ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2009, reclamantul C.R. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și F.A. cerând să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 6670 din 4 iulie 2002 emisă, în aplicarea dispozițiilor art. 1, 7, 9, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca. În motivarea cererii reclamantul a invocat că este titularul contractului de închiriere cu privire la apartamentul 4 situat în municipiul Cluj Napoca, str. J.B., imobil care a făcut obiect al dispoziției mai sus arătată. Prin sentința civilă nr. 639 din 21 ianuarie 2009, Judecătoria Cluj Napoca și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj.

În motivarea hotărârii instanța a reținut că soluția se impune în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc în favoarea secției civile a tribunalului competența de a soluționa astfel de acțiuni, cu mențiunea că nu se justifică a se face diferență între persoana care se pretinde îndreptățită la restituire și terțul care se pretinde vătămat prin emiterea dispoziției de restituire, cum este cazul în speță, întrucât, în ambele situații, se solicită verificarea temeiniciei și legalității aceluiași act administrativ. Prin sentința civilă nr. 381 din 9 iunie 2009, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca și L.A.S.

și M.S.G., moștenitorii pârâtei F.A., decedată în cursul procesului. Prin aceeași sentință au fost respinse cererea formulată de reclamant împotriva pârâtului Consiliul Local Cluj Napoca, pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și excepția autorității de lucru judecat. În motivarea deciziei, în esență, instanța a reținut că reclamantul, în calitate de titular al dreptului de locațiune, nu justifică interes pentru a interveni în raporturile juridice intervenite între pârâți referitoare la titularul dreptului de proprietate, aceste raporturi neputând nici să-i profite, nici să-i dăuneze. Prin decizia civilă nr. 262/A din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința tribunalului și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Cluj Napoca.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că dispoziția prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care secția civilă a tribunalului are în competență soluționarea contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, este derogatorie de la dreptul comun și ca atare, este de strictă interpretare și aplicare. Ca atare, cum reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că acesta nu are deschisă calea în justiție pentru a apela la procedura specială prevăzută de acest act normativ, cu mențiunea că acțiunii pe care a dedus-o judecății îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materia nulităților, fiind dată în competența de primă instanță a judecătoriei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, fără a indica vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul reiterează argumentele pentru care, în opinia sa, dispoziția nr. 6670/2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca este lovită de nulitate absolută, precum și pe cele pentru care apreciază că pârâtul menționat trebuia să înstrăineze în favoarea sa apartamentul pe care îl deține în baza contractului de închiriere. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conținutul hotărârii atacate și nu pe chestiuni de fapt care nu au făcut obiectul analizei instanței de apel.

Obligația părții de a arăta, în termenul prescris prin dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., pe care din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. își întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestor motive, este instituită sub sancțiunea nulității prin dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În consecință, recursul care nu cuprinde indicarea niciunui motiv de casare sau modificare și prin care nu se dezvoltă critici îndreptate împotriva considerentelor de drept reținute în argumentarea soluției recurate, critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din motivele de recurs prevăzute de lege, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., este lovit de nulitate. În speța supusă analizei, instanța de apel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a stabilit competența de primă instanță pentru soluționarea cererii deduse judecății de reclamant în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. Or, prin cererea de recurs, se constată că reclamantul nu dezvoltă nicio critică cu privire considerentele de drept reținute de instanța de apel ci se rezumă să își exprime nemulțumirea pentru faptul că instanța de apel nu a judecat în fond litigiul și respectiv, să expună mai multe argumente pentru care cererea sa se impunea a fi soluționată favorabil. Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.R. împotriva deciziei nr. 262/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj , secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.