ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1686/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 558 din 22

iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 8301/2005, Tribunalul Cluj, secția

civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.G. și M.D. în

contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca și Primarul municipiului

Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 2510/2005 emisă

de primar în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea acestuia la emiterea unei noi

dispoziții prin care să li se restituie cota parte din terenul înscris în C.F.

12448 nr. top 14963 aflată în posesia statului, constatarea preluării fără nici

un titlu de către stat a suprafeței de 570 mp.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că notificarea depusă de reclamanți a fost respinsă prin

dispoziția contestată cu motivarea că solicitanții nu și-au dovedit calitatea

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, deoarece terenul a fost preluat

prin Decretul de expropriere nr. 32/1983 de la alte persoane.

S-a reținut de instanță că

reclamanții au cumpărat imobilul din Cluj, în anul 1996, de la mătușa acestora,

M.S., care l-a dobândit la rândul său prin contract de vânzare-cumpărare

încheiat în anul 1990 cu vânzătorii J.E. și S.M., proprietari expropriați cu

suprafața de 570 mp, conform Decretului nr. 32/1983, poziția 80, astfel încât

reclamanții sunt succesori cu titlu particular și, potrivit art. 4 din Legea

nr. 10/2001, nu beneficiază de prevederile acestei legi.

Împrejurarea că reclamanții apar

înscriși ca proprietari tabulari ai întregului teren a fost apreciată de

instanța irelevantă, având în vedere dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr.

115/1938, potrivit cărora dreptul de proprietate al statului s-a dobândit prin

expropriere fără înscriere în cartea funciară, iar la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții aveau cunoștință despre faptul

că situația de carte funciară nu este exactă.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, în cauză formulând cerere de intervenție accesorie, în interesul

reclamanților, numită S.M.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 39/A din 15 februarie 2007, a admis apelul și cererea de intervenție

accesorie și a schimbat sentința, în sensul admiterii în parte a acțiunii,

dispunând anularea dispoziției nr. 2510/2005; restituirea în natură a terenului

în suprafață de 102 mp individualizat în schița anexă nr. 2 la raportul de

expertiză întocmit de ing. I.M., precum și a terenului în suprafață de 63 mp

identificat în raport de aceeași schiță; obligarea pârâtului Primarul

municipiului Cluj-Napoca la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 198 mp, ocupat de un bloc de locuințe, spațiu

verde și trotuar.

În considerentele deciziei s-a

reținut că statul român, neintabulându-și niciodată în cartea funciară dreptul

de proprietate pretins dobândit prin expropriere, nu a fost niciodată

proprietarul imobilului în litigiu (suprafața de 570 mp expropriată din terenul

în suprafață totală de 278 stj.p, 1000,8 mp) reclamanții dobândind în mod

valabil, prin contracte de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate

succesiv între proprietarii tabulari, dreptul de proprietate asupra acestui

imobil.

De asemenea, scopul pentru care a

fost emis decretul de expropriere nu a fost realizat în întregime ci numai

parțial, casa și terenul aferent fiind folosite în continuare de către

persoanele de la care au fost expropriate, ulterior vândute lui M.S., care la

rândul său le-a vândut reclamanților.

Nici una dintre persoanele expropriate

nu a înțeles să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, recunoscând implicit

dreptul reclamanților de a pretinde restituirea acestui imobil, precum și

calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile art.

3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții sunt deținători cu titlu

particular ai imobilului în litigiu și au succedat în toate drepturile și

obligațiile pe care le-au avut foștii proprietari.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, criticând-o ca

fiind nelegală în raport cu cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct.

8-9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:

- Reclamanții nu fac dovada

calității de persoane îndreptățite.

Proprietari tabulari ai imobilului

la data preluării acestuia de statul român erau J.E. ș.a. iar reclamanții nu au

făcut dovada calității de moștenitor după foștii proprietari tabulari ai

imobilului.

- Faptul că statul nu a operat în

cartea funciară decretul de expropriere, nu poate avea drept consecință

lipsirea de efect a trecerii bunului în proprietatea statului, conform art. 26

din Decretul-lege nr. 115/1938.

- Imobilul este afectat de detalii

de sistematizare, rețele electrice subterane, post de transformare, neputând fi

restituit în natură.

În cauză au formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul recurentului, un număr de 28 de membri ai

Asociației de proprietari „Vatra”, Cluj-Napoca, cerere încuviințată în

principiu la termenul din 19 septembrie 2007.

Analizând motivele invocate, Înalta

Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a fost investită cu

contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 2510/2005 prin care Primarul

municipiului Cluj-Napoca a respins notificarea depusă în temeiul Legii nr.

10/2001 de către reclamanții M.G. și M.S. pentru restituirea în natură sau prin

echivalent a terenului în litigiu, cu motivarea că petenții nu au calitate de

persoane îndreptățite, conform art. 3 alin. (1) din actul normativ.

