ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2739/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 516 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj s-a admis acțiunea formulată și modificată de reclamanții Ș.J., M.A., H.D., M.K., R.E., R.I.Ș. și P.K. împotriva pârâtului Primarului Municipiului Cluj Napoca și s-a dispus anularea dispoziției nr. 114 din 16 ianuarie 2006 emisă de pârât, modificată prin dispoziția 1642 din 27 aprilie 2006, s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților a cotei-părți de ½ din apartamentele 2, 3, 4, 6, 7 și 8 din imobilul situat în Cluj Napoca, str. Burebista nr. 12-14, înscrise în CF ind. nr. A, având părțile indivize comune înscrise în CF nr. B Cluj, precum și suprafața de 573 m.p.

din terenul înscris în CF nr. C, identificată prin raportul de expertiză de C.G., care face parte integrantă din sentință și acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru cota parte de ½ din apartamentele 1 și 5 din imobilul situat în Cluj Napoca, str. B., înscrise în CF nr. A și pentru terenul în suprafață de 405,5 mp, înscris în CF nr. C, a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B.H. Pentru a decide astfel, instanța de fond a stabilit că prin sentința civilă nr. 400/2005 a Tribunalului Cluj pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a fost obligat să emită o dispoziție în favoarea reclamanților, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, fără să precizeze natura acestor măsuri, astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 166 C. proc.

civ. și 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii pe care le pot solicita reclamanții. A reținut că în conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri se pot acorda doar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, iar din probatoriul administrat rezultă că o parte din imobilele revendicate de reclamanți pot fi restituite în natură.

Instanța a apreciat ca nefondate apărările pârâtului și ale intervenientului accesoriu potrivit cărora reclamanții au revendicat mai mult decât s-a aflat în proprietatea antecesorului lor, întrucât obiectul notificării l-au constituit doar imobilul înscris în CF nr. D cu nr. top x, nu și cele cu nr. top x și z, iar prin expertizele efectuate în cauză s-a stabilit configurația actuală a fostului imobil cu nr. top x, precum și faptul că nu este vorba despre un imobil nou, ci de vechile construcții care au suferit anumite modificări. Urmare a admiterii acțiunii, în baza disp. art. 55 C. proc. civ., instanța a admis cererea de intervenție accesorie formulată de B.H. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S.J., M.A., H.D., M.K., R.E., R.I.Ș., P.K., pârâtul Primarului Municipiul Cluj Napoca, precum și intervenienții T.M.

și T.V. În motivarea apelului reclamanții au solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul restituirii în natură în integralitate a apartamentelor 2, 3, 4, 6, 7 și 8 și acordarea de despăgubiri în cuantum de 167.907 euro, deoarece raportat la obiectivele formulate și la concluziile rapoartelor de expertiză rezultă că ½ parte din imobilul de la data naționalizării îl constituie apartamentele restituite în natură și terenul aferent de 848 m.p., pentru apartamentele 1 și 5 și pentru terenul de 83,5 m.p. urmând a primi despăgubiri.

Pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a criticat sentința din perspectiva greșitei respingeri a excepției autorității lucrului judecat, că în ce privește vocația succesorală a reclamanților față de proprietarul tabular, aceștia nu puteau moșteni decât cota tatălui lor, iar descendenții dintr-o altă căsătorie vin la succesiune doar în concurs cu soția supraviețuitoare, astfel încât nu pot moșteni decât cota de 3 / 8 din imobilul în litigiu. A susținut, de asemenea, că instanța avea obligația de a cerceta incidența în speță a disp. art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că imobilul construcție înscris în cartea funciară și care a aparținut antecesorului reclamanților nu mai există, fiind demolat.

Intervenienții T.M și T.V. au criticat sentința apelată susținând că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de moștenitori și că prima instanță a absolutizat concluziile expertizelor efectuate în cauză, deși acestea ignoră realitatea, iar reclamanții au încercat să profite de operațiunea de comasare și redistribuire a numerelor topografice. Instanța de apel a respins toate cele trei apeluri ca nefondate. Pentru a decide astfel, față de apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca, a reținut că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a deciziei 400 din 23 februarie 2005, deoarece din analiza comparativă a celor două cereri succesive de chemare în judecată rezultă că obiectul lor este diferit, iar scopul atacării în justiție a celor două dispoziții este diferit.

Cât privește întinderea dreptului reclamanților, a reținut că aceștia au solicitat măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai proprietarului tabular R.J., care la data naționalizării deținea cota de ½ din imobilul în litigiu, iar reclamanții sunt singurii moștenitori care au solicitat măsuri reparatorii în baza legii 10/2001, ceea ce face incidente dispozițiile art. 4 alin. (4). Instanța de apel a înlăturat și critica referitoare la faptul că s-a dispus restituirea în natură a unei părți din imobil, deși prin notificare s-au solicitat exclusiv măsuri reparatorii, motivând această soluție prin aplicarea disp. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent numai dacă restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, a apreciat ca nefondată critica referitoare la modalitatea de identificare a imobilului preluat, față de înscrisurile existente la dosar și față de expertizele efectuate. Apelul reclamanților a fost respins cu motivarea că identificând imobilele a căror restituire în natură este posibilă, instanța a dispus în acest sens, în limitele cotei de ½ parte care a aparținut coproprietarului R.J., iar susținerea reclamanților în sensul că apartamentele și terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură reprezintă cota de ½ din întregul imobil nu au nici un suport probator, atâta vreme cât starea de coproprietate nu a încetat prin realizarea unui partaj care să permită materializarea cotei ideale deținută de reclamanți.

A fost respins, de asemenea și apelul intervenienților T. cu motivarea că instanța de fond nu avea obligația a se pronunța asupra cererii de intervenție prin dispozitivul hotărârii, dacă se pronunțase anterior, motivat, printr-o încheiere de ședință. Rezolvarea cererii de intervenție a fost apreciată, de asemenea, ca fiind corectă, întrucât terții nu justifică un interes propriu pentru a interveni în cauza de față, întrucât sunt moștenitorii proprietarului tabular T.G., titularul unui drept de uzufruct înscris asupra parcelei funciare din CF nr. C, pentru care nu au făcut dovada depunerii vreunei notificări. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca și intervenienții T.M.

și T.V. În recursul său pârâtul a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond încalcă principiul puterii lucrului judecat, pentru existența căruia nu este necesar ca obiectul celor două acțiuni să fie formulat în mod identic, ci e suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final este același, arătând că în speță finalitatea ambelor litigii este aceea a obligării Primarului Municipiului Cluj Napoca să soluționeze notificarea depusă de reclamanți. O altă critică adusă hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel este aceea potrivit căreia antecesorii reclamanților nu puteau avea decât cota de 3 / 8 din imobilul în litigiu, iar nu ½ cum eronat reține instanța de fond, iar în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, raportat la regulile succesiunii, fie ea legală sau testamentară.

De asemenea, critică decizia atacată din punctul de vedere al excluderii incidenței dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001, susținând că transformarea unor anexe în spațiu de locuit reprezintă o construcție nouă, ce nu poate fi restituită în natură, imobilul ce a aparținut antecesorului reclamanților fiind în prezent demolat, iar pe teren a fost edificat un bloc de locuințe. Intervenienții T.M. și T.V., în motivarea recursului lor, susțin că au dovedit calitatea de moștenitori ai titularului dreptului de proprietate T.G., drept notoriu și prin faptul că strada pe care se aflau aceste imobile purta numele autorului lor.

De asemenea, susțin că modalitatea de identificare a imobilului naționalizat, prin expertizele depuse, nu ține seama de înscrierile din cartea funciară și din anexa la Decretul 92/1950, care menționează clar obiectul naționalizării, iar reclamanții au încercat să profite de operațiunea de comasare și redistribuire a numerelor topografice, revendicând pe nedrept imobile care nu le-au aparținut niciodată. Analizând recursurile în limita criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge pentru considerentele ce succed: Critica formulată de recurentul-pârât Primarul Municipiului Cluj Napoca potrivit căreia hotărârea pronunțată de instanța de fond încalcă principiul puterii lucrului judecat, nu poate fi primită.

Pentru a putea exista autoritate de lucru judecat, în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., este necesar să existe identitate de părți, obiect și cauză. Analizând comparativ cele două cereri de chemare în judecată se constată că obiectul lor este diferit. Astfel, prin acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 5838/2004 al Tribunalului Cluj, finalizată prin sentința civilă nr. 400/2005, se solicită anularea dispoziției nr. 2052/2004 a Primarului Municipiului Cluj Napoca, prin care s-au respins notificările înregistrate sub nr. 425/2001 și 1116/2001 trimise de reclamanți prin executor judecătoresc competent, cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitori a foștilor proprietari tabulari.

Prin sentința amintită s-a dispus anularea acestei dispoziții și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții cu acordarea măsurilor reparatorii, în favoarea reclamanților. Prin cererea ce face obiectul cauzei de față reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 114 din 16 ianuarie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale și restituirea în natură a imobilelor notificate. Se susține de către recurentul-pârât că pentru existența autorității de lucru judecat nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci e suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final este același, apreciindu-se că scopul celor două acțiuni îl constituie obligarea pârâtului la soluționarea notificărilor formulate de reclamanți.

În mod evident, scopul introducerii celor două acțiuni nu este același, atâta timp cât prin prima cerere se urmărea stabilirea calității de persoană îndreptățită, iar prin cea de-a doua cerere se contestă măsura reparatorie propusă, reclamanții urmărind obținerea restituirii în natură a imobilelor susceptibile de aplicarea acestei modalități de reparație. Sub aspectul lipsei de identitate a obiectului, nu este lipsit de relevanță nici faptul că în cele două litigii sunt atacate dispoziții diferite ale Primarului Municipiului Cluj Napoca. Cea de-a doua critică invocată de recurentul-pârât, referitoare la vocația succesorală a reclamanților față de proprietarul tabular, care nu puteau avea decât cota parte de 3 / 8 din imobilul în litigiu urmează a fi, de asemenea, respinsă.

