ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6426/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6426/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 631 din

16 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj a fost admisă plângerea precizată,

formulată de reclamanții B.T.S.A., B.A.I., B.F.Q., B.A.I.A. și B.C., în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, și, în consecință,

s-a dispus anularea parțială a dispoziției din 22 octombrie 2007 emise de Primarul

municipiului Cluj-Napoca, respectiv, doar cu privire la art. 6 din dispoziție,

în sensul că, prima instanță a dispus restituirea în natuii a terenului în

suprafață de 262,24 mp, din imobilul situat în Cluj-Napoca, cu mențiunea că de

restituirea în natură urmează a beneficia reclamanții B.C., B.T.S.A., B.A.I.,

urmând ca în favoarea reclamanților B.F.G., B.A.I.A., (cetățeni maghiari),

respectiv pentru cota lor din terenul restituit, să se acorde dreptul de

folosință special, conform prevederilor Titlului II art. II din O.U.G. nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea Legii 10/2001, aprobată prin Legea nr.

48/2004.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin dispoziția din 22

octombrie 2007, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus

restituirea în natură a apartamentului nr. X, cu obligația de menținere a

afectațiunii pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziției,

potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 în sarcina reclamanților.

Totodată, pentru restul imobilului, respectiv, pentru apartamentele nr. Y-Z ca

și pentru terenul în suprafață de 732 mp din imobilul situat în str. M., s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

S-a reținut

din materialul probator administrat în cauză că terenul în suprafață de 732 mp,

se află în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local al

municipiului Cluj-Napoca, iar din concluziile raportului de expertiză a

rezultat că suprafața de teren liberă este de 341,59 mp; cu toate acestea

restituirea în natură s-a dispus doar pentru suprafața 262,24 mp, deoarece din

cea inițial menționată s-a scăzut suprafața ocupată de trotuare și gang. Expertul

a opinat cu privire la servitutea de trecere pietonală, că aceasta se va

rezolva după restituirea în natură a terenului, servitute ce ar fi necesară

locatarei corpului II, apartamentul nr. Z, V.I.

Având în

vedere prevederile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a

apreciat întemeiată acțiunea reclamanților, în condițiile în care din raportul

de expertiză a rezultat faptul că terenul liber, în accepțiunea art. 11, este

de 262,24 mp și a dispus în consecință, astfel cum s-a arătat.

Cu privire la

problema servituții de trecere, prima instanță a reținut că în prezentul cadru

procesual nu se poate stabili dacă este necesară sau nu instituirea unui astfel

de drept deoarece, pe de o parte, nu a fost sesizată cu un astfel de capăt de

cerere, iar pe de altă parte, instituirea unui astfel de drept trebuie a se

stabili doar în favoarea persoanelor interesate. Or, în speța de față, nu au

figurat ca părți în proces proprietarii apartamentelor nr. Y-Z din imobilul

situat în Cluj-Napoca, în mod evident, nu se știe câți dintre aceștia sunt

interesați pentru instituirea unui astfel de drept, avându-se în vedere că

imobilul este compus din două corpuri de clădire.

Pe de altă

parte, s-a avut în vedere faptul că din totalul celor 732 mp revendicați, s-a

dispus restituirea în natură doar a suprafeței are 262,24 mp, restul rămânând

în proprietatea indiviză comună a proprietarilor imobilului, astfel că, și în

raport de acest aspect trebuie a se lămuri dacă este necesară instituirea unei

servituți de trecere pietonale.

Cu referire

la instituirea unei servituți pentru intervenția la rețelele de apă-canal, s-a

reținut că o astfel de servitute în accepțiunea art. 576 și urm. din C. civ. nu

există, însă, tribunalul a apreciat că aceste rețele fac parte din părțile indivize

comune ale imobilului și în caz de o eventuală avarie, toți coproprietarii

(între care și reclamanții), sunt obligați să permită intervenția

autorităților. Pe de altă parte, s-a avut în vedere, așa cum a arătat expertul,

faptul că nu se cunoaște exact traseul acestora în subteran și, prin urmare,

s-a apreciat că existența acestor rețele nu împiedică restituirea în natură a

terenului.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel în termen legal primarul municipiului Cluj-Napoca,

criticând soluția primei instanțe pentru nelegaliate și netemeinicie.

În motivarea

apelului, pârâtul a arătat că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu

interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale incidente.

