ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 2 martie 2007 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții G.I. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, modificarea în totalitate a dispoziției din 31 ianuarie 2007, cu obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a imobilului teren înscris în C.F. Cluj-Napoca, în limitele suprafeței libere și neafectate de lucrări. Totodată, să fie obligați pârâții la acordarea de măsuri reparatorii în compensare cu o suprafață de teren învecinată, până la concurența suprafeței ce nu poate fi restituită și, numai în subsidiar, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii se arată faptul că prin dispoziția atacată a fost respinsă solicitarea de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat, deși pe teren nu există construcții definitive cu caracter public sau privat. Prin sentința civilă nr. 304 din 12 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins contestația formulată de reclamanți împotriva Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins contestația acelorași reclamanți, în contradictoriu cu primarul municipiului Cluj-Napoca, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, invocată de acesta, este întemeiată, calitate procesuală în cauză având doar primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitatea sa de reprezentant al unității deținătoare – Municipiul Cluj-Napoca.

Pe fondul cauzei, în urma administrării probei cu expertiza tehnică judiciară care a relevat faptul că terenul în litigiu este situat în vecinătatea unor blocuri de locuințe, pe suprafața de teren expropriată de la reclamanți fiind amplasate garaje și amenajate alei betonate de acces, care deservesc garajele și blocurile din zonă, prima instanță a apreciat că este imposibilă restituirea în natură a terenului fără a periclita folosința normală a proprietăților învecinate. Prin urmare, aplicând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G.I. și G.M.

Prin decizia nr. 248/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 304 din 12 mai 2009 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată, în sensul că s-a admis contestația, s-a modificat dispoziția nr. 2491 din 31 ianuarie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 425 mp teren (parte din suprafața de 650 mp teren înscrisă inițial în C.F., cuprinsă între pct. B-C-D-F din raportul de expertiză întocmit de expert G.T., plan anexă. S-a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător construcției demolate și suprafeței de 228 mp teren care nu se poate restitui în natură, condiționat de restituirea în valoare reactualizată a despăgubirilor primite aferent construcției expropriate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Textul trimite la dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6), care se vor aplica în mod corespunzător.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se restituie în natură: terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile; terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările au fost abandonate; trenuri pe care s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, precizează în cuprinsul art. 10.3, că restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren care nu afectează căile de acces, existența și utilizarea normală a unor amenajări subterane.

Totodată, prin art. 10.4 din Norme se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile, precum garaje, chioșcuri și altele asemenea, chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată. În raport cu textele normative mai sus evocate, instanța de apel a constatat că nu există în cauză impedimente legale la restituire, atâta timp cât a fost stabilit cu certitudine faptul că suprafața de 425 mp.

teren, identificată de expert, este ocupată de garaje (construcții ușoare sau demontabile în înțelesul legii), că acest teren nu este afectat unor amenajări subterane și că nu este prevăzut în documentațiile de urbanism ca fiind destinat construirii unor noi obiective de utilitate publică, precum locuințe sociale, spitale, școli, parcuri, etc. Cât privește existența pe acest teren a unor căi de acces, amplasamentul lor, așa cum este evidențiat în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză tehnică judiciară, nu afectează accesul către blocurile de locuințe, fiind vorba de o singură alee betonată care asigură accesul către garajele construite în acest loc, prin urmare această amenajare nu este de natură a limita restituirea, în înțelesul legii.

Restituirea în natură prevalând în raport cu celelalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și ea fiind în mod evident posibilă în cauză, în limitele celor 425 mp teren, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a respins solicitarea de restituire, expresie a unei eronate interpretări și aplicări a legii substanțiale. În ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, instanța de apel a reținut că acestea vor consta în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dat fiind faptul că pârâtul nu dispune de imobile sau alte bunuri și servicii care pot fi oferite în schimbul imobilelor revendicate și nici reclamanții nu au identificat astfel de imobile pentru o compensare.

