ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 848 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au admis

excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca; s-a admis, în parte,

acțiunea precizată formulată de reclamantele A.C.M. și K.G.I.I., în contradictoriu

cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, s-a dispus

dezmembrarea parcelei, în suprafață de 1149 mp. teren curte, înscrisă în C.F.,

conform expertizei întocmită de expert S.A.Ș., și care face parte integrantă

din hotărâre, astfel:

- parcela, teren și

curte în str. Dragalina, în suprafață de 691 mp.;

- parcela, teren și

curte în str. Dragalina, în suprafață de 458 mp.

S-a dispus

restituirea în favoarea reclamantelor a parcelei, în suprafață de 691 mp.,

precum și reînscrierea pe vechiului proprietar a parcelei, pentru care s-au

stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantelor.

S-au stabilit măsuri

reparatorii prin echivalent și pentru parcela din C.F., în suprafață de 122 mp.

și pentru construcția edificată pe această parcelă.

S-a respins acțiunea

împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul

Cluj-Napoca, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

S-a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții O.S.I. și O.O.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul în litigiu,

constând din casă din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 3 camere, o

bucătărie, dependințe, curte și grădină, situat în str. General Ioan Dragalina,

a constituit proprietatea tabulară a numiților B.C. și soția, născută L.I., în

părți egale, aceștia fiind intabulați, iar ulterior a trecut în proprietatea

Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950.

Reclamantele sunt

nepoatele de fiică ale proprietarilor tabulari, mama reclamantelor, defuncta B.E.,

căsătorită S., fiind fiica proprietarilor tabulari B.C. și soția, născută L.I.,

filiație dovedită cu actele de stare civilă depuse la dosar fond.

La data de 16 martie

1997, imobilul a fost dezmembrat, casă și teren în suprafață de 122 mp., și

teren curte în suprafață de 1149 mp., primul imobil transcriindu-se în C.F., în

favoarea aceluiași proprietar, iar cel de-al doilea reînscriindu-se în aceeași

CF.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 14 noiembrie 1996, imobilul a fost înstrăinat în favoarea

intervenienților O.S.I. și O.O., în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul lor de

proprietate fiind înscris în C.F.

Ulterior, prin

contractul de închiriere din 07 martie 2008, acești intervenienți au obținut

închirierea terenului în suprafață de 1802 mp., de la Primăria municipiului

Cluj-Napoca, pe perioada 03 martie 2008-08 aprilie 2009, ce a fost prelungită

ulterior prin actul adițional din 12 octombrie 2009 până la data vânzării

terenului, dar nu mai mult de un an, până la data de 08 septembrie 2010.

Prin decizia civilă

nr. 2274/ R din 30 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul

nr. 40/33/2001, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantelor împotriva

deciziei civile nr. 1565 din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Cluj, pronunțată

în dosarul nr. 4531/2000, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 2209 din

22 martie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. 311/2000,

prin care s-a respins acțiunea reclamantelor împotriva pârâților Consiliul

local al municipiului Cluj-Napoca și O.S.I. și O.O., având ca obiect

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de familia O.,

în baza Legii nr. 112/1995.

Prin notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001, la data de 15 august 2001, reclamantele au

solicitat restituirea prin echivalent a imobilelor, notificarea fiind respinsă

prin Dispoziția nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu

fac dovada calității de persoane îndreptățite.

Fiind justificată în

cauză calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, prin actele de stare

civilă anterior menționate și prin prisma art. 53 din H.G. nr. 250/2007, s-a

apreciat că nu se mai impune depunerea unui certificat de moștenitor sau de

calitate de moștenitor la dosar.

Expertiza întocmită

în cauză de expert S.A. a concluzionat în sensul că este posibilă restituirea

în natură a unei suprafețe de 691 mp., care este teren liber în accepțiunea

Legii nr. 10/2001 și care este situat în spatele construcției, în pantă, dar

care nu este afectat de construcții, de servituți legale, amenajări publice,

etc.

În schimb, terenul în

suprafață de 458 mp. care se constituie tot ca și o porțiune în pantă, în

mijlocul căruia se află calea de acces, sub forma unor scări, țeava de gaz,

rețeaua de apă și canal, de o parte și de alta a parcelei, nu este susceptibil

de restituire în natură.