Astfel,

terenul atribuit de instanță reclamanților, nu se poate transforma în

amplasament construibil, deoarece nu are dimensiunea și forma impuse prin

planul urbanistic general aferent zonei centrale și a construcțiilor din

imediata vecinătate. Instanța de fond nu a ținut cont că suprafața, curte, dintre

corpul 1 și 2, deși este liberă de construcții, este afectată de utilități care

deservesc cele două imobile: canalizare, apa potabilă, punct hidrant, situație

în care era necesară și instituirea unei servituți de trecere pietonale pentru

locatarii corpului 2, care ar trebui să fie amplasată pe o lungime de cea 17,50

mp și o lățime de minim 1 m.

Apelantul a

mai învederat că deși tribunalul a reținut că nu se cunoaște traseul exact al

rețelelor apă canal, cu toate acestea a apreciat că existența acestora nu

împiedică restituirea în natură a terenului.

Or, o atare

concluzie încalcă dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care

precizează că pentru terenul afectat servitutilor legale și altor amenajări de

utilitate publică, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent.

S-a

susuținut, totodată, prin motivele de apel, că instanța de fond a ignorat și

prevederilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, care definesc sintagma de

amenajări publice, ca fiind acele suprafețe de teren afectate utilităților

publice, respectiv, suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a

deservi nevoile comunității și dotări tehnico-edilitare subterane. Or,

suprafața de 262,24 mp este afectată de dotări tehnico-edilitare și se impunea

acordarea de despăgubiri, iar nu restituirea în natură.

Prin decizia civilă

nr. 2 A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost admis apelul formulat de

pârât, sentința apelată a fost schimbată în tot, iar, pe fond, contestația

promovată de reclamanți, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că din planul de situație, anexă a

raportului de expertiză, rezultă că imobilul situat în Cluj-Napoca, are o

suprafață de teren de 673,52 mp, pe care sunt edificate două corpuri de

clădire, suprafața construită fiind de 331,93 mp, iar terenul liber, de 341,59

mp. Acest teren reprezintă curtea interioară a imobilului, corpul 1 de clădire

fiind situat la str. M., iar corpul 2 de clădire, în partea opusă a. acesteia

la limita proprietății. Intrarea în curtea interioară a imobilului șe face

printr-un gang cu o suprafață de 40,55 mp și, în continuare, se intră într-o

curte liberă sub forma unui dreptunghi, situat între corpul 1 și 2 de clădire,

în suprafață de 301,04 mp.

În raportul

de expertiză s-a arătat că suprafața liberă a terenului (incluzând și gangul)

este de 341,59 mp.

În răspunsul

la obiecțiuni, expertul a arătat că din terenul de 341,59 mp a scăzut

trotuarele, considerate ca făcând parte din părțile indivize comune ale

imobilului, rezultând o suprafață liberă ce ar putea fi restituită în natură de

262,24 mp.

Având în

vedere situația de fapt anterior redată, reținută de instanța de apel, s-a

apreciat că terenul de 262,24 mp cuprinde și suprafața aflată în gangul de

intrare în imobil.

Totodată,

reclamanții au învederat că le-a fost restituit corpul 2 din clădire și că o

eventuală servitute pietonală și auto ar fi fără obiect, în ipoteza în care li

s-ar restitui curtea interioară a imobilului.

Această

susținere a fost înlăturată de instanța de apel, întrucât în anexa nr. 3 a

raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că cel de-al doilea corp

de clădire este compus din apartamentul nr. Z și apartamentul nr. X, iar prin dispoziția

din 22 octombrie 2007 reclamanților li s-a restituit în natură numai

apartamentul nr. X în suprafață de 17,11 mp și, prin urmare, acestora li s-a

restituit numai o parte din corpul 2 de clădire, iar nu întregul corp.

Tot din anexa

3 a raportului (planul parterului corpului 1), a rezultat că apartamentele

situate în acest corp sunt așezate unul în continuarea celuilalt, situație în

care instanța de apel a apreciat că este evident că pentru buna funcționare și

utilizare a acestora este necesară o servitute auto și pietonală pentru a avea

acces mașina pompierilor sau salvarea, în caz de nevoie. La fel, proprietarul apartamentului

nr. Z are nevoie de acces auto și pietonal până la corpul 2 al imobilului în

care, de asemenea, este situat apartamentul său.

Fiind vorba

de două corpuri de clădire, este evident că acestea sunt branșate la rețeaua de

canalizare, apă potabilă, gaz metan, rețele care traversează curtea interioară

a imobilului.