Cercetarea judecătorească se impune

a fi efectuată în raport cu dispozițiile legii în baza căreia a fost depusă și

respinsă notificarea.

Legea nr. 10/2001, dat fiind

caracterul de lege specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică

exclusiv în limitele situațiilor pe care le reglementează, neputând fi extinsă

prin analogie altor ipostaze.

Este de necontestat că suprafața de

teren solicitată a fost preluată de către stat în mod abuziv, în sensul

prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, anterior anului 1989, legiuitorul

înțelegând să acorde măsuri reparatorii și pentru imobilele expropriate,

independent de faptul că ulterior preluării s-a intabulat sau nu în cartea

funciară dreptul de proprietate al statului.

Primul argument prezentat de

instanța de apel în sprijinul soluției de admitere a contestației este, în

egală măsură, greșit din punct de vedere juridic și străin de natura cauzei

deduse judecății.

Aprecierea instanței, în sensul că,

neintabulându-și în cartea funciară dreptul dobândit prin expropriere, statul

român nu a fost niciodată proprietarul imobilului, contravine prevederilor art.

26 din Decretul-lege nr. 115/1938 care exceptează de la principiul

inscripțiunii prevăzut de art. 17 alin. (1) drepturile reale dobândite prin

expropriere.

Consecința dedusă nelegal de

instanță din faptul neintabulării dreptului dobândit de stat prin expropriere,

constând în aceea că reclamanții ar fi dobândit în mod valabil, prin contracte

de vânzare-cumpărare notariale autentice, încheiate succesiv între proprietarii

tabulari după decembrie 1989, dreptul de proprietate asupra acestui imobil,

este străină de natura cauzei, fiind specifică acțiunii în revendicare și nu

cererilor de retrocedare întemeiate pe legea specială de reparație privind regimul

juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

În prezenta cauză, prima instanță nu

a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe

dispozițiile dreptului comun, demersul judiciar al reclamanților

fundamentându-se pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru acordarea măsurilor

reparatorii stabilite de actul normativ analizat, pe lângă cerința ca imobilul

solicitat prin notificare să facă obiectul de reglementare al legii speciale,

legiuitorul a prevăzut și condiția ca solicitanții să se încadreze în categoria

persoanelor îndreptățite la restituire, enumerate limitativ în art. 3 și art.

4.

Astfel, art. 3 alin. (1) lit. a)

coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabilește în termeni

clari, neinscriptibili de interpretări diferite, că sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în

mod abuziv” ori „moștenitorii” acestora.

Imobilul a fost expropriat prin

Decretul nr. 32/1983 de la numiții J.E., S.M., Z.L., L.Z. și Z.N. (poziția 80

din anexa la decret), acestea fiind „persoane îndreptățite”, în sensul art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la imobilul solicitat

prin notificare, reclamanții și o rudă a acestora, s-au încheiat, în calitate

de cumpărători contracte de vânzare-cumpărare cu patru dintre proprietari

expropriați, la data de 31 iulie 1990, respectiv la 29 martie 1996, fiind

dobânditori cu titlu particular, calitate ce nu poate fi asimilată cu aceea a

moștenitorilor legali sau testamentari ai foștilor proprietari, prevăzută de

art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.

Soluția contrară, preconizată de

reclamanți și însușită de către instanța de apel, este rezultatul interpretării

și aplicării greșite a prevederilor legale menționate, în cauză fiind incident

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul și cererea de intervenție accesorie formulată în actuala etapă

procesuală în interesul recurentului-pârât, cu excepția cererii de intervenție

depusă în numele intervenientului T.C., decedat anterior înregistrării acestei

cereri, care va fi respinsă în baza excepției lipsei capacității de folosință,

excepție pusă în discuția părților la termenul de dezbateri.

Decizia recurată va fi modificată,

în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanți împotriva

sentinței Tribunalului Cluj, precum și a cererii de intervenție formulată în

apel, în interesul reclamanților, de către intervenienta S.M.

La cererea intervenienților

accesorii în interesul recurentului, intimații-reclamanți M.G. și M.D. vor fi

obligați la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat, sumă stabilită prin reducerea onorariului, conform

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța apreciind că

onorariile totale de 4000 lei sunt nejustificat de mari în raport cu

activitatea prestată și cu poziția procesuală a intervenienților în acest

stadiu al litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 39/A din 15 februarie

2007 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Admite cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienții A.G., B.C., B.G., ș.a., în interesul

recurentului-pârât.

Modifică decizia atacată în sensul că

respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții M.G. și M.D. împotriva

sentinței civile nr. 558 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, precum și

cererea de intervenție în interesul reclamanților formulată de S.M.

Respinge cererea de intervenție accesorie

formulată în interesul reclamantului, depusă în numele intervenientului T.C.,

pentru lipsa capacității de folosință.

Obligă pe reclamanții M.G. și M.D. să

plătească 1000 lei cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intervenienții accesorii în interesul recurentului, mai puțin

numitului T.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.