Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2010

HOTĂRÂRE
22.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 472 din 19 septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 117/2008 al Tribunalului Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj - Napoca prin Primarul Municipiului Cluj - Napoca; a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții V.A., V.K., D.I., M.I., B.B.C., B.V., și B.D., împotriva pârâtului Municipiul Cluj - Napoca prin Primarul municipiului Cluj - Napoca și, în consecință, a fost constatată nulitatea absolută a dispoziției de restituire din 20 iunie 2008, emisă de Primarul municipiului Cluj; pârâtul a fost obligat să achite reclamantei V.A. suma de 1 000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, tribunalul a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj - Napoca, faptul că potrivit art. 21 alin. (1) si (2) din Legea nr. 215/2001 unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Unitățile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. în justiție, unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a Primarului general al municipiului București ori, după caz, a președintelui consiliului județean. Astfel, instanța a considerat că Municipiul Cluj - Napoca, persoană juridică de drept public are calitate procesuală pasivă în speța de față, chiar dacă dispoziția a fost emisă de Primarul municipiului Cluj - Napoca, întrucât dispoziția atacată privește imobile care au fost deținute de unitatea administrativ teritorială și au aparținut domeniului privat al Municipiului Cluj - Napoca.

În consecință, instanța a considerat neîntemeiată excepția invocată de pârât și a respins-o ca atare. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că prin dispoziția din 14 martie 2002, a Primarului municipiului Cluj - Napoca, s-a respins cererea reclamanților V.A., V.K., D.I., M.I., B.M., B.C., B.V. și I.D., pentru restituirea în natură a imobilului situat în Cluj - Napoca, înscris inițial în C.F. transcris în C.F., urmând să se acorde masuri reparatorii prin echivalent de către instituțiile abilitate. Prin sentința civilă nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea reclamanților, s-a dispus anularea parțiala a dispoziției menționate și s-a dispus restituirea în natură a cotei părți din apartamentele înscrise în C.F., precum și a cotei părți din terenul aferent, cu obligația returnării sumei de 259.624.693 lei actualizată cu rata indicelui de inflație la momentul plății.

De asemenea, s-a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de lege. Prin Decizia civilă nr. 109/2006 a Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul declarat de reclamanți, sentința civilă nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj fiind schimbată în parte, în sensul ca a fost înlăturată dispoziția de obligare a reclamanților la returnarea sumei de 259.624.693 lei, reactualizată cu rata indicelui de inflație. Prin Decizia nr. 4601/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, au fost respinse recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta accesorie SC T.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 109/2006 a Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea C.F. din 15 februarie 2008 s-a înscris în C.F. Cluj dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți din apartamentele descrise mai sus. Prin dispoziția din 20 iunie 2008 a Primarului municipiului Cluj - Napoca, având in vedere sentința civilă nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj și Decizia civilă nr. 109/A/2006 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a cotei părți din apartamentele și din terenul aferent, înscrise în C.F., cu obligația reclamanților de a menține afectațiunea apartamentelor, pentru o perioada de până la 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, instanța a constatat că prin hotărârile judecătorești menționate s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților a cotei părți din imobilele în litigiu, precum și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților iar în baza acestor hotărâri reclamanții și-au înscris în C.F. dreptului de proprietate. Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară însă, în cauză, la data emiterii dispoziției din 2008, notificarea reclamanților pentru restituirea în natură era soluționată irevocabil prin hotărâre judecătorească iar reclamanții erau deja înscriși în C.F., în calitate de proprietari ai imobilului în litigiu.

Totodată, este de observat că instanțele judecătorești nu au dispus emiterea de către Primarul municipiului Cluj - Napoca a unei noi dispoziții de restituire în natură. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul Municipiul Cluj - Napoca iar prin Decizia civilă nr. 11 din 16 ianuarie 2009 a Curții Cluj s-a respins ca nefondat apelul petentului, reținându-se următoarele considerente. Prin dispoziția din 14 martie 2002, emisă de Primarul municipiului Cluj - Napoca, notificarea a fost respinsă, apreciindu-se că reclamanții sunt îndreptățiți numai la măsuri reparatorii în echivalent și nu la restituire în natură.

Actul evocat mai sus a făcut obiectul controlului judiciar, prin sentința civilă nr. 1284 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj (Dosar nr. 4882/2002), dispunându-se restituirea în natură a cotei parte din apartamentele imobilului naționalizat, precum și a cotei parte din terenul aferent, sub condiția restituirii sumei de 259.624.693 lei, actualizată cu indicele inflației, reprezentând despăgubirea primită de reclamanți în condițiile Legii nr. 112/1995. Totodată, instanța a dispus întabularea dreptului de proprietate recunoscut reclamanților, cu tidu de lege (f. 15 dosar Tribunal).

Prin Decizia civilă nr. 109/ A din 23 martie 2006 a Curții de Apel Cluj (Dosar nr. 17438/2005), consecutiv admiterii apelului declarat de reclamanți, sentința civilă nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj a fost schimbată în parte, în sensul înlăturării obligației de returnare a sumei de 259.624.693 lei, reactualizată cu rata indicelui de inflație, instanța stabilind că nu se verifică, în cauză, cerințele art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată (f. 18 dosar Tribunal). Hotărârea Curții de Apel Cluj a fost menținută prin Decizia civilă nr. 4601 din 06 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 17438/33/2005), care a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârât și de intervenientul accesoriu, SC T.C.

SRL (f. 22 dosar Tribunal). În baza sentinței civile nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, la data de 15 februarie 2008, a fost înscris dreptul de proprietate al reclamanților, în C.F. colectivă Cluj,asupra parcelei și în cărțile funciare individuale aferente apartamentelor imobilului (f. 7 - 11 dosar Tribunal). Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat nulitatea dispoziției de restituire din 20 iunie 2008 a Primarului municipiului Cluj - Napoca, existând la data emiterii ei o hotărâre judecătorească irevocabilă care a dispus restituirea, în mod direct, și a reprezentat titlul de intabulare pentru reclamanți, în privința imobilului în litigiu.

Cu referire la calitatea procesuală pasivă a unității administrativ - teritoriale în astfel de litigii, corect prima instanță a statuat că sunt legitimați procesual, în calitate de pârâți, atât municipiul Cluj - Napoca, cât și Primarul, primul în calitate de entitate deținătoare a imobilului și obligată la restituire, iar cel de-al doilea în calitate de organ de conducere abilitat expres de lege să dispună restituirea, emitent al dispoziției atacate (art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Cluj prin Primar solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Astfel recurentul susține că în cauză este incidența lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj, față de petitele acțiunii și potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Recurenta face trimitere la dispoziția din 14 martie 2002 anulată prin sentința civilă nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj și modificată prin Decizia civilă nr. 109/2006 a Curții de Apel Cluj - Dosar civil nr. 17438/2005 însă susține că dispoziția din 20 iunie 2008 emisă de Primarul municipiului Cluj este conformă dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 10/2001. Recurentul susține astfel că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, cu atât mai mult cu cât în mod greșit s-a dispus și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Față de dispozițiile sentinței civile nr. 1284/2003 a Tribunalului Cluj, Deciziei civile nr. 106/2006 a Curții de Apel Cluj și menținute prin Decizia irevocabilă nr. 4601/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii raportat și la respectarea principiului autorității de lucru judecat potrivit art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ.

Astfel în condițiile existenței hotărârilor judecătorești sus menționate din care rezultă fără posibilitate de echivoc că s-a dispus în favoarea reclamantului restituirea în natură a cotei părți de 1/2 din apartamentele înscrise în C.F., precum și a cotei de 1/2 din terenul aferent, sunt într-adevăr incidente dispozițiile legale ce reglementează instituția autorității de lucru judecat. Or, față de autoritatea de lucru judecată, incidență în cauză nu mai putea fi emisă o altă dispoziție prin care s-a dispus încă o dată asupra aceleiași notificări. Din perspectiva celor expuse, susținerile recurentului sunt nefondate, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu este întemeiată nici critica legată de obligarea la plata cheltuielilor de judecată, față de culpa procesuală a pârâtului.

Art. 274 C. proc. civ. stabilește principiul că partea care pierde procesul este obligată la cererea părții câștigătoare să suporte cheltuielile de judecată. Astfel fiind incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ. privind culpa procesuală a pârâtului, este nefondată și critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj - Napoca prin Primar, împotriva Deciziei nr. 12/ A din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4991/2008
art. 21 alin. (4) din Legea 247/2005, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor se face prin dispoziția motivată a primarilor. Deși în forma inițială a legii
ÎCCJ 2010-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 2 martie 2007 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții G.I. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consili
ÎCCJ 2012-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 474/2012
din imobilul litigios, notificările formulate de reclamantul I.A.C. și antecesorul reclamantului I.D.S. au rămas nesoluționate, astfel că primul petit din acțiunea reclamanților este îndreptat împotriva refuzului nejustificat al pârâtului P
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5574/2010
urile declarate de pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe; a obligat pe pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor
ÎCCJ 2007-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2560/2007
cu motivarea că, în mod indubitabil reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru „anularea actului emis de Primăria Cluj-Napoca intitulat dispoziție de respingere nr. 3013 din 29 noiembrie 2005”, astfel încât, î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă