ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5057/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanta T.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca și Statul Român, prin M.E.F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj, înscris în C.F., rectificarea C.F. Cluj prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului Statul Român, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 334 din 22 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și a Statului Român, prin M.F.P., respingând acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestor doi pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta T.M.E., în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 265/2002, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

Cluj. Întrucât notificarea nu a fost înaintată unității deținătoare de către executorul judecătoresc, asupra acesteia nu s-a pronunțat autoritatea competentă. Prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită să se adreseze direct instanței cu prezenta cerere, care poate fi analizată pe fond, din perspectiva Legii nr. 10/2001, având în vedere că reclamanta a formulat notificare în termenul legal, iar până în prezent, după 7 ani de la data notificării, autoritățile statului român nu au pronunțat o soluție.

Astfel, s-a apreciat că reclamanta are dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, iar a pune în sarcina reclamantei obligația de a suporta soluționarea prezentei cereri de către autoritatea competentă la un termen de 7 ani de la notificarea formulată, ce presupune implicit o nouă amânare, contravine spiritului Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a drepturilor de care se bucură reclamanta prin această convenție. În continuare, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor după persoana care a formulat notificare S.M., persoană care, la rândul său, și-a justificat calitatea de moștenitoare a defunctului S.Ș. proprietar tabular al imobilului înscris în C.F.

Cluj. A mai reținut tribunalul că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost confiscat în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare, dar nu pentru o infracțiune de natură politică, ci pentru săvârșirea unei fapte de natură economică, respectiv speculă, astfel că nu este vorba despre o preluare abuzivă. Prin Decizia civilă nr. 292/ A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că din considerentele sentinței penale de condamnare rezultă foarte clar că delictul de speculă era o infracțiune cu caracter pur economic, iar nicidecum politic.

Deși art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 nu enumeră expres care sunt infracțiunile de natură politică ce se încadrează în acest text de lege, se precizează exact ce se înțelege prin noțiunea de infracțiune de natură politică, respectiv trebuie să fie vorba despre o astfel de infracțiune, prevăzută de legislația penală, săvârșită ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Or, infracțiunea de cumpărare a mieilor în sezonul de primăvară, de sacrificare a acestora și de vânzare a pieilor, în nici un caz nu poate fi apreciată ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, fiind evident vorba despre o infracțiune de natură economică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.M.E., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat hotărârea instanței de apel întrucât natura infracțiunii de speculă nu trebuie interpretată stricto senso, numai sub aspectul economic al acesteia, ci trebuie interpretată în funcție de împrejurările și regimul în care s-a dispus condamnarea inculpatului. Astfel, față de regimul sub care s-a dispus această condamnare și măsura de siguranță a confiscării averii, recurenta a susținut că, în speță, este vorba despre o condamnare politică, având în vedere și că art. 268 17 a fost introdus în C. pen. din 1936 prin Decretul nr. 202/1953 publicat în M. Of. nr. 15 din 14 mai 1953 „ pe linia măsurilor de îngrădire a elementelor capitaliste din comerț”.

A mai susținut recurenta că art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea specială nu indică expres care sunt infracțiunile de natură politică, ci lasă la aprecierea instanței, de la caz la caz, dacă o anumită infracțiune, prin împrejurările în care s-a comis, are caracter politic. În aceste condiții, recurenta a arătat că, față de împrejurarea că confiscarea averii s-a realizat în regimul comunist ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare, implicit, atât pedeapsa pentru infracțiunea de speculă, cât și măsura de siguranță a confiscării averii, au o natură politică, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, sunt incluse imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. În speță, prin sentința penală nr. 782 din 19 mai 1959, pronunțată de fostul Tribunal Popular al orașului Cluj în Dosarul nr. 10489/1959, autorul reclamantei S.Ș. a fost condamnat, conform art. 268 17 lit. a) C. pen., la trei ani închisoare corecțională pentru comiterea delictului de speculă, dispunându-se totodată confiscarea în parte a averii acestuia, respectiv a casei de locuit situată în Cluj,în favoarea statului.

Din considerentele hotărârii de condamnare menționate, rezultă că fapta săvârșită a constat în cumpărarea, sacrificarea și revânzarea mieilor, miei pe care îi cumpăra din piața orașului Cluj, iar ulterior vindea carnea și pieile. În consecință, așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul sentinței penale, autorul reclamantei a fost condamnat pentru o infracțiune de natură economică, așa cum în mod corect au statuat și instanțele de fond și de apel. Chiar dacă art. 2 alin. (1) lit. b) nu enumeră în mod expres care sunt infracțiunile de natură politică ce se încadrează în dispozițiile acestui text de lege, precizează conținutul noțiunii de infracțiune de natură politică, în sensul că presupune o infracțiune prevăzută de legislația penală, săvârșită ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.

În cauză, nu se poate considera că în acest mod (cumpărarea, sacrificarea și revânzarea mieilor) autorul reclamantei a înțeles să lupte împotriva regimului comunist, iar fapta sa ar avea un caracter politic. Așa fiind, cum imobilul în litigiu nu a fost preluat în mod abuziv, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în mod corect instanța de apel a menținut sentința prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.M.E. împotriva Deciziei nr. 292/ A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.