ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4220/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 200/ A din 30 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, SC P.R.F. SRL Timișoara și SC I. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 8703/117/2006. Au fost obligați apelanții să le plătească intimaților S.E. și S.M.E. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele: Reclamantele G.A.M. și S.P.R.

au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună desființarea dispoziției nr. 3028 din 15 septembrie 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.493 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, str. F., înscris în CF și obligarea pârâtei nr. 3 să elibereze terenul pe care îl ocupă. Pârâta SC P.R.F. SRL Timișoara a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului ca fiind SC I. SRL Timișoara, în calitate de proprietar al terenului revendicat. Prin precizarea de acțiune depusă ulterior, reclamantele au solicitat desființarea dispoziției nr. 3028 din 15 septembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.493 mp și obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca, a pârâtei SC P.R.F.

SRL Timișoara și a pârâtei SC I. SRL Cluj-Napoca să le recunoască dreptul de a se subroga în drepturile concedentului cu privire la situația viitoare a terenului. Totodată, reclamantele au recunoscut că Primăria municipiului Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Ulterior, reclamantele și-au extins acțiunea față de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București. Prin sentința civilă nr. 134 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Cluj s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC P.R.F. SRL, SC I. SRL, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respingându-se acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității lor procesuale pasive.

S-a admis plângerea în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și, în consecință, s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.121 mp înscris inițial în CF Cluj, transcris ulterior exproprierii în CF Cluj, identificat conform raportului de expertiză efectuat în dosar, pentru diferența de 372 mp teren menținându-se dispoziția atacată, în sensul acordării de despăgubiri. S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului. A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să le plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.700 lei. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că o parte dintre pârâți nu au calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, inițial, terenul antecesorilor reclamantelor a fost înscris în CF Cluj, ulterior fiind transcris în CF Cluj, în favoarea Statului Român. Deși reclamantele au făcut dovada că de la antecesorii lor s-a preluat o suprafață mult mai mare de teren, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 au solicitat doar 2.493 mp. Pentru a se stabili dacă terenul solicitat poate fi restituit în natură sau nu, reclamantele au depus la dosar un raport de expertiza tehnica extrajudiciară, din concluziile căreia rezultă că suprafața liberă de construcții la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este de 2.121 mp. O parte din teren a fost concesionat la data de 5 ianuarie 1999, iar spațiul comercial s-a construit în baza autorizației de construire nr. 848 din 10 iunie 2002, acesta reprezentând o piață temporară din structuri demontabile în aer liber.

Reclamantele au solicitat restituirea în natură a terenului, fiind de acord să îl preia grevat de sarcini, adică de contractul de concesiune și obiectul existent pe teren. Așa fiind, în baza art. 26 alin. (3) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 10/2001, s-a admis acțiunea și s-a stabilit dreptul reclamantei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.121 mp, menținând dispoziția primarului cu privire la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren de 372 mp. Cererea de arătare a titularului dreptului a fost respinsă avându-se în vedere că obiectul cauzei l-a reprezentat plângerea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, caz în care calitate procesuală au doar persoanele îndreptățite la restituire.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, SC P.R.F. SRL Timișoara și SC I. SRL Timișoara, în analiza cărora instanța de apel a reținut următoarele: 1. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca. Antecesorilor reclamanților, respectiv G.G. și G.I., li s-a expropriat suprafața totală de 4.890 mp prin Decretul nr. 254/1973 și Decretul nr. 30/1976. Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul P.M. rezultă că terenul ce a aparținut antecesorilor reclamanților se identifică cu nr. top X în suprafață de 6.751 mp și cu nr. top Y în suprafață de 2.512 mp, înscrise inițial în CF nr. x Cluj și CF y Cluj, transcrise în CF Cluj-Napoca în favoarea Statului Român.

Pe o parte din terenul expropriat s-au edificat blocurile B 5 și B 6 din str. F., împreună cu amenajările aferente; în anul 1991, atunci când s-au început demersurile pentru restituirea terenului, era liberă de construcții suprafața de 2.121 mp, dar în prezent este folosit de SC P.R.F. SRL Timișoara, care a edificat pe el o construcție în suprafață de 1008 mp, având destinația de magazin alimentar. Art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor, aceasta fiind cea mai echitabilă reparație. Faptul că o parte din terenul ce poate fi restituit în natură a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 166 din 5 ianuarie 1999, în scopul realizării obiectivului construcție multifuncțională, încheiat între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și SC I. SRL, iar ulterior a contractului de închiriere încheiat la data de 14 ianuarie 2003 între SC I. SRL Cluj-Napoca și SC P.R.F.

SRL Timișoara (f. 132-135), nu constituie un impediment la restituirea în natură. Aceasta deoarece art. 14 din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. O altă critică adusă sentinței se referă la faptul că o parte din suprafața revendicată de reclamanți se suprapune peste parcela cu nr. top x, care nu ar fi fost revendicată și care ar fi fost proprietatea numiților C.F.

și E. Este adevărat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 G.A.M. și S.P.R. au solicitat restituirea terenului în suprafață de 2.493 mp din parcela cu nr. top x, înscris inițial în CF Cluj, deși de la antecesorii lor s-a expropriat suprafața totală de 4.890 mp, adică aproape dublu față de cea solicitată, iar prima instanță a dispus restituirea în natură doar a suprafeței de 2.121 mp. Același expert P.M. a explicat în suplimentul la raportul de expertiză că numerele topografice partajate cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de expropriere nu au fost înscrise în cartea funciară, nr. top x cu suprafața de 6.751 mp și nr. top y cu suprafața de 2.512 mp au fost transcrise în CF nr. 36373 Cluj sub A+1, comasate cu alte numere topografice și ulterior redistribuite.

Conform actelor de expropriere, antecesorii reclamanților au deținut o parte din terenul identificat cu nr. top z. Cu alte cuvinte, și parcela cu nr. top nou z ce a aparținut anterior dezmembrării lui C.F. și C.E. a fost expropriată, apoi comasată și redistribuită, motiv pentru care proprietar asupra ei este Statul Român f. 176 dosar apel, conform CF Cluj, sub B 11. Așadar, reclamanților nu li s-a restituit în natură nicio suprafață de teren asupra căreia ar fi în prezent proprietari tabulari C.F. și C.E., ci numai Statul Român. Neîntemeiate sunt criticile apelantului și în privința despăgubirilor pentru suprafața de 372 mp ce nu poate fi restituită în natură, cu privire la care a fost menținută dispoziția primarului.

Chiar dacă expertul a evaluat terenul în litigiu la prețul de 880 euro/mp, în dispozitivul sentinței tribunalului nu s-a menționat valoarea despăgubirilor ce urmează să le fie acordate reclamanților pentru cei 372 mp teren ce nu pot fi restituiți în natură, ceea ce înseamnă că ele vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 2.3. Cu privire la apelurile declarate de SC I. SRL Timișoara și de SC P.R.F. SRL Timișoara s-a apreciat că prima instanță a respins corect acțiunea reclamanților în contradictoriu cu aceștia, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive. Aceasta deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau după caz, dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită.

SC I. SRL Timișoara și SC P.R.F. SRL Timișoara sunt terți față de raportul juridic legat strict între persoana îndreptățită și Stat prin Primarul municipiului Cluj-Napoca și de aceea ele nu pot uza de prevederile legii speciale; însă, întrucât dreptul de acces la justiție le este garantat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acestea au posibilitatea să formuleze orice acțiuni permise de procedura civilă română, dar în baza dreptului comun, iar nu a dispozițiilor speciale ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată. Întrucât SC P.R.F. SRL Timișoara nu are calitate procesuală pasivă de pârâtă, ea nu poate uza de procedura privind arătarea titularului dreptului, prevăzută de art. 64-66 C. proc.

civ. „Interesul” celor două apelante de a avea calitatea de părți ar putea fi justificat și dovedit eventual într-o acțiune de drept comun, dar nicidecum în cadrul acestei proceduri speciale a plângerii împotriva dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001. Având în vedere că aceste apelante nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar sentința atacată este legală și temeinică sub acest aspect, curtea a apreciat ca fiind inutilă cercetarea motivelor de apel formulate de cele două societăți comerciale cu privire la fondul cauzei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Cluj Napoca și SC I. SRL Timișoara. Pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca a criticat decizia pentru următoarele motive: a). Calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 nu se contestă.

Însă, referitor la cotele la care cele doua revendicatoare sunt îndreptățite, în mod eronat se retine că acestea au dreptul la masuri reparatorii pentru întregul imobil, întrucât reclamantele sunt foste proprietare tabulare, respectiv coproprietare ale imobilului preluat în cote părți ideale, fiecare dintre ele deținând la momentul exproprierii cota de 1/3 parte din imobilul in litigiu. Cea de-a treia coproprietara, P.I., nu a depus notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, notificatoarele, nefiind moștenitoare ale foștilor proprietari tabulari, nu beneficiază si de cota acesteia din urma, cum în mod eronat a reținut instanța de apel. Instanța, chiar din oficiu, trebuia sa se sesizeze cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor, ceea ce nu a făcut, pronunțând o hotărâre nelegală sub acest aspect.

b). În mod nelegal s-a reținut lipsa calități procesuale a SC I. SRL Timișoara și a SC P.R.F. SRL - în calitate de chiriașă a construcției la acest moment, acestea având în mod evident un interes legitim în cauză. Atât timp cât reclamantele au solicitat subrogarea in drepturile concedentului, părțile semnatare ale contractului de concesiune, precum si a contractelor subsecvent acestuia, trebuie sa fie părți în proces. Mai mult decât atât, prin nerecunoașterea calității procesuale pasive a societăților în cauză, instanța a nesocotit dreptul acestora la un proces echitabil, respectiv principiul contradictorialității și a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ. c). Terenul este necesar într-un areal ocupat de blocuri de locuințe, iar suprafața în cauză a fost concesionată prin contractul de concesiune din 05 ianuarie 1999 tocmai în vederea amenajării unui astfel de spațiu de interes public, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001.

Ca atare, în mod eronat instanța de apel consideră că sunt incidente prevederile art. 9 si 10 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul este afectat, pe lângă detaliile de sistematizare, ce atrag incidența art. 11 alin. (4) din această lege, și de un contract de concesiune având ea obiect o construcție de interes public, autorizată. În cuprinsul Legii 10/2001 este prevăzut și faptul că se restituie în natura terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate, articol care nu este aplicabil în speță, astfel cum greșit s-a reținut in cauză. d). Rațiunea reparației prejudiciilor aduse prin preluarea imobilelor în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunistă nu trebuie realizată cu prețul producerii altor prejudicii.

Or, în speță, prin soluțiile pronunțate se prejudiciază în mod grav și alte persoane, terți de buna credință, respectiv societățile în cauză, în același sens fiind și soluțiile din jurisprudența CEDO. e). S-a dispus restituirea unei suprafețe de teren ce nu a fost revendicată, ceea ce înseamnă că instanța de judecată a acordat mai mult decât s-a solicitat. f). În ceea ce privește concluziile expertizei, hala agroalimentară nu se află amplasată pe terenul revendicat. Față de probele existente la dosar, pe terenul in litigiu, identificat de expert cu nr. top x și z, se află amplasate doar dotările aferente magazinului P., respectiv SC I. SRL. Instanțele nu au ținut seama de răspunsurile cu privire la rapoartele de expertiză și suplimentul întocmit la raportul de expertiză.

Au arătat instanțelor de judecata că parte din concluziile rapoartelor de expertiza sunt echivoce, în sensul că, de exemplu, expertul P.M. arată pe de-o parte faptul că terenul nu este liber, existând construcții edificate pe acesta, neputând fi restituit în natură, iar pe de altă parte menționează faptul ca acesta poate fi restituit în natură, cu condiția demolării construcției. De asemenea, expertul numit să întocmească expertizele judiciare în cauză nu a răspuns unuia dintre obiectivele principale ale expertizei, respectiv acela al precizării situației terenului din punct de vedere al sistematizării, față de documentele urbanistice. Asupra acestei susțineri instanța de apel nici nu s-a pronunțat.

g). Nelegala este și susținerea instanței de apel potrivit căreia este lipsit de importanță faptul că parcela cu nr. top z a aparținut, anterior exproprierii, numiților C.F. si C.E., relevant fiind regimul juridic actual al acestei suprafețe, respectiv faptul că se află în proprietatea Statului Roman. Rațiunea legii de reparație este de a se restitui foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora ceea ce s-a preluat de la ei în mod abuziv de către Statul Roman în perioada 1945-1989. S-a restituit o suprafață mai mare decât suprafața la care reclamantele erau îndreptățite, parcela respectivă neaparținând niciodată reclamantelor sau antecesorilor acestora. 2. Pârâtul SC I. SRL a criticat decizia pentru următoarele motive.

a). Hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, aducându-se atingere principiilor disponibilității, respectării dreptului său la apărare și la un proces echitabil, contradictorialității. Prin cererea introductivă, astfel cum a fost aceasta precizată, reclamantele au solicitat și obligarea pârâtelor la recunoașterea drepturilor reclamantelor de a se subroga în drepturile concedentului cu privire la situația viitoare a terenului. Instanțele au ignorat acest ultim capăt de cerere, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., nesocotind voința reclamantelor în stabilirea cadrului procesual, încălcând astfel principiul disponibilității.

Deși reclamantele au investit instanța cu o acțiune de restituire în natură a imobilului și de recunoaștere a dreptului de a se subroga în drepturile concedentului, în contradictoriu cu toate părțile care justifică un interes în legătură cu acest imobil, instanțele fondului au apreciat în mod nelegal că o astfel de cerere privește exclusiv persoana îndreptățită și unitatea deținătoare. În raport de modalitatea în care instanța de fond a înțeles să rezolve incidentele procedurale ivite în legătură cu stabilirea cadrului procesual, i s-au încălcat drepturilor procesuale și, pe cale de consecință, principiul garantării dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituția României și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a înfrânt și principiul contradictorialității față de împrejurarea că instanța de fond nu a înțeles să-i acorde posibilitatea formulării de apărări în raport de fondul cauzei. b). Interpretarea dată de prima instanță și menținută în apel cu privire la natura juridică a actului juridic exhibat de reclamante în susținerea cererii de restituire se circumscrie noțiunii de interpretare greșită a actului dedus judecații, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 se susține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de către reclamante rezultă că la data exproprierii acestea erau, împreuna cu numita P.I., titulare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Această interpretare greșită a actului juridic în discuție a constituit temeiul restituirii întregii suprafețe de teren solicitate, instanțele nefăcând distincție între loturile deținute de reclamante și cel deținut de sora acestora, P.I., a căror succesoare nu au făcut dovada ca ar fi devenit. c). Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sub acest aspect, se critică modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate din oficiu și interpretarea, aplicarea dispozițiilor legale care reglementează restituirea bunurilor preluate în mod abuziv. Astfel, instanțele de fond nu au stabilit cadrul procesual în conformitate cu dispozițiile legale, ignorând dispozițiile art. 129 alin (2) și (5) C. proc.

civ. și procedând la o greșită aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001. c).1. În cazul de față se afectează în mod direct drepturile și obligațiile din patrimoniul SC I. SRL și SC P.R.F. SRL. Instanța de fond a admis lipsa calității procesuale pasive a SC I. SRL și SC P.R.F. SRL (opinie menținută si în decizia recurată) neținând cont de prevederile art. 9.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nereținând că „incidența legii este stabilită erga omnes ” . Mai mult, instanța a reținut lipsa calității procesuale pasive doar ca motivare pentru respingerea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de SC P.R.F. SRL. Or, consecința firească a respingerii cererii de arătare a titularului dreptului era păstrarea în proces a SC P.R.F.

SRL și refuzul introducerii SC I. SRL, nicidecum limitarea cadrului procesual. Recurenta are un drept de proprietate asupra construcției edificate în condiții legale și un drept de concesiune asupra terenului pe o durată de 99 de ani. Potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul supus restituirii în natură a fost concesionat anterior în condițiile legii, persoana îndreptățită la restituire se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare. Problema este că, în realitate, nu este vorba despre o adevărată subrogare (care presupune prin definiție păstrarea clauzelor din contractul inițial), ci despre un alt contract, de vreme ce așa-zisa .subrogare" se face „cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului ” . Prin urmare, SC I. SRL și SC P.R.F.

SRL justificau din plin un interes legitim pentru a participa la procesul în care s-a hotărât practic soarta contractului de concesiune și, subsecvent, soarta raporturilor juridice dintre SC P.R.F. SRL și SC I. SRL. Chiar și în situația în care s-ar argumenta că subrogarea în drepturile concedentului este o subrogare de drept ce intervine ope legis, aceasta nu poate conduce la concluzia că pronunțarea instanței în acest sens nu este necesară. Însă, în lipsa identificării cu claritate a contractului de concesiune ale cărui părți devin persoana îndreptățită (subrogându-se in drepturile primăriei) și celelalte părți din acest contract, o astfel de hotărâre nu poate fi opozabilă concesionarului.

c).2. În ceea ce privește critica în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și în ceea ce privește rezolvarea fondului cauzei, se face trimitere la prevederile art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 - detaliindu-se argumentele care susțin acest motiv. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele. 1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca. a). Critica referitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor nu a constituit motiv de apel, fiind formulată omisso medio, cu încălcarea art. 316 coroborat cu art. 294 C. proc.

civ., motiv pentru care nu va fi primită. b), d). Recurentul - pârât nu justifică un interes în criticarea hotărârii cu privire la reținerea lipsei calități procesuale a SC I. SRL Timișoara și a SC P.R.P. SRL - acestea putând formula critici privind poziția lor procesuală în cauză. c), e), f), g). La critica de apel în sensul că parcela nr. top z nu a fost revendicată, aceasta fiind proprietatea numiților C.F. și C.E., instanța de apel reține că este adevărat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat restituirea terenului în suprafață de 2.493 din parcela cu nr. y, înscris inițial în CF nr. x Cluj, deși de la antecesorii lor s-a expropriat o suprafață totală aproape dublă față de cea solicitată.

Prima instanță a reținut, de asemenea, că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 2.493 mp, terenul expropriat de la antecesori fiind însă mult mai mare. Aceste rețineri ale instanțelor sunt confirmate de contestația formulată, prin care se contestă dispoziția emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 și se solicită restituirea în natură a terenului de 2.493 mp situat în Cluj Napoca, str. F., înscris în CF, precum și de întâmpinarea din dosarul de recurs, în care se susține că prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.493 mp, cu toate că suprafața expropriată de la antecesori a fost mult mai mare.

În aceste condiții nu se susține argumentul instanței de apel, în sensul că antecesorii reclamanților au deținut o parte din terenul identificat cu nr. top z, ceea ce ar justifica o restituire în natură în sensul dispus - terenul în suprafață de 2.121 mp restituit în natură fiind identificat cu o parte a nr. top x și o parte a nr. top z. Terenul aferent parcelei cu nr. top z este deci un teren nesolicitat în procedura Legii nr. 10/2001, iar măsura dispusă de instanță pune în discuție modalitatea de despăgubire în compensare – ipoteză în care trebuie să se verifice, în măsura în care se optează pentru această măsură reparatorie, regimul juridic al acestuia în lumina Legii nr. 10/2001,inclusiv sub aspectul formulării vreunei notificări, care să permită aplicarea acestei măsuri reparatorii.

În egală măsură, aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 devine operantă numai în ipoteza în care terenul notificat și solicitat a fi restituit în natură este afectat în sensul acestei norme legale, interesând regimul juridic al acestuia la data intrării legii în vigoare. Toate aceste considerente nu atrag incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu s-a dat mai mult decât s-a cerut - numai modalitatea de soluționare a cererii ridicând probleme privind corecta aplicare a Legii nr. 10/2001, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Întrucât situația de fapt nu este lămurită în cauză sub aspectele susmenționate, pentru a se face aplicarea art. 314 C. proc.

civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de acest pârât . Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza și critica de apel vizând aplicabilitatea în cauză a dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neanalizată și reluată în cererea de recurs, ceea ce atrage incidența în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2.Cu privire la recursul formulat de pârâtul SC I. SRL. a). Nepronunțarea de către instanță asupra unui capăt de cerere, cu nesocotirea voinței reclamantelor în stabilirea cadrului procesual și încălcarea astfel a principiului disponibilității nu poate fi valorificată de partea adversă, singura parte care are interes în acest sens fiind numai reclamanta.

Nu se poate reține nici încălcarea principiului contradictorialității, față de împrejurarea imputată de recurentă în sensul că nu i s-a dat posibilitatea formulării de apărări în raport de susținerile părții potrivnice referitoare la fondul cauzei, întrucât se poate pune problema încălcării acestui principiu numai în raport cu părțile, în cadrul procesul legal constituit, și nu față de alte persoane pentru care s-a reținut calitatea de terț față de raportul juridic dedus judecății. b). Instanța de apel a reținut că prima instanță a respins corect acțiunea reclamanților în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând argumentele pentru care se confirmă soluția pronunțată și care fac inutilă cercetarea motivelor de apel formulate pe fondul cauzei.

În aceste condiții, numai în limitele pentru care s-a pronunțat instanța împotriva recurentei-pârâte se pot formula critici de recurs, motivele de nelegalitate care pot fi invocate din perspectiva art. 304 C. proc. civ fiind circumscrise hotărârii de apel, cenzurată de instanța de recurs, după cum prevede art. 299 C. proc. civ. Astfel, recurenta-pârâtă nu poate formula critici privind dreptul revendicat, respectiv întinderea acestuia, sau în sensul celor reținute sub pct. c.2. c). În cadrul celei de-a treia critici se arată că instanțele nu au stabilit cadrul procesual în conformitate cu dispozițiile legale, ignorând dispozițiile art. 129 alin (2) și (5) C. proc. civ. și că au procedat la o greșită aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Așa cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cadrul procesual este fixat de contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției emise în aplicarea acestei legi, iar litigiul se poartă între persoana îndreptățită și emitentul actului contestat, motivarea privind lipsa calității procesuale pasive fiind făcută cu referire la ambele societăți. Drepturile și obligațiile SC I. SRL și SC P.R.F. SRL, deținute în temeiul unor contracte de concesiune și de închiriere, pot prezenta relevanță din perspectiva art. 14 din Legea nr. 10/2001, nejustificând calitatea procesuală în cadrul litigiului de față.

Potrivit acestui text legal, d acă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. Contrar celor susținute de către recurenta - pârâtă, deținătorii unor asemenea contracte nu justifică niciun interes pentru a participa într-un litigiu cum este cel în cauză, deoarece în cadrul acestuia nu se hotărăște soarta contractelor și, subsecvent, soarta raporturilor juridice ulterioare.

În aplicarea art. 14 din lege, poate interveni numai o subrogare a fostului proprietar în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare - subrogare care le este opozabilă părților din contractele la care se face referire în art. 14 din lege, în virtutea legii. Toate aceste considerente susțin caracterul nefondat al motivelor formulate de către recurenta-pârâtă, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., ceea ce atrage respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În conformitate cu art. 276 C. proc. civ., recurentul pârât SC I. SRL va fi obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți S.E.

și S.M.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca î mpotriva deciziei civile nr. 200/ A din 30 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC I. SRL împotriva aceleiași decizii. Obligă pe recurentul pârât SC I. SRL la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți S.E. și S.M.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2012.