ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7782/2009

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față, reține

următoarele:

Reclamanta Ș.R.M., prin

cererea formulată la 9 iulie 2003, a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Consiliul local al municipiului Cluj și Consiliul local al municipiului Cluj –

Napoca ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.

2177 din 10 iunie 2003 emisă de primar și acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul situat în Cluj – Napoca, casă din cărămidă acoperită

cu țiglă, compusă din 2 camere, 2 bucătării și dependințe, un șopron din lemn

acoperit cu scândură, un grajd din cărămidă acoperit cu țiglă și curte în

suprafață de 968 mp.

După

un prim ciclu procesual finalizat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 1219 din 3 februarie 2006, prin sentința civilă nr. 599 din 11

noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea civilă formulată și

precizată de către reclamanta Ș.R.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Cluj - Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca, și

în consecință, a fost anulată dispoziția de respingere a notificării emisă la

data de 10 iunie 2003 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca și s-a dispusa

acordarea, în favoarea reclamantei, de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv –

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu luarea în considerare a despăgubirilor

primite la expropriere, pentru suprafața de 894 mp, din terenul în suprafață

totală de 1924 mp, înscris în CF a localității Cluj- Napoca și construcția

demolată.

Apelurile

declarate de Municipiul Cluj- Napoca, prin primar și Primarul municipiului

Cluj- Napoca împotriva sentinței arătate, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea

de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 29/9 februarie 2009, pentru

considerentele ce urmează.

În

baza probelor administrate, instanța de fond a stabilit că, terenul înscris în

CF în suprafață de 1924 mp, și construcția aflată pe teren, au fost expropriate

de la antecesoarea reclamantei, numita F.I. în vederea construirii unor

blocuri. Construcția a fost demolată, în vederea realizării acestui scop.

Prin

Decizia civilă nr. 1219 din 3 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a statuat că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5), (6)

și (7) și art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri

reparatorii pentru construcțiile demolate și terenul expropriat, care nu poate

fi restituit în natură.

Prin

urmare, legal a apreciat instanța că, potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru suprafața de 894 mp

nerestituită în condițiile Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 11 alin. (3)

din același act normativ, reclamanta este îndreptățită și al despăgubiri pentru

construcția demolată, în vederea edificării de blocuri.

Sentința

este legală și sub aspectul obligării pârâților la plata cheltuielilor de

judecată, raportat la dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În

ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel, curtea va obliga apelanții

să plătească intimatei Ș.R.M. suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată,

parțiale și nu 25.000 lei, conform chitanței depuse la dosar, pentru

următoarele considerente.

Art.

34 din Legea nr. 51/1995 prevede că „contractul dintre avocat și clientul său

nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al

statului”. Desigur că, în lipsa dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

contractul dintre avocat și client, ca orice act juridic și-ar fi produs

efectele doar între cei doi și nu față de terțe persoane, respectiv adversarul

clientului din proces.

Dar,

cum art. 274 C. proc. civ. prevede că bază a acordării cheltuielilor de

judecată, culpa procesuală, rezultă că, contractul dintre avocat și client își

va produce efecte și față de partea care a pierdut procesul. Prin urmare,

această parte, deși nu a participat la negocierea dintre avocat și client, va

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pe baza principiului reparării

integrale a prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale.

Problema

care se pune în speță este aceea dacă, fapta ilicită nu a fost săvârșită de cel

care a câștigat procesul, prin exercitarea abuzivă a dreptului de a obține

despăgubirile (sumele plătite cu titlu de onorariu avocat), respectiv suma de

250.000.000 lei, cum este situația în speță.

Curtea

a apreciat că raportat la mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei,

intimata și-a exercitat dreptul de a obține despăgubiri cu titlu de cheltuieli

de judecată în cuantum de 250.000.000 lei, astfel că, în baza art. 274 alin. ultim

C. proc. civ., instanța a redus onorariul avocațial la suma de 2500 lei

(25.000.000 lei), fără ca prin aceasta să intervină în contractul de asistență

juridică, care își produce efectele între părțile contractante.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind

abilitarea judecătorilor de a majora sau micșora onorariile față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a aplicat greșit

legea procesuală întrucât pricina se află pe rolul instanțelor judecătorești de

6 ani, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1219/2006 a fost

necesară față de complexitatea cauzei și culpa proprie a instanței și că se fac

afirmații nejustificate cu privire la mărimea pretențiilor recurentei raportat

la existența unei evaluări a imobilului în litigiu.

Totodată,

recurenta arată că instanța i-a adus prejudicii prin încălcarea art. 6 alin.

(1) din C.E.D.O. sub aspectul duratei procedurii. Prin considerentele

recursului se fac referiri și la fondul pricinii cu trimitere la probatoriile administrate

precum și la conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate în cursul

procesului, referiri ce nu se constituie în motive de nelegalitate,

reprezentând doar o succintă prezentare a cursului procesului.

Analizând

decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte va constata caracterul nefondat al căii de atac pentru argumentele

ce succed.

Curtea

Constituțională, prin numeroase Decizii nr. 184/2006, nr. 4920/2006, nr. 583/2006

ș.a., a statuat cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

că nimic nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura,

cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului

avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și

complexitatea activității depuse.

În

sensul celor arătate este și jurisprudența C.E.D.O., care învestită fiind cu

soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care

sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi

recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în

mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil, așa cum o cere art. 41 din

Convenție (Hotărârea din 26 iunie 2007 în cauza S. împotriva României).

Așadar

dispozițiile din dreptul intern sunt în acord cu dispozițiile Convenției și cu

jurisprudența constantă în materie a C.E.D.O.

Instanța

a diminuat onorariul de 25.000 lei, plătit de recurent în faza apelului și nu

pentru toate etapele procesuale, apelând la criteriile stabilite de legea

procesuală, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor

instanței de apel.

Astfel,

cum problema de drept material, îndrituirea reclamantei la măsuri reparatorii

pentru construcțiile demolate și terenul expropriat, care nu poate fi restituit

în natură, a fost irevocabil soluționată de instanța de casare, Curtea a

apreciat corect ca abuziv și, drept consecință, caracterul nerezonabil al

cuantumului onorariului avocațial.

Recurenta

invocă în susținerea pretențiilor sale, plata de către intimați a sumei de 25.000

lei, prejudiciul suferit ca urmare a duratei prea mari a procedurii, invocând

hotărârea C.E.D.O. – S. împotriva României.

Argumentarea

nu are legătură cu problema de drept supusă recursului, legalitatea măsurii

instanței de a reduce cuantumul onorariului de avocat, câtă vreme recurenta nu

a investit instanța de judecată cu un petit având drept obiect acordarea de

despăgubiri pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană

pentru apărarea drepturilor oamenilor și a libertăților fundamentale în ceea ce

privește durata procedurii.

Pentru

motivele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta Ș.R.M. împotriva Deciziei nr. 29/ A din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.