ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 848 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca; s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantele A.C.M. și K.G.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, s-a dispus dezmembrarea parcelei, în suprafață de 1149 mp. teren curte, înscrisă în C.F., conform expertizei întocmită de expert S.A.Ș., și care face parte integrantă din hotărâre, astfel: - parcela, teren și curte în str. Dragalina, în suprafață de 691 mp.; - parcela, teren și curte în str. Dragalina, în suprafață de 458 mp.

S-a dispus restituirea în favoarea reclamantelor a parcelei, în suprafață de 691 mp., precum și reînscrierea pe vechiului proprietar a parcelei, pentru care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantelor. S-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent și pentru parcela din C.F., în suprafață de 122 mp. și pentru construcția edificată pe această parcelă. S-a respins acțiunea împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții O.S.I. și O.O.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu, constând din casă din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 3 camere, o bucătărie, dependințe, curte și grădină, situat în str. General Ioan Dragalina, a constituit proprietatea tabulară a numiților B.C. și soția, născută L.I., în părți egale, aceștia fiind intabulați, iar ulterior a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950. Reclamantele sunt nepoatele de fiică ale proprietarilor tabulari, mama reclamantelor, defuncta B.E., căsătorită S., fiind fiica proprietarilor tabulari B.C. și soția, născută L.I., filiație dovedită cu actele de stare civilă depuse la dosar fond.

La data de 16 martie 1997, imobilul a fost dezmembrat, casă și teren în suprafață de 122 mp., și teren curte în suprafață de 1149 mp., primul imobil transcriindu-se în C.F., în favoarea aceluiași proprietar, iar cel de-al doilea reînscriindu-se în aceeași CF. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 noiembrie 1996, imobilul a fost înstrăinat în favoarea intervenienților O.S.I. și O.O., în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul lor de proprietate fiind înscris în C.F.

Ulterior, prin contractul de închiriere din 07 martie 2008, acești intervenienți au obținut închirierea terenului în suprafață de 1802 mp., de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pe perioada 03 martie 2008-08 aprilie 2009, ce a fost prelungită ulterior prin actul adițional din 12 octombrie 2009 până la data vânzării terenului, dar nu mai mult de un an, până la data de 08 septembrie 2010. Prin decizia civilă nr. 2274/ R din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 40/33/2001, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantelor împotriva deciziei civile nr. 1565 din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 4531/2000, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 2209 din 22 martie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. 311/2000, prin care s-a respins acțiunea reclamantelor împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și O.S.I.

și O.O., având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de familia O., în baza Legii nr. 112/1995. Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, la data de 15 august 2001, reclamantele au solicitat restituirea prin echivalent a imobilelor, notificarea fiind respinsă prin Dispoziția nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu fac dovada calității de persoane îndreptățite. Fiind justificată în cauză calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, prin actele de stare civilă anterior menționate și prin prisma art. 53 din H.G. nr. 250/2007, s-a apreciat că nu se mai impune depunerea unui certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor la dosar.

Expertiza întocmită în cauză de expert S.A. a concluzionat în sensul că este posibilă restituirea în natură a unei suprafețe de 691 mp., care este teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și care este situat în spatele construcției, în pantă, dar care nu este afectat de construcții, de servituți legale, amenajări publice, etc. În schimb, terenul în suprafață de 458 mp. care se constituie tot ca și o porțiune în pantă, în mijlocul căruia se află calea de acces, sub forma unor scări, țeava de gaz, rețeaua de apă și canal, de o parte și de alta a parcelei, nu este susceptibil de restituire în natură.

S-a reținut ca neîntemeiată susținerea intervenienților în sensul că restituirea parcelei din spatele casei nu este posibilă, întrucât eventuala cale de acces a reclamantelor la acest teren s-ar suprapune cu calea lor de acces, afectându-le intimitatea, câtă vreme, în prezenta cauză, reclamantele nu au solicitat instituirea unei servituți de trecere, arătând doar că această chestiune va face obiectul unui alt proces, în cazul în care aceasta se va impune. Prin decizia civilă nr. 189/ A din 24 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A.C.M. și K.G.I.I., apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum și apelul declarat de intervenienții în interes propriu O.S.I.

și O.O. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității de persoane îndreptățite, în temeiul Legii nr. 10/2001, a reclamantelor. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul prezentei legi, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și, în conformitate cu art. 4 alin. (2), moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Alin. (3) al aceluiași art. 4 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Reclamantele din prezenta cauză au formulat la data de 13 august 2001 notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1175 din 13 august 2001 la B.E.J. C.M., solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în Cluj-Napoca, Str. Dragalina, înscris în C.F., compus din casă cu 3 camere și dependințe, pivniță, magazie și teren în suprafață de 333 mp., arătând în motivarea notificării că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950, de la antecesorii lor B.C.