În aceste

circumstanțe, instanța de apel a apreciat că terenul ce constituie curtea

interioară a imobilului nu poate fi restituită în natură, deoarece, potrivit

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate fi restituit în

natură terenul afectat de servituti legale.

Pe de altă

parte, potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

instanța este obligată să verifice destinația actuală a terenului solicitat,

existența și utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol și altele asemenea.

În ipoteza în

care se constată că există astfel de amenajări subterane, restituirea în natură

se limitează numai la acele suprafețe de teren libere care nu afectează accesul

și utilizarea normală a acestora.

În cazul de

față, a mai reținut instanța de apel, curtea interioară pe porțiunea aferentă

corpului 1 de clădire, este destinată accesului auto și pietonal necesar pentru

buna funcționare a ambelor corpuri de clădire, în timp ce, în subteranul curții

există rețeaua de canalizare și de apă pentru ambele corpuri de construcție,

astfel că, restituirea în natură ar afecta utilizarea normală a celor două

construcții.

În aceste

condiții, instanța a apreciat că terenul de 262,24 mp nu poate fi restituit în

natură liber de sarcini, astfel cum prevede art. 9 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, deoarece este evidentă necesitatea instituirii unei servituți auto și

pietonale, cât și a unei servituți pentru utilizarea rețelelor de apă și

canalizare.

Curtea de

apel a concluzionat că tribunalul în mod greșit a apreciat că, ulterior

finalizării prezentului litigiu, părțile vor putea sesiza instanța cu o acțiune

pentru instituirea unei servituți auto și pietonale, întrucât necesitatea

instituirii unei astfel de măsuri, trebuie apreciată la momentul la care se

dispune cu privire la măsurile reparatorii în condițiile legii speciale.

Apreciindu-se

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 și art. 10 din Legea

nr. 10/2001 de prima instanță, curtea de apel a admis calea de atac și a

schimbat în tot sentința în sensul celor arătate.

În termen

legal, împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

S-a susținut

prin motivele de recurs că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 7, art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată,

astfel că, în mod nelegal le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

terenului liber al imobilului în suprafață de 341 mp, înscris în CF (îndreptându-se

eroarea materială strecurată în motivele de recurs cu privire la acest nr.

top., prin cererea depusă).

Recurenții au

învederat că în mod nelegal instanța de apel a calificat acest teren ca fiind

curtea imobilului din Cluj-Napoca și a reținut că dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 împiedică restituirea lui în natură, întrucât ar fi

grevat de servituti legale.

Textul invocat nu este incident,

întrucât pe terenul ce a fost preluat de la autoarea lor, nu s-au edificat

construcții noi și nici nu este afectat unor servituti legale sau amenajări de

utilitate publică.

Împrejurarea că pe un traseu de

cca. 79 ml din teren se află conducta de apă și canalizare amplasată la

marginea lui nu constituie o așa zisă servitute lagală asupra terenului,

concluzia instanței de apel fiind în afara cadrului legal.

Aceste

conducte nu reprezintă amenajări de utilitate publică în interesul comunității

din municipiul Cluj, ca urmare a realizării unor noi construcții de către stat

ci, prin înstrăinarea apartamantelor nr. Y-Z din imobil, ele au devenit și sunt

proprietate comună indiviză perpetuă și forțată a proprietarilor apartamentelor

cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 și a recurenților, cărora li s-a restituit

apartamentul nr. X din corpul 2 al clădirii; ele nu sunt de utilitate publică

pentru că sunt menite să deservescă exclusiv proprietarii imobilului de pe str.

M.

Pe de altă

parte, mai arată recurenții, instanța de apel nu indică temeiul legal potrivit

căruia a stabilit că dacă s-ar restitui în natură terenul liber, ar fi necesară

stabilirea unei servituți cu mijloace auto în favoarea salvării și pompierilor,

dar și a proprietarilor celorlalte apartamente.

Servitutile,

în general, presupun existența unui fond dominant și a unuia aservit, iar pe de

altă parte, ele nu pot fi stabilite decât prin lege sau prin convenție; or,

niciuna dintre condițiile de constituire a unui drept de servitute nu este

întrunită în cauză.

Pe de altă

parte, proprietarii apartamentelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 ar avea

dreptul doar la o servitute de tecere pietonală, iar nu auto, și, în plus,

acesta există deja și este exercitată efectiv printr-un trotuar de beton cu

lățimea de 1 ml care se întinde de la locuințele lor până la calea publică, pe

o lungime de cea. 15 ml.

