ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4132/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin notificarea din 7 august 2001 făcută

în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, C.S. și C.L.V. au solicitat

Primăriei Municipiului Cluj-Napoca restituirea în natură a imobilului trecut în

proprietatea statului în anul 1982 în baza Decretului nr. 223/1974 situat în

Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 48205 Cluj-Napoca cu nr.top 10443/S/III,

compus din 4 camere și dependințe cu suprafața utilă de 95,95 mp, cu părți

indivize comune în cotă de 3,66/100.

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a emis

Dispoziția nr. 3625 din 29 octombrie 2003 prin care a dispus restituirea în

natură către C.S. a cotei de ½ din imobilul solicitat prin notificare,

condiționat de restituirea de către solicitant a sumei de 44.769,50 lei

actualizată la data plății, și a respins cererea formulată de C.L.V. prin

aceeași notificare cu referire la diferența de ½ cotă din imobil,

motivat de faptul că petenta a beneficiat de despăgubiri cu prilejul trecerii

cotei sale în proprietatea statului, astfel că preluarea acesteia nu a fost

abuzivă.

Prin contestația din 24 noiembrie 2003, C.L.V.

a solicitat modificarea dispoziției în sensul restituirii în natură a cotei

sale din imobil.

Contestația a fost admisă sub denumirea

de „plângere” prin sentința civilă nr. 49 din 21 ianuarie 2004 pronunțată în

primă instanță de Tribunalul Cluj, secția civilă, iar dispoziția atacată a fost

anulată în partea referitoare la respingerea cererii contestatoarei,

dispunându-se restituirea în natură către aceasta a cotei de ½ din

imobil.

Apelul declarat de pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 917/A

din 16 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Ca situație de fapt instanța de apel a

constatat că partea de ½ a constituit cota contestatoarei din imobilul

bun comun dobândit în timpul căsătoriei cu C.S. și a fost trecută în

proprietatea statului în anul 1982 prin aplicarea Decretului nr. 223/1974 ca

urmare a cererii contestatoarei de a pleca definitiv din țară, ceea ce a născut

obligația acesteia de a înstrăina statului, cu plată, până la data plecării,

cota sa de proprietate din imobil.

În drept, instanța de apel a calificat

preluarea de către stat ca fiind făcută cu titlu valabil, statuând că fosta

proprietară este îndreptățită la restituirea în natură potrivit dispozițiilor

art. 1, art. 2 alin. (1) lit. g), art. 11 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001, pe care le-a citat și interpretat.

Contrar susținerilor apelantului, aceeași

instanță a hotărât că prevederile art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cărora sunt excluse de

la îndreptățirea la măsuri reparatorii persoanele ale căror imobile au fost

preluate de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 pentru plecarea definitivă

din țară, contrar mai sus arătatelor prevederi ale Legii nr. 10/2001, astfel că

nu sunt aplicabile, dat fiind că în ierarhia actelor normative, hotărârile de

guvern sunt obligatorii și dobândesc forța legii numai în măsura în care nu

contrazic însăși legea.

Primarul Municipiului Cluj-Napoca a

declarat recurs solicitând modificarea deciziei date în apel în sensul

respingerii ca nefondate a contestației și păstrarea dispoziției pe care a

emis-o.

Invocând motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 1 pct. 1-4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, în raport

de care preluarea de către stat nu poate fi caracterizată ca fiind abuzivă, cum

greșit a reținut instanța de apel.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din

Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acele

imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6

alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

prevede că fac parte din domeniul public sau privat al stratului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat.

Decretul nr. 223/1970 are drept concepție

fundamentală reglementarea reliefată în primul său articol, în conformitate cu

care „în Republica Socialistă România construcțiile și terenurile pot fi

deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în

țară”, reflectată în concret și prin art. 2 alin. (1), prin care construcțiile

proprietatea persoanelor care au făcut ori urmau să facă cerere de plecare

definitivă din țară erau preluate cu plată de către stat.

Asemenea reglementare era vădit

potrivnică dispozițiilor constituționale din 1965, anume art. 17 alin. (1) și

art. 36 alin. (1) și (2), potrivit cărora cetățenii României sunt egali în

drepturi fără deosebiri, dreptul de proprietate fiind ocrotit de lege, iar

obiect al acestuia putându-l constitui, printre altele și casa de locuit.

Cu alte cuvinte, spiritul Constituției

din 1965, conturat prin dispozițiile enunțate, este acela de a nu permite

discriminări între cetățenii români, nici măcar după cum au domiciliul în

România sau în străinătate.

Așadar, potrivit cu dispozițiile legale

examinate, cota de proprietate preluată de stat de la C.L.V. în temeiul art. 2

alin. (1) din Decretul nr. 223/1974 se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. g) din Legea nr. 10/2001, fiind restituibilă în natură conform altor

dispoziții din aceeași lege, soluția dată cauzei în apel fiind pe deplin legală.

În mod corect curtea de apel a rezolvat

și susținerea referitoare la incidența prevederilor art. 1.4 lit. b) pct. 2 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 potrivit cărora sunt

excluse de la măsurile reparatorii persoanele ale căror imobile au fost

preluate de stat pentru plecarea definitivă din țară, statuând că acestea

derogă de la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, dată fiind ierarhia actelor

normative, hotărârile guvernului sunt obligatorii și dobândesc forța legii doar

în măsura în care nu contrazic înseși legile.

Pentru considerentele expuse recursul de

față va fi respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 917/A

din 16 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

mai 2005.