfel, atunci când instanța supremă

își motivează soluția, consemnează în privința

terenului în mod explicit că terenul aferent a fost preluat de stat în

baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat,

întrucât excepția tardivității motivării apelurilor a fost

soluționată și motivată în mod corect de instanța de

apel, pe de o parte, pentru că soluția propusă - respingerea

apelurilor ca nemotivate - nu este permisă printr-o norma procedurală

expresă (art. 292 alin. (2) C. proc. civ.), iar pe de altă parte,

sancțiunea decăderii este atenuată prin incidența tezei a

doua a art. 287 alin. (2) C. proc. civ., depunerea motivelor la prima zi de

înfățișare, ceea ce în cauză s-a și întâmplat.

Decizia

civilă nr. 35/A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj a

reținut că motivele de apel au fost depuse în termen, considerând cel

de-al doilea termen de judecată ca avut semnificația prima zi de

înfățișare - art. 134 C. proc. civ.

Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu poate fi

primită nici o critică pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și

9 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 71/A din 4

iulie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2016.