ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 342/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A. SA, SC B. SRL, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea reclamantelor față de acești pârâți, pentru lipsa calității lor procesuale pasive.

S-a admis plângerea formulată de reclamantele C. și D. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și în consecință, s-a stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2121 mp înscris inițial în CF nr. x3 Cluj, nr. top x2 și CF nr. x9 Cluj, nr. top x/1/10/1/2, fiind transcris ulterior exproprierii în CF nr. x3 Cluj, identificat conform raportului de expertiză efectuat în dosar, pentru diferența de 372 mp teren menținându-se dispoziția atacată, în sensul acordării de despăgubiri.

S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului.

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, SC A. SRL Timișoara și SC B. SRL Timișoara.

Prin Decizia civilă nr. 200/A din 30 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâți, aceștia fiind obligați să le plătească intimaților E. și F. suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia civilă nr. 4220 din 8 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiași decizii. A fost obligată recurenta pârâtă SC B. SRL la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți E. și F.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, cu privire la recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, următoarele:

Critica referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., nu a fost primită.

Recurentul-pârât nu justifică un interes în criticarea hotărârii cu privire la reținerea lipsei calități procesuale a SC B. SRL Timișoara și a SC A. SRL, acestea putând formula critici privind poziția lor procesuală în cauză.

Prima instanță a reținut, de asemenea, că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 2493 mp, terenul expropriat de la antecesori fiind însă mult mai mare.

Aceste rețineri ale instanțelor sunt confirmate de contestația formulată, prin care se contestă dispoziția emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 și se solicită restituirea în natură a terenului de x2 mp situat în Cluj-Napoca, înscris în Cf x3, nr. top x2, precum și de întâmpinarea din dosarul de recurs, în care se susține că prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2493 mp, cu toate că suprafața expropriată de la antecesori a fost mult mai mare.

În aceste condiții, instanța de recurs a considerat că nu se susține argumentul instanței de apel, în sensul că antecesorii reclamanților au deținut o parte din terenul identificat cu nr. top x/1/10/1/2, ceea ce ar justifica o restituire în natură în sensul dispus - terenul în suprafață de 2121 mp restituit în natură fiind identificat cu o parte a nr. top x2 și o parte a nr. top x/1/10/1/2.

În egală măsură, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 devine operantă numai în ipoteza în care terenul notificat și solicitat a fi restituit în natură este afectat în sensul acestei norme legale, interesând regimul juridic al acestuia la data intrării legii în vigoare.

Toate aceste considerente nu atrag incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a dat mai mult decât s-a cerut - numai modalitatea de soluționare a cererii ridicând probleme privind corecta aplicare a Legii nr. 10/2001, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât situația de fapt s-a apreciat că nu este lămurită în cauză sub aspectele sus-menționate, pentru a se face aplicarea art. 314 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

În considerentele deciziei de casare s-a menționat că, în rejudecare, instanța urmează a analiza și critica de apel vizând aplicabilitatea în cauză a dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neanalizată și reluată în cererea de recurs, ceea ce atrage incidența în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de pârâta SC B. SRL, Înalta Curte a reținut că:

Nepronunțarea de către instanță asupra unui capăt de cerere, cu nesocotirea voinței reclamantelor în stabilirea cadrului procesual și încălcarea astfel a principiului disponibilității nu poate fi valorificată de partea adversă, singura parte care are interes în acest sens fiind numai reclamanta.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 578/A din 13 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte plângerea formulată de reclamantele C., decedată în cursul soluționării cauzei, la data de 27 februarie 2014, continuată de moștenitorii G. (fiu) și H. și I. (nepoți de fiică predecedată la data de 12 aprilie 2005, J.) și D. decedată în cursul soluționării cauzei, la data de 24 martie 2009 și continuată de moștenitorii E. și F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

A stabilit în favoarea reclamantelor dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafață de 930 mp, înscris inițial în CF nr. x2 Cluj, nr. top x2, identificat conform raportului de expertiză efectuat în rejudecarea apelului de expert K. raport care face parte integrantă din decizie, astfel: suprafața de 351 mp, identificată sub S1A, suprafața de 225 mp, identificată sub S2A și suprafața de 354 mp, identificată sub S3A.

A obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să recunoască reclamantelor dreptul de a se subroga în drepturile concedentului SC B. SRL, în baza Contractului de concesiune nr. 166 din 05 ianuarie 1999, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate ulterior, cu privire la imobilul identificat mai sus.

A dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, modificată și completată prin Legea nr. 368/2013 pentru diferența de suprafață de 1563 mp teren.

