ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1686/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 558 din 22 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 8301/2005, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.G. și M.D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 2510/2005 emisă de primar în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care să li se restituie cota parte din terenul înscris în C.F. 12448 nr. top 14963 aflată în posesia statului, constatarea preluării fără nici un titlu de către stat a suprafeței de 570 mp.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că notificarea depusă de reclamanți a fost respinsă prin dispoziția contestată cu motivarea că solicitanții nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, deoarece terenul a fost preluat prin Decretul de expropriere nr. 32/1983 de la alte persoane. S-a reținut de instanță că reclamanții au cumpărat imobilul din Cluj, în anul 1996, de la mătușa acestora, M.S., care l-a dobândit la rândul său prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1990 cu vânzătorii J.E. și S.M., proprietari expropriați cu suprafața de 570 mp, conform Decretului nr. 32/1983, poziția 80, astfel încât reclamanții sunt succesori cu titlu particular și, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, nu beneficiază de prevederile acestei legi.

Împrejurarea că reclamanții apar înscriși ca proprietari tabulari ai întregului teren a fost apreciată de instanța irelevantă, având în vedere dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora dreptul de proprietate al statului s-a dobândit prin expropriere fără înscriere în cartea funciară, iar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții aveau cunoștință despre faptul că situația de carte funciară nu este exactă. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, în cauză formulând cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamanților, numită S.M. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 39/A din 15 februarie 2007, a admis apelul și cererea de intervenție accesorie și a schimbat sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii, dispunând anularea dispoziției nr. 2510/2005; restituirea în natură a terenului în suprafață de 102 mp individualizat în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de ing.

I.M., precum și a terenului în suprafață de 63 mp identificat în raport de aceeași schiță; obligarea pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 198 mp, ocupat de un bloc de locuințe, spațiu verde și trotuar. În considerentele deciziei s-a reținut că statul român, neintabulându-și niciodată în cartea funciară dreptul de proprietate pretins dobândit prin expropriere, nu a fost niciodată proprietarul imobilului în litigiu (suprafața de 570 mp expropriată din terenul în suprafață totală de 278 stj.p, 1000,8 mp) reclamanții dobândind în mod valabil, prin contracte de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate succesiv între proprietarii tabulari, dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

De asemenea, scopul pentru care a fost emis decretul de expropriere nu a fost realizat în întregime ci numai parțial, casa și terenul aferent fiind folosite în continuare de către persoanele de la care au fost expropriate, ulterior vândute lui M.S., care la rândul său le-a vândut reclamanților. Nici una dintre persoanele expropriate nu a înțeles să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, recunoscând implicit dreptul reclamanților de a pretinde restituirea acestui imobil, precum și calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții sunt deținători cu titlu particular ai imobilului în litigiu și au succedat în toate drepturile și obligațiile pe care le-au avut foștii proprietari.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive: - Reclamanții nu fac dovada calității de persoane îndreptățite. Proprietari tabulari ai imobilului la data preluării acestuia de statul român erau J.E. ș.a. iar reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitor după foștii proprietari tabulari ai imobilului. - Faptul că statul nu a operat în cartea funciară decretul de expropriere, nu poate avea drept consecință lipsirea de efect a trecerii bunului în proprietatea statului, conform art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.

- Imobilul este afectat de detalii de sistematizare, rețele electrice subterane, post de transformare, neputând fi restituit în natură. În cauză au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului, un număr de 28 de membri ai Asociației de proprietari „Vatra”, Cluj-Napoca, cerere încuviințată în principiu la termenul din 19 septembrie 2007. Analizând motivele invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a fost investită cu contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 2510/2005 prin care Primarul municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanții M.G. și M.S.

pentru restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu, cu motivarea că petenții nu au calitate de persoane îndreptățite, conform art. 3 alin. (1) din actul normativ. Cercetarea judecătorească se impune a fi efectuată în raport cu dispozițiile legii în baza căreia a fost depusă și respinsă notificarea. Legea nr. 10/2001, dat fiind caracterul de lege specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică exclusiv în limitele situațiilor pe care le reglementează, neputând fi extinsă prin analogie altor ipostaze. Este de necontestat că suprafața de teren solicitată a fost preluată de către stat în mod abuziv, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, anterior anului 1989, legiuitorul înțelegând să acorde măsuri reparatorii și pentru imobilele expropriate, independent de faptul că ulterior preluării s-a intabulat sau nu în cartea funciară dreptul de proprietate al statului.

Primul argument prezentat de instanța de apel în sprijinul soluției de admitere a contestației este, în egală măsură, greșit din punct de vedere juridic și străin de natura cauzei deduse judecății. Aprecierea instanței, în sensul că, neintabulându-și în cartea funciară dreptul dobândit prin expropriere, statul român nu a fost niciodată proprietarul imobilului, contravine prevederilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 care exceptează de la principiul inscripțiunii prevăzut de art. 17 alin. (1) drepturile reale dobândite prin expropriere.

Consecința dedusă nelegal de instanță din faptul neintabulării dreptului dobândit de stat prin expropriere, constând în aceea că reclamanții ar fi dobândit în mod valabil, prin contracte de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate succesiv între proprietarii tabulari după decembrie 1989, dreptul de proprietate asupra acestui imobil, este străină de natura cauzei, fiind specifică acțiunii în revendicare și nu cererilor de retrocedare întemeiate pe legea specială de reparație privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În prezenta cauză, prima instanță nu a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, demersul judiciar al reclamanților fundamentându-se pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru acordarea măsurilor reparatorii stabilite de actul normativ analizat, pe lângă cerința ca imobilul solicitat prin notificare să facă obiectul de reglementare al legii speciale, legiuitorul a prevăzut și condiția ca solicitanții să se încadreze în categoria persoanelor îndreptățite la restituire, enumerate limitativ în art. 3 și art. 4. Astfel, art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabilește în termeni clari, neinscriptibili de interpretări diferite, că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv” ori „moștenitorii” acestora. Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 32/1983 de la numiții J.E., S.M., Z.L., L.Z.

și Z.N. (poziția 80 din anexa la decret), acestea fiind „persoane îndreptățite”, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Cu privire la imobilul solicitat prin notificare, reclamanții și o rudă a acestora, s-au încheiat, în calitate de cumpărători contracte de vânzare-cumpărare cu patru dintre proprietari expropriați, la data de 31 iulie 1990, respectiv la 29 martie 1996, fiind dobânditori cu titlu particular, calitate ce nu poate fi asimilată cu aceea a moștenitorilor legali sau testamentari ai foștilor proprietari, prevăzută de art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001. Soluția contrară, preconizată de reclamanți și însușită de către instanța de apel, este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale menționate, în cauză fiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul și cererea de intervenție accesorie formulată în actuala etapă procesuală în interesul recurentului-pârât, cu excepția cererii de intervenție depusă în numele intervenientului T.C., decedat anterior înregistrării acestei cereri, care va fi respinsă în baza excepției lipsei capacității de folosință, excepție pusă în discuția părților la termenul de dezbateri. Decizia recurată va fi modificată, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Cluj, precum și a cererii de intervenție formulată în apel, în interesul reclamanților, de către intervenienta S.M.

La cererea intervenienților accesorii în interesul recurentului, intimații-reclamanți M.G. și M.D. vor fi obligați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, sumă stabilită prin reducerea onorariului, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța apreciind că onorariile totale de 4000 lei sunt nejustificat de mari în raport cu activitatea prestată și cu poziția procesuală a intervenienților în acest stadiu al litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 39/A din 15 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții A.G., B.C., B.G., ș.a., în interesul recurentului-pârât. Modifică decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții M.G. și M.D. împotriva sentinței civile nr. 558 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, precum și cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de S.M. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantului, depusă în numele intervenientului T.C., pentru lipsa capacității de folosință.

Obligă pe reclamanții M.G. și M.D. să plătească 1000 lei cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intervenienții accesorii în interesul recurentului, mai puțin numitului T.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.