Nici

existența conductei de apă și canalizare care deservește cele două apatamente

din corpul 2 de clădire și se află în subteranul unei porțiuni de 79 mp

neocupate de construcții, nu poate împiedica restituirea în natură, deoarece

acestea se află în proprietatea comună perpetuă și forțată a proprietarilor

apartamentelor și sunt utilizate exclusiv în interesul lor privat; pe de altă

parte, aceste conducte nu se regăsesc în subteranul suprafeței de 262,24 mp

liberă de construcții care a fost restituită în natură în mod legal de prima

instanță.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, intimatul pârât Primarul municipiului Cluj a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au

administrat alte probe în această etapă procesuală.

Recursul

formulat este fondat.

Examinând

decizia recurată în baza criticilor formulate de reclamanți, Înalta Curte

constată că soluția instanței de apel este dată, în parte cu aplicarea greșită

a legii, iar în parte, lipsită de temei legal, astfel încât, sunt întrunite

cerințe de modificare a ei, pe temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Imobilul

situat în municipiul Cluj, compus din teren în suprafață de 732 mp și două

corpuri de clădire cu 9 apartamente, solicitat spre restituire de către recurenți

în baza Legii nr. 10/2001, a aparținut autoarei lor B.M., fiind preluat în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin

dispoziția din 22 octombrie 2007, emisă de intimat și contestată în cauză, s-a

dispus restituirea în natură doar a apartamentului nr. X din corpul 2 de

clădire, pentru restul apatamanatelor (Y-Z) vândute în baza Legii nr. 112/1995

ca și pentru terenul în suprafață de 732 mp, propunându-se acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța de

fond, constatând pe baza expertizei efectuate în cauză, că o suprafață de

262,24 mp de teren este liberă, a dispus anularea în parte a dispoziției (art.

6) și a dispus restituirea în natură și a acestei suprafețe către reclamanți,

făcând, totodată, aplicarea prevederilor art. II din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002

de modificare a Legii nr. 10/2001 în ce privește reclamanții cetățeni maghiari,

în favoarea cărora, pentru teren, a stabilit un drept de folosință specială,

conform acestei norme.

Raportul

juridic de drept material a fost soluționat în baza art. 9 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001.

Instanța de

apel, reinterperetând materialul probator al cauzei, în aplicarea prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a dispus, schimbând în tot sentința

apelată, respingerea contestației formulate, înlăturând, prin urmare,

restituirea în natură a terenului în suprafață de 262,24 mp, parte din curtea

imobilului.

Norma legală

incidentă a fost greșit identificată de instanța de apel, art. 10 alin. (2),

(imobilul fiind preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar nu prin expropriere

pentru a fi aplicabil art. 11 din lege, cum a reținut prima instanță), și în

plus, a fost și greșit aplicată.

Astfel cum au

susținut recurenții, instanța de apel pornind de la premisa falsă a incidenței

art. 10 alin. (2), a identificat două impedimente la restituire:

- necesitatea

stabilirii unei servituți pietonale și auto (pentru a avea acces mașina

pompierilor și salvării, la nevoie) în favoarea proprietarului de la

apartamentul nr. Z din același corp 2 de clădire, în care se află și

apartamentul restituit recurenților, astfel că, s-a apreciat ca afectarea

terenului acestei servituți legale, reprezintă un impediment susceptibil de

încadrare în teza finală a art. 10 alin. (2) din lege;

- totodată,

s-a apreciat că este necesară și o servitute pentru utilizarea rețelelor de apă

și canalizare (soluție identificată în baza art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001),

rețele calificate de instanța de apel ca fiind de utilitate publică, excepție

de la restituirea în natură instituită tot prin teza finală a dispozițiilor

art. 10 alin. (2) din actul normativ de reparație (dacă premisa aplicării lui

se verifică).

Norma de

drept anterior menționată împiedică, într-adevăr, restituirea în natură în

măsura în care terenul a cărui restituire în natură este afectat unor servituți

legale, ceea ce presupune preexistența acestora raportată la momentului

soluționării raportului de restituire.

Or,

servitutea de trecere, dezmembrământ al dreptului de proprietate, nu se naște ope

legis, ci ea trebuie să fi fost constituită în favoarea fondului dominant la

solicitarea titularului său, pentru a avea o existență juridică și a fi legal

materializată în realitatea obiectivă întrucât numai în acest caz servitutea de

trecere constituie un impediment legal la restituirea în natură a unui teren ce

formează obiectul Legii nr. 10/2001.