A înlăturat din sentință dispoziția referitoare la imobilul evidențiat în CF nr. x2 Cluj, nr. top x/1/10/1/2, raportat la cele statuate prin Decizia nr. 4220 din 8 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora obiect al prezentului litigiu îl constituie exclusiv imobilul cu nr. top 2147x2, întrucât numai acesta a făcut obiectul notificării.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC A. SA, SC B. SRL, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii reclamantelor față de acești pârâți, pentru lipsa calității lor procesuale pasive; respingerea cererii de arătare a titularului dreptului; obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei.

A respins apelurile declarate de pârâții SC A. SA, SC B. SRL împotriva aceleiași sentințe.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SRL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Instanța de rejudecare, ținută fiind de dezlegările irevocabile și obligatorii asupra a trei probleme de drept incidente în cauză și investită fiind și cu indicația de a analiza și critica din apelul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, vizând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în scopul justei soluționări a cauzei, a suplimentat probațiunea cu o contraexpertiză, urmată de răspuns la obiecțiuni, supliment la raportul de expertiză și răspuns din partea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca privind situația juridică a terenului ce face obiectul litigiului - nr. top x2.

Împotriva Deciziei nr. 578/A din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și SC A. S.R.L, aceasta din urmă în calitate de succesoare cu titlu universal, ca urmare a fuziunii prin absorbție, a SC B. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 3448 din 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și A. SRL împotriva Deciziei nr. 578/A din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut cu privire la recursul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, următoarele:

Critica referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC B. SRL și SC A. Prod SRL nu a mai putut fi examinată în această fază procesuală, deoarece a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior, iar soluția astfel pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește critica încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. în cadrul căreia recurentul a susținut că instanța de apel a acordat reclamantelor mai mult decât au cerut, Înalta Curte a constatat că, prin decizia de casare nr. 4220 din 8 iunie 2012 a acestei instanțe, s-a reținut că aceeași critică, susținută de același recurent în recursul anterior, a fost formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc. civ., motiv pentru care nu a fost analizată.

Ca atare, s-a apreciat că în mod corect instanța de apel, în rejudecare, a reținut că întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu se impune a fi analizată.

Ca atare, nu s-a putut reține că, prin hotărârea judecătorească recurată, instanța a acordat mai mult decât au solicitat reclamantele.

Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat ca fiind întemeiată critica referitoare la împrejurarea că instanța de apel, în rejudecare, deși a reținut în cuprinsul considerentelor deciziei recurate statuarea irevocabilă a deciziei de casare, cu privire la terenul ce formează obiectul litigiului, s-a pronunțat cu privire la restituirea unor suprafețe care nu rezultă din motivare dacă aparțin doar parcelei cu nr. top x2, sau aparțin și celeilalte parcele identificate cu nr. top x/1/10/1/2.

Considerentele deciziei recurate sunt contradictorii, deoarece nu rezultă dacă terenul în suprafață de 2362 mp, compus din suprafețele S1, S2, S3 și S4 este aferent exclusiv parcelei cu nr. top x2, sau reprezintă parte din ambele parcele.

Având în vedere motivele contradictorii și nelămurirea situației de fapt în ceea ce privește suprafețele de teren cu privire la care urmează a se acorda măsuri reparatorii (în natură sau în echivalent), în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ. a fost admis recursul pârâtului și casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

După identificarea corectă și neechivocă a terenului ce face obiectul litigiului, respectiv cel aferent nr. top. x2, conform celor statuate prin decizia anterioară de casare, s-a dispus ca instanța să aibă în vedere și critica recurentului pârât referitoare la incidența art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește terenul ocupat de investiții, atât din punct de vedere fizic, dar și funcțional, precum și susținerea referitoare la interesul public al amenajărilor de pe terenul concesionat. Consecutiv, s-a dispus a se stabili în ce proporție suprafața de teren concesionată se impune a se restitui în natură, caz în care se va avea în vedere și critica aceluiași recurent, referitoare la modul de aplicare a art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Nici critica pârâtului referitoare la cheltuielile de judecată nu a fost examinată în această fază procesuală, aceasta dispunându-se a fi avută în vedere de instanța de rejudecare, după stabilirea părții care a căzut în pretenții.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta SC A. SRL, Înalta Curte a examinat cu prioritate motivul de recurs referitor la soluția respingerii în principiu a cererii de intervenție accesorie, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual a avut în vedere situația procesuală existentă la momentul soluționării recursului, respectiv împrejurarea că la acel moment era în discuție calitatea procesuală pasivă, de pârâtă, a SC B. SRL.

