ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 2 martie 2007

pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții G.I. și G.M. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, modificarea în totalitate a

dispoziției din 31 ianuarie 2007, cu obligarea pârâților la emiterea

unei noi dispoziții de restituire în natură a imobilului teren

înscris în C.F. Cluj-Napoca, în limitele suprafeței libere și

neafectate de lucrări.

Totodată, să fie

obligați pârâții la acordarea de măsuri reparatorii în

compensare cu o suprafață de teren învecinată, până la

concurența suprafeței ce nu poate fi restituită și, numai

în subsidiar, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii se arată faptul

că prin dispoziția atacată a fost respinsă solicitarea de

restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat, deși pe

teren nu există construcții definitive cu caracter public sau privat.

Prin sentința civilă nr. 304

din 12 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins contestația formulată de

reclamanți împotriva Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca pentru

lipsa calității procesuale pasive și a respins contestația

acelorași reclamanți, în contradictoriu cu primarul municipiului

Cluj-Napoca, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca, invocată de acesta, este întemeiată,

calitate procesuală în cauză având doar primarul municipiului

Cluj-Napoca, în calitatea sa de reprezentant al unității

deținătoare – Municipiul Cluj-Napoca.

Pe fondul cauzei, în urma

administrării probei cu expertiza tehnică judiciară care a

relevat faptul că terenul în litigiu este situat în vecinătatea unor

blocuri de locuințe, pe suprafața de teren expropriată de la

reclamanți fiind amplasate garaje și amenajate alei betonate de

acces, care deservesc garajele și blocurile din zonă, prima

instanță a apreciat că este imposibilă restituirea în natură

a terenului fără a periclita folosința normală a

proprietăților învecinate.

Prin urmare, aplicând

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a

respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții G.I. și G.M.

Prin decizia nr. 248/A din 9 octombrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 304 din 12 mai

2009 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată, în sensul că s-a

admis contestația, s-a modificat dispoziția nr. 2491 din 31 ianuarie

2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca și s-a dispus restituirea în

natură către reclamanți a suprafeței de 425 mp teren (parte

din suprafața de 650 mp teren înscrisă inițial în C.F.,

cuprinsă între pct. B-C-D-F din raportul de expertiză întocmit de

expert G.T., plan anexă.

S-a stabilit dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător

construcției demolate și suprafeței de 228 mp teren care nu se

poate restitui în natură, condiționat de restituirea în valoare

reactualizată a despăgubirilor primite aferent construcției

expropriate.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ipoteza în care

construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată

de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale

și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii

stabilindu-se în echivalent. Textul trimite la dispozițiile art. 10 alin. (3),

(4), (5) și (6), care se vor aplica în mod corespunzător.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

10 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se

restituie în natură: terenurile pe care s-au ridicat construcții

neautorizate după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții

ușoare sau demontabile; terenurile fără construcții

afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate,

dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările au fost

abandonate; trenuri pe care s-au edificat construcții autorizate care nu

mai sunt necesare unității deținătoare.

Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007,

precizează în cuprinsul art. 10.3, că restituirea în natură se

va limita numai la acele suprafețe de teren care nu afectează

căile de acces, existența și utilizarea normală a unor

amenajări subterane.

Totodată, prin art. 10.4 din

Norme se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor pe

care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile, precum

garaje, chioșcuri și altele asemenea, chiar dacă amplasarea

acestora a fost autorizată.

În raport cu textele normative mai

sus evocate, instanța de apel a constatat că nu există în cauză

impedimente legale la restituire, atâta timp cât a fost stabilit cu certitudine

faptul că suprafața de 425 mp. teren, identificată de expert,

este ocupată de garaje (construcții ușoare sau demontabile în

înțelesul legii), că acest teren nu este afectat unor amenajări

subterane și că nu este prevăzut în documentațiile de

urbanism ca fiind destinat construirii unor noi obiective de utilitate

publică, precum locuințe sociale, spitale, școli, parcuri, etc.

Cât privește existența pe

acest teren a unor căi de acces, amplasamentul lor, așa cum este

evidențiat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză tehnică

judiciară, nu afectează accesul către blocurile de

locuințe, fiind vorba de o singură alee betonată care

asigură accesul către garajele construite în acest loc, prin urmare

această amenajare nu este de natură a limita restituirea, în

înțelesul legii.

Restituirea în natură prevalând

în raport cu celelalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001

și ea fiind în mod evident posibilă în cauză, în limitele celor

425 mp teren, instanța de apel a reținut că în mod greșit

prima instanță a respins solicitarea de restituire, expresie a unei

eronate interpretări și aplicări a legii substanțiale.

În ce privește măsurile

reparatorii prin echivalent, instanța de apel a reținut că

acestea vor consta în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII

al Legii nr. 247/2005, dat fiind faptul că pârâtul nu dispune de imobile

sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în schimbul imobilelor

revendicate și nici reclamanții nu au identificat astfel de imobile

pentru o compensare.