S-a reținut ca

neîntemeiată susținerea intervenienților în sensul că restituirea parcelei din

spatele casei nu este posibilă, întrucât eventuala cale de acces a

reclamantelor la acest teren s-ar suprapune cu calea lor de acces, afectându-le

intimitatea, câtă vreme, în prezenta cauză, reclamantele nu au solicitat

instituirea unei servituți de trecere, arătând doar că această chestiune va

face obiectul unui alt proces, în cazul în care aceasta se va impune.

Prin decizia civilă

nr. 189/ A din 24 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantele A.C.M. și K.G.I.I., apelul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum și apelul declarat de intervenienții

în interes propriu O.S.I. și O.O.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității de persoane îndreptățite, în temeiul Legii nr.

10/2001, a reclamantelor.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii în înțelesul prezentei legi, constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora, precum și, în conformitate cu art. 4 alin. (2),

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Alin. (3) al

aceluiași art. 4 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu

au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a

succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de

restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror

restituire se solicită în temeiul acestei legi.

Art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001 prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire.

Reclamantele din

prezenta cauză au formulat la data de 13 august 2001 notificare în temeiul

Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1175 din 13 august 2001 la B.E.J. C.M.,

solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în Cluj-Napoca, Str.

Dragalina, înscris în C.F., compus din casă cu 3 camere și dependințe, pivniță,

magazie și teren în suprafață de 333 mp., arătând în motivarea notificării că

imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.

92/1950, de la antecesorii lor B.C. și L.I., notificarea fiind respinsă prin

Dispoziția nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu fac

dovada calității de persoane îndreptățite.

Din arborele

genealogic depus la dosar fond, confirmat prin extrasele din registrul stării

civile pentru născuți, pentru decese și pentru căsătorie, și prin actele de

stare civilă depuse la dosarul de fond, rezultă faptul că B.C. a fost căsătorit

cu L.I., din a căror căsătorie a rezultat B.E., născută la 22 ianuarie 1912,

căsătorită cu S.R.G., iar din căsătoria acestora din urmă au rezultat două

fiice, S.C.M., căsătorită cu A.F. și S.G.I.I., căsătorită cu K.I., reclamantele

din prezenta cauză.

S-a conchis, pe acest

aspect, că, având în vedere actele de stare civilă depuse la dosarul instanței

de fond, prin prisma dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001,

republicată, reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat.

Cu privire la

invocarea de către intervenienți a dispozițiilor art. 616-619 C. civ., s-a

reținut că în ceea ce privește susținerile din motivele de apel ale intervenienților,

prin care se invocă dispozițiile art. 616-619 C. civ., se fac trimiteri la

caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o servitute de trecere, însă

acestea exced obiectului litigiului, câtă vreme, nici prin cererea principală

și nici prin cererea de intervenție în interes propriu, instanța nu a fost

învestită cu un petit având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere în

favoarea terenului în suprafață de 691 mp., și că cererea de intervenție în

interes propriu, prin care intervenienții au solicitat să se constate că

terenul în suprafață de 691 mp., este loc înfundat, apare ca fiind inadmisibilă

prin prisma art. 111 C. proc. civ.

Cu privire la

admisibilitatea cererii reclamantelor de restituire în natură a terenului în

litigiu și cu privire la susținerea intervenienților că acest teren este

aferent construcției pe care au cumpărat-o în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a

reținut că, prin dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din

Legea nr. 10/2001, s-a instituit regula restituirii în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv și care se circumscriu dispozițiilor acestei legi, în

favoarea persoanelor îndreptățite.

Art. 1 alin. (2) din

lege prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se

vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv fie compensarea cu

alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, fie acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, în timp ce alin. (4) al aceluiași articol prevede că

măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.

Inițial, art. 7 din

lege prevedea în ce condiții se va dispune restituirea în natură, această fiind

regula și în ce condiții, în cazul de excepție prevăzut de alin. (3), se va

dispune restituirea prin echivalent.

Ulterior, ca urmare a

modificărilor ce i-au fost aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, la

art. 7, după alin. (4) s-a introdus un nou aliniat, alin. (5), care prevede că

„nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost

înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările

ulterioare”.

Prin urmare, s-a

apreciat că este necesar a se stabili ce anume se înțelege prin teren aferent

construcției înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Statul Român a

procedat la o dezmembrare a imobilului preluat de la antecesorii reclamantelor,

împărțind la data de 16 martie 1997 acest imobil în două imobile, constând în

construcție și teren în suprafață de 122 mp. și constând din restul terenului

curte în suprafață de 1169 mp.

Prin urmare, însuși

Statul Român, proprietarul de la acea dată al imobilul în litigiu, a apreciat

la momentul dezmembrării, în anul 1997, că prin teren aferent construcției se

înțelege terenul în suprafață de 122 mp.

Expertul S.A. a

apreciat însă că prin teren aferent casei cumpărate de intervenienți în baza

Legii nr. 112/1995, chiar dacă nu o spune folosind exact această terminologie,

s-ar înțelege nu doar terenul, în suprafață de 122 mp., și pe care este

amplasată casă, ci și terenul din fața casei, cu acces la str. Dragalina, în

suprafață de 580 mp. și a concluzionat că terenul în suprafață de 691 mp., este

teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind susceptibil de restituire

în favoarea reclamantelor.

Ca urmare a

obiecțiunilor formulate de pârât la acest raport de expertiză, s-a efectuat un

supliment de expertiză de către același expert, prin care s-a arătat că terenul

în litigiu este în pantă, diferența de nivel între frontul la str. Dragalina și

extremitatea de nord este de 22,82 mp., iar pe terenul situat în fața casei

intervenienților, trece conducta de apă canal, țeava de gaz, precum și un

culoar servitute acces pietonal, însă, terenul din spatele casei este teren

liber.

Printr-o notă de

ședință depusă la dosarul instanței de fond la data de 07 iunie 2010, pârâtul a

arătat că este de acord cu varianta II din expertiză în care reclamantelor

le-ar reveni terenul în suprafață de 691 mp., Statului Român i-ar reveni

terenul în suprafață de 458 mp., iar intervenienților le-ar reveni terenul în

suprafață de 122 mp. și construcția din C.F.

Faptul că în C.F.

Cluj s-a notat, asupra imobilului constând din teren în suprafață de 1049 mp.,

un drept de folosință în comun pentru proprietarii imobilelor, nu este de

natură să le confere intervenienților îndreptățirea de a pretinde și un drept

de proprietate asupra respectivului teren.

Împrejurarea că

întregul versant pe care este situat terenul litigios este extrem de instabil

și prezintă în unele porțiuni alunecări, conform expertizei întocmite de ing. S.A.Ș.

și de ing. T.M., expert tehnic judiciar asistent, nu poate constitui un

impediment pentru restituirea în natură, în favoarea reclamantelor, a terenului

în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, eventualele alunecări de teren urmând

să afecteze evident terenul de 691 mp. atribuit în proprietate acestora.

Terenul situat în

fața casei intervenienților, fiind afectat de servitutea de apă-canal și gaz,

precum și de o servitute de acces pietonal la casa intervenienților, se

circumscrie prevederilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, nefiind, deci,

posibilă restituirea lui în natură în favoarea reclamantelor.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului

Cluj-Napoca, iar în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat că reclamantele

nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în

condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, după proprietarii

tabulari de la data preluării abuzive a imobilului, întrucât nu au depus la

dosarul aferent notificării documente din care să rezulte aceasta calitate,

respectiv certificatul de moștenitor, de calitate de moștenitor sau acte de

stare civilă, în copii legalizate, astfel cum o cer Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, deși pârâtul a făcut demersuri în acest sens,

solicitând actele doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind datată în 27

noiembrie 2007; că deși instanța de apel a reținut că era suficient, potrivit

dreptului comun, ca reclamantele să depună acte de stare civilă la dosarul

aferent notificării, nu au fost depuse niciun fel de acte din care să reiasă

calitatea de moștenitor a acestora, astfel cum s-a arătat mai sus; că soluțiile

instanțelor de apel și fond sunt nelegale în ceea ce privește restituirea în

natură a suprafeței de 691 mp teren, întrucât terenul în litigiu se afla în

spatele construcției aparținând intervenienților, fiind un teren în pantă, ce creează

disconfort considerabil proprietarilor acestei construcții, iar în ipoteza în

care reclamantele vor dori să construiască un imobil pe acel teren, nu s-a

stabilit cum vor ajunge la acesta, cu atât mai mult cu cât nu s-a dispus

instituirea unui drept de servitute în favoarea terenului restituit; că la

pronunțarea hotărârii nu s-a ținut seama de obiecțiunile formulate cu privire

la raportul de expertiză întocmit în cauză, pe care le susține în continuare ca

fiind pertinente.

S-a conchis, că, în

situația în care instanța consideră că reclamantele fac dovada calității de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deși

în faza administrativă nu au făcut o asemenea dovadă, soluția oportună, în

speță, este aceea a acordării de măsuri reparatorii în echivalent, constând în

despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreg

imobilul revendicat.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru cele ce succed:

Critica potrivit căreia

decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 3

din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că reclamantele nu au făcut dovada

calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul acestui act

normativ, întrucât nu au depus aferent notificării documentele care atestă

această calitate, este nefondată.

Astfel, în mecanismul

de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura

administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată,

iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este

stabilită de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Termenul pentru

depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanțe de

urgență, ultima fiind O.U.G. nr. 10/2003, iar art. 23 din lege, așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse

până la data soluționării notificării.

Potrivit textului

menționat, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația să ia

în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau

dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa

procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele

doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul

procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii

administrative.

Stabilirea obligației

pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în

etapa anterioară domeniului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la

justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces

echitabil, consacrat prin același articol al Constituției și recunoscut

părților prin art. 6 din C.E.D.O.

Or, un proces

echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces,

iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza

instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să

le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura

pertinentă, concludentă și utilitatea lor, de a încuviința administrarea

probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și

întemeia soluția pe probele administrate.

De aceea, critica

formulată de recurentul-pârât, potrivit căreia reclamantele nu au făcut dovada

calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, întrucât nu au depus

actele doveditoare în acest sens anexat notificării, este nefondată, astfel că

legal instanțele de fond și apel au soluționat acțiunea reclamantelor pe baza

actelor doveditoare depuse în etapa demersului judiciar al acestora.

În ceea ce privește

susținerile recurentului-pârât în sensul că a solicitat reclamantelor-intimate

depunerea actelor doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind emisă la data

de 27 noiembrie 2007, nu pot fi primite pentru că aceste demersuri sunt lipsite

de consecințe juridice, respectiv prorogarea termenului de soluționare a

notificării, întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată,

unitatea deținătoare soluționează notificarea reclamanților în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării, termen în care pârâtul trebuia să

analizeze notificarea și, în măsura în care constată că documentația depusă

este insuficientă pentru fundamentarea deciziei, trebuia să comunice în scris

notificatoarelor depunerea probelor solicitate.

Criticile potrivit

cărora nu se putea dispune restituirea în natură către reclamante a terenului

în suprafață de 691 m.p., cu motivarea că acesta este situat în spatele

proprietății intervenienților și prin aceasta se creează disconfort acestora,

sunt nefondate, întrucât terenul în litigiu era liber în accepțiunea Legii nr.

10/2001, nefiind afectat unei utilități publice, situație în care, corect, cu

aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001,

instanțele de fond și apel au dispus restituirea acestuia în natură, către

reclamante.

Criticile formulate

de pârât potrivit cărora, în măsura în care intimatele-reclamante vor înțelege

să edifice pe terenul în litigiu construcții, trebuia instituit de către

instanțele de judecată un drept de servitute în favoarea terenului restituit,

nu vor fi analizate, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, sunt

străine de natura pricinii, câtă vreme instanțele de fond nu au fost investite

cu un petit în acest sens.

Celelalte critici

formulate de recurentul-pârât, așa cum au fost expuse mai sus, nu vor fi

analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probatorului administrat, ceea

ce nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca

împotriva deciziei nr. 189/ A din 24 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.