Totodată, instanța a stabilit că obligația reclamanților de rambursare a valorii despăgubirii primite la momentul exproprierii este limitată la imobilul având categoria de folosință construcție, întrucât numai cu privire la acesta s-a făcut dovada plății unor despăgubiri, în privința terenului expropriat existând declarația pe proprie răspundere a reclamanților, dată în forma solemnă a înscrisului autentic la data de 5 februarie 2003, în sensul că nu s-au plătit despăgubiri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți și menținerii ca legală a sentinței nr. 304 din 12 mai 2009 a Tribunalului Cluj.

În motivarea recursului se susține că imobilul în litigiu se află într-o zonă sistematizată, aceasta presupunând nu numai edificarea unor blocuri de locuință, ci și amenajarea unor alei și spații verzi, astfel că soluția restituirii în natură ar fi improprie în raport cu amplasamentul terenului și aglomerarea urbană din zonă. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei pronunțate de instanța de apel. Analizând criticile formulate de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, se constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Prin notificarea formulată la data de 13 noiembrie 2001 prin Biroul executorului judecătoresc P.N., reclamanții G.I.

și G.M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Batozei, nr. 7, fostă Dealul Gol, reprezentând teren în suprafață de 650 mp, identificat în C.F., arătând că acest teren a fost preluat de Statul Român prin expropriere, iar la data exproprierii exista pe teren o casă de locuit pentru care au fost despăgubiți și care, ulterior preluării, a fost demolată de stat. Prin dispoziția nr. 2941 din 31 ianuarie 2007, emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, restituirea în natură nefiind posibilă, raportat la prevederile art. 7, alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, zona fiind sistematizată.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit la judecata în primă instanță a cauzei (filele dosar tribunal), se reține că suprafața reală a parcelei identificată cu nr. top inițial este de 653 mp, din care suprafața de 425 mp teren este în prezent ocupată de garaje și alei betonate, fără a fi afectată de traseele conductelor de apă și de canalizare și nici de traseul liniei electrice, iar suprafața de 228 mp este în prezent ocupată de o alee betonată și de teren viran, în acest loc existând vechea construcție a reclamanților, demolată după expropriere, nici această suprafață nefiind afectată de traseele conductelor de apă și de canalizare.

Expertul a mai arătat faptul că, o porțiune determinată din vechiul nr. topografic se suprapune cu lotul nr. 1, care a fost restituit terțului M.R.C., potrivit actelor de proprietate depuse în acest sens la dosar, această porțiune afectând suprafața de 228 mp teren, identificată între punctele B, F, J, A din Anexa nr. 4 la raportul de expertiză. Prin apariția Legii nr. 10/2001, legiuitorul a fost preocupat să reglementeze situațiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de la proprietarii deposedați abuziv, întreaga procedură fiind guvernată de principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.

Așadar, numai în situația în care legea interzice restituirea natură prin dispoziție expresă și prevede că măsurile reparatorii se pot acorda echivalent, ori atunci când imobilele expropriate au fost ocupate funcțional obiectivul de interes public pentru care s-a dispus măsura, nu poate avea loc o restituire în natură a imobilului. Instanța de judecată, în cadrul procedurii judiciare, are competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea deținătoare, având ea însăși competența de a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării.

Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate (…) măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător”. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate, în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile.

Norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri etc.) chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată, știut fiind faptul că asemenea construcții se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară (art. 10.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007). Suprafața de teren de 425 mp, ce face obiectul litigiului, este în prezent ocupată de garaje și o singură alee betonată ce permite accesul la acestea, fără a fi afectată de traseele conductelor de apă și de canalizare și nici de traseul liniei electrice, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, astfel că nu există impedimente legale la restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, în acord cu prevederile legale citate, precum și cu cele prevăzute de art. 10 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii, motiv pentru care critica formulată de recurent și încadrată de acesta în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se vădește a fi nefondată. Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 248/A din 09 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2010.