Totodată, instanța a

stabilit că obligația reclamanților de rambursare a valorii

despăgubirii primite la momentul exproprierii este limitată la

imobilul având categoria de folosință construcție, întrucât

numai cu privire la acesta s-a făcut dovada plății unor

despăgubiri, în privința terenului expropriat existând

declarația pe proprie răspundere a reclamanților, dată în

forma solemnă a înscrisului autentic la data de 5 februarie 2003, în

sensul că nu s-au plătit despăgubiri.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii

apelului declarat de reclamanți și menținerii ca legală a

sentinței nr. 304 din 12 mai 2009 a Tribunalului Cluj.

În motivarea recursului se

susține că imobilul în litigiu se află într-o zonă

sistematizată, aceasta presupunând nu numai edificarea unor blocuri de

locuință, ci și amenajarea unor alei și spații verzi,

astfel că soluția restituirii în natură ar fi improprie în

raport cu amplasamentul terenului și aglomerarea urbană din

zonă.

Intimații-reclamanți au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate

de instanța de apel.

Analizând criticile formulate de

pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în

cererea de recurs, se constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

Prin notificarea formulată la

data de 13 noiembrie 2001 prin Biroul executorului judecătoresc P.N., reclamanții

G.I. și G.M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Batozei, nr. 7, fostă

Dealul Gol, reprezentând teren în suprafață de 650 mp, identificat în

C.F., arătând că acest teren a fost preluat de Statul Român prin

expropriere, iar la data exproprierii exista pe teren o casă de locuit

pentru care au fost despăgubiți și care, ulterior

preluării, a fost demolată de stat.

Prin dispoziția nr. 2941 din 31

ianuarie 2007, emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

restituirea în natură nefiind posibilă, raportat la prevederile art. 7,

alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, zona fiind sistematizată.

Din raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit la judecata în primă instanță

a cauzei (filele dosar tribunal), se reține că suprafața

reală a parcelei identificată cu nr. top inițial este de 653 mp,

din care suprafața de 425 mp teren este în prezent ocupată de garaje

și alei betonate, fără a fi afectată de traseele

conductelor de apă și de canalizare și nici de traseul liniei

electrice, iar suprafața de 228 mp este în prezent ocupată de o alee

betonată și de teren viran, în acest loc existând vechea

construcție a reclamanților, demolată după expropriere,

nici această suprafață nefiind afectată de traseele

conductelor de apă și de canalizare.

Expertul a mai arătat faptul

că, o porțiune determinată din vechiul nr. topografic se

suprapune cu lotul nr. 1, care a fost restituit terțului M.R.C., potrivit

actelor de proprietate depuse în acest sens la dosar, această

porțiune afectând suprafața de 228 mp teren, identificată între

punctele B, F, J, A din Anexa nr. 4 la raportul de expertiză.

Prin apariția Legii nr. 10/2001,

legiuitorul a fost preocupat să reglementeze situațiile de preluare a

imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de

la proprietarii deposedați abuziv, întreaga procedură fiind

guvernată de principiul prevalenței restituirii în natură a

bunurilor preluate abuziv.

Așadar, numai în situația

în care legea interzice restituirea natură prin dispoziție

expresă și prevede că măsurile reparatorii se pot acorda

echivalent, ori atunci când imobilele expropriate au fost ocupate

funcțional obiectivul de interes public pentru care s-a dispus

măsura, nu poate avea loc o restituire în natură a imobilului.

Instanța de judecată, în

cadrul procedurii judiciare, are competența de a cenzura îndeplinirea

obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea

deținătoare, având ea însăși competența de a dispune

asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării.

Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

prevede că „în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții din teren

rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate (…) măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod

corespunzător”.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin.

(3), teza a II-a din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile

pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii,

după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile

ușoare sau demontabile.

Norma cuprinsă la alin. (3) al art.

10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor

pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje,

chioșcuri etc.) chiar dacă amplasarea acestora a fost

autorizată, știut fiind faptul că asemenea construcții se

amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică

autorizația era temporară (art. 10.4 din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007).

Suprafața de teren de 425 mp,

ce face obiectul litigiului, este în prezent ocupată de garaje și o

singură alee betonată ce permite accesul la acestea, fără a

fi afectată de traseele conductelor de apă și de canalizare

și nici de traseul liniei electrice, potrivit concluziilor raportului de

expertiză efectuat în cauză, astfel că nu există

impedimente legale la restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, în acord cu prevederile

legale citate, precum și cu cele prevăzute de art. 10 pct. 4 din

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate

prin H.G. nr. 498/2003, se constată că instanța de apel a

făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, motiv pentru

care critica formulată de recurent și încadrată de acesta în

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se vădește a fi nefondată.

Având în vedere aceste considerente

și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile

nr. 248/A din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă

de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 12 octombrie 2010.