ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10019/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10019/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 19 septembrie 2007, reclamantul B.A.I.S.,

în nume propriu și în calitate de mandatar a lui B.O.V., a chemat în judecată

pe pârâta SC A.R.E. SRL București, solicitând:

- obligarea părții adverse la

recunoașterea și respectarea dreptului de proprietate, al său și al mandantului

B.O.V., în calitate de moștenitori ai defuncților B.R., B.E.(E) și B.A., asupra

terenului de 2174,4 mp, corespunzător parcelelor situate în Cluj-Napoca, înscrise

inițial în C.F. 8825 Cluj Napoca nr. topo. 4769/1, 4769/2, 4769/3 și 4769/4,

retranscrise în C.F. 987 Cluj Napoca, nedefinitivă, cu nr. cadastral 3539/1 și

nr. topo. 4769/1/1/1, 4769/2/1/1, 4769/3/1/1, 4769/4/1/1, 4769/5/1/1,

4769/6/1/1, 4769/7/1/1, 4769/1/2/1, 4769/1/2/1, 4769/2/2/1, 4769/3/2/1,

4769/4/2/1, 4769/5/2/1, 469/6/2/1 și 4769/7/2/1, precum și la eliberarea

acestui teren;

- rectificarea înscrierilor din C.F

987 Cluj Napoca, nedefinitivă, prin anularea încheierii de intabulare nr. 41305

din 24 noiembrie 2005 și radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra

imobilelor cu nr. cadastral 35391/1 și nr. topo. 4769/1/1/1, 4769/2/1/1,

4769/3/1/1, 4769/4/1/1, 4769/5/1/1, 4769/6/1/1, 4769/7/1/1, 4769/1/2/1,

4769/2/2/1, 4769/3/2/1, 4769/4/2/1, 4769/5/2/1, 4769/6/2/1 și 4769/7/2/1

(ramura de folosință teren de 2269 mp, și construcție corp sud, parte indiviză

cu imobilul de sub A+1 din C.F. 988 Cluj Napoca în cotă de 51,98/100);

- reînscrierea într-o nouă coală

funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 2174,4 mp în favoarea

vechilor proprietari B.A., B.E. și B.R., în părți egale, și apoi în favoarea

lor, în cote de câte ½ .

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 44 din Constituție, art. 480-481 C. civ., art. 1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentele, art. 109 și art. 274 C. proc. civ. și art. 26 alin. (2), art. 33

și art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, reclamanții au susținut că:

- imobilele în discuție, respectiv

teren de 2174,4 mp (împărțit în 4 parcele cu ramura de folosință „loc de casă”)

și mai multe construcții (două camere atelier, un garaj mare, o fântână de

benzină , un birou pentru portar și distribuitor de benzină și un șopron) au

aparținut defuncților B.A., B.E. și B.R., de la care au fost preluate abuziv de

stat;

- sunt moștenitorii proprietarilor

tabulari și, în această calitate, au formulat (ulterior anului 1990) cereri

pentru constatarea preluării abuzive și restituirea imobilelor menționate;

- prin decizia nr. 2173/2005, Curtea

de Apel Cluj le-a admis în parte acțiunea pornită împotriva Consiliului local

al Municipiului Cluj Napoca și a constatat că terenul înscris în C.F. 8825 Cluj

Napoca nr. top. 4769/1 (134 stj.p.), 4769/2 (122 stj.p.), 4769/3 (174 stj.p) și

4769/4 (174 stj.p) a fost preluat de stat fără titlu valabil, conform

Decretului nr. 218/1960;

- notificarea formulată de ei în

baza Legii nr. 10/2001, precum și litigiile bazate pe prevederile aceleiași

legi (aflate pe rolul Curții de Apel Oradea), nu au fost încă soluționate;

- după anul 1990, parcelele cu nr.

top. 4769/1, 4769/2 4769/3 și 4769/4, precum și construcțiile existente au fost

transcrise în C.F. 113284 Cluj Napoca, iar cu această ocazie s-a modificat

suprafața de teren la 2094 mp și s-a sistat coala funciară precedentă (nr.

8825);

- în anul 2004, anterior

soluționării procesului finalizat prin decizia nr. 2173/2005 dar după

înregistrarea notificării, s-a realizat o operație de comasare și reparcelare

în baza unui raport de expertiză extrajudiciară întocmit de SC F.C. SRL;

- printr-un contract autentificat la

23 noiembrie 2005, anterior soluționării notificării dar după introducerea alin.

(5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 și pronunțării deciziei nr. 2173/2005,

imobilele revendicate au fost cumpărate de pârâtă de la S.C. I.D.I.T. SRL;

- ulterior încheierii contractului

de vânzare-cumpărare menționat, pârâta și-a înscris dreptul de proprietate în

C.F 987 nedefinitivă Cluj Napoca, sub A+1, nr. cadastral 3539/1 și C.F. 988 N

Cluj Napoca, sub A+1, nr. cadastral 3539/2;

- revendică (și solicită restituirea

în natură) doar terenul înscris inițial în C.F 8825 Cluj Napoca, iar apoi în

C.F. 113284 Cluj Napoca, pe care îl evaluează la peste 500.000 lei.

Totodată, reclamanții au susținut în

speță sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea acțiunii în

revendicare prin compararea de titluri deoarece:

- titlul propriilor antecesori și

calitatea lor de proprietari nu au fost contestate, iar prin înscrierea

dreptului de proprietate în C.F. 8825 Cluj această calitate este opozabilă

pârâtei;

- soluția pronunțată de Curtea de

Apel Cluj prin decizia nr. 2173/2005 (constatarea preluării de către stat, fără

titlu, a terenului revendicat) echivalează cu menținerea dreptului de

proprietate al vechilor proprietari și inexistența dreptului de proprietate al

pârâtei;

- pârâta a cumpărat terenurile în

anul 2005, anterior soluționării notificării formulate în baza Legii nr.

10/2001 și după constatarea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a

preluării imobilului fără titlu;

- actul de vânzare cumpărare încheiat

de pârâtă le este inopozabil (lui și mandantului său) și, potrivit art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, lovit de nulitate absolută;

- drept consecință, titlul lor de

proprietate este preferabil contractului menționat, a cărui nulitate atrage rectificarea

înscrierii dreptului pârâtei în cartea funciară;

- solicitarea lor este în

concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Străin

ș.a. împotriva României, cauza Păduraru împotriva României).

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 17 din 18 ianuarie 2008, a respins acțiunea și i-a obligat pe

reclamanți să plătească pârâtei 14.494 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- prin decizia nr. 2173/2005

(pronunțată într-un alt litigiu), Curtea de Apel Cluj, ca instanță de recurs, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.A.S. și B.O.V. împotriva

Consiliului local al Municipiului Cluj Napoca și a constatat că terenul înscris

în C.F. 8825 Cluj Napoca nr. top. 4769/1-4 (în suprafață de 2094 mp) a fost preluat

de stat fără titlu, cu motivarea că decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 erau

contrare Constituției în vigoare, tratatelor internaționale ratificate de

România, Codului civil și Declarației Universale a Drepturilor Omului;

- totodată, prin aceeași hotărâre

irevocabilă, instanța a respins, ca nefondate, petitele referitoare la

construcțiile amplasate pe terenul menționat, precum și acțiunea împotriva

pârâților SC E. SA Cluj, SC I.D.I.T. SRL București și Banca Transilvania pentru

rectificare C.F., constatarea calității de moștenitori și constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1091/1997 încheiat între SC E.

SA Cluj și SC I.D.I.T.P. SRL București, cu motivarea că vechile construcții nu

mai există ori se regăsesc prea puțin în componența actualelor construcții, iar

terenul nu se mai află în proprietatea Statului Român, ci a SC I.D.I.T.P. SRL

București, care l-a dobândit în anul 1997, la licitație publică, de la SC E. SA

Cluj, beneficiara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis

în anul 1994 și înscris în cartea funciară;

- așadar, prin hotărârea

judecătorească menționată, reclamantul și mandantul său nu au redobândit

dreptul de dispoziție cu privire la terenul revendicat;

- în consecință, față de prevederile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ., acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 127

din 9 mai 2008, a admis apelul declarat de reclamant, în nume propriu și în

calitate de mandatar a lui B.O.V., și a desființat sentința, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la prima instanță.

S-a reținut că tribunalul a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului pentru că, deși era

învestit cu o acțiune în revendicare de drept comun, nu a comparat titlurile de

proprietate (care provin de la autori diferiți) și nu a dat câștig de cauză

părții al cărei titlu este mai bine caracterizat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 41 din 7

ianuarie 2009, a admis recursul declarat de pârâtă și a casat ultima hotărâre,

cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

S-a reținut că prima instanță,

învestită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. a unui

imobil care face obiectul Legii nr. 10/2001, a statuat în fapt și în drept

asupra fondului procesului, iar simpla trimitere la art. 2 din legea specială

de reparație precitată nu echivalează cu o schimbare a obiectului ori cauzei cererii

deduse judecății.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin decizia nr.

156 din 11 mai 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și i-a

obligat pe apelanți să plătească intimatei pârâte 15.470 lei cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că:

- reclamanții au învestit instanța

cu o acțiune în revendicare de drept comun a unui teren cu privire la care s-a

constatat, într-un alt litigiu, soluționat irevocabil, că a fost preluat de

stat fără titlu;

- în precedentul litigiu, acțiunea

în revendicare de drept comun formulată împotriva dobânditorilor subsecvenți SC

E. SA Cluj, SC I.D.I.T.P. SRL București și Banca Transilvania, precum și

petitele referitoare la rectificarea cărții funciare prin restabilirea

situației anterioare, constatarea calității de proprietari a reclamanților și

constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat

între societățile comerciale menționate, au fost respinse ca nefondate;

- în cauza dedusă judecății

reclamanții revendică același teren de la pârâta SC A.R.E. SRL, a treia

dobânditoare subsecventă a imobilului, făcând abstracție de valabilitatea

actelor succesive de înstrăinare, stabilită irevocabil în celălalt litigiu;

- totodată, reclamanții invocă, pe

cale de excepție, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

pârâtă la 23 noiembrie 2005, după finalizarea primului proces;

- dar, valabilitatea titlului

autoarei pârâtei a fost cenzurată irevocabil în precedentul litigiu, în

prezentul litigiu este chemată în judecată doar una din părțile contractante,

iar la data apariției Legii nr. 10/2001 ultima dobânditoare nu avea calitatea

de deținătoare a terenului revendicat, împrejurare ce exclude incidența art. 21

alin. (5) din actul normativ menționat;

- intabularea, în anul 1938, a dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților, precum și cele 3 certificatele de

moștenitor (în care nu apare niciun imobil) nu conferă acestora din urmă un

drept actual atâta timp cât petitul privitor la constatarea calității lor de

proprietari, prin moștenire, a fost respins în precedentul litigiu;

- este adevărat că statul a preluat

imobilul fără titlu însă această constatare nu echivalează cu menținerea

dreptului de proprietate al vechilor proprietari pentru că proprietatea a fost

transmisă succesiv unor societăți comerciale evidențiate cronologic în cartea

funciară;

- deși inițial proprietatea a fost

transmisă de către un neproprietar (Statul Român), în precedentul litigiu

instanța a păstrat actele de înstrăinare subsecvente încheiate cu bună

credință, conform teoriei aparenței creatoare de drept („

error communis

facit ius

”), astfel că ultimul act de înstrăinare, pus în discuție în

pricina dedusă judecății, urmează aceeași soartă;

- în concluzie, titlul de

proprietate al antecesorilor reclamanților (datând din anul 1938) nu reflectă

un drept actual și, ca atare, în comparație cu titlul pârâtei (al 3-lea

dobânditor subsecvent), acesta din urmă este preferabil, fiind dobândit de la

autoarea al cărei titlu a fost cenzurat printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă;

- jurisprudența C.E.D.O. invocată de

reclamanți se referă la o altă situație decât cea existentă în speță.

Reclamantul, în nume propriu și în

calitate de mandatar al lui B.O.V., a declarat recurs, prin care a solicitat

modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului, schimbării

sentinței și admiterii acțiunii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii întemeiate

pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea atacată

cuprinde atât motive străine de natura pricinii, cât și motive contradictorii.

Concret, recurenții susțin că ar fi

străine de natura pricinii considerentele referitoare la buna credință a

pârâtei, lipsa de actualitate a propriilor titluri și efectele hotărârii

irevocabile pronunțate în precedentul litigiu deoarece:

- atâta timp cât într-un proces de

revendicare de drept comun se compară titlurile părților, și nu atitudinea lor

subiectivă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, buna sau reaua

credință a cumpărătorului este irelevantă;

- în raport de împrejurarea că

încheierea contractului de vânzare cumpărare a avut loc după formularea

notificării, iar art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 vizează regimul

juridic al operațiunilor ce au ca obiect imobile revendicate în baza aceleiași

legi, fără să se limiteze la o anumită persoană fizică sau juridică, aprecierea

privitoare la buna credință a pârâtei nu este corectă;

- instanța de apel reține că statul

a preluat imobilele fără titlu și că titlurile lor nu au fost contestate sau

anulate, astfel că nu înțelege când și în ce mod aceste din urmă titluri și-au

pierdut actualitatea;

- acțiunea dedusă judecății și

acțiunea soluționată irevocabil în precedentul litigiu diferă în privința

obiectului și temeiurilor juridice;

- prin dispozitivul hotărârii

irevocabile anterioare au fost respinse doar petitele referitoare la

construcțiile amplasate pe teren, nu și la terenul de 2094 mp;

- în cauza dedusă judecății se

compară titlurile părților din proces, iar nu titlul reclamanților și titlul

societății de la care pârâta a cumpărat imobilul, ulterior apariției Legii nr.

247/2005 [care a introdus în Legea nr. 10/2001 art. 21 alin. (5)].

De asemenea, recurenții susțin că

instanța de apel:

- a analizat admisibilitatea

acțiunii și apelului prin prisma efectelor hotărârii irevocabile pronunțate în

precedentul litigiu, fără să țină seama de considerentele pentru care instanța

de fond a respins acțiunea dedusă judecății;

- nu a analizat toate criticile,

argumentele și apărările pe care le-a formulat în apel;

- nu a motivat înlăturarea

argumentelor și apărărilor bazate pe art. 11, 20 alin. (1)-(2), art. 21, art. 44

și art. 148 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum

și pe jurisprudența constantă Curții Europene;

- a reținut că terenul a fost

preluat fără titlu, că această constatare nu echivalează cu menținerea

dreptului de proprietate al vechilor proprietari și că titlul reclamanților nu

este actual, ceea ce, în opinia sa, constituie motive contradictorii.

În dezvoltarea criticii întemeiate

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că hotărârea atacată a

fost dată cu aplicarea greșită și/sau încălcarea dispozițiilor art. II-77 și

II-112 din Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa, art. 11, art.

20-21, art. 44, art. 53 și art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 480-481 și art.

973 C. civ. și art. 2 din Decretul nr. 167/1958, precum și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului deoarece:

- potrivit art. 148 alin. (4) din

Constituție, instanțele judecătorești sunt obligate să aplice prevederile

cuprinse în tratatele și pactele ratificate de România, care ocrotesc și

garantează dreptul de proprietate, inclusiv prin stabilirea condițiilor

referitoare la expropriere (doar pentru cauze de utilitate publică și cu plata

unei juste și prealabile despăgubiri);

- sunt lipsiți de bunul proprietatea

lor (care a fost preluat abuziv, fără plata unor despăgubiri), nu au beneficiat

de nicio compensație și, atâta timp cât Fondul Proprietatea nu funcționează, nu

există perspectiva acordării vreunei compensații, astfel că prin hotărârea

pronunțată, instanța de apel le-a îngrădit liberul acces la justiție și le-a

adus atingere însăși substanței dreptului de proprietate;

- nu le este opozabil contractul

încheiat de pârâtă și, ca atare, acest contract nu produce niciun efect și nu

reprezintă un impediment pentru admiterea acțiunii, în sens asemănător fiind și

considerentele cuprinse într-o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului la 24 martie 2009;

- în cauzele Străin ș.a., Sebastian

Taub, Brumărescu, Ion, Tudor, Hollitzer, Babeș, Aldea, Silion și Gros, Curtea

Europeană a obligat Statul Român să restituie imobilele preluate abuziv (ori să

plătească despăgubiri substanțiale), chiar dacă existau hotărâri irevocabile de

respingere a cererilor de anulare a înstrăinărilor către terți de bună

credință, reținând, între altele, că acțiunile în revendicare formulate de

proprietarii deposedați abuziv sau moștenitorii lor sunt admisibile, foștii

proprietari și-au menținut această calitate și că pârâtul, ca deținător „de

facto”, nu putea transmite drepturi pe care nu le avea.

Niciuna dintre criticile menționate

nu este fondată deoarece:

- prezenta cerere, dedusă judecății

la 19 septembrie 2007, are ca obiect revendicarea, pe calea dreptului comun, a

unui teren intravilan de 2174,4 mp, preluat de stat la 29 septembrie 1962, în

temeiul Decretului nr. 218/1960, de la autorii reclamanților;

- pentru dovedirea acestei

pretenții, reclamanții neposesori au solicitat compararea de titluri, susținând

că propriul titlu este mai bine caracterizat atâta timp cât, spre deosebire de

titlul pârâtei posesoare, provine de la adevărații proprietarii;

- acțiunea în revendicare nu este

expres reglementată de lege dar, potrivit unei jurisprudențe relativ constante,

în cazul unor asemenea acțiuni intentate până la apariția Legii nr. 10/2001,

dacă părțile aveau titluri ce proveneau de la autori diferiți, instanțele

comparau drepturile autorilor și dădeau câștig de cauză succesorului

adevăratului proprietar, indiferent de buna sau reaua credință a actualului

posesor;

- după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001, acțiunile în revendicarea unor imobile ce intră sub incidența

legii reparatorii precitate și se întemeiază pe dreptul comun au fost

soluționate însă diferit, Înalta Curte de Casație și Justiție unificând

practica judiciară prin decizia nr. 33/2008, pronunțată conform art. 329 C.

proc. civ.;

- potrivit deciziei menționate

(publicată în Monitorul Oficial la 23 februarie 2009 și obligatorie în privința

dezlegării problemelor de drept examinate), instanțele pot da câștig de cauză

unei acțiuni în revendicare de genul celei deduse judecății doar dacă prin

aceasta nu este afectat principiul prevalenței legii speciale („

specialia

generalibus derogant

”) și nu se aduce atingere unui alt drept de

proprietate ori securității raporturilor juridice;

- față de prevederile imperative ale

art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel trebuia așadar să analizeze

cererea dedusă judecății în raport de modul de soluționare stabilit de Înalta

Curte pentru acțiunile în revendicarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr.

10/2001 și au fost promovate ulterior apariției acestei legi, iar nu în raport

de jurisprudența invocată de reclamanți, aplicabilă celorlalte acțiuni în

revendicare;

- în atare situație, ținând seama de

conținutul deciziei de unificare a jurisprudenței, cât și de apărările

actualului posesor al terenului, că are un „bun” în sensul Convenției, era

absolut necesar ca instanța de apel să stabilească împrejurările concrete în

care pârâta a dobândit acel imobil;

- or, instanța de apel a stabilit că

titlul pârâtei (contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la 23 noiembrie

2005) provine de la un terț, care dobândise terenul revendicat tot prin

contract de vânzare-cumpărare autentificat (încheiat la 1 octombrie 1997, în

baza unui proces verbal de adjudecare la licitație publică), dreptul de

proprietate al vânzătorului era atestat legal (de Ministerul Industriilor) și

înscris în cartea funciară (de la 8 mai 1995), valabilitatea titlului aceluiași

vânzător a fost cenzurată irevocabil într-un alt litigiu, constatarea

caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat a avut loc la 10

octombrie 2005 și că titlul de proprietate al autorilor reclamanților datează

din anul 1938;

- prin urmare, referirile la

atitudinea psihică a pârâtei (dedusă din împrejurările concrete în care a

dobândit terenul revendicat), precum și la soluția pronunțată în litigiul

precedent confirmă apărările acesteia și, practic, justifică preferința

acordată de instanța de apel titlului actualului posesor, nefiind așadar

străine de natura pricinii ori contradictorii;

- aprecierile instanței de apel cu

privire la dispariția și lipsa de actualitate a dreptului de proprietate al

autorilor reclamanților sunt într-adevăr contrare art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 dar nu afectează legalitatea soluției atacate, atâta timp cât o

altă soluție ar fi adus atingere dreptului de proprietate al pârâtei, încălcând

astfel decizia de unificare a jurisprudenței în materia acțiunilor în

revendicare similare celei deduse judecății;

- notificarea formulată în baza

Legii nr. 10/2001 de către reclamanți nu a fost adresată autorului pârâtei,

astfel că în privința înstrăinării din 23 noiembrie 2005 nu era operantă

interdicția prevăzută de art. 21 alin. (5) din actul normativ precitat;

- documentele internaționale

invocate de recurenți nu impun României obligația de a restitui bunurile

confiscate, iar jurisprudența (Curții Europene) indicată în motivele de recurs

se referă la alte situații de fapt;

- toate celelalte critici

reprezintă, de fapt, argumente în sprijinul cererii de soluționare a pricinii

potrivit unei jurisprudențe inaplicabilă acțiunilor în revendicare de genul

celei deduse judecății.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

Totodată, conform art. 274 C. proc.

civ., recurenții vor fi obligați să-i plătească intimatei pârâte 17.850 lei

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.A.I.S. în nume propriu și ca mandatar al reclamantului

B.O.V. împotriva deciziei 156/A din 11 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 17850 lei,

cheltuieli de judecată, către intimata - pârâtă SC A.R.E. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2009.