Soluția

decurgând din dispozițiile art. 10 alin. (2) din lege (nerestituirea în natură

a imobilelor afectate unei servituti legale, constituite însă în favoarea

construcțiilor noi edificate pe terenul a cărui restituire în natură se cere)

se coroborează cu prevederile art. 9 care dispun că imobilele preluate abuziv,

indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, servitutea fiind

definită drept o sarcină ce se impune proprietarului fondului aservit, respectiv,

o limitare a exercițiului atributelor dreptului său de proprietate care nu pierde

niciunul dintre acestea prin instituirea servituții, spre deosebire de alte

dezmembrăminte ale dreptului de proprietate (uz, uzufruct, habitație).

Rațiunea

interdicției instituite prin dispozițiile art. 10 alin. (2) teză finală, este

aceea că prin măsura restituirii în natură, trebuie respectate raporturile

juridice legale și preexistente soluționării cererii de restituire, deci, și a

unor servituți legale care nu pot înceta prin schimbarea titularului fondului

aservit, date fiind condițiile în care restituirea trebuie să opereze: libere

de sarcini (art. 9 din lege) și aceasta, cu atât mai mult cu cât servitutea are

un caracter accesoriu, în sensul că urmează soarta fondului căruia îi profită.

Contrar celor

statuate de instanța de apel, nici ipoteza amenajărilor de utilitate publică nu

se verifica în cauză, întrucât existența unor conducte de apă și canalizare în

subteranul terenului ce constituie curtea imobilului nu constituie amenajări de

utilitate publică, nefiind destinate să servească unei comunități, în general,

ci coproprietarilor imobilului din str. M., fiind coproprietate comună, forțată

și perpetuă a acestora (proprietarii apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995

ca și a recurenților).

Însă, astfel

cum corect au susținut recurenții prin motivele de recurs, cererea de

restituire a terenului în discuție, era susceptibilă de soluționare în temeiul

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât construcția ce a fost

preluată autoarei lor împreună cu terenul, nu a fost demolată nici total nici

parțial pentru a fi aplicabil art. 10 alin. (2), demolare care să fi fost

urmată de edificarea unei noi construcții, însă, având în vedere că 8 din 9

apartamente ale celor două corpuri de clădire au fost înstrăinate în temeiul

Legii nr. 112/1995, trebuia a se observa și incidența art. 20 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

În

consecință, potrivit situației de fapt reținute în cauză de instanțele de fond,

restituirea în natură este posibilă pentru terenul liber ca și pentru

apartamentele ce nu au fost înstrăinate, art. 20 alin. (2) trebuind a fi

interpretat per a contram, deoarece textul prevede măsuri reparatorii exclusiv

prin echivalent, pentru situația vânzării întregului imobil.

Prin urmare,

dacă imobilul nu a fost vândut integral în baza Legii nr. 112/1995, nu există

nicio rațiune pentru a se exclude restul imobilului (construcție și restul

terenului neînstrăinat chiriașilor cumpărători) de la regula prevalentă a

restituirii în natură, înscrisă cu valoare de principiu în dispozițiile art. 1

alin. (1) din lege și reluată în art. 7, art. 9, etc. din actul normativ de

referință.

Or, din

raportul de expertiză efectuat în dosar rezultă că din întregul teren corespunzător

curții în suprafață de 341, 59 mp, este liberă în sensul legii, o suprafață de

262,24 mp, întrucât s-a dedus cea corespunzătoare gangului ce constituie cale

de acces pentru toți proprietarii apartamentelor ca și trotuarele de beton

practicate de-a lungul celor două corpuri de clădire, așa cum a reținut și

apreciat prima instanță (situația de fapt neputând fi cenzurată în recurs).

Prin urmare,

în temeiul art. 10 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, acest teren este susceptibil de restituire în natură.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (3)

coroborat cu art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., va admite recursul

reclamanților, va modifica în tot decizia recurată, iar în temeiul art. 296 din

C. proc. civ., apelul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanții B.C., B.A.I., B.F.G., B.A.I.A. și B.T.S.A.,

împotriva deciziei civile nr. 2 A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Modifică în

tot decizia recurată, în sensul că, respinge ca nefondat apelul formulat de

pârâtul Primarul municipiului Cluj, împotriva sentinței civile nr. 631 din 16

octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2010.