În acel context s-a reținut că, dat fiind temeiul de drept al acțiunii (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001), litigiul se poartă între persoana îndreptățită și emitentul actului contestat. Înalta Curte a reținut că SC B. SRL nu are calitate procesuală și nu justifică interesul de a fi parte pârâtă în proces. La acel moment nu se discuta problema unei alte forme de participare a SC B. SRL, în condițiile în care cererea de intervenție accesorie s-a formulat după trimiterea spre rejudecare.

Înalta Curte a constatat că SC B. SRL, ale cărei drepturi au fost preluate prin absorbție de SC A. SRL justifică interesul de a interveni în proces pentru apărarea poziției pârâtului, având în vedere raporturile juridice existente între intervenientă și pârât, precum și consecințele pe care hotărârea ce se va pronunța în cauză le poate avea asupra acestor raporturi juridice.

De asemenea, s-a constatat că obiectul litigiului și temeiul juridic al acestuia nu se opun admiterii în principiu a unei cereri de intervenție accesorie în favoarea pârâtului.

Având în vedere greșita respingere a cererii de intervenție accesorie și faptul că instanța de apel nu a analizat apărările formulate de intervenient în sprijinul poziției pârâtului, în temeiul art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a impus casarea cu trimitere spre rejudecare și pe acest considerent.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 542/A/2016 din 08 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/117/2006**, s-a admis în parte apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj, în contradictoriu intimații reclamanți E., domiciliat în Cluj-Napoca, județul Cluj, F., domiciliată în Cluj-Napoca, județul Cluj, G., domiciliat în Cluj-Napoca, județul Cluj, H., domiciliat în Cluj-Napoca, județul Cluj, I., domiciliat în Cluj-Napoca, județul Cluj, împotriva Sentinței civile nr. 134 din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj.

S-a admis în fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC A. SRL, cu sediul procesual ales în București, sector 1, în interesul apelantului, împotriva aceleiași sentințe și în consecință:

S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că:

S-a admis în parte plângerea formulată de defunctele C. și D., continuată de moștenitorii acestora E., F., G., H., I., împotriva Dispoziției Primarului Municipiului Cluj nr. 3028/2006 și în consecință:

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să dispună restituirea în natură în favoarea reclamanților a suprafeței de 930 mp din imobilul nr. top x2, înscris în CF 2543 Cluj.

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să facă demersuri pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamanților pentru suprafața de teren de 1563 mp din același imobil.

Au fost respinse pretențiile reclamanților cu privire la imobilul nr. top x/1/10/1/2 din CF x2 Cluj.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În primul rând, curtea a stabilit care este cadrul rejudecării, sens în care a constatat că în primul ciclu procesual prin Decizia nr. 578 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus în favoarea reclamanților restituirea în natură a suprafeței de 930 mp și măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1563 mp și s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001. Această decizie reclamanții nu au atacat-o cu recurs, motiv pentru care în rejudecare, Curtea de Apel Oradea a cenzurat pretențiile reclamanților doar în aceste limite, restul pretențiilor fiind irevocabil respinse.

La termenul de judecată din 04 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, urmare strămutării cauzei la aceasta instanță, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, formulată de SC A. S.R.L, succesoarea SC B. SRL, în favoarea Primarului Municipiului Cluj-Napoca.

La același termen de judecată, Curtea s-a conformat îndrumarului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, stabilind obiectivele pentru expertiză conforme cu considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de starea de fapt reținută, Curtea a constatat, ținând seama și de concluziile completărilor la raportul de expertiză, care nu au modificat în esență, concluziile raportului reținut la pronunțarea anterioarei decizii din apel, având în vedere și îndrumarul deciziei de casare, următoarele:

- cu privire la terenul revendicat, rezultă fără dubiu din expertizele efectuate că imobilul cu nr. top. x2 Cluj și exclusiv acesta, face obiectul prezentului litigiu.

- cu privire la suprafața parcelei identificate cu S1A, aceasta este de 351 mp - suprafața parcelei numerotate S este de 965 mp și nu de 1001 mp.

Suprafețele parcelelor S1A, și S2A și S3 A, totalizând 930 mp nu sunt ocupate de construcțiile concesionarului, ci de utilități necesare bunei funcționări a magazinului A.

Curtea a apreciat că acestea nu sunt utilități publice în înțelesul legii, astfel cum susține intervenienta accesorie, cât timp, chiar destinate accesului public fiind, nu sunt proprietate publică ci în proprietatea privată a unei persoane juridice.