Relevantă în ce privește acest motiv de recurs este poziția pârâtului care, prin dispoziția nr. 1642 din 27 aprilie 2006 pentru modificarea art. 1 din decizia 114 din 16 ianuarie 2006, propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru cota de ½ parte din imobilul situat în Cluj Napoca, str. B., în favoarea reclamanților. În aceste condiții, apare ca vădit nefondată critica formulată ulterior, cu atât mai mult cu cât din cercetarea descendenței legale a autorului R.J. ipoteza invocată nu se verifică. În mod legal instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de această lege profită moștenitorilor persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

În cauza de față reclamanții sunt singurii moștenitori care au formulat cerere de restituire de pe urma proprietarului tabular R.J., recurentul-pârât neputând indica alți moștenitori cărora să li se fi recunoscut calitatea de persoană îndreptățită și care să fi formulat cerere în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. De altfel, pârâtul a reluat întocmai critica formulată și în apel, fără a o explicita și fără a arăta argumentele pentru care art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în cauză. Cea de-a treia critică invocată în recursul pârâtului se referă la greșita soluționare a cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, apreciind că imobilul construcție înscris în cartea funciară și care a aparținut antecesorului reclamanților nu mai există la această dată, fiind demolat, astfel încât trebuia menținută dispoziția atacată în ce privește măsurile reparatorii propuse.

Nici sub acest aspect recursului pârâtului nu se dovedește a fi fondat. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că imobilul evidențiat în CF nr. D, cu destinația de casă din cărămidă acoperită cu țiglă, dependințe, curte și teren în suprafață de 518 m.p. a aparținut coproprietarului R.J. în cotă de ½ parte, fiind preluat de Statul Român prin naționalizare în baza Decretului 92/1950. Extrasul de carte funciară aflat la dosar atestă dobândirea dreptului de proprietate în temeiul actului de donație 11480/1942 și trecerea în proprietatea statului prin decizia nr. 5773/1957.

Raportul de expertiză întocmit la fond stabilește că în anul 1975 imobilul se dezlipește și se transcrie în CF nr. C în favoarea Statului Român, cu consecința sistării filei CF D. În aceeași filă de carte funciară sunt înscrise imobilele cu număr topografic y, naționalizat și z, apoi cele trei imobile se comasează și se reîmpart, fiind înscrise sub B5, B6 și B7 cu alte suprafețe decât cele cu care au fost aduse în această filă de carte funciară. De asemenea, expertul stabilește că în anul 1958 pe terenul cu număr top x existau două corpuri de clădiri, respectiv 1 și 2, corpurile 3 și 4 fiind adăugate în perioada 1941 - 1958, cu destinația spații anexe sau auxiliare activităților de producție care se desfășurau în corpul 2 de clădire.

Concluziile raportului de expertiză sunt însușite de pârât cu adresa 242 din 12 octombrie 2007, prin care precizează că nu are de formulat obiecțiuni. Coroborând probele administrate Înalta Curte constată că s-a făcut dovada deplină a existenței corpului de clădire nr. 2 la data naționalizării, precum și a faptului că acest imobil există și în prezent, spațiile anexe suferind doar schimbări ale destinației. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001 referitoare la stabilirea doar în echivalent a măsurilor reparatorii, din moment ce există posibilitatea restituirii în natură a terenului liber și a unităților locative care nu au fost înstrăinate din construcțiile rămase nedemolate.

În speță se aplică dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege. Recursul intervenienților T.M. și V. urmează a fi, de asemenea, respins ca nefondat. Intervenienții susțin că în mod eronat s-a reținut că autorul lor ar fi doar titularul unui drept de uzufruct asupra parcelei cu număr top y din CF nr. C, Cluj și că nu ar fi făcut dovada că ar fi formulat notificare în condițiile Legii 10/2001.

Obiectul cauzei de față îl constituie imobilul înscris în CF D, Cluj cu nr. top x, situat administrativ în Cluj Napoca, str. B. Din cererea de intervenție în interes propriu aflată la dosar, cum și din actele doveditoare depuse de intervenienți (foaia de sarcini) rezultă că aceștia sunt moștenitorii proprietarului tabular T.G., titular al unui drept de uzufruct viager pentru ¼ parte a imobilului înscris în CF C, Cluj Napoca, cu număr top y. Verificând înscrisurile depuse de părți, Înalta Curte constată că imobilul în litigiu, respectiv cel intabulat sub nr. top x nu a fost niciodată intabulat în favoarea lui T.G. De asemenea, constată că nu s-a făcut dovada că succesorii acestuia, respectiv intervenienții T.M.

și V. au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001. Aceasta cu atât mai mult cu cât nici chiar recurenții-intervenienți nu au susținut vreodată că ar fi formulat o asemenea notificare. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a stabilit că acești terți nu justifică un interes propriu pentru a interveni în proces. În raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca și de intervenienții T.M. și T.V. împotriva deciziei nr. 105/A din 27 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2010.