ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3959/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 296 din 7 mai 2009 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca prin Primar și Primarul Municipiului Cluj Napoca și a dispus anularea dispoziției nr. 5848 din 15 septembrie 2008 a Primarului Municipiului Cluj Napoca și restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 554 mp situat în Cluj. In considerentele sentinței s-a reținut că potrivit CF nr. 17291 Cluj imobilul cu nr. topo 12677, casă și teren în suprafață de 154 stj.p., din str. Sighișoara nr. 19 a fost proprietatea mamei reclamantei, K.M., născută S., de la care a fost expropriat în temeiul decretului nr. 3/1983.

Prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului cu motivarea că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în sensul legii. Reclamanta a dovedit filiația față de proprietara tabulară prin actele de stare civilă depuse la dosar, având astfel calitate de persoană îndreptățită în sensul legii. In cauză s-a efectuat și un raport de expertiză tehnică ce a concluzionat că imobilul nu este ocupat de construcții noi și nu este afectat de servituți sau amenajări de utilitate publică. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 10/2001 instanța a conchis că imobilul se poate restitui în natură.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Municipiul Cluj Napoca prin Primar și Primarul Municipiului Cluj Napoca susținând că reclamanta nu a dovedit calitatea de moștenitor potrivit dispozițiilor art. 4 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 cu un certificat de moștenitor atașat la dosarul administrativ. Actele de stare civilă depuse la dosar nu fac dovada acestei calități. De asemenea, în mod greșit pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la data soluționării notificării nu era posibilă altă soluție legală. Curtea de apel Cluj, prin decizia civilă nr. 320 A din 2 decembrie 2009 a respins apelurile, reținând, ca și instanța de fond, că reclamanta a dovedit filiația față de proprietara tabulară cu actele de stare civilă depuse la dosar, iar obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă legal, deoarece pârâții sunt în culpă.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Municipiul Cluj Napoca prin Primar și Primarul Municipiului Cluj Napoca, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că reclamanta nu a depus la dosarul administrativ un certificat de moștenitor în dovedirea calității sale și că nu datorează cheltuieli de judecată pentru că nu se află în culpă. Recursul nu este fondat. In conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul. Noțiunea de acte doveditoare la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin H.G.

nr. 250/2007 în art. 23.1, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului pretins, respectiv acte translative de proprietate, acte care atestă calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca abuzivă, acte care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcția, declarații notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptățită, precum și orice alte înscrisuri de care înțelege să se folosească aceasta. Textul citat nu conține dispoziții speciale în privința dovedirii calității de moștenitor al adevăratului proprietar, ceea ce conduce la concluzia că proba acestei calității se poate face cu certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiația față de adevăratul proprietar.

In speță, reclamanta a dovedit filiația față de proprietara tabulară, K.M., cu certificatul de naștere depus la fila 54 a dosarului de fond. La dosar a mai depus și certificatul de deces al mamei sale, fila 53, precum și înscrisuri din care a rezultat faptul că după decesul tatălui său, K.I., primul soț al mamei sale, aceasta s-a recăsătorit cu S.N., filele 53, 127, 129. Mai trebuie menționat că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare necesare soluționării pretențiilor decurgând din legea specială de reparație pot fi depuse până la data soluționării notificării, prin aceasta înțelegându-se inclusiv parcurgerea etapei judiciare, o interpretare contrară fiind de natură să atragă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor probe necesare și utile soluționării cauzei.

Termenul prevăzut de textul legal anterior citat este un termen de recomandare, impus de legiuitor pentru nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri și nu pe considerentul limitării sau împiedicării formulării acestora. Procedura administrativă prealabilă, astfel cum este reglementată de legea specială de reparație, include termenul de depunere a actelor doveditoare însă nu îl limitează doar pentru această etapă, existând posibilitatea ca probatoriul necesar soluționării notificării să fie completat în fața instanței de judecată învestite cu soluționarea contestației formulate împotriva deciziei/dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Este irelevantă și susținerea potrivit căreia pârâții nu datorează cheltuielile de judecată.

In conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Pârâții datorează cheltuielile de judecată tocmai pentru că sunt în culpă procesuală, odată ce au emis o dispoziție care a fost anulată de instanța de judecată și a obligat pe reclamantă să avanseze, o anumită sumă de bani pentru corecta soluționare a cauzei, astfel că ea are dreptul să o recupereze de la partea care a pierdut litigiul.

Ca atare, recursul pârâților se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul Cluj Napoca prin Primar și Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 320 A din 2 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.