În concluzie, s-a arătat că suprafața de 930 mp, compusă din parcele mai sus indicate, neocupată de construcțiile intervenientei, este liberă și poate fi restituită în natură, în baza dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că intervenienta accesorie nu va fi prejudiciată prin aceasta măsura, cât timp restituirea în natură nu va putea fi efectivă pe durata contractului de concesiune, în speță fiind incidente dispozițiile art. 14 din Legea 10/2001, reclamanții urmând să se subroge, de drept, în calitatea de concedent, în locul Primarului mun. Cluj-Napoca, în Contractul de concesiune nr. 166/1999.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtului și cererea de intervenție accesorie și a schimbat în parte sentința instanței de fond, reducând suprafața restituită în natură și măsurile prin echivalent până la limita pretențiilor stabilite urmare a neatacării cu recurs a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în ciclul procesual anterior.

De asemenea, s-a păstrat din sentința de fond capetele de cerere ce au fost irevocabil soluționate în ciclurile procesuale anterioare și au intrat în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și intervenienta accesorie SC A. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 263 din 13 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise ca fondate recursurile declarate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta SC A. SRL, casată Decizia civilă nr. 542 din 08 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

S-a reținut în considerentele acestei decizii că instanța de apel a aplicat art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, or, raportul de expertiză a confirmat susținerile recurenților în sensul că suprafața de 351 mp - S1A este situată sub clădire, însă s-a reținut că întreaga suprafață de teren ce face obiectul litigiului nu este ocupată de construcțiile intervenientei.

Instanța de casare a apreciat că nu s-a analizat cauza din perspectiva dispozițiilor legale referitoare la construcții noi autorizate ce fac trimitere și la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că nu s-au arătat motivele pentru care terenul a fost considerat ca fiind afectat de o utilitate, deși din actele dosarului rezidă concluzia că se află sub clădire, ori, lămurirea acestor aspecte implică aprecierea situației de fapt, a probelor administrate, activitate incompatibilă cu judecata în recurs.

Ca urmare, Curtea de apel, la rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a cererii de intervenție accesorie, în interesul acestuia, formulată de SC A. SRL, a avut în vedere cele statuate de instanța de casare asupra problemelor de drept dezlegate, câtă vreme potrivit art. 315 alin I C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs în acest sens fiind obligatorii pentru judecătorii fondului. Referitor la apelul declarat de SC B. SRL, întrucât recursul declarat de acesta împotriva Deciziei civile nr. 200 din 30 martie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Cluj a fost respins prin Decizia civilă nr. 4220 din 08 august 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cele statuate au intrat în puterea lucrului judecat, astfel că instanța de apel este învestită doar cu soluționarea apelului declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a cererii de intervenție accesorie formulate în favoarea acestuia de către SC A. SRL. Cât privește SC A. SRL aceasta nu a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 200 din 30 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins ca nefondat și apelul declarat de aceasta, împotriva sentinței apelate, astfel că, și cu privire la aceasta cele statuate au intrat în puterea lucrului judecat. De altfel, s-a dispus în sensul respingerii apelurilor formulate de SC B. SRL și SC A. SA și prin Decizia civilă nr. 578 din 13 iunie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Cluj iar recurs a formulat doar Primarul Municipiului Cluj-Napoca și intervenienta SC A. SRL.

Se mai impune a se avea în vedere faptul că antecesorii reclamanților nu au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel prin care s-a reținut că doar o suprafață de 930 mp din terenul în litigiu poate fi restituit în natură.

Anterior formulării acestei notificări și a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Hotărârea nr. 44 din 30 martie 1995 a aprobat concesionarea prin licitație publică cu strigare a unei suprafețe de teren de 5350 mp situat în Cluj-Napoca, pentru realizarea unei construcții multifuncționale compuse din anexe piață, depozite, grupuri sanitare, piață agroalimentară, spații comerciale, garaje, pentru o perioadă de 99 de ani.

Din cuprinsul raportului de expertiză, efectuat de ing. L., cu ocazia soluționării cauzei în fond, în anul 1991 când antecesoarele intimaților reclamanți au început demersurile pentru restituirea imobilului, pe terenul ce le-a aparținut antecesorilor acestora, erau edificate blocuri de locuințe B5 și B6 din strada Fântânele nr. 53,55, împreună cu amenajările aferente constând în alei și spații verzi, fiind astfel liber de construcții 2121 mp. Se reține că această suprafață este folosită în prezent de SC A. SRL Timișoara, pe care a edificat o construcție în suprafață de 1008 mp cu destinația de magazin alimentar, restul fiind platformă pavată folosită tot de aceasta.

Potrivit completării raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmită de expert K., cu ocazia soluționării apelului de către Curtea de Apel Oradea, urmare a casării Deciziei civile nr. 578 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 3448 din 04 decembrie 2014, dosar apel al Curții de Apel Oradea, din nr. topografic x2 este ocupată o suprafață de teren de 351 mp de clădire, identificată prin reperele S1A, suprafața de 225 mp este teren aferent clădirii, ocupat de utilitățile acesteia, identificată cu reperele S2A, platforma de parcare ocupă o suprafață de 354 mp, identificată cu reperele S3A iar trotuarele, spațiile verzi, carosabilul ocupă o suprafață de 53 mp, identificată prin reperele S4A, total 983 mp. A mai concluzionat expertul faptul că terenul în litigiu este ocupat de magazinul A., acesta are o suprafață de 1148 mp, mai mare decât cea identificată din nr. top în litigiu.

Curtea a reținut faptul că după expropriere, construcțiile existente au fost demolate, obiectivul care a reprezentat scopul acestei măsuri - construcție de blocuri - a fost realizat, însă a mai rămas la dispoziția Statului teren aferent fostului nr. top x2 în suprafață de 2362 mp din totalul de 2493 mp, pe care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 se afla amenajată o parcare și spațiu verde, care face obiectul prezentului litigiu, pe acesta, potrivit probațiunii administrate se află o parte din construcția magazinului A., platformă parcare, utilități, trotuare, spații verzi, carosabil, motive pentru care, potrivit deciziei de casare se impune a se verifica incidența dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 privitor la cele dispuse prin sentința apelată.

Procedând la interpretarea acestor prevederi legale, raportat la probațiunea administrată în cauză, Curtea reține faptul că la data la care s-a comunicat de către antecesoarele intimaților reclamanți notificarea în baza Legii nr. 10/2001, se realizase obiectivul pentru care s-a expropriat terenul proprietatea acestora, însă, o suprafață de teren de 983 mp a rămas liberă de construcții, magazinul A. a fost edificat doar după formularea notificării, la fel și parcarea, spațiile verzi amenajate, trotuarele.

Este cert faptul că atât magazinul A., descris mai sus, amenajările din jurul acestuia, parcarea, spațiile verzi, s-au edificat, respectiv s-au realizat doar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, o parte din acest magazin, împreună cu celelalte amenajări descrise ocupând o suprafață totală de 983 mp, identificate cu reperele S1A, S2A, S3A, S4A. Blocurile, după exproprierea terenului în litigiu, au fost edificate, dar acestea nu au ocupat funcțional acest teren decât în parte, o suprafață de 983 mp rămânând liberă de construcții, nefiind afectată nici bunei utilizări a acestora, deci, implicit doar această suprafață nu a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea și nu cea de 2121 mp cum greșit a reținut instanța de fond.

Deoarece prin Decizia de casare nr. 4220 din 08 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în sensul că terenul aferent parcelei cu nr. top x2/1/10/1/2 nu a fost solicitat de către antecesorii intimaților reclamanți în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001, prin notificarea formulată, al cărui conținut a fost expus mai sus, dispoziția instanței de fond referitor la acesta se impune a fi înlăturată.

Pentru toate motivele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis ca fondat apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a admis în fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC A. SRL în interesul Primarului Municipiului Cluj-Napoca, a schimbat în parte sentința apelată, a admis doar în parte acțiunea formulată de reclamantele C. (decedată la data de 27 februarie 2014, continuată de moștenitorii acesteia, G. - fiu - H. și I., nepoți de fiică predecedată J., la data de 12 aprilie 2005) și D., decedată la data de 24 martie 2009, continuată de moștenitorii E. și F., împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, a desființat în parte Dispoziția nr. 3028 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a stabilit că reclamantele, prin moștenitorii acestora, au dreptul la restituirea în natură a suprafeței de teren de 930 mp, înscrisă inițial în cartea funciară nr. x2 Cluj, sub nr. top x2, teren identificat de către expertul K., prin reperele S1A în suprafață de 351 mp, S2A în suprafață de 225 mp și S3A în suprafață de 354 mp, raportul de expertiză întocmit în acest sens urmând a face parte din prezenta decizie.

Cât privește diferența de teren în suprafață de 1563 mp, aferentă aceluiași nr. top arătat mai sus, x2, întrucât aceasta nu poate face obiectul unei restituiri în natură, au fost păstrate cele dispuse prin dispoziția contestată, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, urmând a fi obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca a face demersurile necesare în acest sens.