și L.I., notificarea fiind respinsă prin Dispoziția nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu fac dovada calității de persoane îndreptățite. Din arborele genealogic depus la dosar fond, confirmat prin extrasele din registrul stării civile pentru născuți, pentru decese și pentru căsătorie, și prin actele de stare civilă depuse la dosarul de fond, rezultă faptul că B.C. a fost căsătorit cu L.I., din a căror căsătorie a rezultat B.E., născută la 22 ianuarie 1912, căsătorită cu S.R.G., iar din căsătoria acestora din urmă au rezultat două fiice, S.C.M., căsătorită cu A.F. și S.G.I.I., căsătorită cu K.I., reclamantele din prezenta cauză. S-a conchis, pe acest aspect, că, având în vedere actele de stare civilă depuse la dosarul instanței de fond, prin prisma dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat.

Cu privire la invocarea de către intervenienți a dispozițiilor art. 616-619 C. civ., s-a reținut că în ceea ce privește susținerile din motivele de apel ale intervenienților, prin care se invocă dispozițiile art. 616-619 C. civ., se fac trimiteri la caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o servitute de trecere, însă acestea exced obiectului litigiului, câtă vreme, nici prin cererea principală și nici prin cererea de intervenție în interes propriu, instanța nu a fost învestită cu un petit având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere în favoarea terenului în suprafață de 691 mp., și că cererea de intervenție în interes propriu, prin care intervenienții au solicitat să se constate că terenul în suprafață de 691 mp., este loc înfundat, apare ca fiind inadmisibilă prin prisma art. 111 C. proc.

civ. Cu privire la admisibilitatea cererii reclamantelor de restituire în natură a terenului în litigiu și cu privire la susținerea intervenienților că acest teren este aferent construcției pe care au cumpărat-o în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a reținut că, prin dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv și care se circumscriu dispozițiilor acestei legi, în favoarea persoanelor îndreptățite.

Art. 1 alin. (2) din lege prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv fie compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, fie acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în timp ce alin. (4) al aceluiași articol prevede că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate. Inițial, art. 7 din lege prevedea în ce condiții se va dispune restituirea în natură, această fiind regula și în ce condiții, în cazul de excepție prevăzut de alin. (3), se va dispune restituirea prin echivalent.

Ulterior, ca urmare a modificărilor ce i-au fost aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, la art. 7, după alin. (4) s-a introdus un nou aliniat, alin. (5), care prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare”. Prin urmare, s-a apreciat că este necesar a se stabili ce anume se înțelege prin teren aferent construcției înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995. Statul Român a procedat la o dezmembrare a imobilului preluat de la antecesorii reclamantelor, împărțind la data de 16 martie 1997 acest imobil în două imobile, constând în construcție și teren în suprafață de 122 mp.

și constând din restul terenului curte în suprafață de 1169 mp. Prin urmare, însuși Statul Român, proprietarul de la acea dată al imobilul în litigiu, a apreciat la momentul dezmembrării, în anul 1997, că prin teren aferent construcției se înțelege terenul în suprafață de 122 mp. Expertul S.A. a apreciat însă că prin teren aferent casei cumpărate de intervenienți în baza Legii nr. 112/1995, chiar dacă nu o spune folosind exact această terminologie, s-ar înțelege nu doar terenul, în suprafață de 122 mp., și pe care este amplasată casă, ci și terenul din fața casei, cu acces la str. Dragalina, în suprafață de 580 mp. și a concluzionat că terenul în suprafață de 691 mp., este teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind susceptibil de restituire în favoarea reclamantelor.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârât la acest raport de expertiză, s-a efectuat un supliment de expertiză de către același expert, prin care s-a arătat că terenul în litigiu este în pantă, diferența de nivel între frontul la str. Dragalina și extremitatea de nord este de 22,82 mp., iar pe terenul situat în fața casei intervenienților, trece conducta de apă canal, țeava de gaz, precum și un culoar servitute acces pietonal, însă, terenul din spatele casei este teren liber. Printr-o notă de ședință depusă la dosarul instanței de fond la data de 07 iunie 2010, pârâtul a arătat că este de acord cu varianta II din expertiză în care reclamantelor le-ar reveni terenul în suprafață de 691 mp., Statului Român i-ar reveni terenul în suprafață de 458 mp., iar intervenienților le-ar reveni terenul în suprafață de 122 mp.

și construcția din C.F. Faptul că în C.F. Cluj s-a notat, asupra imobilului constând din teren în suprafață de 1049 mp., un drept de folosință în comun pentru proprietarii imobilelor, nu este de natură să le confere intervenienților îndreptățirea de a pretinde și un drept de proprietate asupra respectivului teren. Împrejurarea că întregul versant pe care este situat terenul litigios este extrem de instabil și prezintă în unele porțiuni alunecări, conform expertizei întocmite de ing. S.A.Ș. și de ing. T.M., expert tehnic judiciar asistent, nu poate constitui un impediment pentru restituirea în natură, în favoarea reclamantelor, a terenului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, eventualele alunecări de teren urmând să afecteze evident terenul de 691 mp.

atribuit în proprietate acestora. Terenul situat în fața casei intervenienților, fiind afectat de servitutea de apă-canal și gaz, precum și de o servitute de acces pietonal la casa intervenienților, se circumscrie prevederilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, nefiind, deci, posibilă restituirea lui în natură în favoarea reclamantelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, iar în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, după proprietarii tabulari de la data preluării abuzive a imobilului, întrucât nu au depus la dosarul aferent notificării documente din care să rezulte aceasta calitate, respectiv certificatul de moștenitor, de calitate de moștenitor sau acte de stare civilă, în copii legalizate, astfel cum o cer Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deși pârâtul a făcut demersuri în acest sens, solicitând actele doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind datată în 27 noiembrie 2007; că deși instanța de apel a reținut că era suficient, potrivit dreptului comun, ca reclamantele să depună acte de stare civilă la dosarul aferent notificării, nu au fost depuse niciun fel de acte din care să reiasă calitatea de moștenitor a acestora, astfel cum s-a arătat mai sus; că soluțiile instanțelor de apel și fond sunt nelegale în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 691 mp teren, întrucât terenul în litigiu se afla în spatele construcției aparținând intervenienților, fiind un teren în pantă, ce creează disconfort considerabil proprietarilor acestei construcții,

iar în ipoteza în care reclamantele vor dori să construiască un imobil pe acel teren, nu s-a stabilit cum vor ajunge la acesta, cu atât mai mult cu cât nu s-a dispus instituirea unui drept de servitute în favoarea terenului restituit; că la pronunțarea hotărârii nu s-a ținut seama de obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză, pe care le susține în continuare ca fiind pertinente. S-a conchis, că, în situația în care instanța consideră că reclamantele fac dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deși în faza administrativă nu au făcut o asemenea dovadă, soluția oportună, în speță, este aceea a acordării de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreg imobilul revendicat.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru cele ce succed: Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 3 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ, întrucât nu au depus aferent notificării documentele care atestă această calitate, este nefondată. Astfel, în mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima fiind O.U.G. nr. 10/2003, iar art. 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării. Potrivit textului menționat, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară domeniului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol al Constituției și recunoscut părților prin art. 6 din C.E.D.O. Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinentă, concludentă și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.

De aceea, critica formulată de recurentul-pârât, potrivit căreia reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, întrucât nu au depus actele doveditoare în acest sens anexat notificării, este nefondată, astfel că legal instanțele de fond și apel au soluționat acțiunea reclamantelor pe baza actelor doveditoare depuse în etapa demersului judiciar al acestora.

În ceea ce privește susținerile recurentului-pârât în sensul că a solicitat reclamantelor-intimate depunerea actelor doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind emisă la data de 27 noiembrie 2007, nu pot fi primite pentru că aceste demersuri sunt lipsite de consecințe juridice, respectiv prorogarea termenului de soluționare a notificării, întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare soluționează notificarea reclamanților în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, termen în care pârâtul trebuia să analizeze notificarea și, în măsura în care constată că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei, trebuia să comunice în scris notificatoarelor depunerea probelor solicitate.

Criticile potrivit cărora nu se putea dispune restituirea în natură către reclamante a terenului în suprafață de 691 m.p., cu motivarea că acesta este situat în spatele proprietății intervenienților și prin aceasta se creează disconfort acestora, sunt nefondate, întrucât terenul în litigiu era liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, nefiind afectat unei utilități publice, situație în care, corect, cu aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanțele de fond și apel au dispus restituirea acestuia în natură, către reclamante.

Criticile formulate de pârât potrivit cărora, în măsura în care intimatele-reclamante vor înțelege să edifice pe terenul în litigiu construcții, trebuia instituit de către instanțele de judecată un drept de servitute în favoarea terenului restituit, nu vor fi analizate, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, sunt străine de natura pricinii, câtă vreme instanțele de fond nu au fost investite cu un petit în acest sens. Celelalte critici formulate de recurentul-pârât, așa cum au fost expuse mai sus, nu vor fi analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probatorului administrat, ceea ce nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 189/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.