A fost obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca, potrivit considerentelor sus-menționate, să recunoască în favoarea reclamantelor, a succesorilor acestora, dreptul de-a se subroga în drepturile concedentului SC B. SRL, în baza Contractului de concesiune nr. 166 din 05 ianuarie 1999, modificat prin actele adiționale, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001.

S-a înlăturat dispoziția prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru terenul având nr. top x/1/10/1/2 înscris în Cartea funciară nr. x2 Cluj.

Cât privește cheltuielile de judecată, sentința s-a schimbat potrivit celor dispuse doar în parte, însă, întrucât apelantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu a dovedit ocazionarea cheltuielilor de judecată iar intervenienta SC A. SRL a arătat că le va solicita pe cale separată, nu au fost acordate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și intervenienta accesorie SC A. SRL în favoarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Se arată că, în motivarea deciziei pronunțate în cauză, instanța de apel statuează în mod greșit că prevederile art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății, raportat la faptul amenajările efectuate pe terenul în litigiu, care însumează suprafața de 930 mp, au fost efectuate ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 9 ale Legii nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

De asemenea, Curtea de Apel Oradea a mai arătat că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (3) și (4) ale legii speciale, doar situația în care s-au edificat construcții autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu cele edificate ulterior, în caz contrar, ar însemna golirea de conținut a dispoziției mai sus menționată.

În concluzie, instanța de apel a reținut că, în speță, câtă vreme aceste amenajări nu au existat la data întrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceste prevederi nu sunt aplicabile, respectiv faptul că suprafața de 930 mp nu a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea.

Față de reținerile instanței de apel cum că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (3) și (4) ale Legii nr. 10/2001, doar situația în care s-au edificat construcții autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu cele edificate ulterior, se consideră că această interpretare nu este judicioasă, întrucât interdicțiile cu privire la imobilele supuse restituirii sunt cele reglementate, printre altele, de prevederile art. 21 alin. (5) ale Legii nr. 10/2001.

În speță, magazinul A. inclusiv cu amenajările necesare acestuia au fost efectuate anterior legii speciale. Ca atare, terenul în litigiu nu a fost liber de construcții, nici la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât nici la momentul soluționării notificării.

Prin urmare, se consideră că, în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la reglementarea art. 11, la alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în opinia recurentului, concepția legiuitorului a avut în vedere interesul public determinat de existența unor construcții de utilitate publică, respectiv de adoptarea a unei soluții de restituire prin echivalent în caz de soluționare favorabilă a unei notificări formulată în baza legii speciale, iar nu cea a restituirii în natură.

Or, raportarea instanței de apel, în aprecierea faptului că legiuitorul a avut în vedere prin adoptarea art. 10 alin. (2), art. 11, alin. (3) și (4), doar situația în care s-au edificat construcții autorizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu cele edificate ulterior este nelegală, întrucât construcția, cât și amenajările necesare acesteia au fost realizate anterior intrării în vigoare a legii speciale.

Așa fiind, se consideră că în mod eronat instanța de apel dispune restituirea în natură a unei porțiuni de 930 mp din terenul în litigiu, această suprafață este afectată, pe lângă detaliile de sistematizare, și de un contract de concesiune având ca obiect o construcție de interes public, autorizata. De altfel, suprafețele S1A, S2A și S3A nu sunt ocupate de construcțiile concesionarului, ci de utilități necesare bunei funcționări a magazinului A.

Astfel cum reiese din cuprinsul raportului de expertiză, niciuna din suprafețele restituite nu este "teren liber", pentru a putea fi restituit, fără a cauza probleme funcționale și urbanistice.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că instituția pârâtă a achitat pe parcursul derulării procesului diverse sume de bani, reprezentând onorariile experților, se solicită instanței de control în situația admiterii recursului să dispună obligarea reclamanților la restituirea sumelor plătite de către acesta așa cum rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei.

Se invocă, în primul rând, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării greșite a art. 11 alin. (4) C. proc. civ. Se arată că dispozițiile art. 11 alin. (4) nu pot fi interpretate în sensul în care acestea se referă exclusiv la construcții edificate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, interpretarea instanței de apel potrivit căreia construcțiile trebuie să fi existat și să fi fost deja finalizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 conduce la concluzii absurde.

În plus, un alt argument care sprijină această ipoteză, și anume că prezintă relevanță situația terenului la data soluționării cererii, și nu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este acela că dispoziția prin care se admite cererea de restituire nu are caracter retroactiv, ci va produce efect numai pentru viitor. Practic, numai după momentul soluționării favorabile a cererii de restituire prin emiterea dispoziției, autorul notificării va deveni proprietar și va putea exercita atributele dreptului de proprietate, deci va putea să realizeze inclusiv acte de dispoziție materială și juridică cu privire la terenul revendicat. Raportul de expertiză topo efectuat în cauză a evidențiat însă că acesta este afectat funcțional lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, ceea ce se circumscrie dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind posibilă decât acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil.

Chiar dacă s-ar aprecia că este necesar ca amenajările/construcțiile să fi existat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în speță această condiție este îndeplinită, atât timp cât magazinul A. și amenajările conexe acestuia reprezintă o modernizare a unei construcții existente pe teren anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcție care avea aceeași destinație ca și a cea a construcției ulterioare (respectiv o piață agroalimentară).

Astfel cum s-a stabilit deja în ciclurile procesuale anterioare și inclusiv în actuala etapă a apelului), terenul în litigiu nu a fost în niciun moment liber de construcții, nici la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nici la momentul soluționării cererii de restituire. Pe acest teren au existat în permanentă construcții care de-a lungul timpului au făcut obiectul unor lucrări de reamenaja are/moderni zare (piață, clădiri accesorii/auxiliare, supermarket, parcare).

Prin urmare, construcțiile existente la acest moment pe terenul în litigiu (despre care instanța de apel a menționat că reprezintă construcții edificate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), reprezintă, în realitate, o versiune modernizată a construcțiilor existente pe teren anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că instanța de apel trebuia să valorifice aceste elemente deosebit de importante ale situației de fapt și să constate că magazinul A. și amenajările aferente acestuia trebuie considerate ca fiind construcții anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la care s-au efectuat ulterior anumite lucrări de modernizare și reamenajare.

Se mai susține că interpretarea din opinia separată este conformă pct. 11.3 din Normele metodologice unde se precizează ce înseamnă imobile expropriate libere în sensul legii, și anume imobilele care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea. Or, terenul în cauză a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea fiind afectat succesiv, în timp, unor amenajări de utilitate publică, și anume, parcare, spații verzi, piață agroalimentară, magazin cu specific alimentar în general, necesare asigurării unor condiții de viață optime locuitorilor cartierului de locuințe pentru construcția cărora au fost expropriate terenurile din acea zonă.

Referitor la cealaltă parte din terenul solicitat spre restituire în cadrul acestui dosar, s-a considerat prin decizia pronunțată într-un ciclu procesual anterior neatacată de către reclamanți, menționată mai sus, că nu poate fi restituită în natură întrucât este afectată de construcții autorizate și amenajări de utilitate publică.

În concluzie, se consideră că întregul teren care face obiectul litigiului este afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, în sensul legii, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Se mai susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 concluzionând în sensul că obiectivul realizat în temeiul Contractului de concesiune - magazin alimentar trebuie considerat o amenajare de utilitate publică destinată a deservi nevoile comunității.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate de Primarul Municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta A. SRL vizează, în esență, motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Prin ambele recursuri se susține că terenul în litigiu este afectat funcțional lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, ceea ce se circumscrie dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind posibilă decât acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil. Așadar, criticile formulate de recurenți vor fi analizate unitar, ele vizând aceleași aspecte de nelegalitate a deciziei recurate.

Se arată de către recurenți că cererea formulată de reclamanți trebuia soluționată în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar nu în baza dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, de asemenea, că în mod greșit instanța a apreciat că amenajările efectuate pe teren au fost efectuate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Susținerile pârâtului și ale intervenientei în favoarea acestuia sunt fondate.

Cererea reclamanților vizează restituirea în natură a unei suprafeței de teren expropriat pentru construirea unui cartier de locuințe format din blocuri și amenajări aferente.

Către o atare finalitate, de restituire în natură, nu se poate tinde decât verificându-se disponibilitatea terenului la momentul soluționării raportului de restituire, respectiv, dacă acesta constituie teren liber în sensul Legii 10/2001, în contextul art. 11.

Dispozițiile alin. (3) din art. 11 din Legea nr. 10/2001 prevăd că "în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător".

Alin. (4) al aceluiași articol prevede că "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil."

Diferența dintre aceste prevederi aceea că alin. (3) vizează ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, în timp ce alin. (4) are în vedere ipoteza în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul integral.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au considerat că se aplică dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, ceea ce a condus la lipsa analizei aplicării prevederilor art. 11 alin. (4), care avea ca ipoteză ocuparea integrală a terenului.

În cauza dedusă judecății, s-a reținut în mod irevocabil, că,din moment ce reclamanții nu au atacat partea nefavorabilă din Decizia civilă nr. 578/2014 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în apel într-un ciclu procesual anterior, terenul este afectat, cel puțin parțial, de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, în sensul legii menționat mai sus, terminologie folosită de alin. (3) și (4) ale art. 11, spre deosebire de art. 11 alin. (2) care avea în vedere situația neexecutării lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, alineat care nu a fost considerat aplicabil în cauză.

Ca atare, singura problemă care a rămas în discuție în rejudecare a fost aceea a stabilirii măsurii în care "construcțiile noi, autorizate, și suprafața de teren afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale" ocupă terenul, parțial sau integral.

Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, la pct. 11.3 prevăd că "imobilele expropriate (construcții nedemolate și teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau care nu au fost înstrăinate legal) se vor restitui integral persoanei îndreptățite. Sintagma "despăgubiri primite "vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.

De asemenea, expresia amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale din cuprinsul pct. 10.3 din Normele metodologice vizează acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, parcări amenajate și altele.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, instanța de apel a reținut că "suprafețele parcelelor S1A, S2A, S3A totalizând 930 mp nu sunt ocupate de construcțiile concesionarului, ci de utilități necesare bunei funcționări a magazinului A.". Așa cum susțin recurenții, curtea de apel în mod nelegal a considerat că aceste suprafețe de teren pot fi restituite în natură întrucât nu ar fi "utilități publice în sensul legii (...) cât timp, chiar destinate accesului public fiind, nu sunt proprietate publică, ci în proprietatea privată a unei persoane juridice", dat fiind faptul că, potrivit raportului de expertiză, suprafața de 351 mp este teren aflat sub clădirea administrativă și platformă parcare, suprafața de 225 mp este teren aferent clădirii și utilități, iar suprafața de 354 mp este platformă parcare.

Astfel, sunt fondate criticile recurenților în sensul că terenul a primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea fiind afectat succesiv, în timp, unor amenajări de utilitate publică, și anume, parcare, spații verzi, piață agroalimentară, magazin cu specific alimentar în general, necesare asigurării unor condiții de viață optime locuitorilor cartierului de locuințe pentru construcția cărora au fost expropriate terenurile din acea zonă, integral, ceea ce conduce la concluzia aplicării și interpretării eronate de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, sunt fondate și susținerile ce vizează cealaltă parte din terenul solicitat spre restituire în cadrul acestui dosar, deoarece s-a reținut prin decizia pronunțată într-un ciclu procesual anterior, neatacată de către reclamanți, menționată mai sus, că nu poate fi restituită în natură întrucât este afectată de construcții autorizate și amenajări de utilitate publică. Așa cum se susține, pe această suprafață de teren se aflau aceleași detalii de sistematizare precum cele de pe terenul în litigiu, și anume clădirea magazinului, platformă parcare, teren aferent utilităților, iar pe o mică suprafață, trotuare, stradă și spații verzi.

Or, instanța de apel în rejudecare, în cadrul deciziei atacate prin prezentul recurs, a reținut că și suprafețele de teren considerate libere, și astfel supuse restituirii în natură, sunt ocupate de "utilități necesare bunei funcționări a magazinului A."

Raportat la dispozițiile aplicabile în cauză, coroborat cu statuările instanței de recurs, intrate în puterea de lucru judecat cu privire la partea din teren cu privire la care s-a reținut că nu poate fi restituită în natură, considerăm că ambele părți ale terenului solicitat au același regim juridic.

Drept urmare, dată fiind relevanța dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în soluționarea prezentei cauze, Înalta Curte constată a fi fondate criticile recurenților privind incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce conduce la admiterea recursurilor, modificarea în parte decizia recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantele C. și D., continuată de moștenitorii G., H., I., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale Sentinței nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurentul pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata onorariilor de expert achitate pe parcursul soluționării dosarului, acesta nu poate fi primit, constituind o critică de netemeinicie ce nu poate fi supusă controlului de legalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., câtă vreme se solicită aceste cheltuieli în faza recursului, nefiind solicitate în fața instanței în apel.

Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta A. SRL împotriva Deciziei nr. 654 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, în baza art. 312 C. proc. civ., în sensul că se va modifica în parte decizia recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a contestației formulate de reclamantele C. și D., continuată de moștenitorii G., H., I., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale Sentinței nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca și de intervenienta A. SRL împotriva Deciziei nr. 654 din 5 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantele C. și D., continuată de moștenitorii G., H., I., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate și ale Sentinței nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN